Referat Miron Daniela Elena

AMG1 – CLASA F
 
Relația asistent medical – pacient

 Pacientul este un membru al societăţii, un individ care într-un anumit moment al vieţii a cunoscut o

dereglare a stării de sănătate, fapt care îi motivează întâlnirea cu sistemul medical și implicit cu asistenta
medicala.
Oricare ar fi starea clinică, gravitatea bolii, competenţa sau incompetenţa mentală, pacientul este o
persoană care trebuie tratată cu respect, onestitate, profesionalism,loialitate.
Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are șase principii de bază:

1)comunicare deschisă și completa

2) respect
3) compasiune
4) incredere
5) participare și colaborare
6) confidentialitatea

1. Comunicarea
 Conform unui studiu din anul 2008, printre pacienții unui spital, comunicarea este cel maiimportant
principiu al ingrijirilor medicale centrate pe pacient. Punctul de vedere al pacienților afost întărit de
opiniile liderilor și personalului medical din spitalele incluse în studiu, aceștiaafirmând că o comunicare
adecvată cu pacienții și familiile lor este esențială în realizarea unui actmedical de calitate. 

Profesor dr. Preben Pedersen, invitat la Conferința OAMGMAMR, filiala București din 16-17mai 2014,

sublinia faptul ca s-a demonstrat că pacienții care sunt încurajați să poarte un dialog cucei care le oferă
îngrijiri medicale, de exemplu punând întrebări ca să înțeleagă corect și completinformațiile primite și
exprimându-și preferințele pentru un anumit mod de administrare atratamentului, sunt mai înclinați și
reușesc mai bine să-și accepte problemele medicale, să înțeleagăopțiunile de tratament, să-și schimbe
comportamentul în sensul dorit și să adere mai riguros larespectarea tratamentului.

 Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare reală, în ambele sensuri, pacienții resimtaceasta în

mod palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei de control seaccentuează. Un pacient
declara că ”atunci când ai nevoie de îngrijiri medicale, comunicarea îțiaduce alinare, căci a nu știi ce
se întâmplă te sperie și mai mult’.

 
Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor urmărește să transmită un mesaj clar și să stabilească o
legătură între cadrul medical și aceștia, pornind de la valorile primordiale ale profesieimedicale – dorința
de a ajuta, atât prin îngrijiri de calitate, cât și prin sprijin moral, pe cineva care suferă.

O buna comunicare ajută pacienţii să se simtă în largul lor. Se știe că persoanele care au nevoie de
asistenţă medicală sau de servicii medicale de urgenţă devin îngrijorate, anxioase, panicate, mai ales dacă,
pe parcurs, starea de sănătate se agravează ori se deteriorează. Acest lucru poate conduce la stări de
nesiguranţă, uneori de agresivitate (în funcţie de urgenţa medicală pe care o comportă). Fie că este vorba
de un simplu test de analize, de o nouă schemă de tratament, uneori chiar de o urgenţă maximă, pacientul
simte nevoia să fie ajutat, înţeles dar, mai ales, să i se asigure revenirea în confort, dacă starea sa clinică
se agravează. O bună comunicare reduce factorii de stress enumeraţi anterior, ajută pacientul să capete
încredere în staff-ul medical cu care intră în contact și îl face să se simtă în largul lui.

Tipuri de comunicare

•Ascultarea și participarea (inclusiv reclamaţii din partea pacientului, familiei sau aparţinătorilor)

• Comunicarea nonverbal
• Comunicarea verbal
• Interviul
• Comunicarea în scris

 Ascultarea și participarea
 În domeniul asistenţei medicale, este deosebit de important să știm să participam activ în procesul de
comunicare pur și simplu prin metoda ascultării. Lucrând îndeaproape cu pacienţii, vom observa că
majoritatea preferă să vorbească direct și să explice problema cu care se confruntă.Această metodă de
comunicare directă se bazează pe atenţia deosebită faţă de pacient, fiind o abilitate cheie. Trebuie să
facem tot posibilul să aprobam și să încurazam pacientul, să folosim doar expresii pozitive („da“, „așa
da“, „în continuare...“) sau întrebări simple („Cum vă face să vă simţiţi?“).

Comunicarea nonverbala
 Comunicarea nonverbală este adesea descrisă ca „limbajul trupului“. Limbajul corpului spune multe
despre interesul și angajamentul în comunicare. Chiar și atunci când spunem „lucrurile potrivite“, mesajul
se poate dilua, în cazul în care limbajul corpului sugerează că gândim diferit deceea ce afirmam sau dorim
să comunicam interlocutorului.

Următoarele patru elemente ale limbajului corpului sunt importante în comunicarea cu pacientii: 

• Postura corpului
. Vom comunica mult mai bine când faţa noastră este poziţionată la acelaşi nivel cu a interlocutorului
nostru şi nu îl privim de sus, în cazul în care pacientul este aşezat în pat sau pe un scaun. Trebuie să fim
calmi şi să nu grăbim dialogul. Este important să adoptam o atitudine care să denote deschidere, arătând
pacientului că nu dorim să trecem rapid peste subiect..

• Contactul vizual.
 Păstram contact vizual cu pacientul, fără a fi insistent în această direcţie;
amintindu-ne că, pentru pacienţii din anumite culturi, a privi pe cineva direct în ochii poate părea un pic
nepoliticos. Acest lucru subliniază cât de important este să ştim şi să învăţăm cum să abordam în mod
corect fiecare pacient în parte.
 
• Expresia facială.
 Uneori, ceea ce gândim este redat inconştient de expresiile noastre faciale. De aceea este important să
fim conştienţi de expresia feţei şi să o controlăm în fiecare moment.Pacienţii noştri nu trebuie să simtă
îngrijorarea, frustrarea sau demotivarea în legătură cutratamentele prescrise, analizele efectuate,
diagnostice etc.

• Atingerea.
Este un mijloc foarte puternic de comunicare. Atingerea poate transmite o preocuparesuplimentară pentru
situaţia pacientului.
Comunicare verbal

 Este de la sine înţeles că trebuie să fim clari şi concişi când transmitem mesajele, dar mai alescând
comunicăm informaţii, uneori vitale pentru pacienţi.Trebuie să ne asigurăm că mesajul transmis este:
• exact;
• correct;
• adecvat (în funcţie de vârstă, limbă, cultură şi nivel de înţelegere);
 • clar.

Dar cel mai important este să fim respectuoși, să ne adresam la persoana a doua și sa folosim pronumele
de politețe. 

 Interviul 
Este dialogul dintre asistent și pacient, semnificand inceperea relatiei asistent – pacient. Asistenta va
începe relația printr-o conversație libera care pentru a se crea un cadru de apropiere și de incredere cu
pacientul. Succesul relatiei depinde în primul rând de atitudinea, competenta și profesionalismul
asistentei. 
În cadrul interviului avem anumuite obietive precum:

• obținerea de informații despre starea de sănătate fizica și psihica a acestuia, reactiile pacientului

• observarea interactiunii cu familia și personalul medical

• oferirea de informații pacientului despre intervenitii, tratament, examinare.

2. Demnitatea și respectul

A respecta și a fi tratat cu demnitate sunt valori de bază a relaţiei asistent – pacient şi prima condiţie a
reuşitei terapeutice. Când vorbim de respect ne referim adesea la două componente alesale: respectul ca şi
comportament  şi respectul ca şi atitudine. Atitudinea de respect deşi îndreptată deopotrivă către oameni
sau către obiecte, ea porneşte întotdeauna de la om - fiinţă raţională, capabilă să recunoască importanţa şi
valoarea lucrurilor.Chiar dacă şi animalele ne pot iubi sau pot avea sentimente de frică faţă de noi, doar
persoanele pot respecta sau manifesta lipsă de respect. Dacă în prezent unele animale superioare prezintă
şi ele o anumită capacitate de a raţiona, respectul este specific fiinţei umane, de aceea, indiferent de
multitudinea de virtuţi pe care omul le poate dobândi pe parcursul vieţii, nici una nu depăşeşte„respectul
persoanei” şi nici una nu valorează nimic înafara acesteia. Respectul este deci opusul ignoranţei,
al neglijării și semnifică o atitudine pe care oricine omerită, în virtutea faptului că este persoană,
indiferent de poziţia socială, caracteristicile individuale sau meritul moral.

3. Compasiunea

 Compasiunea este un sentiment asociat cu suferinţa pacientului. Ce fel de asistent medical îşi poate
ascunde sau bloca emoţiile?
Doar unul pe care majoritatea dintre noi ar prefera să-l evite.
Compasiunea asistentului reprezintă aşadar trăsătura cea mai apreciată şi dorită de
pacienţi. Compasiunea îşi are echivalentul în ceea
ce Hipocrate numea „mila”, iar Aristotel ....”frica”.Există două argumente pentru dezvoltarea acestor
sentimente: unul care provine din atitudinea faţă de ceilalţi (de exemplu tristeţe faţă de un pacient
bolnav), iar altul care priveşte sinele („frica” de anu ajunge sau sfârşi în aceleaşi condiţii).

4. Încrederea
 
 Încrederea este o altă valenţă extrem de importantă în cadrul oricărei relaţii. „A sădi încrederea celorlalţi
în tine valoarează cu mult mai mult decât a fi iubit.Încrederea, în conjunctura medicală, se referă în mod
special la acţiunea şi atitudinea pacienţilor.Disponilibilitatea pacienţilor de a conferi încredere poate fi
explicată parţial în măsura în care simt că atât ei înşişi cât şi valorile în care cred sunt luate în consideraţie
şi preţuite de către asistentul medical și în general, de personalul medical. De asemenea, magnitudinea
încrederii este proporţională cu competenţa profesională, abilităţile tehnice şi capacitatea de reprezentare
aintereselor pacienţilor.
5. Participare și colaborare

Participarea și colaborarea pacientului și a membrilor familiei în actul medical asigura reusita acestuia.

Pentru acesta pacientul și familia trebuie sa respecte indicatiile medicului și ale asistentei,de a lua un

anumit tratament conform indicatiilor, de a adopta un anumit stil de viața mai sănătos, o dieta. Acest
aspect este adesea complicat de fenomenul psihologic de negare sau inacceptare a bolii care interferă cu
decizia asupra stării de sănătate a celui drag din familie. Astfel încrederea în membrii familiei ar fi
garantată nu numai de abilitatea lor de a decide în interesul stării de sănătatedar şi în capacitatea lor de a
asigura un suport psihologic constant (indispensabil reuşitei terapeutice).

6. Confidenţialitatea

 În domeniul medical confidenţialitatea a fost articulată încă din Jurământul lui Hippocrate:„Orice voi
vedea sau auzi în timpul activităţii profesionale sau înafara ei în legătură cu viaţa oamenilor, lucruri care
nu trebuie discutate înafară, nu le voi divulga, acceptând că toate acestea trebuie ţinute secret!”.În
România există un articol integral din legea drepturilor pacientului referitor la acest aspect:„Toate
informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul,tratamentul,
datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”

Scurta concluzie

 Relatia asistent medical – pacient trebuie să fie de acceptare reciproca, o atitudine de respect,caldura si

intelegere empatica fata de pacient.
Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea
tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile
interioare și a se simți în sigurnta, important pentru societate.

Bibliografie:

Lucretia Titirca-Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistentii medicali, Editura Viața medicala
romaneasca
https://www.medlife.ro/articole-medicale/noi-reguli-pentru-moase-si-asistentii-medicali-proiect-de-act-
normativ-in-dezbatere-publica.html
https://farma.com.ro/articles/2016.1/PF_Nr-1_2016_Art-3.pdf 
https://www.easistent.rohttp://azkurs.org/capitolul-iii-relaia-medic--pacient.html