Basarabia pe cruce

Se
Si
Si
Si

urca Basarabia pe cruce

cuie pentru ea se pregatesc
primavara jertfe noi aduce
plnge iarasi neamul romnesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,

Mereu n casa moare cineva
Si n-are tara dreptul sa respire
Si nici pe-acela, simplu, de-a visa.
De-acolo unde s-a sfrsit pamntul,
Vin triburi, sa ne ia pamnt si frati
Si-n fata lor abia rostim cuvntul
Si, prin tacere, suntem vinovati.
Ce
n
Se
Si

cale poate tara sa apuce?

tragica, neconvertita zi,
urca Basarabia pe cruce
nu stim nvierea cnd va fi.

A mea
Cum treci acum si apa e-n ruine,
si-ti este bine si mi este bine,
as vrea sa-ti spun, iubito, ca n tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu mila si mirare
cu ntrebare si cu disperare,
cu gelozie si cu larma mare,
c-un fel de fardelege care doare.
Si jur pe tine si pe apa toata
care ne tine barca nclinata
ca vei ramane - dincolo de numar
si dincolo de forme, masti si vorbe a mea, de-a pururi, ca un brat n umar.
El o cauta-n zadar:
trupul ei mereu si pierde
n argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iata - atingnd nadirul
snii goi si trandafirul.
Dar cu mna prin safire
pescuitu-i o poveste
fara margini, ca si marea.
Consumata-n stralucire,
ziua nu le-a dat de veste
sa-si consume-mbratisarea.
E trziu. Cnd - beat de dor el o prinde si-o saruta,
unda marii scade, muta,
tremurnd n jurul lor.
Unde-s tarmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos si sus,
clatina pe valuri crete
tulburata frumusete,

ani de fum, eoni de foc.

Osie de vis a lumii,
ei - n lingusirea spumii ard rotindu-se pe loc.
Toate-n jur se sparg, se curma,
se desfac, se prabusesc.
Numai ei nu mai sfrsesc
sarutarea cea din urma.
- Prinde-ma si sunt a ta,
murmura apa livida.
Iat-o prinsa! Dar a cui e?
Unde-i sprintena silfida?
Unde-i cel ce-o cauta?
Joaca apa amaruie
neagra-vnata-verzuie. . .
Marea
El cnta pe tarm. Perfida,
unda marii s-alinta.
Ea zicea: Ma simt silfida,
prinde-ma - si sunt a ta...
Marea chicotea: - Ha! Ha!...
Si-a sarit n apa fata.
Unda marii, nspumata,
doar atta astepta.
Ca pe-o floare-n vnt o poarta
valul viu si apa moarta.
El o cauta-n zadar:
trupul ei mereu si pierde
n argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iata - atingnd nadirul
snii goi si trandafirul.
Dar cu mna prin safire
pescuitu-i o poveste
fara margini, ca si marea.
Consumata-n stralucire,
ziua nu le-a dat de veste
sa-si consume-mbratisarea.
E trziu. Cnd - beat de dor el o prinde si-o saruta,
unda marii scade, muta,
tremurnd n jurul lor.
Unde-s tarmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos si sus,
clatina pe valuri crete
tulburata frumusete,
ani de fum, eoni de foc.
Osie de vis a lumii,
ei - n lingusirea spumii ard rotindu-se pe loc.
Toate-n jur se sparg, se curma,
se desfac, se prabusesc.
Numai ei nu mai sfrsesc
sarutarea cea din urma.
- Prinde-ma si sunt a ta,
murmura apa livida.
Iat-o prinsa! Dar a cui e?
Unde-i sprintena silfida?

Unde-i cel ce-o cauta?

Joaca apa amaruie
neagra-vnata-verzuie. . .