“N-am să-mi deplâng nicicum valoarea reflecțiilor și a gândurilor pe care le-am notat aici, pentru motivul că

nu-s nici atât de bune ca să le memorez, nici atât de rele ca să le șterg, dar am să-mi regret de fiecare dată
gândurile care mi-au venit prin minte și pe care, pentru motivul că nu le-am notat imediat, le-am uitat.
Despre ele voi spune întotdeauna, cu neprefăcută nostalgie și mâhnire, că ar fi fost cele mai bune.”
Cristian Petru BĂLAN

,, Țărână grației"

Nimic de n-aș avea pe lume

Doar minte să-mi dea Dumnezeu
Să pot percepe ce e bine,
Să pot discerne ce e rău,

Să pot iubi cu-înțelepciunea

Sihastrului pierdut prin munți,
Să-mi pot ascunde amărăciunea
Sub albul firelor cărunți,

Să pot zbura într-o visare,

Înfășurat în falnic nimb,
Să fug ca steaua călătoare
De însuși, propriul meu destin.

Și-apoi ajuns către limanuri,

Să pot surâde-a mângâiere,
Că-n baia ultimilor lauri
Mă voi spala de-orice durere

Și când, trecut de clipa groazei

Îmi voi cunoaște întregul rost,
Reproiectat la sânul mamei,
,,Țărână grației" ce-am fost.

Voi lăcrima cu nostalgie,

În cinstea dragostei de mamă,
Și voi privi iar cu mânie,
La răutatea mea umană.

O să-mi doresc a mă întoarce,

Să-mi pot da palme-ndreptătoare
Dar neputința, blânda pace,
Îmi pune sufletu-n zăvoare

Și așa voi sta o vreme-n zgură,

In fața sfinților, mustrat:
-Noi te-am trimis, lumina pură
Tu te-ai întors întunecat!

R Lazăr