PSIHOLOGIE MEDICALA

CURS NR.3
RELATIA ASISTENT MEDICAL-PACIENT
A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si cu intelegere la
diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de
constiinta etica; viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea
reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor
deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o militare activa pentru
principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de
bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul
acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare
in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasca mai bine pe
beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue.
Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o
dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana “intra
in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament cu un anumit caracter si
inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit
orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp
si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa posibil si indoiala, teama,
dispret, ura. Noi suntem nevoiti sa-i tratam neconditionat pe toti.
Relatia asistent medical – pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect,
caldura si intelegere empatica fata de pacient,cu toate ca de multe ori, asistenta medicala
este considerata o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este
esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient,
medicul vine si pleaca, pe cand asistenta e cea care supravegheaza, ajuta si ingrijeste
pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient nu trebuie sa se
limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el,
pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.
Comunicarea asistentei medicale cu pacientul trebuie sa fie concordanta cu starea lui
actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a
influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata
(orice semn cu capul, susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa
de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.
La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentei
medicale (personalului de ingrijire) cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire,
solicitudinea, altruismul, ascultarea empatica, respectul. Din acest motiv, profesia
medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in
activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat “asa cum este.
O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti
incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un
comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor
destainuiri. Sigur ca exista cazuri când esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa
stii când si cui sa o faci. Cele mai importante atribuţii ale unei asistente medicale sunt :
asistarea medicului la efectuarea investigaţiilor clinice, realizarea investigaţiilor
paraclinice uzuale, programarea pacienţilor pentru investigaţii de specialitate,

1
administrarea tratamentelor, intervenţii în situaţii de urgenţă, monitorizarea stării
pacientului, completarea documentelor de evidenţă a medicamentelor, de evidenţă a
pacienţilor şi de observaţie clinică medicală, sterilizarea instrumentelor şi a materialelor,
administrarea medicamentelor, asigurarea condiţiilor igienico- sanitare generale la locul
de muncă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării tratamentelor şi
recoltărilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai
importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic – asistenta medicala explicandu-i
scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura
un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local
si general. De asemenea, suplinineste nevoile pe care pacientul nu si le poate satisface
autonom: a manca si a bea, a se misca si a avea o buna postura, a-si mentine tegumentele
curate si integre, a evita pericolele,a se odihni, a comunica. Interventia asistentei
medicale va fi orientata asupra “lipsei” si consta in a spori independenta pacientului. In
final se obtine ameliorarea “dependentei” sau “castigarea independentei”. Ingrijirile
trebuie sa favorizeze drumul spre independenta, spre castigarea autonomiei pacientului.
In momentul externarii din spital, pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod
de viata, evitarea eforturilor fizice , administrarea corecta a medicatiei, controale
medicale periodice , iar apartinatorii vor fi informati si ei la randul lor de modul de viata
al pacientului. De asemenea, asistenta medicala din ambulator va fi informata asupra
pacientului externat pentru a-l avea in evidenta, unii dintre acesti pacienti avand nevoie
permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu (pacienti cu cecitate din
diverse cauze).
In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice
aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire
individualizata, personalizata, competenta si umana.
Deci, in final doresc sa reamintesc ca a fi asistenta medicala inseamna:
sa nu fi niciodata plictisita;
sa fi deseori frustrata;
sa fi inconjurata de probleme;
sa ai multe de facut si atat de putin timp;
sa porti o responsabilitate foarte mare si sa ai foarte putina autoritate;
sa intri in vietile oamenilor, ale copiilor si sa marchezi o diferenta;
unii te vor binecuvanta, altii te vor blestema;
vei vedea oameni (copii) in starea lor cea mai proasta… si in starea lor cea mai buna;
nu vei inceta niciodata sa fi uluita de capacitatea oamenilor (copiilor) de a iubi, de a
indura si de curajul acestora;
vei vedea viata incepand si sfarsindu-se;
vei repurta victorii triumfatoare si esecuri devastatoare;
vei plange mult;
vei rade mult;
vei sti ce inseamna sa fi om si sa fi uman.
Tipuri de relatii asistent medical-pacient
Relatiile profesionale ( de complementare, de conducere, de cooperare,de
coparticipare);

2
 Relatiile profesionale ( de complementare, de conducere, de cooperare,de
coparticipare);
Relaţia asistent medical – pacient este o relaţie de roluri, asimetrică şi consensuală, în
care asistentul are poziţia de superioritate, fiind elementul activ care caută soluţia la boala
de care suferă pacientul, văzut aici ca un element pasiv. Totodată, pacientul recunoaşte
autoritateaa sistemului, iar relaţia terapeutică se bazează pe reciprocitate, cele două
roluri alcătuind un cuplu complementar. Atitudinile pe care asistentul medical le adoptă
în cadrul acestei relaţii pot fi :
- autoritar
-ajutor neconditionat detaşat
-părinte bun şi protector

In acest model de relaţie s-audiferenţiat trei situaţii, legate de simptomele organice ale
pacientului (T. Szasz, M. H. Hollender, 1956):
-activitate- pasivitate, asistentul medical este activ, bolnavul pasiv (răni grave, comă,
anestezie)
-conducere-cooperare, bolnavul urmează sfaturi şi are raţionament (boli acute, infecţii)
-participare reciprocă, asistentul medical ghidează bolnavul în a-şi acorda singur
ajutorul, întâlnirile fiind ocazionale (boli cronice)

Psihologia bolnavului

Bolnavul este persoana care acuza o suferinta subiectiva sau care prezinta semne
obiective ale unei suferinte fizico-somatice, psihice sau psiho-somatice. Statutul de
bolnav este atribuit unei persoane de catre medic, si sunt mai multe moduri de a eticheta
ca bolnav o persoana , asa cum se poate vedea mai jos:
a) Cazuri obisnuite, tipice, nesemnificative sau considerate ca
fiind“neinteresante” din punct de vedere medical si stiintific;
b) Cazuri neobisnuite, atipice, care se abat de la “formele clinice” stabilite de ordinea
clasificarilor medicale, cu complicatii, cauze necunoscute sau modalitati atipice de
evolutie clinica;
c) Cazuri ilustrative, mai rar intalnite, care starnesc curiozitatea si interesul stiintific al
medicilor prin raritatea si ineditul lor;
d) Bolnavi imaginari, la care acuzele clinice nu au nici un fel de fundament organic-
somatic sau fiziologic;
e) Simulantii sunt persoane care in scopul obtinerii unor avantaje, simuleaza diferite
simptome clinice sau chiar boli.Pentru H.E.Sigerist “boala dezbraca omul infatisandu-l in
stare primitiva.Multi oameni traiesc in spatele unei masti , boala este cea care le
descopera adevarata lor figura”. Acelasi autor afirma ca ‘boala sensibilizeaza omul, in
timp ce in viata el este acoperit de un ecran izolator”
Un fapt este absolut cert: orice boala modifica personalitatea individului, in sensul
aparitiei unor aspecte psihologice si comportamentale noi. In aceasta privinta P.Sivadon,
le mentioneaza pe urmatoarele:
a) Regresiunea, Orice atingere a integritatii persoanei antreneaza o reactie de protectie
de tip regresiv din partea acesteia.

3
 b) Transferul si contratransferul Transferul poate fi de doua feluri :
-1) transfer pozitiv cand atitudinile si sentimentele bolnavului sunt transferate
asupra medicului curant, fata de care acesta capata o dependenta bazata pe incredere cu
efecte pozitive,
-2) trasfer negativ in cursul caruia bolnavul adopta o atitudine de opozitie, si de
neincredere fata de medicul sau curant.
c) Reluarea autonomiei. Orice stare de boala face ca persoana bolnavului sa devina
dependenta de persoanele care o ingrijesc. Vindecarea, prin restabilirea starii de echilibru
somatic si psihic, va favoriza reluarea autonomiei bolnavului, redandu-i capacitatile sale
de a actiona in mod liber si volutar.

Psihologia medicului

Psihologia medicului se situeaza intr-o pozitie de complementaritate in raport cu

psihologia bolnavului. Elementele care sunt inchise in “profilul psihologic” al medicului
sunt reprezentate prin urmatoarele:
1) Tactul . Acestea este “finetea de spirit” spune B.Pascal. Omul cu tact are antene
morale care-i permit de a cunoaste dificultatile celulalt. Tactul este arta de a intra in
sentimentele celulalt.
2) Intelegerea semenilor. Esta tot o trasatura psihologica legata de simpatie si
filantropie. Ea este expresia ‘iubirii aproapelui” si dorinta de a-l ajuta la nevoie. Este
starea de compatimire, de coparticipare la suferinta omului bolnav.
3) Spiritul de observatie. Are o valoare esentiala. El consta in surprinderea esentialului,
a degajarii faptelor semnificative., importante din multimea de date inutile, de a cauta
cele mai clare si directe cai de abordare a problemelor medicale ale bolnavului.
4) Arta de a convinge. Este persuasiunea bolnavului. Prin aceasta medicul trebuie sa-si
apropie bolnavul, sa-l atraga, sa-i sustina moralul, evitand disarmoniile dintre el si
pacient, care pot avea consecinte nefaste.
5) Comunicarea cu bolnavul. Este deosebit de important si de ea depinde, in mare
masura succesul atat al diagnosticului cat si al efectelor terapeutice asupra bolii. Medicul
trebuie sa fie deschis dar prudent in comunicarea cu bolnavul. Se va evita sa sevorbeasca,
intre medici, in prezenta bolnavului, de regula la “vizitele medicale mari” cu mai multi
specialisti, intr-o limba straina, pentru ca bolnavul sa nu inteleaga cele discutate
referitoare la starea sa clinica. Acesta are un efect psihologic si moral extrem de negativ
asupra bolnavului trezindu-i angoase, ideea gravitatii sau chiar incurabilitatii bolii, etc.
De regula, in timpul comunicarii cu bolnavul medicul trebuie sa asculte iar bolnavul este
cel care trebuie sa vorbeasca.
Medicii sunt diferiti. In cazul acesta se pot descrie mai multe “tipuri de medici”:
a) Medicul curant, este tipul omnipracticianului altruit, ocupat, atent si interesat de
bolnavi.
b) Medicul “om de stiinta”, este tipul de cercetator, interesat numai de obiectul si
rezultatele cercetarilor sale, experimentalist, detasat de suferintabolnavilor, orgolios,
dornic de descoperiri si de glorie profesionala.
c) Medicul pedagog, este ocupat cu instruirea studentilor carora si se dedica. Este riguros,
ordonat, didactic, sintetic, isi cauta cu multa atentie“cazurile de afis” pe care le prezinta

4
la curs, aduna date de literatura, este la curent cu cunostintele si ultimele descoperiri,
cauta sa atraga discipolii, face“scoala si adepti”.
d) Medicul afacerist urmareste profitul material prin exercitarea profesiuni imedicale.
e) Marii maestri sunt cei care ilustreaza un domeniu al medicinii, cei carecreaza o
specialitate, scoli medicale, sunt inconjurati de colaboratori formati de ei si de elevi-
discipoli.

Rolul medicului
- respectarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică statutul de medic
- disponibilităţile de comunicare cu bolnavul:
- răbdare,
- utilizarea unor termeni pe care bolnavul să-i poată înţelege, interes pentru o anamneză
bogată,
- facilitatea adaptării atitudinale funcţie de personalitatea bolnavului:
- tutore autoritar, care pretinde ascultare necondiţionată, utilă în urgenţe medico
chirurgicale,
- mentor în afecţiunile cronice, la bolnavii cooperanţi, în profilaxie,
- savant detaşat, care lasă libertatea alegerii pacientului, indicat atunci cînd bolnavul are
un nivel intelectual şi cultural ridicat, dar şi pacienţilor ipohondri sau cu prejudecăţi
terapeutice,
- părinte protector,
- avocat al adevărului,
- oglindă terapeutică
- prestigiul profesional şi social al medicului care poate acţiona ca placebo, favorizând
evoluţia favorabilă a bolnavului

Medicul văzut de pacient într-o triplă ipostază:

- alină suferinţele bolnavului
- vindecă boala
- salvează viaţa bolnavului
Calităţi cerute medicului:
- intelectuale: cunoştinţe profesionale pentru a pune un diagnostic corect, fler, etc
- morale: conştiinţă profesională, altruism,dezinteres
- relaţionale: sinceritate, cordialitate, autoritate

Relatia medic-bolnav
Trebuie precizat, de la inceput, ca raporturile medicului cu bolnavul nu se stabilesc
numai prin vorbe frumoase si incurajari de circumstanta, exista o adevarata “tehnica
psihologica” pe care orice medic trebuie sa o cunoasca si sa o deprinda si care sta la baza
relatiei acestuia cu bolnavul sau. Trebuie avut in vedere faptul ca sunt unele lucruri care
nu trebuie spuse bolnavului, ca sunt manevre medicale care pot si trebuie sa fie evitate si
ca un “cuvant” sau un“procedeu terapeutic” pot genera serioase maladii iatrogene sau
maladii terapeutice. In cadrul relatiei “medic-bolnav”, fiecare dintre aceste persoane au
roluri diferite, bine precizate, pe care trebuie sa le indeplineasca. La bolnav conteaza
foarte mult personalitatea premorbida si impactul cu boala actuala. La medic conteaza

5
personalitatea acestuia (rezervat, curajos, optimist, dur, defetist),experienta cu bolnavii si
modul de a se apropia de acestia.M.Durant, vorbeste despre “armonia dintre medic si
bolnav” care trebuie sa stea la baza “relatiei” mai sus amintite. Autorul mentionat
distinge patru tipuride disarmonii care pot apare intre medic si pacientul sau:
a) disarmonii sociale, prin inadaptarea medicului la un mediu pentru care nu este pregatit,
nici prin origine, nici prin maniere, nici prin cultura,
b) disarmonii morale, reprezentate prin divergenta de caracter, opinii,religie, lipsa de
solicitudine si de simpatie,
c) disarmonii verbale, contand in neintelegeri verbale, comunicaredefectuoasa, etc.
d) disarmonii stiintifice caracterizate prin refuz sau neglijenta de a se adapta la gustul
bolnavilor, refuzul noului, a altor opinii,etc

Strategiile de control în relaţia medic – pacient se împart în patru categorii (Morgan,

1986):

1.Persuasiunea - dacă pacienţii încearcă să convingă medicul că un anumit tip de

tratament este mai potrivit, prezentând informaţiile legate de boală într-un mod
convenabil lor, şi medicul va încerca la rândul său să convingă pacientul că procedeul său
este cel mai bun prin copleşirea sa cu dovezi sub formă de analize de laborator ori
exemple din experienţa anterioară şi nu acceptă sugerarea de proceduri de către pacient.
2.Negocierea – procesul prin care medicii şi pacienţii ajung la un compromis, de obicei
în ceea ce priveşte durata programului de tratament.
3.Incertitudinea funcţională – în momentul în care există siguranţă privind evoluţia unei
boli ori succesul unei terapii, medicul poate menţine incertitudinea pacientului, în scopul
economisirii de timp, evitării unor scene emoţionale, ori al menţinerii autorităţii asupra
pacientului.
4.Comportamentul non-verbal – joacă un rol important în desfăşurarea acestei relaţii şi în
influenţarea calităţii informaţiei communicate. Aceste tehnici nonverbale servesc la
controlul consultaţiei, ori pentru a indica sfârşitul acesteia. Din punctul de vedere
alcomportamentului non-verbal, medicul ocupă poziţia dominantă, conducând dialogul şi
semnalând intrareaori ieşirea pacientului, posibilitatea acestuia din urmă de a influenţa în
vreun fel conversaţia depinzând de nivelul cunoştiinţelor medicale pe care le posedă, de
gradul de disconfort creat de boală, precum şi de capacitatea de a-şi exprima trăirile, dar
şi debunăvoinţa medicului.
Consultaţiile au fost şi ele împărţite în două categorii ce se deosebesc prin
oportunitatea acordată participării pacienţilor (Byrne, Long, 1976):
1.-centrate pe medic, caracterizate prin abordare directă,utilizarea unui interviu strâns
controlat care ţinea la stabilirea diagnosticului într-un timp cât mai scurt, iar pacientului i
se refuză posibilitatea
discutăriisimptomelor, problemelor şi angoaselor.
2.-centrate pe pacient, în care medicul acordă mai mult timp pacientului şi tuturor
problemelor acestuia, acest model tinzând spre extindere, dar având şanse reduse
deocamdată datorită presiunii timpului.

6
 Etapele relatiei de comunicare medic-pacient
.- Etapa de apel, este cea a primei întrevederi, când pacientul se prezintă în plină
suferinţă şi incertitudine înfaţa medicului.
.- E urmată de cea de obiectivizare a rela ţiei terapeutice prin intervenţia tehnologiei de
investigare.
.- După stabilirea diagnosticului urmează etapa de personalizare a relaţiei terapeutice,
prin conturarea aşteptărilor protagoniştilor alianţei terapeutice.
Reciprocitatea implicării este caracteristica relaţiei mature, responsabile, adulte a celor
doi membrii ai alianţei: medicul şi pacientul.

Componentele comunicării
Canalul
.- Maniera de transmitere şi stilul prezentării au un impact semnificativ. Cei ce vorbesc
repede creează impresia de credibilitate.
.- Cu toate acestea, discursul rapid interferă cu procesarea sistematică a mesajului şi astfel
este mai eficient în cazul unui auditoriu cu opinii iniţiale contrare celor ale
comunicatorului.
. -Un discurs rostit cu entuziasm şi convingere este perceput drept puternic. Discursurile
eficiente presupunun contact vizual bun, impresia unei convingeri ferme în
cele transmise.
.- Comunicările cu ezitări, calificative şi justificări sunt considerate discursuri slabe şi
sunt ineficiente înconvingerea persoanelor.
Sursa
Cele mai importante caracteristici implicate în comunicarea eficientă sunt:
credibilitatea
comunicatorului, experien ţa, atractivitatea, agreabilitatea, similaritatea.
.- Credibilitatea comunicatorului. Cel mai important factor ce influenţează schimbarea
atitudiniieste, de departe, credibilitatea persoanei ce transmite mesajul. Atunci când
comunicatorul areun anumit statut, prestanţă (de ex. un prof univ), e mai probabil ca
persoanele ce ascultămesajul să fie convinse
.- Experienţa. Cei percepuţi drept persoane cu experienţă în domeniu au mai multă
influenţăasupra atitudinilor persoanelor decât cei despre care se presupune a avea mai
puţinăexperienţă.
.- Atractivitatea. În general comunicatorii cu un aspect plăcut transmit mai eficient
mesajul decâtpersoanele cu un aspect mai neîngrijit.
.- Agreabilitatea. Semnalele verbale şi nonverbale, manierismele şi stilul prezentării şi al
transmiterii mesajului exercită o influenţă pozitivă asupra auditoriului.
.- Similaritatea. Cu cât este mai apropiat comunicatorul de auditoriu ca vârstă, sex şi
origineetnică, cu atât mai mare este impactul. Numeroase studii au arătat că originea şi
sistemul devalori al comunicatorului au un efect mai mare asupra auditoriului dacă acesta
din urmă se poate identifica cu ele.
Mesajul
Variabilele legate de mesaj se referă la conţinutul informaţiei furnizate şi la maniera în
care aceasta este comunicată.

7
- Încrederea. Mesajele furnizate cu încredere sunt mai convingătoare. Expresii ca
„evident”, „fără nici un dubiu” etc sunt maiconvingătoare decât expresii vagi ca „se pare
că”, „trebuie să verific”, „nu sunt sigur”
- Recurgerea la frică. Impactul emoţional al unui mesaj este un factor important în
schimbarea atitudinilor. Unul din cei maistudiaţi factori este frica. Campaniile publicitare
ce generează un anumit nivel de teamă şi anxietate, cum ar fi avertismentele legate de
cancer şi fumat, sunt într-o anumită măsură eficiente şi produc efectul scontat. Cu toate
acestea,inducerea unui nivel mult prea ridicat de frică este mai puţin eficientă, probabil
pentru că emoţiile extreme interferă cu procesarea informaţiei, iar auditoriul tinde să
ignore mesajul
- Mesaje cu două tăişuri. Auditoriul răspunde în mod diferit la mesajele clare şi la cele cu
două tăişuri. Mesajele clare aueficienţă maximă la subiecţi neinformaţi în legătură cu
domeniile în care comunicatorul îşi prezintă convingătorargumentele. Pe de altă parte,
mesajele cu două tăişuri sunt mai eficiente la: cei ce iniţial nu sunt de acord; cei bine
informaţi asupra subiectului; un auditoriu ce va auzi pe viitor contraargumente.
Prezentarea unor argumente împreună cu o versiune vagă a contraargumentelor se
numeşte inoculare
- Ordinea prezentării. Ordinea prezentării mesajelor are un efect moderat asupra gradului
lor de eficienţă. Când mesajul are relevanţă personală, efectul primatului pare a fi mai
puternic.
-Umorul. Umorul şi discuţiile fără patimă au un efect pozitiv asupra auditoriului, atâta
timp cât sunt relevante pentru mesajul de bază
- Repetarea şi concluziile. Mesajele repetate sunt mai eficiente decât cele transmise o
singură dată. O afirmaţierecapitulativă clară asupra mesajului este, de asemenea, utilă.

COMUNICAREA NON-VERBALA
Mimica şi pantomima
.- Expresia emoţiilor, în special elementele de mimică, în mare parte nu se învaţă şi
este universală. Majoritatea emoţiilor se asociază cu expresii faciale caracteristice.
.- Elementele de comunicare legate de caracteristicile vocii se axează pe 3
dimensiuni perceptuale: intensitate, timbru şi tempo. În tristeţe, de exemplu,
vorbirea e mai lentă, cu momente prelungite de tăcere.
.- Expresiile faciale tranzitorii şi subtile. Într-adevăr, emoţiile generează manifestări
instantanee ce reflectă statusul emoţional real al persoanei, în special în primele
câteva secunde de relaţionare interpersonală, anterior modificării expresiei prin
cenzurare intenţionată. Ekman (2003) a descris 2 tipuri de modificări subtile ale
mimicii:
.- Microexpresiile: expresii faciale tranzitorii, durând aproximativ 0,2 secunde, prin care
opersoană încearcă în mod conştient sau inconştient să mascheze o emoţie
.- Expresiile subtile, ce durează mai mult, dar sunt discrete, de aceea sunt trecute uşor cu
vederea.
Recunoaşterea acestor modificări ale mimicii în contexte clinice furnizează indicii despre
ceanume simte pacientul în momentul respectiv. Deoarece emoţiile nu îşi reflectă
niciodatăcauzele, clinicianul este cel ce trebuie să identifice emoţia exprimată şi să
investigheze cutact potenţiala cauză a acesteia

8
 Emoţii primare universale ,Ekman (1982)
* Fericire * Mânie * Teamă * Dispreţ
* Surpriză * Tristeţe * Dezgust

Proxemica
Proxemica se referă la distanţele dintre persoane din timpul comunicării
(intimă,personală, socială şi publică).
1.- Prima formă de distanţă se numeşte distanţa intimă sau atingerea în care semanifestă
sentimente puternice, cum ar fi afecţiunea (maternală, paternalăsau chiar sexuală).
2.- O a doua formă de distanţă interpersonală e distanţa personală, prin care semanifestă o
formă de colegialitate, prietenie, etc. Aceasta este distanţa lacare se află persoane care au
să-şi spună şi comunice lucruri ce le intereseazăîn mod mai particularizat şi exprimă
prietenie şi colegialitate.
3.- A treia formă de distanţă psihologică este mai încărcată de formalizareaimpusăde
statutul social şi se exprimă în distanţele dintre subalterni şi sefullor, între aceştia din
urmă şi rolul lor în cadrul întreprinderilor, a asociaţilor,etc. Este distanţa ierarhică.
4.- A patra distanţă este mai largă fiind exprimabilă prin distanţele psihologice
dintre un speaker şi auditoriul său. Se numeşte distanţă publică.

SPECIFICUL COMUNICĂRII DINTRE MEDIC ŞI PACIENT

Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune dintre medic şi pacient, în
cursul căreia medicul se focalizează pe nevoia pacientului de a promova un schimb
eficient de informaţii cu medicul. Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei
terapeutice, înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor
acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de probleme.
Componentele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt:
- confidenţialitatea
- caracterul privat
- respectul pentru limite
- dezvăluirea de sine
- atingerea
- ascultarea activă
- utilizarea abilităţilor de observare

Tehnici inadecvate de comunicare în medicină

- Sfătuirea—a spune pacientului ce să facă
- Acordul—menţionarea faptului că suntem de accord cu pacientul
- Desconsiderarea emoţiilor exprimate—interpretarea eronată a gradului de discomfort
alpacientului
- Provocarea—solicitarea de dovezi de la pacient
- Apărarea—încercarea de a proteja pe cineva sau ceva de atacuri verbale
- Dezacordul—exprimarea de idei opuse celor ale pacientului
- Dezaprobarea—sancţionarea comportamentelorsau ideilor pacientului
- Aprobarea—susţinerea comportamentelor sauideilor pacientulu

9
- Răspunsuri ad literam—răspunsul la un comentariu figurativ ce este interpretat ad
literam
- Interpretarea—solicitarea ca elementele inconştiente să fie conştientizate; formularea
către client a înţelesuluiexperienţelor acestuia
- Schimbarea subiectului -Introducerea unei teme fărălegătură cu cele dezbătute anterior
- Comentarii stereotipe—clişee fără sens sau comentariibanale
- Sondarea—chestionarea cu insistenţă a pacientului
- Recomfortarea—indicarea că nu există motive de anxietate sau alte trăiri de discomfort
- Respingerea—refuzul de a lua în considerare ideile sau comportamentele pacientului
sau demonstrarea dispreţului faţă de acestea
- Solicitarea unei explicaţii—solicitarea ca pacientul să ofere motive pentru gânduri,
emoţii,
comportamente,evenimente
- Testarea—evaluarea nivelului de insight al pacientului
- Negarea—refuzul de a admite existenţa unei probleme
- Indicarea existenţei unei surse externe—propriile gânduri, emoţii şi comportamente
sunt atribuitc eloralţi sau influenţelor externe

Factorii interni ce pot perturba comunicarea în următoarele situatii:

1.implicarea afectivă (atât implicarea pozitivă, câtşi negativătulbură precizia
comunicării, precum şi felul în care ea este perceputăde auditor
2.frica (teama comunicatorului că, prin ceea ce comunică, ar putea intra într-o situatie
neplăcută
, sau cea a ascultătorului – că ar putea auzi lucruri neconvenabile, vor perturba mesajul
3.amenintarea statutului (dacăcel ce comunicănu este sigur de faptul că ceea ce
comunicănu îi amenintă
imaginea personală, va evita să transmită mesajul complet sau va denatura anumite părti
din el)
4.presupuneri subiective (dacă vorbitorul crede că ascultătorul îi este ostil sau indiferent
şi mesajul va fi distorsionat
5. preocupări ascunse (dacă unul din parteneri are o preocupare diferită decât scopul
pentru care se află
în relatia de comunicare – pecuniară, erotică–mesajul va fi perturbat)
6. fantasme (dacă medicul sau pacientul au o anumită imagine, pozitiva sau negativă,
despre propria persoană diferită de realitate,aceasta va influenta negativ
comunicarea)Dintre factorii semantici care perturbă mai frecvent comunicarea
mentionăm următoarele categorii:
1.vocabularul incomplet sau prea tehnicist vor face
imposibilăcomunicarea
2. gramatica (greşelile gramaticale vor denatura comunicarea,
scăzândrelaŃia de încredereşi depreciind imaginea celui care le face, mai ales atunci
cândacesta este medicul
3. sintaxa (constructiile verbale prea complicate sau dupămodelele altor
limbi, perturbă relatia decomunicare

10
 4. conotatiile emotionale ale unor cuvinte (anumite cuvinte, cu
semnificatie deosebită pentru unul dintre partenerii comunicării, vor perturba mesajul
prinpolarizarea atentiei sau suprasemnificarea unor fragmente de mesaj.

Comunicarea în situaţii speciale- comunicarea prognosticului infaust

Etapele dialogului
Comunicarea unei veşti rele solicită din partea medicului o capacitate de dăruire şi
empatizare deosebite. Practicând o medicină ştiinţifică, dar şi de suflet şi conştiinţă,
posibilităţile de colaborare cu pacientul cresc, mai ales după ce acesta simte că medicul
înţelege şi se implică în suferinţa lui.
. - Conectarea cu valorile personale ale pacientului, şi implicit cu priorităţile actuale din
viaţa acestuia
. - Rezumarea situaţiei medicale globale a pacientului, incluzând şi conotaţiile
contextului psihosocial în care se află pacientul (şi familia sa)
. - Exprimarea propriu zisă a veştii rele, cu precauţia folosirii unui limbaj adecvat
. - Plasa de siguranţă constă în verificarea de către medic a stării psihice a pacientului
după aflarea veştii. Medicultrebuie să ia în calcul posibila înrăutăţire bruscă a stării
pacientului (lipotimie, ascensiuni ale tensiunii arteriale,criză de inimă, şoc)
. - Igienizarea este necesitatea medicului de revizuire a propriilor trăiri.
. O cauză majoră de stres a personalului medical e confruntarea cu un deces iminent, mai
ales dacă e vorba de persoane tinere sau foarte apropiate (colegi, prieteni). E crucial să i
se dea pacientului posibilitatea de a cere ajutor şi în viitor pentru că de cele mai multe ori
în momentul primirii ştirii e prea uluit ca să poată primi multe informaţii.

L.E.A.R.N. algoritmizarea relaţiei cu pacientul

1. LISTEN (with sympathy and understanding to the patient’s
perception of problem) - ASCULTĂ cu bunăvoinţă şi empatie
perceperea de către pacient a problemei sale (medicale)
2. EXPLAIN (your perception of the problem) - EXPLICĂ perceperea
problemei (medicale) din punctul tău de vedere
3. ACKNOWLEDGE (and discuss the differences and similarities) -IDENTIFICĂ şi
discută diferenţele şi asemănările (de perceperea problemei de către pacient şi medic)
4. RECOMMEND (treatment) - RECOMANDĂ tratamentul
5.NEGOTIATE (agreement) - NEGOCIAZĂ obţinerea consimţământului (faţă de
schema terapeutică)

11