TEMA:

TULBURĂRILE PSIHOSOMATICE. CAUZELE ȘI TEORIILE

CARE EXPLICĂ APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA
TULBURĂRILOR PSIHOSOMATICE.
PORTRETUL PSIHOLOGIC AL PACIENTULUI
PSIHOSOMATIC.

Realizat:
conf. univ. - Mariana Cernițanu
PLAN:

1. Domeniul medicinii psihosomatice.

2. Conceptul de tulburare psihosomatică. Tulburare
psihosomatică (somatoformă).
3. Impactul factorilor psihici în etiologia tulburarilor
psihosomatice.
4. Psihologia pacientului psihosomatic.
5. Clasificarea tulburărilor psihosomatice.
6. Metode de tratament a tulburărilor psihosomatice.
7. Tulburarea somatopsihică. Problemele psihologice ale
pacientului somatic.
 MEDICINA
PSIHOSOMATICĂ

Termenul de psihosomatică - elaborat de către J. L.

Halliday (1943) şi derivă din cuvintele greceşti
psyche (suflet, minte) şi soma (corp).
Domeniul psihosomaticii se referă la tulburările
viscerale organice sau funcţionale provocate de
factori de natură psihoafectivă.
 DEZVOLTAREA CONCEPŢIEI
PSIHOSOMATICE

În civilizaţia greacă, Hipocrate a descris influenţele moralului asupra

fizicului şi considera că pentru a vindeca corpul uman este necesar să
avem o cunoaştere a întregului.

În civilizaţia greacă târzie şi începutul celei romane, teoria hormonală a

lui Galen - boala este determinată de perturbări ale fluidelor corpului.

Concepţia psihosomatică modernă, dezvoltată de Heyer, Kretschmer,

Jaspers, Alexander promovează modul de abordare unitară a persoanei,
căutând să readucă în centrul preocupărilor medicale, în primul rând,
bolnavul, care suportă şi influenţează, iar uneori dezvoltă şi autoântreţine,
fenomenologia chimică a bolii" (G. Ionescu, 1975).
 CARACTERISTICILE MEDICINII
PSIHOSOMATICE:

1. o medicină a omului privit sub toate laturile

existenţei sale;
2. în vederea înţelegerii unitare a pacientului,
medicina psihosomatica pornește de la aprofundarea
relaţiilor dintre biochimie, fiziologie, fiziopatologie,
pe de o parte şi sociologie, psihopatologie,
psihologie, pe de alta parte;
3. se situează pe o poziţie clinică, continuînd şi
promovând tradiţiile medicinii hipocratice.
SCOPUL MEDICINII
PSIHOSOMATICE

cum se combină variabilele sociale, psihologice şi

biologice pentru a determina boala şi cum poate fi
modificat comportamentul şi mediul ambiental
pentru a menţine sănătatea.
 PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE
MEDICINII PSIHOSOMATICE:

1.- studierea etiologiei bolilor cu manifestare

somatică, în care un rol important îl au factorii
psihologici;

2. - cunoaşterea tipurilor de factori psihosociali care

conduc la declanşarea, la evoluţia suferinţelor, ca
şi a celor care conduc la menţinerea stării de
sănătate a individului;

3. - identificarea mecanismelor de producere a

tulburărilor psihosomatice;
PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE
MEDICINII PSIHOSOMATICE:
4.- abordarea comprehensivă a bolnavului, sub aspectul
biografiei acestuia şi al inserţiei sale în mediul social
(familial, profesional);

5.- pregătirea medicilor privind specificul diagnosticării şi

tratamentului persoanelor care somatizează;

6.- abordarea bolii în perspectiva unei cauzalităţi

multifactoriale şi adoptarea tratamentului corespunzător
ierarhizării şi interrelaţiei dintre factorii etiopatogenetici.
PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE
MEDICINII PSIHOSOMATICE:
7. - cercetarea şi stabilirea celor mai potrivite tehnici de
tratament a persoanelor care somatizează stresul şi
factorii psihici;

8. - realizarea unei legături între diversele specialităţi

clinice, psihologice și sociale;

9. - accentuarea tendinţei profilactice privind reducerea

factorilor de risc, dintre care stresul psihic corelat cu
factorii comportamentali care-l favorizează (M. Manea,
T. Manea).
 TULBURARE PSIHOSOMATICĂ
(SOMATOFORMĂ; SINDROMUL BRIQUET;
SINDROMUL BRISSAUD-MARIE)

Ansamblul tulburărilor exprimate prin simptome

fizice care evocă o maladie somatică, fără să poată fi
găsită vreo anomalie organică sau evocat vreun
mecanism fiziopatologic evident şi pentru care
există o prezumţie puternică a unei origini
psihologice.
Suferinţele psihosomatice sunt rezultatul unor
interacţiuni între somatic şi psihic, constituind o
„patologie" cu o configuraţie psihic raportată la
conflictele de viaţă (de ordin fizic sau psihic) trăite de
persoana bolnavului, interiorizate de acesta şi
„exprimate” clinic prin suferinţe somatice.
 EXEMPLE DE TULBURĂRI
PSIHOSOMATICE
Părţile corpului cele mai frecvent afectate de tulburări psihosomatice sunt
sistemele gastrointestinal şl respirator

Sistemul cardiovascular: - boala arterială coronariană; - hipertensiune arterială; - aritmia

cardiacă;
Sistemul respirator: - astmul bronșic; - febra fînului; - sindromul de hiperventilaţie; -
tuberculoza.
Sistemul gastrointestinal: - ulcerul peptic; - colitele ulceroase;- obezitatea;- anorexia
nervoasă; - boli neurologice (tumori creier, boli degenerative ale creierului - Parkinson).
Sistemul muscular-schelet: - artrite reumatoide; - dureri ale spatelui; - fibromialgia; -
dureri de cap; - migrene (vascular); - tensiuni (contracţii musculare).
Sistemul endocrin: - hipotiroidism; - diabet zaharat; - tulburări endocrine la femei
(tulburare disforică premenstruală, distres menopauză); - infertilitatea.
FACTORI PSIHICI CARE POT GENERA BOLI
ORGANICE SUNT:

aspiraţii nerealizate;
decepțiuni;
nemulţumiri;
contrarietaţi;
situații conflictuale;
sentimente de culpabilitate;
complexe de inferioritate şi superioritate;
dificultăți profesionale;
conflicte refulate;
frustrări.
 PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE
TULBURĂRILOR PSIHOSOMATICE I:

- prezenţa de simptome somatice multiple, adesea produse în

diferite organe, sau sisteme organice, care nu sunt explicate
complet de investigaţiile medicale sau de efecte directe ale unei
substanţe ori de o tulburare mintală;
- simptomele determină o deteriorare semnificativă în
domeniul social, profesional, familial al persoanei;
- modificările apărute sunt ample şi de durată;
- simptomele au o desfăşurare cronică;
- pentru persoana respectivă disconfortul sau durerea sunt reale;
- simptomele nu sunt intenţionate (sub control voluntar) sau
simulate;
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE
TULBURĂRILOR PSIHOSOMATICE II:

- etiologia sau mecanismele de producere sunt diferite de la un

tip de tulburare la altul;

- simptomele sunt întâlnite în mod relativ frecvent în populaţie

sau în unităţile medicale generale;

- diagnosticul acestor tulburări este dificil de realizat (criteriile

pentru determinarea şi diferenţierea tulburărilor psihosomatice
este dificil de aplicat în practică), iar medicii găsesc aceste
condiţii dificil de descris în termeni satisfăcători (M. Manea, T.
Manea).
 Simptomele prezentate pot fi
recunoscute la mulţi pacienţi, dar sunt
tipic imposibil de evidenţiat obiectiv
(prin examen medical) la pacienţii cu
somatizare (H. I. Kaplan, B. J. Sandock,
1998).
Tulburările psihosomatice nu
trebuie catalogate la fel cu bolile
somatice sau bolile psihice.
Persoanele afectate de tulburări
psihosomatice, deşi sunt
personalităţi nevrotice, dau
impresia generală, cel puţin
exterior, de indivizi normali.
 TEORIILE DE APARIȚIE A
TULBURĂRII PSIHOSOMATICE
Teoria predispoziției constituționale (“unde-i mai subțire
acolo se rupe”). F. Alexander.
În apariţia bolii psihosomatice ar fi implicaţi trei
factori:
- conflictul specific,
- situaţia de debut specifică (factorii precipitanţi) şi
- factorul "X" (constituţional).

 Persoanele aflate în situaţii stresante, nu reprimă ci încorporează

stresul, ceea ce determină o suprastimulare a sistemului simpatic, cu stare de
tensiune psihică persistentă, care se exprimă clinic prin apariţia fie a artritei
reumatoide, a migrenei a hipertensiunii arteriale etc.
TEORIA CONVERSIEI (S. FREUD)

Un conflict de natură
psihogenă va afecta organul
nemijlocit implicat in
manifestarea externa a
acestui conflict.

De ex: Astmul bronshic poate fi

conditionat și susținut de anumite conflicte
a persoanei in colaborare cu anumiți
oameni.
ACUZELE BOLNAVULUI
PSIHOSOMATIC
Bolnavii psihosomatici se manifestă în primul rînd,
prin numeroase vizite la mulți medici pînă ce
diagnosticul este descoperit. Motivul cel mai important
este durerea „din creștet pînă în tălpi”.
O alta neplăcere întîlnită frecvent este oboseala
cronică.
La aproximativ jumătate dintre pacienți apar senzații
de amorțeli sau furnicături la nivelul extremităților,
mai frecvent la cele superioare. Sunt frecvente alterări
ale dispoziției şi depresia. La mai bine de o treime
dintre bolnavi apar: constipație, diaree, balonări,
crampe, in cadrul unui sindrom al colonului iritabil,
etc.
 PARTICULARITĂŢILE RELAŢIEI
MEDIC-PACIENT PSIHOSOMATIC
PRESUPUN:
- rezistenţa, împotrivirea, opoziţia pacienţilor să verbalizeze distresul lor
psihologic medicilor sau să-i comunice prin acuze fizice;

- pacientul ignoră responsabilitatea pentru boala sa, evidențiază simptomele

organului bolnav, prezentîndu-se medicului pentru diagnostic şi vindecare.
Astfel, pacientul, îşi satisface nevoia infantilă de a fi îngrijit în mod pasiv;

- preocuparea principală a pacientului este tulburarea fizică şi nu boala cu

semnificaţia şi cauzele ei;

- negarea legăturii dintre situaţiile stresante şi boala somatică, precum şi a

faptului că la apariţia bolii pacientul se află sub influenţa stresului;

- noncomplianţa pacientului faţă de tratament.

 DIAGNOSTICUL TULBURĂRII
PSIHOSOMATICE
O evaluare profesională a condiţiei medicale presupune:
- realizarea unei investigaţii medicale complete a simptomelor;
- anamneza pacientului (conflictele, aspecte sociale,
personalitatea, informaţii despre stresorii posibili);
- examenul fizic şi analiza rezultatelor de laborator.

!!! Strategia include evidenţierea informaţiei despre stresori

în viaţa pacienţilor,(f. social) cunoaşterea intereselor, valorilor şi
nevoilor pacientului (f. psihologic).
TRATAMENTUL TULBURĂRII
PSIHOSOMATICE

Dintre metodele de psihoterapie, în

tratamentul psihosomatic, in special se
utilizează:
- psihoeducaţia,
- tehnicile de relaxare, relaxarea
progresivă (Iacobson).
- managementul stresului,
- terapia suportivă,
- terapia cognitiv-comportamentală,
- etc.
TULBURAREA
SOMATOPSIHICĂ
Tulburarea somatopsihică vizează
impactul provocat de o boală somatică
asupra psihicului pacientului.
În dependență de parcticularitățile de
manifestare și decurgere a bolii,
impactul este mai mult sau mai puțin
evident.
 TABLOUL “AUTOGEN” AL
BOLII
Imaginea bolii este însoţită de un sentiment de
nelinişte, de insecuritate, legat de pericolul care
ameninţă sănătatea, integritatea şi, viaţa bolnavului
respectiv. Toate acestea creează, pe lîngă boala reală
existentă, o a doua suferinţă, psihică, de tip reactiv,
legată de trăirea subiectivă de către bolnav a
propriei sale boli.
Reacţia unui individ în boală este o formă complexă, de manifestare
a mecanismelor de apărare ale propriului său Eu.

Nu trebuie neglijată latura psihologică în nici o situaţie de boală,

indiferent de natura gravităţii sale.
Bolnavul se încarcă emoţional-afectiv preluând şi
prelucrând senzaţiile sale organice subiective,
informaţiile din mediu, și alți factori care fac să
crească starea de tensiune psihică a bolnavului.
Acesta devine tot mai preocupat de boala sa, care,
în cîmpul conştiinţei sale, preia un aspect din ce
în ce mai exagerat.
PSIHOIGIENA BOLNAVILOR
SOMATICI

Este un tip de acţiune de igienă

mintală, care cere un tact deosebit,
multă răbdare şi dăruire de sine din
partea medicului.
Se vor evita discuţiile inutile,
explicaţiile ştiinţifice pe care
bolnavul nu le poate înţelege, dar
care pot induce interpretări eronate
din partea acestuia.
MĂSURILE DE PSIHOIGIENĂ
vizează păstrarea echilibrului emoţional-
afectiv al bolnavilor, crearea unei
ambianţe comode, liniştite şi
securizante, încurajare şi antrenare
pentru a se evita anxietatea, neliniştea,
instalarea depresiei, izolarea bolnavului
şi închiderea în sine.
Mulțumesc pentru atenție