PSIHOLOGIE MEDICALĂ

Întrebarea 1
1. Definiti conceptul de normalitate din perspectiva sociala, psihologica si biologica

Cuvantul normal provine din latinescul („norma” adica drept) adică ceea ce nu oscilează nici la dreapta nici
la stinga, ceea ce se afla chiar în mijloc.● Norma - ceea ce corespunde unui model comun, unei
reguli.Norma descrie o valoare medie, specificăpentru majoritatea dintre reprezentanții populației
date.Conceptul de normalitate, a cărei definire s-a impus în condiţiile încercării de identificare a criteriilor de
clasificare a tulburărilor psihice, considerate ca abateri de la normalitate, se poate asocia cu starea de
echilibru în plan intern, intrapsihic şi în planul extern al individului. Normalul înglobează între limitele lui
noţiunile „divers” şi „diferit”, astfel apărând:

a) normalul ca indicator standard al valorilor culturale;

b) diferitul ca o altă formă posibilă a normalităţii şi
c) diversul ca şi variantă de tip formal a normalităţii.
O asociere des întâlnită este aceea dintre norm
Intrebarea 2
2. Explicaţi normalitatea ca proces.
Normalitatea ca proces – este perspectiva asupra normalităţii care accentuează
faptul că un comportament normal nu este altceva decât fianlitatea subsistemelor care
interacţionează între ele. Cu alte cuvinte, normalitatea ca proces, consideră mai importante
schimbările şi procesele decât o definire transversală a normalităţii.

Normalitatea ca proces pune accent pe faptul că un comportament normal este un rezultat

final a subsitemelor ce interacţionează între ele.

Am pus doua definitii pentru a nu scrie toti aceiasi

Intrebarea 3
3. Explicati ideea din perspectiva psihosomatica: ”Unde e mai slab, acolo se rupe”
Conform teoriilor de aparitie a tulburarilor psihosomatice , F. Alexander afirma in Teoria
predispoziției constituționale (“unde-i mai subțire acolo se rupe”) că in
apariţia bolii psihosomatice ar fi implicaţi trei factori:
- conflictul specific,
- situaţia de debut specifică (factorii precipitanţi)
- factorul "X" (constituţional).
Persoanele aflate în situaţii stresante, nu reprimă ci încorporează stresul, ceea ce determină o suprastimulare a
sistemului simpatic, cu stare de tensiune psihică persistentă, care se exprimă clinic prin apariţia fie a artritei
reumatoide, a migrenei a hipertensiunii arteriale etc.

Suferinţele psihosomatice sunt rezultatul unor interacţiuni între somatic şi

psihic, constituind o „patologie" cu o configuraţie psihic raportată la conflictele
de viaţă (de ordin fizic sau psihic) trăite de persoana bolnavului, interiorizate
de acesta şi „exprimate” clinic prin suferinţe somatice.
4) Numiti componentele bolii
Fiecare boala, indiferent de natura si evolutia acesteia, are trei componente de baza:

→ manifestări - reunite sub numele de tablou clinic sau simptomatologie, ce conţine semne şi simptome. Simptomele sunt acele
manifestări аlе bоlii care apar în primul rând în sfera de percepţie а bolnavului şi sunt simţite de acesta la nivel subiectiv.

→ Agenţi/factori etiologici - ce pot fi clasificaţi după natura lor în agenţi exogeni (fizici, chimici, biologici şi psiho-sociali) şi agenţi
endogeni (cum ar fi cei genetici), iar după funcţia lor în factori declanşatori (produc în mod direct simptomatologia), factori
determinanţi (şi ei produc în mod direct simptomatologia, dar sunt strâns legaţi de un anumit tablou clinic), favorizanţi (cu rol
catalizator), de risc (aparţin pacientului, sunt prezenţi dinaintea instalării tabloului clinic şi, împreună cu cei menţionaţi mai sus, duc la
apariţia tabloului clinic) şi de menţinere (susţin simptomatologia).

→ Reacţii de răspuns аl organismului lа асţiunea agenţilor etiologici. Aceste reacţii pot să fie specifice sau nespecifice, flecare din
ele, la rândul lor, putind sa fie locale sau cu caracter general. Dе asemenea, ele se pot manifesta la nivel biologic (de exemplu,
modificarea tensiunii arteriale) sau la nivel psihologic (de exemplu, deficienţe la nivelul memoriei implicite).
5)Explicati fenomenul de percepere a durerii de catre pacient

Durerea se contureaza, la inceput, sub forma durerii elementare, fizice, apoi sub forma complexa
afectiv-emotionala a durerii psihice. In geneza fenomenului complex al durerii se disting doua etape

→ Etapa perceptiva

→ Etapa psihica

La etapa initiala, pe fondul reactiilor innascute de instincte de aparare impotriva stimulilor nocivi(termici,
chimici), experienta individuala se imbogateste si organismul se adapteaza, astfel durerea somatica,
fizica, devine durere primitiva. La nivel psihogen, impulsurile dureroase se vor concretiza la nivelul
cortexului cerebral prin aparitia senzatiei dureroase intr-o zona specifica a corpului. Totusi, multi
psihologi considera durerea o forma particulara a sensibilitatii, determinata de niste factori agresivi,
numiti algogeni sau dolorigeni.
6)Definiti sanatatea in lumea contemporana
Sănătatea umană in lumea contemporana poate fi considerată o stare înscrisă în
perimetrul care defineşte normalitatea existenţei individului, semnificând
menţinerea echilibrului structural-biologic al persoanei atât în perspectiva internă
(a raportului reciproc în raport cu normele generale ale speciei umane, ale vârstei,
ale sexului), cât şi în perspectiva externă, a echilibrului adaptativ dintre individ şi
mediul său ambiant concret. O conditie minima de baza a sanatatii, inclusiv celei
psihice, este ca un individ oarecare sa manifeste un confort fizic si psihic la
dinamicitatea rutinei zilnice, este activ si are placerea acestei activitati, are un
sistem de valori ierarhizate si prioritizate pe care le promoveaza, capacitatea de a
interactiona cu alti indivizi in diferite structuri sociale, toleranta fata de alti indivizi si
acceptare a mediului inconjurator asa cum este, fara alte conditii
7. Definiți principalele caracteristici ale tulburărilor
psihosomatice
Principalele caracteristici ale tulburărilor psihosomatice sunt:
- prezenţa de simptome somatice multiple, adesea produse în diferite organe sau sisteme organice,
care nu sunt explicate complet de investigaţiile medicale, sau de efecte directe ale unei substanţe ori de o
tulburare mintală;
- simptomele determină o deteriorare semnificativă în domeniile social, profesional, familial ale persoanei;
- modificările apărute sunt ample şi de durată;
- simptomele au o desfăşurare cronică;
- pentru persoana respectivă disconfortul sau durerea sunt reale;
- simptomele nu sunt intenţionate (sub control voluntar) sau simulate;
- etiologia sau mecanismele de producere sunt diferite de la un tip de tulburare la altul;
- simptomele sunt întîlnite în mod relativ frecvent în populaţie sau în unităţile medicale generale;
- diagnosticarea acestor tulburări este dificilă deoarece nu se pot depista modificări morfologice prin
investigații, iar pacienții dau impresia generală de indivizi normali
8. Explicați criteriile de clasificare internațională a
bolilor ICD-10
ICD-10. Este un sistem de clasificare propus de OMS
Clasificarea este realizată astfel:
1. Capitolele mari sunt notale cu cifre romane (I-XXII)
2.Subcapitolele sunt notate cu lirere romane
3. Fiecare subcapitol conține bolile notate cu cifre arabe
Exemplu (ICD-10 din 2019)
V Tulburările psihice și comportamentate ( toate tulburările psihice se conțin aici în secțiunile F)
F00-F09 Orgnaice, inclusiv tulburări organice simpotmatice
F00 Demența în boala Alzheimer
Scopul realizării acestei clasificări internaţionale este de a unifica diagnosticele psihiatrice evitând confuziile create
de termeni sinonime aparţinând unor clasificări diferite (precum “şcoala franceză” sau “şcoala germană”).
9. Explicați normalitatea ca sănătate
Normalitatea ca sănătate – existenţa unei judecăţi şi a unei viziuni realist - logice asupra
lumii împreună cu existenţa unei discipline psihologice şi sociale, pe fundalul bucuriei de a
trăi şi al echilibrului introversie - extroversie

- existența unui echilibru între latura psihofizică și capacitatea de adaptare la factorii de

influență atât interni, cât și externi

Normalitatea = sănătate= un rezultat al interacțiunii socialului, psihologicului și biologicului

aflate într-un echilibru dinamic, nemodificate morfologic și funcțional de-a lungul activității
vitale a persoanei
10.Paradigmele psihologice de sanogeneză și patogeneză

¨abordarea dinamiс-psihanalitică - vizează impactul inconștienului asupra tabloului clinic, postulând

ideea că orice symptom apare din cauza unui conflict actual, care în esență se reduce la un conflict
bazal conturat încâ din prima copilărie;
abordarea umanist-existenţial-experienţială - sugerează că la baza personalității noastre stau
¨

anumite forțe pozitive care programează stare de sănătate a organismului. În caz de patologie, aceste
”forțe” sunt blocate, iar pentru deblocarea lor este nevoie de asigurarea unui context terapeutic
caracterizat prin empatie, acceptarea necondiționată a pacientului și congruența împreună cu anumite
proceduri terapeutice.
abordarea cognitiv-comportamentală - reprezintă ideea că problemele psihice sunt răspunsuri
¨

dezadaptative învățate, susținute de cognițiile disfuncționale a subiectului, care, în scop terapeutic se

cer a fi identificate și modificate.
11.Agenții etiologici ai stării de boală

După natura lor:

¨ ¨ După funcţia lor:

-agenţi exogeni; (а) factori dесlаnşatоri;

-аgеnți endogeni.
¨
(b) factori determinanţi;
(с) factori favorizanţi;
(d) factori
predispozanţi/de risc;
(е) factori de menţinere.
¨
12.Particularitățile relației medic-pacient psihosomatic

-rezistenţa, împotrivirea, opoziţia pacienţilor să verbalizeze distresul lor psihologic

medicilor sau să-i comunice prin acuze fizice;
- pacientul ignoră responsabilitatea pentru boala sa, evidențiază simptomele organului
bolnav, prezentându-se medicului pentru diagnostic şi vindecare. Astfel, pacientul, îşi
satisface nevoia infantilă de a fi îngrijit în mod pasiv;
- preocuparea principală a pacientului este tulburarea fizică şi nu boala cu semnificaţia
şi cauzele ei;
- negarea legăturii dintre situaţiile stresante şi boala somatică, precum şi a faptului că
la apariţia bolii pacientul se află sub influenţa stresului;
- noncomplianţa pacientului faţă de tratament.
13. Numiți caracterisiticile generale ale durerii.
- durerea este o experienţă subiectivă strict individuală; în evaluarea durerii medicul se bazează primordial pe descrierile
furnizate de persoana care a suferit sau suferă durerea;

- durerea are întotdeauna o componentă afectivă, de regulă negativă, de suferinţă, disconfort, teamă, iar uneori şi de satisfacţie;

- durerea nu este o senzaţie pură, ci ea are o descriere care evocă alte senzaţii, cum ar fi apăsare, presiune, înţepătură, arsură;

- durerea poartă informaţia unei leziuni posibile, probabile sau produse. Durerea informează, astfel, despre intensitatea unui
stimul şi, deci, teoretic, este proporţională în mărime cu intensitatea stimulului care o produce. Pot exista, însă, dureri sau leziuni
imaginare;

- pentru a percepe durerea o persoană trebuie sa fie conştientă şi atentă. Dacă o altă senzaţie sau acţiune îi distrage atenţia,
perceperea durerii este diminuată; dacă, însă, atenţia pacientului este fixată doar asupra ei, durerea se intensifică. Astfel, observaţiile
din timpul războiului au arătat că soldaţii în acţiune nu percep sau percep limitat durerile provocate de răni. Similar la sportivii în
acţiune s-a observat o percepere limitată a durerii, chiar a unei fracturi;

- factori psihici, sociali şi culturali influenţează atât percepţia, cât şi raportarea durerii. Unele culturi sau civilizaţii valorizează
stoicismul şi suportarea durerii prin expresia ei publică. O durere legată de un eveniment dorit (de ex., naştere) este mai uşor suportată
decât una necunoscută, care produce anxietate.
 14 Explicati conceptul de sănătate mintală.
În conformitate cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) sănătatea mintală include ”starea de bine subiectivă, sentimentul de autoeficacitate,
autonomie, competență, dependența între generații, autoactualizarea potențialului intelectual și emoțional, printre altele.” OMS prevede continuare
că starea de bine a ființelor umane este cuprinsă în manifestarea abilităților lor, în capacitatea de a face față stresului în condiții normale de viață,
de muncă productivă și contribuția în comunitatea lor.
Pe direcţia sugerată de definiţia OMS, sănătatea mintală este parte integrantă a sănătăţii în general. Conţinutul conceptului de
sănătate mintală este determinat de calitatea raporturilor personalitate - mediu.

Krapf arată că un individ reacţionează în mod sănătos dacă în cursul dezvoltării sale: a) se dovedeşte capabil să se adapteze în mod
flexibil la situaţiile conflictuale; b) este capabil să suporte frustrările şi anxietatea consecutivă acestora

Caracteristicile sanătății mintale (după Lagache D., Hartman şi Murray).

-capacitatea de a produce și tolera tensiuni suficient de mari, de a le reduce într-o formă satisfăcătoare pentru individ;
-capacitatea de a organiza un plan de viață care ar permite satisfacerea periodică și armonioasă a majorității nevoilor
și progresul către scopurile cele mai îndepărtate
-capacitatea de adaptare a propriilor aspirații la grup;
-capacitatea de a-si adapta conduita la diferite moduri de relații cu ceilalți indivizi;
-capacitatea de identificare atât cu forțele conservatoare cât și cu cele creatoare a societății.
15 . Definiți principalele caracteristici ale tulburărilor psihosomatice.

Principalele caracteristici ale tulburărilor psihosomatice sunt:

- prezenţa de simptome somatice multiple, adesea produse în diferite organe sau sisteme organice, care nu sunt explicate complet
de investigaţiile medicale, sau de efecte directe ale unei substanţe ori de o tulburare mintală;

- simptomele determină o deteriorare semnificativă în domeniile social, profesional, familial ale persoanei;

- modificările apărute sunt ample şi de durată;

- simptomele au o desfăşurare cronică;

- pentru persoana respectivă disconfortul sau durerea sunt reale;

- simptomele nu sunt intenţionate (sub control voluntar) sau simulate;

- etiologia sau mecanismele de producere sunt diferite de la un tip de tulburare la altul;

- simptomele sunt întîlnite în mod relativ frecvent în populaţie sau în unităţile medicale generale;

- diagnosticarea acestor tulburări este dificilă (criteriile pentru determinarea şi diferenţierea tulburărilor psihosomatice); prin urmare
medicilor le este dificil să le aplice în practică
16.Definiti notiunea de “tablou autogen al bolii”

Tablou autogen al bolii - totalitatea trăirilor subiective (psihice, mentale) ale

bolnavului ca urmare a unei suferințe somatice, care sunt determinate de capacitățile și
moduli de acceptare a acesteia de către bolnav; de obicei imaginea bolii este însoţită
de un sentiment de nelinişte, de insecuritate, legat de pericolul care ameninţă
sănătatea, integritatea şi, în final, viaţa bolnavului respectiv.
● De cele mai dese ori este necesară intervenția unui psihiatru
17.Care sunt criteriile de normalitate?

După Ovidiu Popa Velea:

norma valorică (preia idealul în calitate de
· Flexibilitatea (stategii de coping și adaptarea).
concept al normalităţii);
· Autoreglarea comportamentului (învățarea din
norma statistică (ceea ce este mai frecvent
propria experiență și a altora)
este normal, anormal este considerat ceea
· Adecvarea la norma socială
ce se află în afara intervalului mediu);
norma individuală (exprimă nivelul constant După Maslow
de funcţionare al unui individ de-a lungul - limpezime în modu de a percepe realitatea
timpului); - acceptarea de sine și a celorlalți
- comportament spontan, flexibi
norma tipologică (termenul necesar
- lipsa centrării excesive pe sine
descrierii unei situaţii în care o tipologie se - convingerea că viața are sens și merită trăită
încadrează în definiţia normalului conform - lipsa agresivității în relația cu sine
celor 3 criterii anterioare, dar reprezintă - învățarea din experiență
totuşi anormalitate). - implicarea socială
- independență, fără atitudine antisocială
- creativitate (desoperirea de noi sensuri, explicați)
18..Criterii ale sănătăţii mintale / de normalitate ( după A. Elliss şi W. Dryden):\

1) conștiința clară a eului personal

2) capacitatea de orientare pe parcursul vieții
3) nivel înalt de toleranță la frustrare
4) autoacceptarea
5) flexibilitate în gândire și acțiune
6) realismul și gândirea antiutopică
7) angajarea în activități creatoare
8) asumarea responsabilității pentru tulburările sale emoționale
9) angajarea moderată și prudentă în activități riscante
10) conştiinţa clară a interesului social;
11) gândire realistă;
12) acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare a acesteia;
13) îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.
19.Semnificatia durerii
Durerea este un fenomen psihofiziologic complex, care se conturează în cursul dezvoltării ontogenetice, la început sub forma
durerii elementare, fizice, apoi sub forma complexă afectiv-emoţională a durerii psihice. Durerea este o formă particulară a sensiblităţii,
determinată de factori agresivi, numiţi algogeni sau dolorigeni. În prima instanţă, durerea reprezintă un apel imperativ pentru protecţie,
în cea de-a doua, reflectă suferinţa.

În geneza fenomenului complex al durerii se disting douǎ etape:

- etapa perceptivă;

- etapa psihică.

La etapa iniţială, pe fondul reacţiilor instinctuale, înnăscute, de apărare împotriva stimulilor nocivi tactili, termici, chimici,
experienţa elementară individuală se imbogaţeşte treptat, conturându-se schema somatognozică. Prin învaţare şi adaptare la mediu,
durerea primitivă se transformă astfel, în durere elementară, somatică, fizică. La nivel cortical, manifestările psihice determinate de
acţiunea factorilor algogeni se vor concretiza în apariţia senzaţiei dureroase.

În funcţie de personalitate şi comportament, durerea va prelua o coloratură psihoemoţională specifică, fapt ce transformă durerea
elementară, somatică în durere complexă, psihică. În acest fel, informaţiile pornite de la periferie şi ajunse în diferite zone ale creierului
permit integrarea superioară a senzaţiei dureroase, înglobând-o în procesul cognitiv general.
20.Criterii de clasificare internationala a bolilor psihice in DSM-IV
DSM-IV înscrie în grupul tulburărilor psihosomatice următoarele categorii:

• tulburarea de somatizare este o tulburare polisimptomatică care evoluează mai mulţi ani şi se caracterizează printr-o
combinaţie de durere şi simptome gastrointestinale, sexuale şi pseudoneurologice;

• tulburarea somatoformă nediferenţiată se caracterizează printr-o suferinţă fizică inexplicabilă care durează cel puţin 6 luni şi
se situează sub limita diagnosticului de tulburare de somatizare;

• tulburările de conversie implică simptome inexplicabile sau deficite care afectează motricitatea voluntară sau funcţia
senzorială sau sugerând o situaţie neurologică sau alte situaţii de medicină generală.

• tulburările somatoforme de tip algic sunt caracterizate prin dureri care focalizează predominant atenţia clinică. În plus,
factorii psihologici sunt apreciaţi ca având un rol important în instalarea tulburării, severităţii, agravării sau menţinerii ei;

• hipocondria este preocuparea privind teama de a avea o boală gravă, bazată pe semnificaţia hiperbolizată a oricăror
simptome sau a funcţiilor corporale;

• tulburarea dismorfofobică este preocuparea exagerată pentru un defect corporal imaginar sau exagerarea unuia existent.
21.Criterii de definire a anormalitatii
Criterii de definire a anormalităţii (după Purushtov):

· criteriul existenţei la individ a unor stări de insecuritate, teamă, apatie, anxietate;

· criteriul explicării printr-o patologie fizică a comportamentului dezadaptativ;

· criteriul contextului social (normele şi valorile socio-culturale existente la un moment dat) în care se
produce comportamentul;

· criteriul diminuării randamentului şi eficienţei individului.

22 Explicati semnificațiile distincte ale durerii (biologică, semiologică, patogenetică)

Durerea are 3 semnificații distincte:

- semnificația biologică - consta în îndeplinirea rolului de sistem de alarma al organismului, permițându-i acestuia
sa ia cele mai adecvate măsuri de protecție. ă Durerea joacă rol de semnal, având o finalitate protectoare,
comandând reacții de evitare a agresiunii cauzale sau impunând imobilitatea segmentului lezat, pentru a favoriza
vindecarea. Din aspect medical, durerea este „un rău necesar”.

- semnificația semiologică - este aceea de a da relații asupra unui organ afectat. Aceasta se realizează cu ajutorul
fenomenului de percepție dureroasă, adică a capacitații de precizare a locului și a extinderii suprafeței de acțiune
a excitantului algogen. O anumita localizare topografică a durerii prin puncte dureroase dă indicii asupra suferinței
de organ și se realizează cu ajutorul durerii proiectate, referite, raportate.

-semnificația patogenetică - Sensibilitatea dureroasă generează un șir de manifestări individuale ce se constituie

într-un act comportamental complex, care în funcție de intensitatea și durata excitantului nociceptiv, poate pune in
primejdie starea de sănătate. Acest lucru este explicabil prin transformarea durerii într-un factor de suprasolicitare
neuro-endocrino-metabolică, generând epuizare, tulburări umorale și leziuni tisulare.
 23. Cele mai importante particularităţi ale bolii sunt:
1) Simptomele clinice
2) Existenţa anumitor agenţi sau factori etiologici (саuzali). Agenții se clasifică in 2 criterii :
a. dupa natura lor agenţi exogeni şi аgеnţi endogeni. La rândul lor, agenţii exogeni pot sa fie fizici (mecanici, termici, electrici, prin energie radiantă
etc.), chimici (acizi, baze, săruri), biologici (microbi, viruşi, paraziţi, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) şi psihosociali (stresul, un stil de
viaţă nesănătos etc.). Agenţii endogeni -factorii genetici
b. După funcţia lor а) factori dесlаnşatоri; (b) factori determinanţi; (с) factori favorizanţi; (d) factori predispozanţi/de risc; (е) factori de menţinere.

Factorii declanşatori factori care produc în mod direct simptomatologia; nu sunt specific legaţi de un tablou clinic de ex., stresorii са factori dесlanşatоri pot
genera tulburări depresive sau anxioase
Factorii deterтinanţi аu aceleaşi caracteristici са cei declanşatori – produc în mod direct simptomatologia, dar ei sunt legaţi specific de un anumit tablou clinic
Factorii favorizanţi factorii favorizanţi eficientizează acţiunea factorilor declanşatori şi determinanţi în apariţia tabloului clinic.
Factorii predispozanţi араrţin pacientului, au fost prezenţi înainte de instalarea tabloului сliniс şi care, prin interacţiune cu factori declanşatori, determinanţi
şi/sau favorizanţi, duc la apariţia tabloului clinic.
Factorii de тenţinere reprezintă acei factori care susțin simptomatologia existentă și pot fi reprezentați de oricare dintre factorii declanșatori,
determinanți, favorizanți sau predispozanți.

3) Reacţii de răspuns аl organismului lа асţiunea agenţilor etiologici- acestea pot fi specifice sau nespecifice, locale sau generale.Dе asemenea, ele se pot
manifesta la nivel biologic (de exemplu, modificarea tensiunii arteriale) sau la nivel psihologic (de exemplu, deficienţe la nivelul memoriei implicite).
24. principalele metode de tratament a tulburărilor psihosomatice.
Tratament farmacologic:
-Antidepresive
-Anxiolitice

Dintre metodele de psihoterapie, în tratamentul psihosomatic, în prezent se utilizează psihoeducaţia, tehnicile de relaxare, managementul stresului
şi terapia suportivă, mai ales cognitiv-comportamentală şi psihoterapia psihodinamică.

1.Imageria ghidată este o altă tehnică folosită în terapia psihosomatică. Este un proces cu două componente: prima componentă implică relaxarea
profundă prin tehnici de relaxare şi antrenament respirator.

2.Psihoterapia cognitiv-comportamentala
Este utila in afectiunile psihosomatice pentru:
● diminuarea impactului factorilor psihologici in afectiunea pacientului;
● schimbarea atitudinilor disfunctionale si maladaptative;
● modificarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;

3.Altă metodă terapeutică folosită în terapia psihosomatică modernă este consilierea directivă, bazată pe explicaţiile furnizate pacientului.

4.Terapia prin sunet, include terapia prin muzică, sunetele din natură, este de asemenea utilă în terapia afecţiunilor psihosomatice. Diferite sunete
declanşează emoţii şi reacţii diferite. Se susţine ca terapia prin sunet este benefică în tratamentul stresului, anxietăţii, hipertensiunii arteriale,
depresiei şi autismului
 25
25.Definiti conceptul de tulburare psihosomatica.
Tulburările psihosomatice, în sens larg, sunt afecțiuni somatice condiționate de
factori psihotraumatizanți, de regulă, emoțional-afectiv.
Suferinţele psihosomatice sunt rezultatul unor interacţiuni între somatic şi psihic,
constituind o „patologie" cu o configuraţie psihic raportată la conflictele de viaţă
(de ordin fizic sau psihic) trăite de persoana bolnavului, interiorizate de acesta şi
„exprimate” clinic prin suferinţe somatice.
Somatoforma-Lipowski o definește ca o tendință de a experimenta suferință
(distress) sau disconfort psihologic sub forma diferitelor simptome somatice pe
care subiectul le interpretează în mod eronat ca semn al unei boli fizice severe și,
în consecință, solicită asistență medicală pentru acestea.
26.Numiti caracteristicile principale ale sanatatii mintale.

-capacitatea de conştientizare, acceptare şi corectitudine în modul cum se

concepe pe sine;

- stăpânirea mediului şi adecvarea în modul de a face faţă cerinţelor vieţii;

- integrarea şi unitatea personalităţii;

-autonomia şi încrederea în sine;

- perceperea realistă şi sensibilitatea socială;

- continuitatea dezvoltării personale spre auto-actualizare.

27.Numiti principalele tipuri de durere.
-Durerea acută: - durere de scurtă durată cu sursă care poate fi identificată. Este rapidă, tăioasă, fiind localizată la
început într-o arie bine delimitată. Acest tip de durere răspunde bine la medicație.
Indiferent de originea sa, durerea acută produce reacții de apărare și de protecție, care cuprind:
-tulburări de dispoziție (depresie, anxietate, teamă)
-modificări la nivelul sistemului nervos vegetativ (modificarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, greață, vărsături,
transpirație)
-schimbarea posturii.
-Durerea cronică - durere cu durată mai mare de 6 luni, asociată de obicei cu un anumit tip de rănire sau de boală.
Medicația trebuie administrată de un personal de specialitate.
Persoanele care suferă de dureri cronice suferă, de asemenea, de tulburări de somn, depresie, oboseală și se confruntă
cu o reducere a facultăților lor intelectuale. Cele mai frecvente sindroame sunt: dureri cronice de spate, dureri de cap,
fibromialgie (inflamarea cronică a mușchilor și țesuturilor situate în jurul articulațiilor) și neuropatie (boala care afectează
nervii periferici).
-Durerea cutanată cauzată de rănirea țesuturilor superficiale ale pielii. Terminațiile nervoase ale nociceptorilor se
termină aproape sub dermă, şi datorită unei mari concentrări de terminații nervoase produc o durere bine
localizată, bine definită şi de scurtă durată.
-Durerea somatică (face parte din categoria”dureri nociceptice”) îşi are originea în ligamente, tendoane, oase,
vase sanguine. Este detectată prin intermediul nociceptorilor somatici. se întâlnește de obicei la luxații sau
fracturi osoase.
De obicei, aceasta poate fi controlată cu anti-inflamatoare și analgezice.
...
-Durerea viscerală este durerea datorată organelor interne. Durerea viscerală este greu de localizat, iar
eventualele răni ale diferitelor organe determină radierea durerii. Ischemia cardiacă este un astfel de
exemplu de durere viscerală.
Durerea sufletească este asociată cu o stare de tensiune, nelinişte, disconfort, angoasă. Starea dată de
spirit este cauzată de anumite probleme, dezamăgiri şi conflicte de ordin intern pe care persoana nu le
poate soluţiona la moment, fapt ce-i provoacă deprimare şi tensiune psihologică definită prin durere
sufletească.
8.Enumerati factorii psihologici care pot conditiona aparitia tulburarilor psihosomatice

9. Definiți tulburarea somatopsihică.

28..Factorii apariției a unei tulburări psihosomatice:

-Stresul și tensiunea emotionala de lunga durata
-Factori de predispoziție (situații de criză, dezastre de mediu, situații dificile pentru
individ)
- Stare mentală nefavorabilă în momentul acțiunii de stres (lipsă de sprijin, neputință)
- O semnificație subiectivă mai mare a factorului de stres
- Mediu microsocial nefavorabil
- Factorul genetic (boli ereditare)
- Trăsături de personalitate premorbide (anxietate crescută, agresivitate)
-aspiraţii nerealizate;
-decepțiuni;

-nemulţumiri;

-contrarietaţi;

-situații conflictuale;

-sentimente de culpabilitate;

-complexe de inferioritate şi superioritate;

-dificultăți profesionale;

-conflicte refulate;

-frustrări.
29.Definiți tulburarea somatopsihică.
Tulburările somato-psihice constau din ansamblul componentelor emoţionale şi atitudinale pe care o persoană le
manifestă că urmare a unei afecţiuni somatice. Dacă tulburarea psiho-somatică era manifestarea în plan fizic a
tensiunii psihice, tulburară somato-psihică este reacţia în plan psihologic la condiţia de bolnav şi simptomele fizice
dezagreabile.

Printre modificările psihologice induse de boală menţionăm:

- Regresia afectivă şi comportamentală: presupune reactivarea unui mod de comportament dintr-un stadiu anterior al
dezvoltării. Ea cuprinde manifestări ca: predominanta afectelor, toleranţă redusă la frustrare, reacţii copilăroase faţă
de boală, tratament, spitalizare, tirania şi tonul poruncitor, capriciozitatea, egocentrismul, importantă exagerată
acordată unor funcţii organice vitale că alimentaţia, excreţia, digestia şi hiper-analiză senzaţiilor legate boală, limitarea
intereselor faţă de alte aspecte în afară bolii, dependenţă, agăţarea de medic şi anturaj;

- Agresivitatea, anxietatea, apatia;

- Depresia secundară;

- Evaziunea presupune refuzul asumării obligaţiilor sociale. Într-o prima faza este normală, dar poate deveni
patologică dacă boala este utilizată că mijloc de anulare a responsabilităţilor.
30. Tipuri de comportamente anormale

După Enăchescu C. se deosebesc 4 tipuri de

comportamente anormale:
Criterii de definire a
1.comportamentul de tip criză biopsihologică de dezvoltare anormalităţii (după Purushtov):
sau involuţie (pubertate, adolescenţă, climacteriu,
andropauză), cu caracter pasager şi reversibil; · criteriul existenţei la individ a unor
2.comportamentul de tip carenţial (legat de stări de frustrare stări de insecuritate, teamă, apatie, Coleman şi Broen
afectivă, carenţe educaţionale, disfuncţii familiale şi în modul anxietate; stabilesc o serie de termeni
de viaţă), ce creează dificultăţi de adaptare; care se referă la
· criteriul explicării printr-o patologie comportamente anormale:
3.comportamentul de tip sociopatic, constând din conduite
fizică a comportamentului dezadaptativ; -boală psihică,
delictuale agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter
recurent sau episodic; -comportament neadecvat,
· criteriul contextului social (normele - tulburări emoţionale,
4.comportamentul de tip patologic, parţial sau deloc
şi valorile socio-culturale existente la un - tulburări comportamentale,
reversibil, de natură exogenă, endogenă sau mixtă, cu
moment dat) în care se produce -tulburări psihice
intensităţi şi forme variabile (stări reactive, nevroze,
comportamentul;
psihopatii, psihogenii, endogenii).
· criteriul diminuării randamentului şi
eficienţei individului.
31. Explicati substratul morfo-functional al durerii
De la excitaţie nociceptivă la senzaţie şi percepţie, sensibilitatea dureroasă parcurge trei trepte:
- suprafaţa nociceptivă;
- căile extra - şi intranevraxiale ale durerii
- structurile nervoase centrale de integrare a informaţiilor nocicep-tive.

Cei mai frecventi studiati nociceptori sunt :

Mecanoceptorii(declanseaza durere cand sunt stimulati de obiecte taioase)
Termoceptori(depinde de temperatura)
Chemoceptori(variiatii de pH)

Nociceptorii sunt terminaţii nervoase libere nemielinizate. Dupa localizare nociceptorii sunt: superficiali (derm, hipoderm),
profunzi (muschi, tendoane, fascii), viscerali (subseros, subepitelial). Activitatea nociceptiva poate fi/ nu fi dureroasa.
Nivelul de integrare Perceperea durerii este realizată exclusiv de către cortex (tot ce este „mai jos” de cortex înseamnă
„nocicepţie”).Nu există „centrul durerii”. Întregul cortex participă în percepere.
Pragul de durere reprezinta cea mai scazuta intensitate a stimului care poate provoca senzatia dureroasa. Variatiile individuale ale
pragului sensibilitatii dureroase sunt mari, reprezentând unul din criteriile de apreciere a comportamentului fata de durere. Pragul
de durere este influentat de natura personalitatii si de starea afectiv-emotionala a individului (
 32. Numiti si explicati principalele teorii etiologice a tulburarilor psihosomatice

Teoria predispoziției constituționale (“unde-i mai subțire acolo se rupe”). F. Alexander.

În apariţia bolii psihosomatice ar fi implicaţi trei factori:
- conflictul specific,
- situaţia de debut specifică (factorii precipitanţi) şi
- factorul "X" (constituţional).
Persoanele aflate în situaţii stresante, nu reprimă ci încorporează stresul, ceea ce determină o
suprastimulare a sistemului simpatic, cu stare de tensiune psihică persistentă, care se exprimă clinic
prin apariţia fie a artritei reumatoide, a migrenei a hipertensiunii arteriale etc.
Teoria conversiei (S. Freud)
Un conflict de natură psihogenă va afecta organul nemijlocit imlicat in manifestarea externa a acestui
conflict.
De ex: Astmul bronsic poate fi conditionat și susținut de anumite conflicte a persoanei in colaborare cu
anumiți oameni.
 33. Care sunt criteriile functionale ale sanatatii mintale?
1. conştiinţa clară a eului personal;
1. Independenţă rezonabilă în relaţiile cu ceilalţi indivizi;
2. Autodirecţionare;
2. capacitatea de orientare în viaţă;
3. Capacitatea de a avea o slujbă și de a lucra împreună cu ceilalţi;
3. nivel înalt de toleranţă la frustrare;
4. Capacitatea de a răspunde regulilor şi autorităţii obişnuite;
4. autoacceptare;
5. Capacitatea de a depăsi dificultăţi curente;
5. flexibilitate în gândire şi acţiune; 6. Abilitatea de a avea relaţii de prietenie şi iubire;
6. realism şi gândire antiutopică; 7. Capacitatea de a da şi a primi afecţiune;
1. angajarea în activităţi creatoare; 8. Toleranţă la frustrare;

2. asumarea responsabilităţii pentru tulburările sale emoţionale; 9. Simţul umorului;

10. Abilitatea de a se recrea, de a avea hobby-uri;
3. angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;
11. Capacitatea de a dezvolta sentimente altruiste.
4. conştiinţa clară a interesului social;

5. gândire realistă;

6. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare a acesteia;

7. îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.

34.Enumerati factorii psihologici care pot conditiona
aparitia tulburarilor psihosomatice

● aspiraţiile nerealizate; ● sentimentele de culpabilitate;

● decepţiunile;
● nemulţumirile;
● contrarietaţile;
● situaţiile conflictuale;
● complexele de inferioritate şi de
superioritate;
● dificultăţile profesionale;
● conflictele refulate;
● frustrările
35.Explicaţi semnificaţia procesului de adaptare pentru
sănătatea umană.

În Marele Dicţionar al psihologiei noţiunea de adaptare este deinită drept ansamblu al modiicărilor
conduitelor care vizează asigurarea echilibrului relaţiilor între organism şi mediile lui de viaţă şi, în
acelaşi timp, al mecanismelor şi proceselor care susţin acest fenomen

Adaptarea ca proces are o însemnătate majoră în viața omului deoarece se manifestă la toate
nivelurile structural-funcţionale din a căror dinamică se consituie condiţia umană, ca „proces
dinamic de schimbare, dezvoltat în mod voluntar sau involuntar, în scopul replasării organismului
într-o poziţie mai avantajoasă faţă de mediul înconjurător şi presupunând capacitatea de a învăţa.
Comportamentul este medierea cea mai des folosită pentru plasarea organismului într-o situaţie mai
puţin ameninţătoare, pentru saisfacerea trebuinţelor sale, pentru asigurarea atât a propriei
supravieţuiri, cât şi a specie sale. Un obstacol obligă la o mobilizarea organismului care încearcă prin
comportament să-şi menţină echilibrul anterior sau să ajusteze şi să creeze un nou echilibru compaibil
cu supravieţuirea sa. Căutarea acestui echilibru este o necesitate psihologică
36. Numiti particularitățile pacientului psihosomatic.
- Viziteaza mulți medici pana ce diagnosticul e descoperit
- De obicei prezintă dureri generalizate în tot corpul sau localizate (spate,
umeri, genunchi), de diferite intesități
- Prezintă oboseală cronică, ce se manifestă prin somn neodihnitor,
oboseală matinală, dificultăți de adormire, treziri frecvente
- Deseori apare schimbarea bruscă a dispoziției și depresia; rectivitate
emoțională primară foarte intensă.
- Majoritatea pacienților prezintă: constipație, diaree, crampe, balonări.
- Durere pelvină și dismenoree
- Tulburări de personalitate/ tulburare în urma abuzului de substanțe
- Agresivitate deturnată de cele mai multe ori spre sine
- Tenacitate sau încăpățânare
- Rigiditate, stagnarea proceselor de excitație și inhibiție corticală.
- Susceptibilitate, orgoliu, tendințe egocentrice.
37. Numiti etapele procesului de investigaţie a pacientului psihosomatic

1. evaluarea pentru condiţii medicale organice;

este primul pas în tratarea pacientului psihosomatic și îndeplinește următoarele proceduri:
* realizarea unei investigaţii medicale complete a simptomelor:
* anamneza pacientului (conflictele, aspecte sociale, personali-tatea, informaţii despre stresorii posibili);
* examenul fizic şi analiza rezultatelor de laborator. Strategia include evidenţierea informaţiei despre stresori în
viaţa pacienţilor şi cunoaşterea intereselor, valorilor şi nevoilor pacientului.

2. evaluarea pentru condiţii psihiatrice asociate cu acuze somatice

În acest context, opinia altui medic poate fi de ajutor în confirmarea diagnosticului somatizării, iar aceasta trebuie relaţionată
cu patologia organică existentă. Iniţial, va fi necesară programarea, vizite planificate săptămânal cu pacienţii–problemă timp
de aproximativ 10 minute. E necesar să fie recunoscut motivul și natura problemei cu care s-a adresat pacientul și un răspuns
bine argumentat.

3. urmărirea adoptării unui diagnostic pozitiv al somatizării.

Odată ce procesul de somatizare este identificat, managementul tulburărilor diferite este bazat pe principii similare de
tratament.
 38.Numiți cele mai frecvente tulburări psihosomatice
raportate la sistemele organice

Sistemul cardiovascular: - boala arterială coronariană; - hipertensiune arterială; - aritmia cardiacă;

Sistemul respirator: - astmul bronșic; - febra fînului; - sindromul de hiperventilaţie; - tuberculoza.
Sistemul gastrointestinal: - ulcerul peptic; - colitele ulceroase;- obezitatea;- anorexia nervoasă; - boli
neurologice (tumori creier, boli degenerative ale creierului - Parkinson).
Sistemul muscular-schelet: - artrite reumatoide; - dureri ale spatelui; - fibromialgia; - dureri de cap; -
migrene (vascular); - tensiuni (contracţii musculare).
Sistemul endocrin: - hipotiroidism; - diabet zaharat; - tulburări endocrine la femei (tulburare disforică
premenstruală, distres menopauză); - infertilitatea.
39. Descrieți pacientul somatic în raport cu cel
psihosomatic
Pacientul somatic-atitudinea bolnavului față de boala sa este diferită. Unii indivizi
trec ușor peste suferințele lor,alții caută să disimuleze afectiunile de care suferă.
Cei mai mulți manifestă o participare subiectivă de diferite forme si intensitati in
raport cu boala de care suferă. Bolnavii se pot incarca emotional-afectiv preluând
si prelucrând senzațiile sale prganice subiective,informațiile din mediu și alți factori
care fac să crească starea de tensiune psihică a lui.Bolnavii psihosomatici se
manifesta prin numeroase vizite la mulți medici pînă ce diagnosticul este descoperit. Motivul este
durerea „din creștet pînă în tălpi”. O alta neplăcere întîlnită frecvent este oboseala cronică.La
aproximativ jumătate dintre pacienți apar senzații de amorțeli sau furnicături la nivelul
extremităților, mai frecvent la cele superioare. Sunt frecvente alterări ale dispoziției şi depresia. La
mai bine de o treime dintre bolnavi apar: constipație, diaree, balonări, crampe, in cadrul unui
sindrom al colonului iritabil, etc.
 40. Descrieți măsurile de psihoigienă a bolnavilor somatici

Psihoigiena bolnavilor somatici, este un tip de acțiune de igienă mintală, ce include

păstrarea echilibrului emoțional-afectiv al pacientului.

Astfel, măsurile de psihoigienă sunt:

● Evitarea discuțiilor inutile

● Evitarea explicațiilor științifice pe care bolnavul nu le poate înțelege
● Crearea unei ambianțe comode, liniștite și securizante
● Încurajarea pacientului, pentru a se evita anxietatea și instalarea depresiei
41. 1. Enumerați principalele dificultăți în lucrul cu un pacient psihosomatic

1. Pacienții PS sunt alexitimici, cu o anumită incapacitate de ași exprima problemele emoționale și

atitudinea față de boală;
2. Pacientul ignoră responsabilitatea pentru boala sa;
3. Negarea legăturii dintre situațiile stresante și boala somatică, precum și a faptului că la apariția bolii
pacientul se află sub influența stresului etc.
4. Noncomplianţa pacientului faţă de tratament.
5. Preocuparea principală a pacientului este tulburarea fizică, şi nu boala cu semnificaţia şi cauzele ei;
6. Negarea legăturii dintre situaţiile stresante şi boala somatică, precum şi a faptului că la apariţia bolii
pacientul se află sub influenţa stresului.
42. Tulburarea de conversie este o formă de somatizare prin care individul
isi exprima fenomenele psihice sub forma simptomelor fizice (somatice).

Simptomele tulburării de conversie se dezvoltă adesea brusc, iar debutul

poate fi adesea legat de un eveniment stresant. De obicei, simptomele implică
deficiențe aparente în funcția voluntară motorie sau senzorială, dar uneori
includ mișcări de scuturare și tulburări de conștiență (sugerând convulsii) și
postură anormală a membrelor (sugerând o altă tulburare fizică neurologică
sau generală). De exemplu, pacienții pot prezenta tulburări de coordonare sau
echilibru, slăbiciune, paralizie a unui braț sau a unui picior, pierderea senzației
într-o parte a corpului, convulsii, lipsa de răspuns, orbire, vedere dublă,
surditate, afonie, dificultăți la înghițire, senzație de nod în gât sau retenție
urinară.Pacienții pot avea un singur episod sau sporadice repetate;
simptomele pot deveni cronice. De obicei, episoadele sunt scurte.
43. (tulburare psihosomatică de tip algic)Tulburarea de durere
somatoformă/cronica se caracterizează printr-o durere intensă
și agonizantă care se simte subiectiv într-o parte a corpului timp
de cel puțin 6 luni și care nu poate fi explicată în mod rezonabil
printr-o tulburare fizică sau un eveniment fiziologic. Debutul
durerii este legat de o problemă semnificativă care a creat stres
emoțional și / sau psihosocial grav, conflict sau traume. Interesul
crescut față de persoană și îngrijirea medicală primită sunt
posibilele câștiguri din această tulburare. Comparativ cu
tulburările de somatizare, aceste dureri sunt de lungă durată, iar
pacientul se concentrează asupra lor.
44. Descrieți tipul tulburării mentale - ipohondria
Ipohondria este preocupare excesivă, sau frica de a suferi o boală gravă.

Astfel, tulburarea dată se exprimă prin autoanaliză și autodiagnosticare constantă din

partea bolnavului, datorită neîncrederii acestuia în diagnosticul medicului. Deseori
pacienții cu această afecțiune, descriu cu amănunte simptome minore, lipsite de gravititate
și importanță.

Persoanele cu fire hiperexactă, hiperperseverentă sau anxioasă, sunt predispuse la

ipohondrie
45. Descrieți tipul de tulburare corporală dismorfofobică

Dismorfofobia, sau tulburarea dismorfică corporală, este preocuparea exagerată

pentru un defect corporal imaginar sau exagerarea unuia existent.

Afecțiunea dată apare cel mai des în adolescență și poate avea o evoluție cronică.
Bolnavul se retrage din activitățile sociale, limitează contactul cu alte persoane. Tulburarea
este însoțită și de anxietate.

Încercările pacientului de a se corecta pot fi diverse, de la tratamente dermatologice și

chirurgii estetice, până la suicid.