RELAȚIONAREA MEDIC-PACIENT 

   
Cheșeli Andrada
Ilea Andrada
Jeberean Ioana
Negruți Denisa
Tulbure Daria
 Organizația Mondială a Sănătății
(O.M.S.) a definit starea de sănătate ca
fiind ,,o stare completă de bine din
punct de vedere fizic, mental și social
și nu neapărat doar absența bolilor
sau infirmităților’’ . 
 Boala este definită ca o serie de modificări
biologice și/sau dizabilități care presupune
existența unui tablou clinic având anumiți
agenți etiologici clasificați ca fiind exogeni
și endogeni, sau într-o altă clasificare:
declanșatori, determinanți, favorizanți,
predispozanți de risc sau de menținere.
 Relația medic-pacient va contribui la
ameliorarea sau întărirea acestor factori
favorizanți sau de menținere și poate crește
sau reduce corespunzător tabloul clinic al
bolii.
 A exercita corect medicina înseamnă a
răspunde prompt și onest la diferite nevoi și
cereri în raport cu actul medical și a-l însoți
mereu cu conștiința etică. Pentru aceasta
medicul trebuie să înțeleagă pacientul, să-l
protejeze psihic față de alarma senzorială și
afectivă produsă de boală.

Comportamentul trebuie să fie plin de

căldură, de grijă și devotament față de
pacient. Cunoașterea mai profundă a
beneficiilor îngrijirilor acordate poate
conduce medicul spre oferirea unui tratament
mai bun, individualizat, complet și continuu.
 Există mai multe modele de relație între
medic și pacient:

o Paternalist
o Informativ
o Deliberativ
o Interpretativ
 Modelul paternalist se aplică cel mai frecvent
medicinii de urgență, medicul decide ce este în
interesul bolnavului pe baza informaților deținute
și a raționamentului medical.

În modelul informativ, medicul oferă

pacientului informații relevante, cu privire la
afecțiune și opțiuni de tratament, fără a ține cont
de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori
al pacientului. Acest model informativ este mai
potrivit consultului pentru afecțiuni minore, în
ambulator.
 În modelul interpretativ, medicul îsi asumă
rolul de “sfătuitor”, ajutând pacientul cu
raționamentul și experiență sa să ia o
decizie. Este mai potrivit în situațiile în care
pacientul este consultat pentru afecțiuni cu
evoluție lungă, iar medicul trebuie să tină
cont de dorințele și nevoile pacientului.

În modelul deliberativ, medicul se

comportă ca și un prieten sau profesor al
pacientului, încercând să-l convingă să
aleagă “calea mai bună” fiind utilizat în
special în instituții cu profil de sănătate
publică.
 Relația medic-pacient este influențată de
asemenea de tipul de temperament al
pacientului. Astfel:
o anxioșii au nevoie de un interlocultor
care să le inspire securitate
o obsesivii cer explicații amănunțite
o paranoizii simt nevoia de relații de
încredere și onestitate.
 Medicul nu trebuie să uite niciodată că
prin comportamentul său, el comunică
ceva cu pacientul, comunicarea
realizându-se atât verbal cât și non-
verbal.
Pacientul va sesiza dacă medicul este
atent și interesat de relatarea sa, va aprecia
atitudinea calmă și răbdătoare și nu va
ierta o atitudine de dezinteres din partea
acestuia.
 Carl Rogers identifică „calitățile terapeutice
esențiale” care reprezintă legăturile importante
între arta și știința medicinii.

Acește calități sunt reprezentate de:

o respectul și abordarea pozitivă necondiționată
o originalitatea sau congruența
o empatia
 Modelul psihodinamic al lui Gebsattel
evidențiază câteva faze esențiale în evoluția
relației medic-pacient:

1. Faza apelului uman în care pacientul se

exprimă mental prin „am nevoie de
dumneavoastră” iar medicul manifestă o
atitudine de înțelegere satisfăcându-i așteptările.
 2. Faza îndepărtării sau obiectivării:
pacientul spune despre medic „el trebuie să
știe ce am și cum să îmi trateze afecțiunea”.
Medicul spune despre pacient „este un caz,
nu o persoană aparte”. Bolnavul devine
subiect de analiză științifică.

3.Faza personalizării: pacientul spune

„medicul mă înțelege și mă va ajuta”, iar
medicul ”pacientul suferă, este bolnavul
meu, eu pot să-l ajut”.
 În relația medic-pacient apar fenomene de
transfer și contratransfer.

Transferul reprezintă un set de așteptări și

răspunsuri emoționale pe care pacientul le aduce
în relație, este determinat mai degraba de
experiențe continue ale acestuia de-a lungul vieții
cu personalități importante sau autorități.

Reacțiile contratransferențiale pot fi dezvoltate

de către medici, față de pacienți și pot lua uneori
forma sentimentelor negative ceea ce va duce la
dezbinarea relației dintre cei doi.
 Emoțiile nasc contraemoții și din acest punct
de vedere este necesar ca medicul să fie capabil
a se ridica deasupra acestora prin renunțarea la
reacții intense, contratransferențiale și
explorarea cauzelor prin care pacientul
reacționează într-o anume manieră, aparent de
apărare.
VĂ MULȚUMIM!