M13
OPEN MIC
oh but you love young flesh
so much that you decided to rip mine off
and not for a moment did you bother
to think about how I would live my life after.
purity is what you take,
cruel feral,
and forbidden continuous nightmares
is what you “gift” me.
I hope you lived these years in agony and
regret
for that unforgivable sin.
but I’m afraid I doubt that too
just like I doubted you would stop
after I told you to.
(Ioana Buțu)
pe cine blamăm pentru noi
pe cine rugăm să ne ducă înapoi
să ne transforme din acest război
din amândouă în amândoi.
m-am rugat întâi la stele
să mă schimbe, să facă ceva
să mă pot numi una din ele
de trupul ăsta să uit cândva
înainte să mă ajute
am căzut intenționat
m-am trezit în a ei curte
și am plecat la drum îndat’
m-am rugat apoi la plopi
ei ai mai mari interlopi
să-mi dea crengi , să îmi dea frunze
ca să uit de ale ei buze
înainte sa mă ajute
m-a luat vântul, iute, iute
m-a azvârlit în a ei curte
de am plecat pe căi mai scurte
în final m-am dus la lac
cel de lângă curtea ei
n-am putut decât să tac
și să beau două guri, trei
căci în lac eram chiar eu
iar lacul era chiar ea
eu - plop privind un apogeu
ea mai frumoasă ca orice stea
(Sara Răescu)
într-o noapte s-a luat la ceartă cu mine un cotor de carte
știu cine scrisese cartea și prea puțin mă interesează
i-au rupt paginile și au scrijelit cu toată puterea liberului arbitru
pe o pagină în 10 pagini și tot așa
de n-a mai rămas nimic din ele , că au plâns mamele și pictau
foile cu lacrimi după care
urlau la ele sfâșâindu-le în pură agonie și tot așa
le-au abonat cei de sus și apoi cei ce sus i-au pus , le-au făcut
om-prezent și nimic mai mult
aș continua , dar n-are sens
i-au sărit și celelalte cotoare în ajutor
și eu ce să fac?sunt doar om , singura mea realizare. singurul
meu sfârșit?
toate în formație 4-4-3 au început să-mi deschidă rănile cu
colțurile și cam atât. nimic mai mult.
m-a scăpat cineva , așa, puțin amețit
de unde a apărut? e puțin important , dar m-a salavat
atât rămâne de constatat
o ființă ceva , nu știu să vă spun , știu doar că în urma ei lăsa
miros de parfum și tutun
m-a ridicat de jos încet și trist , așa cum nu o făcuse nimeni
niciodată
cred că sunt eu nebun sau am ajuns pe lumea cealaltă
așa ființe nu există în lumea pe care o proiectez eu
,,de ce nu pleci? de ce nu urli? de ce ești aici?"
nu mi-a răspuns în cuvinte , și răspunsul indirect?nu pot să îl
spun , încă intră în mine
și așa cum intră, nu mă deranjează, însfârșit e bine
a rupt spinii unui trandafir și mi-a cusut rănile cu ei, durerea a
devenit nimic , dar e tot acolo
cărțile s-au transformat într-un copil și a început să plângă în
mine , ea a vrut să-l alunge ,
dar n-a reușit
lăsați copilul sa plângă în mine,
pentru că eu nu pot să mai plâng
(Rotaru Denis , “CPR”)
 Am asurzit.
Ascult ecouri mute îndepărtate,
Ce se apropie constant de mine
Cu un geamăt de durere.
Nu știu dacă mă terorizează,
Dacă îmi îngheață sângele și venele,
Sau mă fac fericită.
Poate toate la un loc.
Privesc orb picăturile de sânge
Ce se coboară pe pământul secătuit de viață
Și încearcă să reaprindă
Focul demult stins.
Tot a murit în jurul meu
Și totuși , salcâmul și teiul meu
Parcă se leaganã.
Mă uit de jos la ei,
Întinsă-n propria-mi agonie
Și par că încearcă să-mi vorbească,
Să mă aline cu ultima dulceața rămasă.
Nu le-am văzut niciodată lemnul atât de
uscat,
Și nici crengile atât de goale.
Închid ochii și mă las învăluită de sânge.
Îl simt cum mă scufundă,
Cum îmi inundă plămânii,
Cum îmi arde fața,
Dar nu pot și nici nu vreau să mă clintesc de aici.
Poate ca voi fi împietrită
Și voi trăi etern alături de ei
Sau poate voi putrezi și natura va reînvia
Din corpul meu inert.
Nu disting dacă sunt înconjurată de apă
Sau de un foc ce mistuie tot împrejurul.
Știu doar că sunt unde ar trebui sa fiu
Și aici îmi voi găsi sfârșitul sau începutul.
(Marogel Aniela; “Sfârșit și început”)
n-am fost niciodată să fiu un întreg
pentru că puzzle-ul vine cu piese lipsă la fiecare și
nimeni să le dea play.
un baraj mă blochează oamenii-n lifturi
și rămân acolo.
până citește cineva în arhive incomplete și își amintește
și le ia banii lăutarilor să nu mai cânte și își plâng
palmele-n frunți cât să facă bătături și nu le
mai sclipesc ochii ca la început
le fură poeților muzele pe care nu le-au atins și nu le-
au vorbit niciodată
iar ei cad pe ziduri ca stropii de ploaie în solar
ștergând cărămizile cu coatele și se julesc atât ca niște
copii
stadiu emoțional de care nu se vor desprinși niciodată.
înțelegeți că în lift e cald și ne simțim în siguranță
dar se mișcă cu mine pe o frecvență pe care o simt
doar eu și alții pe care îi știu doar eu.
facem oculta mondială a locatarilor din lift
până vine cineva să ne forțeze afară.
(Rotaru Denis , “Oculta mondială a locatarilor din lift”)
O știu doar din poveste.
O cunosc doar de la limba altora.
Ochii mei nu au recunoscut încă așa farmec,
Atâta măiestrie și frumusețe într-o singură privire.
Mi-e frică să nu o pierd.
Să nu fiu uitat de ea.
Prea frumoasă pentru restu’, prea populată pentru mine.
Am fost prezent când a fost descoperită.
O să fiu acolo când dispare.
Lacrimile cerului îmi mângâie pielea
Precum și soarele îmi încălzește sufletul
Mi-e dor de norii ce cerul pictau.
Mă tem de fulgerele ce taie cerul,
Dar teama asta e diferită.
Mă tem că nimic nu vă putea fi vreodată la fel.
Dar eu ce să știu despre lumea de afară?
O admir cum admiră un copil focul,
O admir cum admir o pictură.
Atât de aproape de ochii mei,
Dar prea departe de sufletul meu
Mi-e dor de ziua când nu o cunoșteam…
(“Lumea de afară”; Autor anonim ; citită de Marogel
Aniela)
Once I really fell in love
Fell for every word you said
Fell for your charming glance
Fell for all the love you sent
And I loved you so much
More than I could love myself
Loved the laughs, giggles and sights
Loved the little mocking games
But mostly loved the love we shared
But the one I once loved with all my heart
Who was the happy place I had
Who couldn’t sleep without goodnight
Nor ever able to get mad
The one that loved me for myself
Had died and it`s alright
Cause even if he killed himself
I finally understood
And all my agony and cries
Never brought the one who dies
After many moons of nothingness
My grief for him and all we had
Will always stay and that`s not bad
Cause even if he is not here,
We don`t have what we once shared
I will always love the love we had
(Tache Ruxandra Elise)
Marionete și statui

Maiolo Norma
V-am făcut statui înalte un gând
şi le-am montat în muzeul amintirilor, şi vă schimb destinul.
al minții mele; Vă urâțesc în aşa fel
Sunteți mulți şi multe, încât parcă-mi sunteți marionete
unele cu mâini detaliate şi delicate, şi mă întreb
exact aşa cum v-am întâlnit, cât vă mai lucrez.
cu tot cu bagajele cu care ați plecat, Câteodată vă vorbesc
unele pline de lacrimi de sânge cu glas stins,
şi fețe depravate, iar trăsăturile voastre sunt şi mai excentrice,
unele cu aceeași mască purtată mai deranjante,
prea mult, greu de privit,
însă unele sunteți create anost. căci tulbură artistul din mine.
Aveți ochii largi deschişi, Câteodată vă şoptesc,
plini de spaimă dar doar câteodată.
şi noroc, Aştept un răspuns,
unii plini de speranță dar în zadar.
sau doar o simpatie. Îmi trece viața pe lângă,
Cei judecați mă pierd în amintiri
au fețe distorsionate, ca să vă amintesc de existența mea umilă,
pe când restul, de privirea mea mult prea obosită,
cei adorați, exagerată,
sunteți cei agățați; neînțeleasă.
Voi m-ați făcut să visez Sunt protagonista destinului vostru sfânt
cel mai mult. de arhangheli zidit.
Vă mai schimb locurile, Aveți nevoie de grija mea.
vă mai pierd prin camere nevizitate, Cât timp eu trăiesc,
dar o dată la ceva timp vă găsesc îmi sunteți treji şi obosiți.
şi modific puțin câte puțin Suntem conviețuitori
imaginea de ansamblu. în această lume de ispravă.
Mai adaug o cicatrice,
o arsură, -Teodora Arapu
 Scrisoare de dragoste
Îl priveam. Îi simțeam privirea, cum eram absorbită de toate gândurile și
planurile lui, planuri pe care nu le doream, dar erau făcute de el, trebuiau să
fie perfecte.
"Ia-mă de mână", mi-a șoptit.
Și-a întins antebrațul către mine, și-a desfăcut degetele lungi și bătătorite
de la clapele pianului. Mă aștepta. Am făcut asemenea, mi-am întins mâna
pentru a ne împleti degetele, însă ceva m-a oprit. O voce. Aceeași voce care
urla în capul meu gând îmi priveam reflexia, șoapte ce era mai degrabă un
ecou ce nu se oprea, ce îmi repeta fiecare greșeala, iar și iar și iar.
Voiam să îi simt palma, dar vocea avea dreptate. Dacă îl stricam?
Îi priveam cutele și linile ce îi traversau palma, ce i se întindeau pe braț
în sus. Mereu mi s-au părut precum pârâurile, ape în care voiam să mă înec,
în care m-aș scălda, ape ce aș vrea să le sorb, ape ce m-ar vindeca. Dar îmi e
teamă să înot în ele. Dacă le schimb cursul?
Ochii-mi au început să urce pe antebrațul tău. Vedeam forma mușchilor
pe sub cămașa translucidă. Cotul tău îmi pare o vale. Aș vrea să fug prin
cărările ei, să mă adăpostesc prin peșterile ei și să mă bată vântul printre
defileuri de iubire în care să uit de existența lumii.
Cum să te ating? Cum să te stric?
Tu atunci îmi vezi ezitarea și îmi zâmbești. Privirea mea alunecă către
chipul tău sculptat. Voiam să îți cuprind fața cu mâinile mele, să îți ating
buzele cu ale mele, dar dacă rămân semne, dacă te pătez? Dacă te stric?
Dacă rămân urme ale nefericirii, ale păcatului pe fața ta ce pentru mine e ca
o icoană?
Îți admir pomeții ascuțiți și buzele roz, întredeschise. Aș vrea să le aud
toate șoaptele, fiecare cuvânt rostit de tine e ca o rugăciune pentru mine.
Dar vezi tu, îmi e frică să mă rog. Mă tem că tu îmi vei fi trimis al lui
Dumnezeu și nu te pot pierde sacrificat pentru iertarea și iubirea mea.
Te privesc cum aștepți să mă apropii. Normal că îmi e frică. Cuvintele
mele nu sunt blânde ca ale tale. Firea mea nu este nici altruistă, nici blândă
ca a ta… Personalitatea ta mă face să exist.
Glumele tale, să știi, tu ești singurul care reușește să mă facă veselă, să
simt.
Mă gândesc la bunătatea ta copleșitoare și mă tem ca firea ta altruistă să
nu fie absorbită de a mea egoistă, îmi e teamă că se va estompa.
 Tu mă privești calm, îndrăgostit. Clipești încet, genele tale lungi și negre
par molii ce îmi mănâncă sufletul. Pentru mine, ochii tăi cenușii sunt o mare
tulburată, linia imaginară ce desparte cerul de pământ, un haos organizat.
Sclipirea lor este tot ce nu e înțeles în acest Univers. Ei strălucesc etern,
ard precum viețile, precum luciul lacului, mă mângâie precum mângâie
strălucirea stelelor inspirația poeților, sunt roua în care aș alerga dimineața
desculță.
Îmi e frică să nu consum aceea strălucire, așa că spune-mi, cum să îți
iau mâna fără să te stric?
Îți aud respirația prin zgomotul orașului. Pentru mine, aceasta este cea
mai frumoasă melodie. Expirația și inspirația ta erau orchestra mea.
Noaptea când dormeam îmbrățișați, îți simțeam pieptul cum coboară și
cum urcă, valsam cu tine în vis, tu erai notele muzicale și dansul însuși .
Cum crezi că o să mai respir când tu o să te oprești? Când tu nu o să îmi
mai cânți, nici eu nu voi mai dansa.
Eu făra tine nu pot să fiu, făra tine nu exist. Tu îmi ești totul.
Vreau să te prind de mâna, dar mă tem ca tu cu mine nu exiști. Mor de
frică să nu te rănesc, să treacă viața pe lângă noi și să realizezi că nu mă
iubeai. Te doresc cum nu ai cum să înțelegi, dar îmi e așa teamă că nu te
merit. Vreau să te prind de mână, să mă reazem de tine, să uit de mine.
În timp ce îmi contemplam dorințele, un vânt ușor îți răvăsește parul
lung și negru.
Cum să îmi trec eu degetele prin el? Părul tău îmi amintește de o sobă
călduroasă, de o vatră ce mă alină, de un cărbune ce pasiune mi-a aprins.
Nu vreau ca focul meu să mistuie totul.
Te privesc și te ador. Cum și-ar permite o muritoare ca mine să apuce
mâna unui înger?
Pentru că stau înmărmurită în fața ta și realizez sau poate sper că dacă
Dumnezeu are un plan al lui, vede lumea prin ochii tăi, poate așa ar crede că
merităm o pedeapsă mai ușoară, chiar dacă nu e așa.
Oare ai putea să înțelegi de ce stau așa, fără să fac nimic? Îmi e frică să nu
te stric. De aceea nu te pot lua de mână, dacă o voi face, te-aș absorbi, dar și
dacă nu te iau, dacă nu te voi simți, eu mă voi șterge, mă voi epuiza de dor.
Așa ca stau aici, fără să știu ce să fac. Mă pregătesc să fug,să fiu măcar
acum altruistă, să te salvez. Tu însă mă cuprinzi în brațele tale și eu mă las
salvată.
Poate amândoi suntem fructe interzise unul pentru celălalt, așa că de ce
nu ne-am gusta?

Raisa Ciobanu
 Exista acolo în colț, o păpușă, și dacă te uiți la ea, vei observa că stă într-un unghi perfect. Capul îi e drept și
demn, iar postura ca de împărăteasă. Piciorușele-is mici și întinse pe jos în poziție încrucișată. Ca orice ființă
din plastic, are ochii bulbucați și pătrunzători , dar neclintiți. Totul este perfect. Zâmbetul ei a fost pictat
exemplar făcut să-ți surâdă și inima în tine atunci când o vezi. Copilul căruia i-a fost dăruită a abandonat-o. Nu
pentru că și-a pierdut zvâcul sau pentru că s-a stricat, ci pur și simplu datorită perfecțiunii ei. De ai încerca să-i
rupi o mână sau un picior vei vedea că imposibilul este prezent. Ea a avut o viață înainte ca spectacolul să ia
final. Una reala si autentică. Una a unei ființe. Întruchiparea ei a luat sfârșit odată cu ambiția înnăscută de a
idealiza viața. Perfecțiunea îi este păcat și o poartă în cap pe o coroniță de la serbarea de sfârșit de an. Și-a pus
ghimpi în juru-i ca să se deprive de la orice tip de emoție, căci vulnerabilitatea înseamnă ca nu poți fii la
comandă. Idealul de perfecțiune este și mai veninos. Atinge-o și vei vedea ca se dezmembrează instant. Praful
de pe ea nu este de la timp ci de la lacrimi. Atât de tari și bulbucați îi sunt din pricina plânsului că smaraldul
verde s-a transformat în nisip fără valoare. Și ea se scufunda în el. Viața e făcută sa fie jucată de adepții
imperfecțiunii. De persoanele destinate imprevizibilului. Pe copil îl cheama Viața, iar el mi-a dat drumul din
mâinile lui, fiindcă eram stranie pentru el. Și așa, existența mea a fost redusă la putrezire până când se va da
cineva să-mi aducă o reîmprospătare.

Ioncică Ana Maria

 WHAT ABOUT CRYSTALS?
Cu toții știm cum arată cristalele, dar le știm semnificațiile și cum funcționează ele de fapt?

“Crystals are like Mother Nature’s little gifts to us.”

“Cristalele sunt micile daruri ale Mamei Natura pentru noi.”

,,Au stat sub pământ pentru mii de ani, aşa ca au reuşit să acumuleze şi să străngă o mulţime de
vibraţii,dar care depind şi de forma şi dimensiunea cristalului.’

Se spune că aceste vibrații se aliniază cu sistemele noastre energetice interne, cunoscute sub
numele de chakre, și ne pot ajuta să găsim mai mult echilibru, potrivit lui Novick. „Chakra
înseamnă „roată” și când echilibrul cuiva este bun, roata se învârte”, explică ea. „Când există un
blocaj și roata se blochează, trebuie să lucrezi la energia ta pentru a ușura blocajul.”

Diferite cristale sunt menite să abordeze diferite blocaje.

3 Cristale pentru reducerea anxietății

Ametist Cuart Turmalina

Depășește atacurile de
anxietate cu ametist
Ametistul este salvatorul
nostru în zilele în care ne
simțim sub presiune și se pare
că totul merge prost. Aduce
claritate și relaxează mintea,
ajutându-ne să înțelegem ce
cauzează stresul. Acest frumos
cristal ne poate ajuta să
reducem anxietatea, atrăgând
simultan vibrații pașnice.
Echilibrează-ți emoțiile cu cuarț roz
în perioadele stresante
Îngrijirea de sine și compasiunea
sunt foarte importante pentru toată
lumea în perioadele stresante, iar
cuartul roz servește drept memento
pentru acest lucru. Este, de
asemenea, un instrument puternic
pentru echilibrarea emoțională, ne
menține concentrati în timpul
situațiilor tensionate.
Eliberea-ți tensiunea și
reduce-ți anxietatea cu
turmalina neagră
Turmalina neagră este o
piatră puternică care poate fi
folosită pentru a proteja
împotriva oricărui tip de
influență negativă. Este
considerată una dintre cele mai
bune pietre pentru protejarea
împotriva undelor dăunătoare.
În perioadele stresante pot fi
folosite pentru a recâștiga
echilibrul emoțional și
stabilitatea.

Idei de cadouri pentru cei dragi
Berbec
Haine pentru sport, un abonament la o sala
buna daca sunt pasionati. jocuri video pe care sa
le poata juca cu mai multi oameni (jackbox.tv e o
alegere). le plac surprizele foarte mult. mancarea
spicy e buna. produse de par de calitate. daca se
iveste ocazia, rock-climbing, ceva ce puteti
incerca impreuna.
Rac
pijamale de calitate, cearsafuri fine, un halat
pufos de baie. un vin bun, cafea de calitate.
lucruri de bucatarie: un set de cutite, tigai,
farfurii. plante de care sa poata avea grija usor:
cactusi. aprecieaza foarte mult obiectele hand-
made
Balanta
accesorii finute, de calitate, un lantisor subtire. o
paleta de machiaj, un parfum, o crema de corp,
un pulover fin, decoratiuni care sa se potriveasca
aestheticului lor. bilete la teatru, la filarmonica, o
rezervare la un restaurant fancy. un card cadou
daca nu ii cunosti asa bine.
Capricorn
calitate>cantitate. o pereche de cercei din
aur/argint. o bratara scumpa. machiaj de la
firme de calitate. banii in plic nu strica. carduri
cadou. in general prefera un obiect care sa
reziste in timp.
PSA: Acest articol se referă la Venus și ascendent. Pentru acuratețe maxima, analizati sugestiile de la ambele
semne. Poți căuta birthchart-ul cuiva pe: „cafe astrology-birthchart”
ASTROLOGIE
Taur
Lucruri care sa ofere confort fizic: perne
pufoase, paturici, lumanari parfumate. un
cosulet cu snack-urile preferate. masti de fata,
creme care miros foarte bine. flori, plante,
ciocolata. daca le place cafeaua, un pachet
foarte bun.
Leu
lucruri personale: scrisori in care se vede efortul
pus sau poze imprimate. accesorii de par,
lantisoare unice. lucruri personalizate: cu
numele lor, o gluma de-a voastra, ceva legat de
interesele lor. incearca sa iti aduci aminte
lucrurile marunte despre ei.
Scorpion
lucrurile religioase/spirituale sunt foarte
apreciateb(iconite, carti, cristale). un eyeliner/ruj
bun daca folosesc. obiecte de fashion unice:
genti cu un model aparte, bentite, accesorii.
parfumuri bune, nu florale. fete de perna din
satin, asternuturi scumpe.
Varsator
cantitate>calitate. pro-tip: ambaleaza fiecare
obiect separat. lucruri amuzante din jumbo:
ochelari de soare, palarii, in general maruntisuri.
le place si tehnologia: camere polaroid, record
player, creioane de ipad. au interese destul de
evidente Marvel, DC, anumite seriale. ia ceva
din zona lor de interes.
Gemeni
accesorii!!! curele, inele, bratari, ceasuri, o
gentuta mica. ar fi ideal sa fie de calitate, dar
daca le place aesthetically, nu se supara.
jurnale/agende, un calendar cu o anumita tema,
o carte buna!!. membership la duolingo, ceva ce
pot sa invete.
Fecioara
jurnale care par vechi. stilouri de caligrafie,
hartie care pare arsa. accesorii pt birou. lucruri
legate de sanatate: haine de sport, membership
la yoga, un blender pentru fructe. un care
package, asternuturi de calitate. un aspirator
practic poate.
Sagetator
scrisorile facute de mana, poze impreuna intr-
un album. role de film daca au camera.
accesoriile funky: inele, coliere, cercei care se
gasesc la tarabe, obiecte prin care sa iasa in
evidenta. daca fac miscare, ceva legat de sala: un
gift card.
Pesti
obiecte de arta, vopsea de calitate, pensule,
panza. lucruri spirituale: cristale, accesorii care
includ cristale. muzica: cd-uri, vinyl-uri, bilete la
concert. Fiind o zodie de apa, lucruri care sa le
faca baia mai placuta: bath bombs, saruri, frunze
de eucalipt, halat etc.
de Stancu Patricia
Ne apropiem de ce-a de-a 26-a aniversare a albumului care i-a adus trupei alt-rock Radiohead faima pe care inca o poarta
si astazi. O lucrare solida, foarte creativa din punct de vedere tehnic, un proiect ambitios, complet, de la prima melodie,
misticul si hipnoticul “Airbag”, pana la ultima, “The Tourist”, care se incheie cu sunete de trianglu. Dar ce face aceasta
compozitie muzicala atat de relevanta pentru noi, oamenii moderni? Sa fie oare doar sunetul unic si frumos, revolutionar
pentru vremea lui? Ce a facut aceasta compozitie sa nu fie inghitita de neantul “trendurilor” care vin si pleaca? Trebuie sa
fie ceva mai profund decat aparentele, decat sunetul in sine, ceva ce inca ne framanta, poate mai tare ca niciodata. In
acest eseu imi propun sa identific “ceva”-ul acela, sa il analizez si, la final, sa ofer o solutie pentru rezolvarea problemei.

OK Computer nu este un album obisnuit de rock. Nu atinge corzi sensibile intr-un mod direct si, la primele ascultari, pare
impenetrabil. Intrebari precum “despre ce vorbeste omul asta aici?” sau “ar trebui sa-mi placa pentru cum suna?” sunt
normale. Teme ca izolarea, alienarea, consumerismul si coruperea politica nu sunt tocmai populare in muzica zilelor noastre,
mai ales ultimele doua. Dar intrebarea pe care Yorke ne-o pune de-a lungul celor 53 de minute este “Ne indreptam oare in
directia corecta ca oameni?”. Un raspuns superficial la intrebare ar fi “evident, suntem in secolul in care omenirea a atins
apogeul dezvoltarii conform istoriei, suntem liberi si avem, obiectiv vorbind, cel mai bun trai pe care il putem avea”. Iar eu
vin si intreb – “oare?”.

Nu voi aborda aici problema ecologica cu care se confrunta omenirea la momentul actual, desi este de o importanta la fel
de mare ca aceea pe care eu vreau s-o abordez, ci ma voi concentra pe individ, pe omul simplu, si vreau sa adresez cateva
intrebari: “de ce iti plac lucrurile care iti plac?”, “chiar esti tu acela care alege ce ii place sau exista anumiti factori externi
care te imping la a favoriza anumite lucruri in defavoarea altora?”, “ce iti aduce tie fericirea?”, “de ce te simti atat de
singur, desi esti inconjurat de oameni?”, “de ce simti nevoia de a apartine unei anumite categorii, a fi sub o anume
eticheta?”, “iti vei urma cariera visurilor tale, indiferent de situatia financiara?” s.a.m.d. Pot continua la infinit cu astfel de
intrebari.

Intr-adevar, omenirea se confrunta cu o criza existentiala continua, o dementa colectiva fara sfarsit, pe care am ajuns mai
degraba s-o inghitim si s-o amelioram, decat sa ii dam piept. Ignoranta, tranchilizantul zilelor noastre, acompaniat de
“micile placeri”, ne adancesc si mai mult in problema. Evident, nu acuza nimeni sa-ti cumperi un telefon nou sau sa ai pofta
de fast-food. Problema vine atunci cand starea ta de spirit depinde de aceste alegeri si cand nu mai ai controlul asupra
acestor alegeri (voi detalia imediat la ce ma refer prin control). De ce de fiecare data cand ne simtim prost, alegem sa ne
ignoram tristetea si sa fugim la “quick fix-uri”? Crezi ca acea culoare de par, acea rochie, acea relatie (pentru ca si relatiile
au ajuns comoditati, si-au pierdut valoarea intrinseca si au devenit lucruri de unica folosinta, de care te poti descotorosi la
primul inconvenient) te vor scapa de probleme, de singuratate? Si o intrebare si mai buna – de ce lucruri materiale?
Cred ca nu este un mister pentru nimeni ca intreaga media ne
“sugereaza” (cam agresiv, din pacate) ca ar trebui sa consumam
si ne sugereaza ce anume ar trebui sa consumam. “Ia produsul
x si vei fi cool”, “tie chiar iti trebuie y”, “z lucru mi-a schimbat total
viata”. Toate aceste “sugestii” ne sunt intiparite ca fiind “alegerile
noastre”, cand, in realitate, sunt doar incercarea noastra disperata
de a fi cineva, de a apartine unui colectiv. De aici se naste
dubiul nostru cu privire la identitatea noastra, ceea ce rezulta in
anxietate, izolare si alienare. “Cum adica, vrei sa-mi spui ca eu
vreau sa fiu o e-girl doar pentru ca am vazut pe TikTok ca e cool?”

Din acest vortex al consumerismului si trendurilor se nasc cateva fenomene

alarmante, pe care le voi detalia:

1.Comodificarea iubirii: intalnita cel mai des pe aplicatiile de dating si nu numai. Ea presupune valorificarea potentialilor
parteneri ca pe produse si nu ca oameni cu sentimente, ganduri si idei. De ce sa fii impreuna cu partenerul tau, cand
exista o optiune mai buna care te asteapta chiar dupa colt? Oare chiar merita sa iti rezolvi problemele relationale, cand
poti doar sa treci la urmatorul partener? Mai mult, un concept dezgustator nascut din ideea asta bolnava este SMV,
sau Sexual Market Value, un sistem de rating al atractivitatii (nu neaparat pe baza fizicului) pe o scara de la 1 la 10.
2.Romanticizarea: a trai in iluzia unei vieti “romantice”. Tuturor ne place sa aratam pentru cateva momente ca
personajul principal din filmul nostru preferat, dar folosita ca mod de coping poate crea asteptari nerealiste de la viata,
lasandu-ne cu un gust amar in gura, pentru ca in restul momentelor viata nu este asa cum vrem, “ca de film”. Social
media contribuie intr-o mare masura la crearea acestor asteptari nerealiste.
3.Etichetele: poate cel mai rau lucru care se poate intampla artei, etichetarea ei. Sigur, este bine sa avem un cuvant, o
notiune care descrie un anumit concept, dar in contextul trendurilor care vin si pleaca, nu ne alegem decat cu forme
reciclate ale trecutului. Etichetele au prins o popularitate atat de mare, incat sunt folosite si pentru a ne dicta modul de
a ne trai viata, un lucru groaznic de absurd. Sa rezumi experienta vietii la etichete precum “clean girl”, “dark academia”
etc. este un mod reductionist, nesanatos si nepractic de a-ti trai viata.

Dar, doctore, ce este de facut? “Idiot, slow down” spune Thom Yorke in ultima melodie de pe OK Computer. Solutia
este simpla: sa incetinim, sa refuzam sistematic ce ne impune social media sa fim, sa ne ascultam mai mult sufletul, atat
de impovarat de consecintele fugii de autenticitate. Sa fim noi cu adevarat, sa fim siguri pe decizia noastra, sa iubim
viata asa cum este, sa decidem pentru noi insine ce numim “bine” si ce numim “rau” si sa le imbratisam pe ambele, nu
numai pe una dintre ele. Sa traim fiecare secunda a vietii noastre, s-o valorificam pentru ce este si nu pentru ce nu este.
Asa vom scapa de acea anxietate permanenta, de intrebarea “cine sunt?”, pentru ca vom sti cu adevarat sa-i
raspundem de fiecare data cand constiiinta ne-o pune in fata.
Daria Cenuse
 Dumitrana Daria
Maiolo Norma
Alessia Tuca
TEODORA ARAPU & RAISA CIOBANU

INTERVIU CU
ALEX STAN

În această ediție am avut ocazia de a discuta cu Alex Stan, absolvent al AMATA (Academy of
Music and Theatre Arts), în prezent student la Master la UNATC București.
Din discuția pe care am avut-o, Alex s-a dovedit a fi un om interesant și încântător, modest,
cu multe de spus.
Alex a început conversația prin a ne povesti puțin despre primul său contact cu actoria, în
liceu. "Simțeam că era singurul lucru la care mă descurcam". Faptul că avea ceva de făcut și
știa cum se face îi oferea validarea necesară, cât și ambiția de a merge mai departe.

Cât despre cei din jur, el ne-a spus câte ceva și despre interacțiunile sale. Sentimentul de
apartenență la un grup l-a făcut să simtă că parerea lui contează, că are ceva de spus. Nu s-a
lăsat afectat de negativisme, a continuat să facă ce-i place, să se agațe de fiecare oportunitate și
să arate cea mai bună versiune a sa la fiecare casting sau filmare.
Întrebat fiind despre lucrurile pe care le-a învățat din acest domeniu complex, Alex a afirmat
faptul că actoria necesită răbdare și voință, ambiție. De-a lungul timpului, a învățat să trăiască
momentul, să se bucure pentru fiecare rol jucat și să ia câte ceva din fiecare personaj. El este o
persoană curioasă și am observat asta și din modul său de a răspunde întrebărilor noastre și de
a le pune, la rândul său. Îi plac interacțiunile noi, își face așteptări, însă are grijă în a nu se pierde
în ele: "Visează cu ochii deschiși când trebuie, că altfel îți vei face rău singur de multe ori."

De asemenea, când a fost întrebat dacă s-a regăsit în vreun rol, Alex ne-a răspuns: "Mi-a
plăcut mult “Menajeria de sticlă” a lui Tennessee Williams, iar Tomie e un personaj care trece
printr-un conflict interior, dar și unul exterior foarte apetisant pentru un actor. Dacă știți, lupta
dintre a face ce-i corect și a face ce își dorește el. Se îneacă în niște vicii doar pentru a duce
mai departe povara existenței lui și are momente în care dă totul afară; Să spunem că eu
cunosc asta, când se acumulează lucruri și vrei să le verși. Am făcut și monologul pentru
admitere la Master dintr-un monolog de al lui pe răbufnire și îmi place mult. Mi-aș dori cândva
să joc în spectacolul ăsta, dacă se va face."

În plus, spre final, el ne-a spus câte ceva și despre proiectele în care este implicat momentan.
Unul dintre cele mai mari se numește "The Art of Stealing". Acesta este un documentar despre
un furt de tablouri de o sumă imensă din Olanda, bazat pe știri reale. Alex, având rolul principal,
este de-a dreptul entuziasmat pentru această oportunitate, urmând ca în vară să îl filmeze în
Olanda.
Se consideră o persoană optimistă, spunându-ne că motto-ul său este și va fi întotdeauna "aia
e".
După o discuție foarte plăcută și prietenoasă cu Alex Stan, o atmosferă caldă, un zâmbet și
niște glume, putem spune că este o companie mai mult decât plăcută, un om modest și simplu cu
planuri mărețe, căruia îi dorim tot succesul.
 INTERVIU CU
CLAUDIU MIHAIL
O singură întâlnire îți poate forma o opinie.
În urma interviului de azi am avut plăcerea să discutăm cu
Claudiu Mihail, una dintre cele mai sincere și plăcute discuții pe
care le-am purtat.
Cu toate că am avut pregătite întrebări, conversația și-a creat
singură traseul, am abordat atât subiecte complexe, cât și glume.
"Răspunsurile se schimbă în funcție de lumea cu care vorbești".
Conversația noastră a început pornind de la acest lucru: un om,
o simplă discuție îți poate schimba ziua.
"Nu ai cum să pierzi prezentul". Mereu am avut senzația că
trecutul mă ajunge din urmă și viitorul nu îmi aparține, că nu
trăiesc momentul. Poate e așa, însă perspectiva lui Claudiu ne-a
făcut să realizăm că poate nu e așa. Senzația asta vine din trăirea
primului moment. Este adevărat. Lucrurile devin obișnuite, toți
avem o monotonie. Nu pierdem prezentul, doar ne obișnuim cu el.
Sentimentul de "prima dată" se aplică și în cazul senzației de a
fi pe scenă. "Ele există întotdeauna înaintea unei piese momente
în care trebuie să îmi trag spiritul după mine, însă pe scenă nu am
aceleași emoții cum aveam la început, prima dată".
Am discutat și despre interacțiunile ciudate avute cu publicul și
întâmplările noastre ciudate trăite la școală. Claudiu ne-a povestit
despre o învățătoare care l-a pus să se mute de pe scenă pentru
a putea filma momentul, însă nu a realizat că și el făcea parte din
acel moment. Ce să faci în astfel de momente?
Teo ne-a povestit despre prejudecățile din partea profilor doar
pentru că avea părul colorat, iar Raisa despre "curiozitatea"
colegilor săi legate de foc.
"Nu am fost un rebel niciodată, nu am avut dorința de a ma vopsi
sau tatua, tot timpul am fost foarte "șters", încercam să fiu
cuminte, încercăm să încercăm, să încercăm să. Nu am stat să mă
gândesc cum vreau să fiu defapt. Pentru că am încercat atât de
mult să nu ies în evidență, cred că așa am rămas, de fapt, totul se
poate transpune altfel. Aveam nevoie de atât de multă atenție
încât eram șters, atât de multă atenție încât de aia m-am făcut
actor, să fiu acolo pe scenă…să fiu apreciat"
Modul lui sincer de a răspunde și tonul vesel au reușit să ne
relaxeze, chiar ne-a făcut ziua mai bună. Amândouă ne așteptam
la un interviu clasic, doar că am avut parte de ceva mult mai
special, chiar el a insistat să ne adreseze și el întrebări. Am
început să vorbim despre nevoile, necesitățile noastre. Teo a
vorbit despre ce trebuie să facă. Până să iși expună el punctul de
vedere nu am realizat cât de mult am vorbit despre "trebuie"
"vreau" și "am nevoie"
"Oare chiar trebuie? Vreau asta sau nu e necesar? Hai doar să
exist".
Faptul că el ne-a împărtășit experiența sa cu bacul, pentru a o
ajuta pe Teodora, ne-a marcat puțin. Sunt puțini oameni care
vorbesc despre astfel de lucruri, însă el, cineva care nu ne
cunoștea, a ales să ne împărtășească această experiență,
experiență împărtășită pentru prima data, pentru a ne ajuta.
"Știu ce înseamnă nevoia, fără nevoie nu putem să existăm,
această diferență dintre "trebuie" și "am nevoie" nu pare mare
dar… e mai frumos să te lași în pace".
Modestia lui, sensibilitatea lui…. cu toate că a reușit din punct de
vedere profesional, cu toate că ar trebui să se mândrească cu
aceste realizari, continuă să aibă o carismă aparte: "Sunt alții mult
mai buni decât mine".
Fără să vrem am conștientizat ce efect au cuvintele, cât de des
folosim unele dintre ele și ce efect au ele asupra relațiilor
interumane. Nu trebuie să vrei când a trebui nu e o necesitate.
Inevitabil am ajuns la consacrata întrebare: "Vrei să lași ceva în
urmă?"
"Nu….nu vreau, pentru că vreau să las foarte multe în urmă. Vrem
dar nu cred că reușim asta cu adevărat…trebuie să gândim mai
simplu, nimic nu rămâne. E prea mult scrâșnet, prea multă muncă,
în jurul nostru, prea mult război"
Am vorbit despre război și nevoile oamenilor, despre necesități.
Eram convinse că cele mai mari granițe între oameni sunt săpate
de diferențele de opinie și gândire pe care le avem fiecare în parte.
Însă poate nu e așa, poate, așa cum s-a exprimat și Claudiu, "Nu
suntem deloc diferiți, suntem mult prea similari"
Ne-a surprins modul în care se gândea înainte să răspundă, cum
lua în calcul toate posibilitățile. Printre altele, l-am mai întrebat dacă
dorește să plece din țară. Răspunsul lui nu a fost nici da, nici nu. O
parte din el își dorește să rămână, pentru a ajuta la dezvoltarea
țării, pentru că aici sunt părinții lui, pentru că și în străinătate există
probleme și abuzuri. Cealaltă parte se gândește cum i-ar arăta
viața în străinătate, unde unele meserii sunt altfel promovate și
traiul este diferit. "Cred că plecarea e importantă pentru a vedea și
altă cultură, să le întorc capul spre noi dar și noi spre ei….suntem
similari[••] Este foarte important să ieși din mediul tău, te face să
vezi ce valori ai acasă sau ce lipsuri ai"
Am abordat mult prea multe subiecte pentru o singură redacție și
cu siguranță discuția asta ne-a ajutat. Unul dintre cele mai
interesante răspunsuri a fost cel al întrebării "Ți s-a întâmplat ca
lumea să te vadă într-un mod diferit doar pentru că ești actor? Să
te perceapă cu mai multe fețe?"
Un lucru cert despre Claudiu Mihail este că prioritizează
sinceritatea, lucru observat pe parcursul timpului pe care ni l-a
oferit. Astfel, ceea ce ne-a răspuns la întrebare este un lucru pe
care o să-l ținem minte toată viața: "Sigur că da….încercând să fiu
sincer în fața omului, cu cât mai tare îl convingi de un lucru, cu atât
îl convingi pe dos[•••] Au preconcepția asta despre actori, dar dacă
eu nu aș fi sincer cu ceea ce fac, în viața mea și pe scenă, care ar
mai fi rostul? Să spun niște minciuni, niște neadevăruri? Tocmai eu,
încercând să fiu de folos oamenilor? Păi mai bine mă duc și joc
fotbal singur. Care e menirea atunci? Cu cât ești mai sincer tu în
viața ta ca actor și mai asumat, cu toate că avem momente în care
ne mințim, că ne minte creierul, dar realizăm, ni se aprinde
beculețul, acolo ești actor, când faci diferența.[•••].Omul simte când
e mințit, când e iubit, când cel din față are o durere, omul simte. Știi
când nu simte? Când are prejudecăți".
Am fi putut să stăm de vorbă cu el cu orele, multe ore, are atât de
multe de spus, dar bineînțeles că este imposibil să fi făcut asta . Nu
doar ceea ce ne-a împărtășit ne-a schimbat oarecum viziunea, dar
și personalitatea sa care umple o încăpere cu pasiune și iubire.
 GURAN RALUCA
SMART
CUP MAGAZINE

ANA RISTOIU
BIANCA BĂCIOIU
MAIOLO NORMA
TEODORA ARAPU
ALEX TISMANARU
RAISA CIOBANU
STANCU PATRICIA
PRIOTEASA MARIA
DUMITRANA DARIA
TUCĂ ALESSIA
CENUSE DARIA
NIȚU VICTOR
IONCICĂ ANA MARIA
ROTARU DENIS
ANGHEL MATEI
DESIGN BY CRISTIANA
DRAGOMIRESCU

TEAM

Cup Wiser Coffee. Dacă

v-a plăcut revista, puteți
Revistă tipărită de Smart

găsi numerele anterioare

pe www.smartcup.online
I N S T A G R A M