Sunteți pe pagina 1din 47

Exuvii

–1–
Exuvii

Strămoşul omului o fi fost maimuţa, dar strămoşul


maimuţei bătrâne ce vei fi a fost – nu uita! – un copil.
Visele lui le visezi şi acum, ca şi cum nimic nu s-ar fi
schimbat (şi poate nici nu s-a schimbat!). Acolo, în noaptea
himerelor, cel care se sperie şi plânge şi-ar vrea să fugă şi
nu poate şi-ar vrea să moară şi nu poate şi se leagănă ca un
biet şi pur oligofren e tot un copil. El e cel care trece ca un
abur prin coridoare pustii, prin subterane, căutat de spectre
ucigaşe, el e cel care pluteşte deasupra oraşelor,
concentrându-se înnebunitor ca să nu se prăbuşească, el e,
cum îl ştii, mut, fără gură, ca în autoportretul cel vechi. El e
hipnotizatorul, el conduce jocul. El e – simţi bine! – mai
puternic decât tine, are mai multă răbdare şi e mai înţelept
şi nu se teme de nimic pentru că gândurile lui sunt mult mai
complicate decât prostioarele care te sâcâie acum, suprafaţa
lui de contact era cu mult mai mare, simţea până departe cu
pielea lui cerebrală, cum stătea ascuns sub masă sau în lada
pentru perne cu capacul lăsat, în dulapul de haine învelit
într-o blană, în debara sau cocoţat pe dulap, în cea mai
limpede tăcere. Acum, în mintea ta, stă încolăcit şi doarme.
Te visează.

Simona Popescu – “Exuvii”

–2–
Exuvii

CUPRINS

1. Roots … 2
2. Rădăcinile noastre ~ Zilele Şcolii … 3
3. Interviu cu dl. Dănuţ Buzdugan ~ director educativ … 6
4. Rădăcini … 8
5. Finger Roots … 9
6. Rădăcină aiurită … 10
7. Celor ce au grijă de mine şi de tine … 12
8. Poezii … 13
9. Rădăcini comune … 14
10. De vorbă cu chimiştii … 17
11. În căutarea liceului pierdut … 18
12. Poezii … 19
13. Origini şi actualităţi … 22
14. Despre tradiţie şi rădăcini … 24
15. Lumi coincidente … 25
16. Rădăcina desfătărilor … 26
17. Finding Neverland … 28
18. Ce mai citeşte Călina ~ Radix Literarum … 30
19. Echipele de baschet ale şcolii – campioane … 32
20. Hobby-uri … 34
21. Muzică~DnB ... 36
22. Interviu cu Ioana Cîrstea, preşedintele Consiliului Elevilor ... 37
23. Clopoţel creştin … 39
24. Paştele contemporan pe mess … 40
25. Imnul şcolii ~ Suntem Bălceşti ... 42
26. Şcoala vieţii … 44

Vizitaţi şi site-ul revistei: www.revistaexuvii.blogspot.com

–3–
Exuvii

ROOTS
Rădăcini poate să însemne şi tradiţie. Poate să însemne şi apartentenţa la o comunitate şcolară,
naţională, europeană. Însă este posibil ca esenţele noastre, ceea ce ne defineşte, să nu se afle în cărţi,
filme, hobby-uri, sau între paginile unei reviste. Spre deosebire de plante, nu ar trebui să ne căutăm
rădăcinile în exterior, ci in interiorul nostru.
La ce ne-ar folosi nouă rădăcinile – atât de des invocate pe parcursul revistei –, te întrebi? ... Şi
noi asimilăm porţia noastră de substanţe străine, improprii, dar fără de care nu am putea supravieţui. Şi
noi suntem, la fel ca plantele, avizi, însetaţi, însă nu de apă, ci de cunoaştere, de frumos. Cine nu îşi
doreşte să cunoască, să pătrundă cu mintea în cele mai întunecate colţuri ale lumii, să fie stăpân peste
secretele Universului? Sau cine nu îşi doreşte să găsească acel „divine switch”, acel buton pe care a
apăsat Creatorul pentru ca totul să existe?
În vorbele unui omuleţ verde dintr-un film foarte cunoscut, Luminous beings are we, not this
crude matter (Fiinţe luminoase suntem noi, nu această crudă materie, n.trad.). Rădăcinile noastre sunt
făcute din acelaşi tip de material, pe lângă care cel mai scump satin ar fi aspru şi cel mai strălucitor
Soare ar fi un licurici insignifiant.
Ne căutăm, aşadar, rădăcinile, toată viaţa. Ore întregi le dedicăm realizării idealurilor noastre,
sperând că ele ne vor aduce mai aproape de viitor. Tindem spre infinit, spre cer, cu gândul că, departe,
viitorul şi trecutul se amestecă într-un conglomerat nobil, într-o rază de lumină. Fără rădăcini, cum să ne
crească ramurile întinse spre cer? Şi, fără întunericul de sub noi, atât de sumbru în misterul său, cum să
ajungem lumina?

Redacţia

–4–
Exuvii

Rădăcinile noastre
~Zilele şcolii~
Evenimentele care au avut loc cu ocazia Zilelor Şcolii au fost organizate cu scopul de a reaminti
tuturor că liceul nostru are legături solide cu trecutul, dar şi că, totuşi, aşteptăm cu nerăbdare viitorul.
Trecând prin intrarea clădirii Liceului Teoretic « Nicolae Bălcescu » (sub acest nume sau sub altele) şi
întâmpinaţi de expoziţia de icoane pe sticlă, invitaţii au fost curând scoşi din dispoziţia nostalgică,
participând la vernisajul unei expoziţii de fotografie.
Fotoexperimentul, al cărui autor este Emil Seliştean din clasa a IX-a Ştiinţe – a fost prezentat în sala
multimedia, unde, foşti şi actuali profesori, elevi din toate
generaţiile, precum şi alţi invitaţi s-au putut plimba printre
calculatoare, admirând munca acestui elev. A fost o
expoziţie într-adevăr postmodernă, într-un cadru tehnologic
şi rafinat, iar Emil s-a declarat foarte mulţumit de
realizarea sa.
A urmat prezentarea filmului şcolii, realizat de domnii
profesori Havadi Istvan, Emilia Piroş şi Cristina Vodă,
proiectat pe binecunoscutul ecran-tablă din sala 51, care a
impresionat auditoriul (filmul, nu ecranul… deşi, mai
ştiţi?). A fost un film scurt, dar cuprinzător, care prezenta
şcoala aşa cum este ea: o instituţie modernă, bazată pe un
colectiv ireproşabil de elevi şi de profesori.
După vizionarea lui, sărbătoarea s-a “mutat” în sala festivă. În faţa tuturor, la o masă lungă, stau
doamnele director (Marinela Zamfir şi Aurelia Câmpeanu), reprezentanţi ai Consiliului Local (dna. Dulcă),
dna. profesoară Elena Pârv, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, dl. acad. Ioan Aurel Pop
(care mai târziu ne va ţine o cuvântare) şi, ultima, dar nu în cele din urmă, preşedinta Consiliului Elevilor,
Ioana Cîrstea.
Doamna profesoară Pârv prezintă monografia liceului, a cărei autoare este, împreună cu dna.
profesoară Ancuţa Ionescu, scuzându-se pentru că nu a avut destul material istoric la dispoziţie. Modestă
cum o ştim, nu s-a întins la explicaţii vaste despre ceea ce a scris, dorind să ne lase pe noi, cititorii, să
descoperim ceea ce ar trebui să ştim despre liceul nostru.
Spectacolul continuă, prezentat de Andrada
Moldovan, din clasa a X-a Uman, o figură care cu
siguranţă a atras atenţia domnilor din sală. Avem parte de
o premieră, şi anume corul şcolii, «Augustin Bena» – nu
Nicolae Bena, aveţi grijă –, a cântat pentru prima dată
imnul liceului nostru. Despre acest imn vă putem spune
că muzica a fost scrisă de dl. Iulian Teodorescu, profesor
de muzică, iar versurile de Daniel Gherasim, elev în
clasa a X-a MI1. După imn, am ascultat o poezie, un
recital de oboi şi două fete talentate de la «Clubul
Vedetelor», care ne-au cântat fiecare câte o melodie pop.
Toţi elevii care au urmat după cor au fost elevi ai claselor primare, copii fără frică de scenă şi care au plăcut
foarte mult audienţei. Credeaţi că am terminat?... Nici vorbă, cei mici mai au «pe ţeavă» încă două
reprezentaţii: un program de gimnastică, dar şi un dans popular. În încheierea festivităţii de deschidere a
Zilelor Şcolii, corul «Augustin Bena» a revenit şi cu un cântec mai puţin legat de Nicolae Bălcescu şi de
tradiţiile liceului. Ei (sau, mai bine zis, ele) au interpretat «Risipei se dedă florarul», oferind mai apoi narcise
întregii audienţe, fapt văzut ca o încununare a acestei zile, impresionându-i pe invitaţi.
Profesorii au fost invitaţi să sfârşească ziua de 2 Aprilie la un cocktail în sala profesorală. Acolo au
avut ocazia să-si amintească de Liceul Teoretic «Nicolae Bălcescu», aşa cum era el mai demult, pentru că,
dacă nu ştiaţi, mulţi dintre profesorii actuali au învăţat şi ei la liceul nostru şi poate – cine ştie? – mulţi dintre
viitorii profesori se vor alege din rândurile actualilor elevi.
–5–
Exuvii

***

Ziua de 3 aprilie a început printr-un concurs interdisciplinar de prezentare PowerPoint a şcolii, în


limba engleză, numit «Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu ieri, azi şi mâine». Concurenţii s-au prezentat cu un
material bun, cu imagini şi text corespunzătoare, dar şi cu prezentări orale reuşite.
Pentru elevii pasionaţi de engleză, germană, franceză şi spaniolă, care sunt interesaţi să dea atestate
pentru aceste limbi, au fost organizate prezentări ale examenelor internaţionale. Tot în acest domeniu al
globalizării a intrat şi proiectul «Ardealul, spaţiu multicultural», prezentat în sala festivă de catedra de limba
şi literatura română, unde diverse culturi şi etnii au fost ilustrate, făcându-se appel la obiceiuri, dansuri,
tradiţii, costume şi produse culinare specifice.
Un eveniment deosebit a avut loc în laboratorul de fizică, unde domnii profesori de specialitate au
organizat, cu ajutorul elevilor, experimente, vizonări de filme de ştiinţă şi prezentări de proiecte din
domeniul ACESTEI DISCIPLINE.
În celelalte săli de clasă aveau loc diverse
activităţi şi ar fi imposibil să le enumerăm pe toate.
Menţionăm însă Campania Antiabsenteism care a avut
loc în sala multimedia, fiind invitaţi şi cei de la
Colegiul “George Bariţiu”. Elevii au realizat proiecte
despre cauzele, efectele şi posibilităţile de combatere
ale fenomenelor de absenteism şcolar şi social.
Să nu uităm de Consiliul Elevilor, care a
organizat discuţii la masa rotundă (la propriu) cu
elevii interesaţi de problemele şcolii şi de modul în
care sunt informaţi şi ajutaţi de reprezentanţii claselor
în Consiliul Elevilor. Sesiunea a fost condusă de Ioana
Cîrstea (preşedinta) şi Vlad Miclea (vicepreşedintele
Consiliului), împreună cu domnişoara profesoară Ana-
Maria Buşcă.
Aşadar, dacă aţi participat la activităţile din ziua a doua a acestei sărbători, nici nu mai este cazul să
vă spunem cât de interesante au fost. Ne cerem din nou scuze, pentru că nu am putut asista la toate şi
consemna toate atelierele susţinute. Ştim că voi aţi participat şi că v-a plăcut, ceea ce este de ajuns.
Iar pentru cei care cred că doar clădirea noastră a fost plină de evenimente, cei din clasele primare au
organizat o expoziţie de colaje, picturi, modelaj, postere, păpuşi confecţionate de mână, origami şi ateliere
literare, toate sub numele de «Primăvara şcolăriţă», cu care cei mici au dat clasă liceenilor cu fiţe, care aveau
impresia că doar ei sunt buni organizatori de astfel de proiecte.
Ultima zi a însemnat premierea elevilor cu merite deosebite, prin acordarea de diplome, urmată de un
spectacol divers realizat tot cu ajutorul elevilor şcolii. Spre deosebire de festivitatea de deschidere, de
această dată ceea ce a avut loc pe scena sălii festive a fost adresat, în mod special, celor care studiază aici.
Astfel, numere de dans (demne de menţionat sunt majoretele liceului, care au debutat cu acest spectacol), un
stand-up comedy de excepţie cu Alexandru Drăgoescu (din XMI1) şi o piesă de teatru uluitoare, cum nu s-a
mai făcut pe scena aceasta de foarte mult timp sau chiar niciodată (audienţa a fost mirată de jocul de scenă,
de actori şi de expresivitatea lor –gesturi, schimbări de ton, mimică etc.), toate s-au desfăşurat în faţa
noastră, încununând aceste zile festive.

P.S.: Redacţia revistei Exuvii pregăteşte un număr special despre Zilele Şcolii, în care vom prezenta mai
multe activităţi, vom publica toate declaraţiile «culese» şi vom reda, în plus, conferinţa pe care a ţinut-o
domnul Ioan Aurel Pop. Deocamdată, dacă daţi pagina, veţi vedea numai câteva dintre declaraţiile
invitaţilor…

–6–
Exuvii

… despre eveniment

“Eu am crezut, la început, că va fi o degringoladă şi toată lumea o să fie în toate direcţiile.


N-a fost aşa. Sunt încântată de organizare. Dacă totul merge la fel de bine şi în
următoarele două zile, va fi foarte frumos. Să nu uitaţi să veniţi la piesa de teatru!”
Emilia Piroş, profesoară de Limba şi Literatura Română

***

“Zilele şcolii înseamnă o surpriză plăcută pentru toată lumea, pentru toţi care
participă la activităţi. Atât pentru actori, cât şi pentru spectatori, reprezintă un efort,
dar şi o bucurie. În final, va fi bine – sperăm… Ne întâlnim cu foştii profesori, chiar
şi cu profesorii mei, ne întâlnim cu foştii colegi, ne întâlnim cu colegii cu care ne
vedem mai rar fiindcă mergem la ore, şi mâine ne întâlnim cu elevii care au pregătit
referate, proiecte, s-au documentat şi prezintă munca lor de câteva zile, sau, poate,
de câteva săptămâni…
Mai puneţi la microunde reportofonul, să mi se încălzească vocea…”
Radu Cheţianu, profesor de Fizică

***

“Este un eveniment foarte frumos, primul de acest gen la care am luat parte, de când sunt în Bălcescu. I-am
văzut şi pe ceilalţi profesori care au fost şi, auzindu-i cum îşi depănau amintiri, am fost impresionată. Parcă
vezi cum a trecut liceul nostru, pas cu pas, prin timp.”
Ioana Cîrstea, preşedintele Consiliului Elevilor

***

“Până acuma, mi se pare excelent. Din păcate, nu au venit toţi cei care au fost
invitaţi. O mulţime de foste cadre didactice şi angajaţi ai liceului Bălcescu nu au
putut să vină… Eu lucrez aici de 24 de ani i-aş fi cunoscut pe cei care veneau. Am
observat-o pe prima dnă. directoare pe care am cunoscut-o, pe dna. Steliana Lungu,
pe domnul professor de educaţie fizică Oprea şi pe mulţi alţii. În rest a fost OK,
sperăm să urmeze încă două zile faine.”
Vasile Pop, technician

***

“A fost o întâlnire emoţionantă cu conducerea şcolii, cu profesorii şi, nu în ultimul


rând, cu elevii, care au depus un efort extraordinar ca să iasă o asemenea festivitate de
deschidere a zilelor şcolii Liceului “Nicolae Bălcescu”.
Ovidiu Meteş, fost profesor de Limba şi Literatura Română

–7–
Exuvii

Interviu cu domnul Dănuţ Buzdugan, director educativ

1. Puţini elevi ştiu că, în afară de director (dna. Marinela Zamfir) şi


director adjunct (dna. Aurelia Câmpeanu), există în şcoală şi un director
educativ. Cu ce vă ocupaţi dumneavoastră efectiv?
Din perspectiva directorului educativ, aş putea să vă spun că mă ocup cu
acţiunile extraşcolare, educative, cum ar fi serbările, participări la conferinţe,
simpozioane, bineînţeles asta împreună cu elevii. Participăm la activiăţi
promovate de către Primăria Cluj-Napoca, Prefectura Cluj, ONG-uri sau alte
instutuţii de cultură ale oraşului nostru. Pe planul şcolii, am organizat diferite
campanii împreună cu Consiliul Elevilor sau cu unele clase de elevi, cum ar
fi Campania Antidrog, Educaţie pentru Sănătate, Să Mănânci sănătos!
ş.a.m.d. Tot în cadrul responsabilităţilor mele ca director educativ intră şi
relaţia cu catedrele (de fapt, cu profesorii grupaţi în catedre). Mai precis,
când o anumită catedră întreprinde o acţiune, datoria mea este de a o ajuta,
de a promova acţiunea respectivă şi de a implica mai mulţi elevi, astfel încât
să se atingă obiectivele respectivei activităţi. În linii mari, cam acestea ar fi activităţile mele.

2. Această funcţie interferează cu prezenţa dvs la ore sau cu modul de predare?


Da, pot să spun că interferează. Din fericire, se împacă foarte bine una cu cealaltă. Scopul meu în şcoală,
respectiv la catedră, este acela de a forma elevi civilizaţi, instruiţi, cu iubire de Dumnezeu şi sper că acest lucru
se observă din comportamentul de zi cu zi al elevilor, din reuşitele unor acţiuni întreprinse de catedra de
religie… Prin urmare, la catedră vorbesc despre Dumnezeu, dar, în egală măsură, ţin să am în faţa mea şi în
şcoală elevi care să se implice în acţiuni de caritate, în acţiuni şcolare, în acţiuni şi campanii de prevenire a unor
evenimente neplăcute, aşa încât, consider eu, misiunea de profesor de religie se îmbină foarte bine cu cea de
director educativ.

3. Ce v-a determinat să deveniţi profesor de religie?


Nu m-am gândit de mult la această chestiune, însă, dacă e să vă răspund, vă răspund cu cea mai mare plăcere:
dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru oameni şi credinţa că lumea poate fi făcută mai bună. În această
şcoală, s-a adeverit că, prin credinţă, ceva în jurul nostru se poate schimba în bine.

4. Folosiţi manuale de religie la oră? Vă întreb, deoarece se pare că acestea nu reflectă moralitatea
creştină în mod autentic. Poate aţi auzit de această problemă…
Folosesc foarte puţin manualele la clasă. Acum, că aţi adus vorba, sper că nu de aceea mi-aţi luat interviu ca să
ajungem la problema scandalului manualelor şi a abordărilor greşite în ceea ce priveşte lecţiile de religie.
Folosesc, aşadar, mai puţin manualele, deoarece îmi place să discut liber cu elevii, să le transmit cunoştinţele de
–8–
Exuvii

care au nevoie, însă, în egală măsură, îi las pe ei să descopere şi să-şi expună punctul de vedere – lucrul cu
manualul îngrădind, într-un fel, această libertate. Desigur, nişte manuale greşite nu pot întoarce lumea de la
credinţă. Manualele sunt făcute de oameni, oamenii sunt supuşi greşelii. Sunt profesori de religie care văd într-
un fel anumite realităţi, alţii în alt fel, dar asta nu înseamnă că relaţia tinerilor cu Dumnezeu trebuie să fie
afectată de vreun asemenea scandal. Din păcate, sunt oameni care doresc ca religia să fie scoasă în afara şcolii,
lucru care ar fi o mare pierdere pentru tineret. Poate nu ar fi lipsit de interes să faceţi un sondaj în şcoală ca să
vedeţi dacă la noi sunt nemulţumiri legate de orele de religie. Eu cred că nu sunt. La toate clasele colaborez
foarte bine cu elevii şi întotdeauna am avut concursul lor în tot ce priveşte acţiunile de caritate şi participarea la
Sfintele Slujbe, la Sfintele Taine. Astfel, pot spune că, în bună parte, scopul orelor de religie a fost atins aici la
noi, în “Nicolae Bălcescu”.

5. Există o predjudecată... anume că elevii mai mari nu acordă importanţă orei de religie şi altor materii
cu un număr de o oră pe săptămână. Până la ce vârstă credeţi dvs. că un elev este receptiv la ora de
religie? Sau este o prejudecată falsă?
Este o prejudecată, falsă din punctul meu de vedere, ţinând seama de faptul că, până şi în clasa a 12-a, eu
colaborez foarte bine cu elevii. Sunt situaţii când există alte preocupări, mult mai stringente pentru ei – pregătiri
pentru Bac, pentru teze – şi atunci materiile mai uşoare, ca să zic aşa, sunt date la o parte, însă doar pentru o
anumită perioadă. Nu există un nivel de clasă până la care să lucrez foarte bine cu elevii şi după aceea să nu fie
băgată în seamă materia mea. Dimpotrivă, consider că la liceu interesul este mult mai mare: orele se desfăşoară
foarte frumos, interactiv, există situaţii în care am şi eu de învăţat de la elevi, pentru că sunt bine pregătiţi, bine
instruiţi şi, ceea ce îmi face plăcere, este un schimb de experienţă între mine şi elevii mei.

6. În legătură cu colaborarea dvs cu ceilaţi directori, cum se face aceasta?


Este o colaborare – spun eu – destul de bună. Sigur, trebuie să avem în vedere că echipa de directori este
relativ nouă. Eu deţin funcţia de consilier educativ, cu mici întreruperi, din anul 2000. Am încercat să impun un
punct de vedere corect atât colegilor, cât şi elevilor, astfel ca prestigiul liceului să fie dus mai departe. În ceea ce
priveşte colaborarea cu directorii, ne înţelegem (aici mă refer şi la mine şi la Consiliul Elevilor, sau la elevii cu
care eu colaborez). Prin urmare, mă declar foarte mulţumit şi sper să mergă aşa şi în continuare.

7. Doriţi să le transmiteţi ceva elvilor care citesc revista?


Da, aş vrea să le transmit că prezenţa lor în această şcoală trebuie să fie considerată o onoare, întrucât este o
şcoală de tradiţie, o şcoală cu prestigiu, cu potenţial material şi spiritual – profesorii şi elevii acestei şcoli fiind
consideraţi un corp de elită. Prin urmare, să facă tot ceea ce le stă în putinţă să păstreze acest prestigiu, să-l ducă
mai departe şi să nu aducă vreo ştirbire nici imaginii lor personale şi nici liceului. Cam aceasta este ceea ce
vreau eu să le transmit şi, dacă se poate, să ţină cont de această rugăminte a mea.

Mulţumim mult pentru interviu!

–9–
Exuvii

Rădăcini
Apă picură pe chiuveta de la baie. Pic, pic! Zboară fluturi pe deasupra perdelei. Fluturi negri. Cresc
rădăcini. Copacii prind în palme fluturii. Fluturii sărută copacii. Copacii se dezbină. Apa umple spaţiul gol.
Se prelinge în şiroaie lungi pe un unghi oblic. Udă parchetul. Exteriorizează tot stresul anonim. Apa inundă
camera. Lucrurile se afundă în suc de lămâie. Fluturii se îneacă. Copacii nu mai au mâini. Fluturii nu mai
sărută. Copacii se înclină spre stânga. Mă agăţ de tavan şi arunc un măr galben în apă. Două cercuri se
propagă, lovindu-se de margine şi apoi reciproc. Apa iese pe uşă. Apartamentul se transformă într-o peşteră
submarină. Apa se contopeşte cu lucrurile. O mare de materie aeriano-plutitoare. Fluturii îşi rup aripile.
Copacii sărută tălpile fluturilor. Fluturii devin praf. Copacii se intoxică cu o cutie de chibrituri. Tăcere. Mă
ghemuiesc lângă oglindă. Apa se reflectă într-o imagine insolubilă. Apa a omorât cafeaua.

Andrada Derveşteanu – clasa a-VIII-a A

LA MER
"La mer m'apparaît douce et claire,
Mais bien des gens la croient amère,
Comme une petite âme trop solitaire,
Ou comme une nuit de long calvaire.
En exposant sa silhouette,
Elle se sent très belle, la coquette!.
Vers les étoiles elle veut s'élever
Pour réfléchir leur coucher.
Le temps s'envole, il est midi,
Tout l’univers reprend la vie,
Mais elle ne trouve plus sa place
Et son coeur d'eau semble de glace.
Alors, elle crie pour s'affirmer
Et lèche le sable pour chanter."

Diana Copaciu - clasa a IX-a MI1


Profesor îndrumător: Simona Alexandrescu

– 10 –
Exuvii

FINGER ROOTS

Îl văd, se apropie, mă priveşte. Chipul lui e la un centimetru de al meu. Număr 1,2,3,4...şi


brusc, îmi atinge buzele într-o sărutare fină. Ah! Asta aşteptam! Un fior trece de la el la mine, străbate
gingia, urcă spre cerul gurii, atinge “omuleţul”, apoi, întocmai ca într-un carusel, CADE...Strigă,
creşte şi intră în ventriculul drept. Inima e din nou hrănită de acea otravă, de acel îngrăşământ chimic
care declanşeazã PROCESUL. Mâinile îmi cresc tot mai mult, degetele se lungesc, se arcuiesc, se
zbârcesc şi îl agaţă pe el într-o sufocare extremă.

***

Doi îndrăgostiţi pe o bancă... nimic neobişnuit până când, sărutul lor ajunge să îi distrugă....
Buzele lor se unesc ca două bucăţi de materie topită, apropiată una de alta. Abdomenele se deschid,
lăsând fâşii de carne să-i uneascã pe cei doi. Degetele se lungesc şi se lipesc, într-un nod strâns, până
când, la sfârşitul PROCESULUI, cei doi devin o bucată de materie perfect ovală, un fel de androgin
exagerat. Doar câteva fâşii de substanţă au rămas spânzurate, urmând ca, ulterior, să se lipească de
pământ şi să înainteze...

***

Nu! Nu pot să ajung şi eu aşa! ÎNGRĂDITĂ, atât eu cât şi el... NU!.....Trebuie să fac ceva !
ACUM! Degetele-rădăcini, lipite de trupul lui, se rup într-o sforţare adâncă. Picuri de sânge curg din
spatele dezgolit! Lacrimi uriaşe îmi scaldă obrajii, iar degetele lemnoase se retrag în carapacea lor de
sub epidermă. Nu! Nu! Nu vreau să te distrug! Te iubesc prea mult. Adio!

Raluca Cristea – clasa a XI-a U

– 11 –
Exuvii

Un câmp verde, roz sau mov. Flori mici, roşii sau albastre şi mari. Copacii....nu. Aceştia nu au
acceptat. Doar ele, florile...da! Un demon, o granulă, un atomogram, o moleculă, din tot ceea ce este
EL. O au în rădăcină, de aceea florile au amuţit şi copacii încă foşnesc. Noroc că nu le-a distrus şi
frumuseţea culorii. Vă spun ce e acel demon înrădăcinat? E......e.....e.....NIMICUL. E rădăcina
sulfurată, cu tupeu de oxigen, aiuristic şi abstract...Nuuu? şi eu cred la fel, doar că povestea e mai
lungă. Înainte, Prezentul avea grijă de flori, doar că Viitorul l-a încurcat, iar demonul de NIMIC a
amuţit toate florile. E într-o grădină, pe lângă care fete „pierdute” trec zilnic şi se închină demonului
(nu i-au ajuns florile, a vrut şi Fetele). Acest NIMIC avea ochii mari, păr negru, cu 1,8 mm şi
20 de tone... păi cum să vă spun... în lumea lui era cel mai atrăgător (aşa a
vrăjit florile..).

Totul a început în clipa în care Timpul s-a supărat pe personajul


nostru. Rădăcină aiurită s-a împrietenit cu NIMICUL (crezând că
va deveni faimos pentru asta). Dar aceştia erau mai mereu beţi de
acid clorhilic şi Timpul le-a interzis să mai stea în RaiulVeacului,
aşa că au plecat să-şi caute o casă. Au găsit-o: grădina, iar Fetele
(cele de mai sus)... stăteau mereu la o „vorbă”; dar, aici, Prezentul
făcu un pact cu ei (pentru un milicentimetru de lithiu ei aveau să stea cu Fetele şi să se
ascundă în flori). Rădăcină aiurită şi-a găsit repede locul, dar NIMICUL se
ascundea după frunze, iar, cum florile erau guralive, i-au spus Viitorului ce
pun la cale cei doi pungaşi. Atunci, Rădăcină aiurită a fost alungat, iar
NIMICUL a rămas, deoarece a dat vina doar pe Rădăcină aiurită. Ca să se
răzbune, a amuţit toate florile, chiar dacă amanta lui, LaLea, nu greşise
cu nimic (ca să ştiţi de ce LaLea era amantă; el avea o soţie: pe NIMICA, şi
doi copii, NIMICUŢ şi NIMICUŢA).

Astfel, Rădăcină aiurită, ca să scape de


pedeapsă şi să se răzbune pe NIMIC, făcuse o
– 12 –
Exuvii

plimbare cu Trecutul şi puse la cale alungarea demonului. Trecutul îi dete o scrisoare NIMICULUI în
care era chemat în Ţara Trei Sud-Est pentru a nu face nimica. NIMIC acceptă şi trecu prin multe
peripeţii pe drum, prin Ţara Caprelor, unde îşi luă o Vacă ca amantă, prin Constelaţia Ţonţonelei şi pe
la Carul Mov cu Picăţele Verzi şi ajunse în final în Ţara Trei Sud-Est. Acolo a aflat că Trecutul a
făcut prăjiturele din soţia şi copii lui şi,
radiat de xenon pe drum, căzu într-o depresie. Atunci s-a întors la amanta sa, Vacă, şi şi-a petrecut
ultimele zile în băi de Lapte cu ciocolată Milka.
Astfel, totul reveni la normal în grădină. Rădăcină aiurită se căsători cu nimfa pădurii şi, ca să
închei frumos povestea, vă spun doar un cuvânt: NIMIC.

Mihaela Cotul – clasa a VII-a C

Anonim

Trezeşte-te! (şopteşte o voce)


Din visul de vară
Alungat pe verandă
De o muzicalitate...
Ştearsă, stearpă, albastră.
Iubesc un om de stele
Un praf de minciuni
Şi bule de fire
Din iasomie.
Iubesc, iubesc
Un trist trecător
...Anonim...

Andrada Derveşteanu – clasa a VIII-a A

– 13 –
Exuvii

Celor care au grijă de mine şi de tine

Te gândeşti de unde vii. Cine eşti? De ce exişti? Ai vreun rol pe lumea asta? Întrebări
care probabil nu se instalează pentru mult timp în gândurile tale. Ai altceva de făcut. O temă, un
proiect, ai o întâlnire – lucru esenţial pentru continuarea existenţei tale pe Pământ. Ţi-ai amintit:
ai o discuţie neterminată cu părinţii despre ce vrei să faci cu viitorul tău, unde vei ajunge dacă
rămâi până la pensie cu capul în nori. Plictisitor, ai mai auzit asta. Totuşi, nu pare să aibă vreun
impact asupra ta.
Îţi continui viaţa: şcoală, prieteni, poate Cambridge, Messenger, îţi permiţi să fii copil –
mai ai doar puţin. Dintr-odată te sperii. Ai uitat de toţi şi toate. Bună dimineaţa!!! Gata distracţia,
gata orele pierdute: vine bacul. Să fim serioşi! Evident că l-ai luat. Fericire, petreceri, planuri,
vise, facultate. Tu vei schimba lumea! Gata cu ipocrizia! Jos cu legile stupide! Hopa…Ce faci?
Mi se pare mie sau chiar e jumătatea lunii şi aştepţi cu nerăbdare salariul? Cine plânge? Câte
jucării ai în casă! Am crezut că ai mai crescut. Şi de când ai coleg de apartament? Sau…scuză-
mă. Exclusesem posibilitatea de a fi soţul tău. Da…e chiar soţul tău. Văd că te-ai realizat
profesional. Şi mama ta? Mama ta ce mai face?
Se uită şi vede ceva. Zâmbeşte, vorbeşte, iubeşte, zâmbeşte din nou. Primeşte aceeaşi
privire înapoi, acelaşi zâmbet. Întinde mâna, o mâna vine către ea. Mai face un pas, ceva mai
aproape. Închide ochii, nu mai priveşte, nu mai este nimic în jurul ei. Când îi deschide, aceeaşi
imagine blândă şi copilăroasă. O cuprinde un val de fericire şi zâmbeşte, zâmbeşte iar. Totul se
proiectează în faţa ei. Brusc, zăreşte o lacrimă. Pune mâna pe obraz şi, da, o lacrimă a curs. O
lume perfectă, doar ea şi imaginea din faţa ei. Se suprapun perfect. Te uiţi şi vezi ceva. Zâmbeşti,
vorbeşti, iubeşti, zâmbeşti din nou. Primeşti aceeaşi privire înapoi, acelaşi zâmbet. Întinzi mâna,
o mână vine către tine. Mai faci un pas, ceva e mai aproape. Închizi ochii, nu mai priveşti, nu
mai este nimic în jurul tău. Când îi deschizi, aceeaşi imagine blândǎ şi copilăroasă. Te cuprinde
un val de fericire şi zâmbeşti, zâmbeşti iar. Totul se proiectează în faţa ta. Brusc, zăreşti o lacrimă.
Pui mâna pe obraz şi, da, o lacrimă a curs. O lume perfectă, doar tu şi imaginea din faţa ta. Vă
suprapuneţi perfect. Tu eşti ea, iar ea e tu. Păcat doar că roata s-a întors. Revii mereu de unde ai
plecat.
Să spunem că e… legea firii.

Andra Valasutean – clasa a XI-a U

– 14 –
Exuvii

Trecere

Tenebru… integru… funebru


gustul e amar şi sec… acelaşi loc, aceeaşi oră.
stâncile pe suflet străpung acelaşi vid delicat
iar, febra gândurilor grele e terifiantă…
sângele curgea din ochii obosiţi, roşii
era durerea de ieri… ne-a trecut
la fel cum Veronika se hotăra să moară…zise Coelho
ea îşi urma exemplul… trece… nu poate
înghiţea chinul cu două pahare de Izvorul Minunilor
cădea…se ridica… se gândea
azi nu… poate mâine ochii ei îşi vor îndrepta privirea
strângea cu pumnul zâmbete unde le lipea cu scotch…
pe feţele schimonosite de bătăi şi urlete
cădea… se ridica… se gândea
se ofilea şi azi câte-o floare din suflet… sufletul ei
îşi striga durerea cu vocea scursă de putere
sticla ei îi tăia mereu răsuflarea… delirul
vorbea scurt… apăsat… nemişcat…strâns
strâns de corzile avariate ale unui pian defect… infect
sudoarea degetelor obosite… încercate… uzate curgea
Cădea… se ridica… se gândea!

Mâine

Ai cules ura dintre spini


şi ai încuiat-o într-un dulap
egoist ai dat-o cu parfum
şi ai lăsat-o nemâncată
eşti ferm convins că nu o să te vindeci
dar speri… cum ai sperat
atunci când tatăl tău a plecat…
şi nu a mai fost la fel.
Puteai să bei vinul acidulat
dar ai spart sticla şi regreţi,
poate azi va fi soare şi în casa ta
nu e sigur… e posibil să evadezi
Roxana Toşu – clasa a X-a U nu ai unde… alergi spre mâine,
dar e încă azi

– 15 –
Exuvii

Rădăcini comune

1. Vă confundă profesorii? Profitaţi de acest lucru ?


2. Sunteţi complexaţi dacă unul dintre voi are rezultate mai bune?
3. Temele le faceţi pe jumătate şi le copiaţi unul de la celălalt?
4. Gemenii se plâng uneori că lumea îi tratează ca pe un singur individ, în loc de doi oameni diferiţi.
Ce părere aveţi despre aceasta?

Dan & Călin Mureşan (X MI1)

1.
Călin: Ce întrebare e asta? Dacă ne confundă
profesorii? Nu, nu şi iar nu. Păi nu prea semanăm.
Dan: Nu suntem gemeni identici, e ca şi cum am fi
doi fraţi născuţi în ani diferiţi, numai că suntem
născuţi în aceeaşi zi.
Călin: Dar nu în acelaşi minut.
2.
Călin: Normal că suntem complexaţi.
Dan: Nu complexaţi, nu aş folosi cuvântul ăsta.
“Ciudoşi”, eventual.
3.
Dan: Nu. Le fac eu şi el le copiază de la mine.
Călin: Astea-s basme. Nici vorbă. Numai când nu am
chef de teme le copiez de la el, în rest ne facem
fiecare temele.
4.
Dan: Nu ne tratează ca pe o singură persoană. Noi suntem din placente diferite, deci nu se pune.

Ramona & Raluca Tuşa (IX MI2)

1.
Ramona: Nu ne confundă. Poate ne-ar ajuta, dacă ne-ar confunda, poate am putea profita, dar nu este cazul.
2. (pe ele le-am întrebat şi în legătură cu
băieţii)
Ramona: Nu. Suntem foarte diferite… Adică
nici măcar nu ne place acelaşi tip de băieţi.
3.
Ramona: Câteodată le fac eu, câteodată ea,
depinde.
Raluca: Chiar şi la materiile importante, temele
se pot împărţi.

4.
Ramona: Nu ne zic “gemenele”. În gimnaziu
ne mai spuneau aşa, dar acum înţeleg că suntem
două persoane diferite.
Raluca: E mai bine aşa.

– 16 –
Exuvii

Raluca & Bogdan Guţă (VIII A)

1.
Raluca: Câteodată profităm, mai ales la
teste.
Bogdan: În sensul că ne mai inspirăm unul
de la altul.
2.
Bogdan: Păi da, dacă unul are note mai mari
decât celălalt. Este o competiţie între noi – o
mare competiţie – pentru că eu vreau să am
note mai mari decât ea.
Raluca: Şi de multe ori nu reuşeşti…
3.
Raluca: Depinde de materie. Câteodată
facem amândoi toată tema.
4.
Raluca: Eu nu cred că ne tratează ca pe o
singură persoană. Fiecare cu identitatea lui.

Pentru cei din ciclul primar, întrebările au fost puţin diferite... Am schimbat “complexarea” cu
“ciuda” şi ultima întrebare sună cam aşa: “Cum vă înţelegeţi cu colegii?”

Cristian & Eduard Suciu (II D)

1.
Cristi: Nu, nu! Nu ne confundă.
Edi: Păi uite că eu am culoare de păr
diferită (îşi dă jos căciula) şi port ochelari.
Deci nu are cum să ne confunde. Sunt
diferenţe.
Cristi: Mă, dacă mă mai loveşti în cap, io te
bat!
2.
Cristi: Dacă ia note mai bune ca mine, îl
fac praf.
Edi: Amândoi avem rezultate la fel de rele
şi... Amândoi învăţăm la fel de bine.
3.
Cristi: Nu.
Edi: Nu... Noi avem aceeaşi cameră şi avem
o masă mare şi amândoi stăm şi scriem.
Cristi: Cine te-o-ntrebat asta?
4.
Cristi: Ne înţelegem foarte bine.
Edi: Da, separat. Oricum nimeni nu ne confundă. El e Cristi şi eu sunt Edi. Edi, pe numele scurt.

– 17 –
Exuvii

Octavian & Lucia Buf (II A)

1.
Octavian: Păi profităm. Uneori ne mai
certăm, alteori ne înţelegem bine.
2.
Octavian: Nu, nu ne este ciudă.
(O întrebăm pe Lucia dacă ea este mai
timidă, văzând că nu zice nimic. Ea dă
din cap afirmativ.)
3.
Octavian: Nu, fiecare facem toată
tema.
4.
Octavian: Ea se înţelege mai bine cu
fetele şi eu mai mult cu băieţii. Eu am
mai multe colege fete, dar ea are un
singur coleg băiat.
Lucia: Nu, nu e chiar aşa...

George & Georgiana Imre (I A)

1.
Georgiana: Ne mai batem, ne mai înţelegem
uneori.
(Tu ce părere ai? Îl întrebăm pe George)
George: Eu... am emoţii...
2.
Georgiana: Celălalt se supără! Da!
George: Şi ne batem dup-aia.
Georgiana: Sau nu ne batem. Nu-i
întotdeauna pe supărare.
3.
Georgiana: Noi suntem conştiincioşi. Ne
facem toate temele.
George: Aşa şi trebe.
4.
Georgiana: Bine. Dar când ne certăm cu
colegii, ne ajutăm unul pe celălalt. Suntem
uniţi, dacă ne certăm cu colegii.
George: Eu îs mai mult cu băieţii şi ea cu
fetele.

– 18 –
Exuvii

De vorbă cu chimiştii…
Reporter: Ei sunt cei doi elevi care au intrat în lotul naţional de chimie. Prezentaţi-vă…
- Alina Călin, clasa a XII-a MI1
- Constantin Giurgiu, clasa a X-a MI1

Rep.: Când v-aţi descoperit talentul pentru chimie? În clasa a VII-a sau înainte?
C.G.: În clasa a VII-a. Nu m-am gândit că o să fac chimie înainte. M-am dus la trei ore de chimie, apoi la a
patra şi pur şi simplu mi-am dat seama că ştiu tot fără să fi învăţat. Şi atunci m-am gândit « Mă, îs bun la chestia
asta. »
A.C.: Prima mea notă la chimie a fost 8. Pe vremea aia eram dezastru… Apoi a început să-mi placă chimia, prin
clasa a VIII-a şi atunci am început şi cu olimpiada.

Rep.: Absentaţi de la ore ca să vă pregătiţi? Aţi avut vreodată probleme din această cauză?
A.C.: Eu nu am prea lipsit… decât… acum, în ultima vreme.
C.G.: Eu am lipsit, dar nu am avut probleme. Mi s-au încheiat toate mediile şi
am avut note care pe mine mă mulţumesc. Nu, nu pot să zic că am avut
probleme.

Rep: De ce vă place, de fapt, chimia, având în vedere că pentru


majoritatea elevilor este ca o limbă străină?
A.C.: Păi, pentru că am înţeles-o de la început… că, dacă o înveţi de la
început, e faină. Aşa, dacă lumea nu ştie chimie, logic, nu-i place.
C.G : Exact aşa zic şi eu. Când ajungi la un anumit nivel cu chimia îţi
dai seama că explică foarte multe despre lumea înconjurătoare şi mai
ales biochimia.

Rep.: Aţi copiat vreodată la un test sau la o olimpiadă de chimie?


C.G.: Niciodată. Întotdeauna la olimpiadă am mers pe ce am ştiut, n-
am copiat, n-am şoptit şi nu am dat la alţii. Când mă întreba cineva, îi
ziceam greşit sau nu îi ziceam nimic.
Rep: Dar la testele de la clasă?
C.G.: …Se poate spune şi aşa.
Rep: Şi tu?
A.C.: Nu. Olimpiada e olimpiadă, te duci acolo pe ce ştii. La teste, cine vrea … să se uite. Eu am treaba mea,
foaia mea.

Rep: De ce nu aţi ales o clasă de ştiinţele naturii ?


A.C.: Îmi place matematica.
Rep: Mai mult decât chimia?
A.C.: E necesar să ştii matematică, ca să ştii chimie.
C.G.: Eu am mers pe principiul că mate-info e mai bun, că o să am colegi mai deştepţi, că de unde vin eu… nu
erau aşa deştepţi.

Rep: Unde e Olimpiada Internaţională în acest an ?


Amândoi: La Budapesta.
Rep: Şi credeţi că aveţi şanse să mergeţi?
C.G.: Eu, fiind a X-a, nu am şanse, pentru că nu am încă 18 ani. Eventual eu merg la un concurs internaţional,
ca o olimpiadă numai pentru cei sub 18 ani… Şi aia se ţine în Siberia.
Rep: Şi te duci acolo, la frig?
C.G.: Sper. Dar oricum e cald vara, 18 grade.
Rep: Mulţumim pentru interviu.

Reporteri: Flavia Gherman (clasa a X-a ŞT), Alexandru Drăgoescu şi Călina Cenan (clasa a X-a MI1)
– 19 –
Exuvii

În căutarea liceului pierdut…


~Cu două absolvente din prezent~

Cristina: …în negura timpului… Câţi dintre noi ştiu ce se întâmpla secolul trecut între zidurile şcolii? De
exemplu, că a fost fondată în 1870 şi că, pe atunci, era Şcoală Normală de Fete, limba de predare fiind
maghiara.
Maria: Noi toţi încă am vorbi maghiara, dacă nu ar fi existat 1918, când nu a fost o revoluţie, ci MAREA
UNIRE (pentru colega noastră Andreea Macea). Deşi la început şcoala nu era atât de bine echipată, în doar
câţiva ani a devenit cunoscută pentru calitatea învăţământului.
Cristina: A-propos de asta, am citit în monografia doamnei profesoare Pârv că multe personalităţi (Onisifor
Ghibu, Victor Papilian, Alexandru Zalnay, Alexandru Lepedatu, Zaharia Boilă, Emil Petrovici) şi-au înscris
copiii (adică fetele) în această şcoală. Unii dintre aceşti oameni importanţi au fost pictori, profesori
universitari, mulţi dintre ei suferind mai târziu din cauza regimului communist.
Maria: Dar până la regimul comunist mai avem. Între timp, şcoala înfruntase multe alte probleme, reuşind
să depăşească multe crize.
Cristina: Cum ar fi…?
Maria: Marea Criză Economică (1929-1933 ->pentru Macea) şi Al Doilea Război Mondial… oare cum ar
reacţiona fetele de astăzi dacă ar şti că pe atunci toată lumea participa la munca zilnică şi fizică: “una şterge
duşumeaua cu un preparat de gaz, una şterge linoeul şi una îl lustruieşte, două îngrijesc florile” (citat din
“Monografia Liceului Teoretic Nicolae Balcescu”, Elena Pârv)
Cristina: Şi am ajuns la comuniiiism… BUM! Totul se schimbă! În învăţământ nu se mai pune accentul pe
calitate, ci pe cantitate, copiii intelectualilor fiind înlocuiţi de copiii muncitorilor. În loc de religie, a apărut
educaţia patriotică impusă de regimul comunist. Patriotismul se reducea la o simplă materie.
Maria: Stai un pic! Am uitat de 1941! Ce se întâmplă în 1940? Vă spun eu ce se întâmplă în 1940 (Macea,
fii pe fază!). Timp de patru ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nordul Transilvaniei (care
includea şi Clujul) a fost ocupat de maghiari…
Cristina: … Şcoala retrăgându-se la Sibiu. Să nu uităm că Şcoala de Fete a devenit Liceul “Nicolae
Bălcescu” în 1968. Way to go!
Maria: Dacă tot suntem la capitolul realizări ale liceului, să dezgropăm puţin trecutul revistei “Exuvii”. Ce
găsim? Pe revista-străbunică, “Orizonturi”, apărută în 1967.
Cristina: Este interesant de urmărit evoluţia liceului nostru de-a lungul timpului. Din Şcoală de Fete, a
devenit Şcoala Medie “Nicolae Bălcescu”, apoi Liceul “Nicolae Bălcescu”, cu profil real-umanist (profilul
schimbându-se în mate-fizică în 1977). Ultima etapă înainte de a deveni Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”
de acum, a reprezentat-o perioada în care a fost liceul industrial (1982-1989).
Maria: …şi acum să mergem acasă.
Cristina: Suntem a 12-a. Pe lângă că ne aflăm încă la şcoală, mai şi scriem articole despre istoria liceului?!

PS: Macea, we do love you!

– 20 –
Exuvii

acolo

totul e simplu
complicat de simplu uneori

am doar un creion
ultimul cuvânt pe care l-a plâns
era lung
se termina departe
acolo
unde oraşele sunt
nişte pitici de beton
urâţi şi bolnavi

acolo
unde oamenii oftează

Daniel Gherasim – clasa a X-a MI1

Despărţire

Ne despărţim…
Geamul se sparge mut
Şi inimile noastre stau ignorându-se pe masă.
Azi,
mâinile-mi sunt crengi
Ce ard foşnind la bordul unei nave ce pleacă spre
Marte.
Nu există tălpi,
au fost înghiţite de nepăsare.
Amprentele ochilor sunt litere fără viaţă
Şi umbra buzelor e nisipul Egiptului.
Lumina pluteşte într-o noapte de metal,
Zâmbetul de-odinioară frânge tacit prezentul,
Apa îngheaţă şi unicornii plâng.
S-a terminat începutul liniei.
Mâine, ne vor închide pe amândoi la ospiciu.

Loredana Fărcaş – clasa a VIII-a A

– 21 –
Exuvii

când ultimele zile

când ultimele zile tremură


oamenii se apleacă
strivesc timpul de care nu mai au nevoie
se închid într-o cameră
Cronici de ploaie
mică
înfiorător de mică
Ploaie dulce, criminală
e camera unde astăzi se râde
Ucide...
Visele create din nimic
Daniel Gherasim – clasa a X-a MI1
Apasă
Spânzurătorile
Sugrumate de dorinţe
Adiat de ceea ce...
Doreai să fie al tău
Dar ai pierdut
dar plouă Şi funia s-a strâns
Gâtul s-a frânt
privirea ta lipită de obloanele Vinul se scurge
cerului Iar sângele
mă tulbură Doboară...
poate Însetat de propuneri
chiar viaţa mea pleacă spre nicăieri Şi pasionat
fără să-mi dau seama De necunoscutul
Necunoscut
şi printr-o fereastră Ce ţi-a deschis uşa
deschisă-nspre trecut Din podul casei mele
cuprind cuvinte despletite Versul spulberat nu te atinge
le ascund în mine… Iar strofa s-a răsturnat.

când umblu singur


păşesc peste vorbe ca un soare
peste nişte nori plictisiţi Andrada Derveşteanu – clasa a VIII-a A
mă chinui să aud ceva
orice
dar plouă

Avram Andrei - clasa a X-a MI1

– 22 –
Exuvii

Schimbarea

Nici soarele nu apare.


Zâmbete şterse.
Speranţe. Întrebări Foi cu praf de lacrimi,
Rânduri fără sens.
Să fi fost reală speranţa? O lume.
Sau mintea mea se joacă cu mine? E totul
Din nou? În interes
Mă întreb?
Dar până când întrebările? Acum,
Sper, am crescut.
Dar până când speranţa? Sunt tare
Mă uit în jur... –îmi spun.
Nu pot.
Era mai bine copil. Mi-e greu.
Nu pot să fiu,
Să fiu acest „om mare”.

Lumea aceasta, nouă,


Multă banalitate.
Dorinţă.
EL, subit... Superficialitate.

Alinarea,
Fără de care nu suport invazia de probleme
Mă seacă
Mă macină.

Şi aştept subit,
Apare.
Dispare,
O simt
Plecată,

Dar EL,
Subit... Cezara Deto – clasa a X-a U

– 23 –
Exuvii

ORIGINI ŞI ACTUALITĂŢI
Identităţi în timp
Nu se poate acorda o mai mare importanţă originii – deci rădăcinii omenirii –, decât din prisma
identităţii culturale a individului. Valorile cultivate în timp şi, mai necesar, cuvântul
propriu sunt elementul de rezistenţă în noua epocă a postmodernismului.
Totuşi, ce motiv ar împinge omul mai mult decât modern în a-şi
face din originea şi din limba sa o etichetă? De ce să adopte drept elemente
paradigmatice aceste lucruri? Cum să privească trecutul: ca pe un început
al unui nou început sau ca pe o simplă amintire?
Răspunsurile pot fi extrem de diverse, însă doar Logosul –
cuvântul-prim – poate cristaliza originea.
Desigur, uzura timpului nu iartă, asta însemnând că
schimbarea spiritului unei epoci face ca ideile – şi textele ce îi aparţin –
să-şi piardă potenţialul de incitare fantasmatică. Ele devin inscripţii inerte,
golite de psihologia oamenilor care au trăit atunci. Cine spune că poate gusta
Homer, Dante sau Vergiliu cu aceeaşi poftă cu care citeşte un autor contemporan
minte. Tot aşa cum cine scrie pentru posteritate uită că, peste un timp, cuvintele lui nu vor
mai putea fi percepute dinlăuntrul codului mental în care au fost scrise. Pierderea codului înseamnă
pierderea cadrului intuitiv în care o emoţie poate fi retrăită. De aici şi neputinţa textelor vechi de a suscita
emoţii puternice.
De fapt, peste un secol toţi vom fi la fel: depănări de litere pe care urmaşii le vor parcurge cu
seninătatea unora care intuiesc că lumea noastră nu mai e a lor. O previziune, o profeţie cam sumbră, într-o
lume care va da uitării originea, tocmai din lipsa actualităţii ei.
Dar dacă limbile îşi pierd cu timpul potenţialul emotiv, ce viitor mai poate avea scrisul? Unul pe cât
de sumbru, pe atât de sigur: Exitusul.

Televiziunea şi cultul scrisului


Degradarea limbilor nu e rezultatul unei involuţii mentale a omenirii, ci este repunerea cuvântului la
locul lui firesc, declanşator de fantasme. El a fost surclasat de actuala modă a transmiterii intuiţiilor:
imaginea televizată, care s-a inventat ca un mod mai rapid de transmitere a emoţiilor. În comparaţie cu
viteza ecranului colorat, cuvântul are ceva din încetineala unui melc.
Prin urmare, nu există niciun motiv să credem că, în forma actuală, se va mai păstra cultul
trecutului sau că, literalmente, cartea nu va dispărea. Statistic vorbind, vor dispărea mai toate “memoriile”,
dar, mai rău, şi toate cărţile pe care ne-am obişnuit a le privi drept opere clasice ale umanităţii. De altminteri,
bibliotecile au căpătat deja aerul unor muzee destinate conservării relicvelor: mausolee livreşti, adăpostind
volume pe care nu le mai consultă nimeni.
Şi atunci? Nu vor supravieţui decât ideile – cărţile ideilor – care vor fi obiectul unor acte de credinţă.
Consultarea trecutului şi lectura vor deveni luxul ritualic al celor care au nevoia de întărire a unor fluxuri
fantasmatice. Dar aceştia vor fi foarte puţini. Pentru ei lectura va semăna cu rugăciunea: iscarea unor
fantasme, himere prin intermediul cuvintelor. Lectura, mai mult, va fi un act de libertate în virtutea căruia un
om îşi va întreţine ideile recurgând la forma lor grafică şi nu la forma lor televizată. Aşadar, un act al
singurătăţii libere într-o lume în care cuvântul va deveni o unealtă arhaică, ineficientă şi consumatoare de
timp. Va fi, de aceea, o lume în care oamenii vor putea fi manipulaţi prin inducerea subliminală a unor
intuiţii televizate. Lucrul acesta se şi întâmplă deja – chiar frecvent –, acum, în zilele noastre.

– 24 –
Exuvii

Cartea şi intelectualul
Singura opoziţie faţă de cutuma
oficială a culturii televizate va veni din partea
acestei minorităţi eretice şi încăpăţânate, în
ochii căreia istoria va rămâne obiectul unui act
de credinţă. Doar ei vor gândi liber şi doar ei
vor putea reprezenta un pericol pentru ordinea
televizată. Aşa cum călugarii se vor izola în
chilii, rumegându-şi neîncetat rugăciunile
sacre, tot aşa intelectualii se vor claustra între
pereţii casei spre a găsi acolo, în paginile
cărţilor, o libertate pe care nu o vor mai putea
gusta în reţeaua planetară a televiziunii
ubicuitare. Şi asta indiferent că obiectul
credinţei lor va fi Luther, Dostoievski sau
Eminescu. Prin cuvintele lor, oamenii vor
evada dintr-o lume în care totul este televizat.
Abia în acest fel cultura cuvântului va deveni
o adevărată evaziune.
În consecinţă, importanţa originii – a
trecutului – va rămâne una cu adevărat
neglijabilă. Noul mileniu are drept trăsătură esenţială antitradiţionalismul. Contrabalansarea acestuia se va
face, evident, sprijinită pe aparenţele “progresului”. Televiziunile sunt, au fost şi vor fi locul ideal de
promovare a marilor companii. Se făureşte chiar societatea mult dorită a consumatorilor. Uitând istoria, paşii
umanităţii se vor îndrepta spre un nou drum, pe un drum al schimbării definitive.

Cultura Viitorului
Miza culturală a viitorului va fi aceasta: cine va reuşi să paraziteze mintea celuilalt cu propriile
fantasme, acela va conduce; aşadar, cine va fi fecundatorul ale cărui fantezii vor găsi adeziunea cât mai
multor fecundaţi?
Perspectiva cea mai plauzibilă e cea în care tocmai intelectualii care vor ignora unghiul mort al
scrisului vor fi cei care vor trăi cu iluzia că există texte purtătoare de valori perene, fiind astfel pasibili de a
fi fecundaţi de cei care ştiu că viaţa unei cărti durează atat cât durează spiritul epocii în care a fost scrisă.
Cealaltă pespectivă, a întoarcerii la origine, are alura nefirească a miracolului. Revoltat de figura
jalnică pe care i-a dat-o istoria omenirii, Dumnezeu va reveni ca să-şi reîntroneze Cuvântul.

Victor Dogaru – clasa a IX-a MI2

– 25 –
Exuvii

Despre tradiţie şi rădăcini

Tradiţie (lat. traditio=transmitere) înseamnă, în sens restrâns concepţii, obiceiuri, credinţe care se
statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri umane şi care se transmit de la o generaţie la alta. În sens
larg, din tradiţia unui popor fac parte valorile culturale create de el, monumentele hotărâtoare din trecutul
său, a căror amintire este vie în memoria colectivă, altfel spus: întreg patrimoniul cultural şi istoric al acelui
popor.
Plămădită la confluenţa istoriei cu vremurile,
tradiţia defineşte dăinuirea în timp a poporului, dincolo de
efemerul populaţiei. Din această perspectivă ea este un
izvor de certitudini identitare, e un dat originar, alcătuit
din valorile şi semnificaţiile la care se raportează
prezentul. Ea funcţionează ca un fel de ipoteză explicativă
a realităţii, ca o idee de semnificaţie, ca o propunere
solidă, intensă şi sigură.
Tradiţia reprezintă valori perene, ce trebuie
redescoperite în noi experienţe, e legătura noastră cu
trecutul, cu alcătuirea noastră fundamentală, originară, pe
care o aducem fiinţial în prezent.
Pentru că tradiţia fiinţează prin persoane şi
comunităţi care împărtăşesc modele comune; ea trimite la
rădăcinile unui neam, la esenţa sa nepieritoare. Tradiţia
este cea care ne face să devenim ceea ce suntem şi ceva
mai mult; este model existenţial şi referenţial valoric.
Tradiţia e legătura noastră cu trecutul, unde cuvântul trecut indică din ce am fost noi făcuţi, cine
suntem, de unde venim, pentru a înfrumuseţa realul în care ne inserăm. Ea trebuie luată în serios, propriul
trecut contează, fiindcă te marchează, face parte din fiinţa ta completă. « Fidelitatea şi libertatea dau sens
istoriei, ca o permanenţă care ne mobilizează în versiuni mereu noi. Fără permanenţă nu există noutate. » (L.
Giussani).
Unicul nostru mod pentru a nu trăi «alienaţi» în această lume, atât de teribilă prin instrumentele sale
de invadare, este să avem sensul istoriei, să trăim în mod autentic propria criză, să ne angajăm în mod
adecvat tradiţiei în care ne-am născut.

Prof. Maria Dulcă

– 26 –
Exuvii

Lumi coincidente

Contemplăm adesea cerul, absorbiţi de strălucirea stelelor ce ne luminează noaptea. Cădem în acea
stare de beatitudine care ne provoacă imaginaţia şi ne lasă de gustăm puţin din începuturile cunoaşterii, avizi
de ea. Şi atunci căutăm noi înţelesuri ale unei lumi cu legi prescrise – precum am definit-o noi, oamenii.
Alergăm după răspunsuri la întrebări fundamentale. Încet, ne lărgim propriile limite, iar imaginaţia şi
raţiunea ne poartă pe căi necunoscute, concentrându-se în două domenii: ştiinţa şi religia.
Acestea au evoluat un timp în paralel, deşi, la început, nu exista ideea unei ştiinţe individualizate.
Fiecare îşi are propriile teorii, propriile justificări ale existenţei şi ale rolului omului în Univers. Rădăcinile
omenirii sunt astfel privite din două perspective diferite care caută un răspuns universal. Una dintre teoriile
ştiinţei, după cum prea bine ştim, este Big-Bang-ul. Să ne imaginăm pentru o clipă mai multe universuri-
membrană, mai multe lumi care se plimbă dezordonat. Sunt la fel ca un ocean plin cu baloane care plutesc
aievea, fiecare din ele având propriile legi fizice valabile doar în interiorul său.
Prin coincidenţă, să presupunem însă că două dintre ele se ciocnesc şi ar da naştere unui balon nou.
Aşadar “moartea” lor ar constitui premisa pentru formarea noului balon. Această teorie ar demonstra că
materialul este într-o continuă transformare, conservare, deci Universul este într-o continuă expansiune. Dar,
bineînţeles că există mai multe explicaţii ştiinţifice, printre care chiar contestarea existenţei unui Big-Bang,
cu ajutorul culorilor undelor luminoase. Însă nici aceste teorii nu sunt demonstrate, iar omul caută
certitudini, refugiindu-se în religie, sperând să găsească o explicaţie în existenţa divinităţii.
Această căutare a răspunsurilor a născut o nouă nevoie, aceea de a explora spaţiul. Prin ea căutăm o
confirmare a activităţii şi a teoriilor ştiintifice.

Alexandra Prodan - clasa a IX-a MI1

– 27 –
Exuvii

Rădăcina desfătărilor

Da…, încă o rubrică, în aparenţă plictisitoare şi deloc interesantă în noul număr al revistei şcolii:
hobby-urile. Când cunoşti pe cineva, vrei să faci o bună impresie, printre întrebările obişnuite şi banale, o
introduci pe cea legată de hobby-uri. Pare aproape o întrebare retorică, uneori putându-se deduce cu uşurinţă
preferinţele aceluia căruia te adresezi.
Cui nu îi place să aculte muzică şi să se zbenguie pe ritmurile
melodiei în intimitatea camerei a cărei uşă, bineînţeles, este subtil închisă cu
cheia, înainte de a se desfăşura liber şi nestânjenit de prezenţa părinţilor sau a
fraţilor mai mici? Sau cine nu adoră să iasă la plimbare cu prietenii în parc la
o vată de zahăr (bine, … să zicem că nu mă interezează condiţiile în care a
fost preparată, căci, dacă m-aş mai gândi şi la asta, mi-aş induce ideea că am
hepatită ) sau la un suc în “Umbra de noapte” (cu plăcere, pentru reclamă!),
sau la un ceai în “Flowers”, sau la o raită prin magazinele de prostiuţe pentru
copii, care mi se potrivesc atât de bine (cu brăţari, mărgeluţe, biluţe) şi alte de-astea?
A… Şi mai ales că acum se apropie 1 şi 8 Martie… Ce fată nu-şi doreşte să primească o grămadă de
mărţişoare şi de flori şi să şi le expună cu mândrie pe acel perete al faimei mâzgălit de pixuri multicolore sau
zgâriat, peste care anii şi mânuţele fiecărei generaţii şi-au lăsat amprenta ? Banca din faţa ei… este ca un fel
de ocupaţie, iar numele celei mai frumoase şi drăguţe fete din clasă are înâietate şi aici, pe bancă. Deţine
tronul şi celelalte abia aspiră la postul pe care “mica prinţesă” îl deţine.
Sau… nu cred că nu este cineva care să
nu-şi fi iscălit gândurile pe un anumit colţ de
hârtie, la sfârşitul caietului ori printre paginile
pătate ale manualului. Scrisul este o metodă de
a te elibera, de a-ţi crea o altă personalitate în
rânduri, printre petece de hârtie… Şi vorbind
de gânduri, acum ascult piesa cu acelaşi nume
de la Viţa-de-vie. Chiar merită ascultată (“Aş
vrea să mă laşi să te ating\ Atât de fin încât să
tremuri – să mă laşi să te simt\ Închide ochii,
ai curaj\ Voi bea picătura care-ţi trece pe obraji, Vei uita\ Ascunde-mă în tine\ Ascunde-mă de mine şi de tot
ce am fost\ Dă-mi o altă viaţă,\ Ridică-mă de jos\ Şi ajută-mă să merg, s-alerg”).

– 28 –
Exuvii

Şi, fiind în aceeaşi sferă a cunoaşterii de sine, aş spune că cititul este şi el unul dintre hobby-uri.
Probabil că ne ajută să ne cunoaştem mai bine prin intermediul personajelor cu care ne putem identifica.
Desenatul, floricelele, steluţele, fluturaşii, mămăruţele…, ei bine… , presupunem că toate aceste mici prostii
inevitabile, aparent fără niciun sens, sunt detalii de care avem nevoie pentru a ne face viaţa mai colorată.
Poate fi considerat hobby şi mersul aiurea pe străzile oraşului, plimbarea alături de propriile-ţi
gânduri? … Este, cel puţin, o unică plăcere, o desfătare a simţurilor, o acceptare a eului, a persoanei tale.
Mai mult, frumuseţea acestor miniexcursii poate consta în observarea oamenilor: îmbrăcăminte, mişcare,
feţe diferite, zâmbitoare, schimbătoare, fiecare – o oglindă mai mult sau mai puţin exactă a sufletului (este
plăcut să vezi multitudinea de feţe, imperfecţiunea lor, imperfecţiune ce reprezintă, de fapt, o a opta miune a
lumii).
Dar şi messengerul este o plăcere ce tinde spre obsesie, spre viciu, iar
acolo oamenii îşi arată adevărata faţă, dincolo de măştile pe care le poartă zi de
zi. De altfel, încă nu-mi pot da seama care sunt adevăratele măşti, însă, probabil,
timpul, care le rezolvă pe toate, va afla şi pentru mine soluţia ecuaţiei. Totuşi,
vorbind de soluţii şi ecuaţii, un sentiment matematic mă copleşeşte şi mă face să
spun că matematica, la fel ca orice altă materie, poate fi un hobby (aici,
optimismul cu care privesc şcoala poate veni şi de la razele soarelui pătrunzând
jucăuş printre jaluzelele geamurilor).
În final, cred că există atâtea hobby-uri, câţi oameni, pentru că fiecare are păsăricile lui ce-i cântă în
cap. E cântecul de neingnorat, pe care-l ascultă hipnotizat oricine, când nu dă un curs vieţii sale monotone,
ghidată de alţii ce-i ţin în mâini frâiele destinului.

Alexandra Bene - clasa a XI-a MI2

– 29 –
Exuvii

Finding Neverland
Desigur, toţi aţi auzit de Peter Pan, nu-i aşa? Fie dintr-o carte, fie dintr-un desen sau un film (ori, mă
rog, din alte surse care nu-mi trec prin minte). Nu este posibil ca cineva să nu fi aflat de povestea „Băiatului
care nu vroia să crească“, probabil unul dintre cele mai cunoscute „basme“ din zilele noastre.

Înainte de toate: nu, nu am de gând să recomand vreun desen


pentru copii cu vârsta numărabilă pe degete (deşi, trebuie să
recunosc, desenele animate clasice Disney îmi creează sentimente
de tip nostalgic), ci, mai degrabă, propun un film despre băiatul
hiperactiv pe care am ajuns cu toţii să-l îndrăgim... Ei bine, eu nu.
De fapt, niciodată n-am văzut Peter Pan, doar că aveam nevoie de
ceva cu care să mai umplu spaţiul...

„Finding Neverland“ („În căutarea Târâmului de Nicăieri“,


în traducerea OFICIALĂ – deci nu a mea) este… Păi, de fapt, e
greu de spus ce este: unii vor zice că e o semibiografie a creatorului
poveştii, alţii, că e un film despre fericirea regăsită în mijlocul
tristeţii (sincer, o prefer pe asta, sună foarte... artistic) sau, eventual,
o dramă despre viaţa anilor 1900. În orice caz, protagonistul este James M. Barrie (interpretat de unicul
Johnny Depp), un scoţian, dramaturg, cunoscut în Londra începutului secolului al XX-lea. După eşecul
ultimei sale piese, James o întâlneşte, din întâmplare, pe doamna Sylvia Llewelyn Davies, interpretată de, la
fel de unica, Kate Winslet – pe ea o respect enorm, fiindcă a reuşit să dea viaţă unui personaj al cărui nume
nici nu-l pot pronunţa. Totodată, însă, James îi cunoaşte şi pe cei patru băieţi ai ei, George, Jack, Peter şi
Michael, cu toţii devastaţi după moartea tatălui lor, Arthur. Curând, se împrieteneşte cu ei şi ajunge ca un
tată pentru băieţi, adică un suport al familiei Davies. Tocmai momentele petrecute cu ei îl determină să scrie
piesa “Peter Pan sau băiatul care nu vroia să crească” (da, ştiu, destul de aproximativă traducere, dar sunt
obosit şi nu îmi prea vin cuvintele în minte), însă, problemele din propria familie şi o tragedie îl vor obliga
să ia o decizie importantă care va afecta atât viaţa sa, cât şi pe a celor din jurul lui…

– 30 –
Exuvii

Impresiile mele? Sincer, la început, nu mi s-a părut grozav. Eram disperat că se va dovedi un film
mediocru despre care va trebui apoi să scriu tot felul de dulcegării şi lucruri bune (fiindcă nu prea îmi place
să fiu critic), dar am zis că voi avea răbdare şi-l voi urmări până la capăt. După o perioadă de incertitudine,
în care nu-mi dădeam seama dacă Johnny Depp joacă bine, nu prea bine sau dacă eram mult prea naiv ca să
înţeleg genialitatea lui, am început să înţeleg profunzimea întâmplărilor şi adevăratul mesaj al filmului. Însă,
cel mai mult m-a impresionat felul în care aceste personaje puteau găsi fericirea chiar şi trecând prin
suferinţă (personal, mi-a plăcut cel mai mult scena în care un orfan şi un aristocrat în vârstă râd împreună la
premiera spectacolului Peter Pan)… După două ore, am ajuns să lăcrimez de trei ori la final şi de două ori
după (de fapt, ar fi mai cinstit să spun că am fost… înduioşat, deşi vă rog să admiraţi curajul meu dovedit
prin mărturisirea acestui lucru).
Concluzia mea: Consider că “Finding Neverland” este atât o mărturie a talentului actorului din rolul
principal, cât şi un film ce excelează nu numai în trezirea unor puternice sentimente (pentru cei dintre voi
care mai au aşa ceva, desigur), ci şi în transmiterea unui mesaj simplu: nimeni nu este singur cât timp mai
poate visa.

Alexandru Drăgoescu – clasa a X-a MI1

– 31 –
Exuvii

Ce mai citeşte Călina

~Radix Literarum~

Take a look to the sky just before you die,


It is the last time you will!
Blackened roar, massive roar, fills the crumbling sky
Shattered goal fills his soul with a ruthless cry.
Stranger now, are his eyes, to this mystery
He hears the silence so loud
Crack of dawn, all is gone except the will to be
Now they will see what will be, blinded eyes to see…
(Metallica-“For whom the bell tolls”)

Întoarcerea la rădăcini nu înseamnă, nici pe departe, a citi din marii clasici sau din alte scrieri vechi,
pompoase şi neinteresante, de dragul de a “te da cult”. Rădăcinile cititului nu stau în vechimea cărţii sau în
literatura clasică, ci în modul în care o carte te poate face să gândeşti “wow, ce tare!”, sau, dimpotrivă, să
adormi.

Să încep deci cu cărţile recunoscute pe plan internaţional, ba chiar cu cele câştigătoare ale premiului
Nobel, pe care le-am citit (m-am chinuit să le citesc). O pierdere de vreme preţioasă a fost “Mă numesc
Roşu” de Orhan Pamuk, care, deşi nu contest faptul că este foarte bine articulată la nivelul construcţiei (mai
mulţi naratori interşanjabili, divagaţii ameţitoare etc.), se putea rezuma la 100 de pagini, dar bineînţeles că
trebuiau făcute o grămadă de aluzii şi descrieri, încât să iasă 600… În fine, “Împăratul muştelor” mi-ar fi
plăcut probabil acum vreo trei-patru ani, când încă m-ar fi şocat (poate) ideea unor copii izolaţi pe o insulă
care ajung semi-sălbatici şi transformă vânătoarea într-un ritual sângeros şi crud. Singura Nobelitate care mi
s-a părut că a meritat a fost “Pentru cine bat clopotele” de Ernest Hemingway (“For whom the bell tolls”
─ şi, Da! am citit-o tot din cauza melodiei de la Metallica cu acelaşi nume)
Până pe la jumătate părea cam de nota 7, însă finalul a făcut să merite toată
efortul acţiunii. În principiu, este vorba despre Războiul Civil Spaniol,
despre moarte, fericire, durere şi rezistenţă. Cei care cunosc versurile
melodiei ştiu la ce mă refer.

În schimb, am găsit şi ceva cărţi mai vechi, totuşi interesante, ca


“Lolita” lui Vladimir Nabokov. Scris în 1955, romanul este foarte cunoscut
pentru povestea sa “indecentă”: un bărbat atras de adolescente (până la 13-
14 ani) se căsătoreşte cu o femeie insipidă doar pentru a fi în prezenţa fiicei
acesteia. De asemenea, “Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee
(scrisă în 1960 ─ a şi primit premiul Pulitzer) este o altă carte bună cu tentă
clasică, folosită şi astăzi în şcolile din ţări vorbitoare de limbă engleză drept
exemplu pentru impactul negativ al intoleranţei şi al prejudecăţilor.

– 32 –
Exuvii

Se spune că nimeni nu trebuie să treacă prin viaţă fără să fi citit “Naşul” de


Mario Puzo. NO COMMENT. Chiar dacă nu vă atrage problema Mafiei,
chiar dacă nu aţi citit niciodată mai mult de 100% polyester sau Ruj vs. gloss.
Ce aleg?, chiar dacă vă consideraţi, dimpotrivă, un cititor mult prea elevat
pentru o carte de acest gen, citiţi “Naşul” şi nu vă va părea rău. Tot în
categoria “must-read” intră şi “Cosmetica Duşmanului” de Amelie
Nothomb, o carte care se poate citi într-o oră (poate două), imposibil de lăsat
din mână. Scrisă aproape numai în dialog, plină de scene şocante şi de
întoarceri de situaţie, dacă ar fi fost să aleg o singură carte pentru acest
articol, aş fi ales “Cosmetica duşmanului”, întrucât este una dintre cele mai
bune cărţi pe care le-am citit v-r-e-o-d-a-t-ă.

Cei care au mai citit articolele trecute şi s-au obişnuit şi cu nişte


recomadări SF, puneţi mâna pe culegerea de povestiri “Peregrinările lui Tuf”
(de George RR Martin) sau pe nuvela “Regii nisipurilor” de acelaşi autor.
Amuzante, tragice, interesante, aceste short-stories sunt SF adevărat şi de
calitate, de la unul dintre cei mai mari autori ai genului.

Închei, din nou, cu gândul că măcar pe cineva molipsesc de pasiunea


pentru citit din plăcere şi nu din obligaţie, deoarece, credeţi sau nu, aveţi ce
citi. Trebuie numai să încercaţi să găsiţi ceva care să vă placă. Pe numărul
următor la sesiunea de “citeală”!

PS: Mulţumiri speciale persoanei care mi-a recomandat Cosmetica duşmanului, care vrea să rămână
anonimă.

Călina Cenan – clasa a X-a MI1

– 33 –
Exuvii

Baschetul campion

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite jocuri sportive din lume. Se caracterizează prin
fineţea, precizia şi fantezia exerciţiilor tehnice şi tactice, prin talia înaltă şi calităţile fizice deosebite ale
sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă şi de sacrificiu,
inteligenţă şi rezistenţă nervoasă. În Bălcescu, baschetul este, fără îndoială, printre cele mai iubite activităţi
fizice, practicat la fiecare oră de sport şi uneori chiar în pauze (pe furiş să nu ne vadă profesorii), tradiţia
făcând ca liceul nostru să aibă mereu generaţii de baschetbalişti care au făcut ravagii pe plan local sau chiar
naţional. De asemenea, Clujul este unul din oraşele în care baschetul este considerat cel mai iubit sport,
echipa “U”-Mobitelco fiind una din fruntaşele campionatului.

Au fiecare cel mult 14 ani, dar asta nu îi împiedică să fie cei mai buni din judeţ… Cine sunt ei?
Colegii voştri din gimnaziu, campionii fazei judeţene a olimpiadei şcolare de baschet.

La băieţi, competiţia a debutat furtunos, echipa noastră trecând de la agonie la


extaz într-un meci decis pe final, echipa liceului Onisifor Ghibu trebuind a se
recunoaşte învinsă la un singur punct. În urma victoriei cu “Nicolae
Titulescu”, băieţii au trecut mai departe, la faza locală. În această fază au
dat de echipe puternice, dar, “şi-au dorit mai mult victoria” (uzitând de
una din banalele expresii mioritice) decât adversarii din Brâncuşi şi
Báthory, cedând însă finala pe plan local cu “Ion
Creangă” la un punct, un meci doar de clasament,
ambele echipe fiind calificate pe judeţ.

Următoarele meciuri au dovedit că băieţii noştri nu şi-au


arătat cu adevărat valoarea la fazele locale, pe judeţ ei devenind
câştigători. Deşi ambiţioase, echipele din Gherla, Dej şi Turda
nu au putut ţine pasul cu “clujenii”, în timp ce campionii fazei locale,
mănăşturenii de la “Ion Creangă” au trebuit să se recunoască învinşi la un punct, ai noştri răzbunând
înfrângerea de la “locală”. Astfel, echipa care a mers mai departe, a fost cea a mult-iubitului nostru liceu,
urmând a întâlni echipe din întreg Ardealul. Din păcate, la faza zonală, nu s-a putut conta pe câţiva membri
de bază, plecaţi cu echipa de club la turneul naţional. Cu toate acestea, băieţii noştri s-au comportat
admirabil, învingând Sibiul şi Tg.-Mureşul, cedând însă în faţa echipei din Sf. Gheorghe. Aşa s-a terminat
frumoasa poveste a baschetbaliştilor clujeni, cei din Sf. Gheorghe calificându-se mai departe.

– 34 –
Exuvii

Fetele au avut o competiţie mult mai uşoară decât băieţii, în primul


rând datorită valorii jucătoarelor. Trecând fără probleme, pe rând, de
“Nicolae Titulescu”, ”G. Coşbuc”, “Gh. Şincai” şi “Ion Creangă”,
baschetbalistele noastre au ajuns la faza judeţeană, unde s-a dovedit din
nou că nicio echipă din zonă nu le poate ţine piept. Problemele au
apărut însă din acelaşi motiv ca la băieţi, campionatele cu echipele
de club, precum şi nişte mici accidentări obligându-le pe
fete să joace cu rezervele, care nu au putut face faţă
echipelor din Reghin şi Sibiu, învingând însă pe Sf.
Gheorghe, răzbunând astfel înfrângerea băieţilor. O
comportare mai mult decât plăcută, de care sunt sigur că
putem fi toţi mândri.

Merită să fie menţionaţi şi eroii şi eroinele, care au


adus prestigiu liceului nostru: băieţii, Costiug Mihai (a VIII-a D),
Cuibus Vlad (a-VII-a D), Muntean Graţian (a VII-a E), Pop Bogdan
(a VII-a A), Petrea Cristian (a VIII-a B), Moldovan Vlăduţ (a VIII-a D), Ilie Andrei (a VI-a D), Şomlea Radu
(a VIII-a B), Brustur Andrei (a VII-a B), Ionescu Paul (a VI-a D), şi fetele, Bogdan Veronica (a VII-a B),
Bokor Brigitta (a VII-a A), Corbu Claudia (a VI-a C), Mureşan Alexandra (a VIII-a B), Salomie Sonia (a VI-
a C), Moldovan Daniela (a VII-a A), Clapa Oana (a VI-a A), Vuşcan Paula (a VII-a A). De asemenea, un rol
foarte important l-au avut şi domnii profesori de la catedra de educaţie fizică.

Vlad Miclea – clasa a XI-a MI1

– 35 –
Exuvii

Hobby-uri
„Generaţia asta nebună”, cum obişnuiesc să o numească majoritatea celor trecuţi de o anumită vârstă,
are ocupaţii tot mai ciudate, hobby-uri tot mai neconvenţionale şi o înfăţişare tot mai stranie (exemplu:
cercei, inele – peste tot, înfipte unde nici cu gândul n-ai gândi).
Hobby-urile? Hai să lăsăm la o parte învechitele colecţii şi să-l punem
în topul preferinţelor pe „nea internet”, că prea s-a dus peste toate minţile şi
sufletele... „tinerelor vlăstare ale patriei” – navigatul pe internet. Timpul îl
ocupă vestitul messenger, unde adesea stai până dimineaţa, poceşti cuvinte,
pierzi vremea, iar apoi ajungi să dai test la română, când îţi dai seama că în
loc de cratimă ai pus apostrof, că nu ştiu ce cuvânt l-ai scris ca pe „mess” sau
că în colţul lucrării, sus, i-ai lăsat ceva mesaje doamnei profesoare să ştie şi ea ce simţi tu în timpul lucrării:
un două puncte ics (:x) să ştie că eşti îndrăgostit, sau un două puncte d (:D) să ştie că, deşi nu ai prea ştiut, tu
zâmbeşti în continuare. De asemenea, aş fi dată în judecată de toţi fanii lui, dacă nu aş aminti şi de mândrul
hi5. Cum să uit de site-ul care mistuie adolescenţii până şi în somn – „oare mâine o să primesc commenturi?;
Cum să fac să am mai multe views?... Aaa, ştiu. Îmi pun o poză în care să fiu mai mult eu decât hainele şi se
rezolvă” (gânduri care îi macină pe fani).
Dar să-l lăsăm în pace pe mediatizatul site şi să ne ocupăm de al doilea loc pe
podium, pe care, după umila mea părere, îl ocupă muzica. Aceasta are o foarte mare
influenţă asupra adolescenţilor. Îi inspiră, le influenţează comportamentul,
vestimentaţia etc. De exemplu, pe o exponentă „Fiţoşela” – denumire pentru
domnişoarele fiţoase şi superaranjate, care ascultă muzică de club şi comercială –
sigur o vei recunoaşte pe stradă după modul în care este îmbrăcată. Garantez că
timpul liber şi-l petrece în locuri gen Obsession, Zinc, After 8 sau mai ştiu eu unde...
în localuri din astea în faţa cărora se bat băieţii (pentru că cineva s-a uitat la prietena
lui – dar cum să nu se uite când jumătate din golul domnişoarei zâmbeşte cu fericire
la reflectoarele colorate?...)

– 36 –
Exuvii

Pe de altă parte, pe un adolescent care ascultă rock, punk, dnb îl vei


recunoaşte tot atât de uşor pentru că ori are părul
vopsit în culori stridente, foarte roşcat sau creastă, ori
poartă skateshoes sau curea cu ţinte, adică are tot un
stil anume.
În concluzie, muzica este un hobby din care
derivă multe altele: anumite trăsături de
comportament, petrecerea timpului liber, vestimentaţia (care a devenit tot un hobby
pentru că e „foarte tare să ai multe haine” sau pentru că, până la urmă, dureros sau nu,
haina îl face pe om) etc.
Sportul este, cu siguranţă, un alt hobby. Deşi plăcut de mulţi, a scăzut în cadrul
preferinţelor, din cauza altor ocupaţii, dar şi pentru că nu este susţinut cum ar trebui în cadrul şcolilor. Mă
refer aici şi la sporturile gen volei, baschet, fotbal ş.a. Cred că o parte dintre ele au fost înlocuite cu
plimbările în aer liber (asociate câteodată cu fotografia), plimbările la munte şi căţăratul, acrobaţiile cu
bicicleta (=bmx street), cu rolele sau skate-ul. Astfel, aş aşeza sportul pe locul trei în cadrul preferinţelor.
Şi nu care cumva să uit de pierce-uri. Dacă faci o tură pe câtevă străzi din oraş şi te uiţi atent la faţa
persoanelor, îţi dai seama că o multe dintre ele o au găurită de pierce-uri.
Privite ciudat la început, parcă fără nicio legătură cu cei slabi de înger, devenit un hobby mai târziu,
s-au înmulţit şi au apărut la mulţi adolescenţi, fie în buză, limbă, sprânceană, buric sau în alte locuri, reuşind
să stârnească atenţia. Ştiind că mulţi sunt fani pierce-uri, aş acorda, fără ezitare, menţiunea întâi acestora.
Las însă la latitudinea fiecăruia să facă modificări în topul hobby-urilor, căci, până la urmă, omul e
unic, plăcerile sunt mari, iar hobby-urile tot aşa de împărţite.

Ramona Precup

clasa a XI-a MI2

– 37 –
Exuvii

Muzică
~DnB~

După ce am preluat ştafeta articolului-bombă de la Cristina Zanc, ne-am hotărât să ne întoarcem în


lumea mirific-mirobolantă a noului trend, DnB.
Drum and Bass (sau drum ‘n’ bass, abreviat dnb) este un gen muzical având aproape în totalitate
originea în Anglia. Se bazează pe una dintre cele mai complexe forme ritmice ale muzicii de dans. Este
compusă în special din breakbeat-uri, ritmuri rapide – foarte rapide – şi linii de bass. În contextul în care
majoritatea genurilor de muzică oferă ascultătorilor săi posibilităţi minime de dans (datul din… posterior, de
exemplu), muzica DnB este o adevărată revelaţie. Tinerii energici o adoră, pentru faptul că este dansantă în
adevăratul sens al cuvântului.
Dacă voi credeţi că aveţi energia necesară, skate shoes (că doar e cul),
probabil şi o porţie de banane sau zahăr în exces, un party DnB ajută la
calmarea hormonilor. Deşi mulţi ar descrie-o ca “zbenguiala unor copii
nebuni”, ar fi interesant să încercaţi măcar o singură dată acest gen de
distracţie.
Opţiunile ar fi: Gothic Club şi The King, localuri care organizează
asemenea party-uri, “colorate şi zgomotoase”. Însă locul de neegalat în
materie de compilaţii DnB este Gazette, unde se găseşte această zbenguială
menţionată mai sus până la orele dimineţii. Ritmurile halucinante şi lumina
artificială declanşează o adevărată transă colectivă… Iar dacă aceste excese –obţinute şi pe diverse alte
căi…– nu te fac să te simţi “high”, atunci trupe gen London
Elektricity, Aphodite sau Exile o vor face cu siguranţă. Garantăm
că beat-urile muzicii nu te vor lăsa să stai pe scaun.
Probabil aţi auzit şi de faimoasa trupă Pendulum, care
face ravagii printre adolescenţii hiperactivi. Hituri ca Black
Tarantula şi Blood Sugar sunt deja cunoscute de orice petrecăreţ,
fiind garantat că, ascultând o astfel de piesă, nimeni nu se va mai
lăsa rugat să treacă pe ringul de dans. Astfel, recomandăm
albumul “Hold your Colour” de la Pendulum, menţionând că este
necesară o tehnică anume a dansului pentru integrarea socială.
În concluzie, o ieşire în Gazette sau la orice petrecere
DnB, face bine sistemului imunitar şi ajută la modelarea
gambelor. Plus că merită încercat… Cine are nevoie de Windsor
Pilates când există Drum ‘n’ Bass?

Hold your colour!

Daliana Olah & Cristina Pop – clasa a X-a U

– 38 –
Exuvii

Interviu cu preşedintele Consiliului Elevilor


~Ioana Cîrstea~

1. În primul rând, te rugăm să te prezinţi. Aşa, ca la prima oră de


dirigenţie.
Mă numesc Ioana Cîrstea, am 17 ani şi sunt în clasa a X-a MI2.

2. Cum ai fost aleasă ca preşedinte al Consiliului Elevilor?


Eu încă de anul trecut am fost secretarul biroului executiv, iar anul acesta,
Olivia, fostul preşedinte, a considerat că sunt potrivită pentru această funcţie, ceilalţi membri fiind de
acord cu propunerea ei.

3. Explică-ne ce înseamnă să ocupi această funcţie?


Este o funcţie importantă, pentru că eu îi reprezint pe toţi elevii din Bălcescu şi trebuie să am grijă să
împac atât cerinţele elevilor, cât şi pretenţiile profesorilor.

4. Ce relaţie ai cu elevii?
Mă înţeleg foarte bine cu toţi elevii, nu am avut nicio problemă cu niciunul. Îmi pare bine că atunci când
au probleme apelează la mine şi încerc să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să-i ajut, aşa încât toată lumea să
afle despre problemele lor, iar în felul acesta să le putem rezolva.

5. Dar cu profesorii?
Şi cu profesorii mă înţeleg bine, nu am avut niciun fel de probleme şi sper să nici nu am. Sunt ca oricare
altă elevă de la mine din clasă....şi nici nu vreau să mă privească altfel.

6. Ceri păreri de la ambele părţi?


Da, dacă avem o problemă ce îi implică pe elevi, cer întâi părerea profesorilor pentru a rezolva acea
problemă, iar dacă profesorii impun nişte reguli, cer şi părerea elevilor, să vedem ce am putea face ca
ambele părţi să fie mulţumite şi să decurgă totul cât mai bine.

7. În legatură cu elevii din clasele mai mici... Cu ei în ce relaţii te afli?


Ţinând cont că am un frate şi un verişor care învaţă aici, la şcoală, în clasa a VI-a, în două clase paralele,
pot spune că eu cunosc majoritatea elevilor.

– 39 –
Exuvii

8. Dar profesorii care nu-ţi predau la clasă?


Având în vedere că sunt în această şcoală din clasa I, îi ştiu pe
mulţi profesori şi mă înţeleg foarte bine cu ei.

9. Te favorizează vreun profesor din cauza funcţiei


tale?
Nu, niciun profesor. Am încercat cât de cât să nu mă laud
că sunt şefa Consiliului Elevilor. Deşi doamna director
adjunct a făcut o şedinţă cu toţi profesorii şi a prezentat
tot Biroul Executiv al Consiliului
Elevilor, există profesori care abia acum
află că ocup această funcţie. Ei
trebuie să mă evalueze după
cunoştinţe şi nu după poziţia pe
care o ocup.

10. Din cei aproximativ 1500 de elevi


crezi că toţi sau măcar majoritatea ştiu
cine este preşedintele Consiliului Elevilor şi că
trebuie să ţi se adreseze ţie?
Nu cred că toţi ştiu acest lucru, dar, având în vedere faptul că există
câte doi reprezentanţi din fiecare clasă, care îmi comunică dificultăţile
întâmpinate de colegii lor, orice elev ştie cui trebuie să i se adeseze.

11.Ce mesaj le transmiţi elevilor şcolii?


Le doresc mult succes la şcoală în semestrul acesta care este foarte lung, celor de-a XII-a baftă la Bac şi
celor de-a VIII-a şi a VII-a succes la Tezele Naţionale. Să înveţe şi, dacă au probleme, să apeleze la
consiliul şcolii, pentru că ─ eu cred ─ împreună putem schimba lucrurile pe care ni le dorim la şcoală, în
măsura permisă de regulamente.

Reporteri: Gherman Flavia – clasa a X-a ŞT & Călina Cenan – clasa a X-a MI1

– 40 –
Exuvii

Clopoţel creştin
Vremea mohorâtă caracteristică iernii începe să se risipească în noianul amintirilor şi-n locul acesteia
a apărut primăvara, anotimp al renaşterii şi speranţei. Căldura solară ne împinge la ieşiri, la escapade şi, de
cele mai multe ori, alegem colţul de verdeaţă al parcului sau al pădurii (asta dacă nu avem ocazia de a ne
retrage la ţară). Primăvara aduce renaştere, iar dacă-n parc relaxarea e pentru trup, unde am putea găsi
regenerarea pentru suflet?
O întrebare complicată, un răspuns simplu: la Iisus Hristos, deci la Dumnezeu. Şi pentru acest tip de
renaştere distanţa parcursă este aproape infimă căci El este prezent ca lumină nu numai în fiecare biserică, ci
şi în sufletul nostru. Nu întâmplător în această perioadă a anului se celebrează poate cea mai importantă
sărbătoare creştină, Paştele, moment de apropiere faţă de divinitate. Ouă încondeiate (roşii), iepuraşi, drob
de miel şi alte produse culinare, la care doar dacă te gândeşti şi simţi cum pierzi bătălia cu caloriile. Nici nu
mai pui în discuţie mirosul şi imaginea care te dezarmează în această luptă de nimic. Sunt principalele
elemente care nu rezonează în hard-diskul personal, când ne aducem aminte de sărbătoarea Paştelui. Ah, era
să uit: din enumeraţia făcută mai fac parte vacanţa bine-meritată şi reunirea membrilor familiei în caz că
aceştia nu sunt prea ocupaţi sau îndepărtaţi. Oare doar elementele culinare şi-o banală întâlnire a familiei să
reprezinte acest moment de sărbătoare? Înclin să sper că nu este aşa, că viaţa noastră nu reprezintă numai
lumesc, ci şi spiritual. Iisus Hristos trebuie să rămână în sufletul nostru mai ales cu ocazia jertfei sale pentru
noi, pentru a ne spăla şi ierta de păcate, căci, dacă ignorăm partea spirituală, atunci putem spune că am trecut
prin viaţă ca nişte fiinţe banale. Dar miza este viaţa noastră, aşa că de ce să nu ne apropiem de Dumnezeu,
mai ales cu ocazia comemorării jertfei fiului său?
Mai sunt câteva zile până la Paşte, iar, pentru unii, acesta a trecut. Este momentul să fim mai buni,
mai deschişi, să-l acceptăm pe Dumnezeu şi să ne implicăm mai mult în lume, fără ca să uităm de
componenta spirituală, care primează şi ne guvernează, chiar dacă noi nu simţim.
Flaviu Mureşan – clasa a XI-a U

– 41 –
Exuvii

Paştele contemporan pe mess

Primul lucru la care ne-am gândit când dl. Berindeiu ne-a cerut să facem un articol despre sărbătorile
pascale, până vineri, a fost…
D-guy46: … De ce a făcut asta joi la ora 3 după-masă, după 7 ore de redactat revista? De ce două pagini?
Una nu era de ajuns? Şi, aşa, pe nepregătite? Maestrul are nevoie de condiţii mult mai bune de atât ca să…
creeze.
Nerdgirl_71: … Cum de există sărbători Pascale, dar nu şi sărbători C++? Şi mai ales, de când s-a apucat
tata de gătit?

Ne-am gândit mult şi bine şi ne-am hotărât să încercăm să răspundem, pe rând, la anumite FAQ-uri
(întrebări frecvente) decât să facem tocăniţă de cuvinte.
Nerdgirl_71: Să începem cu străvechea tradiţie a ouălelor
ouălor roşii.
D-guy46: Eu habar nu am de unde vine chestia asta, deci te
las pe tine să vorbeşti.
Nerdgirl_71: După cum ştim cu toţii, oul este un simbol al increatului.
D-guy46: Într-adevăr…
Nerdgirl_71: Şi, de asemenea, un simbol al vieţii, al naşterii, al
Învierii, în fond. Aşadar, oul se leagă în mod direct de Iisus Hristos şi
de patimile sale, precum şi de moartea şi Învierea celebrată de Paşti.
D-guy46: …ăăă… Exact aşa mă gândeam şi eu!
Nerdgirl_71: Sunt convinsă. Deci, dacă am lămurit asta, să trecem la alt
obicei, foarte cunoscut, udatul.
D-guy46: Eu nu mă duc la udat. E prea… Justin.
Nerdgirl_71: Eh… Unchiul Google spune că udătorii sunt recompensaţi cu ouă roşii, cozonac, vin şi ţuică.
Să ştiu asta pe viitor, eu de obicei serveam lumea cu un suc…
D-guy46: Eu am cu ce servi, nu e o problemă, dar nu sunt tocmai cea mai frumoasă fecioară din târg, deci
nu prea primesc vizite în prima zi de Paşti. Alte obiceiuri mai sunt? … Adică, de fapt, cred că ştiu şi eu unul,
salutul specific.
Nerdgirl_71: Adică, la fel ca în Star Trek! Când doi vulcanieni se întâlnesc, întotdeauna se salută cu “Peace
and long life”!
D-guy46: Ohh… kay... Mă refeream la cu totul altceva, la “Hristos a înviat!” şi “Adevărat că a înviat!”.
Acest salut este folosit încă din prima zi de Paşti şi până la Înălţare, patruzeci de zile mai târziu.
Nerdgirl_71: Văd că şi tu le dai mai explicative acum…

– 42 –
Exuvii

D-guy46: Mă laşi? Tot în prima zi de Paşti, există obiceiul de a se purta haine noi în semn de respect pentru
această sărbătoare, dar şi pentru că ea semnifică primenirea trupului şi a sufletului, aşa cum se primeneşte
întreaga natură odată cu primăvara. (Haha! Am luat-o de pe google!)
Nerdgirl_71: O veste bună pentru rezidenţii mallurilor… Încă un pretext pentru a-şi cumpăra haine noi de la
magazinele de fiţe. Nu scoate Botezatu şi o linie de haine speciale, de Paşti?
D-guy46: Aşa, întreabă-mă pe mine, scrie “modă” pe faţa mea, nu? Sau, poate, scrie “modă” pe ciorapii mei
cu Dragonball Z?
Nerdgirl_71: Am să pretind că nu am auzit asta şi am să trec la altă tradiţie interesantă: aprinderea unei
lumânări în noaptea Învierii. Aceasta se face pentru a simboliza triumful vieţii asupra morţii, a binelui asupra
răului, deci triumful lui Iisus.
D-guy46: Continuă…
Nerdgirl_71: Atât, e doar o lumânare. Zi tu ceva interesant, dacă eşti aşa deştept.
D-guy46: Bine, atunci am să aduc vorba de o dilemă care îmi macină intelectul de multă vreme: Ce legătură
are ridicarea lui Iisus din mormânt cu un iepure care ascunde ouă colorate?
Nerdgirl_71: Păi, iepurele este chiar mai vechi de atât… Mai vechi, adică, decât orice obicei legat de
Paştele Creştine. Înainte de sărbătorirea acestora, asa cum le ştim noi astăzi, iepurele era un vechi simbol
german al primăverii şi fertilităţii. El a fost oarecum adoptat de tradiţia creştină, sau mai degrabă, de tradiţia
laică, la fel ca Moş Crăciun. În plus, ar fi foarte greu să faci copiii să renunţe la iepuraşii de ciocolată.
D-guy46: Da, chiar şi sacrificarea mielului şi-a pierdut sensul iniţial. Era, mai demult, o tradiţie evreiască
pentru comemorarea ieşirii din robia egipteană, dar a fost preluat de creştini, cu fiind identificat cu Iisus.
Aaa…… Dar am uitat de cea mai importantă – pentru noi, cel puţin – tradiţie de Paşti!
Nerdgirl_71: Cred că ştiu la ce te referi.
D-guy46: Exact! De Paşti nu mergem la şcoală! Avem vacanţă o săptămână, pentru a pregăti toate ouăle,
lumânarea, parfumul pentru udat, friptura de miel şi iepuraşul de ciocolată. Bine, eu mai mult dorm, dar
ziceam aşa, în general.

Alexandru Drăgoescu & Călina Cenan (ghiciţi voi care-i care!)


– clasa a X-a MI1

– 43 –
Exuvii

Versuri :
Muzica :

– 44 –
Exuvii

– 45 –
Exuvii

Şcoala Vieţii

Personajele din jurul meu sunt multe şi se manifestă cum ştiu


ele mai bine. Tata lucrează tot timpul şi mama ne mai ajută
la teme. Surorile mele se ceartă mereu pe tema agrafelor,
de parcă nu toate sunt la fel, iar eu cu fraţii mei ne
batem pentru calculator.

La şcoală este ca într-o junglă unde se află o mare


varietate de animale. Urşii koala sunt copii înceţi la minte şi
leneşi, care întârzie mereu la oră, iar, la ultima oră, de la care
oricum pleacă toată clasa, ei sunt ultimii. Vulpile sunt
colegele care bârfesc toată ziua, iar colegii, nişte cimpanzei
care râd singuri la glumele zise de ei. Cum în fiecare ţară
este o minoritate, există şi la noi un animal foarte rar,
cameleonul. Acesta este un coleg care face şi crede tot ce-i spun ceilalţi. El este foarte agresiv, atât prin
forţa fizică, cât şi prin limbaj şi gesturi obscene. De aceea, orice început de prietenie al acestuia cu
cineva se termină cu o încăierare din care el iese şifonat. Unii colegi, nişte urangutani, hipnotizaţi de
jocurile de pe calculator, execută nişte scheme de luptă în spatele clasei. Tot timpul prin clasă, alţii situaţi
pe la jumătatea scării evoluţiei omului din maimuţă, aruncă cu cornuri şi lapte.

Din cauza încălzirii globale, poate,


jungla se va schimba într-un habitat al altor
animale, probabil mai avansate decât
acestea din prezent.

Gheorghe Bucur – clasa a VIII-a E

– 46 –
Exuvii

Responsabili număr:
• Emilia Piroş
• Nicolae Berindeiu

Redacţia:
• Călina Cenan (X MI1) – redactor-şef
• Alexandru Drăgoescu (X MI1) – redactor adjunct
• Vlad Miclea (XI MI1) – redactor adjunct
• Andrei Avram (X MI1) – secretar general de redacţie

• Flavia Gherman (X ŞT) – convorbiri


• Daniel Gherasim (X MI1) – poezie
• Daliana Olah & Cristina Pop (X U) – muzică
• Victor Dogaru (IX MI2) – istorie & civilizaţie

Tehnoredactare – corectură:
• Vlad Miclăuş (X MI1)

Mulţumiri:
• Dnei director Marinela Zamfir şi dnei director adjunct Aurelia Câmpeanu
• Consiliului Elevilor
• lui Dan Ioanici pentru desenul de pe copertă

Numărul a fost realizat cu ajutorul profesorilor Catedrei de limba şi literatura


Română: Ioana Haitonic, Aurora Mureşan, Lavinia Fetti, Ramona Sim şi Bogdan
Herţeg

Pentru materiale, aprobări, contestaţii şi sugestii scrieţi la:


exuvii_nou@yahoo.com
– 47 –

(All images used are © of their respective owners)