PRINCIPII ETICE ALE ASISTENTULUI MEDICAL

Etica reprezint teoria sau studiul filozofic al moralei, calitate n care se ocup de studiul
principiilor, normelor i valorilor morale, de studiul originii, dezvoltrii i justificrii coninutului lor. Se
mai numeste si "filosofie morala", alctuind mpreun filosofia politic, ceea ce se cheama "filosofie
practica". Ea cauta raspuns la intrebarea cum trebuie sa actioneze individul in raport cu sine insusi, cu
semenii sai si cu lumea din jur.Numele disciplinei vine de la cuvantul grec "ethos" care inseamna
"obicei", "caracter", "comportament".

Etica medicala se ocupa de normele morale si comportamentale ale celor ce ingrijesc si

trateaza bolnavii. Ea defineste obligatiile si sarcinile de serviciu, modul de conduita in raport cu
bolnavul, responsabilitatea fata de reusita actului medical, calitatile psiho-morale ale personalului
medico-sanitar: cinstea, solicitudinea, spiritul de daruire.

In primele decenii ale secolului XX, unul dintre cele mai elecvente documente de etica medicala este
"decalogul lui Masci", cu recomandari adresate personalului sanitar, referitoare la:

1. respectul absolut al bolnavului, indiferent de varsta,

2. necesitatea tratamentului pacientilor, indiferent de pozitia sociala,
3. respectul absolut pentru profesia medicala si pentru confrati,
4. respectarea riguroasa a regulii confidentialitatii,
5. acordarea suportului afectiv pentru pacient in fiecare faza a bolii,
6. interzicerea comentariilor asupra recomandarilor si prescriptiilor medicale,
7. tratarea pacientului cu dragoste si credinta,
8. sa nu consideri niciodata profesiunea ta o povara, o corvoada,
9. sa nu distrugi la nici un bolnav iluzia vindecarii, sa-i mentii treaza speranta, credionta,
10. obligatia morala a autoperfectionarii profesionale continue.

Terrmenul de "deontologie" provine din doi termeni grecesti: "deontos"- cea ce se cade, ceea ce
este necesar si "logos" - stiinta. El desemneaza, in sens larg, acele teorii etice care se ocupa de
studiul datoriei morale, al originii, al naturii si formelor acestora, in calitate de componenta a constiintei
morale.

In sens restrans prin deontologie se intelege un ansamblu de norme (datorii, reguli) morale
specifice unei anumite profesiuni (medicina, drept, stiinta).

In domeniul medicinii, la locul de munca, asistenta medicala trebuie sa manifeste un respect

deosebit fata de persoana ingrijita. Ea isi va desfasura activitatea cu respect pentru demnitatea
umana a pacientului si pentru faptul ca pacientii sunt diferiti unii de altii. Ei vor fi tratati la fel, indiferent
de statutul lor social sau economic, indiferent de personalitate.

Atitudinea asiestentei fata de toti bolnavii trebuie sa fie egala si dreapta (obiectiva). Singura
situatie care nu starneste nemultumiri este atentia cu totul deosebita pentru bolnavii mai gravi.

Conduita personalului medico-sanitar fata de bolnav nu trebuie sa fie nici distanta, dar nici sa nu
evoce familiaritate, sa nu evidentieze nici duritate, dar nici slabiciune, sa fie binevoitoare, dar si
autoritara, atunci cand i se acorda pacientului ingrijiri, chiar daca acesta depaseste limita bunei
cuviinte.

Comportamentul atent si afectuos apropie bolnavul, ii ridica tonusul psihic, increderea in sine, in
actul medical influentand pozitiv evolutia bolii. Un comportament rece si indiferent creaza antipatie si
chiar repulsie din partea bolanvului si orice solicitare sau sugestie adresate acestuia raman fara
raspuns.

Asistenta medicala trebuie sa fie constienta ca nu lucreaza cu un material neinsufletit, ci cu o fiinta

vie a carei stari sufletesti se modifica de la un moment la altul, sub influenta suferintelor interne sau a
agentilor externi. Ea trebuie sa aiba in vedere faptul ca omul bolnav este mai sensibil decat omul
sanatos, din cauza rezonantei psihice la starea de inferioritate pe care o induce boala si ca, uneori,
reactiile lui par a fi paradoxale si chiar aberante. De aceea corectitudinea in aplicarea tratamentului,
punctualitatea, ordinea, cresc autoritatea profesionala.

Comunicarea cu bolnavul trebuie sa fie in concordanta cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de
a intelege si sa fie asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale.

Prin sinceritate dozata, dezvaluind bolnavului adevaruri limitate (optimiste), evitand vorbaria,
dicutiile contradictorii si adevarurile descurajante, dar ocolind in permanenta afirmatiile gratuite sau
neadevarate, se capata increderea bolnavului, iar actul psihoterapeutic ii va sugera acestuia speranta
insanatosirii, va antrena convingerea in fortele proprii.

In permanenta, in conduita profesionala, trebuie retinut faptul ca cel care apreciaza direct
activitatea nu este numai "seful" ci si bolnavul si ca judecatorul suprem al acestei nobile, dar foarte
complexe profesiuni ce se exercita adesea la granita dintre viata si moarte, unde greselile pot fi usor
fatale, este propria noastra constiinta.

Secretul profesional este si el o notiune de etica la locul de munca. Asistenta trebuie sa asigure
dreptul pacientului la confidentialitate prin mentinerea secreta a informatiilor de natura confidentiala.

O alta obligatie morala si deontologica a asistentei este sa eclipseze si chiar sa anihileze anumite
supozitii interpretative ale bolnavului legate de tratamentele anterioare, fara rezultat, mai ales atunci
cand el, cautand o culpa, acuza cadrele medico-sanitare care l-au tratat anterior.

Modificandu-i aceasta viziune prevenim discreditarea profesiei.

Pregatirea profesionala continua este o indatorire a asistentei medicale deoarece orice utilizare a
unui procedeu sau metoda noi, fara o pregatire sufucienta, poate agrava starea bolnavului. De la
banala injectie efectuata gresit si nu in locul de electie, injectarea unor solutii uleioase intravenos,
injectii paravenoase, supradozari neprescrise de medic, a netestarii sensibilitatii la unele substante,
transfuzii eronate, pana la aplicarea brutala a tratamentului, fara o pregatire prealabila in sensul
relaxarii si acceptarii lui de catre bolnav, sunt doar cateva dintre elementele negative ce pot sa apara
in activitatea asistentei medicale si care pot pune sub semnul intrebarii atat competenta ei
profesionala, cat si profilul ei moral.

Asistenta medicala trebuie sa-si asume responsabilitatea actiunilor si deciziilor pe care le ia. Ea
mentine un nivel ridicat de competenta ingrjirile si participa la toate activitatile care contribuie la
imbogatirea cunostiintelor sale in acest domeniu.

Asistenta trebuie sa faca eforturi constante pentru a stabili si mentine conditiile de lucru la un nivel
ridicat al activitatilor de ingrijiri medicale.

O grija deosebita a asistentei este aceea ca eventualele discordante in serviciu sa nu fie

cunoscute de bolnav si nici o eventuala situatie contradictorie in echipa de lucru sa nu se desfasoare
in fata bolnavului care neputand deslusi adevarul si-ar pierde increderea in cadrele sanitare
respective.

Fata de colegele de serviciu, asistenta trebuie sa dea dovada de modestie, stima, respect, spirit
de intrajutorare si cooperare, actionand ferm impotriva oricaror manifestari de individualism, egoism,
barfa, invidie, neprinciapialitate, de natura sa vicieze climatul psiho-social si relatia bolnavului cu
ambianta spitaliceasca.

Sprijinul si siguranta in serviciu sunt date si de mentinerea unor relatii de respect reciproc cu
medicul -in echipa, prin respectarea cu prudenta si atentie a indicatiilor si prescriptiilor lui.
 Asistenta medicala trebuie sa realizeze si educatia sanitara a bolnavului prin sfaturi practice
privind pastrarea sanatatii, a igienei individuale, continuarea tratamentului dupa iesirea din spital, prin
furnizarea unor notiuni sumare asupra bolii de care sufera, a cauzelor ei si a impiedicarii recidivei.

A fi asistenta medicala inseamna sa nu fii niciodata plictisita, sa fii deseori frustrata, sa fii
inconjurata de probleme, sa ai atat de multe de facut si atat de putin timp, sa porti o raspundere foarte
mare si sa ai putina autoritate, sa intrii in vietile oamenilor si sa marchezi o diferenta.
BIBLIOGRAFIE : C.A.M.R. FILIALA BRASOV