Ana Blandiana

Totul simplu
O, dac-as fi o lumnare numai,
Sa ma consum treptat
De la un capat spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul nti - ce fericire! Mi-ar disparea,
Lumea ar spune:
"Ce fara cap este fata aceasta!",
Eu as fi uitat totul
Si nimic n-as mai cauta sa-nteleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Si n-as mai iubi,
Si n-as mai ur,
Si nici o suferinta nu m-ar atinge,
Si lumea ar spune:
"Ce fara inima este fata aceasta!"
Si asa mai departe.
Si apoi n-as mai avea nici o dorinta,
Si nici o patima,
Si sngele meu purtator de corabii
S-ar spulbera,
Si mi-ar ramne numai genunchii uscati,
Tremuratori cu demnitate sau ngenuncheati,
Nimeni nu s-ar mai obosi sa spuna ceva.
n ultima liniste,
Balta de ceara
S-ar raci, pedepsita anume
Pentru toate ngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus n lume...

Ana Blandiana
Autopastel
De multumirea lumii cu mhnire
Mi-s ochii mai uscati si pasii mai nceti,
Si orice gest se-opreste la pornire,
Si hergheliile mi mor buimace pe pereti.
Oh, nechezatul lor sa nu scnceasca
n rsul lumii prea copilaros,
Sa nu luceasca prea riscanta-mi sanie
Alunecnd de viata mai n jos.
Verzi herghelii nascute pe murii mei degeaba,
Degeaba peste mine uriasele ninsori,
De multumirea lumii cu mhnire
Ma refugiez n ursi ngrozitori.
Dar sunt si ursii mei la fel de lasi
Si ma preling cu zmbet n prapad.
Cnd cu mhnire multumirea lumii
Din blana ursului o vad.
Sunt ursul eu, spre multumirea lumii,

Si fotograful lnga urs tot eu.

Nu musc, dar pot sa musc, nu musc
Si ma fotografiez mereu.

Ana Blandiana
Am crescut?
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Cte mii de nuante putrezesc o culoare...
Dragi si ridicole, departe sunt zilele
Cnd lumea o-mparteam n buni si rai.
Am devenit puternici scaldndu-ne-n deruta
Precum n apa Stixului Ahil,
Dar de calciul vulnerabil nca
Atrna soarta universului ntreg.
E totul grav. Si ntelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne da de gol adolescenti doar lipsa
nteleptei spaime de moarte.
Ana Blandiana
Torquato tasso
Veni din ntuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaima ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele rntgen
I se vedea n trup poezia.
Poezia nescrisa de frica.
"Sunt nebun" - a rostit. De altfel stiam
Lucrul acesta din prefetele cartilor,
Dar el si purta nebunia ca pe-o parola
De intrare n noi, ca si cum ar fi spus:
"Ma rascumpar astfel
De lipsa-adevarului din poemele mele.
E pretul imens. Vin spre tine. Primeste-ma!"
Dar eu am raspuns: Pleaca de-aici!
"Scriam la lumina de autodafeuri - mi spuse Simtindu-mi pe trup
Camasa paroasa care se-aprinde usor.
Odaia mea avea ochi de calugari ferestre
Si-n loc de usi, lipite una de alta, urechile lor
Si soarecii iesind din borte erau calugari,
Si noaptea pasari uriase-n sutane-mi cntau.
Tu trebuie sa ntelegi..." Si cu degetu-ntins
mi arata n trupul meu poezia,
Poezia nescrisa...
Dar eu am tipat: Pleaca de-aici!