CURSUL NR.

RECUNOAŞTEREA ŞI SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE ALE VȂRSTNICULUI

Nevoia de a fi curat

Nevoia de a menţine temperatura în limite normale

Nevoia de a se dezbrăca şi îmbrăca

Nevoia de a dormi, de a se odihni

Culegerea de date, analiza şi interpretarea datelor, diagnosticul de nursing, planificarea şi implementarea intervenţiilor,
evaluarea.
Ȋn cadrul îngrijirilor specifice geriatrice vom aborda cele 14 nevoi fundamentale, după modelul conceptual al Virginiei
Henderson, de al căror nivel de satisfacere depinde starea de sănătate a fiecărui individ.
Acestea sunt:
1. A respira;
2. A mânca şi a bea;
3. A elimina;
4. A se mişca, a avea o bună postură;
5. A dormi, a se odihni;
6. A se îmbrăca şi dezbrăca;
7. A-şi menţine temperatura în limite normale;
8. A fi curat şi a avea tegumente intacte;
9. A evita pericolele (şi a-şi menţine integritatea fizică şi psihică);
10. A comunica;
11. A trăi conform propriilor concepţii spirituale;
12. A avea o preocupare, a se realiza;
13. A se recrea;
14. A învăţa.

Dimensiuni particulare

Fiinţa umană este un tot indivizibil. Starea sa de sănătate este influenţată de trei categorii
de factoricare trebuie să se găsească într-un echilibru.
- Biologici (biofiziologici)
- Psihologici
- Sociali (socio-cultural)
Ȋn momentul în care cel puţin unul dintre aceşti factori este afectat, perturbat, echilibrul se schimbă şi apare condiţia de
boală.

Nevoia şi îmbătrânirea
 Este greşit să credem că îngrijirile acordate vârstnicilor pot fi iniţiate fără a ţine seama de transformările fiziologice,
inerente procesului de îmbătrânire, care influenţează direct sau indirect satisfacerea nevoilor fundamentale.

Probleme particulare şi patologii asociate

Vârstnicii prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte patologia, răspunsurile şi adaptarea la boală. Pe de altă
parte, bolile cronice, aproape inerente vârstei a treia, impun evaluarea cu mare atenţie a funcţiilor organismului în curs de
îmbătrânire, în vederea stabilirii unor intervenţii individualizate.

Procesul de nursing

Este metoda de lucru a nursei, constând în 5 etape:

- Culegerea de date;
- Analiza şi interpretarea datelor;
- Planificarea intervenţiilor;
- Implementarea intervenţiilor;
- Evaluarea intervenţiilor;

Culegerea de date cuprinde datele obiective şi subiective observate cel mai frecvent la
vârstnici, principalele manifestări de dependenţă şi independenţă, simptomele cel mai des întâlnite, factorii de risc şi limite
funcţionale în legătură cu nevoia studiată.
Analiza şi interpretarea datelor serveşte la elaborarea dg.de nursing. Acesta a devenit o

practică curentă în SUA, unde s-a elaborat o primă clasificare şi un nomenclator, propuse de Linda Carpenito şi aprobate de
N.A.N.D.A. (North American Nursing Diagnosis Associaţion).

Planificarea şi implementarea intervenţiilor vizează acţiunile individualizate menite să

menţină sau să redea starea de independenţă a vârstnicului. Strâns legate de diagnostic, intervenţiile vor fi prevenite sau curative.
Evaluareaeste ultima etapă a procesului de nursing care permite verificarea eficacităţii
intervenţiilor, lucru adesea dificil de realizat. Sugerăm în acest sens unele chestionare ajutătoare sau o evaluare globală bazată pe
rezultate aşteptate.

1. Nevoia de a fi curat şi de a avea tegumentele intacte

Pielea constituie învelişul exterior al org

anismului şi se transformă în mucoase pentru a
tapeta cavităţile naturale ale sistemului respirator (nasul), digestiv (gura, anusul), urogenital (uretră, vagin). Pielea şi structurile
complementare (părul, unghiile şi glandele) formează sistemul tegumentar. Acest sistem îndeplineşte o serie de funcţii ceea ce îi
conferă un rol important în menţinerea homeostaziei şi activităţii celulare. Pielea are următoarele funcţii:
- Protecţie – reprezintă o barieră fizică în calea infecţiilor şi substanţelor străine organismului.
- Termoreglare – prin activitatea glandelor sudoripare se realizează în mare măsură reglarea temperaturii corporale.
- Excreţie – glandele sudoripare elimină mici cantităţi de compuşi azotaţi şi clorură de sodiu conţinute în sudoare.
- Sensibilitate – terminaţiile nervoase înglobate în piele permit culegerea informaţiilor tactile (atingere, cald, rece,
durere)
 - Producere de vit.D – pielea este sediul sintezei de vitamina D, prin transformarea unui derivat al colesterolului sub
nfluenţa radiaţiilor ultraviolete. Pentru a putea îndeplini aceste funcţii pielea trebuie să fie integră, sănătoasă, îngrijită.
Satisfacerea nevoii de igienă este influenţată de factori specifici fiecăruia dintre dimensiunile particulare ale acestei
nevoi.

Dimensiuni particulare

Dimensiunea biofiziologică

Activităţile zilnice care vizează igiena tegumentelor necesită o minimă forţă musculară.
Aceasta poate fi afectată de o serie de boli cronice pe care le vom discuta ulterior.
Dimensiunea psihologică

Imaginea corporalăeste o componentă (fizică) a imaginii de sine. Ea se referă la

percepţia şi sentimentele pe care le are o persoană, în ceea ce priveşte imaginea propriului corp. Ȋngrijirile aduse aspectului fizic
sunt determinate de imaginea corporală. Persoana care dezvoltă sentimente negative faţă de propriaimagine corporală prezintă, în
general o diminuare a respectului de sine, ceea ce antrenează o igienă corporală defectuoasă. Respectul de sine este strâns legat
de imaginea de sine.
Obiceiurile personale de igienă corporală sau vestimentară. Cum există o interdependenţă
între imaginea de sine, personalitatea şi identitatea individului, toţi aceşti factori influenţează obiceiurile personale de igienă.
Semnificaţia noţiunii de curăţenie diferă de la o persoană la alta. Pentru unii, a fi curat înseamnă a face zilnic două duşuri, pentru
alţii o toaletă parţială dimineaţa şi o baie înainte de culcare etc.
Pudoarea.Mulţi vârstnici au nevoie de ajutor în asigurarea igienei. Ca şi în cazul nevoii
de a se îmbrăca, respectul intimităţii este foarte important. Nerespectarea sentimentului de pudoare poate antrena reacţii
neaşteptate: anxietate, teamă, repulsie, furie, izolare etc.

Dimensiunea socio-culturală

Unii factori externi pot afecta funcţiile pielii, antrenând probleme de dependenţă.
Temperatura ambiantă, umiditatea, curenţii de aer influenţează sudoraţia. Frigul usucă pielea, în timp ce expunerea prelungită la
soare poate provoca arsuri. Urina, scaunele (în cazul incontinenţei), unele săpunuri sau medicamente pot provoca leziuni şi chiar
afecţiuni ale pielii, dermatite, accidente alergice etc.

Tegumentele, igiena şi îmbătrânirea

Ȋn cadrul procesului de îmbătrânire au loc o serie de modificări la nivelul pielii, fanerelor

( păr, unghii) şi anexelor (glande) astfel:
- Ȋncetinirea procesului de reînnoire a epidermei
- Micşorarea tonicităţii prin pierderea de elastină
- Pierderea elasticităţii prin diminuarea colagenului
- Atrofia capilarelor pielii
- Atrofia ţesutului gras subcutanat
- Atrofia ţesutului glandular al sânilor
 - Apariţia ridurilor
- Apariţia petelor colorate de epidermă (lentigo, telangiectazie)
- Uscarea pielii
- Diminuarea activităţii glandelor sebacee
- Atrofia glandelor sudoripare
- Subţierea, decolorarea şi căderea părului
- Ȋncetinirea creşterii unghiilor
- Subţierea unghiilor şi fragilizarea lor

Pe de altă parte, ca şi în cazul îmbrăcării şi dezbrăcării, asigurarea igienei corporale

necesită dexteritate, coordonare, echilibru ca şi o mobilitate articulară şi o forţă musculară corespunzătoare. Procesul de
îmbătrânire afectează activitatea musculosceletică, ceea ce antrenează dificultăţi în efectuarea propriei îngrijiri, generând
probleme de dependenţă în satisfacerea nevoii de a fi curat.

Probleme particulare şi patologii asociate

Ȋn general, bolile care afectează nevoia de a se îmbrăca afectează şi nevoia de a fi curat, îngrijit, de a avea tegumente
intacte. Vârstnicul prezintă dificultăţi în efectuarea unor mişcări pentru a se spăla, a se pieptăna, a-şi tăia unghiile etc.De
asemenea datorită condiţiei sale mentale, îşi poate pierde interesul pentru curăţenie, poate uita anumite gesturi sau activităţi de
rutină în aplicarea măsurilor de igienă corporală.
Unele boli sau infecţii cresc temperatura corporală, intensificând transpiraţia.Procesele infecţioase şi inflamatorii
alterează suprafaţa pielii, provocând supuraţii sau necroze.
Starea nutriţională a individului influenţează, la rândul ei, starea generală a tegumentelor şi fanerelor. Astfel uscarea
pielii este legată de o hidratare necorespunzătoare, iar friabilitatea unghiilor trădează, între altele, o carenţă de calciu.

2. Nevoia de a-şi menţine temperatura în limite normale

Termoreglarea permite menţinerea echilibrului între producerea şi pierderile de căldură. Metabolismul bazal este unul
dintre principalii factori în producerea de căldurA. Temperatura la fiinţele umane, este reglată prin centrii termoregulatori care se
comportă ca un termostat, menţinând temperatura internă în jurul valorii de 37 grade C.
Termoreglarea implică două procese:
- Termogeneza ( producerea de căldură)
- Termoliza (eliminarea de căldură)

La om, termogeneza este un rezultat al creşterii metabolismului bazal şi este asociat

activităţii şi contracţiilor musculare (ex. frisoane), aportului alimentar şi secreţiilor hormonale (tiroxină şi adrenalină). Termoliza
se realizează la nivelul pielii (transpiraţie) şi la nivelul altor căi de eliminare (plămâni, rinichi). Ea se produce prin trei
mecanisme:
- Radiaţie
- Conductibilitatea
- Evaporarea
Radiaţia este transmiterea de căldură (aprox. 60%), prin radiaţii, în dublu sens (organism-
mediu). Prin conductibilitate corpul pierde căldură (aprox.18%) în contact direct cu obiectele sau cu aerul (curenţii de aer). Prin
evaporare, 22% din căldură este eliminată prin transpiraţie. Ȋn condiţii extreme se pot elimina până la 4 litri de apă pe oră.

Dimensiuni particulare

Dimensiunea biofiziologică

Ȋn această categorie se regăsesc factori ca: frigul, căldura excesivă, efort fizic, activitate, proces metabolic etc., care se
asociază în reglarea temperaturii. Pe de altă parte, temperatura corpului variază, în funcţie de vârstă. Odată cu scăderea
metabolismului scade şi producţia de căldură.De asemenea la femeile după menopauză se stabilizează temperatura, din cauza
opririi ciclului menstrual şi încetării secreţiei de progesteron.
Un alt factor care influenţează termoreglarea este integritatea pielii şi a glandelor sudoripare. De asemenea vasodilataţia
şi vasoconstricţia capilară, ca şi grosimea stratului adipos subcutanat, sunt aspecte care trebuie luate în seama.
Temperatura variază şi în funcţie de ritmul biologic sau de diferite momente ale zilei ( ciclul circadian). Prezenţa
infecţiilor, însoţită de febră, împiedică major satisfacţia acestei nevoi fundamentale.

Dimensiunea psihologică

Emoţiile, anxietatea şi stresul stimulează sistemul nervos vegetativ simpatic şi antrenează o eliberare de adrenalină şi
noradrenalină, ceea ce are ca efect creşterea temperaturii. Vârstnicii fiind mai vulnerabili la stres, devin mai expuşi oscilaţiilor
temperaturii corporale. Pe de altă parte, vârstnicii demonstrează o mai mare dificultate în controlarea reacţiilor emoţionale, ceea
ce afectează în plus mecanismele de termoreglare şi întârzie revenirea la temperatura normală după episoade prelungite de stres.

Dimensiunea socio-culturală

Factori care ţin de climat şi de confortul locuinţei devin primordiali în menţinerea temperaturii corporale în limite
normale. De aceea trebuie întotdeauna ţinând seama de aceste două elemente în evaluarea nivelului de satisfacere a acestei nevoi.
Pe de altă parte, vârstnicii au în general resurse financiare mai modeste, ceea ce se reflectă asupra stării lor de nutriţie,
ca şi asupra condiţiilor de locuit. Aceasta nu înseamnă că vârstnicii instituţionalizaţi beneficiază de condiţii ideale, în care
temperatura ambiantă este menţinută constant în limite normale.
Temperaturile extreme sunt greu suportate de către vârstnici pentru că toleranţa lor este mult mai redusă. Astfel în
perioadele de frig sau de căldură extremă se constată o creştere a ratei mortalităţii printre persoanele de vârsta a treia.
Obiceiurile vestimentare care decurg din tradiţii sau modă, pot influenţa temperatura corpului. Este cunoscut unul
dintre cele mai răspândite obiceiuri, acela de a purta haine de culori închise, odată ajunşi la vârsta a treia.

Termoreglarea şi îmbătrânirea

Odată cu vârsta, eficacitatea mecanismelor de termoreglare diminuă.Scăderea proceselor metabolice urmată de

scăderea producţiei de căldură antrenează o scădere a temperaturii corpului. Dacă la un adult sănătos temperatura normală
oscilează în jurul valorii de 37 grade C, la vârstnici aceasta se situează în jurul valorii de 36 grade C. La originea acestui fapt sunt
mai mulţi factori. Ȋn primul rând la nivel central, diminuarea metabolismului bazal, joacă un rol important în termoreglare.
Această reducere se face progresiv începând de la vârsta de 25 de ani. După vârsta de 50 de ani se constată deja o scădere a
metabolismului bazal cu circa 30%. Pe de altă parte, scade capacitatea de oxigenare, metabolismul tisular rămânând constant.
 Ȋn plan hormonal, chiar dacă există o diminuare a activităţii tiroidiene şi unele modificări la nivelul hipotalamusului,
efectele modificărilor hormonale asupra termoreglării nu au fost clar determinate.
La nivel periferic, mai multe organe (pielea, muşchii, vasele sanguine) sunt responsabile de scăderea temperaturii
corporale şi efectele sunt notabile. Odată cu vârsta, pielea se subţiază, îşi pierde elasticitatea şi o bună parte a reţelei vasculare.
Rolul său în conducerea termică periferică se reduce, de asemenea. Glandele sudoripare se atrofiază, secreţia lor scade, ceea ce
afectează evaporarea cutanată. Ţesutul adipos subcutanat, care joacă rol în conservarea căldurii, se atrofiază la rândul său.
Reacţiile vasomotoare periferice sunt din ce în ce mai puţin eficiente, vasele îşi pierd elasticitatea, circulaţia sanguină
desfăşurându-se cu tot mai mare dificultate.
Ȋnaintarea în vârstă are de asemenea, consecinţe asupra muşchilor, care se atrofiază progresiv. Datorită faptului că
celulele musculare, cele care metabolizează glucoza, sunt din ce în ce mai puţin numeroase, producţia de căldură va fi în
consecinţă, mai redusă. Modificările degenerative ale fibrelor musculare fac mecanismul frisonului mai puţin eficace.
Datorită acestor modificări în producerea, conservarea şi eliminarea căldurii, temperatura corporală a vârstnicului este
mai scăzută decât cea a adultului. Adaptarea termic se realizează deci cu mai mare dificultate:
 Agresiunile termice ( căldură sau frig excesiv) sunt controlate deficitar
 Consumul de oxigen şi ventilaţia pulmonară sunt reduse
 Producţia de căldură este insuficienţa
 Frisonul termic este mai puţin eficace

Reacţiile specifice ale vârstnicului la căldură şi frig:

Reacţii la căldură

Ȋn urma expunerii la temperaturi înalte timp de 60-90 de minute vârstnicii reacţionează la fel ca adulţii. Revenirea la
normal este, însă întârziată şi această reacţie se accentuează în funcţie de numărul şi frecvenţa expunerilor. Cercetările au
demonstrat că procesul transpiraţiei – care este cel mai important în eliminarea de căldură – este mai lent şi în cantitate mai
redusă.
Influenţa temperaturii ambiante rămâne un aspect notabil dat fiind că, în urma folosirii aparatelor de consiţionare a
aerului, rata mortalităţii legată de căldură excesivă a scăzut.
Reacţii la frig:

Pentru a face faţă temperaturii ambiante scăzute, organismul tinde să producă şi să reţină mai multă căldură. Activitatea
fizică şi consumul de alimente par a fi principalele mijloace de a creşte temperatura corporală. Activitatea fizică măreşte
glucogeneza musculară şi creşte nivelul sanguin al tiroxinei, frisoanele măresc tonusul muscular şi producţia de căldură.Pentru a
reţine căldura, organismul apelează la vasoconstricţie periferică şi diminuarea transpiraţiei. Cu toate că aceste mecanisme, alături
de percepţia termică, scad în timpul procesului de îmbătrânire, vârstnicii devin vulnerabili la hipotermie accidentală (32-35 grade
C) chiar când temperatura ambiantă este de 18 grade C. Ceilalţi factori legaţi de starea socio-economică, măresc la rândul lor
riscul unei hipotermii accidentale.
Principalii factori care provoacă hipotermia la vârstnici sunt: scăderea temperaturii ambiante (uneori doar cu câteva
grade), consumul de medicamente al căror efect secundar este antitermic (sau scade metabolismul), scăderea activităţii fizice,
slăbirea, vestimentaţia neadecvată, bolile cronice.
Probleme particulare şi patologii asociate

Cele două probleme cel mai des întâlnite privind termoreglarea la vârstnici sunt hipotermia şi hipertermia.
 1. Hipotermia. Ȋn general semnele vizibile ale hipotermiei sunt foarte discrete, ceea ce
facecadiagnosticul de nursing să nu poată fi pus decât în stadiile avansate. De aceea se impune o bună şi amănunţită colectare de
date (privind accidente anterioare de hipotermie, condiţii de viaţă ale vârstnicului etc) pentru decelarea acestei probleme.
Hipotermia este adesea însoţită de apatie şi somnolenţă, ceea ce împiedică persoana afectată să ceară ajutor. Un studiu făcut în
Anglia (1970) a demonstrat că 3,6% dintre persoanele de vârsta a treia spitalizate sufereau de hipotermie fără să acuze nici un
simptom subiectiv. Acelaşi studiu arată că cei mai mulţi dintre cei investigaţi trăiau în condiţii de temperatură neadecvate, în 75%
din cazuri aceasta fiind sub 18,3 grade C. Ȋn tabelul de mai jos sunt enumeraţi principalii factori predispozanţi ai hipotermiei:
1. Diminuarea producerii de căldură Hipotiroidism
Hipoglicemie
Malnutriţie
Imobilizare sau reducerea activităţii fizice
2. Creşterea pierderii de căldură Atrofierea ţesutului adipos subcutanat
Expunere prelungită la frig
3. Probleme asociate a.De origine centrală
traumatisme
hipoxie cerebrală
tumori
percepţie termică la frig redusă
b.De origine medicamentoasă
alcool
barbiturice
tranchilizante
antidepresive
salicilaţi şi acetaminofen
anestezice
4. Patologii asociate Boli cardio-vasculare
Boli cerebro-vasculare
Septicemie
Bronhopneumonie
Alcoolism
Diabet
Parkinson, confuzie, demenţe
5. Alţi factori Venit insuficient
Izolare socială
Incapacitate funcţională de a folosi aparatele de ȋncălzit

2. Hipertermia. Creşterea temperaturii corporale peste 40 grade C este însoţită adesea de

manifestări psihotice, delir sau comă. Vârstnicii sunt foarte vulnerabili la hipertermie consecutivă unui val de căldură. Studii
americane efectuate în 1978 au demonstrat că valurile de căldură prelungite au provocat o creştere a ratei mortalităţii la vârstnici.
Propriile noastre observaţii (C. Bogdan, 1978) au constatat un vârf de mortalitate în sezonul cald, după cel mai bine studiat în
sezonul rece. Decesele se produc prin boli cardiace ischemice sau accidente vasculare cerebrale. Mortalitatea consecutivă unui
val de căldură se ridică la 80%.
O serie de alţi factori măresc riscul în determinarea hipertermiei: infecţiile, stresul, lipsa
de cunoştinţe în ceea ce priveşte mijloacele de combatere a căldurii excesive sau veniturile insuficiente pentru procurarea de
aparate de combatere a căldurii.
Ȋn ceea ce priveşte febra, se consideră că aceasta se poate datora şi unor procese
neinfecţioase. Unii cercetători afirmă că atunci când ţesuturile degenerează sau sunt atinse de boală, sunt invadate de leucocite,
care în momentul distrugerii, eliberează un agent pirogen leucocitar care acţionează direct asupra hipotalamusului şi măreşte
temperatura corporală. Ȋn mod normal, în această situaţie organismul recurge la diverse mecanisme de eliberare a căldurii:
vasodilataţia şi transpiraţia. La vârstnici aceste mecanisme sunt perturbate şi rareori reuşesc să dea rezultatul scontat. Când
temperatura corporală creşte peste 42 grade C mecanismele termoregulatoare sunt incapabile să lupte împotriva producerii de
căldură, metabolismul celular se intensifică, iar celulele se distrug. Principalele complicaţii legate de hipertermie sunt:
deshidratarea, acidoza metabolică, alcaloza respiratorie, aritmiile, edemul cerebral însoţit de convulsii, insuficienţa renală acută,
şocul, stopul cardiac.
Factorii predispozanţi la hipertermie:

1. Creşterea temperaturii ambiante Pericol crescut la:

- Vȃrstnici
- Bolnavi cronici
- Alcoolici
2. Creşterea producerii de căldură Eforturi
Agitaţie
Convulsii
Folosirea de amfetamine
Hipertiroidism
3. Eliminare ineficace a căldurii Lipsa climatizării
Temperatură ambiantă ridicată
Umiditate crescută
Ȋmbrăcăminte groasă sau grea
Deshidratare
Vȃrstă avansată
Disfuncţii ale glandelor sudoripare
Pierderi de potasiu
Unele medicamente (fenotiazine, anticolinergice, diuretice)
4. Patologii asociate Obezitate
Hipertiroidism
Boli cardio-vasculare
Leziuni ale SNC

3. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca

 Ȋmbrăcămintea joacă un rol major în asigurarea stării de confort. Orice fiinţă raţională se îmbracă în funcţie de
condiţiile ambientale sau/şi de convenientele sociale (în decursul istoriei îmbrăcămintea a constituit un indice de apartenenţă la o
anumită categorie socială).
Felul de a se îmbrăca constituie, de asemenea, un semn de comunicare nonverbală, furnizându-ne date referitoare la
starea psihologică a clientului, sau aspecte ale filozofiei sale de viaţă (mod de viaţă, imagine şi respect de sine), este, cu alte
cuvinte un indice al personalităţii.

Dimensiuni particulare

Dimensiunea biofiziologică
Autonomia în satisfacerea nevoii de a se îmbrăca presupune o anumită capacitate funcţională neuro-motorie.
a. Modificările fiziologice. Reamintim o parte dintre ele: scăderea masei şi forţei musculare,
scăderea mobilităţii articulaţiilor, slăbirea acuităţii senzoriale, modificarea mecanismelor de termoreglare.
b. O serie de boli cronice, accentuează dificultatea de satisfacere a nevoii de a se îmbrăca.
c. Intervenţiile chirurgicale, atrag după sine o ajustare a îmbrăcăminţii.

Dimensiunea psihologică
a. Pudoarea determină modul de a se îmbrăca al vârstnicului.
b. Preferinţele vestimentare trebuie luate în seamă. Vârstnicii sunt legaţi, mai mult decât
adulţii de unele obiecte, printre care şi cele vestimentare. A impune unui vârstnic o ţinută pe care nu o agreează, sau a-i interzice
purtarea unor obiecte vestimentare (chiar dacă sunt mai vechi) este o atentare la libertăţile sale, ceea ce îi poate determina o
depresie, izolare, negativism.
c. Nonconformismul vârstnicilor la tendinţele modei este bine cunoscut, mare parte dintre ei
consideră moda cea mai acceptabilă aceea din timpul perioadei lor de adulţi.
Dimensiunea socio-culturală

a. Moda îi poate însă determina pe unii vârstnici să adopte stiluri noi de îmbrăcăminte. Din
păcate galeria de modele vestimentare pentru vârsta a treia este încă săracă.
b. Condiţiile de climă constituie un criteriu major de alegere a îmbrăcăminţii. Din cauza
dereglării mecanismelor de termoreglare, vârstnicii nu se îmbracă însă niciodată în funcţie de climă.
c. Anumite perioade ale zilei presupun schimbarea îmbrăcăminţii, în funcţie de activitate
(plimbare, grădinărit, somn etc.).
d. Nivelul social, dar mai ales stare materială sunt factori importanţi de influenţă în
satisfacereanevoii de a se îmbrăca.
e. Anumite tradiţii sau credinţe impun adoptarea unor obiecte vestimentare.

Nevoia de a se îmbrăca şi îmbătrânirea

Ȋmbrăcatul şi dezbrăcatul presupun o serie de abilităţi în ceea ce priveşte dexteritatea, echilibrul, coordonarea, forţa
musculară şi mobilitatea articulară. Cum toate acestea sunt afectate în cadrul procesului de îmbătrânire, vârstnicii vor avea
dificultăţi în a se îmbrăca şi a se dezbrăca.
 Alte modificări, cum sunt deformările osoase, în general, şi ale coloanei vertebrale în special, depunerile de grăsime,
fac şi mai problematică alegerea şi ajustarea îmbrăcăminţii.

Probleme specifice şi patologii asociate

Există o serie de fenomene patologice care însoţesc bolile cronice şi împiedică satisfacerea nevoii de a se îmbrăca:
durerea, oboseala, agitaţia, lipsa de concentrare, deficitul cognitiv sau senzorial. De ex. persoanele cu deficit vizual disting mai
greu obiectele vestimentare, adesea îmbrăcându-se defectuos. Cei dezorientaţi, confuzi, pot pierde sensul obligaţiilor sociale, se
îmbracă neadecvat sau, în cazul deteriorărilor psihice grave, pierd sensul pudorii. De asemenea vârstnicii cu deficit cognitiv pot
uita deprinderile de a se îmbrăca, trebuind să fie asistaţi în această activitate.
Afecţiunile neurologice (hemiplegiile) afectează major nevoia de a se îmbrăca, prin imposibilitatea folosirii unei
jumătăţi a corpului.Hemiplegiile provoacă şi alte tulburări, cum sunt hemianopsia sau dureri în membrele de partea afectată. O
altă afecţiune neurologică cu influenţă negativă asupra nevoii de a se îmbrăca este maladia Parkinson. Acestor boli li se adaugă
cele psihice, ca depresiile, care antrenează o stare de dezinteres faţă de propriul aspect şi demenţele, caracterizate, cum se ştie de
o degradare globală progresivă.
4. Nevoia de a dormi şi a se odihni

Somnul şi odihna constituie o necesitate pentru organism, permiţându-i să se refacă în

vedereaunei funcţionări optime. Perioada de somn necesară este influenţată de o serie de factori. Repausul înseamnă încetarea
unei activităţi fizice, relaxare musculară şi în cele din urmă, somn. După Calista Roy ,, repausul devine somn atunci când
individul interacţionează foarte puţin sau deloc cu mediul înconjurător,,.
Somnul s-ar putea defini ca o stare de conştienţă alterată sau de inconştienţă parţială, din care individul poate fi scos cu
un stimul corespunzător. Somnul cuprinde două faze: somnul lent şi somnul paradoxal. Somnul lent cuprinde, la rândul său, patru
stadii, în funcţie de regresia activităţii cerebrale:
 Stadiul I, care durează câteva minute. Individul îşi pierde lent starea de conştienţă,
muşchii se relaxează, apar gânduri fugitive, pot avea loc secuse involuntare. Este aşa-numita aţipire.
 Stadiul II, în cursul căruia se accentuează starea de inconştienţă şi pot apărea vise
fragmentare.
 Stadiul III, care survine la circa 20 de minute după stadiul I, trezirea este mai dificilă,
se produce o uşoară scădere a valorilor semnelor vitale (TA, puls, respiraţii).
 Stadiul IV, care este caracterizat printr-un somn profund şi survine la circa 40 de
minute după stadiul I. Individul este destins, iar o eventuală trezire îi provoacă o stare de disconfort (mahmureală).
Faza de somn lent se întrepătrunde timp de 90 de minute cu somnul paradoxal, caracterizat printr-o activitate corticală
intensă şi mişcări oculare rapide – REM (Rapid Eye Mouvment). Ȋn acest stadiu au loc majoritatea viselor. Cele 4 stadii de somn
lent şi faza de somn paradoxal constituie un ciclu care se repetă de 4-5 ori în cursul somnului, durata stadiilor fiind variabilă.

Dimensiuni particulare

Dimensiunea biofiziologică

a. Activitatea fizică predispune la odihnă şi somn. Având în vedere că vârstnicii depun o

activitate fizică mult diminuată faţă de adulţi, nevoia de somn şi de odihnă va fi la rândul ei, mai redusă.
b. Inversarea ritmului somn-veghe, este specifică vârstnicilor.
 c. Unele boli fizice, în special cele însoţite de durere, pot afecta serios calitatea somnului vârstnicului.
d. Medicamentele care tratează problemele de somn ale vârstnicului nu sunt întotdeauna
eficace, putând avea, de multe ori, efecte negative. De ex. un vârstnic care are probleme de hipoxie nocturnă şi căruia i se
administrează un sedativ, va suferi o agravare a simptomelor prin deprimarea centrilor respiratori pe care o determină agravare a
simptomelor prin deprimarea centrilor respiratori pe care o determină sedativele.
e. Alcoolul, departe de a fi un remediu pentru insomnii, îşi are efectele sale bine cunoscute
asupra vârstnicului.
f. Excitantele, precum cafeaua, ceaiul, cola, produc perturbări serioase asupra somnului. Mare
parte din vârstnicii suferinzi de insomnii sunt consumatori de asemenea excitante.
Dimensiunea psihologică

a. Stresul şi anxietatea, la care vârstnicii sunt mai vulnerabili, produc adesea insomnii.
b. Temerile (ne)justificate contribuie, de asemenea la alterarea somnului: teama de a muri în
somn, de a deveni victima unui incediu, a unei asfixieri, a unui cutremur, etc.
c. Depresia, des întâlnită la vârstnici, constituie un factor major de afectare a somnului.
Dimensiunea socio-culturală

a. Factorii ambientali, influenţează în mare măsură calitatea somnului şi a odihnei. Zgomotul, frigul, căldura excesivă,
iluminarea neadecvată sunt factori care pot produce
disconfort, în funcţie de gradul de toleranţă al vârstnicului.
b. Rutina zilnică, impusă în instituţiile de asistenţă a vârstnicului constituie alt factor de
influenţă în satisfacerea nevoii de odihnă şi somn.
c. Contactele sociale reduse, izolarea sunt elemente care pot determina o alterare a calităţii
somnului.
Nevoia de a dormi şi îmbătrânirea

Ȋn cadrul procesului de îmbătrânire se produc câteva fenomene specifice.

Ȋn primul rând poate avea loc o inversare a ritmului somn-veghe. Vârstnicii au tendinţa de
adormi ziua şi a fi treji noaptea. Acest aspect este adesea ignorat, diagnosticându-l greşit ca insomnie.
Perioadele de somn suferă şi ele o perturbare. Stadiul I se lungeşte iar stadiile II, III şi IV
se scurtează. Concomitent au loc treziri intermitente, fragmentarea ciclurilor şi treceri multiple de la un stadiu la altul. Numărul
ciclurilor creşte până la 6-8 într-o noapte de somn de 8 ore, primele cicluri sunt mai scurte, ultimele mai lungi.
Probleme specifice şi patologii asociate

Majoritatea vârstnicilor suferă de una sau mai multe boli cronice, ceea ce le provoacă
disconfort, durere, depresie sau anxietate, ceea ce duce la perturbări ale somnului. Dintre problemele şi bolile mai des întâlnite
enumerăm:
a. Bolnavii cu afecţiuni cardiace(angor, tulburări de ritm, insuficienţă cardiacă) dezvoltă
adesea teama unei crize în timpul somnului. De altfel studiile au demonstrat că angina nocturnă are tendinţa de a se produce în
timpul somnului paradoxal, datorită fenomenelor ce au loc la începutul acestui stadiu (scurtă perioadă de vasoconstricţie şi
tahicardie, urmate de bradicardie). Decesele cauzate de tulburări cardiace au loc adesea dis-de-dimineaţă (între orel 4 şi 6) când
predomină somnul paradoxal.
b. Probleme respiratorii, prin diminuarea oxigenării, provoacă dispnee în momentul
aşezării în decubit.
c. Problemele gastrice, secreţia gastrică se intensifică în timpul somnului paradoxal, putând
exacerba un ulcer sau poate provoca un reflux esofagian, ceea ce duce la trezire.
d. Hipertrofia de prostată provoacă nicturie cu polakiurie, ceea ce perturbă somnul prin
treziri repetate.
e. Sunt cunoscute tulburările de somn pe care le determină un număr mare de afecţiuni
neuro-psihice: AVC, maladia Parkinson, demenţele etc.