Ana Blandiana

Cumintenia pamntului
E mare, greu de urnit si rabdatoare,
Dac-o lovesti durerile sunt simtite dar tac,
E mare, de-aceea poate sa stea nemiscata,
Poate sa vorbeasca doar o data sau de doua ori ntr-un veac.
Stim ca exista, trupul ei mare
Stim ca ne sprijina daca-am gresi,
Stim ca nu poate sa moara, ca lnga snii ei
Putem sa ne-ntoarcem copii.
Si-atunci cnd aerul se va face cald si matasos ntre noi,
Cnd nu ne vom teme unii de altii, de vnt,
Vom sti ca vorbeste Cumintenia pamntului,
Cumintenia acestui pamnt.

Ana Blandiana
Am crescut?
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Cte mii de nuante putrezesc o culoare...
Dragi si ridicole, departe sunt zilele
Cnd lumea o-mparteam n buni si rai.
Am devenit puternici scaldndu-ne-n deruta
Precum n apa Stixului Ahil,
Dar de calciul vulnerabil nca
Atrna soarta universului ntreg.
E totul grav. Si ntelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne da de gol adolescenti doar lipsa
nteleptei spaime de moarte.
Ana Blandiana
Torquato tasso
Veni din ntuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaima ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele rntgen
I se vedea n trup poezia.
Poezia nescrisa de frica.
"Sunt nebun" - a rostit. De altfel stiam
Lucrul acesta din prefetele cartilor,
Dar el si purta nebunia ca pe-o parola
De intrare n noi, ca si cum ar fi spus:
"Ma rascumpar astfel
De lipsa-adevarului din poemele mele.
E pretul imens. Vin spre tine. Primeste-ma!"
Dar eu am raspuns: Pleaca de-aici!
"Scriam la lumina de autodafeuri - mi spuse Simtindu-mi pe trup
Camasa paroasa care se-aprinde usor.
Odaia mea avea ochi de calugari ferestre
Si-n loc de usi, lipite una de alta, urechile lor
Si soarecii iesind din borte erau calugari,

Si noaptea pasari uriase-n sutane-mi cntau.

Tu trebuie sa ntelegi..." Si cu degetu-ntins
mi arata n trupul meu poezia,
Poezia nescrisa...
Dar eu am tipat: Pleaca de-aici!