NICOLAE

LABIȘ
1935-1956
 BIOGRAFIE:
• Nicolae Labiş (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului,
comuna Mălini, judeţul Suceava - d. 22 decembrie 1956,
Bucureşti) a fost un poet român cu un talent remarcabil.
• Fiu de învăţători (Eugen şi Ana-Profira), Nicolae Labiş
învaţă să citească pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. De
asemenea, începe să şi deseneze.
• A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 -
1951, perioadă în care scrie versuri.
• La sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor
scriitori din Moldova, în calitate de secretar al
cenaclului literar din Fălticeni, care are loc la Iași, unde
se remarcă după ce recită poezia ,,Fii dârz și luptă,
Nicolae!’’, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în
ziarul Lupta poporului din Suceava.
•
• În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada na țională de limba română
care a avut loc la București, iar cu această ocazie câ știgă admira ția
redactorilor revistei Viața Românească, care-i publică poezia Gazeta de
stradă.
•
• În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labi ș a fost
transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit
conducătorul cenaclului literar.
•
• Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul unei generații”.
•
v Poezia lui nu poate fi încadrată într-un curent anume. Cel mult putem sã-l clasificãm drept
inauguratorul generaţiei şaizeciste, dar despre teme propriu-zise se poate vorbi mai greu
întrucât lirismul său se traduce mai degrabă printr-o fluiditate extraordinarã a expresiei, o
curgere perpetuă de emoţii care sublimează experienţele biografice, un romantism care purificã
şi pe el şi pe cititori.
v Fluiditatea sentimentelor se întrevede şi în structura frazelor, acestea fiind caracterizate de
versificație liberă, exprimare abruptă, exploatarea vorbirii informale.
v În limbaj găsim intimidate, afectivitate, energie, vigoare, toate încadrate într-un proces de
autocunoaştere care integreză toate materialele stilistice la îndemânã. De aceea poate că forţa
artisticã şi didacţicã a lui Labiş rezidã în primul rând nu atât în dezlanţuirile de replici cât în
valurile interioare care le provoacã, pentru cã versurile devin până la urmă oglinda unui destin
pe care poetul vrea să şi-l reveleze.
v În poezia românească actuală, Nicolae Labiș rămâne un vis întrerupt, un „albatros ucis,” ce,
asemenea războinicului furtunii aruncat „pe-un cimitir de scoici”, răsfrângea în ochiu-i stins
„un nou urcuș”. Al. Piru (op. cit.) estimează că „Dacă el însuși [Labiș] nu și-a mai putut relua
zborul, o generație întreagă de poeți vor duce mai departe flacăra aprinsă de el în 1956.”
•
VOLUME PUBLICATE:
q Puiul de cerb, București, 1956;
q Primele iubiri, București, 1956;
q Lupta cu inerția, București, 1958;
q Primele iubiri, București, 1962;
q Păcălici și Tândăleț, București, 1964,
q Moartea căprioarei, București, 1964;
q Versuri, București, 1964;
q Anotimpurile, București, 1964;
q Albatrosul ucis, București, 1966;
q Scufița roșie, București, 1967;
q Poezii, București, 1968 ;
q Etc.