Costea Stefan Cristian

AMG 1 G

Relația asistent medical – pacient

Pacientul este un membru al societăţii, un individ care într-un anumit moment al

vieţii a cunoscut o dereglare a stării de sănătate, fapt care îi motivează întâlnirea cu sistemul
medical și implicit cu asistenta medicala. Oricare ar fi starea clinică, gravitatea bolii,
competenţa sau incompetenţa mentală, pacientul este o persoană care trebuie tratată cu
respect, onestitate, profesionalism, loialitate.

Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are șase principii de bază:

1) comunicare deschisă și completă
2) respect
3) compasiune
4) incredere
5) participare și colaborare
6) confidentialitatea

1. Comunicarea

Conform unui studiu din anul 2008, printre pacienții unui spital, comunicarea este cel
mai important principiu al ingrijirilor medicale centrate pe pacient. Punctul de vedere al
pacienților a fost întărit de opiniile liderilor și personalului medical din spitalele incluse în
studiu, aceștia afirmând că o comunicare adecvată cu pacienții și familiile lor este esențială în
realizarea unui act medical de calitate.

Profesor dr. Preben Pedersen, invitat la Conferința OAMGMAMR, filiala București din 16-
17 mai 2014, sublinia faptul ca s-a demonstrat că pacienții care sunt încurajați să poarte un
dialog cu cei care le oferă îngrijiri medicale, de exemplu punând întrebări ca să înțeleagă
corect și complet informațiile primite și exprimându-și preferințele pentru un anumit mod de
administrare a tratamentului, sunt mai înclinați și reușesc mai bine să-și accepte problemele
medicale, să înțeleagă opțiunile de tratament, să-și schimbe comportamentul în sensul dorit și
să adere mai riguros la respectarea tratamentului.

Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare reală, în ambele sensuri, pacienții
resimt aceasta în mod palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei de control
se accentuează. Un pacient declara că ”atunci când ai nevoie de îngrijiri medicale,
comunicarea îți aduce alinare, căci a nu știi ce se întâmplă te sperie și mai mult”.

Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor urmărește să transmită un mesaj clar și să

stabilească o legătură între cadrul medical și aceștia, pornind de la valorile primordiale ale
profesiei medicale – dorința de a ajuta, atât prin îngrijiri de calitate, cât și prin sprijin moral,
pe cineva care suferă.

O buna comunicare ajută pacienţii să se simtă în largul lor. Se știe că persoanele care au
nevoie de asistenţă medicală sau de servicii medicale de urgenţă devin îngrijorate, anxioase,
panicate, mai ales dacă, pe parcurs, starea de sănătate se agravează ori se deteriorează. Acest
lucru poate conduce la stări de nesiguranţă, uneori de agresivitate (în funcţie de urgenţa
medicală pe care o comportă). Fie că este vorba de un simplu test de analize, de o nouă
schemă de tratament, uneori chiar de o urgenţă maximă, pacientul simte nevoia să fie ajutat,
înţeles dar, mai ales, să i se asigure revenirea în zona de confort, dacă starea sa clinică se
agravează. O bună comunicare reduce factorii de stres enumeraţi anterior, ajută pacientul să
capete încredere în staff-ul medical cu care intră în contact și îl face să se simtă în largul lui.

Tipuri de comunicare
• Ascultarea și participarea (inclusiv reclamaţii din partea pacientului, familiei sau
aparţinătorilor)
• Comunicarea nonverbală
• Comunicarea verbală
• Interviul
• Comunicarea în scris

Ascultarea și participarea

În domeniul asistenţei medicale, este deosebit de important să știm să participam activ în

procesul de comunicare pur și simplu prin metoda ascultării. Lucrând îndeaproape cu
pacienţii, vom observa că majoritatea preferă să vorbească direct și să explice problema cu
care se confruntă. Această metodă de comunicare directă se bazează pe atenţia deosebită faţă
de pacient, fiind o abilitate cheie. Trebuie să facem tot posibilul să aprobam și să încurazam
pacientul, să folosim doar expresii pozitive („da“, „așa da“, „în continuare...“) sau întrebări
simple („Cum vă face să vă simţiţi?“).

Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală este adesea descrisă ca „limbajul trupului“. Limbajul

corpului spune multe despre interesul și angajamentul în comunicare. Chiar și atunci când
spunem „lucrurile potrivite“, mesajul se poate dilua, în cazul în care limbajul corpului
sugerează că gândim diferit de ceea ce afirmam sau dorim să comunicam interlocutorului.

Următoarele patru elemente ale limbajului corpului sunt importante în comunicarea cu

pacientii:
• Postura corpului. Vom comunica mult mai bine când faţa noastră este poziţionată la acelaşi
nivel cu a interlocutorului nostru şi nu îl privim de sus, în cazul în care pacientul este aşezat
în pat sau pe un scaun. Trebuie să fim calmi şi să nu grăbim dialogul. Este important să
adoptam o atitudine care să denote deschidere, arătând pacientului că nu dorim să trem rapid
peste subiect.
. • Contactul vizual. Păstram contact vizual cu pacientul, fără a fi insistent în această direcţie;
amintindu-ne că, pentru pacienţii din anumite culturi, a privi pe cineva direct în ochii poate
părea un pic nepoliticos. Acest lucru subliniază cât de important este să ştim şi să învăţăm
cum să abordam în mod corect fiecare pacient în parte.
• Expresia facială. Uneori, ceea ce gândim este redat inconştient de expresiile noastre faciale.
De aceea este important să fim conştienţi de expresia feţei şi să o controlăm în fiecare
moment. Pacienţii noştri nu trebuie să simtă îngrijorarea, frustrarea sau demotivarea în
legătură cu tratamentele prescrise, analizele efectuate, diagnostice etc.
• Atingerea. Este un mijloc foarte puternic de comunicare. Atingerea poate transmite o
preocupare suplimentară pentru situaţia pacientului.

Comunicare verbală

Este de la sine înţeles că trebuie să fim clari şi concişi când transmitem mesajele, dar mai
ales când comunicăm informaţii, uneori vitale pentru pacienţi.
 Trebuie să ne asigurăm că mesajul transmis este:
• exact;
• corect;
• adecvat (în funcţie de vârstă, limbă, cultură şi nivel de înţelegere);
• clar.
Dar cel mai important este să fim respectuoși, să ne adresam la persoana a doua și sa
folosim pronumele de politețe.

Interviul

Este dialogul dintre asistent și pacient, semnificand inceperea relatiei asistent –

pacient.

Asistenta va începe relația printr-o conversație libera care pentru a se crea un cadru de
apropiere și de incredere cu pacientul. Succesul relatiei depinde în primul rând de atitudinea,
competenta și profesionalismul asistentei.

În cadrul interviului avem anumuite obietive precum:

 obținerea de informații despre starea de sănătate fizica și psihica a acestuia, reactiile

pacientului

 observarea interactiunii cu familia și personalul medical

 oferirea de informații pacientului despre intervenitii, tratament, examinare.

2. Demnitatea și respectul

A respecta și a fi tratat cu demnitate sunt valori de bază a relaţiei asistent – pacient şi

prima condiţie a reuşitei terapeutice. Când vorbim de respect ne referim adesea la două
componente ale sale: respectul ca şi comportament şi respectul ca şi atitudine.

Atitudinea de respect deşi îndreptată deopotrivă către oameni sau către obiecte, ea porneşte
întotdeauna de la om - fiinţă raţională, capabilă să recunoască importanţa şi valoarea
lucrurilor. Chiar dacă şi animalele ne pot iubi sau pot avea sentimente de frică faţă de noi,
doar persoanele pot respecta sau manifesta lipsă de respect. Dacă în prezent unele animale
superioare prezintă şi ele o anumită capacitate de a raţiona, respectul este specific fiinţei
umane, de aceea, indiferent de multitudinea de virtuţi pe care omul le poate dobândi pe
parcursul vieţii, nici una nu depăşeşte „respectul persoanei” şi nici una nu valorează nimic
înafara acesteia.

Respectul este deci opusul neglijării și semnifică o atitudine pe care oricine o merită, în
virtutea faptului că este persoană, indiferent de poziţia socială, caracteristicile individuale sau
meritul moral.

3. Compasiunea

Compasiunea este un sentimentele asociat cu suferinţa pacientului. Ce fel de asisten

medical îşi poate ascunde sau bloca emoţiile? Doar unul pe care majoritatea dintre noi ar
prefera să-l evite. Compasiunea asistentului reprezintă aşadar trăsătura cea mai apreciată şi
dorită de pacienţi.

Compasiunea îşi are echivalentul în ceea ce Hipocrate numea „mila”, iar

Aristotel ....”frica”. Există două argumente pentru dezvoltarea acestor sentimente: unul care
provine din atitudinea faţă de ceilalţi (de exemplu tristeţe faţă de un pacient bolnav), iar altul
care priveşte sinele („frica” de a nu ajunge sau sfârşi în aceleaşi condiţii).

4. Încrederea

Încrederea este o altă valenţă extrem de importantă în cadrul oricărei relaţii. „A sădi
încrederea celorlalţi în tine valoarează cu mult mai mult decât a fi iubit.

Încrederea, în conjunctura medicală, se referă în mod special la acţiunea şi atitudinea

pacienţilor. Disponilibilitatea pacienţilor de a conferi încredere poate fi explicată parţial în
măsura în care simt că atât ei înşişi cât şi valorile în care cred sunt luate în consideraţie şi
preţuite de către asistentul medical și în general, de personalul medical. De asemenea,
magnitudinea încrederii este proporţională cu competenţa profesională, abilităţile tehnice şi
capacitatea de reprezentare a intereselor pacienţilor.
 5. Participare și colaborare

Participarea și colaborarea pacientului și a membrilor familiei în actul medical asigura

reusita acestuia. Pentru acesta pacientul și familia trebuie sa respecte indicatiile medicului și
ale asistentei, de a lua un anumit tratament conform indicatiilor, de a adopta un anumit stil de
viața mai sănătos, o dieta. Acest aspect este adesea complicat de fenomenul psihologic de
negare sau inacceptare a bolii care interferă cu decizia asupra stării de sănătate a celui drag
din familie. Astfel încrederea în membrii familiei ar fi garantată nu numai de abilitatea lor de
a decide în interesul stării de sănătate dar şi în capacitatea lor de a asigura un suport
psihologic constant (indispensabil reuşitei terapeutice).

6. Confidenţialitatea

În domeniul medical confidenţialitatea a fost articulată încă din Jurământul lui Hippocrate:
„Orice voi vedea sau auzi în timpul activităţii profesionale sau înafara ei în legătură cu viaţa
oamenilor, lucruri care nu trebuie discutate înafară, nu le voi divulga, acceptând că toate
acestea trebuie ţinute secret!”.

În România există un articol integral din legea drepturilor pacientului referitor la acest
aspect: „Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”

Scurtă concluzie

Relaţia asistent medical – pacient trebuie să fie de acceptare reciprocă, o atitudine de

respect, caldură şi întelegere empatică fată de pacient.

Din aceasta cauză, relaţia dintre asistenta medicală şi pacient nu trebuie sa se limiteze
numai la aplicarea tratamentului, ci şi la stabilirea unei comunicări psihice cu el, pentru a-l
putea ajuta in a-şi exprima trăirile interioare și a se simți în sigurntă, important pentru
societate.