Nu mă miră că presa europeană dă relativ puțină atenție Declarației de la Paris (THE PARIS

STATEMENT - A EUROPE WE CAN BELIVE IN) – un document elaborat și semnat la începutul

lunii octombrie (7 octombrie 2017) de eminenți intelectuali europeni: Philippe Bénéton, Rémi Brague,
Chantal Delsol, Pierre Manent (Franța), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko
(Polonia), Dalmacio Negro Pavón (Spania), Roger Scruton (UK), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan
Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia). Documentul, destul de lung pentru vremurile noastre, în care
dimensiunea maxim acceptabilă este cea a sms-ului, spune adevăruri mari și, vai, periculoase pentru
aceste timpuri. El vorbește explicit despre Europa falsă cu care mai toți liderii europeni, birocrația
bruxelleză și toată media mainstream încearcă să înlocuiască Europa reală.
Să definim, mai precis, termenii. Nu ne va fi greu, pentru că experiența vieții noastre ne ajută. Europa
reală este cea produsă de propria ei istorie, de antichitatea greco-romană, de creștinism și de iluminism,
de lungul Ev Mediu și de fulgerătoarea modernitate, este Europa lui Bach și a Beatlesilor, Europa lui
Rodin și a lui Brâncuși, Europa marii noastre creativități și a marilor noastre angoase. Europa în care
trăim de cînd ne știm este Europa națiunilor europene. Avem o istorie comună și avem, de asemenea,
fiecare istoria noastră. Europa reală este istoria noastră comună, care nici nu contravine, nici nu anulează
istoriile noastre individuale. Europa reală este casa noastră, iar prima și cea mai importantă trăsătură a ei
este că e, pentru noi, de neînlocuit. Dacă ea va fi înlocuită, atunci și noi vom deveni alții. Ceea ce, sper că
acceptă toată lumea, este dreptul nostru să nu vrem. Dimpotrivă, Europa falsă este o Europă care se
leapădă complet pe sine, devine un fel de loc gol în care încape, egal, absolut toată lumea. Europa falsă nu
mai e a europenilor, ci întregii lumi, pentru că, în viziunea promoterilor ei, orice om de pe planetă poate
deveni european, doar să vrea. Europa falsă este un spațiu care își suspendă semnele identitare pentru a
deveni un fel de paradis indiscriminat al oricui, un loc în care, de pildă, pentru a acomoda viziunile tari
ale islamului despre stat și societate (căci Europa falsă nu cere nimic nimănui, ci doar oferă), sîntem gata
să suprimăm viziunea noastră proprie, europeană, în aceste materii. Europa falsă este Europa care spune
că nu mai există națiuni europene, dar oricare alte națiuni/naționalități trebuie încurajate să existe. Europa
falsă reneagă determinația creștină a propriei culturi, este o Europă care propune o lectură caricaturală și
plină de prejudecăți ideologice a propriei istorii. Europa falsă este o Europă rușinată de propria ei istorie,
o Europă care își cere continuu scuze lumii că a ajuns unde a ajuns din punct de vedere cultural, economic
și social. O Europă care se dezice de marile ei principii precum familia, ierarhia socială și egalitatea
absolută în fața legii, dar și de democrație (mă refer la ignorarea rezultatului referendumurilor, dar și la
blamarea popoarelor pentru opțiunile lor electorale).

Declarația de la Paris apreciază corect că legionarii falsei Europe cred, poate chiar cu convingere
autoritară, adaug eu, că istoria e de partea lor. Mai precis, că ei sînt de partea istoriei. Ei sînt, de fapt,
promotorii acelui istoricism pe care îl făcea praf unul dintre idolii lor, Karl Popper. Semn că nici măcar
marile texte ale propriei lor ideologii nu le mai spun nimic. Ei vor să oculteze cu totul, de pildă, rolul
imens al creștinismului în crearea unei conștiințe europene pentru că li se pare că identitatea religioasă
periclitează proiectul noii credințe universale în drepturile omului și atît. Creștinismul este, fie că vor ei,
fie că nu vor, un factor coagulant de forță istorică. Veritabila Europă, în măsura în care există ca o
entitate, în măsura în care se vede pe sine ca pe o comunitate, este produsul identității creștine. Nu-ți poți
reprima perplexitatea cînd auzi că trebuie să ne unim și să ne integrăm în limitele Europei, dar în lipsa
factorului coagulant, creștinismul. O veste proastă pentru iubitorii falsei Europe: pentru europeni, nimic
nu poate înlocui creștinismul ca element comun. Dimpotrivă, următorul factor identitar de forță este mai
degrabă despărțitor: identitatea națională. Iar pentru cei care cred că, vreo-dată, puterea credinței în Iisus
Christos de a crea comunitate va putea fi egalată și înlocuită de puterea credinței într-un gen de Jean-
Claude Juncker, am doar un zîmbet și atît…

În Declarația de la Paris, se zice la un moment dat: „La plus grande menace pour l’avenir de l’Europe
n’est ni l’aventurisme de la Russie ni l’immigration musulmane. L’Europe véritable est menacée par
l’étau suffocant dont cette fausse Europe nous écrase.“ („Cea mai mare ameninţare cu privire la viitorul
Europei nu este nici intervenţionismul rus, nici imigraţia musulmană. Cel mai mare risc pentru adevărata
Europă este menghina în care falsa Europă ne ţine imaginaţia.“) Mă aștept să aud imediat cum un
Anonimică, un Nimicescu sau un Golache, forțele teribile ale presei noastre, vor explica fanilor lor că
alde Scruton, Brague, Manent și Spaemann sînt agenți putiniști. Unul dintre motivele pentru care chiar nu
contăm în marea dezbatere europeană cu privire la viitor este că am cam încetat să contăm în spațiul
inteligenței. Dar mai e și altul: sîntem mereu în urmă cu cîțiva pași. Decalajul istoric față de Occident este
endemic pentru noi. Toți istoricii ne spun asta. România trăiește crizele – cel puțin pe cele culturale – la
mult timp după ce ele au fost depășite în Occident. La noi nu se pune, încă, problema falsei Europe. Noi
ne luptăm, încă, să ne dumirim care dintre noi e hoț și care nu. De-o parte și de cealaltă a Carpaților,
România prevalează în fața oricărei Europe, fie că e ea falsă, ori că e ea veritabilă.

Sever Voinescu (Aparut in DILEMA VECHE, nr. 715, 2-8 noiembrie 2017)

DECLARAŢIA DE LA PARIS
EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE
(Textul integral)

01.Europa este casa noastră. Europa ne aparţine şi noi aparţinem Europei. Aici este casa noastră; nu
avem altundeva. Motivele pentru care Europa ne este scumpă depăşesc capacitatea noastră de a ne
explica sau justifica această credincioşie. Este vorba de o istorie comună, de speranţe şi iubiri. Este
vorba despre obiceiuri împământenite, de clipe de patos şi durere. Este vorba despre inspiraţionala
experienţă a reconcilierii şi promisiunea unui viitor împreună. Peisaje şi evenimente obişnuite sunt
pline de semnificaţii speciale pe care doar noi le putem înţelege. Acasă este acolo unde lucrurile ne
sunt familiare şi unde rămânem recunoscuţi oricât de mult am rătăcit. Aceasta este adevărata Europă,
preţioasa noastră civilizaţie pe care nimic nu o poate înlocui.

02.Suntem sub ameninţarea unei false Europe. Europa, cu toată bogăţia şi măreţia ei, se găseşte
sub ameninţarea unei false înţelegeri a propriei identităţi. O falsă Europă care se vede pe sine ca o
culme a civilizaţiei, dar în realitate ne va confisca căminul. Care face apel la virtuţile autentic europene,
pe care însă le exagerează şi distorsionează, în timp ce ea însăşi rămâne oarbă la propriile vicii.
Această falsă Europă, care se complace în promovarea unei caricaturi partizane a istoriei noastre, este
iremediabil discriminatorie faţă de trecut. Adepţii ei aleg să fie orfani fără trecut şi prezintă starea de
orfan fără familie şi cămin ca pe o cucerire nobilă a prezentului. Astfel, falsa Europă se erijează ca
înaintemergătoarea unei comunităţi universale care de fapt nu este nici comunitate, nici universală.

03.Falsa Europă este utopică şi tiranică. Campionii falsei Europe sunt vrăjiţi de superstiţia
progresului inevitabil. Cred că Istoria este de partea lor, iar această credinţă îi face aroganţi şi
dispreţuitori, incapabili să mai recunoască defectele lumii la care pun umărul, o lume în care nu mai
există naţiuni şi culturi. În plus, aceştia ignoră adevăratul izvor al virtuţilor umane pe care le preţuiesc
– la fel ca şi noi. Ei ignoră sau chiar resping rădăcinile creştine ale Europei. Şi sunt extrem de atenţi să
nu-i ofenseze pe musulmani, despre care îşi închipuie că vor adopta cu bucurie perspectiva lor
seculară şi multiculturală. Năpădită de prejudecăţi, superstiţie şi ignoranţă şi orbită de viziunea
înfumurată şi plină de sine a unui viitor utopic, falsa Europă înăbuşă în mod automat orice dezacord.
Ceea ce se face, desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.

04.Trebuie să apărăm adevărata Europă. Mergem pe un drum înfundat. Cea mai mare ameninţare
cu privire la viitorul Europei nu este nici intervenţionismul rus, nici imigraţia musulmană. Cel mai mare
risc pentru adevărata Europă este menghina în care falsa Europă ne ţine imaginaţia. Naţiunile şi
cultura noastră sunt golite de conţinut şi înlocuite de fantasma unei Europe iluzorii. Ne angajăm să
ţinem piept acestei ameninţări la adresa viitorului. Vom apăra, susţine şi promova adevărata Europă,
Europa căreia cu toţii îi aparţinem de fapt.

05.Solidaritatea şi loialitatea civică încurajează participarea activă. Adevărata Europă aşteaptă şi

încurajează o participare activă la proiectul comun al vieţii politice şi culturale. Idealul european este
cel de solidaritate bazată pe acceptarea unui corp de legi care se aplică tuturor şi are cerinţe limitate.
Această acceptare nu a luat întotdeauna forma democraţiei reprezentative. Dar tradiţia noastră de
supunere civică reflectă un acord fundamental cu tradiţiile noastre politice şi culturale, în orice formă
s-ar manifesta ele. În trecut, europenii s-au luptat pentru un sistem politic mai deschis participării
populare şi suntem pe drept cuvânt mândri de aceasta. Chiar în timp ce duceau această luptă, uneori
prin revoltă făţişă, europenii au afirmat mereu cu tărie că, în ciuda nedreptăţilor şi eşecurilor, tradiţiile
popoarelor de pe acest continent ne aparţin tuturor. Un devotament atât de puternic pentru reformă
arată Europa ca pe un loc care a căutat mereu dreptatea. Acest spirit de progres s-a născut din
dragostea şi fidelitatea pe care am arătat-o patriei.

06.Nu suntem supuşi pasivi. Spiritul unităţii europene ne permite să le acordăm încrederea celor
din piaţa publică, chiar dacă ne sunt străini. Parcurile publice, pieţele centrale şi largile bulevarde ale
oraşelor europene exprimă spiritul politic European: împărtăşim o viaţă în comun şi treburile
publice (res publica). Presupunem că este de datoria noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru
viitorul societăţilor în care trăim. Nu suntem supuşi pasivi aflaţi sub dominaţia unei puteri despotice,
fie ea sacră sau seculară. Nu ne prosternăm în faţa forţelor implacabile ale istoriei. A fi european
însemnă să fii capabil de acţiune politică şi istorică. Suntem autorii destinului nostru comun.

07.Statul-naţiune este emblema Europei. Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem
fiecare propria limbă, propriile tradiţii şi graniţe. Dar am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră,
chiar şi atunci când ne-am găsit pe poziţii opuse sau chiar în război. Această unitate în diversitate ni
se pare firească. Dar este deopotrivă remarcabilă şi preţioasă, pentru că nu este nici naturală, nici
inevitabilă. Cea mai obişnuită formă politică de unitate în diversitate este imperiul, exact ceea ce regii
războinici ai Europei au încercat să creeze iar şi iar după căderea Imperiului Roman. Atracţia formulei
imperiale a fost îndelungată, dar în final a învins statul-naţiune, forma politică ce conferă suveranitate
popoarelor. Statul-naţiune a devenit astfel emblema civilizaţiei europene.

08.Nu susţinem o unitate impusă cu forţa. O comunitate naţională se autoguvernează cu mândrie,

adesea se laudă cu realizările în plan naţional în domeniul artei sau al ştiinţelor şi concurează cu alte
naţiuni. Uneori aceasta s-a făcut şi pe câmpul de luptă, ceea ce a rănit Europa – uneori profund – dar
nu a reuşit niciodată să compromită unitatea noastră culturală. De fapt, s-a întâmplat chiar contrariul.
Pe măsură ce statele-naţiune ale Europei deveneau tot mai recunoscute şi de sine-stătătoare,
identitatea Europeană comună s-a consolidat. După teribila vărsare de sânge a celor două Războaie
Mondiale din prima jumătate a secolului XX, am pornit la drum cu o hotărâre şi mai mare de a ne
cinsti moştenirea culturală comună. Aceasta dovedeşte profunzimea şi forţa Europei ca civilizaţie
cosmopolită în adevăratul sens al cuvântului. Nu căutăm unitatea impusă cu forţa de tipul unui
imperiu. Dimpotrivă, Europa cosmopolită recunoaşte că iubirea de patrie şi supunerea civică faţă de
ţară includ şi o deschidere către lumea largă.

09.Creştinismul a încurajat unitatea culturală. Adevărata Europă a fost marcată de creştinism.

Împărăţia universală a Bisericii – una a duhului – i-a conferit unitate culturală Europei, fără a avea
nevoie şi de un imperiu politic. Aceasta a permis înflorirea culturilor şi cetăţeniilor specifice în sânul
unei culturi Europene comune. Autonomia a ceea ce azi numim societatea civilă a devenit o
caracteristică a vieţii europene. Evanghelia creştină nu impune legea divină în treburile statului, ci
permite afirmarea şi cinstirea legilor seculare ale naţiunilor în diversitatea lor, fără ca aceasta să
prezinte vreo ameninţare la adresa unităţii noastre. Nu întâmplător declinul credinţei creştine în
Europa a coincis cu reluarea eforturilor de a stabili o unitate politică, un imperiu al banului şi regulilor
prezentat sub masca unor sentimente de universalism pseudoreligios. Este ceea construieşte şi
promovează în prezent Uniunea Europeană.

10.Europa se hrăneşte din rădăcinile sale creştine. Adevărata Europă afirmă demnitatea egală a
fiecărei persoane indiferent de sex, statut sau rasă. Aceasta provine tot din rădăcinile noastre
creştine. Bunele noastre virtuţi provin toate din moştenirea noastră creştină: echitatea, compasiunea,
mila, iertarea, împăcarea, caritatea. Creştinismul a revoluţionat relaţia dintre bărbat şi femeie,
preţuind dragostea şi fidelitatea reciprocă într-un mod nemaiîntâlnit. Legământul căsătoriei le
permite bărbaţilor şi femeilor să înflorească în comuniune. Majoritatea sacrificiilor noastre sunt de
dragul consortului sau al copiilor noştri. Acest duh jertfelnic constituie o altă contribuţie creştină la
Europa pe care o iubim.

11.Rădăcinile clasice încurajează excelenţa. Adevărata Europă îşi trage extrage inspiraţia şi din
tradiţia clasică. Ne recunoaştem oglindiţi în literatura antică greacă şi romană. Ca europeni, ne
străduim să atingem măreţia, cununa virtuţilor clasice. Uneori, aceasta a condus la o competiţie
violentă pentru supremaţie. Dar, în cea mai bună versiune a sa, aspiraţia către excelenţă continuă să
inspire europenii să compună muzică şi să creeze obiecte de artă de o frumuseţe inegalabilă şi să
facă descoperiri istorice în ştiinţă şi tehnologie. Adevărata Europă nu a uitat vreo clipă nici virtuţile
severe ale calmilor romani, nici mândria participării civice şi spiritul de investigare filosofică ale
grecilor antici. Şi acestea fac parte din moştenirea noastră culturală.

12.Europa este un proiect comun. Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă. Cei care ne
propun o falsă Europă nu greşesc când îşi doresc dezvoltare şi reformare. S-au realizat multe după
1945 şi după 1989 – realizări pe care trebuie să le cinstim şi să le sărbătorim. Viaţa noastră comună
este un proiect în lucru, nu o moştenire împietrită. Dar viitorul Europei rezidă în reafirmarea credinţei
noastre în cele mai bune tradiţii, nu într-un universalism contrafăcut care cere uitare şi repudiere de
sine. Europa nu a început odată cu Iluminismul. Uniunea Europeană nu împlineşte dezideratul de
cămin drag al nostru. Adevărata Europă este şi va fi întotdeauna o comunitate de naţiuni de sine-
stătătoare, care uneori îşi apără cu înverşunare diferenţa, dar mereu unite prin moştenirea spirituală
pe care o dezbat şi dezvoltă împreună, pe care o împărtăşesc şi o iubesc.
13.Ne pierdem căminul. Adevărata Europă este în primejdie. Suntem pe cale să pierdem multe:
suveranitatea popoarelor, rezistenţa la imperialism, cosmopolitismul civic capabil de iubire,
moştenirea creştină a unei vieţii umane şi demne, angajamentul viu faţă moştenirea antichităţii
greco-romane. Pe măsură ce promotorii falsei Europe construiesc un fals creştinism al drepturilor
universale ale omului, noi ne pierdem căminul.

14.Se promovează o falsă libertate. Falsa Europă afişează un devotament fără precedent pentru
libertatea umană. O libertate care, totuşi, este foarte părtinitoare şi se prezintă mai degrabă ca
eliberare de orice constrângere: eliberare sexuală, libertatea de auto-exprimare, libertatea de a fi „tu
însuţi”. Generaţia studenţilor care au participat la revolta din 1968 priveşte aceste libertăţi ca pe nişte
victorii preţioase în faţa unui regim cultural cândva opresiv şi atotputernic. Se percep pe ei înşişi ca
mari eliberatori, iar imoralitatea le este aclamată ca o adevărată realizare morală pentru care întreaga
lume ar trebui să le fie recunoscătoare.

15.Individualismul, izolarea şi lipsa de ţel se răspândesc. Pentru generaţiile europene mai tinere,
realitatea nu pare atât de aurită. Libertinajul hedonist adesea provoacă plictiseală şi un sentiment
profund de lipsă de ţel. Legătura căsătoriei a slăbit. Valurile libertăţii sexuale care se rostogolesc
peste tineri le înăbuşă dorinţa profundă de a se căsători şi a-şi întemeia familii. O libertate care
înăbuşă cea mai profundă aspiraţie a inimii devine blestem. Societăţile noastre par să se afunde în
individualism, izolare şi lipsă de ţel. În locul libertăţii, suntem condamnaţi la conformismul lipsit de
substanţă al culturii consumeriste şi mediatice. Avem datoria să spunem adevărul: Generaţia 1968 a
distrus, nu a construit. Au creat un gol pe care acum îl umplu reţelele de socializare online, turismul
ieftin şi pornografia.

16.Suntem reglementaţi şi gestionaţi. Chiar în timp ce pretutindeni este ridicată în slăvi libertatea
fără precedent de care cetăţenii se bucură în ziua de astăzi, viaţa europenilor devine tot mai amplu
reglementată. Regulile – adesea elaborate de birocraţi fără chip care merg mână în mână cu interese
puternice – ne guvernează relaţiile de muncă, deciziile de afaceri, calificările educaţionale, ştirile şi
divertismentul. Iar Europa încearcă acum să strângă şurubul în ceea ce priveşte regulile libertăţii de
exprimare, o libertate pe care se întemeiază însăşi Europa, căci reprezintă manifestarea libertăţii de
conştiinţă. Noile restricţii nu vizează obscenitatea sau alte atacuri la adresa decenţei în viaţa publică.
Ceea ce doreşte, de fapt, să restricţioneze clasa guvernantă a Europei este exprimarea politică. Liderii
politici care rostesc adevăruri incomode despre Islam şi imigraţie sunt târâţi prin tribunale.
Corectitudinea politică impune tabuuri puternice, care împiedică orice punere sub semnul întrebării a
stării de fapt. Falsa Europă nu încurajează de fapt o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a
omogenizării consumeriste şi a conformismului impus politic.

17.Multiculturalismul nu funcţionează. Falsa Europă se mai mândreşte şi cu un devotament fără

precedent faţă de principiul egalităţii. Pretinde că promovează non-discriminarea şi incluzivitatea faţă
de toate rasele, religiile şi identităţile. În această privinţă, progresele sunt autentice, dar au fost
însoţite de o detaşare utopică de realitate. În decursul unei singure generaţii, cea anterioară, Europa
a pus în aplicare un proiect măreţ de multiculturalism. A cere sau promova adaptarea nou-veniţilor
de religie musulmană la obiceiurile şi moravurile noastre, ca să nu pretindem şi la religia noastră, este
considerat ca o nedreptate flagrantă. Ni se spune că devotamentul nostru pentru egalitate ne cere să
renunţăm la orice urmă de pretenţie că am avea o cultură superioară. În mod paradoxal, aventura
multiculturală a Europei, care neagă rădăcinile creştine ale acesteia, promovează o formă exagerată şi
himerică a idealului creştin de caritate universală. Le cere popoarelor Europene un grad de negare de
sine care frizează sfinţenia. Ni se cere să confirmăm însăşi colonizarea propriei patrii şi moartea
propriei culturi ca cea mai mare realizare europeană a secolului XXI – un act de sacrificiu colectiv
făcut de dragul unei noi comunităţi globale a păcii şi prosperităţii, care s-ar naşte acum.

18.Rea-credinţă. Este o doză mare de rea-credinţă în acest raţionament. Cu siguranţă majoritatea

celor din clasa guvernantă recunosc superioritatea culturii europene, dar refuză afirmarea ei publică
într-o manieră care ar putea leza imigranţii. Dată fiind această superioritate, ei cred că asimilarea va
avea loc în mod natural şi rapid. Ca o reverberaţie ironică a vechii gândiri imperialiste, clasa
guvernantă europeană presupune că aceştia vor deveni de la sine ca „noi”, prin legea naturii şi a
istoriei, neputând concepe faptul că s-ar putea să se întâmple chiar pe dos. Între timp,
multiculturalismul se aplică în mod oficial ca instrument terapeutic de gestionare a nefericitelor
tensiuni culturale „temporare”.

19.Creşterea tiraniei tehnocratice. Există însă o doză şi mai mare de rea-credinţă, una de natură
întunecată. În decursul celei mai recente generaţii, un segment tot mai amplu al clasei noastre
guvernante a decis că globalizarea accelerată îi favorizează propriile interese. Vor să construiască
instituţii supranaţionale pe care să le poată controla fără inconvenientele rezultate din suveranitatea
populară. Devine tot mai limpede că „deficitul de democraţie” din Uniunea Europeană nu mai este o
simplă problemă tehnică ce poate fi remediată prin mijloace tehnice. Ci este mai degrabă o
caracteristică fundamentală şi apărată cu zel. Fie că sunt legitimaţi de presupuse necesităţi
economice, fie de legislaţia internaţională a drepturilor omului, care se dezvoltă în mod autonom,
mandarinii supranaţionali ai instituţiilor UE confiscă viaţa politică a Europei, răspunzând la toate
provocările cu acelaşi argument tehnocrat: „Nu există alternativă”. Aceasta este tirania ascunsă, dar
tot mai reală, cu care ne confruntăm.

20.Falsa Europă este fragilă şi neputincioasă. Vina tragică a falsei Europe devine tot mai evidentă,
în ciuda faptului că partizanii ei fac eforturi majore pentru a întreţine falsele iluzii. Mai presus de
orice, falsa Europă se dovedeşte mai slabă decât şi-ar fi imaginat cineva. Nu distracţiile populare şi
consumul de bunuri materiale sunt cele care susţin viaţa cetăţii. Lipsite de idealuri mai înalte şi
descurajate, prin ideologia multiculturalistă, de a-şi mai exprima mândria patriotică, societăţile
moderne cu greu îşi mai găsesc resursele pentru a se apăra. Mai mult chiar, încrederea cetăţenească
şi coeziunea socială nu se consolidează prin retorica incluzivităţii sau cu ajutorul unui sistem
economic impersonal dominat de corporaţii-gigant multinaţionale. Trebuie să o spunem pe şleau:
societăţile europene scârţâie din toate încheieturile. Dacă deschidem mai bine ochii, vom vedea o
utilizare tot mai mare a puterii guvernamentale, inginerii sociale şi îndoctrinare prin educaţie. Azi,
soldaţii înarmaţi de pe străzile noastre nu sunt acolo doar pentru a combate terorismul islamic, ci şi
pentru a gestiona situaţii precum protestele violente împotriva sistemului sau mulţimile de fani beţi
care ies de la meciurile de fotbal. Fanatismul în fotbal este un semn disperat al nevoii profund umane
de solidaritate, pe care falsa Europă nu o poate împlini.

21.Se instalează o cultură a negării de sine. Elita intelectuală europeană se numără, din nefericire,
printre principalii apărători ai pretenţiilor falsei Europe. Fără îndoială, universităţile noastre reprezintă
gloria civilizaţiei europene. Dar, dacă acestea căutau cândva să transmită noilor generaţii
înţelepciunea acumulată din vremurile trecute, astăzi majoritatea universitarilor echivalează gândirea
critică cu o negare simplistă a trecutului. Un punct de referinţă esenţial al spiritului european este
disciplina riguroasă a sincerităţii şi obiectivităţii intelectuale. Dar, de două generaţii încoace, acest
nobil ideal s-a schimbat. Ascetismul intelectual care cândva căuta să elibereze mintea de tirania
opiniei dominante a devenit adesea conformism automat şi respingere a tot ceea ce ne
caracterizează. Această poziţie de respingere culturală funcţionează ca un surogat facil de gândire
critică. De o generaţie încoace, acest surogat intelectual se practică în sălile de conferinţă, devine
doctrină, dogmă. Iar aderarea la el este etichetată drept dovadă de iluminare, de rafinament spiritual.
În consecinţă, universităţile au devenit agenţi activi ai disoluţiei culturale.

22.Elitele îşi etalează cu aroganţă virtutea. Clasa noastră guvernantă face posibil progresul
drepturilor omului. Se luptă pentru a preveni efectele schimbărilor climatice. Proiectează o economie
de piaţă globală unificată şi armonizează politicile de taxare. Monitorizează progresele realizate în
privinţa egalităţii de gen. Fac atât de multe pentru noi! Ce mai contează procesul prin care ajung să
ne conducă? Ce importanţă mai are că popoarele Europei devin tot mai sceptice cu privire la
conducere?

23.Există alternativă. Creşterea nivelului de scepticism este pe deplin justificată. Azi, Europa este
dominată de un materialism lipsit de sens şi incapabil să mai motiveze femeile şi bărbaţii să-şi mai
întemeieze familii şi să nască copii. O cultură a negării de sine privează generaţiile viitoare de un sens
al identităţii. În unele ţări europene există deja regiuni întregi în care musulmanii locuiesc într-un
regim de autonomie neoficială în raport cu legea locală, ceea ce-i face de facto colonişti, nu
compatrioţi. Individualismul ne izolează unul de celălalt. Globalizarea schimbă perspectiva de viaţă a
milioane de persoane. Când sunt confruntaţi cu aceste adevăruri, guvernanţii ne spun că ei nu fac
decât să îmblânzească inevitabilul, adaptându-se la necesităţile implacabile. Nu există altă opţiune şi
este iraţional să opui rezistenţă. Lucrurile nu pot fi deturnate. Cei care obiectează suferă de nostalgie,
drept pentru care sunt „pe drept cuvânt” etichetaţi ca „rasişti” sau „fascişti”. Pe măsură ce diviziunea
socială şi neîncrederea civică devin tot mai evidente, viaţa publică din Europa devine tot mai
mânioasă şi mai ranchiunoasă, sentimente despre care nimeni nu ştie până unde vor putea fi
împinse. Nu trebuie să mai continuăm pe acest drum. Trebuie să ne scuturăm de tirania falsei Europe.
Există alternativă.

24.Trebuie să respingem pseudoreligia. Orice lucrare de înnoire începe cu o autocunoaştere de tip

teologic. Universalismul şi pretenţiile universaliste ale falsei Europe o revelează pe aceasta ca fiind o
întreprindere pseudoreligioasă, care propune un puternic angajament de credinţă, dar şi anateme.
Această atitudine constituite puternicul opiu care paralizează organismul politic al Europei. Trebuie
să subliniem că aspiraţiile religioase ţin de domeniul religiei, nu al politicului – şi cu atât mai puţin al
unei administraţii birocratice. Din această perspectivă, pentru a ne recupera puterea de influenţă
politică şi istorică, trebuie să „resecularizăm” viaţa publică europeană.

25.Trebuie să restaurăm adevăratul liberalism. Pentru aceasta va fi nevoie să renunţăm la limbajul

mincinos care ocoleşte responsabilitatea şi favorizează manipularea ideologică. Discuţiile despre
diversitate, incluziune şi multiculturalism sunt vorbe goale. Adesea, acest limbaj este folosit pentru a
prezenta eşecurile drept realizări: destrămarea solidarităţii sociale este „de fapt” un semn de primire,
toleranţă şi incluziune. Acesta este un limbaj de marketing, care îşi propune să ascundă realitatea, nu
să o clarifice. Trebuie să ne recâştigăm respectul pentru realitate. Limbajul este un instrument delicat
care îşi pierde lustrul când este folosit pe post de buzdugan. Ar trebui să veghem la decenţa
limbajului. Recursul la denunţ este un semn de decadenţă a momentului actual. Nu trebuie să
tolerăm intimidarea verbală şi cu atât mai puţin ameninţările cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe
cei care vorbesc raţional, chiar şi atunci când ni se pare că se înşală în vederile lor. Viitorul Europei
trebuie să fie liberal în sensul bun al cuvântului, ceea ce înseamnă să fie profund ataşat deschiderii
către dezbaterea publică solidă, eliberată de orice ameninţări de violenţă sau coerciţie.

26.Avem nevoie de oameni de stat responsabili. Să rupem vraja falsei Europe şi cruciada ei
utopică şi pseudoreligioasă către o lume fără frontiere înseamnă să nutrim un nou sens politic şi un
nou tip de om de stat. Un bun lider politic administrează bunăstarea unui anumit popor. Un bun om
de stat vede moştenirea noastră europeană comună şi tradiţiile naţionale specifice ca pe daruri
măreţe şi dătătoare de viaţă, dar şi ca pe lucruri fragile. El nu respinge o astfel de moştenire, nici nu
riscă să o piardă de dragul unor vise utopice. El va râvni să fie cinstit de poporul său, nu va înseta
după aprobarea „comunităţii internaţionale”, care este de fapt aparatul de relaţii publice al oligarhiei.

27.Trebuie să ne reînnoim unitatea şi solidaritatea la nivel naţional. Să recunoaştem caracterul

particular al fiecărei naţiuni europene şi a specificului ei creştin fără a ne lăsa intimidaţi de pretenţiile
false ale multiculturalismului. Imigraţia fără asimilare înseamnă colonizare, iar acest fapt trebuie
respins. Ne aşteptăm pe drept cuvânt ca cei care vin în ţările noastre să devină membri ai naţiunilor
noastre şi să adopte felul nostru de a fi. Această aşteptare trebuie să fie consolidată prin politici
sănătoase. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Dar marea imigraţie americană
a avut loc în pragul secolului XX, o perioadă de remarcabilă creştere economică dintr-o ţară în care
practic nu exista niciun sistem de servicii sociale. Dar această ţară avea un foarte puternic simţ al
identităţii naţionale, aşteptându-se de la imigranţi să se adapteze la acesta. După ce a acceptat un
mare număr de imigranţi, America şi-a închis uşile timp de aproape două generaţii. Europa trebuie să
înveţe din această experienţă americană, nu să preia ideologiile contemporane care circulă în prezent
acolo. Respectiva experienţă istorică ne arată că locul de muncă este un motor puternic de asimilare,
că un sistem de asigurări sociale generos împiedică această asimilare şi că o conducere politică
prudentă dictează uneori reducerea – chiar drastică – a numărului de imigranţi acceptaţi. Nu trebuie
să permitem ideologiei multiculturale să ne deformeze judecata politică în ceea ce priveşte optima
slujire a binelui comun. Şi este nevoie de comunităţi naţionale suficient de unitare pentru a vedea
care este binele lor comun.

28.Doar imperiile sunt multiculturale. După al Doilea Război Mondial, Europa Occidentală a
cultivat democraţiile vitale. După destrămarea Imperiului Sovietic, naţiunile central-europene şi-au
recăpătat vitalitatea civică. Acestea se numără printre cele mai preţioase realizări ale Europei. Dar vor
fi pierdute dacă nu încercăm să rezolvăm problema imigraţiei şi pe cea a schimbărilor demografice
din naţiunile noastre. Numai imperiile pot fi multiculturale. Astfel va deveni şi Uniunea Europeană
dacă nu reuşim să reconstruim solidaritatea şi unitatea civică drept criterii de evaluare pentru
politicile de imigraţie şi strategiile de asimilare.

29.O ierarhie adecvată nutreşte bunăstarea socială. Mulţi cred în mod greşit că Europa este
frământată numai de controversa din jurul imigraţiei. În realitate, acesta este doar unul dintre
aspectele unui proces general de destrămare a ţesutului social care trebuie oprit şi reparat. Trebuie
să recuperăm demnitatea anumitor roluri sociale. Părinţii şi profesorii au datoria de a-i forma pe cei
care le-au fost daţi în grijă. Trebuie să rezistăm cultului experienţelor câştigate pe seama
înţelepciunii, tactului şi căutării unei vieţi cultivate. Europa nu se poate înnoi fără a respinge în mod
hotărât egalitarismul exagerat şi reducerea înţelepciunii la expertiză tehnică. Apreciem realizările
politice ale erei moderne. Bărbaţii şi femeile trebuie să aibă drepturi egale de a decide treburile
cetăţii. Drepturile fundamentale trebuie protejate. Dar o democraţie sănătoasă necesită ierarhii
sociale şi culturale care încurajează căutarea excelenţei şi îi cinstesc pe cei care slujesc binele comun.
Trebuie să refacem sentimentul de măreţie spirituală şi să-i acordăm cinstea cuvenită pentru ca
civilizaţia noastră să poată contracara puterea tot mai mare a banului, pe de o parte, şi distracţia
vulgară, pe de alta.

30.Trebuie să restaurăm cultura morală. Demnitatea umană înseamnă mai mult decât dreptul de a
fi lăsat în pace, iar doctrina internaţională a drepturilor omului nu epuizează dorinţa de dreptate şi cu
atât mai puţin dorinţa de bine. Europa are nevoie de un consens înnoit asupra culturii morale, astfel
încât oamenii să fie conduşi către o viaţă virtuoasă. Nu trebuie să permitem ca o falsă imagine a
libertăţii să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a combate viciul. Trebuie să iertăm slăbiciunea
umană, dar Europa nu poate prospera fără recuperarea unei aspiraţii comune către o conduită
dreaptă şi către excelenţă umană. O cultură a demnităţii decurge din decenţă şi din împlinirea
datoriei de către fiecare la locul său din societate. Trebuie să reînnoim respectul reciproc dintre
clasele sociale, trăsătură caracteristică pentru o societate care preţuieşte contribuţiile tuturor.

31.Piaţa trebuie îndreptată spre scopuri sociale. Deşi recunoaştem aspectele pozitive ale
economiei de piaţă, trebuie să rezistăm la tentaţia ideologiilor care încearcă să organizeze întreaga
societate conform logicii pieţei libere. Nu totul este de vânzare. Pieţele funcţionale necesită domnia
legii, iar scopul celei din urmă trebuie să fie mai mult decât eficienţa economică. Piaţa funcţionează
cel mai bine când beneficiază de instituţii sociale puternice şi organizate după propriile principii, care
nu ţin de logica pieţei. Creşterea economică, deşi benefică, nu reprezintă cea mai înaltă valoare. Piaţa
trebuie orientată spre scopuri sociale. Astăzi, corporaţiile-gigant ameninţă până şi suveranitatea
politică. Naţiunile trebuie să coopereze pentru a gestiona aroganţa şi indiferenţa forţelor economice
globale. Susţinem folosirea judicioasă a puterii administrative pentru a susţine bunuri sociale non-
economice.

32.Este nevoie de o reformă a educaţiei. Credem că Europa are o istorie şi o cultură demne de a fi
păstrate. Universităţile noastre, totuşi, trădează prea des moştenirea noastră culturală. Este nevoie de
o reformă a programelor educaţionale pentru a încuraja transmiterea culturii noastre comune, nu de
o îndoctrinare a oamenilor într-o cultură a negării de sine. Profesorii şi mentorii de la toate nivelurile
de educaţie au datoria memoriei. Trebuie să se mândrească cu rolul lor de punte între generaţiile
trecute şi cele viitoare. Trebuie să reînnoim cultura înaltă a Europei stabilind frumosul şi sublimul ca
standard comun şi respingând degradarea artelor într-un fel de propagandă politică. Aceasta
necesită cultivarea unei noi generaţii de mecena. Corporaţiile şi birocraţii s-au dovedit a fi slabi
gestionari ai artelor.

33.Căsătoria şi familia sunt esenţiale. Căsătoria stă la temelia societăţii civile şi a armoniei între
bărbaţi şi femei. Este legătura intimă centrată pe susţinerea gospodăriei şi creşterea copiilor. Afirmăm
că cele mai importante roluri pe care le avem în societate şi ca fiinţe umane sunt cele de tată,
respectiv mamă. Căsătoria şi copiii sunt de nelipsit din orice viziune a prosperităţii umane. Copiii
necesită sacrificiu din partea celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu este nobil şi trebuie onorat.
Susţinem politicile sociale judicioase care încurajează şi consolidează căsătoria, naşterea şi creşterea
copiilor. O societate care nu este deschisă faţă de naşterea propriilor copii nu are viitor.
34.Noţiunea de populism trebuie reexaminată. În Europa de astăzi există o mare doză de
anxietate cu privire la ascensiunea a ceea ce este desemnat drept „populism”, cu toate că termenul
nu este niciodată definit şi se foloseşte mai ales în sens peiorativ. Ne exprimăm rezerva cu privire la
aceasta. Europa trebuie mai degrabă să se hrănească din înţelepciunea profundă a propriilor tradiţii
decât să recurgă la lozinci simpliste şi apeluri emoţionale care învrăjbesc. Însă recunoaştem că o
mare parte din acest fenomen politic poate constitui o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei
Europe, care etichetează ca „antidemocratică” orice ameninţare la propria legitimitate morală. Aşa-
zisul „populism” pe drept cuvânt pune sub semnul întrebării dictatura sistemului, „fanatismul
centrului”. Este dovada că, până şi în cultura noastră politică degradată şi sărăcită, capacitatea de
acţiune istorică a popoarelor europene poate renaşte.

35.Viitorul nostru este adevărata Europă. Respingem pretenţia falsă că nu există alternativă
responsabilă la solidaritatea artificială şi lipsită de suflet a pieţei unice, a birocraţiei transnaţionale şi a
societăţii de divertisment. Pâinea şi circul nu sunt suficiente. adevărata Europă reprezintă alternativa
responsabilă.

36.Trebuie să ne asumăm responsabilitatea. În acest moment, le cerem tuturor europenilor să ni

se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere. Suntem
îndreptăţiţi să ne iubim patriile natale şi ne dorim să le transmitem integral copiilor noştri nobilul
tezaur cultural şi identitar care ne-a fost încredinţat. Ca europeni, avem şi o moştenire culturală
comună, iar această moştenire ne cerem să trăim împreună în pace ca o Europă a naţiunilor. Să
reînnoim suveranitatea naţională şi să ne regăsim demnitatea unei responsabilităţi politice comune
pentru viitorul Europei!

Phillipe Bénéton (France)

Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)