TEMA: PARTICULARITĂȚILE

PSIHOLOGICE ALE OMULUI BOLNAV.

Strucutura:
1. Modificări comportamentale induse de
boală.
2. „Rolul de bolnav”.
3. Atitudinea bolnavului faţă de boala sa.
4. Tipurile de pacienţi.
 Modificări comportamentale a
pacientului condiționate de boală

 Boala modifică condiţia fizică şi psihică a

individului, și însăşi poziţia lui socială în cadrul
grupului.

 Fiecare om îşi personalizează boala sa conferindu-i

aspect particular. Există diferenţe şi deosebiri între
persoane care suferă de aceeaşi boală: un bolnav
poate fi agitat şi neliniştit imaginându-şi tot felul de
scenarii negative privind evoluţia bolii, în timp ce
altul poate fi calm şi linistit, poate chiar indiferent.
Factorii psihici implicați în bolile somatice:

 Factori nepatologici: procese afective,

cognitive, volitive, personalitatea şi
comportamentul individului.

 Factori patologici: tulburări

comportamentale, nevroze, psihoze,
tulburări ale proceselor psihice.
Comportamentul persoanelor bolnave se
deosebeşte prin anumite manifestări ca:
 - schimbări de ordin relaţional;
 - la unii dintre internaţi scad contactele cu familia; la
alţii creşte securitatea;
 - pentru unii este un prilej de a-şi analiza relaţiile
familiale;
 - scade capacitatea de îndeplinire a sarcinilor ceea ce
duce fie la reprosuri fie la menajare excesivă din
partea celorlalţi;
 - scad mijloacele materiale, ceea ce antrenează
modificări în conduita familiei;
 - se limitează contactele cu prietenii;
 - se dereglează raporturile conjugale, afective şi
sexuale.
 Printre factorii de menţinere a
comportamentului de bolnav se enumără:

 - Trăsăturile de personalitate (depresia,

hipocondria, anxietatea);
 - Educaţia (învăţaţi să se plângă sau
dimpotrivă, să nu spună nimic);
 - Modelul cultural;
 - Starea socio-economică (asigurările de
sănătate, etc);
 - Beneficiile secundare.
 Paralel cu validarea rolului de bolnav,
persoana dobândeste un nou atribut
specific acestui rol, devenind pacient
prin stabilirea contactului cu instituţiile
de îngrijire medicală. Însă, nu toți
bolnavii devin pacienţi; mulţi dintre
ei preferă sa se îngrijească singuri sau
sa se adreseze, pentru îngrijire unor
persoane din afara sistemului medical.
 Rolul de bolnav implică un comportament specific,
definit de T. Parson prin:

 - scutirea de responsabilităţile rolurilor sociale;

 - drept la ajutor din partea celorlalţi (poate varia între
asumarea exagerată a rolului de bolnav şi
respingerea dreptului la ajutor datorită generării unui
complex de inferioritate);
 - obligaţia bolnavului de a considera starea sa
indezirabilă şi a coopera pentru vindecare;
 - obligaţia pentru bolnav de a cere ajutor specializat,
competent pentru vindecare, ceea ce implică
acceptarea diagnosticului şi mai ales a tratamentului.
 Unul dintre modalităţile de comportament de protecţie
este regresia. La persoana bolnavă, regresia se
caracterizează prin adoptarea unui comportament infantil,
cu:
 - reducerea intereselor – bolnavul trăieşte în prezent şi în
viitorul apropiat, limitându-se la lucrurile cele mai importante
pentru el.
 - egocentrism – persoana bolnavă judecă lumea prin raportare
la el însuşi şi prin prisma suferinţei lui.
 - dependenţa de medic şi de anturaj, de la care aşteaptă să
fie îngrijit; bolnavul comportându-se ca un copil care caută o
„mamă bună”;
 - întoarcerea la satisfacţii arhaice: somn sau căutarea unor
satisfacţii care pot favoriza alcoolismul sau consumul excesiv de
medicamente;
 - un mod de gândire magic, ilogic, cu supraestimarea
autotputerniciei medicului, a medicamentelor sau a bolii.
 Aflarea diagnosticului unei boli este însoţit de
o serie de reacţii emoţionale. Acestea pot fi:
 - anxietate (înainte de diagnostic, de proceduri medicale, teama
legată de evoluţia bolii).
 - furie (faţă de starea de depersonalizare tipică mai ales în
mediul spitalicesc, faţă de „soarta nedreaptă”).
 - depresie (cauzată de pierderea controlului, a independenţei, a
rolului social activ).
 - lipsa de speranţă (în manifestări, de incertitudine a viitorului).
 - însingurare (în experienţa bolii, pacientul simte că nu este
înţeles, că între el şi cei sănătoşi s-a interpus o distanţă
psihologică).
 - neajutorare (cauzată de dependenţa faţă de alte persoane,
pierderea sentimentului de control asupra propriei vieţi).
 - pesimism privind evoluţia bolii, a eficienţei tratamentului,
demisia în luptă cu boala.
Trăind starea de boală, pacientul uneori
este stresat de:
 - ceea ce ştie despre boală (complicaţii,
recidive);
 - ceea ce nu ştie (spaima de necunoscut);
 - exemplele nefericite – inducţii iatrogene;
 - anxietatea legată de investigaţii, acte
terapeutice;
 - antecedente alergice, medicamente ce „nu-i
fac bine”;
 - reinserţia familială şi profesională (ideea de
a fi o povară).
 Confruntîndu-se cu simptomele care anunţă o
stare de boală, subiectul poate dezvolta mai
multe atitudini față de boală:

 a) Recunoaşterea bolii şi acceptarea situaţiei de

bolnav.
 b) Adaptarea – reprezintă reacţia pe care medicul o
valorizează şi o aşteaptă de la pacient.
 c) Ignorarea bolii.
 d) Negarea, refuzul stării de boală.
 e) Reacţia persecutorie, care este adesea consecinţa
negării.
 f) Izolarea - absenţa aparentă a afectelor, a emoţiilor,
în condiţiile conştientizării bolii.
 g) Depresia.
Semnificaţiile atribuite bolii de către
o persoană (Băban, 2002)

 - Boala ca experienţă umană firească.

 - Boala ca inamic.
 - Boala ca pedeapsă.
 - Boala ca eşec.
 - Boala ca eliberare.
 - Boala ca strategie.
 - Boala ca pierdere iremediabilă.
 - Boala ca lecție de viață.
 O persoană este dificilă atunci cînd
comportamentul său provoacă dificultăţi Dvs. si
celorlalţi

 Oamenii (pacienţii) dificili sunt cei care încearcă:

1. Să ne facă sa ne pierdem cumpătul;
2. Sa ne oblige să facem lucruri pe care nu vrem sa le facem;
3. Sa ne împiedice să facem ceea ce nu vrem sau avem nevoie să
facem;
4. Sa folosească forţa, manipularea sau alte metode necinstite pentru
a obţie ceea ce vor;
5. Să ne facă să ne simţim vinovaţi dacă nu ne conformăm dorinţelor
lor,
6. Sa ne facă să ne simţim neliniştiţi, frustraţi, supăraţi, furioşi,
geloşi, inferiori sau înfrînţi;
7. Să ne determine sa facem anumite lucruri în locul lor.
 Tipurile de bolnavi dificili

 Pacienţii dominatori.
 Pacientii paranoizi.
 Pacientii obstructivi.
 Pacienții evitanţi.
 Pacientii dependenţi.
 Pacienţii dominatori
 Etichetaţi drept încrezatori în sine, dominanţi şi competitivi,
autoritar-despotici, aceşti pacienţi conţin trăsături ale
personalităţii narcisiste şi obsesivo-compulsive. Pacienţii
dominatori dovedesc o lipsă de empatie manifestată într-o mare
varietate de contexte. Se caracterizează prin modul lor
autoincrezator şi coercitiv de interacţiune cu ceilalţi, fiind
independenţi, energici si, într-o anumită măsură, atrăgători.
 Pacientii paranoizi
 Etichetati drept "reci", seriosi, critici, rezervaţi şi defensivi,
aceşti pacienţi conţin trăsături ale personalităţii paranoide şi
antisociale. Pentru aceştia, lumea apare ca fiind ameninţătoare
şi ostilă. Nu au incredere în alţii pentru ca se tem de faptul că
informaţiile vor fi folosite împotriva lor. Hipervigilenti, iau măsuri
de protecție împotriva oricărei ameninţări percepute.
Sinceritatea, loialitatea şi fidelitatea altora sunt puse la îndoială.
Manifestă o dorinţă excesivă de a fi independenţi, mergând
până la culmea egocentrismului şi a importanţei de sine
exagerate.
 Pacientii obstructivi
 Acești pacienți, etichetați drept ostili şi neimplicaţi, rebeli-
neîncrezători, conţin trăsături ale următoarelor tulburări de
personalitate: pasiv-agresivă, antisocială şi schizotipală. Aceştia
au serioase probleme în conformarea la normele sociale şi în
îndeplinirea sarcinilor profesionale. Imprevizibili şi explozivi,
adeseori creează o distanţă fata de ceilalti, simţind o lipsă de
apreciere din partea acestora. Având o autostimă redusă şi
abordând o atitudine cinică, îşi exprimă opoziţia fie deschis, fie
prin continue amânări ale sarcinilor.
 Pacienții evitanţi

 Inhibați, nesiguri şi submisivi (obedienti, supusi), conţin trăsături

ale tulburărilor de personalitate evitante şi obsesiv-compulsive.
Rigizi, pasivi şi egoişti, ei consideră că au probleme şi conflicte
serioase care nu pot fi rezolvate de alte persoane. În general, nu
sunt dispuși să intre în relaţii decât dacă li se oferă o garanţie
fermă de acceptare necritică. Comportamentul lor social este
stângaci, nesigur şi nonasertiv. Luarea de decizii este evitată,
amânată din cauza unei frici insolite de a nu face vreo eroare. Au o
mare nevoie de a fi asertivi, dar îi împiedică inhibiţiile şi îndoielile
lor. Extrem de perfecționiști, propriile lor greșeli sunt comparate cu
idealuri înalte pe care şi le fixează.
 Pacientii dependenţi
 Etichetaţi drept submisivi (obedienti, supusi), şi pasivi,
manifestă trăsături ale tulburării de personalitate dependente.
Se găsesc într-o continuă căutare de suport afectiv,
manifestând o dependenţă excesivă faţă de alţii. În general, au
puţine ambiţii şi pretenţii, puţin entuziasm în ceea ce întreprind
şi tind să supraaprecieze calităţile celorlalţi. În contactele
interpersonale manifestă o atitudine critică şi rejectantă, dar, în
acelasi timp, sunt cuprinși de teama de a nu fi abandonaţi. Prin
comportamentul lor, stimulează hiperprotecţie și dominare din
partea persoanelor cu care intră în contact.
REGULI DE COMPORTAMENT CU
PACIENŢII DIFICILI
 Tehnica “Discul stricat”. Repetarea calmă de 2-3 ori a
hotărârii Dvs fără sa ridicaţi vocea.
 Evitaţi comportamentul defensiv şi agitat.

 Umorul poate risipi mânia şi supărarea.

 Parafrazaţi:

- Pentru a câştiga din timp să vă construiţi un răspuns mai

explicit
- Pentru a clarifica anumite detalii,
- Pentru a oferi posibilitate pacientului se se gândească încă
a dată la ceea ce spune,
- Pentru a vă asigura ca ați înţeles corect.
 MULTUMESC PENTRU ATENTIE