COLEGIUL BIBLIC EST EUROPEAN

FERTILIZAREA „IN VITRO”

Lucrare realizată pentru cursul de

Etică creştină

Coordonator, Studenţi,
Sanda Soporan Adrian Jurge
Florin Copil
anul 1, Teologie – educaţie creştină

Oradea
Decembrie 2008
 CUPRINS

INTRODUCERE ..........................................................................................................

I........................................................................................................................................

II......................................................................................................................................

CONCLUZII .................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................
 INTRODUCERE

Medicina zilelor noastre a ajuns la performanţe deosebite în domeniul tehnologiei

reproducerii. Aceste „tehnologii” sunt menite să rezolve problema sterilităţii sau a infertilităţii într-
un cuplu. Dintre procedurile incluse se pot aminti fecundarea artificială, fertilizarea în eprubetă –
cunoscută de denumirea de „in vitro” – şi „mama surogat”. A doua dintre acestea va fi descrisă în
detaliu şi supusă cercetărilor din punct de vedere al legii şi din punct de vedere moral.
Care ar trebui să fie reacţia societăţii în care trăim la această tehnologie, care în multe cazuri
întoarce pe dos noţiunile tradiţionale asupra reproducerii? Ce spune Biblia despre această metodă
nouă de procreare? Cum poate fi de folos Scriptura în aceste dispute? Care sunt acele principii de
bază, sau fundamentale, care se ralaţionează acestei metode? Ce are de spus Biblia despre familie şi
copiii acestei noi tehnologii de reproducere?1 Acestea sunt câteva probleme propuse pentru
cercetare de prof. univ. dr. Paul Negruţ în capitolul 7 din „Cursul de etică” publicat în cadrul
Universităţii Emanuel din Oradea.

„Până de curând, procesul de adopţie era singura modalitate de a cuplurilor de a avea copii proprii. Adopţia
însă nu aducea familiilor copii legaţi genetic de aceştia, pe când... [tehnologiile de reproducere] oferă părinţilor
posibilitatea de a avea un copil care să fie legat genetic de cel puţin unul dintre ei. În cazul în care aceste
tehnologii noi au succes, ele conferă minunea vieţii cuplurilor care au încercat, dar fără să reuşească, toată
căile posibile de a avea un copil al lor.”2

Fertilizarea „in vitro” FIV, la fel ca şi celelalte proceduri artificiale de reproducere ridică
întrebări majore de moralitate şi creează probleme delicate din punct de vedere legislativ. În această
privinţă şi tradiţia Romano-Catolică are un cuvânt de spus, la fel ca şi ramura protestantă a
creştinismului.

1
Paul Negruţ, Curs de etică – Cursul 7: Tehnologii de reproducere (Oradea: Universitatea Emanuel), p.86-87
2

ibidem, p.86
1
 I. DESCRIEREA TEHNOLOGIEI DE FERTILIZARE „IN VITRO”

„Fecundarea «in vitro» înseamnă în termeni laici fecundarea «în sticlă» sau «în eprubetă»
sau vase speciale, eprubete experimentale folosite într-un laborator.”3 Ea mai poartă denumirea
fertilizare artificială, dar această expresie nu este corectă deoarece se realizează acelaşi proces ca şi
în mod natural, dar într-un mediu artificial.
Procedura presupune stimularea hormonală a ovarelor. Ovulele – celulele sexuale feminine
– rezultate sunt extrase şi se pun în contact cu spermatozoizii soţului într-un recipient. „Această
stimulare ovariană este realizată printr-o administrare zilnică de hormoni (gonadotrofină) sub
piele”4 deoarece e nevoie de un număr mai mare de ovule decât în cadrul ciclului menstrual.
Acestea vor fi înlăturare printr-o intervenţie chirurgicală şi fecundate în afara trupului, în laborator,
de spermatozoizii obţinuţi din sperma bărbatului. Astfel se vor obţine embrioni care vor fi introduşi
în uterul viitoarei mame, unde aceştia vor continua să se dezvolte în condiţii ideale, rezultând
sarcina. Embrionii rămaşi sunt îngheţaţi pentru perioada de timp în care medicul şi cuplul aşteaptă
să vadă rezultatul procedurii iniţiale.

„[După cum reiese din descrierea procesului FIV] nu mai sunt necesare trompele uterine, deoarece ovocitele
(ovulele – s.n.) fecundate sunt reintroduse în cavitatea uterina, sub formă de embrioni, după prealabila trecere
prin «eprubetă». În acest fel, metoda este aplicabilă şi femeilor care, fie că au trompele uterine înfundate, fie că
acestea nu mai sunt funcţionale şi la care nu mai este posibilă înlăturarea chirurgicală a acestei cauze de
sterilitate.”5

Etapele tratamentului6
Pentru început se stabileşte diagnosticul şi indicaţia de FIV. În mod uzual are loc o discuţie
amănunţită în care îi sunt precizate cuplului procedurile, riscurile şi şansele de succes ale
tratamentului propus. Sunt controlate iniţial premizele pentru efectuarea tratamentului şi, la nevoie,
sunt efectuate investigaţii complementare.

1. Inhibarea hormonală ovariană

Terapia de inhibare hormonală ovariană începe după o prealabilă ecografie efectuată
pacientei şi excluderea unei infecţii prezente în sperma bărbatului. Această etapă durează în medie
3
Paul Negruţ, Curs de etică – Cursul 7: Tehnologii de reproducere, p.90
4
http://www.clinicapolisano.ro/fertilitate/index.html, accesat în 13 decembrie 2008
5

http://www.suntgravida.ro/sarcina/Fertilizarea-in-vitro.html, accesat în 13 decembrie 2008

6

ibidem
2
două săptămâni şi are rolul prevenirii unei ovulaţii precoce. Urmează apoi etapa de stimulare
ovariană.

2. Stimularea hormonală ovariană

Terapia de stimulare hormonală ovariană, cuprinde în prima săptămână injecţii de stimulare
care se efectuează zilnic. Urmează apoi o aţa numita monitorizare a ciclului, efectuându-se la
anumite intervale controale ecografice şi hormonale. Doza de hormoni se individualizează apoi în
funcţie de aceste rezultate.
Aceste controale se efectuează până ce se obţin valori optime în ceea ce priveşte mărimea şi
numărul foliculilor, şi respectiv, valorile hormonale din sânge. Când sunt obţinute condiţiile optime,
se administrează un nou hormon în vederea pregătirii ovocitelor pentru recoltare. Acest hormon se
numeşte HCG, este tot o injecţie care determină ruperea foliculilor şi eliberarea ovocitelor.

3. Recoltarea ovocitelor (ovulelor)

După 36 de ore de la administrarea HCG, se realizează recoltarea ovocitelor, procedeu care
se numeşte puncţie foliculară. Această tehnică se realizează prin vagin sub control ecografic şi
anestezie. Recoltarea ovocitelor durează 10-20 de minute. Ovocitele se evidenţiază apoi la
microscop şi se introduc într-un mediu special de cultură. În ziua puncţiei foliculare, soţul trebuie să
obţină o probă de spermă. După o pregătire specială, spermatozoizii sunt puşi în contact direct cu
ovocitele.

„În cazul unei calităţii reduse a spermei, nu va fi posibil ca spermatozoizii să penetreze şi să fertilizeze
ovocitele atât în trompele uterine cât şi «in vitro». Se trece peste acest handicap al spermatozoizilor prin
injectarea directă a spermatozoidului în ovocit printr-o procedură numită ICSI–injectarea spermatozoidului
intracitoplasmatic.”7

4. Fecundarea ovocitelor
După aproximativ 18 ore se controlează fecundarea ovocitelor. Ovocitul fertilizat prezintă
doi pronuclei, care reprezintă materialul genetic ce provine de la ovocite şi de la spermatozoid.
Acesta este primul stadiu în dezvoltarea embrionului.

5. Embriotransferul
Peste 48-72 ore de la puncţia foliculară, embrionii astfel rezultaţi, vor fi introduşi în uter,
tehnica numită embriotransfer. Acest procedeu nu necesită anestezie, deoarece este o manevră
extrem de blândă. După embriotransfer este necesar un tratament special pentru susţinerea
dezvoltării embrionului. „După faza de implantare se administrează progesteron sub formă de
7
http://www.clinicapolisano.ro/fertilitate/index.html, accesat în 13 decembrie 2008
3
tablete şi/sau supozitoare, evitându-se în următoarele două săptămâni eforturile fizice şi psihice
mari.”8

6. Testul de sarcină
La două săptămâni de la embriotransfer se efectuează testul de sarcină din sânge.

Rezultate şi riscuri
Rata de sarcini după FIV este dependentă de cauzele care determină sterilitatea. Un alt
factor important este vârsta pacientei. În lumea întreagă se considera ca rata de reuşită/
embriotransfer este de 25%-35%9 sau de 45%10. Odată cu înaintarea în vârstă, şansele de a rămâne
însărcinată scad continuu până la 10% la vârsta de 42 de ani şi peste această vârstă.

„În rare cazuri (<1%) se pot întâlni următoarele complicaţii ca urmare a puncţiei foliculare: lezare de vase de
sânge, vezică urinară, intestin subţire, intestin gros.
Într-un procent de 5-10% apare sindromul de suprastimulare ovariană, care necesită o supraveghere mai atentă
a pacientei după embriotransfer. Rata de sarcini multiple este de 5%, uşor mai crescută la pacientele tinere şi la
care se transferă mai mult de 3 embrioni.”11

Un alt risc ce trebuie asumat atunci când se acceptă FIV este cel al pierderii sarcinii chiar
după un succes tehnic al metodei. Acest lucru este subliniat şi în articolul „Fertilizarea in vitro, un
lux în România”12 publicat în 1 martie 2008.

8
http://www.clinicapolisano.ro/fertilitate/index.html
9

http://www.suntgravida.ro/sarcina/Fertilizarea-in-vitro.html
10

http://www.clinicapolisano.ro/fertilitate/index.html
11

http://www.suntgravida.ro/sarcina/Fertilizarea-in-vitro.html
12

http://www.tabu.ro/articol_347/fertilizarea_in_vitro__un_lux_in_romania.html, accesat în 13 decembrie 2008

4
 II. PROBLEMA ETICĂ A TEHNOLOGIEI DE FERTILIZARE „IN
VITRO”

Multe din tehnicile de reproducere existente ridică întrebări majore de moralitate şi au potenţial
de a crea întrebări legislative spinoase care îşi găsesc rezolvare doar la judecătorie. Prin urmare, asistăm
în zilele noastre la un număr crescând de judecători care încearcă să găsească modul cel mai bun de a
lua o decizie în cazuri de genul acesta, fiind puşi în situaţia de a nu mai avea un precedent din punct de
vedere al legii. Referitor la FIV, Paul Negruţ supune atenţiei următorul caz:

„Un cuplu doritor de copii nu poate produce nici sperma şi nici ovulele necesare pentru zămislire. Astfel dar, sora
soţiei donează ovulul, iar fratele soţului sperma. Fertilizarea se va face în eprubetă (in vitro), aşadar în afara
pântecelui, a uterului. Embrionul va fi implantat înăuntrul soţiei sterile, care va purta sarcina.”13

Sunt diferite păreri argumentate pro şi contra acestei acţiuni, iar această situaţie – la fel ca multe
altele asemănătoare – sunt judecate atât justiţiar cât şi moral.
Dr. James Dobson – psiholog creştin şi consilier familial din SUA – a fost chestionat despre un
caz asemănător. El spune în cartea sa de întrebări şi răspunsuri Complete Marriage and Family Home
Reference Guide (Ghid de referinţă pentru căsnicia şi familia desăvârşită) ca „FIV este un subiect de o
mare nesiguranţă şi neînţelegere chiar între cei mai respectaţi teologi conservatori.”14 Asigurându-se că
nu are ultimul cuvânt de spus în acest domeniu şi că nu vorbeşte din perspectiva unui teolog, dr. James
comentează:

„În primul rând, mă opun cu tărie practicii de îngheţare a ovulelor fertilizate de la «donatorii» din afara familiei
apropiate (acesta ar include donarea de spermă sau ovule de la fratele sau sora soţului şi soţiei soritori de concepere).
După părerea mea, implicarea intr-o astfel de activitate ar fi «o joacă de-a Dumnezeu» – crearea unei vieţi omeneşti
în afara relaţiei de căsătorie. Cred ca cei mai mulţi creştini conservatori ar fi de acord că această practică e
nejustificată moral dintr-o perspectivă biblică.”15

Majoritatea oamenilor nu consideră că există vreo diferenţă morală între fecundarea artificială şi
procreare prin contact sexual. Ei consideră pur şi simplu un ajutor pe care tehnologia medicală îl oferă
celor care nu pot să obţină acest lucru pe cale naturală, în contextul în care materialul genetic combinat
la zămislire aparţine soţiei şi soţului ei (şi ei sunt cei ce vor creşte copilul).

13
Paul Negruţ, Curs de etică – Cursul 7: Tehnologii de reproducere, p.87
14

James Dobson, Complete Marriage and Family Home Reference Guide (Ghid de referinţă pentru căsnicia şi
familia desăvârşită) (Wheaton, Illinois: Tyndale House Publishers, Inc., 2000), p.389
15

ibidem, p.389-390
5
6
CONCLUZII

7
 BIBLIOGRAFIE

Cărţi:

NEGRUŢ, PAUL. Curs de etică – Cursul 7: Tehnologii de reproducere. Oradea: Universitatea

Emanuel

DOBSON, JAMES. Complete Marriage and Family Home Reference Guide (Ghid de referinţă pentru
căsnicia şi familia desăvârşită). Wheaton, Illinois: Tyndale House Publishers, Inc., 2000

Articole:

http://www.clinicapolisano.ro/fertilitate/index.html

http://www.suntgravida.ro/sarcina/Fertilizarea-in-vitro.html

http://www.clinicapolisano.ro/fertilitate/index.html

http://www.tabu.ro/articol_347/fertilizarea_in_vitro__un_lux_in_romania.html