Isabel i apele diavolului

Mircea Eliade

Am colindat mpreun.
I-am mrturisit ca sunt un nviat din mori, ca diavolul meu m-a stpnit
ani, puternic i rau.
Diavolul a fost femeia?
Nu, F. R., nu. Diavolul, vietate cu aripi i duh, duh cu rsuflare i
copite. Iar eu luptam, F., Luptam; chinuindu-m, legndu-m, arzndu-m.
i l-ai nfrnt?
Nu; m-am deteptat, aceasta a fost; m-am deteptat. Un om de bine m-
a stropit cu apa vie a vieii. Diavolul a plecat, a zburat. Deteptndu-m, am
tiut ca el 'nu exista', ca e doar nchipuire sau concept.
i acum?
Acum sunt tnr, sunt viu, sunt eu, F.
Las-m s-i spun ca sunt tnr. E obositor, nu? Dar bucuria e att de
mare pentru mine. Nu stiu cum s-i spun. Dar nchipuiete-i ca te-ai nate
'acum', cu sufletul i inteligenta de acum. Ce ai simi, simind i nelegnd ca
te nati? Nu, nu, e stupida comparaia.
A ma ndrepta asupra unei femei cu dragoste sau cu ura e prea putin i e
plicticos. De cteva zile urmresc alta orientare, ascultnd un instinct orb i
bland. Victoria e a acelui care ramane indiferent, nepstor de bucurie sau
durere, nepstor de fruct. Drumul meu a fost ntretiat de drumul unei ELE
inganfate. Sunt liber sa uit sau sa ma apropii iari. Ne vom ntlni, vom locui
n acelai ora.
Ciudat, o cerebrala pstrnd prejudecile stupide. Trebuie sa recunosc
ca ntmplarea ma obsedeaz inca. De altfel, ea se leag de ceea ce iubesc mai
mult: libertatea mea. Am acionat liber, spontan, sincer. I-am mrturisit taine,
firesc, pentru ca am vrut eu; dar m-am legat de EA, m-am legat, i ea ma
ignora.
Mrturisesc, nu sunt necjit, dar faptele trebuie sa se schimbe. Vreau
EU. Acest refren ma obseda altdat. Bun sau rau, a avut roade, roade multe.
Voina ramane, instrument sigur i rece. Altfel orientata, se slujesc tinte
diverse.
Dar ce vreau eu? De ce nu recunosc ca vreau sa ma rzbun? Stupid,
pentru ca nu vreau.
 Libertatea mea e ascensiune; oriunde. Infernul e sus, aa sa tii. Raiul e
i mai sus, dar el nu ma intereseaz. Orice cale as bate, muchii mei se
zgrcesc i oasele ajung pietre ndat ce simt valea. Nu sunt aristocrat, pentru
ca nu vreau sa stiu de strmoii mei. i nu sunt parvenit, pentru ca nu doresc
fructele trudei mele; nu vnez ca sa ma hrnesc, ci ca sa ma joc. Sunt EU
nsumi, n toate formele i gndurile mele. Nu nv regulile jocului. Cred ca nu
l-a mai putea juca. S-mi amintesc de ceilali ani? Iat: daca am cunoscut
psihologia unui viciu, nu l-am putut practica. De acum sunt nfometat de
neprevzut.
E dureros i amuzant, mi spuneam, sa nu ntlnesc nici o excepie, nic o
excepie. Sa nu pot iei din cri, sa pstrez nentrerupt contactul cu
personajele.
Am neles ca, daca pot activa n sufletul unor astfel de personaje, activez
ca un reactiv mpotriva propriilor structuri; sunt adoptat i asimilat dup
nevoile organismului propriu. E umilitor sa ma simt schimbat, comprimat i
retuat ca sa pot ptrunde n sufletul unei fete sau femei. Trebuie sa ma supun
legilor lor intime, sa corespund tiparului crescut din visele, filmele i romanele
lor. Sa fiu acum un iubit perfect, acum un amant original, un prieten idilic sau
un confesor. Sa asist la descompunerea mea n bucatele cu deliciu masticate,
alimentnd piepturile lor nguste, sngele lor subire, ritmul lor capricios i
minor.
Am vrut sa o seduc pe EA. Sunt sincer: ncercarea mea de a o tulbura era
numai pretextul. Nu tnjeam o posesiune. Trupul ei fad nu-mi vorbea. Vroiam
numai sa stiu ca ii sunt necesar i stpn, ca relaia dintre noi e efectiva, ca Ea
e a mea.
Am reuit sa ajung nevertebrat, jumtate prieten, jumtate confesor,
dozat cu caliti pe care nu le bnuisem, ignorndu-mi coeficienii mei vitali,
nepretuind huma n care mi-am nfipt adnc rdcinile fiinei mele,
nebanuindu-mi nebuniile, nebanuindu-mi orizontul.
Si am reuit sa concretizez idealul universal al iubitului-prieten-parinte
n sufletul EI. Am izbutit s-o tulbur, dar am tulburat-o cu ea nsi, nu cu
mine. Formele le avea, eu am fost numai coninutul. Unde sunt EU n sufletul
EI? Daca as lsa-o sa spere, m-ar ndrgi. Ce as fi fcut eu n dragostea EI? Ar
trece din mine numai ce sufletul i trupul EI ar putea apuca. Iar sufletul i
trupul unei fecioare sunt micue, mrunte, neputincioase, mediocre,
iremediabil mediocre.
Ah! Lumea asta care refuza sa primeasc tiparele instinctelor mele.
Si fiina aceasta, totui, triete i se bucura, i spera. Existenta ei se
desfoar tot att de plina chiar fara sa ma fi cunoscut. aa cum se desfoar
existentele milioanelor de oameni care rsufl n preajma mea, la o zi deprtare
de mine sau la o suta de zile. Iat cine sunt eu; cel care a crezut ca poate
tulbura vieile. Dar ca sa le tulbur, trebuie sa ma apropii de ele, sa le ating cu
rsuflarea mea, sa le scutur, sa le desfac. Eu nu pot atinge viaa celuilalt. Cine
poate atinge i cunoate viaa celuilalt? Poate alergam toi dup aceasi spargere
a cercului de fier. Nu stiu. Nu vreau sa repet aici ntrebri trecute. Dar EA ma
nelinitete; se schimba. Se schimba aa cum vreau eu? Nu stiu ce vreau.
Poate numai sa ma bucur de puterile mele, sa aflu ca SUNT, observndu-mi
sufletul, copleind celelalte suflete.
Si totui se schimba. Se ndreapt spre mine. Ma cere, cu ambiiile sau
nemulumirile ei. Dar eu nu mai ma recunosc. Aceeai poveste. EA mi-a
forfecat colturile, mi-a lefuit asperitile, ca sa pot ptrunde n sufletul ei. Ma
ignora. Toi ma ignora. Fiecare ma crede ce vrea el. Dar eu? Eu, unde sunt? Eu,
din mine, din nopile mele, din zorii mei? Daca as urla, daca as sngera, ei
raman surzi i orbi. Fiecare i continua drumul nsemnat n creierul i menirea
lui. Sunt singur, intre o mie de prieteni. Am crezut ca dragostea te trece n
celalalt. Dar te trece unde vrea el, unde vrea EA, n nchipuirea lui, n nlucirile
ei.
De ce am judecat eu viaa EI fara sa o neleg?
Si totui, am fost ndreptit sa o judec, pentru ca am neles viaa EI.
Oricine e EA. Oricine e, n acelai timp i alturi de geniu, o larva.
Cred ca am citit undeva ca larvele obin aduli diveri dup temperatura
la care sunt crescute. Iat ce vreau eu: sa modific metamorfoza, sa obin aripi
de nuane rare, neobinuite.
Daca adevrul nu se gsete prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu ma
intereseaz.
Nu stiu de ce am scris asta, eu, venic sterp i neindragostit. Dar iari,
daca as nelege tot ce scriu, de ce as mai scrie?
Cred ca orice istorie adevrat trebuie sa insemne numai etapele i
culmile, ceea ce e mare i distinct. mpletirea amorfa, cu date cotidiene, cu
analize amnunite, aparine istoriei false, creata de istorici. Tot Ce e la fel cu
ceilali e minciuna sau poezie. Realitatea e mare i rara. Daca lumea aceasta ar
fi reala, toi am fi oameni mari. Lumea insa (si fiecare dintre noi tie asta dar
nu o spune), lumea e ireala, desi numai n parte. Probabil ca altdat gndeam
altfel; dar ce dovedete asta?
Al doilea mare eveniment a fost identificarea celuilalt, cel care ma
mpiedic sa creez, cel care mi secase geniul. Intimitatea mea cu diavolul
ncepe din acea zi. Cred ca putin au crezut mai sincer i s-au luptat mai
persistent cu diavolul ca mine. Poate multi m-au nvinuit de superstiie. Dar eu
le-am dovedit ntotdeauna existenta diavolului prin realitatea raului. Daca
diavolul ar o nchipuire, o noiune, o spaima, o vechitura, un mit, raul ar fi
aerian i aburiu, raul n-ar putea fi ntrupat. Gndii-v o clipa la toate
nfrngerile i toate neputintele. Tot ce trece dincolo de voin, de om, de
destin, de lege. Acel rau neateptat, imens, pe care nimeni nu-l combate,
pentru ca s-a nscut alturi de el, a respirat cu el, i s-a bucurat de operele
sale. Diavolul e un creator tot att de vast ca i Dumnezeu. Daca diavolul n-ar
fi mare i real, viaa noastr n-ar avea sens. Oamenii nu se gndesc la acestea,
pentru ca oamenii se gndesc la toate, afara de ceea ce sta la capul unghiului,
la viaa lor.
Acum privesc napoi. Nimic din cele ateptate nu s-a mplinit. Ritmul
existentei mele e schimbat. Linia nceput s-a frnt, i nu stiu daca am
nlocuit-o cu o alta linie dreapta. Pe EA n-am mai ntlnit-o si, probabil, nu o
voi mai ntlnii niciodat. mi amintesc ca n cele dinti sptmni ma
gndeam cu multa bucurie la prietenia noastr, i nu oboseam imaginndu-mi
coflicte. Existenta mea, pare-se, refuza sa le realizeze. Cineva din mine a murit,
acum cum mor n fiecare zi, n fiecare om. Poate a fost cel ce plcea mult EI.
EA are acum optsprezece ani. A trecut un an? Au trecut multi. i iari
iubesc caietul vieii mele. M-am iubit ntotdeauna, sincer i total. Firete, n
fiecare an m-am iubit altfel, dar o dr continua struia n fiecare schimbare.
M-am iubit i mai mult de cnd mi-am aflat slbiciunile.
Copilria mea a fost incinerata de speranele i visurile culorilor.
Adolescenta mea a crescut, sobra i chinuita, alturi de viaa pietrei. Ateptam
sa vad rsrind n camera mea, trupul intaei sculpturi, pe care o numisem de
mult 'Nedumerire dup victorie'.
EA ar fi trebuit sa sugere spaima ncercat n fata prezentei celuilalt din
sine.
Pentru cei ce poate nu au neles, EA nu e una singura, EA nseamn ele
i ele nseamn EA. nseamn acelai lucru mpreun i totui separat au
acelai nume: EA i aceleai caliti i defecte: ale EI. Si EA nu presupune
idealul, ea presupune obinuitul, comunul din fiecare dintre noi. Obinuit care
totui reuete sa ma surprind, s-mi descopere valente noi de fiecare data
cnd ma uit la el.
Daca ar trebui s-mi rezum n puine cuvinte experienta mea, as spune
ca jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adnc n real. i filosofia mea
s-ar reduce la o singura dogma: Joac-te!
Jocul singur pstreaz instinctul realitii, triete i se mica n
realitate. Toate celelalte dogme, morale sau imorale, sunt esute n i din
nchipuiri.
Deasupra tuturor, n negura fiinei mele fara rod, aceeai nedumerire
mpietrit, aceeai spaima a oricrui om simindu-se purtat de celalalt, de omul
negru sau de omul alb din el, om necunoscut i nevzut.
Nu e uor de neles un geniu, dar e cu neputin de neles un geniu
sterp. Sunt culmi muntoase pe care le poi urca, tocmai pentru ca sunt
luminoase. Cnd peste tot plutete negura i peste tot amenin prpstiile
nedumeririlor, nimeni, nimeni nu poate cunoate acel munte, care nu are nici
nume, nici stpn.
Eu sunt liber, tocmai pentru ca linia gndului meu nu a tiat piatra. Cel
mai fecund katarsis (parca era cu th) nu e creaia, ci neputina de a crea.
Oricum, eu nu sunt geniul sterp, nlat i dincolo de rau. Viaa mea n-a
fost furtunoasa, i prezentul nu e calm marin.
nelegnd ca drumul meu nu poate merge dect pe aceeai cale a
libertii i pcatului, mi-am schimbat lupta. M-am ndreptat ctre alte ispite.
Ispite i pcate se gsesc peste tot n drumul crnii (poate prea dur sau vulgar
cuvntul), i aceasta e fericirea omului. Pctuind, se elibereaz de stupiditate,
de cretinism, de monoton, de demoni. Ajunge simplu i curat. Lumina nu vine
din lumina, ci din ntuneric. Trebuie doar sa vrei sa o vezi i sa o simi, i o sa
fii liber.
O fata ma intereseaz prin virtuile i viciile ei. Cnd le cunosc, ma
dezgusta. In cele mai nebuneti mbriri, eram indiferent. Luciditatea mea
deschidea mii de ochi noi i savura privelitea membrelor desfcute sau
incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al
fetelor. i cu cat ma apropiam mai mult, cu att eram mai liber i mai calm n
gndurile mele. ntotdeauna am cutat partea ngereasca sau diavoleasca din
ea. Sexul, pentru mine, nu e dect o libertate n plus i o dogma pe care o pot
verifica sau anula. Am spus, am trit prea mult n metafizica. Acesta este
drumul ctre pierzanie sau victorie prin femeie.
Era prea trziu sa ma mai pot opri. Mai ales ca ateptat ca EA.
Dar nu, nu sunt dator sa insemn aici toate nebuniile i capriciile
gndurilor mele, nsetate de libertate, de pcat, de calm.
Creez ce pot; cu viciu sau ispita de biat znatec, cu sfat sau cu violenta,
cu dragoste, cu indiferenta. Ura nu o folosesc, pentru ca ea niciodatanu s-a
pogort asupra sufletului meu. Ea nu creeaz, nu distruge. Sunt dincolo de
ura. Mihai nu ma cunoate i nu ma va nelege. Dar pentru el, sunt dincolo de
acest sentiment.
Nimeni nu cunoate mai mult ca mine puterea i rodnicia indiferentei.
Si nimeni nu recunoate mai mult cat de putin spune cuvntul acesta i
ce sfnta curiozitate se ascunde n el.
Cred ca daca acum gndesc mai clar i mai sigur, mai simplu, i mai
adnc, mplinirea se datorete tulburrii, nesiguranei, pcatului n care
existam. Ca ntotdeauna am neles schimbarea dup ce procesul se sfrise.
Ma lsam dus, de mine sau de ceilali. i aceasta, fara sa urmresc o
demonstraie, fara sa ncerc o experienta. Acum neleg falsitatea experientelor
ca dogma. Nu, eu nu urmream nimic. Nu eram mai curios de rezultate. Ci de
materialele i sufletele ce ma nconjurau. Voiam sa le cunosc. Sau, mai precis,
trebuia sa le cunosc ca sa pot trai.
Mai trziu am neles, ca noi suntem liberi sa luam hotrri, dar ca
mplinirile nu ne aparin, nu le mplinim noi, ci timpul: secundele, minutele,
orele, anii.
Si senzualitatea ei s-a rcit dup ntmplarea de la teatru, pentru ca
nimeni nu cunoate ntunecatele resorturi ale feminitii i nimeni nu poate
bnui marginile pudoarei sau intensitatea chemrilor dintr-o fecioara.
Povestea mea pare neverosibila sau bolnava. i nu e asa. Bolnavi sunt
oamenii din ziua de azi, care s-au deprins sa nu se mai uimeasc, ducnd o
existenta fara nedumeriri i fara minuni. Bolnavi sunt oamenii bntuii de
viziuni, de duhuri, de sexualitate.
Eu sunt calm i pur; niciodat nu mi-am simit gndirea mai elastica;
niciodat n-am trit mai curat.
Eu stiu ca tot ce se scrie sunt, n parte, neadevruri. Sunt un om care
gndete prin forme, aadar, un om ntreg. Cei care scriu sufer diferite i
multiple feluri de mutilri. Eu gndesc prin forme, prin echilibruri, prin
dezechilibruri; prin sunete, prin piatra, prin culori. Scrisul a slbit cumplit
puterea gndului, deprtnd mintea de la cuvnt i deprtnd-o firesc, de la
idee. Spun asta ca sa se neleag de ce povestirea mea pare bolnava. Orice se
scrie, fatal, e departe de realitate. Ca sa capete o urma de realitate n scris,
anumii oameni au nchipuit o alta realitate, pe care cred ca o exprima prin
fraze simple, cu noiuni precise, cu raporturi gramaticale clare.
Existenta nu se schimba propriu-zis. Cnd omul e aproape de moarte,
cnd agonia se vestete fatala, ochii trupului i ai sufletului se ndreapt n alta
parte. Lumea e larga. Omul i schimba viaa ca sa n-o piard. i inca, nu o
schimba el, ci ngerul sau demonul lui.
Cu oglinda trecutului, ca i cum lucrurile ar fi fost prezente, am vorbit cu
EA i am lmurit. Dar nu vreau sa mi aduc aminte de toate.
Erau ireale, fumurii, veneau i se pierdeau ca fluturii din vis. Adevrata
mea existenta trecuse de mult prin acea perioada i se ndrepta spre o comoara
noua. Cunoscnd insa strmt nelegere a oamenilor, m-am ferit a-i dezvlui
EI, povestea celor doua lumi. tiam ca, mai curnd sau mai trziu, o va
cunoate i ea, o va trai.
mi amintesc, din toate cuvintele i discuiile acelei veri, ca singurul lucru
pe care nu l-am putut spune, pe care nu-l puteam spune, era taina vieii mele.

SFRIT