Ana Blandiana

Intoleranta
Sunt slaba, probabil. Si ochii mi-s slabi.
Nu deosebesc culorile intermediare.
Pentru ca se lasa iubita de crabi
Mi-e scrba de mare.
Nu
De
Ca
Si

trec de hotarul albastru un pas

teama ca n-o sa mai stiu sa ma-ntorc,
viermele-n matase m-am retras
puritatea-n jurul meu o torc.

Vreau tonuri clare,

Vreau cuvinte clare,
Vreau muschii vorbelor sa-i simt cu palma,
Vreau sa-nteleg ce sunt, ce sunteti,
Delimitnd perfect de rs sudalma.
Vreau tonuri clare
Si culori n stare pura,
Vreau sa-nteleg, sa simt, sa vad,
Prefer acestei fericiri ambigue
n totul clar ngrozitorul meu prapad.
Vreau tonuri clare,
Vreau sa spun "fara-ndoiala",
Sa nu ma ndoiesc cu toate c-as avea ragaz,
Urasc tranzitia, mi se pare triviala
Adolescenta stralucind de cosuri pe obraz.
Sunt slaba? Ochii mei sunt slabi?
Voi fi ridicola n continuare?
Pentru ca se lasa iubita de crabi,
Mi-e scrba de mare.
Ana Blandiana
Dintr-un sat
Fiecare venim dintr-un sat Unii direct, altii trecnd prin parinti,
Unii direct, purtatori de eresuri si basme,
Fericitii putnd sa se-ntoarca oricnd.
Altii, trecnd prin parinti, rataciti
Pe crengile sngelui departate, subtiri,
n loc de pasuni, si seminte, si cai cunoscnd
Alcoolul cuvntului extras din acestea.
Vreau drumul parintilor mei sa-l ntorc,
Vreau satul cu sunetul lacrimei mele,
Poteca din holde stiuta din somn
Si reintrarea vorbelor n lucruri.
Sa intru-n cimitirul cu crucile cazute
Si cunoscndu-mi pasii asemenea cu-ai lor,
Sa se-nclceasca-n radacini strabunii
Bolborosind cuvinte de patima n somn.

Dar n-are cine-mi spune de unde vin. Doar seara

Cnd trec pe bulevarde mi simt apropiati
Portarii metafizici lnga intrari de blocuri
Precum la porti, pe laviti, ntr-un sat.
Ana Blandiana
Cumintenia pamntului
E mare, greu de urnit si rabdatoare,
Dac-o lovesti durerile sunt simtite dar tac,
E mare, de-aceea poate sa stea nemiscata,
Poate sa vorbeasca doar o data sau de doua ori ntr-un veac.
Stim ca exista, trupul ei mare
Stim ca ne sprijina daca-am gresi,
Stim ca nu poate sa moara, ca lnga snii ei
Putem sa ne-ntoarcem copii.
Si-atunci cnd aerul se va face cald si matasos ntre noi,
Cnd nu ne vom teme unii de altii, de vnt,
Vom sti ca vorbeste Cumintenia pamntului,
Cumintenia acestui pamnt.
Ana Blandiana
Am crescut?
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Cte mii de nuante putrezesc o culoare...
Dragi si ridicole, departe sunt zilele
Cnd lumea o-mparteam n buni si rai.
Am devenit puternici scaldndu-ne-n deruta
Precum n apa Stixului Ahil,
Dar de calciul vulnerabil nca
Atrna soarta universului ntreg.
E totul grav. Si ntelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne da de gol adolescenti doar lipsa
nteleptei spaime de moarte.