De-acolo unde s-a sfrsit pamntul,

Vin triburi, sa ne ia pamnt si frati

Si-n fata lor abia rostim cuvntul
Si, prin tacere, suntem vinovati.
Ce
n
Se
Si

cale poate tara sa apuce?

tragica, neconvertita zi,
urca Basarabia pe cruce
nu stim nvierea cnd va fi.

Basarabia pe cruce
Se
Si
Si
Si

urca Basarabia pe cruce

cuie pentru ea se pregatesc
primavara jertfe noi aduce
plnge iarasi neamul romnesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,

Mereu n casa moare cineva
Si n-are tara dreptul sa respire
Si nici pe-acela, simplu, de-a visa.
De-acolo unde s-a sfrsit pamntul,
Vin triburi, sa ne ia pamnt si frati
Si-n fata lor abia rostim cuvntul
Si, prin tacere, suntem vinovati.
Ce
n
Se
Si

cale poate tara sa apuce?

tragica, neconvertita zi,
urca Basarabia pe cruce
nu stim nvierea cnd va fi.

A mea
Cum treci acum si apa e-n ruine,
si-ti este bine si mi este bine,
as vrea sa-ti spun, iubito, ca n tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu mila si mirare
cu ntrebare si cu disperare,
cu gelozie si cu larma mare,
c-un fel de fardelege care doare.
Si jur pe tine si pe apa toata
care ne tine barca nclinata
ca vei ramane - dincolo de numar
si dincolo de forme, masti si vorbe a mea, de-a pururi, ca un brat n umar.
El o cauta-n zadar:
trupul ei mereu si pierde
n argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iata - atingnd nadirul
snii goi si trandafirul.
Dar cu mna prin safire
pescuitu-i o poveste
fara margini, ca si marea.
Consumata-n stralucire,

ziua nu le-a dat de veste

sa-si consume-mbratisarea.
E trziu. Cnd - beat de dor el o prinde si-o saruta,
unda marii scade, muta,
tremurnd n jurul lor.
Unde-s tarmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos si sus,
clatina pe valuri crete
tulburata frumusete,
ani de fum, eoni de foc.
Osie de vis a lumii,
ei - n lingusirea spumii ard rotindu-se pe loc.
Toate-n jur se sparg, se curma,
se desfac, se prabusesc.
Numai ei nu mai sfrsesc
sarutarea cea din urma.
- Prinde-ma si sunt a ta,
murmura apa livida.
Iat-o prinsa! Dar a cui e?
Unde-i sprintena silfida?
Unde-i cel ce-o cauta?
Joaca apa amaruie
neagra-vnata-verzuie. . .
Marea
El cnta pe tarm. Perfida,
unda marii s-alinta.
Ea zicea: Ma simt silfida,
prinde-ma - si sunt a ta...
Marea chicotea: - Ha! Ha!...
Si-a sarit n apa fata.
Unda marii, nspumata,
doar atta astepta.
Ca pe-o floare-n vnt o poarta
valul viu si apa moarta.
El o cauta-n zadar:
trupul ei mereu si pierde
n argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iata - atingnd nadirul
snii goi si trandafirul.
Dar cu mna prin safire
pescuitu-i o poveste
fara margini, ca si marea.
Consumata-n stralucire,
ziua nu le-a dat de veste
sa-si consume-mbratisarea.
E trziu. Cnd - beat de dor el o prinde si-o saruta,
unda marii scade, muta,
tremurnd n jurul lor.
Unde-s tarmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos si sus,
clatina pe valuri crete
tulburata frumusete,
ani de fum, eoni de foc.
Osie de vis a lumii,

ei - n lingusirea spumii ard rotindu-se pe loc.

Toate-n jur se sparg, se curma,
se desfac, se prabusesc.
Numai ei nu mai sfrsesc
sarutarea cea din urma.
- Prinde-ma si sunt a ta,
murmura apa livida.
Iat-o prinsa! Dar a cui e?
Unde-i sprintena silfida?
Unde-i cel ce-o cauta?
Joaca apa amaruie
neagra-vnata-verzuie. . .