UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA ŞI FARMACIE

"NICOLAE TESTEMIŢANU"

Catedra Filosofie şi Bioetică

A PROBAT
la şedința catedrei Filosofie şi Bioetică
din 09 martie 2020, proces verbal nr.7,
șef catedră, dr. hab. în filos., conf. univ.

Vitalie Ojovanu

Caiet de sarcini
la disciplina BIOETICA
pentru studenţii facultăţilor Medicină I, Medicină II şi Farmacie

Studentul(a): Leșan Octavian

grupa nr. M1807

Chişinău-2020
1
 3. PROBLEME BIOETICE ÎN REPRODUCEREA UMANĂ
Seminarul 1
1. Analizați prelegerea, suportul de curs, reglementările internaționale și naționale:
a. Declaraţia generală cu privire la genomul omului şi drepturile omului (Conferința Generală
UNESCO, 11 noiembrie 1997;
b. Convenția europeană Nr.1997 din 04.04.1997 pentru protecția drepturilor omului și a demnității
ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei (Convenția privind drepturile omului și
biomedicina);
c. Declarația Universală privind Bioetica și Drepturile Omului (Conferința Generală UNESCO,
Paris, 19.10.2005);
d. Legea Republicii Moldova, Nr. 411 din 28.03.1995 privind ocrotirea sănătății;
e. Legea Republicii Moldova Nr. 138 din  15.06.2012 privind sănătatea reproducerii;
f. Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 647 din  21.09.2010 cu privire la efectuarea întreruperii
voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă.

2. Prezentați subiectul avortul: polemici referitor dreptului la viață a embrionului și dreptul

de alegere a mamei.
Problema avortului permanent a fost și este prezentă în lume. Legile de stat nu pot stopa acest
proces.
Toate discuţiile privind problema avortului sunt axate asupra cîtorva momente: drepturile
embrionului uman, consecinţele avortului, avorturile terapeutice, eugenice şi criminale. În funcţie de
atitudinea faţă de conceperea acestor momente v-om avea şi o ţinută concretă vizavi de problema
avortului.
Unii consideră că avortul constituie o problemă pur personală, intimă care are o atitudine doar faţă
de femeie şi nimeni n-are dreptul de a interveni în soluţionarea ei. Avortul în cazul dat se
interpretează doar ca o intervenţie medicală. Ca şi în orişice operaţie chirurgicală toate problemele
se soluţionează prin intermediul doctorului şi a pacientului, adică avortul este și o problemă de
tratament. Din punctul de vedere al medicinii avortul negativ influenţează asupra sănătăţii femeii,
asupra funcţiei ei de reproducere.
A doua opinie ne spune că avortul insultă, jigneşte sentimentele morale ale femeii şi deci el devine o
problemă complicată etică. Doar înainte de a consulta medicul, femeia hotărăşte o problemă subtil-
morală - viaţă sau moarte viitorului om (individ), şi asta nu-i totul. În procesul de avort se include şi
o a treia persoană - medicul, care de asemenea devine copărtaş al unui omor premeditat. Adversarii
avortului consideră că acesta nu constituie doar o operaţie, o intervenţie chirurgicală. Spre deosebire
de operaţie avortul are un scop bine determinat, susţin ei, şi anume: a nimici o viaţă, a omorî o fiinţă
umană, care practic este lipsită de apărare, de drepturi, suferind fără milă.

Realizați o analiză comparativă dintre statutul juridic și moral al embrionului; relevați

eventualele dileme și contraziceri între ele.
Bioetica consideră ambele poziţii întemeiate şi că avortul nu-i o problemă medicală neutră în plan
etic, dar include în sine cele mai acute colizii morale.
Primul moment care-l depistăm aici: care-i statutul embrionului uman? Este el oare un individ, om
sau nu? Unii savanţi atribuie embrionului calităţi umane, alţii nu.
Al doilea moment: dacă el devine individ, apoi cînd, la ce lună de sarcină (de graviditate, de
gestaţie) fătul devine om? Înseamnă oare că omul (individul) şi fătul uman este unul şi acelaşi lucru
adică sunt identici?

2
Aceasta şi alte întrebări de aşa ordin sunt de natură etică, deci despre statutul moral al fătului.
Investigaţiile ştiinţifice despre esenţa embrionului ne dovedesc că din momentul conceperii, prin
urmare din momentul unirii spermatozoidului cu ovulul feminin, embrionul capătă toate
caracteristicile individului uman. Savanţii italieni afirmă că la a 2-a lună fătul chiar ascultă muzică.
Însă e dificil a afirma că embrionul devine şi o personalitate. El nu-i înzestrat cu caracteristici
spirituale, în orişice caz e greu de argumentat acest fapt.
Pornind de la cele spuse, conchidem că avortul este o încălcare a dreptului omului la viaţă, a
demnităţii lui personale. Însă dacă e cazul de ales dintre viaţa mamei şi a fătului, atunci noi ne
plasăm în alte circumstanţe. Aici avem de a face cu avortul terapeutic (de exemplu, înlăturarea
uterului cu tumoare malignă). Alt avort recunoscut este cel eugenic, care se provoacă cu scopul de a
nu admite naşterea copiilor cu defecte genetice, incurabile mai apoi. Un alt tip de avort e cel
criminal, care are loc în afara instituţiei medicale. În prezent el este foarte răspîndit din motive
economice, şi nu numai. Despre acest fapt ne mărturisesc situaţiile care s-au creat mai întîi de toate
în multe ţări postsocialiste, ne fiind o excepţie în această ordine de idei şi Republica Moldova. Am
examinat cîteva sugestii ce ţin de avort.
Actualmente avortul e necesar de combinat cu alte forme şi metode de reglementare a natalităţii.
Acest lucru ni-l cere ideologia ecogeică care preconizează o revoluţie axigenică (demnă de noi),
adică în familie doar un copil şi deci depopularea anuală – cu 1,5–2%. Dar acest fenomen necesită o
altă argumentare, deoarece populaţia Terrei nu-i gata să accepte aşa ceva. Suntem de părerea că
această problemă poate obţine o soluţie mai concretă şi reuşită, interpretînd-o într-o altă ipostază,
utilizînd metodele sistemico-discursive şi sinergetice de cercetare prin intermediul bioeticii sociale.

Evidențiați indicațiile sociale pentru întreruperea voluntară a cursului sarcinii după 12

săptămâni și până la sfârșitul săptămânii a 21 –a de sarcină
1. Vârsta femeii gravide sub 18 ani și
peste 40 ani;
2. Sarcina survenită în urma violului,
incestului sau a traficului cu ființe
umane;
3. Divorț în timpul sarcinii;
4. Decesul soțului în timpul sarcinii;
5. Femeile gravide aflate în procesul
de migrație;
6. Femeile gravide cu 5 și mai mulți
copii;
7. Femeile gravide care au în grija sa:
a)Un copil mai mic de 2 ani;
b)Unul sau mai mulți membri ai
familiei încadrați în gradul I de
invaliditate, care necesită îngrijire,
conform concluziei consiliului de
Expertiză Medicală a Vitalității;
8.Asocierea a minim 2 circumstanțe :
lipsa domiciliului, lipsa surselor
financiare de existență, abuz de alcool
sau/și droguri, acte de violență
domestică, vagabondaj. (Anexa 2 La
Regulamentul pentru efectuare
întreruperii voluntare a cursului
sarcinii.)

Stabiliți din care model socio-cultural al bioeticii face parte respectivele indicații
Liberal – radical.
3
Caracterizați nivelul de moralitate a acestor indicații.
Morala reprezintă o categorie de principii și valori, norme de viață, reguli de comportament,
specifice unei societăți și de nivelul de dezvoltare a acesteia. Nivelul de moralitate se centrează pe
stabilirea unei morale anumite și exersarea ei, pe stimularea motivației pentru aplicarea acestei.

Redați condițiile morale și juridice cu privire la problema genomului uman

Genomul uman face parte din patrimoniul umanității, fixând limitele prevențiilor asupra caracterelor
genetice ale individului prin faptul că obligă la apărarea demnității persoanei, indiferent de
caracterele sale genetice și, de asemenea, impune respingerea oricărui determinism genetic. În caz că
se efectuiază diferite acțiuni cu pretext benefic, genomul uman devine ca materie primă într-un
oarecare experiment, ceea ce încalcă anumite reguli ce ar fi trebuit respectate.

3. Caracterizați conceptele:
Reproducerea medicală asistată
Procedura inseminării artificiale a devenit recunoscută ca standard pentru infertilitatea unui cuplu
cînd soţul este steril, cînd are tulburări de dinamică sexuală sau cînd are malformaţii ce nu-i permit
un contact sexual fertilizat. De exemplu, cum ar putea fi soluţionate cazurile cînd bărbatul posedă
azoospermie fără vreun atentat la moralitatea clasică? Tratament adecvat nu există, dar se pot utiliza
tehnologiile inseminării artificiale atunci cînd soţia este fertilă. Sperma ce va fi folosită provine, de
obicei, de la un donor (donator) anonim, care nu va fi considerat tatăl legal al copilului, posedînd
doar titlul de “tată biologic”. Chiar dacă sterilitatea este principalul motiv pentru a apela la
inseminarea artificială, procedeul mai poate fi folosit atunci cînd există riscul ca soţul să transmită o
boală genetică urmaşilor, sau cînd femeile îşi doresc copii, dar sunt singure, sau lesbiene. În practica
biomedicală s-au imaginat şi se aplică actualmente cîteva tipuri de inseminare artificială în funcţie
de tehnicile utilizate, de indicaţiile concrete etc.

Maternitatea surogat
Un loc deosebit între tehnicile de reproducţie umană fără raport sexual îi revine maternităţii de
substituţie. Cea din urmă (mama surogat, mama foster, femeie purtătoare, mamă purtătoare,
maternitate pentru alţii, contract de sarcină, sarcină pentru altul) în opinia specialiştilor de materie
constituie una din tehnologiile reproductive artificiale similare fecundării in vitro, întrucît această
metodă se foloseşte în „tratamentul” sterilităţii cuplului. Chiar dacă maternitatea de substituţie se va
desfăşura în diverse forme, totuşi particularitatea ei generală (şi specifică) o reprezintă contractul
încheiat între mama purtătoare şi cuplul steril (părinţii ursiţi, adică recunoscuţi în mod public),
conform căruia ea (mama surogat) poartă sarcina, naşte copilul, iar mai apoi nou-născutul îl va ceda
părinţilor ursiţi.

Caracterizați tehnicile de favorizare a fecundării “in vivo” (însămânţarea artificială) și analizați

problemele bioetice care survin
Tehnica INVO (In-Vivo-Fertilization) – fertilizare in vivo : este o metoda simplă, complementară,
care poate fi utilizată și în combinație cu alte proceduri. Imediat ce încep procesul de fertilizare,
ovocitele prelevate prin puncție de la femeie, împreună cu spermatozoizii partenerului, se introduc
în capsula INVO cell, creată special pentru a asigura un mediu propice dezvoltării embrionilor.
Capsula este introdusă în vaginul viitoarei mame unde rămâne 2-3 zile pentru incubare, timp în care
4
diviziunile celulare transformă celulele-ou în pre-embrioni, iar în final caspula este scoasă din vagin
și 1-2 embrioni sunt transferați în uter în modul caracteristic fertilizării in vitro, iar dacă rezultă mai
mulți embrioni, ei sunt congelați în vederea unui transfer viitor în corpul mamei.  Procedura poate fi
însoțită de o stimulare ușoară a ovarelor sau poate fi facută fără stimulare prealabilă.
Dispozitivul INVO cell: capsula este alcatuită dintr-o microcameră și un microincubator; materialele
din care sunt confecționate, valvele și mediul de cultură permit: deschiderea/ închiderea fără
înterpunerea aerului, asigurarea temperaturii optime, permeabilitatea pereților microincubatorului
pentru CO2, păstarea pH-ului necesar, evitarea pierderii celulelor și protejarea mediului steril față de
secrețiile vaginale.
Avantajele procedurii INVO: este simplificată și nu necesită echipamente scumpe, practic cavitatea
vaginală preia rolul laboratorului de fertilizare complex; cum pre-embrionii nu sunt dezvoltați în
laborator, nu sunt necesare: un sistem de filtrare a aerului, suplimentare cu CO2, sistem de alarmă și
servicii de urgență ale embriologului; deoarece necesită o stimulare ușoară sau deloc, scade durata
ciclului de fertilizare; poate fi aplicată cu succes în țările în care populația infertilă nu are acces la
procedurile convenționale din motive economice sau geografice; beneficiile psihologice survenite
din contribuția directă a corpului mamei la dezvoltarea pre-embrionului și faptul că femeia își poartă
viitorul copil încă din primul moment.
Dezavantajele procedurii INVO: risc de polispermie, pot rezulta embrioni triploizi, care sunt avortați
spontan între săptămânile 7 și 17; folosirea ovocitelor maturate și a unei sperme cu concentrație
scăzută reduce dramatic riscul de polispermie.
Șanse de succes: studiile efectuate în peste 800 de cazuri clinice atestă că eficacitatea INVO este
comparabilă cu metodele FIV, ICSI, IMSI. INVO este mai simplă decât acestea și oferă avantajul
psihologic: pacienta nu este separată nicio zi de celula ou și de pre-embrion, nesimțind mari
diferențe față de concepția naturală. Capsula INVOcell înlocuiește practic laboratorul FIV și permite
dezvoltarea embrionului în corpul matern.
Statisticile denotă o rată de obținere a sarcinii de:
27% per ciclu și 47% per 2 cicluri FIV
20% per ciclu și 36% per 2 cicluri INVO

Caracterizați tehnicile de fecundare (fertilizare) “in vitro” (FIV) și analizați problemele bioetice.
Această tehnică artificială de reproducere umană oferă posibilitate cuplurilor sterile să aibă copii în
cazurile cînd primează sterilitatea feminină.
Care-i esenţa şi conţinutul fertilizării in vitro (în eprubetă) şi care-s etapele fecundării în afara căilor
naturale? Fertilitatea unui cuplu hetero-sexual se caracterizează prin faptul că femeia are ovulaţie,
sperma masculină este suficientă calitativ şi cantitativ, iar mobilitatea spermatozoizilor este crescută
şi există cel puţin o trompă uterină permeabilă (receptivă) pentru a prelua ovulul şi a-l transporta
înainte şi după fertilizare. Infertilitatea apare atunci cînd una din aceste caracteristici anatomice sau
funcţionale este deficitară: blocaj tubar, cancer cervical, ciclu anovulator, endometrioze, boli cu
transmitere sexuală etc. Femeile pot deveni infertile şi după expunere la toxice din mediu,
administrare de anticoncepţionale sau alte cauze încă necunoscute.
Fertilizarea ovulului poate fi imposibilă şi în cazul cînd bărbatul suferă de oligospermie, de
azoospermie sau de reducerea mobilităţii spermatozoizilor pînă la imobilitate. Astfel în plan general
fecundarea in vitro şi transferul embrionilor pot fi realizate pentru femeile cu ovare funcţionale ale
căror ovule nu pot găsi cavitatea uterină datorită blocării sau disfuncţiei trompei.
Pe parcursul fecundării in vitro unirea ovulului cu spermatozoidul are loc în laborator. Mai apoi
ovulul fertilizat se transferă în uterul mamei, unde îşi va continua creşterea. E firesc ca în această
nouă tehnologie de reproducere umană fără raport sexual de evidenţiat cîteva etape, printre care am
menţiona stimularea hormonală a ovarului, determinarea momentului ovulaţiei, puncţia folicului,
5
fecundarea in vitro propriu-zisă, transferul embrionilor în uter (aici sunt necesare circa trei
tentative). De regulă se transferă 2–3 embrioni, restul fiind congelaţi în azot lichid în vederea unei
mutări ulterioare în caz de eşec, sau pentru o următoare sarcină.
Fertilizarea se realizează după 12–35 ore de la inseminare, iar eşecurile acestei tehnologii e necesar
de examinat sub diverse unghiuri de vedere, ca de exemplu: a) nu toate ovocitele recoltate sunt
mature; b) nu la toţi foliculii aspiraţi se extrage şi ovocitul; c) spermatozoizii prezintă adesea
mobilitate defectuoasă, deficit de declanşare a reacţiei acrozomice, deficit de ataşare la zona
pellucida etc; d) embrionii cu poliploide prin polispermie nu sunt transferaţi; e) calitate defectuoasă
a endometrului sau a oului cu eşec al implantării.
Care-i succesul fertilizării in vitro? Practica medicală ne denotă că el depinde de mulţi factori, dar,
înainte de toate, de maximizarea eficienţei fiecărui pas al acestui proces. Perfecţionarea metodelor
de stimulare ovariană, de fecundare artificială in vitro în genere a purces la obţinerea unui procent
de 90 la sută pentru rata de succes a transferului embrionar. Totuşi procentul de sarcini induse este
mult mai redus. În diverse surse ştiinţifice găsim că succesul aici îl constituie 15–30%, iar numărul
de sarcini realizate prin intermediul embrionilor congelaţi este şi mai mic – de 10%. Acest procent
este influenţat de cîţiva factori, printre care vîrsta pacientei, numărul şi calitatea embrionilor,
receptivitatea uterului, tehnica de transfer etc. Concomitent această metodă de procreare fără raport
sexual provoacă o multitudine de probleme de diversă natură. Printre ele sunt şi cele medicale, cum
ar fi imposibilitatea fertilizării ovulului, ovarul nu răspunde la stimulare, recoltarea de ovule de
proastă calitate (ele sunt inapte pentru fertilizare), eşecul implantării ovulului fertilizat în uter,
sarcina extrauteriană tubară, avort după o perioadă variabilă de la confirmarea sarcinii, anomalii
cromozomiale la nivelul ovulelor prin stimularea hormonală, imposibilitatea (blocajul) de a recolta
ovulele datorită calităţii proaste a foliculilor ovarieni, hiperstimulare ovariană cu obţinerea unui
număr mare de ovule mature determinînd frecvent efecte secundare, cum ar fi cancer sau infertilitate
permanentă, mărirea sau ruperea ovarelor etc.
Chestiunile bioetico-sociale ale fecundării extracorporale a ovulului in vitro cu transferul lui în
uterul femeii pot fi axate, de regulă, în jurul a cîtorva probleme extrem de importante din
perspectiva moralităţii. Aici e cazul de menţionat aşa subiecte, cum ar fi: statutul embrionului uman;
legitimitatea manipulării asupra celui din urmă şi a celulei sexuale ale omului cu scopuri atît
practice, cît şi teoretice; legitimitatea congelării oocitelor şi a spermatozoizilor şi utilizarea lor
pentru pacienţi; aspectele etice ale donatorilor de celule sexuale şi a comportării recipienţilor faţă de
donatori şi faţă de copiii născuţi prin intermediul noilor tehnologii reproductive (în cazul dat prin
mijlocirea in vitro); alegerea genului fătului de către părinţi în afara indicaţiilor medicale; justeţea de
a folosi „mama surogat” (mama-foster) în calitate de „rezervor” natural pentru creşterea embrionului
etc.

4. Interpretați subiectele:
maternitatea surogat drept sursă potențială de conflict între părțile contractante;
Într-o maternitate de substituție, copilul este conceput, purtat și livrat în conformitate cu un contract,
de obicei în schimbul banilor. Femeia, în același timp, este tratată ca un mijloc de a obține scopul
dorit, o unealtă de reproducere.
Nici femeia, nici copilul sunt tratate ca ființe umane, ci ca obiecte, ca mijloace. Acest lucru este în
mod clar în contradicție cu recunoașterea demnității inerente a tuturor membrilor familiei umane ,
pentru a cita preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului.

maternitatea surogat - violare a drepturilor și demnității copilului;

Interesul copilului

6
Atât în dreptul intern cât și în cel internațional, principiul care reglementează acțiunile în ceea ce
privește copilul este interesul său superior. Astfel, în temeiul articolului 3 al Convenției cu privire la
Drepturile Copilului, „În toate acțiunile ce privesc copiii, întreprinse de instituții publice sau private
de ajutor social, instanțe judecătorești, autorități administrative sau organe legislative, trebuie să
primeze interesul copilului.”
Un copil născut de o mamă surogat este conceput, realizat, adus pe lume și transferat în virtutea
executării unui contract. Copilul este la dispoziția adulților, în calitate de proprietari ai unui obiect
care să le satisfacă dorințele sau pentru a câștiga bani.  Acest lucru este în mod clar în interesul
adulților, dar este în concordanță cu respectarea demnității și interesului copilului?
Un copil născut de o mamă surogat poate fi conceput fie de o mamă surogat, prin inseminare
artificială cu sperma contractantului sau a unui donator (mama surogat este așadar mama genetică și
biologică a copilului; acesta este cazul maternității de substituție ieftină,  low cost) sau prin
implantarea embrionului în uterul mamei surogat, după fertilizarea in vitro. În acest caz, embrionul
poate să fi fost creat fie cu gameți aparținând ambelor părți contractante, fie ai uneia dintre ele și ai
unui donator, fie proveniți de la doi donatori. Prin urmare,  un copil surogat poate avea până la șase
părinți: mama genetică (donatoarea ovulului), tatăl genetic (donatorul spermei), mama-surogat, soțul
ei (prezumția de paternitate) și cuplul ce cumpără copilul surogat.  Este cumva în interesul copilului
de a avea cinci sau șase adulți care să pretindă drepturi asupra lui?
Părinții reprezintă o parte esențială a identității unei persoane. În multe țări, copiii sunt identificați
prin numele tatălui lor (fiul/fiica lui…), care apare în multe nume de familie, inclusiv în Europa.
Cum ar trebui să fie determinată paternitatea unui copil născut prin maternitatea de substituție? Cine
sunt părinții? Paternitatea și maternitatea sunt fiecare separate în trei revendicări posibile. Mai mult
decât atât, ca și în cazul FIV sau inseminare artificială cu donator, donațiile de gameți sunt adesea
anonime. Prin urmare, copilul este, în mod deliberat lipsit de o mare parte din identitatea sa. Aceasta
este o sursă de suferință pentru copil și poate produce dificultăți psihologice și mentale.
Filiația parentală permite copilului a-și stabili poziția în propriul arbore genealogic, fapt ce va fi
greu de realizat în cazul în care acesta este incoerent și evident incompatibil cu realitatea naturală
(mai ales atunci când contractanții/beneficiarii sunt două persoane de același sex). Este în interesul
copilului de a estompa originea și identitatea sa?
De zeci de ani încoace, cercetările au demonstrat în unanimitate importanța legăturilor fiziologice și
emoționale dintre mamă și copil în timpul sarcinii, și influența sarcinii asupra mamei și a copilului.
Copilul nu numai că simte toate emoțiile mamei sale, dar și mediul, alimentația sau stresul mamei
pot afecta dezvoltarea sa și starea de sănătate a adultului ce va deveni, așa cum reiese din studiul
epigeneticii. De asemenea, se arată că interacțiunea cu mama stimulează sau inhibă expresia unor
gene.
O mamă surogat evită crearea de obligații față de copilul din pântece. Copilul este ținut deoparte în
perioada în care relația ar trebui să fie fuzională, iar acest lucru nu poate decât să-i afecteze
dezvoltarea. De la naștere, copilul recunoaște vocile și limba auzită în timpul sarcinii. Astăzi,
această continuitate este recunoscută, încât contactul cu mama la naștere este favorizat, de exemplu
prin „contactul piele la piele” pe burta mamei. Nou-născuții nu mai sunt spălați pentru a asigura un
continuum senzorial și olfactiv, în special în cazurile de prematuritate, pentru a promova legături cu
mama prin atingere și vorbire, întrucât este recunoscută natura lor benefică pentru dezvoltarea
copilului.
Prin definiție, în cazul maternității de substituție, mama abandonează copilul la naștere (de multe ori
prematur) pentru a-l predea beneficiarului/beneficiarilor. Este cumva în interesul lui să fie neglijat în
pântece și smuls de la mama sa la naștere?
Cercetătorii și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la impactul pe care maternitatea de
substituție îl are asupra celorlalți copii ai mame-purtătoare. Aceștia ar putea suferi mai ales din
7
cauza unor sentimente de nesiguranță și anxietate crezând că ar fi putut fi tratați în același fel, la fel
cum anumiți copii ai căror mame au avut un avort suferă de sindromul supraviețuitorului. Este în
interesul potențialilor copii ai mamei surogat de a vedea cum a fost tratat, fratele sau sora lor?
Simpla formularea a acestor întrebări duce la răspunsuri negative.
Desigur, multe dintre aceste dificultăți seamănă cu cele întâlnite de copiii adoptați. Cu toate acestea,
scopul adopției este de a remedia o situație existentă și de a oferi copilului o familie, urmărindu-se
interesul său. Copiii știu că părinții lor adoptivi au încercat să remedieze o situație dureroasă
existentă. În mod contrar, în cazul maternității de substituție această situație este creată în mod
deliberat pentru a satisface dorința adulților. Copiii mamelor surogat vor avea motiv să dea vina pe
cei care i-au crescut pentru că au fost cauza suferinței lor, și pentru că li s-a amputat în mod voluntar
o parte din identitatea lor pentru ca adulții să-și satisfacă propriile lor dorințe.
Situația este mai complexă decât în cazul adopției, mai ales că există uneori donatori gameți și
întotdeauna o dimensiune de voluntariat. Pentru copil, știind că abandonarea sa a fost decisă în
prealabil, că el a fost conceput cu scopul de a fi abandonat (sau vândut) reprezintă o violență și o
mare sursă de insecuritate pentru că a fost tratat ca un obiect de către adulții ce aveau misiunea de a-
l proteja, începând cu mama sa.
Unele dificultăți frecvente la copiii adoptați sunt bine cunoscute. Studiile au început să arate
impactul FIV asupra copiilor concepuți în acest mod; aceleași consecințe vor apărea în curând
pentru copiii născuți de mame surogat, agravate însă pentru că este mult mai complexă și combină
FIV cu adopția. Poate fi impusă copilului o afiliere falsă cu beneficiarii contractului, fără să apară
apoi nicio consecință? Psihanaliști arată că „abdicarea” mamei purtătoare înainte de naștere este
contrară interesului superior al copilului.

maternitatea surogat - potențialitate de exploatare a femeii.

Mama purtătoare este folosită ca un instrument pentru a obține un copil. Astfel, ea este considerată
ca un mijloc, nu un scop final, fapt ce în sine încalcă demnitatea ei. Faptul că, în cazuri rare, ea se
poate oferi voluntar nu schimbă acest lucru, întrucât demnitatea este inalienabilă. De cele mai multe
ori, mama purtătoare acceptă să suporte copilul pentru o sumă de bani. Ea își închiriază corpul, sau o
parte din el: pântecele. Închirierea corpului este o caracteristică a prostituției, care cu greu poate fi
considerată că ar respecta demnitatea femeii.
Consecințe asupra sănătății femeii
Indiferent de condițiile maternității de substituție, sarcina este evenimentul somatopsihic  prin
excelență, un moment de intense schimbări fiziologice și psihologice. Faptul de a-și imagina viața
alături de copil este unul dintre pașii esențiali, și acest lucru este imposibil atunci când copilul este
destinat altcuiva. Separarea este o cauză de suferință atât pentru nou-născut cât și pentru mama-
purtătoare. Femeia, pentru a se proteja, păstrează o anumită distanță față de copilul pe care-l
așteaptă, evitând „atașarea” în timpul sarcinii,  ceea ce împiedică dezvoltarea psihică a sarcinii.  În
SUA, agențiile de maternitate de substituție oferă sprijin psihologic și discuții de grup pentru
mamele purtătoare a le ajuta sa se pregătească pentru această separare.
Mortalitatea maternă rămâne ridicată în unele țări, cum ar fi India, dar mass-media raportează rar
moartea unei mame surogat. Cu toate acestea, două cazuri au fost făcute publice în 2012. În luna
mai, o femeie a murit după ce a dat naștere unui copil pentru un cuplu american. Avea doi copii ai
ei, care au rămas fără mamă.  În toamnă, o altă femeie a murit după ce a dat naștere unor gemeni
pentru un cuplu norvegian, din cauza hepatitei contractate în timpul sarcinii.  Atacurile asupra vieții
și sănătății mamelor nu sunt întâlnite numai în țările în curs de dezvoltarea. În Regatul Unit, în 2005,
o mamă purtătoare a murit la naștere. În SUA, în 2011, o altă mamă a fost salvată imediat după
naștere, dar complicațiile severe survenite au necesitat terapie intensivă și o lungă ședere în spital.

8
Cum cumpărătorii nu achiziționaseră asigurare medicală obligatorie și au plecat înapoi în țara lor
fără să lase vreo adresă, mama purtătoare a avut de plătit o factură de peste 200.000 de dolari.
Mama purtătoare nu este singura femeie implicată în acest proces. În prezent, majoritatea
sponsorilor recurg la o donație de ovul, fiindcă suferă de infertilitate sau au împlinit vârsta de
menopauză ori sunt un cuplu de oameni, prin natura lor, sterili (doi bărbați homosexuali). Dacă în
Franța se poate să fie vorba într-adevăr de o donație (deși uneori mult sau mai puțin
constrângătoare), în cele mai multe țări este vorba aproape întotdeauna o vânzare de ovule. În
Statele Unite, multe femei tinere își vând ovulele, uneori de mai multe ori, pentru a-și plăti studiile.
Chestionare interminabile ajută la selectarea celor mai bune furnizoare pentru a obține un copil de
înaltă calitate: aspectul fizic, nivelul de studii și profesia, abilitățile muzicale sau sportive, religia,
viața sexuală și antecedentele medicale ale potențialei donatoare și ale familiei ei extinse. În India,
unele clinici anunță cu nerușinare un preț de trei ori mai mare în cazul în care donatoarea este
caucaziană față de una indiană.
Extragerea ovulelor este o procedură invazivă și riscantă. Este nevoie de stimulare ovariană pentru a
recolta aproximativ 10 ovule, uneori până la 20. Numărul de ovule al unei femei este limitat, așă că
fertilitatea viitoare a donatoarei este afectată în mod direct, iar procesul poate duce la sindroame de
hiperstimulare si complicații, cum ar fi evenimente tromboembolice, hemoragie, infecție etc.
Aceasta reprezintă, de asemenea, o formă de exploatare a femeilor.
Sarcina determină un risc imediat pentru sănătatea și uneori pentru viața femeilor, dar prezintă, de
asemenea, consecințe pe termen lung. Descoperirile recente, în special de epigenetică și
microchimerism arată că schimburile între mamă și copil în timpul sarcinii sunt mai dezvoltate decât
s-a crezut anterior și nu sunt niciodată neutre. Microchimerismul postgestațional reprezintă existența
celulelor fetale în mama (copil-mamă) sau ale celulelor mamei în copil (mamă-copil) după sarcina.
Migrația copil-mamă este mai abundentă decât cea mamă-copil și celule fetale se găsesc în corpul
mamei câteva decenii după ce această a născut. Consecințele microchimerismului asupra femeilor
sunt încă foarte puțin cunoscute.
Încălcări ale drepturilor femeilor
Prima întrebare pe care contractele de maternitate de substituție o ridică este referitoare la libertatea
de consimțământ a mamei: dacă maternitatea de substituție este comercială, mama nu este cu
adevărat liberă pentru că are nevoie de bani, de multe ori pentru a-și putea îngriji familia. În India,
dintr-o singură sarcină ea poate câștiga până la de zece ori venitul anual al soțului.  În aceste condiții,
consimțământul nu este, în mod evident, liber, ci constrâns de o necesitate economică. Chiar dacă
este „voluntară”, mama poate, în realitate, să fie supusă unui șantaj emoțional și chiar unor
angajamente sau amenințări cu privire la locul de muncă. Acesta este deja cazul în ceea ce privește
donarea de ovule în Franța, așa cum este menționat în raportul IGAS. Când maternitatea de
substituție nu se realizează cu un scop profitabil, puține femei sunt de acord să poarte un copil
pentru altcineva. Consecința nepotrivirii dintre ofertă și cerere este că, fie mai multe femei
vulnerabile sunt presate de a-și da acordul, fie contractanții beneficiari caută în străinătate, acolo
unde maternitatea de substituție este comercială și există riscul ca mama purtătoare să nu beneficieze
de niciun fel de protecție. În locurile în care este permisă maternitatea de substituție comercială,
numeroase agenții și clinici fac profit din suferința cuplurilor ce tânjesc după un copil și din
suferința femeilor vulnerabile. În funcție de locul unde se va realiza procedura, prețul unui copil
variază de la mai puțin de 15.000 de dolari la mai mult de 100.000 de dolari. Mama surogat primește
mai puțin de un sfert din această sumă, restul se duce la clinici, avocați și alți intermediari.
Femeile folosite ca mame purtătoare sau donatoare de ovule sunt atent selecționate.  În India, sunt
alese în conformitate cu criteriile de frumusețe, obediență și dependență economică.  În Statele
Unite, procesul de recrutare începe cu chestionare interminabile, examinarea istoricului medical al
potențialei donatoare și al familiei ei până la bunicii (inclusiv vârsta și cauza moartea lor), dar și
9
nivelul de instruire și profesional al membrilor familiei ei, viața ei sexuală, abilitățile ei muzicale sau
sportive, religia (credința și practica), fără a se omite aspectul ei fizic: înălțime, greutate, origine
etnică, ochii și culoarea părului, etc. Femeile cu dosar medical sau penal sunt eliminate. În cele din
urmă, femeile sunt alese din cataloage cu fotografii, pentru a le permite „părinților planificați” să
aibă copilul „visurilor lor”, copilul perfect, care arată ca ei și le îndeplinește toate dorințele. Multe
clinici oferă, de asemenea posibilitatea de a alege sexul copilului prin diagnosticul genetic de
preimplantare.
Femeia și copilul devin așadar mărfuri, care sunt alese cu toate opțiunile lor ( full option), ca în cazul
achiziționării unei mașini, fără ca părinții contractanți să aibă de îndurat inconveniențele sarcinii și
nașterii.
Pentru a se asigura că viitorul copil se va conforma tuturor standardelor stabilite, mama este
monitorizată îndeaproape în timpul sarcinii. Acest lucru se poate face în diferite moduri, în unele
cazuri într-o manieră coercitivă. În Statele Unite, de exemplu, clauzele contractuale stabilesc în
detaliu ceea ce are voie să facă sau să mănânce mama în timpul sarcinii și de la ce ar trebui să se
abțină, până la un punct când poate deveni foarte constrângător. În multe țări, agenția exercită un
control periodic, uneori prin vizite zilnice, iar asistența psihologică poate deveni, de asemenea, o
metodă de supraveghere. Și sponsorii pot fi în contact permanent cu mama purtătoare, prin telefon
sau prin vizite, până la punctul de a-i invada viața personală și menținând o stare nesănătoasă de
confuzie.
În Belgia, de exemplu, contractul preconizat într-un proiect legislativ  privind maternitatea surogat
arată în mod clar înstrăinarea impusă mamei surogat.
 Mama surogat, partenerul ei și cuplul solicitant sunt supuși unei examinări psihologice
prealabile, care este efectuată de către psihologul centrului, în colaborare cu membrii
echipei multidisciplinare (…).
 Părinții planificați au un acces nelimitat la informațiile medicale ale mamei surogat și ale
partenerului ei (analize de sânge, boli cu transmitere sexuală, etc.).
 Odată ce femeia rămâne însărcinată, niciuna dintre părți nu poate anula contractul.
 Mama surogat acceptă să utilizeze metode de contracepție în timpul actului sexual cu
partenerul ei, iar acest lucru începând din prima zi a ciclului de tratament și până la
confirmarea sarcinii, emisă de centrul de maternitate surogată. Pe perioada sarcinii, ea ar
trebui să se abțină de la relații sexuale neprotejate dacă schimbă partenerul, cu excepția
cazului în care noul ei partener se prezintă anterior la examinări.
 În cazul în care mama surogat refuză să avorteze, contractul nu mai este valabil între
părți.
 În caz de avort spontan, mama-surogat poate fi considerată responsabilă.
Mama surogat își ia, de asemenea, următoarele angajamente:
 De a realiza examinări prenatale stabilite de comun acord.
 De a realiza controale psihologice timp de 12 luni după sarcină.
 De a nu practica sporturi riscante, sau de a se expune la radiații sau produse chimice.
 De a nu părăsi Belgia fără acordul părinților beneficiari.
 De a recurge la avort în conformitate cu contractul stabilit.
 De a accepta riscurile de invaliditate, boală, moarte, pierderea salariului, fără așteptări la
plată.
Această monitorizare poate deveni chiar în mod deschis coercitivă, cu femeile închise într-o casă
sub pretextul de a fi bine hrănite și îngrijite, și obligate să urmeze un regim strict, inclusiv somn la
prânz și să asculte Mozart, așa cum este bine pentru copil.  Acestea sunt ținute departe de familiile
lor pe tot parcursul sarcinii.

10
Unele cazuri constituie în mod clar cazuri de exploatare și trafic.  Femeile eliberate dintr-o „fermă de
copii”, unde au fost obligate să poarte un copil pentru altcineva, au vorbit despre metodele de
recrutare utilizate în anumite sate: promisiunea unui loc de muncă, viol, confiscarea pașapoartelor și
izolarea la o distanță lungă de locul unde trăiesc: aceste metode sunt similare în toate cazurile cu
cele utilizate în cercurile de prostituție. Legături cu rețele mafiote, nu numai în Asia, ci și din
Europa de Est, sunt, de asemenea cunoscute, chiar dacă acestea sunt uneori dificil de dovedit.
În toate cazurile, doar copilul contează: el sau ea trebuie să fie un produs de bună calitate, care să
îndeplinească toate dorințele beneficiarilor plătitori. Din acest motiv, unele clinici indiene recurg la
operații de cezariană fără niciun motiv medical, trei săptămâni înainte de termenul complet, astfel
încât copilul să nu fie marcat de naștere; el sau ea va avea un cap frumos, rotunjit în mod
corespunzător, și data de naștere se va potrivi biletelor de avion ale sponsorilor.  Mamele nu primesc
îngrijiri medicale corespunzătoare după aceea, astfel încât rata mortalității materne este mare.
Cezariana prematură poate, de asemenea, permite o reducere a remunerației mamei, întrucât ea este
uneori plătită în funcție de greutatea copilului…
Exemplul puținelor țări care au decis să admită și să reglementeze maternitatea surogat arată
cum caracterul non-comercial al practicii este iluzoriu . În Anglia, de exemplu, numai o compensație
rezonabilă este permisă, dar întrucât nu există niciun control eficient, aceasta este de multe ori atât
de mare încât, practic, constituie o plată. Mai mult decât atât, maternitatea de substituție
reglementată și neremunerată nu va satisface niciodată cererea, atât din cauza faptului că nu vor fi
niciodată suficiente femei voluntare, dar și pentru că, în cele mai multe cazuri candidații nu vor
îndeplini condițiile legale menite să protejeze mamele purtătoare și copiii. Mulți cetățeni britanici
merg deja în străinătate, în special în India, pentru a obține copii: din zece copii născuți de mame
surogat, unul este născut în Marea Britanie, restul în străinătate. Deoarece cererea depășește oferta,
este inevitabil, dacă maternitatea surogat nu este complet interzisă – inclusiv în consecințele sale –
ca unii oameni să recurgă la ea în străinătate, participând astfel la exploatarea femeilor și
obiectificarea copiilor. Nicio protecție nu poate fi suficientă pentru că maternitatea de substituție
este, în sine, o încălcare a demnității umane, atât pentru mamă cât și pentru copil.

11