LEONARD COHEN

56 de poezii in traducerea lui :

serban foarta, livia cheveresan si mircea cartarescu
01.Lorca trăieşte

Lorca stă în New York City

Spania-i departe hăt
A mai stat şi-n Cuba însă-n
City-ntorsu-s-a-ndărăt

L-au cam obosit gitanii

Ca şi marea; şi-o încheie
Cu cântatul la ghitară
Pusă, -n husa ei, sub cheie

I s-a spus c-a fost ucis

Dar n-a fost şi pace
Lorca stă în New York City
Chiar dacă nu-i place

02.Luna

Afară este lună.

Am revăzut obiectul cel măreţ
lipsit de complicaţii, chiar acum,
când am ieşit să-mi fac nevoile afară.
Se cuvenea să-l fi privit mai îndelung.
Îndrăgostit de lună nu sunt însă.
O văd în întregime dintr-o dată
şi totul se încheie
şi pentru ea, şi pentru mine.

03.Mă-ntreb câţi oameni din acest oraş

Mă-ntreb câţi oameni din acest oraş

trăiesc în camere mobilate.
Noaptea târziu când mă uit la clădiri
Jur că văd o faţă-n fiece fereastră
uitându-se la mine înapoi
şi când mă-ntorc să plec
mă-ntreb cât de mulţi se duc la masa de scris
ca să scrie acest poem.
04.Marea schismă

Penibil mai iubeai, cu ah

şi oh de veche şcoală
iar eu posteam ca un monah
sperând să te văd goală

i-erai oricui în preajmă-ţi sta

izvor de suferinţă
ziceam : facă-se voia ta
eu nu mai am voinţă.

beam tot mai mult pîn-am rămas

pe drumuri; tu nimic
în cale-mi n-ai făcut un pas
un gest, oricât de mic

orb, timpul n-avea nici un scop

cei buni - arşi în efigie
făceam un fel de-autostop
din drog înspre religie

nici semafoare nici alt semn

lungul roman, în fine,
de dragoste sfârşea, nedemn
de-ncredere, cu bine

dar când sistemu-a explodat

eu mi-am adus aminte
de lucruri ce-mi păreau ciudat
de simple mai-nainte

păreai că ai un prunc păreai

că suspina şi-ţi sta
grădina, -n juru-ţi ca un rai
rămas în grija ta

nu-ş ce-a urmat, eu te-am respins

dorindu-ţi însă coapsa
şi ghemul sexului s-a stins
în mine şi pedeapsa

balsamul tău sub palma-mi dură

în păru-mi, mâna-ţi - jind
sărutul început pe gură
şi peste tot sfârşind

iar când să plec m-ai tras, cum stam

printre răsuri şi izme,
să-ţi fiu ce Evii-i fu Adam
'naintea marii schisme

înlănţuiţi, doar unu-ntr-altul

puteam mişca,-n nămiez
cum crinii albi şi-adună albul
de nicăieri spre miez

conturul frumuseţii-i greu

să-l desenezi, iertare
să-mi fie mâinile şi eu
de-atâta libertate

aici tot omul e proscris

păcatul scris cu dalta
să odihnească legea,-i scris
până se scrie alta

tăcerea e la orizont
doar o lumină sumbră
splendoarea ta nu ţine cont
de-oglindă, nici de umbră

apoi, cînd buzele-ţi despart

o briză de neunde-mi
răneşte buzele ce-mi ard,
de ce, nu-ţi pot răspunde

acum, să reînceapă pot

războaie şi tortură
nu ne-auzim, ca nişte tot
mai surzi, dar dăm din gură

nu ştiu finalul, la poveşti

tu-l pui din an în paşte
dar singurul prieten mi-eşti
ce n-am vrut al cunoaşte
05.Mi-e dor de mama

Vreau s-o aduc în India

Şi să-i cumpăr
Aur şi podoabe
Vreau s-o aud cum scoate un suspin
Pentru săracii de pe stradă
Şi minunându-se
De cenuşiul inclement
Al Mării-Arabe
Avea
În toate privinţele
Dreptate
Inclusiv prosteasca mea ghitară
Şi unde m-a adus aceasta
Ea ar putea să înţeleagă
Flamurile de bumbac
Amărăciunea portului
Arcadele trecutului
Mi-ar mângâia căpşorul şi
Mi-ar binecuânta murdarul cântec.

06.Mii

Dintre miile de oameni care

sunt cunoscuţi
sau vor să fie cunoscuţi
în calitate de poeţi
adevăraţi îs poate
unul, doi,
toţi ceilalţi - nişte contrafăcuţi
pierzându-şi vremea-n jurul
sfintelor incinte
şi încercând să pară autentici.
Nu mai e nevoie să adaug
că eu sunt unul dintre simulanţi
şi că asta, asta mi-e povestea.
07.Musca

În armura sa neagră
musca de casă rătăcea pe câmpul
coapselor Friedei celei adormite
nederanjata de mişcarea vagă
cu care leneşa ei mână
încerca să-i curme rătăcirea.

Privind-o, ziua mea s-a irosit-

musca aceasta ce nu plănuise
s-o farmece sau să o mulţumească
putea să umble ţanţoş pe câmpia
pe care-am încercat atât de tare
să îmi aştern tremurătorii genunchi.
08.Nici măcar o dată

India e plină
de-o mulţime de femei
cu-asupra de măsură de frumoase
cu toatele, nu mă doresc deloc
verific asta-n
fiecare zi:
plimbându-mă prin Bombay
le privesc chipurile unul câte unul
nu mi-a fost dat să mă înşel
baremi o dată

09.Ora închiderii

Bem, dansăm fără-ncetare

Căci jazz-band-ul sună tare
Johnny Walker ni se suie drept la cap,
Doamna mea şi-a înserării
Este Îngerul Iertării
Jartiera-i poartă lumea drept ciorap
Cei ce beau, cei ce dansează
Din priviri o desenează
Şi viorile străfulgeră în sală,
Dame bluzele-şi sfâşie
Polka e o nebunie
Partenerii se tot schimbă
Raiu-n iad ţi se preschimbă
E ora închiderii, ora finală.

Suntem singuri şi romantici

Cidrul curge-n stropi tomnatici
Sfântul Duh întreabă de friptură
Luna-noată dezbrăcată
Noaptea-i dulce, parfumată
Sigur vei avea o aventură.
Deci vârtej şi roată iară
Jos la şerpi şi sus pe scară
Sus în turnul orelor de gală,
Totul brusc s-a petrecut:
Un plâns, un geamăt, un sărut
Poarta iubirii s-a crăpat
Şi-apoi nimic nu s-a-ntâmplat
Decât ora finală.

Te-am iubit fiindcă erai frumoasă

Şi continuai să fii şi mai frumoasă,
Dar nu doar pentru asta te-am iubit.
Te-am iubit şi pentru corpul tău
O voce ca un glas de Dumnezeu
De corpul tău o dată mi-a vorbit.
Şi te-am iubit pe când erai divină
Te iubesc şi-acuma, în ruină
Când nu mai e nimic de retrăit.
Îmi lipseşti de când s-a dus
Tot ce-a fost şi-o fi de spus
Nu îmi pasă că mi-e viaţa goală
Azi par liber dar sunt mort
Abia trupul mi-l mai port
Spre ora finală.

Bem, dansăm fără-ncetare

E un cerc, e o stagnare
Locu-i mort ca Raiul şi pustiu
Doamna mea cea înserată
A îmbătrânit deodată
Da-i fardată trist şi fistichiu.
Ridic paharul şi închin
Pentru secretul cel divin
Ce se transmite doar din tată-n fiu.
Şi sunt de două ori nebun:
Pentru Christ, păstorul bun
Şi pentru diavolul cu calea lui banală
Dar pân-atunci sunt prizonier
În cerc de orbitor eter
La ora închiderii, ora finală.

10.Pentru Anne

Cu Annie plecată
ai cui ochi să-i compar
cu soarele de dimineaţă?

Nu că i-am comparat,
dar acum îi compar,
acum, când e plecată.

11.Pentru că totu-i al meu

Tu crezi că te voi părăsi.

Nu te voi părăsi.
Doar străinii călătoresc.
Pentru că totu-i al meu,
N-am unde să mă duc

12.Poem

Am auzit despre un om
care rosteşte atît de frumos cuvintele
încît doar spunîndu-le numele
face femeile să i se dăruiască.

Dacă sînt mut lîngă corpul tău

pe cînd tăcerea ne-floreşte ca un cancer pe buze
e pentru că aud un om urcînd scările,
dregîndu-şi vocea-n faţa uşii noastre.

13.Poem epic

Dac-aş avea un cap strălucitor

şi lumea s-ar întoarce după mine
în tramvaie;
şi-aş putea să-mi întind corpul
prin apa scânteietoare
ca să înot pe lângă peşti şi şerpi acvatici;
dac-aş putea să îmi distrug penajul
zburând prea aproape de soare;
crezi c-aş rămâne în camera asta
ca să-ţi recit poeme şi să-mi fac
scandaloase iluzii
la oricare mişcare-a gurii tale?
14.Prăbuşirea lui Zen

Când pot să-mi înghesui faţa-n acel loc

luptându-mă cu respiraţia
pe când ea-şi coboară degetele impaciente
pentru-a se despărţi
pe sine-n două
să pot să-mi folosesc întreaga gură împotriva
propriului ei nesaţ,
cea mai intimă înfometare-a ei -
de ce mi-aş mai dori iluminarea?
Să-mi fi scăpat, oare, ceva?
Să fi uitat ţănţarul de ieri seară
sau flămândul spectru al următoarei zile?

Când pot să rătăcesc pe acest deal

cu un cuţit în spate
din pricină că am băut prea mult Chateau Latour
deşertându-mi inima în valea
luminilor din Caguas
şi să îngheţ de spaimă când câinele de pază
iese din hăţişuri salivând
şi refuză să mă recunoască
şi iată-ne, da, nedumeriţi pe amândoi
cu privire la cine-ar trebui
să-l ucidă cel dintâi pe celălalt -
iar eu mă mişc şi el se mişcă,
se mişcă şi mă mişc,
de ce mi-aş mai dori iluminarea?
Să-mi fi scăpat ceva?
Există oare lume
să n-o fi strâns în braţe?
Există os pe care să nu-l fi şterpelit?

Când lui Iisus îi sunt atât de drag încât

sângele din inimă-i irumpe
iar eu urc o scară de metal
înspre gaura din pieptul său, făcută
de-o amărăciune mai mare decât China
şi pătrund în cea mai lăuntrică-ncăpere
învestmântat în straie albe
ca să implor şi să mă rog:
"Nu pe acesta, Domnule. Nu pe acela,
Domnule. Vă implor, Domnule"
şi când privesc prin ochii Lui
cum neajutoraţii-s batjocoriţi din nou
iar sfârcul tandru-mbobocit al omenirii
e prins în cleştele puterii,
al muşchilor şi-al banilor murdari-
de ce mi-aş mai căuta iluminarea?
Să nu fi recunoscut oare vreo libarcă?
Vreun vierme-n glodul maiestăţii mele?

Când "bărbaţii-s proşti iar femeile sunt nebune"

când toată lumea doarme-n San Juan şi Caguas
când toată lumea, în afara mea, iubeşte
şi au cu toţii o religie şi-un iubit
ca şi un mare geniu al
singurătăţii-

Când pot să mă piş pe toate

universurile, după cum pot despuia femeia
fără ca, baremi, s-o ating
iar urina mă trimite după treburi
şi-mi pot oferi uriaşii umeri de argint
lunii cât o gămălie de chibrit-
Când ca de-obicei mi-e inima ucisă
de evanescenta splendoare a cuiva
şi plan după plan
se sting asemenea regatelor analfabete
şi, uite, gâfâi pe drum
în sus spre gara
incomparabilei izolări
A Saharei
şi bat aerul în spuma unui cocon întunecat
al uitării fără de eforturi -
oare de ce-aş mai tremura pe-altarul
iluminării?
şi la ce bun mi-aş mai dori un zâmbet
infinit?

15.Prea bătrân

Sunt prea în vârstă

ca să mai învăţ
numele noilor noştri ucigaşi
Uite-l pe ăsta
pare ostenit şi-atrăgător
e devotat, profesoral
Seamănă bine
cu mine când predam
o formă radicală
de budism
nebunilor fără speranţă
În numele înaltei
vechi magii
el comandă arderea de vii
a unor familii şi să fie
mutilaţi copii
Probabil ştie
unul sau două songuri
aparţinându-mi mie
Toţi
toţi cei care-şi spală mâinile
însângerate
toţi cei ce mestecă la măruntaie
toţi
cei ce jupoaie scalpuri
au dănţuit cu toţii
pe muzica ălor de la Beatles
l-au ridicat pe soclu pe Bob
Dylan

Dragi prieteni
am rămas puţini de tot
reduşi la tăcere
tremurând tot timpul
ascunşi printre fanaticii buimaci
de sânge
în vreme ce ne suntem martori
unii altora
vechii atrocităţi
demodatei vechi atrocităţi
ce-a izgonit fierbintele-apetit
şi bătaia inimii umile
preschimbând în vomă
rugăciunea.
16.Problema ţigărilor

Începe din nou

şi ca şi prima oară
numele fetei este Claire
şi este franţuzoaică
De data asta însă
numele băiatului este Jikan
iar el e un bătrân

Noul nefericii loc

nu mai e Grecia
ci e India
dar de astă dată
băiatul nu-i nefericit
întru nefericirea lui
şi-a observat şi Claire
că el băiatul
are şaizeci şi cinci de ani

Dar ceea ce este exact la fel

e promisiunea, frumuseţea
şi salvarea
ţigărilor
micul Parthenon al unui
pachet deschis cu grijă de ţigări

iar Bombay-ul, ca şi Atena

de acum patruzeci de ani
e un oraş în care fumatul e permis.

Ei bine, deocamdată-i de ajuns

fi-voi în stare s-o iubesc
şi să-mi iubesc şi restul vieţii
din experienţa mea livrescă

17.Rugăciune pentru Mesia

Sângele lui pe mâna mea e cald ca o pasăre

inima lui în mâna mea e grea ca de-oţel
ochii lui prin ai mei ard mai tare ca dragostea
O trimite corbul înainte de porumbel
Viaţa lui în gura mea e mai puţin ca un om
moartea lui pe pieptul meu e fără de ţel
ochii lui prin ai mei ard mai tare ca dragostea
o trimite corbul înainte de porumbel

O trimite corbul înainte de porumbel

o cântă din lanţuri dacă eşti sub pământ
ochii tăi prin ai mei ard mai tare ca dragostea
sângele tău în baladă prăbuşeşete-un mormânt

O cântă din lanţuri dacă eşti sub pământ

ochii tăi prin ai mei ard mai tare ca dragostea
inima ta-n mâna mea e grea ca oţelul
sângele tău pe mâna mea e fierbinte ca pasărea

Rupe o creangă verde de dragoste, drag menestrel

după ce corbul a murit pentru porumbel.

18.Scrisoare

Cum ţi-ai ucis toată familia

nu-nseamnă nimic pentru mine
dacă gura ta mi se plimbă pe trup

Şi-ţi cunosc visele

cu oraşe-n ruine şi cai galopînd
cu soarele deodată prea aproape
şi cu noaptea fără sfîrşit

dar ele nu-nseamnă nimic pentru mine

pe lîngă corpul tău

ştiu că afară războiul e-n toi

că dai ordine ca pruncii să fie
sugrumaţi şi generalii decapitaţi

dar sîngele nu-nseamnă nimic pentru mine

el nu-ţi deranjează carnea

că guşti sînge pe limbă

asta nu mă şochează
cît braţele îmi cresc în părul tău

Să nu crezi că nu înţeleg
ce se-ntîmplă
după ce trupele au fost masacrate
şi tîrfele trecute prin sabie

Şi scriu asta doar ca să te jefuiesc:

că dimineaţa capul meu
va atîrna sîngerînd cu ceilalţi generali
la poarta casei tale

că totul a fost prevăzut dinainte

şi-aşa vei şti că asta nu-nseamnă nimic pentru
mine

19.Scuzaţi-mă

Scuzele mele, domni şi doamne,

dacă nu mă gândesc la mine
ca la boală.
Iertaţi-mă dacă-l primesc pe Sfântul Duh
fără să vă relatez despre aceasta.
Iertare,
Comisari ai Soarelui-Apune,
dacă nu credeţi că
am suferit destul.

20.Taverna lui Dusko 1967

Ei cântă jos la Dusko încă,

sub pinul cel străvechi, în noaptea-adâncă
a stelelor fixe şi a celor căzătoare.
Dacă te duci la geam, poţi să-i auzi.
E spaţiul nunţii nu ştiu cui
sau poate pleacă un băiat pe-o navă
dis-de-dimineaţă.
E-un loc şi pentru tine la masă, e şi vin,
şi mere de pe continent
pe tavă,
şi cântece e-un loc şi pentru vocea ta.
Pune-ţi ceva pe tine,
şi, oricui trebuie să-i spui că pleci,
spune-i sau ia-l cu tine, dar grăbeşte:
l-au şi trimis pe unul să te cheme -
n-o să te aştepte mult şi bine.
Nu te-aşteaptă nici măcar acum.
21.Toată lumea ştie

Toată lumea ştie că acu-i momentul,

Toată lumea-aşteaptă semnul nevăzut,
Toată lumea ştie că războiu-i gata,
Toată lumea ştie că cei buni au pierdut.
Toată lumea ştie că jocu-i trucat
Săracu-i sărac şi bogatu-i bogat,
Ai o şansă la mie,
Toată lumea ştie.

Toată lumea ştie că barca ia apă

Toată lumea ştie: cârmaciu-a minţit.
Toată lumea simte acea dezolare
Ca şi când câinele sau tatăl le-a murit.
Toată lumea-şi numără banii-n buzunare
Toată lumea vrea un cadou sau o floare.
Ce veselie,
Toată lumea ştie.

Toată lumea ştie că mă iubeşti, femeie

Toată lumea ştie: pe mine mă vrei.
Toată lumea ştie că mi-ai fost credincioasă
Dacă excludem două nopţi sau trei.
Toată lumea ştie că ai fost leală
Dar pur şi simplu prea mulţi te-au văzut
mereu goală goală
La datorie,
Şi toată lumea ştie.

Toată lumea ştie că acum i-acum,

Toată lumea ştie că ori tu, ori eu.
Toată lumea ştie că trăieşti de-a pururi
Când un vers te schimbă în zeu,
Toată lumea ştie că negrul sărac,
Unchiul Tom amărâtul, tot mai strânge bumbac.
Să-ţi facă rochie ţie,
Toată lumea ştie.

Toată lumea ştie că holera vine.

Toată lumea ştie că vine acum.
Toată lumea ştie: bărbat şi femeie
Sunt arhetipuri prefăcute-n scrum.
Toată lumea ştie că pe patul de fetru
Cu toţi avem montat un manometru
Pe care scrie
Că toată lumea ştie.

Toată lumea ştie că ai avut necazuri,

Toată lumea ştie prin ce-ai trecut tu,
De pe Calvar cu crucea-nsângerată
Ai ajuns pe plajă, în Malibu.
Toată lumea ştie adevărul trist:
Inima cea sfântă, inima lui Crist
Acum se sfâşie.
Şi toată lumea ştie.

22.Un drog, vă rog

cer un vin
drog aş cere
şi-o spinală
plăcere

dă-mi mâna
de tot
să mă scoţi
din borhot

vreau ce n-am
mai văzut
rutul tău
nescăzut

în auz
dă-mi în dar
un cuvânt
preamurdar

să mă tulburi
întruna
ca pe marea-n flux
luna

vreau să ştiu
cum m-atragi
cu mareele-ţi
dragi

şi de ce-ţi stau
în câmpul
magnetic
ca tâmpul

acum zace-n
şezlong
hormonalul
meu song

23.Un nivel limitat

De-ndată ce am înţeles
(fie şi doar la un nivel restrâns)
că lumea asta e-a lui D-zeu
am început
să slăbesc
brusc
în chiar momentul ăsta
îmbrac echipamentul
de hockey
dintr-a VI-a.

24.Un zmeu e o victimă

Un zmeu e o victimă de care eşti sigur.

Îl iubeşti fiindcă zvâcneşte-n cer
destul de blând ca să te simţi stăpânul lui,
destul de tare să te simţi nerodul lui;
pentru că el trăieşte
ca un şoim antrenat
în aerul înalt şi dulce,
şi poţi mereu să ţi-l aduci în mână,
să-l îmblânzeşti apoi într-un dulap.

Un zmeu e un peşte pe care l-ai prins

Într-un iaz fără peşti,
cu care-apoi te joci cu grijă şi-ndelung,
sperând că n-o să cadă la pământ
când vântul se va linişti.

Un zmeu e un contract glorios

pe care îl închei cu soarele
încât prieteni îţi devin şi câmpul,
şi râul, ca şi adierea,
şi-apoi te rogi o lungă, rece noapte
sub luna care fără sfoară hoinăreşte,
să fii viteaz, pasionat şi pur.

25.Viitorul

Daţi-mi noaptea nedormită,

Daţi-mi camera secretă,
Singur sunt
Şi-i vreme de tortură.
Daţi-mi absolut control
Peste orice suflet gol
Şi vino lângă mine-n silă, -n ură.

Daţi-mi drog şi sex anal,

Pomul cel rămas pe deal,
Ultimul,
Vârâţi-vi-l în rimă,
Daţi-mi zidul din Berlin
Daţi-mi monstrul din Kremlin
Viitorul, frate, este crimă.

Totul o ia razna, totul se destramă,

Nimic de măsurat, nimic de prevăzut,
Viforul lumii a trecut de vamă,
În suflet ordinea s-a răsturnat şi-a dispărut.
Când "Pocăiţi-vă!" strigau profeţii în furtună
Mă-ntreb şi-acuma ce vroiau să spună.

Nu vezi şi nu ştii cine sunt,

Nu mă deosebeşti de vânt,
Sunt micul Ştrul care a scris Psaltirea.
Imperii am văzut pierind
Şi naţii am văzut venind
Dar singurul motor al vieţii e iubirea.
Am fost trimis ca să vă spun
Tăios, ne-nduplecat, nebun:
S-a terminat! E gata!
Anonimă,
Planeta s-a oprit din mers
Şi se arată Cel pervers.
Fii gata pentru viitor: e crimă!

Întreaga lume-a ta o să dispară,

Viaţa ta va deveni amară,
Ruine-n flăcări vei zări pe drum
Şi omul alb se va preface-n fum.
Femeia ta va spânzura legată
Cu capu-n jos, cu fusta sfâşiată
Şi poetaşi jegoşi îi vor da roată
Făcând cu toţi pe Charlie Manson...

Daţi-mi zidul din Berlin,

Daţi-mi monstrul din Kremlin,
Daţi-mi pe Crist,
Sau daţi-mi Hiroshima.
Distrugeţi fetuşii pe toţi,
Oricum nu veţi avea nepoţi
Căci viitorul, frate, este crima!

Totul o ia razna, totul se destramă,

Nimic de măsurat, nimic de prevăzut,
Viitorul lumii a trecut de vamă,
În suflet ordinea s-a răsturnat şi-a dispărut.
Când "Pocăiţi-vă!" strigau profeţii în furtună
Mă-ntreb şi-acuma ce vroiau să spună.

26.Voce dictând într-un avion deasupra Europei

Nu mai sunt singur,

Leonardos.
Prietenia ţi-o accept numaidecât,
dacă poţi să-mi spui ceva aievea
despre mine.
Aşa e, am avut un sveter roşu
pe care-obişnuiam să-l port
serile. Anii
ne-au apropiat.
Îndreaptă-ţi scaunul.
Cobori la Viena,
unde m-am sinucis
în `962.

27.Ai cânta și tu

Ai cânta și tu
de te-ai afla
întru-un asemenea loc - nu
te-ar mai preocupa deloc
dac-ai fi-n stare să-i lași paf
pe toți
ca un Ray Charles sau o Edith Piaf
Ai cânta
ai tot cânta
nu pentru tine
ci pentru-a făuri un sine
din învechita hrană
ce putrezește-n măruntaiele astrale
și-n răbufnirea fără dragoste
a răsuflării gurii tale
te-ai face cântăreț
mai repede decât îți ia
să urăști farmecul unui rival
și dragul meu
luat de val
ai tot cânta
ai tot cânta
și tu

28.Alţi scriitori

Steve Sanfield este un mare maestru al haikuului.

Trăieşte la ţară cu Sarah,
frumoasa lui soţie,
şi scrie despre lucrurile mărunte
ce semnifică totul.
Kyozan Joshu Roshi,
cel care a adus sute de călugări
în pragul revelaţiei complete,
se adresează simultanei
expansiuni şi contractări
a cosmosului.
Eu vorbesc înainte
despre o tânără fată nobilă
care s-a descheiat la jeanşi
pe scaunul din faţă al jeepului meu
şi m-a lăsat să ating
matricea vieţii
pentru că eram atât de departe de ea.
Trebuie să vă spun, prieteni,
prefer îndeletnicirile mele
alor lor.

29.Am două bucăţi de săpun

Am două bucăţi de săpun,

mirosind a migdale,
una pentru mine şi una pentru tine.
Pregăteşte baia,
ne vom spăla unul pe altul.

Nu am bani,
l-am omorât pe farmacist.

Şi uite un vas cu ulei

chiar ca în Biblie,
întinde-te-n braţele mele,
îţi voi face pielea strălucitoare.

Nu am bani.
L-am omorât pe parfumier.

Priveşte prin fereastră

la prăvălii şi la oameni.
Spune-mi ce mai doreşti
Şi-am să-ţi aduc imediat.

Nu am bani.
Nu am bani.
30.Amânare

"Pot ţine-n mine foarte multe; nu vorbesc

până când apele nu se revarsă peste maluri
şi penetrează digul."

Astfel am fost în stare să amân această carte

până mult dincolo de finea secolului XX.

31.Amanţi

În timpul primului crâncen pogrom

S-au întâlnit sub ruine o vreme-
Dulci negustori, ea schimbându-şi iubirea
Pe ale lui gânditoare poeme.

Şi-n faţa cuptoarelor încinse la roşu

Au reuşit, vicleni, un sărut,
Apoi soldaţii-au venit ca să-i smulgă
Dinţii de aur din gura de lut.

În crematoriul arzând cu putere

Printre flăcări, în sinistre odăi
El a-ncercat să-i sărute sânii arzând
Pe când ea ardea-n vâlvătăi.

Mai târziu el s-a-ntrebat adesea:

A fost negoţul lor adevărat?
Pe când cei din jur jefuiau fără milă
Şi ştiau că a fost înşelat.

32.Atunci s-a încheiat şi balul

Pe la vreo cincisprezece ani

am urmat o fată frumoasă
în Partidul Comunist Canadian.
Aveau loc întruniri secrete
şi se zbiera la tine
dacă întârziaseşi un minut.
Studiam Actul McCarran
adoptat de către prostănacii
din Washington şi Legea Padlock
adoptată de lacheii lor din Quebecul colonizat
iar ei spuneau măscări
despre familia mea
şi felul-n care-am făcut bani.
Voiau să dea peste cap
ţara ce mi-a fost dragă
(şi pe care am servit-o-n calitate
de Cercetaş Marin).
Chiar şi pe oamenii de treabă
care vroiau să schimbe lucrurile,
ei îi urau de-asemenea numindu-i
fascişti sociali.
Aveau planurile lor speciale
pentru delincvenţii de teapa
unchilor şi mătuşicilor mele
şi aveau planuri până
şi pentru biata mea mămică
ce se furişase afară din Lituania
cu două mere îngheţate
şi o basma plină cu bani de monopoly.
Nu mă lăsau să mă apropii de fată niciodată
nici ea să mă apropii de fată nu-mi da voie.
Ea s-a făcut din ce în ce mai arătoasă
până s-a măritat c-un avocat
devenind ea însăşi o fascistă
socială
şi (foarte probabil) şi o criminală.
Dar îi admiram pe comunişti
pentru devotamentul îndărătnic
faţă de ceva total greşit.
Aveau să treacă ani pînă să aflu,-n
privinţa mea, un lucru comparabil:
m-am alăturat unei mici bande
de zeloţi cu maxilare de oţel
ce se considerau Puşcaşii
Marini ai lumii spirituale.
E numai o chestiune de timp până s-atingem
cu-această plută
Malul Celălalt.
Vom fi cuceritorii plajei
Celuilalt Mal.
Amin.
33.Aveţi îndrăgostiţi

Aveţi îndrăgostiţi,
n-au nume, şi au vieţi doar unii pentru alţii,
şi aveţi camera, ferestrele şi patul.
Să zicem că-i un ritual.
desfaceţi patul, îngropaţi-i, înnegriţi fereastra,
lăsaţi-i pentru-o generaţie sau două.
Nimeni nu va-ndrăzni să-i deranjeze.
Vizitatori tiptil vor trece pe lângă uşa încuiată,
pândind vreun sunet, un suspin, un cântec:
dar nu aud nimic, nici respiraţii.
Voi ştiţi că nu sunt morţi, fiindcă simţiţi
în voi dragostea dragostei intense.
Copiii voştri cresc, vă părasesc,
Devin viteji soldaţi sau călăreţi.
Tovarăşii de viaţă mor, vă lasă.
Cine vă ştie? Cine-şi aminteşte?
Dar se petrece-un ritual la voi în casă:
Nu-i terminat: de mai mulţi e nevoie.
Uşa spre-ndrăgostiţi cândva se va deschide.
Odaia s-a schimbat într-o grădină deasă
cu mii de sunete, culori, mirosuri neştiute.
Patul e neted ca o delicată
napolitană de lumină albă.
În pat îndrăgostiţii,-ncet, tăcut,
fac dragoste în mijlocul grădinii.
Au ochii-nchişi,
de parcă au monezi de carne peste ei.
Au buzele rănite de răni mai vechi, mai noi,
Şi părul ei şi barba lui amestecate-s.
Când îi sărută umărul încet
ea nu-şi dă seama dacă al ei umăr
a dat sau a primit acel sărut.
Întreagă carnea ei e ca o gură.
El îi prefiră degetele peste mijloc
şi-şi simte al lui mijloc mângâiat.
Ea-l strânge mai aproape şi braţul lui o strânge.
Când ea sărută mâna lângă gura
nu ştie a cui mână o sărută,
oricum mai sunt atâtea sărutări.
Iar voi staţi lângă pat, plângând de fericire,
cojiţi cu grijă de pe ei cearşaful
privindu-i cât se mişcă de încet.
Aveţi ochii în lacrimi, încât abia-i vedeţi.
Vă dezbrăcaţi, cântaţi cu glas magnific
Fiindcă ştiţi acum: e prima voce
de om care răsună în odaie.
Veşmintele devin viţă-de-vie.
Suiţi în pat, recăpătând un trup,
iar ochii-nchişi vă sunt cusuţi la loc.
Creaţi o-mbrăţişare şi v-aruncaţi în ea.
Şi singurul moment de dubiu dureros
e când vă întrebaţi câte mulţimi cu voi în pat au stat
dar un sărut şi-o mângâiere vă spulberă
orice-ndoială.

34.Bunii germani

M-ai prezentat familiei tale

mi-ai spus, nu-n chip de bârfă,
că taică-tău a fost fascist
iar maică-ta o târfă

Am fost uşor dezamăgit

dar spun mereu(şi nu-n gând):
ai tăi erau doar buni germani,
pe când tu - Hitler Jugend.

Aşa că am să plec în China

unde e bine iarăşi
unde-asasinu-ţi e poet
şi-o fată ţi-e tovarăş.

35.Călătorie

Iubindu-te, trup lângâ trup, adesea m-am gândit

Să călătoresc fără bani spre un tron de noroi
Spre un maestru ce m-ar învăţa negreşit
Să ocolesc durerea, ca să mă-ntorc apoi
La dragoste-n îmbrăţişarea lacului şi stâncii.

Pierdut în lanurile părului tău n-am pierdut

Nicodată cărarea cea adevărată;
Mut lângă corpul tău să mă supun n-am putut
Voinţei ce mă-mpiedică să-ţi promit vreodată
Sau să-ţi jur, şi adesea în timp ce dormeai
La frumuseţea ta priveam cu groază.
Acum,
Ştiu de ce atâţia s-au oprit şi au plâns
Între iubiri abandonate şi căutate mereu
Şi întrebându-se dac-are rost călătoria-
Căci orizontul are linia dulce-a obrazului tău
Şi cerul vântos i-o buclă-n părul tău lung şi greu.

36.Când beau

Când îmi beau scotch-ul de 300 $

în compania lui Roshi
mi-astâmpăr orice sete - şi
un song pe buze-mi vine
se-ntinde o femeie lângă mine - şi
orice dorinţă mă îmbie
să mă ghemuiesc în pielea goală
între salivândele ei fălci

Ajunge, strig, ajunge

Roshi îmi umple însă iar paharul
şi mă chinuie noi patimi
pofte noi
De pildă cad
într-o tulipă
(căreia nu-i mai dau de fund)
sau mă cufund prăvalnic şi nocturn
într-o împerechere sexuală năduşită
cu cineva aproape de două ori mai mare
decât
pe boltă
Ursa Mare

Când mănânc carne cu Roshi

patrupedele
nu mai dau ţipăt şi
bipedele
nu-ncearcă să mai zboare
iar somnul roz şi
stors de vlagă
se întoarce, -n mâna mea, acasă
în timp ce lupul lui Roshi
muşcându-şi lanţul rupt
face senzaţie
în chilie
împrietenindu-se cu toată lumea

Când mă ghiftui cu Roshi -

şi Ballantine-ul curge
mi se strecoară pinii-n sân
iar marii şi plictisitorii
bolovani suri
ai lui Mt. Baldy
mi se târăsc în inimă - şi
se înfruptă toţi şi toate cu
grăsimea delicioasă şi
cu popcornul cu brânză, alb,
sau cu tot ce-şi vor mai fi
dorit
în aceşti ani din urmă

37.Când femeia americană

Când această femeie americană

cu coapsele-nfăşurate în pânză roşie
trece fulgerând pe lângă mine
ca un trib mongol incendiind o pădure
oraşul e topit de plăcere
şi case şubrede, de-o sută de ani
se preling în stradă;
şi ochii-mi sunt arşi
pentru chinezoacele brodate
deja bătrâne
şi-atât de mici între pini
pe-aceste peisaje enorme
că dăcă-ţi întorci capul
au dispărut pentru ore întregi.

38.Cântec

Aproape m-am dus la culcare

fără să-mi amintesc
cele patru violete albe
puse de mine la cheotoarea
pulovărului tău verde

şi cum te-am sărutat atunci

şi tu m-ai sărutat
timidă ca şi când
nici n-aş fi fost iubitul tău.

39.Cântec de dimineaţă

A visat că doctorii au sosit

Şi picioarele de la genunchi i-au tăiat.
Asta a visat într-o dimineaţă
Dormind cu mine în pat.

Şi eu nu eram în acel
Vis, nici ţipătul de amputat,
Totuşi mi-a spus-o-ntr-o dimineaţă
După o noapte cu mine în pat.

40.Cântec pentru Abraham Klein

Istovit, psalmistul cu scripca

Lângă el, s-a oprit din cântat.
Trecuseră deja şi Sabatul
Şi mireasa cea din Sabat.

Masa acum era goală,

Lumânările reci erau, vai,
Pâinea cântată de el minunat
Era plină de mucegai.

Se-ntoarse către lăută

Tremurând în noapte şi ceaţă.
Nici o muzică, se gândea, n-o să-l poarte
De-acuma spre dimineaţă.

Uitată era acum Legea

Şi Regele însuşi uitat.
Din obicei şi cu gândul aiurea
Mâna lui spre arcuş a cătat.
A cântat, şi totul rămase
La fel, deşi mulţi ascultau.
Dar faţa-i era acum minunată
Şi braţele tari îi erau.

41.Cântec pentru liniştire

Coboară-ţi pleoapele
peste apă
alătură-te nopţii
ca arborii
sub care eşti întins

Cât de mulţi greieri

ce multe valuri
uşor după uşor
pe ţărmul fără de-ntoarcere

Sunt stele
dintr-o altă privire
şi-o lună
ca algele le iveşte

Şi nimeni nu va numi greierii vani

la vremea lor
la vremea lor
Şi nimeni nu-ţi va zice trândav
de vei muri cu soarele-odată.

42.Cântecul încornoratului

Dacă asta arat-ă poem

ar trebui să vă avertizez de la-nceput
că nu vrea să fie aşa ceva.
Nu vreau să poetizez nimic.
Ştiu tot rolul ei în povestea asta
dar nu sunt preocupat de asta acum.
Totul e între tine şi mine.
În ce mă priveşte nu dau doi bani pe cine-a-nceput:
de fapt mă-ntreb dacă dau doi bani pe orice.
Dar vreau să spun şi eu ceva.
Oricum, i-ai vârât pe gât cinci beri MacKewan,
ai dus-o în camera ta, ai pus discurile potrivite,
şi într-o oră sau două totul a fost gata.
Ştiu totul despre pasiune şi onoare
dar din nefericire asta n-a avut chiar nimic din
vreuna din ele:

o, a fost pasiune, n-am nici o-ndoială

şi chiar ceva onoare
dar important a fost că l-aţi încornorat pe
Leonard Cohen.
Drace, aş putea să mă adresez şi vouă la amândoi:
n-am timp să scriu nimic altceva.
Trebuie să-mi spui rugăciunile.
Trebuie să aştept la fereastră.
Repet: important a fost că l-aţi încornorat pe
Leonard Cohen.
Îmi place versu-acesta fiindcă are numele meu în el.

Ce-mi face într-adevăr silă

e că totul a rămas ca-nainte:
sunt tot un fel de prieten,
sunt tot un fel de iubit.
Dar nu pentru multă vreme:
de-asta vă spun la amândoi lucrul ăsta.
Fapt e că mă transform în aur, devin aur.
E un proces îndelungat, se zice,
se-ntâmplă în etape.
Vă informaz aşadar că deja m-am transformat
în noroi.

43.Care-i chichirezul?

Un cunoscut mi-a relatat

că marele înţelept
Nisargadatta Maharaj
i-a oferit o dată o ţigară.
"Mulţumesc, domnule, dar nu fumez."
"Nu fumaţi?", răspunse învăţatul.
"Atunci, ce noimă are viaţa asta?"
44.Cerul Parisului

Ceru-n Paris
e-albastru smalţ
vreau ca-ntr-un vis
să mă tot `nalţ

Ai gambe lungi
suflet negreu
dar lanţuri tari
căci ăsta-s eu

45.Cum ceaţa nu lasă vreo rană

Cum ceaţa nu lasă vreo rană

Pe dealul verde-ntunecat
Aşa trupul meu nu lasă vreo rană
Pe trupul tău minunat.

Când vântul şi şoimul se-adună

În cerul enorm
Trupurile noastre se-adună
Şi ele, apoi se-ntorc şi adorm.

Cum multe nopţi îndură să fie

Fără de stele sau lună
Vom îndura şi noi suferinţa
De-a nu mai fi împreună.

46.Cum m-aş fi putut îndoi

Am încetat să te mai caut

am încetat să te aştept
am încetat să mor de dragul meu
Repede-repede îmbătrânit-am
obrazul mi s-a buhăit,
în mine, intestinele-au slăbit
şi am uitat că te-am iubit vreodată
Eram bătrân
nu aveam centru, nici misiune
pribegeam mâncând şi cumpărând
haine din ce în ce mai largi
uitând de ce urăsc
fiece clipă lungă
pe care trebuia s-o umplu
De ce te-ai întors la mine astă seară
nu pot nici cel puţin să mă ridic
din fotoliul ăsta. îmi curg lacrimi
pe obraji
sunt iar îndrăgostit
pot vieţui aşa

47.Dar

Îmi spui că tăcerea

e mai aproape de pace decât poemele
dar dacă ţi-aş aduce-n dar
liniştea
(fiindcă ştiu liniştea)
tu ştiu că ai zice
Asta nu-i linişte
ci doar un alt poem
şi-n mâini mi-ai pune-o înapoi.

48.De cine-ţi aduci, de fapt, aminte

Tata a murit
când aveam nouă ani;
mama când aveam
46.
În acest răstimp,
câinele meu şi câţiva prieteni.
Mai numeroşi, de la un timp încoace,
prieteni adevăraţi,
unchi şi mătuşi,
şi multe cunoştinţe.
Ar mai fi fost Sheila.
Ea mi-a spus:"Len, nu fi dobitoc!
Ia-ţi în serios dorinţa".
A murit la scurt timp după aia.
Aveam ambii câte cincisprezece ani.

49.Din cauza câtorva cântece

Din cauza câtorva cântece

în care am vorbit despre misterul lor,
femeile au fost
excepțional de binevoitoare
față de bătrânețea mea.
Fac un loc special
în viețile lor ocupate
și mă duc acolo.
Se dezgolesc
în felurile lor diferite
și spun:
Privește-mă, Leonard,
privește-mă o ultimă dată .
Apoi se apleacă peste pat
și mă acoperă
ca pe un bebeluș care tremură.

50.Doamna mea poate dormi

Doamna mea poate dormi

pe o batistă
Sau dacă-i toamnă
pe-o frunză veştedă, tristă.

Am văzut vânătorii
Îngenunchindu-i înainte
Pentru ei nici în somn
Ea n-are cuvinte.

Ei n-au nimic să-i ofere

Decât o inimă tristă.
Eu mă caut în buzunare
De o frunză sau o batistă.

51.Dragă jurnalule

Mai mare decât Biblia eşti

şi decât Soborul Păsărilor şi
Decât Upanişhadele
Toate la un loc

Eşti mai sever

Decât Scripturile
Şi decât Codul lui Hammurabi
Eşti mai primejdios decât hârtia
Lui Luther
Bătută-n cuie-n uşa Catedralei
Mai dulce eşti decât Cântarea
Cântărilor şi pe departe mai puternic
Decât Epopeea lui Ghilgameş
Şi mai cutezător
Decât orice Sagă islandeză

Îmi plec fruntea a recunoştinţă

În faţa celor ce-şi dau viaţa
Pentru a păstra secretul zilnic
Bine ferecat

Dragă Jurnalule
N-aş vrea să fiu ireverenţios
Dar tu eşti mai sublim
Decât orice Text Sacru

Uneori o simplă consemnare

A propriilor mele întâmplări
E mai sfântă decât Carta
Drepturilor
Şi mai însufleţită

52.Dulce timp

Ce dulce e senzația timpului atunci

când este prea târziu

și nu mai este cazul să urmezi

unduitoarele ei șolduri

până la capătul imaginației tale

muribunde

53.Există unii oameni

Există unii oameni

ce-ar trebui să aibă munţi
să le păstreze numele prin vremuri.

O piatră de mormânt nu e destul

de tare şi de înverzită
iar fiii se îndepărtează
ca nişte degete
când pumnul se deschide.

Prietenul meu drag

a trăit şi-a murit în tăcere,
cu demnitate, şi nu a lăsat
cărţi, fii sau vreo femeie ca să-l plângă.

Şi nici acesta nu-i un cânt de jale

Ci doar un nume dat acestui munte
pe care umblu,
îmiresmat, purtând lumini şi umbre
prin ceaţa palidă a înserării.
E muntele ce va purta numele lui.

54.Florile ce le-am lăsat în pământ

Florile ce le-am lăsat în pământ,

pe care nu le-am cules pentru tine,
le aduc azi pe toate,
ca să le las să crească etern,
nu în poeme sau marmură
ci unde-au căzut şi-au putrezit.

Şi navele în radele lor măreţe

mari şi trecătoare ca eroii,
nave pe care n-am navigat,
le aduc azi pe toate
ca să le las pe oceane etern,
nu în machete sau în balade,
ci unde, găurite, -au eşuat.

Iar copilul pe ai cărui umeri stau

şi al cărui dor l-am izgonit
cu o regală şi obştească disciplină,
azi îl aduc `napoi
să tânjească etern
nu în confesiuni sau în biografie
ci unde el a prosperat
crescând viclean şi păros.
Nu răutatea mă îndepărtează,
ducând la renunţare şi trădare:
e oboseala, oboseala de tine.

Aur, ivoriu, carne, iubire, divin, sânge, lună

am devenit expertul acestui catalog.
Atât de glorios odată, corpul meu
doar un muzeu a devenit acum:
o gură-mi aminteşte o parte din el,
o mână altă parte,
o umezeală, o căldură alta.

Cine posedă ceva de el nefăcut?

Nu sunt eu sursa frumuseţii tale
cum nu sunt nici a coamelor de cai sau a cascadei.
Acesta-i ultimul meu catalog.
Respir nerespirabilul
te iubesc te iubesc-
şi îţi dau drumul pentru totdeauna.

55.Frigul

Frigul mă cuprinde
şi eu tremur
Vinu-mi înfrânge lacrimile Noaptea
mă duce la culcare
iar remuşcările-mi
fortifică decizia
Numele-ţi arde
sub o stană
Chiar şi fiind cu tine
vroiam să fiu aici
Ploaia mă desface la curea
Absenţei tale
vântu-i dă o formă
intru şi ies
din Unica Inimă
nemaiîncercând
să fiu liber
56.Haiku de vară

Tăcere
şi-o mai adâncă tăcere
când greierii
ezită.