Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
I. 4. Intre asistentul medical si bolnav trebuie sa se stabileasca raporturi afective:
Fie ca vrem sau nu, intre doua fiinte umane care vin in contact se stabileste
intotdeauna un raport afectiv. Acesta poate fi pozitiv (stima, prietenie, dragoste mai mult sau
mai putin constienta) sau negativ (repulsie, dispret, ura, desconsiderare).
Indiferenta afectiva fata de cel cu care avem de-a face este si ea o forma de sentiment
(o forma voalata de a-1 respinge). Bineinteles, aceste sentimente pot fi amestecate fata de
aceeasi persoana (putem fi pe rand atrasi si respinsi de ea).
Asistentul medical nu se situeaza in afara grupului format din bolnavi, ci este un
membru al sau. Prin sentimentele sale fata de bolnav ii poate modifica acestuia propriile
sentimente, intr-un sens bun (psihoterapeutic) sau intr-unui rau, agravand si tensionand
relatia.
Uneori se pot stabili raporturi false de tip nevrotic, intre asistent si bolnav de ex. se
poate intampla sa luam sub protectia noastra excesiva un pacient care sfarseste prin a deveni
'copilul' nostru. Noi credem ca facem bine, dar in acest caz trebuie sa ne analizam atitudinea si
sa descoperim pentru ce ratiune construim o asemenea relatie. Daca am devenit constienti de
acest gen de raport afectiv, trebuie sa le facem sa evolueze in sensul unor raporturi reale. Daca
este sub posibilitatile noastre, atunci este indicat sa incredintam pacientul respectiv unui alt
coleg.
2
a. Comportamentele patologice: delirul, halucinatiile, agitatia, depresia, crizele
epileptice, confuzia. Nu trebuie neglijate atitudinile care pot duce la incidente grave
(agresivitatea, ideile suicidare, comportamentele sexuale suspecte, proiectele de evadare).
b. Cunoasterea bolnavului prin observarea sa in diferitele ocazii ale vietii cotidiene:
cum se comporta dupa ce se trezeste, cum se comporta la toaleta, la masa, la culcare? Cum se
comporta in atelierul de ergoterapie? Ce contacte are cu familia in timpul vizitelor? Ce relatii
are cu sexul opus? Cum se comporta dupa intoarcerea dintr-o invoire de la domiciliu?In astfel
de ocazii se pot revela multe tulburari de comportament.
c. Observarea comportamentului bolnavului in grup. Ce fel de raporturi are cu
ceilalti? (bolnavi, asistenti medicali, infirmieri). Ex: agresiv, timorat, etc. Ce fel de perturbari
provoaca el in grup?
d. Observarea afectiunilor somatice care pot exista.
e. Observarea incidentelor sau accidentelor survenite in cursul tratamentului. Ex:
semnele de impregnare neuroleptica (tremuraturi, miscari anormale, facies fijat, contractura
musculara etc).
f. Observarea evolutiei bolii: agravarea sau ameliorarea.
III. 2. Atitudinea asistentului medical fata de pacient in cursul tratamentului
medicamentos:
Pregatirea psihologica a bolnavului inaintea efectuarii unei manopere medicale (o
injectie, un electrosoc, etc).
III. 3. Observarea vietii cotidiene si in timpul activitatilor terapeutice:
Activitatile desfasurate in comun la atelierul de ergoterapie, iesirile impreuna cu
bolnavii toate sunt pretexte pentru asistentul medical pentru a stabili raporturi
psihoterapeutice cu bolnavul. Este important sa se stabileasca un raport uman de tip adult intre
asistentul medical si pacient acesta poate contribui la amelioarea bolii. Acest comportament al
asistentului medical fata de pacientul sau nu este expresia unei banale gentileti, ci un gest
tehnic, al unui profesionist.
IV. 4. Atitudinea psihoterapeutica:
In aparenta prezentarea clinica a bolnavilor psihici este foarte diversa: exista multe
diferente intre un maniacal si un confuz sau un schizofren, de asemenea, intre doi schizofreni
sau doi depresivi. Dar aceasta diversitate ascunde unitatea care leaga toate aceste manifestari
exterioare: exitenta unei tulburari a relatiilor cu ceilalti. Scopul terapiei va fi, deci, redarea
unui maximum de autonomie relationala bolnavului, in masura posibilului, pentru ca el sa-si
poata gasi propria sa maniera de-a fi. Se pot distinge trei cazuri:
deficitele cronice (debilitati, demente): necesita dezvoltarea unor abilitati practice, a
unei linisti afective, printr-o munca de restaurare dar si printr-un efort de adaptare
psihozele vechi: este nerezonabil sa incercam sa reactivam ceea ce a fost repliat ani de
zile, bolnavul traind in propriul univers, izolat de lume
starile nevrotice si psihozele in evolutie: obiectivele terapiei este regasirea unei
autonomii mai mult sau mai putin complete, de tip adult. Asistentul medical trebuie sa
aiba un rol activ, un rol de pedagog (aceasta pedagogie poate fi mai mult sau mai putin
directiva, in functie de caz si de moment). Are de asemenea un rol parental.
Este vorba in final de obtinerea unui maximum de autonomie in cadrul vietii de spital
(pentru bolnav spitalul este provizoriu orasul si cartierul sau, iar personalul medical-familia
sa, prietenii sai). Legaturile afective create trebuie sa fie reale si durabile.
3
Atitudinile psihoterapice propriu-zise
a. Acceptarea bolnavului asa cum este el: (agresiv, nesociabil, obscen, etc.)
Este o acceptare libera de orice apreciere morala, care are drept prim scop atenuarea
fricii bolnavului de a nu fi agresat, distrus si a tendintelor agresive ale acestuia. De aceea
asistentul medical trebuie sa aiba o atitudine neutra care sa permita totodata bolnavului sa se
exteriorizeze mai usor si in acelasi timp sa permita asistentului medical sa pastreze o anumita
distanta fata de bolnav. Aceasta este o atitudine 'de fond' la care trebuie sa se adauge
atitudinile ce vor urma.
b. A fi un om prezent, atent, ferm si intelegator:
Aceasta presupune o forta linistita, fara false atitudini (condescendenta, dulcegarii,
gentilete inautentica, etc). Bolnavul percepe si sanctioneaza ceea ce nu este autentic.
c. A raspunde realist la cererile pacientilor:
Asistentul medical trebuie sa inteleaga nevoile reale ale bolnavilor. Ceea ce cere un
bolnav in cadrul delirului sau, al obsesiilor sau impulsiunilor sale nu corespunde intotdeauna
necesitatilor sale reale, nu este totdeauna spre folosul sau.
d. A pastra distanta convenabila:
Nu exista o distanta standard, ci distante variabile, in functie de bolnav, de moment si
de circumstante. Aceasta este o distanta afectiva, care sa regleze problema atasament-repulsie
sau dependenta-independenta. Este de asemenea o distanta fizica.
e. Monitorizarea propriilor actiuni si reactii:
Asistentul medical trebuie sa fie atent la sensul cuvintelor pronuntate, la tonul vocii, la
viteza si forta fluxului verbal, la expresia fetei si la gesturile pe care le face. Aceasta se poate
face daca:
- accepta sa se observe, sa se analizeze
- este capabil sa se vada cu ochii bolnavului (sau a grupului)
f. Asistentul medical trebuie sa-si cunoasca propriile probleme:
Este vorba atat de problemele din prezent cat si de cele din timpul copilariei sale.
Capata o importanta deosebita cand asistentul medical se regaseste in unii pacienti, in acest fel
putand sa le accepte sau sa se delimiteze de ele, deoarece vede in bolnavul respectiv propria
sa caricatura (identificare cu bolnavul) sau are tendinta de a-1 respinge, de a-1 critica.
Psihanalitic apar probleme de transfer si contratransfer.
Asistentul medical care petrece mult timp impreuna cu bolnavul, se situeaza fata in
fata cu emotivitatea acestuia, dar si cu sentimentele proprii fata de bolnav. El trebuie sa
incerce sa simta ce se intampla in cadrul acestei relatii, trebuie sa-si examineze
comportamentele repetitive, care pot exprima o trasatura de caracter. Astfel, preocuparea
exagerata pentru orar, reguli, poate trada o structura obsesionala; neputinta de a trai numai in
relatii de tip 'amic' cu ceilalti-o structura isterica; retragerea, permanenta lipsa de rezonanta
afectiva cu anturajul-o structura schizoida.
O expresie a imaturitatii afective, deghizata sub aparenta devotamentului, este nevoia
de a participa la viata profunda a bolnavului, in forma sa cea mai regresiva, se exprima prin
participarea, fara discernamant si fara distinctie, la revendicarile afective ale pacientului.
Acesta este fenomenul identificarii cu bolnavul: asistentul medical nu vrea sa se distinga de
bolnavul sau (ca un nou-nascut care nu vrea sa se distinga de mama sa).
Asistentul medical trebuie, de asemenea, sa tina cont de problemele vietii sale de
fiecare zi, care au o influenta asupra meseriei sale. Spre exemplu daca el soseste la spital dupa
un conflict in familie, nu va mai fi disponibil pentru pacient, va avea un ton mai distant, mai
taios, care risca sa fie interpretat in diverse moduri de catre bolnavi.
4
Asigurarea conditiilor de viata
5
adesea este necesar si controlul rectului, unde bolnavii cu internari repetate ascund in capsule
metalice substanta narcotica.
Rezultatele tratamentului spitalicesc al bolnavilor cu afectiuni mentale sunt legate in
mare masura de modul de asigurare ai anturajului fizic, precum si de masura in care
personalul reuseste sa castige increderea bolnavului. Amandoua dezideratele depind in mare
masura de atitudinea pe care o adopta asistenta fata de bolnav.
Imediat dupa primirea in sectie, bolnavul trebuie ajutat pentru satisfacerea nevoilor
sale fizice. Astfel, de exemplu, bolnavul in depresie grava, care se retrage si se izoleaza de
realitate, adesea nu este in stare sa efectueze nici macar masurile de igiena corporala
elementara si eventual refuza si alimentele. Numerosi bolnavi, in stari psihotice grave,
depresive, au gandul sinuciderii si adesea fac tentative in aceasta directie.
6
Ingeniozitatea bolnavilor de a ajunge in posesia unor obiecte cu care pot incerca
sinuciderea este deosebita. Asistenta trebuie sa fie foarte vigilenta ca obiectele de taiat,
intepat, spanzurat ca briciul, cutitele, foarfeca, cureaua, cravata, obiectele de sticla sa nu
ajunga in posesia bolnavilor.
Medicamentele trebuie sa fie inghitite in fata asistentei si - daca este posibil - sa se
controleze cavitatea bucala a bolnavului pentru a evita adunarea medicamentelor neconsumate
cu scop de sinucidere.
O grija deosebita trebuie acordata pastrarii medicamentelor din sectie care, in nici un
caz, nu poate sa fie accesibila bolnavilor. Daca bolnavul depresiv in mod brusc devine
euforic, aceasta poate reflecta faptul ca intentia de sinucidere s-a concretizat in constiinta lui.
Printre vizitatorii bolnavului psihic pot exista indivizi inconstienti, rau intentionati
care, profitand de starea de dezorientare a bolnavului, sa le pretinda si sa obtina iscalituri pe
contracte sau alte acte antedatate, din care bolnavul sau familia lui poate sa aiba prejudicii
materiale sau morale. Asistenta, daca observa astfel de intentii sau insistente din partea
oricarei persoane, trebuie sa le aduca la cunostinta medicului, iar pana la sosirea acestuia sa
interzica continuarea tratativelor.
Fiecare asistenta care lucreaza nemijlocit cu bolnavii, indiferent de specialitatea sectiei
la care isi desfasoara activitatea, poate sa aiba sub ingrijire temporar bolnavi psihici care,
alaturi de boala lor psihica, mai sufera si de o alta boala chirurgicala, infecto-contagioasa,
oftalmologica, ginecologica sau de alta natura. De multe ori, medicul care trimite bolnavul la
spital, nici nu are cunostinta de boala lui psihica. Se intampla ca tocmai internarea in spital
scoate la suprafata simptomatologia psihica a bolnavului. Asistenta, care sta cel mai mult cu
bolnavul, poate sa fie prima care recunoaste manifestarile psihopatologice ale bolnavului.
Orice manifestare privind comportamentul neobisnuit al oricarui bolnav, de la orice sectie,
trebuie adus din timp la cunostinta medicului.
Depresia psihica se manifesta prin indiferenta afectiva, izolare de anturaj, tristete
profunda, anxietate, insotita de astenie, adinamie, akinezie. Bolnavul vorbeste lent, atentia
este dispersata si prezinta aspectul unui om descurajat. Asistenta in fata unui astfel de bolnav
trebuie sa tina cont de faptul ca bolnavul poate sa aiba tentative de sinucidere. Atitudinea ei
trebuie sa reflecte, ca si cum starea lui ar fi ceva obisnuit. in ajutorul pe care-l acorda
bolnavului sa manifeste obiectivitate, fara compatimire. Sa supravegheze durata somnului si
sa intervina la medic daca o considera insuficienta, fiindca bolnavul nedormit sau cu somn
agitat va fi obosit, ceea ce accentueaza depresiunea. Sa ajute bolnavul la efectuarea toaletei de
dimineata si mentinerea igienei corporale, pana cand starea lui implica acest lucru. Daca la
mesele obisnuite nu consuma cantitatile suficiente de alimente, trebuie sa-l incurajeze la
consumul caloriilor necesare intre mesele principale.
Asistenta trebuie sa ajute bolnavul la alcatuirea unui plan de viitor, prin aceasta il
impiedica la retragerea in singuratate. Orice activitate, cat de minimala, pe care o observa din
partea bolnavului, sa o aprecieze pozitiv. Sa caute sa petreaca cat mai mult timp cu bolnavul
si sa-l incurajeze pentru concretizarea si formularea temerilor si obsesiilor care il framanta.
7
adecvata. Adesea insa bolnavii au o frica bine motivata rata de efectele secundare ale
medicamentelor, care uneori intr-adevar sunt neplacute, suparatoare.
Sunt bolnavi care afirma ca simptomatologia bolii lor de baza, pentru care sunt tratati,
se datoreste chiar medicamentului pe care asistenta vrea sa ii administreze si isi formuleaza
pretentiile pentru anumite medicamente neindicate sau chiar interzise de medic. Unii afirma
ca nu sunt bolnavi si deci nu au nevoie de medicamente. Numerosi bolnavi nu vor sa se
vindece si din acest motiv refuza medicamentele.
Asistenta trebuie sa fie ferma in administrarea medicamentelor si nu trebuie sa se lase
influentata de pretentiile nefondate - adesea puerile - ale bolnavilor. in functie de starea lor
psihica, trebuie sa le explice efectul medicamentelor, importanta acestuia in vindecarea lor,
pentru care trebuie sa aduca si ei unele sacrificii, tolerand efectul secundar al lor, aceste efecte
nefiind periculoase pentru sanatatea lor Timpul petrecut cu bolnavul pana la acceptarea
medicamentului nu este timp pierdut, intrucat reprezinta o forma de creare a legaturilor
afective terapeutice, de castigare a increderii lui.
Este foarte important ca bolnavii sa fie serviti numai cu doze unice de medicamente,
pe care le inghit in fata asistentei in unele cazuri, asistenta trebuie sa controleze cavitatea
bucala a bolnavului, daca intr-adevar a inghitit medicamentul, fiindca unii, dupa plecarea
asistentei recupereaza din gura tabletele sau drajeurile, le aduna si - dupa un timp - le
utilizeaza pentru tentative de sinucidere.
In mod obisnuit, la sectia de psihiatrie se utilizeaza urmatoarele categorii de
medicamente psihotrope: anxiolitice, hipnotice, antipsihotice, antidepresive si stimulante,
precum si alte medicamente: antiparkinsoniene si antiepileptice.
Medicamentele psihotrope adesea sunt insotite de efecte secundare, dintre care unele
sunt obisnuite si fara importanta, altele insa pot semnala efecte toxice sau manifestari de
intoleranta ale organismului. Daca bolnavii se plang de uscaciunea gurii, tulburari de
acomodare la distanta, dificultati de mictiune, cefalee sau asistenta constata la bolnavul tratat
cu aceste substante transpiratie acuta, tahicardie, puls aritmie, constipatie, tremor, stare de
incordare, spasme musculare, convulsii, eruptii cutanate, icter scleral sau tegumentar sau alte
manifestari aparute numai in cursul tratamentului, acestea trebuie raportate neintarziat
medicului.
O atentie deosebita trebuie acordata tratamentului cu inhibitorii de
monoaminooxidaza, care prezinta interactiuni periculoase cu numeroase medicamente si
alimente, manifestata prin cresterea tensiunii arteriale la valori ridicate si hemoragii
subarahnoidiene. Din acest motiv, asistenta trebuie sa fie foarte atenta la respectarea
regimului dietetic al acestor bolnavi, si sa evite servirea alimentelor interzise.
In afara de tratamentul biologic chimioterapie, in psihiatrie se mai utilizeaza
numeroase alte tratamente, dintre care amintim pe acelea la care asistenta are un rol
important.
Tratamentul electroconvulsivant consta in provocarea de convulsii epilepti-forme cu
ajutorul curentului electric alternativ. Convulsiile sunt asemanatoare acelora din cursul
crizelor majore de epilepsie. Tratamentul electroconvulsivant se poate face ca atare, sau sub
forma protejata, cand bolnavul este anesteziat si curarizat si astfel convulsiile propriu-zise nu
apar, fiind blocate de efectul curarizant al medica-mentului. Manifestarile crizei majore nu
sunt obligatorii pentru reusita tratamentului, efectul convulsivant al curentului electric
manifestandu-se prin mici tremuraturi ale pleoapelor si degetelor, precum si prin manifestarile
electroencefalografice.
Tratamentul electroconvulsivant se face dimineata pe nemancate pentru ca bolnavul sa
fie cu stomacul gol. Asistenta va avea grija ca bolnavul sa fie dupa emisie de scaun si inainte
de efectuarea tratamentului sa-si goleasca vezica urinara. Asistenta trebuie sa verifice
identitatea bolnavului, ceea ce la bolnavii psihici nu este totdeauna usor, in cazul in care
8
bolnavul in ziua tratamentului este febril sau subfebril, valorile tensionale sunt prea mari sau
mici, tuseste sau la femei a aparut menstruatia, comunica cele constatate medicului, care va
hotari asupra datei la care va efectua tratamentul. Va verifica daca toate analizele preliminare:
examenul fundului de ochi, electroencefalograma, electrocardiograma, radiografia pulmonara,
glicemia, ureea, creatinina si alte examinari pe care eventual le-a cerut medicul se gasesc in
foaia de observatie, pe care o duce cu sine, cand insoteste bolnavul la tratament.
Bolnavii care asteapta randul la sedinta electroconvulsivanta nu trebuie sa vada sau sa
auda ce se intampla cu bolnavii supusi tratamentului inaintea lor. Din acest motiv, ei vor fi
izolati intr-o alta camera.
In cursul tratamentului pot sa apara unele accidente. Asistenta trebuie sa pregateasca
tot ceea ce ar fi necesar cu ocazia unor eventuale accidente: aspiratorul electric cu sondele
endotraheale, aparatul pentru oxigenoterapie, aparatul pentru respiratie asistata, defibrilatorul
electric.
Ca premedicatie, bolnavul primeste o fiola de atropina, care reduce secretiile
traheobronsice si are un oarecare rol protector contra aritmiilor. Asistenta degreseaza ambele
regiuni fronto-temporale, unde se aplica electrozii. Contactul electric cu suprafata
tegumentelor se asigura prin acoperirea electrozilor cu un tifon imbibat in ser fiziologic sau cu
ajutorul unei paste de contact, bun conducator de electricitate, identic cu cel folosit si la
electroencefalografie. Medicul anestezist reanimator administreaza anestezicul pe cale
intravenoasa si imediat dupa aceasta, substanta miorelaxanta. Medicul declanseaza curentul
electric de 80-150 V, pana la 250 mA timp de 0,1-0,5 secunde, in urma caruia se declanseaza
criza convulsiva. In cazul in care tratamentul se face fara protejare, criza convulsiva ia
aspectul crizei majore de epilepsie cu faza tonica, clonica si de rezolutie musculara.
In cursul convulsiilor, ca si la crizele epileptice pot aparea unele accidente, fracturi,
luxatii, inclusiv ale vertebrelor, muscarea limbii, a buzelor. Este bine ca in faza tonica a
contractiilor mandibula si membrele superioare la nivelul articulatiilor scapulo-humerale sa
fie imobilizate de asistenta, pentru a preveni luxatia lor. intre arcadele dentare ale bolnavului
se aseaza o piesa de cauciuc pentru a evita muscarea limbii si a buzelor in faza clonica a
contractiilor. Daca tratamentul electroconvulsivant se face protejat, aceste accidente nu au loc.
In perioada de trezire, reluarea respiratiei poate sa intarzie, ceea ce impune aplicarea
respiratiei asistate. In aceasta perioada, bolnavul poate sa aiba varsaturi. Bolnavul va fi adus
in decubit lateral. Dupa tratament, bolnavul ramane o perioada scurta confuz, dupa revenire,
ramane cu amnezie privind perioada tratamentului. Bolnavul pana la revenire completa
ramane sub observatie, ca orice bolnav dupa anestezie generala. Este bine ca bolnavul -
inainte de readucerea lui in salon - sa se odihneasca o ora in vecinatatea camerei de tratament.
Numarul sedintelor (de obicei 6-8), precum si intervalele dintre sedinte sunt fixate de
medic.
Insulinoterapia consta in provocarea unui soc hipoglicemic cu insulina si mentinerea
bolnavului in coma timp de 10-15 minute. Scoaterea bolnavului din coma se face cu Glucagon
sau solutie de glucoza 33% administrat intravenos, urmat de consum oral de hidrati de carbon
usor asimilabili, dupa revenire. Prin introducerea tratamentului cu electrosoc, insulinoterapia a
pierdut mult din importanta.
Psihoterapia consta dintr-un ansamblu de procedee psihologice cu ajutorul carora pot
fi influentate unele tulburari psihice provocate de factorii psiho-sociali. Bolnavul internat ii
trebuie asigurate o ambianta si un anturaj care ii creeaza sentimente de siguranta si incredere.
Acestea pot sa-l influenteze pozitiv in dorinta lui de a se intoarce in anturajul lui obisnuit.
Succesul psihoterapiei este in functie si de masura in care aceasta poate fi extinsa si la
anturajul social al bolnavului. Psihoterapia depaseste pregatirea asistentei medicale, insa sub
indrumarea medi-cilor si a psihologilor de profesie, poate contribui la potentarea efectului
acesteia.
9
Rolul asistentei medicale in alimentatia bolnavilor.
Alimentatia bolnavilor la sectiile de psihiatrie nu comporta probleme deosebite de
dietoterapie. Daca bolnavii nu sufera de alte boli: hepatice, renale, digestive etc. alimentatia
trebuie sa fie mixta normocalorica, cu multe fructe, legume si preparate de lapte. in cursul
psihozelor acute si starilor de hiperexcitatie, se recomanda restrangerea carnii si asigurarea
proteinelor din produse lactate.
Numerosi bolnavi psihici, mai ales cei depresivi, sunt predispus! la constipatie, ceea
ce, in limitele posibilitatilor, trebuie rezolvat pe cale dietetica si numai in caz de esec cu
clisme evacuatoare. Purgativele trebuie evitate, fiindca administrarea lor repetata predispune
la constipatie habituala.
Numerosi bolnavi psihici sunt internati intr-o stare de denutritie inaintata. La acesti
bolnavi trebuie asigurat un aport caloric mai ridicat.
La bolnavii tratati cu inhibitori de monoaminooxidaze, se interzice consumul
extractelor de carne si drojdie, pestele afumat si sarat, vanatul, numeroase preparate de
branza, si trebuie atentionati, ca dupa externare sa nu consume vin rosu sau bere, ceea ce ar
putea da nastere la accidente grave.
O problema deosebita o constituie alimentatia bolnavilor inapetenti, precum si a
acelora care refuza hrana, cateodata pe o perioada mai lunga de timp. Acesti bolnavi trebuie
hraniti prin alimentatie pasiva, eventual cu lingurita. in unele cazuri se administreaza inaintea
meselor principale 6-8-10 u insulina care, prin hipoglicemia provocata, declanseaza actul
alimentatiei. De multe ori, alaturi de alimentatia pasiva, aportul de lichide trebuie asigurat pe
cale parenterala.
Daca alimentatia activa sau pasiva nu mai este posibila, se recurge la alimentatie
artificiala prin sonda. La bolnavii psihici nu se poate mentine sonda pe loc, din acest motiv se
utilizeaza sonda gastrica, care trebuie indepartata dupa fiecare alimentatie si reintrodusa la
alimentatia urmatoare. Operatiunea se executa o data, cel mult de doua ori pe zi. La alcatuirea
amestecurilor alimentare trebuie sa se tina cont de necesitatile calitative si cantitative reale ale
bolnavului, precum si de tolerabilitatea tubului digestiv, evitand excesul de alimente, care ar
putea provoca bolnavului diaree.
Educatia a devenit una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale.
Pacientului ii trebuiesc date toate informatiile de care are nevoie pentru autoingrjire si pt. a
asigura continuitatea ingrijirilor din spital la domiciliu. Un program de educatie bine conceput
poate reduce costul ingrijirilor de sanatate si sa ajute pacientul sa-si dobandeasca o mai buna
autocunoastere.
Educatia este un proces interactiv care favorizeaza invatarea este un ansamblu de
actiuni concepute in scopul ajutarii persoanelor sa dobandeasca noi cunostinte teoretice si
practice.
Interventii nursing
Educatia pacientului poate fi definita ca un proces prin care asistenta medicala da
pacientului si familiei sale informatii privind boala,tratamentul si de alte subiecte legate de
sanatate. Educatia este mai eficace cand raspunde nevoilor de invatare. Educatiei ii revine
sarcina de a descoperi aceste nevoi,punand intrebari si informand despre punctele de interes.
Procesul educational se bazeaza pe aplicarea principiilor comunicarii interpersonale,care
consta in a transmite mesaje semnificative unei persoane si de a primi de la ea o retroactiune.
Invatarea inseamna a dobandi noi obisnuinte prin exemple repetate (un pacient diabetic poate
sa demonstreze administrarea insulinei).De fiecare data cand pacientul a dobandit o noua
10
cunostinta sau stapaneste o noua tehnica educationala, da dovada ca educatia lui a fost
eficace. Educatia joaca un rol important in prevenirea bolii.
Obiective :
1 Mentinerea sanatatii si prevenirea bolii
Asistenta medicala este persoana care informeaza oamenii si ii invata tehnici care le
vor permite sa adopte un comportament mai sanatos la locul de munca, acasa, la scoala, in
spital.
Educatia sanitara creste stima de sine a pacientului pentru ca ii permite sa isi asume o
mai mare responsabilitate fata de propria sanatate.
11
Educatia sanitara. Starea psihica si modul de gandire al bolnavilor psihici este asa de
diversificat, incat nu se pot stabili norme de educatie sanitara cu ei. Aceasta activitate in
realitate se contopeste cu psihoterapia, care este una din metodele majore de tratament la
sectiile de psihiatrie.
Educatia sanitara primeste in schimb o pondere deosebita fata de familia bolnavului,
cu care personalul de specialitate trebuie sa faca o adevarata scoala privind modul de
comportare fata de bolnav dupa reintoarcerea lui in sanul familiei, importanta continuarii
tratamentului, prezentarea regulata la controalele medicale si in limita posibilitatilor,
reintegrarea lui in activitatea de zi cu zi a familiei sau intr-o munca oarecare.
Protectia muncii. Personalul care lucreaza la sectia de psihiatrie, nemijlocit la patul
bolnavului, alaturi de noxele profesionale comune tuturor cadrelor sanitare, este expus si la
agresiunea bolnavilor psihopati. Protectia muncii privind agresiunea bolnavilor este destul de
restransa si reclama vigilenta deosebita a personalului de ingrijire, pentru recunoasterea
precoce a starilor agresive si a lua masuri profilactice de imobilizare si linistire.
12