Fertilizarea “in vitro” – între drept și morală

MIRON DANELA ELENA

AMG1 F

DECEMBRIE 2022

1
 Cuprins

I.Introducere..................................................................................................................................3

II. Fertilizarea in vitro...................................................................................................................6

A. Soarta embrionilor................................................................................................................7
B. Statutul embrionului şi al părinţilor......................................................................................8
C. Copiii postumi......................................................................................................................9
D. Orientarea sexuală a părinţilor............................................................................................10
E. Experimentele pe embrioni.................................................................................................11
III. Concluzii................................................................................................................................12
IV.Bibliografie..............................................................................................................................14

2
 I.Introducere

Progresul rapid al cercetărilor în biomedicină şi în biotehnologii şi aplicaţiile acestora s-au

însoţit din păcate şi de un revers al medaliei: derapaje şi abuzuri care, au încălcat drepturile
omului sau chiar au atins integritatea sa fizică şi devenirea biologică.
Bioetica s-a născut astfel dintr-o necesitate privind impactele posibile ale ştiinţei asupra
drepturilor omului, s-a constituit într-o preocupare specifică şi a generat o multitudine de alte
preocupări cunoscute sub numele de biotehnologie, bioriscuri, bioputere, biopolitică,
biosecuritate, bioteroare, bioprospectare sau biodrept.
Etica viului cu denumirea sa “Bioetica” e legată de marele oncolog şi biolog american Van
Renssellaer Potter, cînd el publică în anul 1970 articolul “Bioetica – ştiinţă a supravieţuirii”, care
mai apoi devine primul capitol al operei sale principale “Bioetica – o punte spre viitor” editată în
SUA în anul 1971, unde această direcţie ştiinţifică se interpretează în sens larg, ca o ştiinţă a
existenţei umane.
Bioetica este o punte între știință și drepturile omului. Drepturile omului proclamă
prioritatea ființei umane asupra interesului social, a individului asupra nevoilor
comunității.Cercetarea ar trebui să respecte ființa umană. Dreptul la viață și dreptul la sănătate
reprezintă nucleu al drepturilor omului și prin aceasta devin imperative și limitările lor trebuie să
fie legitimate de lege.
Convenția Consiliului Europei cu privire la Drepturile Omului și Biomedicină, din 1997, a
constituit prima incursiune cuprinzătoare a legislației drepturilor omului în domeniul bioeticii
(introducând ceea ce am putea numi „biodreptul drepturilor omului”). Având calitatea de
Convenție a Consiliului Europei, acest document constituie un exemplu de lege regională cu
„caracter obligatoriu” privind drepturile omului. De atunci, au mai fost promulgate încă trei
documente suplimentare (Declarația Universală a UNESCO, din 1997, privind Genomul Uman
și Drepturile Omului, Declarația din 2005 a Organizației Națiunilor Unite privind Clonarea
Umană și Declarația Universală a UNESCO, din 2005, cu privire la Bioetică şi Drepturile
Omului) în care legislația privind drepturile omului a fost adaptată pentru a răspunde
preocupărilor din domeniul bioeticii, însă niciunul dintre acestea nu sunt considerate lege
imperativă.
Bioetica este o punte între știință și drepturile omului. Drepturile omului proclamă prioritatea
ființei umane asupra interesului social, a individului asupra nevoilor comunității. Dar cercetarea
ar trebui să respecte ființa umană. Dreptul la viață și dreptul la sănătate reprezintă nucleu al
drepturilor omului și prin aceasta devin imperative și limitările lor trebuie să fie legitimată de
lege
Nu numai cuceririle ştiinţei, dar însăşi cercetarea ştiinţifică e bună şi morală dacă
cercetătorul respectă în el însuşi şi în alţii persoana umană; în schimb este rea şi imorală dacă
lezează demnitatea persoanei umane.

3
 II. Fertilizarea in vitro

În fiecare an, un număr din ce în ce mai mare de cupluri se confruntă cu probleme în

concepe rea unui copil și aud de la medici un diagnostic dezamăgitor - infertilitatea. În același
timp, se observă o tendință de creștere a numărului de cupluri infertile pe fondul îmbunătățirii
nivelului de trai al oamenilor, al prosperității lor materiale și, de asemenea, în timpul dezvoltării
rapide a științei și tehnologiei. Sterilitatea deci a devenit o preocupare importantă şi inevitabilă a
medicinei contemporane. Pentru depăşirea acestei patologii sunt propuse numeroase soluţii
medicale, destul de eficiente, dar care provoacă nu mai puţine probleme– bioetico-moral,
sociofilosofic, axiologic, psihologic, juridic etc.
Reproducerea medicală asistată (RMA) reprezintă totalitatea gesturilor clinice şi biologice
care permit fecundarea “in vitro”, transferul embrionului şi însămânţarea artificială sau alte
tehnici cu efect similar, permiţând procreerea în afara unui proces natural. În România, la data de
6 februarie 1996 s-a născut primul copil conceput în laborator prin tehnica fertilizării in vitro.
Fertilizarea in vitro (FIV) este o componentă a Reproducerii Umane Asistate Medical
(RUAM), și reprezintă un proces prin care spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul femeii
în laborator. Acolo se formează embrionul care este transferat în uterul mamei, în general la 72
ore de la concepție. De regulă se transferă 2–3 embrioni, restul fiind congelaţi în azot lichid în
vederea unei utilizări ulterioare în caz de eşec, sau pentru o următoare sarcină. Fertilizarea in
vitro nu intervine în complexul genetic al copilului, astfel că între fătul creat in vitro și fătul
procreat natural nu apar deosebiri ale dezvoltării. Atunci când toate celelalte metode de concepție
nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia sterilă sau bărbatul steril.
Dacă unul dintre parteneri are o boală genetică moștenită, iar partenerii doresc să evite
transmiterea afecțiunii copilului lor. Acest lucru înseamnă că embrionii sunt testați și sunt
transferați în uter numai embrionii sănătoși.
Dacă partenera suferă de insuficiență ovariană prematură - în acest caz se recomandă
folosirea de ovocite provenite de la o donatoare.
Punerea la punct și utilizarea acestui procedeu în tratarea infertilității la om a fost realizată
de către medicul britanic sir Robert Geoffrey Edwards, permițând nașterea, la 25 iulie 1978, în
clinica Bourn Hall din Londra, a primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Joy Brown.
În România, există un Proiect al Legii Reproducerii Umane Asistate şi Embriologiei propusă
de Asociatia Embriologilor1 care ţine cont de: Directiva 2004/23/EC a Parlamentului European şi
a Consiliului cu privire la stabilirea standardelor de calitate şi siguranţă pentru donarea,
procurarea, testarea, procesarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi celulelor
umane; Directiva Comisiei 2006/86/EC cu privire la implementarea Directivei 2004/23/EC a
Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la cerinţele de trasabilitate, notificările asupra

1
http://journal.managementinhealth.com/index.php/rms/article/viewFile/109/263

4
reacţiilor şi incidentelor adverse grave şi anumite cerinţe tehnice pentru codarea, procesarea,
stocarea şi distribuţia ţesuturilor şi celulelor umane,
Punerea în aplicare a tehnicilor FIV ridică o serie întreagă de probleme, dileme şi dezbateri,
de la cele legate de ştiinţele biologice, la cele legate de morală, etică, sociologie şi drept.

A. Soarta embrionilor.
În marea majoritate a cazurilor de FIV se lucrează cu mai mulţi embrioni, căci, ţinând cont de
procentul redus de reuşită, nu se poate cunoaşte de la început numărul necesar. De obicei, mai
mulţi embrioni sunt transferaţi în uterul mamei, în speranţa că cel puţin unul din ei se va
implanta cu succes. Cei rămași nefolosiți sunt conservați prin congelare și folosiți ulterior la
experimente (aspect asupra căruia vom reveni).
Discuție din perspectiva preceptelor morale . Necesitatea transferului de embrioni multipli
duce la apariţia sarcinilor multiple. Sarcinile multiple, realizate prin această metodă implică şi
reducţia embrionară ulterioară. Asta înseamnă că mai mulţi embrioni sunt eliminaţi ca să se
îmbunătăţească şansele de supravieţuire ale unuia sau doi embrioni restanţi, prin acest sacrificiu
practic, realizându-se un avort, iar din punct de vedere moral și religios, un homicid. Însă un
copil nenăscut nu este perceput ca un membru de plin drept al familiei sau al societății; această
formă de avort nu produce aceeași oroare și repulsie pe care o produce uciderea unui copil nou-
născut.
Un embrion uman, chiar şi în forma sa de bază, este o formă de viaţă din specia Homo sapiens.
S-ar putea răspunde că zigotul are o cale lungă de parcurs până să devină o persoană pe deplin
dezvoltată şi că statutul său moral trebuie să fie, în anumite aspecte, mai redus decât cel al unei
persoane mature. Deşi relaţiile morale cu embrionii sunt limitate prin simplitatea lor structurală ,
statutul lor moral este determinat de capacitatea acestora de a deveni pe deplin fiinţe umane
dezvoltate şi de a intra, la timpul potrivit, în comunitatea umană. Există teorii care afirmă că
embrionii umani trebuie să fie trataţi, din punct de vedere moral, în conformitate cu aceleaşi
principii ca alte persoane fizice umane, pentru că ei conţin aceeaşi capacitate umană esenţială.
Din punct de vedere legal. Pentru juriști, prezintă interes modul în care se soluționează
eventualele dispute cu privire la embrionii nefolosiți sau crioconservați în diverse situații:
divorțul sau despărțirea partenerilor, decesul unuia dintre parteneri sau a amândurora,
incapacitatea legală sau fizică de a lua decizii.
În conturarea statutului juridic al embrionului uman este necesară distincția între momentul la
care viața umană începe și momentul de la care vorbim de existența dreptului la viață și al
celorlalte drepturi ale omului garantate și protejate la nivel internațional. În instrumentele
juridice internaționale dreptul la viață este afirmat cu privire la ființa umană sau la
persoana/individul, nu și cu privire la embrionul uman.
În opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, embrionii nu intră în sfera de aplicare a art.
1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, referitor la protecția proprietății, deoarece nu pot fi reduși la ”bunuri” în sensul
acestei dispoziții. În schimb, Curtea a reținut că embrionii sunt ”o parte constitutivă” a
patrimoniului genetic și a identității biologice a celui care a consimțit la crearea embrionilor cu
5
materialul său genetic. Cu toate acestea, Curtea a refuzat să transeșeze problema calificării
embrionilor drept ” persoane”. Poziția Curții este ușor de înțeles dintr-o anumită perspectivă.
Dacă embrionul ar fi ”persoană” atunci ar fi prea mult spus pentru a nu afecta întreaga industrie
reproductivă pentru simplul motiv: trafic de persoane, ceea ce este în realitate. 
În California, cuplul poate alege între următoarele opțiuni în caz de divorț sau separare:
embrionii să fie puși la dispoziția femeii, să fie puși la dispoziția bărbatului, să doneze embrionii
unei alte persoane ori unui alt cuplu sau să decongeleze embrionii și să nu continue procedura
implantării. 
În Franța, legea permite cuplului format din bărbat și femeie să apeleze la reproducerea
umană asistată medical numai dacă sunt în viață și, totodată, interzice implantarea embrionilor
după decesul unuia dintre comanditari. Totodată, reglementarea franceză stipulează posibilitatea
comanditarului sau a cuplului de comanditari de a opta între mai multe soluții cu privire la
surplusul de embrioni crioconservați: să-i doneze unui alt cuplu, să-i doneze în scop de cercetare
sau să aleagă să pună capăt conservării.
În Louisiana, legea prevede că embrionii congelați sunt persoane. De asemenea, legea
prevede că embrionii congelați pot fi utilizați numai pentru implantarea în uter și nu pot fi
distruși. În cazul în care cuplul nu mai dorește să utilizeze embrionii, aceștia vor fi puși la
dispoziție pentru ”implantare adoptivă”. În caz de dispută cu privire la embrioni, se va aplica
standardul ”the best interest of the in vitro fertilized ovum”.2

B. Statutul embrionului şi al părinţilor

Se pune întrebarea dacă este morală/legală procedura de utilizare a ovocitului/
spermatozoidului unui donator sau procedura prin care se face apel la o mamă surogat - în
asemenea situații, gameţii proveniţi de la un cuplu, care-şi doreşte un copil, sunt transferaţi în
uterul altei femei, rezultând un embrion, care se va dezvolta în mamă "de împrumut".
Statutul cuplului, ai cărui membri nu pot concepe copii sau susţine o sarcină, este pus în
pericol de interferenţa unei a treia părţi: a donatorului - prin faptul că acesta a contribuit cu
material genetic sau a mamei surogat - prin faptul că fecundaţia are loc în afara uterului matern.
În aceste ipoteze se pune și problema titularilor drepturilor părintești, a dreptului
donatorului/mamei surogat de a avea o implicație în creșterea copilului, având în vedere că
statutul biologic al nou-născutului nu corespunde celui social.
Din punct de vedere moral, aceste ipoteze ridică multe aspecte negative: unele cupluri pot
obiecta față de utilizarea donatorilor, argumentând că în cadrul acestei proceduri se comite un fel
de adulter, susținând că inclusiv în absența contactului fizic totuşi se violează sanctitatea
căsniciei, dar trebuie subliniat că nu tot ce violează această sanctitate poate fi un adulter, iar în
acest sens este mult mai bine să folosim termenul de adulter doar în definirea relațiilor sexuale
(fizice) care violează unitatea căsniciei; se poate forma un anumit interes emoțional al donorului
față de copil, cu atât mai mult în cazul mamei surogat care poartă copilul în pântec timp de 9
luni, existând totodată și un risc crescut ca părintele care genetic nu este legat de copil să-şi

2
https://www.juridice.ro/646377/de-la-procreare-la-productie-provocarile-dreptului-in-minunata-lume-noua.html

6
asume o responsabilitate mai redusă față de acesta; surogatul matern devine inacceptabil prin
ideea de închiriere a uterului (surogatul comercial) cu scopul de a avea un copil, întrucât implică
un contract de “cumpărare” a unei persoane şi de aceea devine o formă de proprietate asupra
ființei umane; dacă se face recurs la o bancă de spermă şi se nasc mai mulţi copii de la acelaşi
donator, aceştia riscă să devină consangvini dacă se vor căsători între ei, neştiind că sunt fraţi
după un părinte.
Cu toate acestea, fertilizarea in vitro reprezintă modalitatea prin care medicina nu mai este
limitată la remedierea bolii şi handicapului, ci joacă un rol activ în facilitarea vieţii oamenilor.
FIV prin intermediul donatorilor sau mamelor surogat este ultima speranță și de un adevărat
ajutor în primul rând pentru acele cupluri în care unul dintre parteneri este infertil, sau deși ambii
sunt fertili, mama biologică nu reuşeşte, din motive de sănătate, să ducă sarcina până la capăt.
Din punct de vedere legal, în privința donatorilor, donațiile ar trebui să fie necomerciale și
anonime (așa cum este reglementat în Belgia, Canada, Cehia, Olanda, Regatul Unit al Marii
Britanii), pentru a nu se naște problema atașamentului donatorului față de copil; există și țări
unde donațiile pot fi și comerciale și neanonime, precum Rusia, Spania și Ucraina. Sau țări unde
sunt interzise – Italia, Germania, Austria.
La limita legalităţii, în privința surogatului, încă nesuficient de bine pusă la punct, este calea
prin care, copilul ajunge în familia celor care îi sunt părinţi biologici. Mama surogat, după
naştere, trebuie să „abandoneze” copilul, permiţând astfel părinţilor biologici să-l înfieze, după
ce aceştia l-au luat în îngrijire. Abandonul, însă, este pasibil să se supună consecinţelor legale, iar
potenţialii părinţi adoptivi, de fapt cei biologici, trebuie să fie oficial căsătoriţi pentru a-l putea
înfia.
Mai mult, în privința imoralității închirierii propriului corp, în Constituția României este
reglementat la art. 26 alin.2 dreptul persoanei de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă
drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri, drept ce poate fi privit și ca o
libertate corporală, însă la limita unui scop întemeiat și rațional și la limita interdicției oricăror
experimente sau prelevări de țesuturi sau organe făcute fără consimțământul celui afectat. La
momentul actual maternitatea surogat se practică doar în 15 ţări ale lumii. Maternitatea surogat
poate fi folosită în scopuri comerciale doar în Ungaria, India, Rusia şi Ucraina. În alte ţări, ca de
exemplu Marea Britanie, Canada, Grecia, Israel, Olanda, în calitate de mamă surogat poate fi o
rudă (sora) sau o persoană găsită de cuplu. Un grup mare de ţări (Franţa, Germania, Italia, Spania
etc.) prezintă politici restrictive, maternitatea de substituţie fiind interzisă din considerente
religioase şi culturale şi poate fi condamnată penal. Însă în cele mai multe ţări din lume, folosirea
maternităţii de substituţie, până în prezent nu este încă reglementată în mod juridic.

C. Copiii postumi
Ipoteza când embrionii au fost implantaţi după moartea tatălui, născându-se aşa-zişii "copii
de după moarte, postumi, copii de dincolo„ proveniţi din sperma prelevată de la un bărbat care
suferea de o boală incurabilă sau aflat în moarte cerebrală, de obicei la cererea soţiilor,
logodnicelor sau părinţilor acestora

7
 Problema morală ridicată fiind dacă cel care moare are dreptul să aibă urmaşi postumi sau,
dacă, nu cumva, cei în viaţă care solicită acest lucru dau dovadă de egoism faţă de viitorul copil
care va creşte fără tată. Medicul clinician este pivot cheie în procesul eticii FIV, el este cel care
trebuie să determine motivul real pentru care pacienta sau cuplul a ales fertilizarea in vitro şi
dacă această tehnică este potrivită pentru ea (el). Evaluând corect toate problemele psihologice,
cele legate de resurse, efort, pe care le implică fertilizarea in vitro, medicul trebuie să se
intereseze în ce măsură aceste proceduri sau urmările lor vor afecta viaţa pacientei sau a cuplului
şi să orienteze corect procedurile următoare, toate sub regula de aur a consimţământului
informat.
Soluții legale: Soluția prohibiției implantării embrionilor post–mortem a fost adoptată și de
Italia, Elveția, Finlanda. Implantarea embrionilor congelați post-mortem este autorizată în mod
expres în Belgia, Regatul Unit, Spania și Grecia. Germania și Luxemburg nu interzic în mod
expres implantarea post mortem. Totuși, reglementările din aceste state stabilesc un interval de
timp cuprins între 6 luni și doi ani de la data decesului în care soțul/partenerul supraviețuitor își
poate exercita opțiunea în sensul implantării embrionilor congelați, sub condiția ca defunctul să-
și fi exprimat în scris acordul în aces sens (al implantării post mortem). În toate cazurile, filiația
se stabilește pe cale judiciară în cazul copilului orfan de tată, cu excepția Spaniei care
recunoaște ope legis filiația dacă implantarea s-a realizat în termen de 12 luni de la data
decesului, și a Greciei, care consideră copilul astfel născut ca fiind născut din căsătorie, dacă
părinții erau căsătoriți și sub condiția obținerii autorizației prevăzute de lege pentru implantarea
post-mortem. Olanda interzice utilizarea embrionilor pot-mortem, însă permite utilizarea
acestora în scop de cercetare, precum și implantarea lor în cazul în care un proiect parental
preexista (comanditarii și-au exprimat consimțământul expres în acest sens).

D. Orientarea sexuală a părinţilor

FIV fiind o metodă preferată de homosexuali şi lesbiene pentru a avea urmaşi. În occident un
procent însemnat dintre cei ce apelează la aceasta metodă nu sunt heterosexuali.
Din punct de vedere moral, deşi contravine regulilor religioase, se consideră că o persoană
are dreptul să aibă urmaşi, chiar dacă orientarea sexuală nu i-ar permite acest lucru pe cale
naturală. Acolo unde există, interdicția de căsătorie și de adopție a copiilor de către cuplurile
homosexuale se bazează pe argumentul că este în interesul statului să promoveze ca "standard de
bune practici" în materie de familie căsătoria cuplului heterosexual, singurul care se poate
reproduce natural. Acest argument se amplifică mai ales în perioadele când o națiune se percepe
ca fiind amenințată din diverse motive - emigrație masivă, scădere a natalității din cauza unei
crize economice, apropierea unui război sau o conjunctură care a dus ori ar putea duce la
pierderea de suveranitate sau de teritorii.
Alte argumente contrare ideii de creștere a unui copil de cuplurile de homosexuali sau
lesbiene sunt simple lozinci precum "Să apărăm familia tradițională/viitorul copiilor noștri" la fel
ca și "Drepturile nu se votează". În realitate, familia tradițională (adică cea cu mulți copii, cu
mamă casnică și mai multe generații care se ajută unele pe celelalte, locuind laolaltă în sistem de

8
clan) nu mai poate fi apărată din simplul motiv că modelul de civilizație care o avea în centru a
dispărut de mult. 
Reglemetări în materie: În Franţa, în anul 2020 s-a permis accesul le fertilizarea in vitro
femeilor singure și lesbiene. În Belgia, legislaţia este permisivă, având acces la FIV cuplurile
heterosexuale, cuplurile de femei și femeile singure. În Canada, reproducerea asistată poate fi
folosită şi în cadrul cuplurilor homosexuale şi femeilor singure. În Italia, folosirea de material
genetic este permisă doar în cadrul cuplurilor heterosexuale ce au atins vârsta de 18 ani cu
infertilitate documentată. În Regatul Unit al Marii Britanii, pentru cuplurile de femei s-a creat un
sistem special de filiaţie (primul părinte şi al doilea părinte). Mai mult, în şcoli nu mai este
permisă folosirea cuvintelor de mamă și tată, ci doar cel de părinte, pentru a se evita
discriminarea copiilor cu părinţi de acelaşi sex.3

E. Experimentele pe embrioni
O dată cu diversificarea metodelor FIV, s-au înmulţit şi tipurile de experimente pe embrioni,
asupra ADN-ului uman, asupra multor aspecte de compatibilitate imunologică. Legislaţia
permisivă sau absentă îngăduie utilizarea embrionilor şi chiar a feţilor obţinuţi prin avort spontan
sau provocat în scopuri experimentale. De aici apar cele mai delicate şi, totodată, furtunoase
probleme morale. Să nu uităm, totuşi, că apare o permanentă îmbunătăţire a tehnicilor, implicând
totodată şi distrugerea unui mare număr de embrioni, adeseori modificarea, comercializarea şi
chiar exploatarea proceselor şi persoanelor.
Este important să subliniem că, în timp util, cercetarea de acest fel va permite să înţelegem, să
detectăm şi să controlăm, cel mai probabil, multe forme de boli congenitale. Aceasta va duce, de
asemenea, la reducerea frecvenţei avorturilor şi, aproape sigur, la dezvoltarea de noi tehnici de
contracepţie.
Asupra statutului embrionului, au fost exprimate puncte de vedere importante în Raportul
Warnock, în anul 1984. Raportului Warnock susţine că "produsul imediat al conceptiei" nu este o
fiinţă umană, începutul vieţii umane fiind, mai degrabă, o problemă de etică decât una biologică,
dar nu s-a ţinut cont de faptul că dezvoltarea umană trebuie privită ca un proces continuu de la
formarea zigotului şi până la naşterea propriu-zisă, fiecare stadiu fiind la fel de important, ca cel
al unui adult, stadiu recunoscut ca model asociat cu statutul de persoană umană. Raportul
Warnock a stabilit că, înainte de a 14-a zi de la concepere, embrionul nu poate fi considerat un
organism individual. În preajma acestui moment, apare forma primitivă a tubului neural al
embrionului, moment ce constituie debutul dezvoltării sistemului nervos. Începutul vieţii umane
individuale, coincide, cu momentul pierderii capacităţii embrionului de a se divide, pentru a
forma organismul distinct. Aceasta teză nesocoteşte faptul că embrionul uman, atât înainte, cât şi
după a 14-a zi, se află pe parcursul desfaşurării unui proces continuu, propriu unei persoane
umane.4
3
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/17.Aspecte%20etice%20ale%20reproducerii%20umane%20asistate
%20medical.pdf

4
Ibidem

9
 Au fost exprimate poziţii diverse la nivelul întregii societăţi, mai ales în perioada introducerii
Legii fertilizării şi embriologiei umane (1990), foarte restrictive, de altfel, în Marea Britanie, ţara
care a avut prima instituţie investită cu competenţe în acest domeniu, respective Autoritatea
pentru Fertilizare şi Embriologie Umană. Folosirea în cercetare a embrionilor şi a feţilor a fost
limitată prin Recomandarea 1046 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (24 septembrie
1986), prin care se specifică faptul că sunt autorizate toate intervenţiile cercetătorilor şi
medicilor, care sprijină copilul şi contribuie la dezvoltarea sa.
Punctele de vedere religioase diferă, dar nu foarte mult. În tradiţia ebraică, de exemplu, fiinţa
concepută este considerată "simplă apă", până în a 40-a zi. Eliminarea embrionului, până în acest
moment, nu echivalează cu un avort. Acest principiu stă la baza dreptului ebraic rabinic. Este
pedepsită doar persoana care suprimă viaţa unui embrion, după a 40-a zi. Marea majoritate a
bisericilor creştine a considerat totdeauna că fiinţa umană îşi începe viaţa în momentul
conceperii ei. În felul acesta, embrionul are statut de persoană umană, cu toate drepturile care
derivă de aici. Fertilizarea in vitro, având drept scop unic cel al experimentării, încalcă, în
această viziune, principiile fundamentale ale moralei creştine.

III. Concluzii

Inseminarea asistată sau fertilizarea in vitro sunt recunoscute la nivel mondial ca fiind
proceduri medicale ce își propun să înlăture infertilitatea, astfel, dreptul la reproducere asistată se
înfățișează ca o modalitate prin care drepturile reproductive sunt exercitate de către indivizi sau
cupluri. Posibilitatea de manipulare a celulelor reproductive in vitro a acordat o șansă cuplurilor
purtătoare HIV să aibă un copil sănătos și înrudit genetic cu aceștia.
Reproducerea umană asistată medical prin metoda FIV este o tehnologie nouă şi foarte
avansată ce poate permite obţinerea sarcinii în situaţiile când alte metode de tratament al
infertilităţii nu sunt posibile, limitate în succes. Folosirea pe larg a metodelor RUAM implică nu
numai aspecte medicale, dar ridică şi un şir de probleme de ordin etic şi moral.
Probleme derivate din utilizarea tehnicilor de RUAM produc consecinţe juridice asupra
drepturilor/libertăţilor fundamentale ale omului, proclamate şi garantate în Constituţiile ţărilor
democratice şi în documentele internaţionale în materie şi, deopotrivă, asupra instituţiei filiaţiei
în strânsă legătură cu starea civilă, statutul civil al persoanei, care reprezintă chestiuni de ordine
publică, motiv pentru care asemenea chestiuni nu pot fi reglementate pe cale jurisprudenţială,
respectiv în absenţa procesului de legiferare, atribut al puterii legislative a Statului şi Comunităţii
internaţionale, după caz.
În cazul unui vid legislativ şi al nereglementărilor juridice la acest subiect, sunt create bariere
pentru realizarea dreptului cuplului de a beneficia de rezultatele progresului ştiințific.
Considerăm că la elaborarea politicilor în domeniul RUAM în România, trebuie să fi e luate
în considerare următoarele principii, plecând de la precepte morale:
Principiul 1. Tehnicile de procesare artificială umană pot fi utilizate în favoarea unui cuplu
heterosexual când alte metode de tratament al infertilităţii au eşuat, există un risc serios de a
transmite copilului o gravă maladie ereditară sau o altă maladie ce poate antrena moartea ori un

10
handicap grav şi când tehnica este lipsită de riscuri semnificative de a compromite sănătatea
mamei sau a copilului.
Principiul 2. Trebuie să existe bariere de vârstă pentru folosirea tehnicilor RUAM. Cea mai
precoce vârstă ar trebui să fi e de 20 ani, iar cea mai tardivă de 50 ani.
Principiul 3. Tehnicile menţionate implică consimţământul liber şi clar, în scris, al cuplului după
o informare asupra implicaţiilor medicale, juridice, sociale şi, dacă e necesar, şi genetice ce riscă
a afecta interesele copilului susceptibil de a se naşte.
Principiul 4. O persoană ce are un risc de infertilitate în viitor poate depune gameţii săi pentru
conservare în vederea utilizării lor personale în viitor. Dacă ea decedează între timp, gameţii săi
vor putea fi utilizaţi pentru procreare artificiala, având statutul de donator.
Principiul 5. Donarea de ovule, spermă, embrioni nu se poate face cu vreun profit.
Principiul 6. Medicul ce utilizează tehnica va păstra anonimatul donatorului, ca şi secretul asupra
tehnicii de procesare artificială. Numai în caz de necesitate, pentru sănătatea copilului, se pot
furniza date privind caracteristicile genetice ale donatorului.
Principiul 7. În caz de utilizare de spermă donată, soţul e considerat tatăl legitim şi dacă a
consimţit la procrearea artificială el nu poate contesta legitimitatea copilului. Dacă un cuplu nu e
căsătorit, nici concubinul ce a consimţit nu se poate opune paternităţii, în afara cazului în care
dovedeşte ca acel copil nu e născut prin procreare artifi cială. În rest, nici o legătură de fi liaţie
nu se poate stabili între donatorul de gameţi şi copil. Deci nici o acţiune judiciară nu se poate
intenta nici contra donatorului, nici contra copilului.
Principiul 8. Între o mamă de substituţie şi o persoană sau cuplu nu se poate stabili nici un
contract sau acord privind copilul. Mama de substituţie nu poate pretinde nici un avantaj
material. Principiul 9. Producerea de embrioni în scop de cercetare e permisă cu consimţământul
cuplului şi al donatorului de gameţi.
Prin urmare, societatea modernă se poate angaja, pas cu pas, în a construi, dar cu
discernământ, lumea reală a reproducerii umane perene perfecte, punând capăt unei serii
nesfârşite de compromisuri etice.

11
 IV.Bibliografie

1. Av.lect.univ.dr. Valentin-Stelian Bădescu, Unele considerații despre morală și dreptate în

dreptul contemporan al afacerilor, în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“,
2015
2. http://journal.managementinhealth.com/index.php/rms/article/viewFile/109/263
3. http://oaji.net/articles/2015/2064-1432804059.pdf
4. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/17.Aspecte%20etice%20ale%20reproducerii
%20umane%20asistate%20med
5. https://www.juridice.ro/646377/de-la-procreare-la-productie-provocarile-dreptului-in-minunata-
lume-noua.html ical.pdf
6. Mihnea Jida, Despre aparenta contradicţie dintre Drept şi Morală, sau o pledoarie în favoarea
ideii că Dreptul izvorăşte şi trebuie să rezulte din Morală, în Cultura Vieții, 2013
7. REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL ŞI FILIAȚIA-TEZĂ DE DOCTORAT-
(rezumat) ,Doctorand SABIN GUłAN ,SIBIU 2009
8. TEZĂ DE DOCTORAT - rezumat - REGIMUL JURIDIC PRIVIND REPRODUCEREA
ASISTATĂ MEDICAL: PERSPECTIVE INTERNAȚIONALE, EUROPENE ȘI NAȚIONALE,
Doctorand: Nicoleta-Ramona PREDESCU, București 2019

12