„Este oribil să iei totul de la sine înțeles; nici măcar să nu-ți imaginezi că despre cărți și despre femei și du-te
du-te acasă, sărută-mi soția, du-mi fiul și fii
există o altă opțiune”, a spus Layla. Dar problema este că atunci când intri cu
adevărat în visele tale, ajungi să te simți prea entuziasmat la început și apoi:
bam, realitatea te împușcă în tâmplă și rămâi ca un idiot gândindu-te doar la
două variante: ori încerci din nou. , chiar știind că poți să pierzi din nou, sau
te resemnezi să locuiești într-o cameră închiriată, plătită cu salariul minim
pe care îl câștigi într-un nenorocit de magazin sau într-un supermarket, și ei
bine, dacă un singur salariu face minuni E de ajuns, dar în în acest caz, după
câțiva ani este nevoie de destul curaj să-ți acoperi fața în fiecare zi și să te
prefaci că nu-ți pasă. Și la asta se adaugă și faptul că e ca și cum ai fi mort în
viață. Nu este deloc o opțiune frumoasă. Dar asta e.” A suflat lung. Este ceea
ce am ales și nu trebuie să mai fac probleme.
— Da, i-am spus. Asta este.
De ce nu mă înveselești puțin? întrebă el mai târziu.„Ar trebui să mă
contrazici sau să spui ceva, la naiba, pari un robot super tare”. Mă dezguști.
— Doar că nu cred că ai alege a doua cale, am recunoscut. Adevărul este că
eu cred că nimeni nu alege nimic. Pur și simplu, dacă ești înșurubat, primești
ceea ce primești și atât.
— Oprește-te, oprește-te, oprește-te puțin, spuse Layla. Nici tu nu trebuie să
fii mai pesimist decât mine.
— Nu sunt pesimistă, Layla, i-am spus. Noi, oamenii săraci, nu avem timp să
ne gândim la pesimism. Prea multă muncă și prea mult efort pentru a
supraviețui pentru a pierde timpul etichetându-ne pe noi înșine.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Nu-mi plac limitele, limitele și oamenii care pun un zid între dorințele lor și
morala lor. Nu-mi plac crezurile, crezurile, politica sau vicii de prisos precum
hainele și faima. Prefer salutul banal al unui prieten care a fost închis; Prefer
vocea lui necăjită și privirea lui vaivén decât auscultarea fixă a celui care știe
totul. Nu cred în Dumnezeul care își acoperă copiii. Nu cred în eu pot și nici
în voința de a iubi. Prefer să fiu invizibil. Scufundă-te într-un pahar.
Salutându-mi dușmanii fără să mi se răspundă. Prefer să stau pe un scaun și
să fumez cu puținii prieteni care mi-au mai rămas. Vorbește despre bere,
doar o altă ființă umană.
-Gian Franco Huacache
Ei credeau povestea că fiecare are ceva special, un cadou sau un nume scris
într-o carte de aur. Dar acea particularitate luminoasă, acel foc nestins la
care tânjeau ani de zile, nu a ars niciodată în sufletele lor. Moartea i-a luat
prin surprindere: pocăiți, plini de lacrimi, ținuți la pat. Mâinile purtate de la
scotocit prin pământ. Spatele s-a îndoit de la rătăcirea fără recompensă. Nu
o scânteie ascunsă. Nicio rază care i-a străbătut să simtă că au fost observați
în tot acest timp. Necunoscutul. Oh! Cât timp în căutarea evazivă. Și nu au
avut niciodată suficient timp pentru a-și auzi bătăile inimii. Că era acolo, că a
existat și că nu era o stea singulară într-un firmament uman.
-Gian Franco Huacache
Nu vreau să părăsesc această lume fără să gust mai întâi doar puțin din
substanța iubirii adevărate. Nu vreau să rămân fără nume fără o iubire
complice care ca amintire mă consumă în nostalgia ei pentru că era rai și
abis. Vreau să merg în sus, în jos, de acolo, ca niște îndrăgostiți nebuni
invadați de credință, de vise, chiar știind că dragostea lor este muritoare. Nu
vreau să părăsesc această lume fără să fi făcut ceea ce țipă sufletul meu. Nu
voi fi crăpătura prin care cad cei mii de oameni care trăiesc în mine. Nu
vreau să-mi plâng mormântul în avans. Nu am de gând să mă uit la amintiri
fericite ale altora, fiind altul, pentru alții. Îmi doresc ca fiecare dintre zilele
mele să fi meritat și să-mi justifice la revedere. Vreau să plec printre
zgomotul bărbaților care sunt haos, și care sunt și sensibilitatea artistului
însărcinat cu declararea măruntaielor lumii. O, vreau să fi trăit, să plec
râzând, în timp ce sunt înghițit de centrul acestui pământ de oase! Pentru că
vin de pe pământ și iată-mă. Va trebui să plec totuși râzând și să-i las pe alții
să judece dacă am fost fericit sau trist, voi spune: am trăit!, iată moartea
mea liniștită.
-Gian Franco Huacache
„Cred că există o mare diferență între a fi îndrăgostit și a fi cu adevărat, fără
speranță, îndrăgostită de cineva”, a spus ea.
— Și care este această diferență? -a intrebat.
— Că fiind îndrăgostit, poți găsi uneori scuze pentru a nu ieși cu băiatul ei.
Știți, vă place sau nu, la un moment dat ieșirea tinde să ne epuizeze. Acum...
Asta nu înseamnă că nu te plac. Sunt doar oameni de genul ăsta. Dar... -se
opri o clipă- Hai! Când ești cu adevărat îndrăgostit de cineva, acele motive
nu există. Mai degrabă ne scuzăm de oriunde, doar pentru a vedea acea
persoană pe care o iubim mai mult și în orice fel.
— Înțeleg, i-am spus. Presupun atunci că timpul petrecut cu cineva este
important.
- Important? Timp? Dumnezeul meu! — a râs Layla — când cineva este
îndrăgostit, timpul nici nu există. Îndrăgostiții devin ca doi bețivi adormiți pe
trotuar. Doar mahmureala atâta dragoste ne poate trezi.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Trăiești dând prea multe explicații, i-am spus, nu vei recunoaște că după
atâtea vise amânate, dezamăgirea nici nu mai doare? Și ochii i s-au
întunecat de parcă într-o dimineață ar fi întrerupt brusc cu luminozitatea ei
lumina mizerabilă dintr-un stâlp de telefon.Și ce să fac!, mi-a spus mai
târziu. Nimic în special, i-am răspuns. Spune-le oamenilor la iad și arde cu
propria ta flacără.
-Gian F. Huacache
Asteptarea. O limbă lipicioasă care, atunci când încearcă să se târască peste
tot corpul nostru, ia cu ea pielea pe care o smulge. Și am presupus că nu pot
face mai rău. Cum te oprești, în fața unei femei pe care o iubești și pe care ai
dezbrăcat-o atâtea nopți trăind alături de tine sub același acoperiș, și să
înduri într-o zi, greutatea acelei nenorocite fraze pe care oamenii o folosesc
pentru a-și acorda timp? Ce a însemnat de fapt să ne acorde timp. Separați
pentru a verifica dacă nu ne-am iubit cu adevărat, sau plecăm doar cu
intenția de a salva ceea ce aveam până în acel moment? Când i-am lăsat
mâna am verificat; ea a făcut ce era necesar pentru ca al ei să fie din nou
sub al meu. Acel mic gest, renunțând la un spațiu pentru umbră în fața unei
zile apăsătoare de însorit, mi-a deschis ochii. Ea încerca să se asigure că
problemele care începuseră să apară între noi de ceva vreme, și care luau
putere după luni de zile, să nu ajungă să ne scufunde în acea gaură a uitării
în care se cufundă idioții după ce verifică că nu există eternitate. . El a
înțeles nevoia ei de a fi fidelă promisiunilor ei. Nu este că dragostea din ea s-
a stins. Acea iubire avea nevoie de o pauză, departe de rutina buzelor mele
și a ochilor și pretențiile mele. Acea iubire încă mai pulsa în ea, dar
asigurându-se să nu renunțe la harta care ar putea-o conduce pe alte căi
dacă cea pe care o alesese de bună voie nu mai era potrivită pentru ea. Deși
ideea de a fi departe de corpul ei, vocea ei și mâinile ei care îmi oferiseră
mângâieri necondiționate și liniște în acele momente în care simțeam cel
mai mult că viața mă lovește fără să merit, m-au îngrozit, am acceptat
nevoia de absență. . Nu puteam vorbi mult. O piatră mi s-a blocat în gât,
creând un gol în voce. Dar lacrimile mele au fost suficiente pentru ca ea să-i
pară rău pentru acea așteptare care avea să vină. Înainte de a-și lua rămas
bun, înainte de a-mi întoarce spatele și de a se preface că nu ne mai putem
atinge, m-a rugat să nu renunț în tot acest timp. N-am de gând să sufăr și
eu?, mi-a spus, cu un zâmbet care dezvăluia o anumită melancolie pe chipul
lui livid. Mi-era frică să o pierd pentru totdeauna. Dar dragostea lui ar fi fost
mai aproape de a muri lângă mine decât de a fi departe de mine.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
„Sunt o femeie serioasă”, mi-a spus ea. Nu-mi place să pierd timpul de aici
până acolo fără să ajung la ceva concret.
— Bine, i-am spus. Și unde vrei să mergem?
— Nu ai o idee? Ea s-a înălțat pe călcâie, fără a lăsa cuvântul „curvă” să-i
afecteze fața. Dacă nu ar fi strălucirea din ochii ei, aproape că aș putea
spune că mă aflu în fața unei casiere elegante căreia tocmai i-am spus că mi-
am uitat cardul și că nici nu am numerar și că tocmai din acest motiv am
trebuie să returneze cele două cărucioare de cumpărături.
— Nici idee, am repetat.
Unul din tura de noapte a trecut pe lângă noi. El i-a zâmbit, iar ea s-a făcut
că nu observă. Cu oarecare dificultate și-a închis dulapul și apoi, fără ca eu
să-mi dau seama, acul care avea numele lui a dispărut din mâinile lui.
„Bine”, a răspuns el. Poate ești unul dintre cei cărora le place să
improvizeze. Bun. Dar te avertizez că nu iau nimic. Și dacă ai de gând să mă
invitați să beau bere, prefer whisky-ul sau, în lipsă, vreo băutură
asemănătoare care să nu fie rom.
„Am acasă câteva sticle de pisco”, i-am spus. Fără marcă, pentru că nu-mi
place să discriminez. Dacă vă place, puteți combina o parte din asta cu suc
de portocale, dar eu nu am suc de portocale.
— Uită, spuse ea. Ești chiar nebun.
Și a mers pe culoar mișcându-și fundul cu o acrobație admirabilă pe care o
văzuse doar la vreun program de modeling în timp ce schimba canalul. Am
regretat că nu am insistat. Avea un păr negru frumos care zigzaga peste
spatele ei gol și picioare frumoase. Dar o alergare acasă a fost suficientă
pentru a înțelege că nicio persoană din lume nu are un fund de aur și că nu
aveam nevoie să mă prefac că sunt cineva care nu era, doar pentru a ajunge
la o persoană care se preface și el fi cineva care nu era.
-Gian Franco Huacache
Câți oameni nu se consideră creaturi extraordinare, infailibile și
necondiționate. Unii își iau viața atât de în serios încât personajele pe care și
le-au făcut, pe baza prejudecăților și temerilor lor, pe presupusele lor
realizări și virtuți, aproape întotdeauna ni se par patetice și imbecile. Ei sunt
în mare parte cei care pretind că sunt serioși. Sau cei care urăsc prostia
„vulgarului”. Dar în capul lor nu există altceva decât un creier asemănător cu
cel al unui extremist religios a cărui credință merge doar într-un singur sens.
Singura dovadă că sunt rare este modul în care ne anunță. Sunt cei care își
pot fotografia peste o mie de cărți pentru a-și posta pe Facebook cantitatea
mare de consum literar, științific sau politic; fără să fie nevoie să spunem că
sunt animale aproape dispărute. Aceasta este raritatea lor: cei mai serioși
sunt umili care își arată doar lucrurile, dar nu vorbesc prea mult despre ele.
Sunt și cei care publică mii de cântece pentru genii neînțeleși, și cei care, din
smerenie, decid să nu împărtășească muzica care le place cu adevărat și
publică doar muzică vulgară ca să râdă de ea; citesc aproape întotdeauna
printre rânduri plângerile lor împotriva acestei societăți bolnave care le
îngreunează să fie unici pentru că acum toată lumea are acces la cărți
gratuite și la muzică gratuită și la filme gratuite fără ca ei să-și poată spune:
doar eu am cunoscut un astfel de autor, doar eu am cunoscut un astfel de
muzician minune, numai eu la acest regizor senzațional. A lua foarte în
serios viața pe care o duce, sau caracterul pe care și l-a desenat fiecare
bărbat pentru sine, necesită mult efort. Și aproape întotdeauna se
autoexilează fără niciun rezultat. Poate că ar trebui să ținem cont, la fiecare
câteva ore, înainte de a face o plângere împotriva vanității și a vulgarității și
a prostului gust, că toți avem un fund în care se eliberează rahatul,
apropiindu-ne de o frăție nu a sângelui, ci a fecalelor.
-Gian Franco Huacache
Ne-am oprit lângă un magazin de îmbrăcăminte. Prin ușile transparente,
puteam vedea manechinele fluturând neobosit cu brațele ridicate lângă
tâmple. Am profitat de umbra unui magazin alimentar, pentru a ne adăposti
puțin cât îl așteptam. Nu am făcut niciun gest care să exprime supărare sau
oboseală. Mi-a plăcut să o pot însoți. Nu conta ora. Știu că peste un timp voi
putea să-i spun că nu voi ajunge la timp. Dar nu va fi chiar acum. Layla nu ar
îndrăzni să mă ierte că am mințit-o acum. Dar mai târziu, cu problema
rezolvată, avea să uite de soare și de vreme și de manechine.
-Uite ca vine.
- Este el? am întrebat, smucindu-mi bărbia spre un tip scund, cu barbă, în
pantaloni scurți și un tricou polo hidos, cu mâneci atât de largi, brațele lui
dansau ca niște creioane flexibile.
„Da, este el”, a răspuns el. Acum vi-l prezint.
— M-ai aşteptat de mult? a întrebat tipul și nu știu de ce a pus acea
întrebare privindu-mă în ochi.
Aveam de gând să spun nu. Dar apoi mi-am dat seama de absurditatea
acelui răspuns.
— Nu prea mult, spuse Layla. Vă prezint pe J. — tipul mi-a strâns mâna,
transpira — J., acesta este T.
„Îmi pare bine să te cunosc, bătrâne”, am spus, iar el mi-a zâmbit.
—Layla mi-a spus că ești cea mai bună prietenă a ei și că ne vei ajuta cu
călătoria.
— Așa ceva, i-am spus. Care e mașina ta? Aia verde de lângă magazin?
„Nu”, a spus el, „am venit pe jos”.
- Merg? Layla s-a indignat și l-a îmbrățișat și l-a sărutat ca și cum ar fi în
vreun manual sângeros din nu știu unde cineva a sfătuit acel remediu pentru
căldură și epuizare.
„Funul tău este ud”, i-a spus tipul, apucându-se de un fes.
„Știu”, i-a spus ea. Stăteam pe un trotuar ud și nu mi-am dat seama.
„Nu-ți dai seama niciodată”, i-a spus el. Am crezut că este o glumă. Dar apoi
a eliberat-o și a învârtit-o ținându-i una dintre mâini: „Este în regulă să fii
prost, dar nu trebuie să încerci.
„Hei, bătrâne.
— Lasă, spuse Layla.
-Nu așteptați. De ce i-ai spus asta?
-Spune-i că.
— Prostia.
- La naiba, J. Că o lași Uită-l.
„Să mergem acum”, a spus tipul. Privind în lateral, arăta ca un gnom
amuzant ca unul dintre cei pe care mătușa mea i-a pus în grădina ei pentru
noroc.
— La revedere, J. Mi-a spus Layla. Ai grijă și mulțumesc mult.
„Încetează să-i mulțumești”, a spus T. De ce nu-i spui adevărul? Dacă ar fi
fost adevăratul tău prieten, nu ar fi nevoie să-i ascunzi nimic.
— Nenorocit, spuse Layla. Habar nu ai despre ce vorbesti.
—Hai, spune-i că tu ai fost cel care i-ai spus slabului lui că s-a culcat cu tine.
-Nu este adevarat.
— Layla, ai făcut asta?
S-a uitat la mine de parcă eram pe cale să mă dezintegrez ca un manechin
de ceară. Nu a spus nimic. Și-a luat bărbatul și abia după un timp am înțeles
că Layla a scăpat de mine cu ajutorul meu. Și că relația ei cu acel tip a fost
doar o încă o acțiune dintre multele pe care le-a desfășurat doar pentru a-și
justifica distanța de lume. Când am început să o caut, mi-am dat seama că
mă iubește. eu nu ea. Nu așa în același mod. Dar trebuia să-i spun că nu îi țin
ranchiun în legătură cu relația mea. Cu toate acestea, nu am putut-o găsi în
tot acest timp. Doar un an mai târziu, la o petrecere a unui prieten comun,
ne-am întâlnit și am spus:
— Layla, îți amintești de mine?
— Îmi pare rău, spuse ea. Sunt multi idioti in lume, nu cred ca esti unul
anume.
Ne îmbrățișăm. Mi-a prezentat oamenii lui și apoi am fost afară, vorbind, în
timp ce ne petreceam țigări vândute de un bătrân așezat pe un taburet într-
un colț.
„Mi-a fost atât de dor de tine”, i-am spus. Sau, mai degrabă, am avut nevoie
de tine ca un rahat.
„Trebuia să crești mare, broască”, mi-a spus Layla. Acum te-ai maturizat, nu
mai porți cămășile băgate în pantaloni și nici nu te pieptăni ca un bunic la
pensie bleumarin.
— Și ce zici de tine, i-am spus. Ce sa întâmplat cu acel tip de altădată. Au
plecat cu adevărat să locuiască în Chile așa cum plănuiseră?
„Am plecat”, a spus el. Și a suflat lung. De parcă sufletul i-ar fi dispărut, s-a
întors să mă vadă și s-a rupt pe neașteptate în fața mea. Răspunsul meu a
fost inconștient. Nu știam în ce moment mi-au servit brațele ca mângâiere.
Și îl aveam pe umăr, mirosind a băutură și un parfum fructat din acelea care
mă dezgustau atât de mult.
— Dar acum s-a terminat, spuse el atunci. Acum nu vreau să știu nimic
despre nimeni.
— Bine, i-am spus. Asta mi se pare foarte bine.
Layla dădu drumul, apoi se ridică. A început să meargă sperând că poate voi
merge după ea, dar nu am făcut-o. Era încă plictisitor de Chile. Cred că în
adâncul sufletului aveam o oarecare speranță că Layla nu era așa de idioată.
De ce era cu el? De ce cu tipul acela? Unde naiba fusese după ce a plecat din
Chile? Și mă lăsase... La naiba.
— E greu ce am de gând să-ți spun, spuse Layla, întorcându-se pe trotuarul
pe care stăteam eu. Dar dacă nu-ți spun, nenorocitul ăla de monstru o să mă
omoare. Și nu mă refer la nimeni. Vorbesc despre monstrul pe care îl port în
mine, J. în interiorul meu, mă înțelegi?
„Nu știu ce vrei să spui”, i-am spus.
„Întotdeauna am fost îndrăgostită de tine.
— Am înțeles asta când ai plecat.
—Dar nu am vrut, serios, nu am vrut să-ți stric relația, era atât de perfectă,
încât te vedeam zi de zi vorbindu-mi despre asta, iar ochii tăi străluceau, iar
eu...
„Oprește-te”, i-am spus. Termină, Layla. Nu-mi place că joci rolul lui Ton...
Adică știai foarte bine că o iubesc. Dar apoi am ajuns să mă gândesc că
poate tu și cu mine am putea forma ceva. Și te-am căutat timp de un an. Mi-
am imaginat lucruri cu tine, știi? Dar a fost sincer o prostie. Ghici cine m-a
așteptat în tot acest timp: ea. În timp ce mă gândeam la idei absurde despre
noi, ea era sigură că nu te vei întoarce și așa a fost. M-a făcut să înțeleg că
nu mă iubești cu adevărat. Și e în regulă, Layla. Acum putem fi din nou cei
mai buni prieteni.
„Nu vreau să fiu așa, J. spuse el și s-a apropiat de mine. Am venit după tine,
pur și simplu nu știam de unde să încep să te caut.
I-am lăsat mâna să se sprijine pe fața mea, nu știu de ce. L-aș fi lăsat și pe el
să mă sărute și să-i bage cealaltă mână în pantaloni. Atunci aș fi plecat. Ar
mai fi unul în lumea lui. Dar o iubea prea mult. Nu puteam să-i ascund
adevărul.
„Este însărcinată”, i-am spus. Suntem încă împreună, Layla.
Puteam vedea în ochii lui, în ciuda întunericului, o anumită strălucire care se
extindea ca mica reflexie a unui pahar împotriva luminii. S-a îndepărtat de
mine, și-a cercetat buzunarele, apoi a scos o țigară, și-a aprins-o și, înainte
de a sufla fumul, mi-a aruncat ultima privire pe care nu l-am șters din acel
moment.
— Ești un băiat bun, spuse el. Sunt sigur că o vei face foarte fericită.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
— Și unde ai de gând să mergi să petreci noaptea? -Am spus.
„Este ceva de care nu ar trebui să-ți mai pese”.
„Orice faci cât timp sunt aici contează pentru mine”.
— Nu are sens, spuse Layla. Când trec pe ușa aceea, nu voi mai fi treaba ta,
așa că nu te mai trage cu mine și termină ce faci și lasă-mă să-mi termin
lucrurile.
„Bine”, am spus, „și m-am dus la masa unde își pusese rochiile și ciorapii noi.
Nu purtase nimic când era cu mine. Nici nu voia să iasă la plimbare cu mine
sau doar la supermarket să vadă ceva la prânz. Am strâns tare de față de
masă și rochiile și ciorapii au căzut lângă ușa bucătăriei. Continuă-te cu
lucrurile tale”, am adăugat. Și du-te dracului dacă vrei.
Dar Layla nici măcar nu s-a mișcat. Se uita la perele, merele și prunele dintr-
un coș dintr-un tablou pe care îl cumpărasem cu câțiva ani în urmă și îl
pusesem în sufragerie. Am stat în fața ei și i-am spus:
— Ai reușit să plătești cablul și apa?
-Da.
Răspunsul lui a fost prea rapid. Dar am rămas calm. Nu aveam alte griji, așa
că am decis să-l las să continue cu petrecerea lui de rămas bun. Înainte de a
merge la baie, ca să termin cu... Cum a spus ea? O da, cu ceea ce făcea, i-am
spus că, în ciuda a tot, o iubesc foarte mult. Și că, deși nu avea de gând să
facă nimic pentru a-l face să rămână, i-a urat numai bine. Apoi i-am tras un
zâmbet care părea bine primit pentru că l-a întors cu o privire fixă. Cât timp
a trecut de când nu s-a uitat așa la mine?
Apoi m-am dus în cameră, m-am culcat, eram epuizat de munca de
dimineață devreme la casa lui Mesia, iar când m-am trezit ea nu era acolo.
M-am privit în oglinda care era în sufragerie și, în timp ce îmi dădeam
scamele de pe față, am văzut reflectate în oglindă câteva foi scrise de mână
pe masă. Lui Layla îi plăcea să scrie note de rămas bun înainte de a pleca.
Dar acum îndrăznise mai mult. Lucrul amuzant este că a uitat mereu ceva în
dulap care a făcut-o să se întoarcă. Așa că m-am dus să-i caut niște haine,
dar nu am găsit nimic. De asemenea, nu i-am găsit tenisii sau machiajul sau
pijamalele. Nici eu nu am gasit nimic in baie. Tot cu zâmbetul pe buze, m-am
urcat pe acoperiș și am căutat printre hainele murdare bluzele pe care ea nu
le mai spălase de trei zile. Nimic. Și în cele din urmă m-am trezit sub pat
încercând să scormonesc în întuneric un singur obiect care ar putea-o face
să se întoarcă la jumătatea drumului, sau ei bine, după ce m-am culcat cu
cineva, îi va aminti că l-a lăsat acasă și se va întoarce și spune eu cum a
trecut și vom vorbi până vom putea rezolva lucrurile și ne luăm rămas bun
de la tipul ăla și ne întoarcem în lumea noastră, așa cum a fost întotdeauna
și a fost întotdeauna, dar nu, nu a fost nimic nici acolo sub. Am ieșit în fugă
din cameră și am luat câteva hârtii pe care le ignorasem. Cu un scris de
mână prost – ceva ce Layla nu și-ar permite niciodată să scrie – al ei, din
felul în care sunt crescuti eu și eu, ea scrisese următoarele:
„Acum trebuie să fii treaz. Ce fericire să nu te văd umblând gol, prin toată
casa, cu suflarea aia de porc cu care te-ai apropiat de mine să-mi spui să-ți
pregătesc ceva. Este adevărat că împărtășim totul. Că și tu ai știut să mă
răsfeți și să gătești și să faci niște cumpărături pentru mine. Dar nu ma mai
intereseaza. Nu văd de ce am trăit recunoscător că ai făcut-o, dacă ai fost
mereu un nenorocit de insistans și nemulțumit cu mine. Am suferit din
cauza mamei tale. Dacă nu ar fi murit, nu ți-ar fi dat niciodată șansa să mă
manipulezi din nou cu depresia ta. Am fost cu tine în tot acest timp
încercând să-mi spun că la un moment dat te vei schimba. Că am fi ca la
început. Dar asta nu sa întâmplat niciodată. Și, deși am făcut tot posibilul,
pentru tine a fost ca și cum ai oferi ceva ce pur și simplu meriți fără să
realizezi ce a însemnat pentru mine. Acum știu că atunci când vei realiza în
sfârșit toate lucrurile pe care le-am făcut pentru a fi alături de tine, pentru a
fi cu tine și pentru ca nimic și nimeni să nu se interpună între noi, vei simți
nevoia să mă recuperezi. Dar voi fi departe Sunt din acest moment. Acum
zâmbești, dar aproape întotdeauna, dragă, zâmbetele ascund frazele pe care
nu îndrăznim să le spunem. Frica nu ne invadează niciodată imediat. Este o
fantomă care într-o zi intră în viața ta, și care mai întâi simte timid locul, iar
apoi, obișnuită cu slăbiciunile tale, se extinde până când îți deschizi ochii
blestematii. Unii o numesc coacere târzie. Pentru mine sunt prosti. Prefer să
o numesc așa cum este: Justiție. Ceea ce nu știi să prețuiești își găsește
întotdeauna locul altundeva și când vrei să fii altcineva și când vrei să-ți
deschizi brațele și să te predai lui Dumnezeu pentru a-ți ridica nenorocitele
de fraze de dragoste și povești despre cum te-ai schimbat. și că meriți o
șansă, E prea târziu. Când ai renunțat la cineva care a dat totul pentru tine,
în timp ce buzele tale au desenat un zâmbet stupid, nu există rai sau iad al
naibii care să o facă pe acea persoană pe care ai rănit-o să se întoarcă.
Uitarea este singurul lui semn de răzbunare.
Aveam de gând să mă opresc la propoziția anterioară și apoi pur și simplu
mi-aș lua rămas bun. Dar aș vrea să-ți spun și că am reușit, fără știrea ta, să
pun pe cineva să repare cărțile pe care mi le-ai stricat aseară. O să scriu,
dragă. Despre asta vorbesc. Voi scrie multe și acum nu vreau să fii tu
protagonist. Îți amintești de Harry Iepurele Angstrom? Ți-am spus despre el
într-o zi și te-a interesat doar faptul că a fugit de acasă iar și iar. Cât de mare
nenorocitul ăla, ai spus. Cât de ironic că acum sunt un iepure care merge în
căutarea a ceea ce se află în spatele lucrurilor. Dar nu ai îndrăznit niciodată
să deschizi cartea, așa că nici măcar nu știi despre ce vorbesc. Pentru tine,
scriitorii servesc doar pentru a distra oamenii. De aceea ai preferat să-ți
spun poveștile mele în timp ce încercai să dormi. Sărmanul băiat, cred că
acum. Dacă ar ști că nu i-am spus niciodată altceva decât viața ei. Existența
ta a fost suficientă pentru a recrea cel mai îngrozitor și grețuitor personaj pe
care l-a produs vreodată această țară. Dar e timpul să te termin. În timp ce
scriu asta, mă gândesc cum o să te omor. Știu, mi-am spus mai târziu. Va
muri de uitare. Și așa se termină totul. Cu tine citind această scrisoare de
rămas bun. Și cu mine în altă parte, departe de tine, savurând un hamburger
delicios în timp ce aștept ca zorii să mă trezesc citind cărțile pe care le-ai
urât pe care le-am citit atât de mult.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Voința este amputarea rănii. Lumii nu-i pasă că omul rătăcește incomplet
prin cărările lui mașini care produc bani și uitare. Lumii îi pasă că ești în
viață. Nu că trăiești, ci că respiri, doar atât. Nu că vorbești, sau te plângi sau
le pătezi fețele cu sânge. Dacă ai putea să-ți rotești buzele, coase-le din colț
în colț. Și dacă apropo ți-ai legat mâinile și doar te-ai plimbat, sau, dacă te-ai
târât pe străzi. Asta e important! Trăi. Neștiind că trăiești. Mai degrabă, este
un nasture care trebuie să reziste robusteții omului, închis într-o cămașă
care este mereu pe punctul de a sparge și de a lua totul pentru desăvârșit.
Gian Franco Huacache
„Plângi și râzi, Layla. Dar este suficient să știi unde îți înclină lacrimile mai
mult. Tristețea îți trece prin gât, făcând tăieturi și hărți ale durerii. Bucuria in
schimb iti duce lacrimile la gura, de parca ar fi vrut sa fie devorate acolo,
compasiune stupida, nu suporti si ii ranesti cu o mana. Nu vrei să faci altceva
decât să plângi. Dar nu așa. Vrei să inventezi un alt fel de durere, una în care
puterea ta să nu fie ridiculizată de puterea pe care ceilalți o au asupra ta.
Pentru că nu se poate. Nu are sens. Cum poți să plângi pentru oamenii pe
care tu i-ai dat afară din viața ta.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Toată viața în spatele focului. De focul care nu încetează în suflete. Și
căutarea tăcută care te trage către o iubire sau alta de parcă ar fi apărut
dintr-o dată într-o dimineață un indiciu, urmele succesului uman. Nu
acceptați distragerile. Chiar și sexul trebuie dat în conformitate cu anumite
reglementări, cum ar fi răpirea și uitarea de tine sub un corp. Scuipi în fața
celor care cred că ieșirea în parc sau un cântec oribil te va face să găsești
acea iubire adevărată. Tânjiți năvala toridă de emoții. Floarea se deschide
spre cer pentru că știe că a sosit primăvara omului Și acea perfecțiune nu
este aici, nici acolo sau nicăieri în care să fi simțit îndoială. Vrei să găsești
vocea cuiva care nu țipă sau nu cere lucruri pe care nu știe să le dea.
Căutarea te epuizează dar undeva zace bărbatul cu care albastrul este
albastru și după-amiezele în care vrei să mergi la cumpărături va fi în urmă
zâmbind în timp ce te așteaptă. Nu ai văzut-o, nu ai auzit niciodată de vreo
iubire ca ea. Dar îi urmărești prezența ca și cum ai scrie un jurnal în vis
deasupra aerului. Îți dorești o relație înflăcărată care doar să dea foc patului.
Că nu se ceartă sau contrazice, nici în cameră, nici în camera pe care o
preferă mereu armistițiile. Focurile temporare pe care le trăiesc alții în lumi
închise nu au nici un folos în care doi spun că se iubesc, dar apoi se luptă și
se urăsc și a doua zi se întorc și nu contează dacă sunt mai bine acum decât
ieri. Vrei să trăiești focul din prima zi! I-ai alungat deja din viata ta pe cei
care te-au cunoscut si te-au acceptat asa cum esti. Ai spus deja clar că dacă
acel foc nu arde în tine, nimic nu te interesează... De-a lungul anilor am
învățat să te admir, chiar și oamenii vorbesc bine despre tine, despre cum
nu tolerezi imperfecțiunile nimănui, pentru că ești în siguranță, pentru că știi
că nu există vârstă care să te sperie și care să te facă să apelezi la nici un fix.
iubește cu decât să mori Și îți laudă mai mult de o sută de iubiri pe an, pe
care le adună, și taie pentru că nu au chipul lui Dumnezeu. Îndură să aștepți
ceea ce cauți cu adevărat. „S-ar putea să dureze puțin”, îți spui. „Poate tot
restul vieții”, îți răspunde focul, care a trăit în tine de mai multe ori și pe
care l-ai lăsat doar pentru că a trăit într-un trup la care nu te așteptai, doar
pentru că avea chip uman, și un suflet; lucruri care sunt prin însăși natura lor
imperfecte.
-Gian Franco Huacache
Ceea ce atacatorul sinucigaș nu știe sau, dacă știe, nu face nimic pentru a
contracara această revelație, este că așteptarea veșnică a sfârșitului este și
un mod de a muri. De aceea nu este adevărat că sinuciderea este un
apostat. El este fidel destinului său. Știind sau nu, fizic sau nu, a încetat să
mai trăiască cu mult timp în urmă. Lovitura finală, trăgaciul pe care îl trage
cineva sau frânghia care înconjoară gâtul flasc al unui bolnav, este doar
mărturisirea acelei morți. Iar confesiunile finale se dau de obicei prin
ceremonii care au ca efect să pară mereu tragice și insuportabile, un zgomot
în viața de zi cu zi a omului. Poate de aceea sinuciderile sunt incomode
pentru noi: cadavrele lor apar brusc pe primele pagini și pe televizoarele
noastre și ni se par lași pentru că nu tac. Omul este îngrozit să audă ce au de
spus morții, chiar dacă este adevărul.
„Ai ocupat un loc important în viața mea”, a recunoscut ea. Nu vă voi nega
asta. Dar cineva nu poate sta într-un loc în care totul pare să-și fi pierdut
sensul.
„Este greu de crezut că de acum înainte va trebui doar să ne vedem ca doi
străini”, i-a spus el.
„Este mai bine să fii doi străini care nu se iubesc, decât să rămâi doi străini
care trăiesc împreună și se prefac că se iubesc în fiecare zi”, a spus ea.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
E adevărat, îi spuse el; Probabil că nu ești cea mai bună persoană din lume.
Dar tu stii ce? Ai fost mereu cu mine. Chiar dacă toată lumea îmi întorsese
spatele. Și dacă asta nu face pe cineva special, mă întreb, atunci, cum îi poți
numi pe cei care te-au salvat de la comiterea celei mai mari nenorociri? Știu
că viața mea nu valorează nimic pentru mulți. Dar m-ai salvat, Layla. M-ai
adresat când a însemna un efort irosit. Ai pariat pe mine în momentul în
care eram cel mai convins că viața nu are sens. Deci la naiba cu cei care spun
că nu ești important, Layla. Vei fi mereu pentru mine.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
12:58 a.m. m.
E cam frig pe aici. Plouă puțin.
Nimic important. Acoperirea unei părți a corpului este suficientă. Problema
este în interior. Este un alt fel de iarnă aici. Și nu este că îmi este imposibil să
trăiesc în ea. Doar că mă obișnuisem să pregătesc lucruri cu tine, înainte de
a merge la culcare: ultima cafea a nopții, șosetele ciudate, cărțile deplasate
pe pat... Acum o clipă am găsit una dintre fotografiile noastre pe raftul din
camera în care nu mai ești. Mă tot gândeam că poate fotografiile perfecte
făcute de doi oameni care se iubesc nu sunt altceva decât un adio anunțat.
Poate mă înșel, Layla. Scuze dacă mă rătăcesc. E doar o mizerie aici care nu
se va opri. Și mi-e dor de tine, Layla. Îmi lipsești atât de mult. N-am încetat
să mă gândesc la tine în fiecare picătură care alunecă pe fereastră.
-Gian F Huacache | Cinci Secrete
„Întotdeauna mi-am pus aceeași întrebare,” a spus Layla. „Cum faci să
navighezi atât de mult rahat pe drumul tău?” Când mă gândesc că ți-a fost
frânt inima, aflu a doua zi că toată viața ta merge de parcă nimic nu s-ar fi
întâmplat.
— Doar că e chiar în regulă, dragă, spuse Michelle. După prima lovitură, cele
care urmează sunt mai mult la fel.
„Când te văd îmi imaginez lucruri de care habar n-ai”, a mărturisit Layla. Îți
admir talentul prea mult pentru a trimite totul în iad.
— Asta e problema ta, spuse Michelle, crezi că poți spune totul la naiba,
Layla. Și nu este că trimit totul în iad de pe o zi pe alta. Îmi este greu să stau
în picioare. Da, iubirile sunt depășite. Dar vorbesc despre mine. Chiar și
atunci când știu că nu înseamnă nimic dacă o persoană rămâne sau pleacă,
știu că ceva în mine întărește acea parte sensibilă care mă apropie de
ceilalți. Și crede-mă că nu sunt mândru de asta, nu. Pot să vă întreb ceva?
-Da.
— De ce te-ai despărțit de băiatul ăla? Mi s-a părut că te iubește cu
adevărat.
„Doar că nici măcar nu știu”, a spus Layla. „Mi-a fost atât de speriată. Nu
voiam să ajung să mă simt atât de vulnerabilă lângă el, știind că mâine
despărțirea lui mă va lăsa să plâng ca un idiot fără speranță. Dar nu știu dacă
acesta a fost într-adevăr motivul. Era atât de bun, știi? Mi-ar fi plăcut să
continui să-l cunosc, ca el să se deschidă mai mult față de mine și...
— Ştii ce e în neregulă cu tine? spuse Michelle. Nici măcar nu ai început o
relație dracului cu el. Acum că te ascult, mi se pare că ai încercat să vezi
inima acelui băiat printr-un nemernic. Vrei să faci lucrurile înapoi. Dacă
cineva îți spune că te are în cap, te uiți la picioarele lui, iar dacă cineva spune
că un sentiment pur față de tine îi trece de la vârful picioarelor până la cap,
începi prin a-i vedea capul și ajungi să ajungi. oprindu-se la penisul lui. Ești
nasol, Layla.
— Asta nu mă ajută deloc, se plânse Layla, întorcându-se spre Michelle. Nu
e vina mea că cineva crede că le merit. În viață sunt prea mulți nebuni.
— Și tu ești căpitanul, râse Michelle.
„Ei bine, ține-o tot”, a spus Layla, „fii un avocat pentru toți oamenii. Câștigă-i
aprobarea dacă asta vrei.
— Nu văd niciunul pe aici, spuse Michelle, privind în ambele părți. Văd doar
o fată dulce jucând ghicitoare.
„Despre ce vorbești?” a întrebat Layla.
— Vino aici, îi spuse Michelle. De acolo de sus, fața lui încețoșată de dâra de
tutun erau doar doi ochi ca cei ai unui Dumnezeu care îți vorbește din nori.
Trăiești sfârșitul de când începi o relație. Ai o problemă și nu este că nu ești
capabil să iubești așa cum spui. Ce se întâmplă cu tine este că atunci când
intri într-o relație crezi că totul se va termina în orice moment. Și ideea
aceea îți bântuie capul toată ziua, fără să te lase să te bucuri de nimic din
ceea ce ți se întâmplă. Când acel băiat s-a uitat la tine acum câteva zile,
acolo, în curtea literelor, am văzut doar o păpădie slabă care aștepta să fie
luminată de acel soare numit Layla. Nu cred că e bine doar de la prima
impresie pe care mi-a dat-o. Nu. Au fost multe lucruri care m-au făcut să mă
întreb de ce nu mă observase. Modul de a te trata, de a te îngrijora că nimic
nu-ți lipsește, prudența de a evita să te corecteze în orice moment unele din
prostiile pe care le spui. Oricum, Laila. Dacă nu ești lesbiană, mai rămîne să
fii un singur lucru și acela este recepționerul serviciului pentru clienți. Cel cu
talentul de a trimite totul diavolului ești tu, iubirea mea. Imi revin doar din
lovituri, dar nu le provoc. Vreau să cunosc pe cineva care mă face să mă
îndoiesc de tot.
— Și de ce nu, în loc să fiu recepționer pentru serviciul clienți, pot fi doar eu
însumi? spuse Layla. Nu vreau să plâng în fața unei oglinzi din cauza cât de
prost am fost cu ceilalți.
„Nu este că ești prost pentru că nu i-ai tratat bine. Ești prost că nu răspunzi
la acele apeluri pe care inima ta le face din când în când. Ai dreptul să cazi,
ai dreptul să greșești și ai dreptul să nu te gândești la tot ce faci.
— Nu sunt niciodată lipsit de sex, Michelle, dacă asta vrei să spui.
„Nu traim mai mult când suntem singuri decât atunci când suntem într-o
relație”, a spus Michelle.
- Îmi pare rău? Cum nu. Aș putea menționa doar câteva din această lună.
— Luna asta ai fost cu băiatul ăla.
Layla a tăcut.
„Dar nu la asta vreau să spun”, a spus Michelle, „Nu am vrut să spun că nu
te încurci cu cineva”. Celibatarii experimenteaza multe. Suntem foarte
curioși și în regulă cu asta, dar naibii, dragă, nu ți-l dă un tip pe care l-ai
sărutat într-un club, ci cineva care ți-a făcut instinctele blestemate și nu știi
dacă este iubirea sau diavolul însuși venind să te ducă în dormitorul lui să te
ia dracu până când uiți de religia ta.
— Doamne, Michelle, mă faci să înroșesc, spuse Layla. Nu credeam că ai și
talentul să descrii detalii.
— Mă inspiri, spuse Michelle zâmbind.
— Și tu eu, spuse Layla. Te superi dacă faci dragoste cu mine chiar aici?
— Nu-ți dau nimic, spuse Michelle. Nu vreau să mă abandonezi ca pe unul
dintre băieții tăi după ce ai venit la tine.
— Nu te-aș abandona, spuse Layla. Ești ca sora mea și incestul nu este pe
lista mea de iubiri periculoase.
— Înțeleg, spuse Michelle. Atunci va trebui să găsești un văr de care să te
îndrăgostești și apoi să-ți deschizi pieptul, să-ți scoți inima și să-ți arăți că
există cu adevărat, care te face să vezi că a existat întotdeauna și că ai fost
capabil să-ți iubești tot. viaţă.
— E foarte trist, nu-i așa? spuse Layla ascunzându-se între picioarele lui
Michelle. Știind că ai o inimă cu capacitatea de a iubi, dar nu o poți folosi.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
„Nu vrei să fii de acord cu mine”, a spus Layla, „mă răzgândesc tot timpul.
Acum mi se pare cam drăguț, dar mâine vei fi doar un alt om care încearcă
să fii drăguț cu toată lumea, și te voi urî, te voi urî atât de mult, știi, pentru
că nu ai curaj să fii tu însuți și să-mi spui ce vrei cu adevărat de la mine.
Stăteam în spate. Era chiar în fața mea. Fiecare stătea sprijinit de o
balustradă și cu o mână pe ușa de urgență prin care nimeni nu a coborât
niciodată. La această oră, oamenii se întorceau de la slujbe sau, altfel, cei de
noapte, plecau dimineața devreme, pornind pe asfaltul timid bând cafea la
colțuri, sau conversând în grupuri în jurul prostituatelor care se ascundeau
în umbra ușilor. a pensiilor.
„Cum poți fi atât de sigur de ceea ce simt”, i-am spus mai târziu. Îți petreci
tot timpul demonstrând tot ceea ce crezi, dar pe ce naiba te bazezi cu
adevărat pe acele convingeri, doar pe experiențele tale? Lasă-mă să-ți spun
ceva, Layla, am adăugat, nu toată lumea vrea să te rănească.
Mi-a făcut semn să cobor puțin vocea. M-am uitat în lateral oarecum
stânjenită. O bătrână capricioasă, capricioasă, cu pielea ca o găină jupuită
lângă noi, a făcut câțiva pași și s-a așezat într-unul din locurile pe care i-a dat
un tip care urma să stea la următoarea stație.
„Nu te mai gândi la asta”, i-am spus atunci. Nu toată lumea vrea să te dețină
pentru confortul lor, Layla.
— Și ce ai de gând să-mi mai spui? — A spus ea — Că nimeni în lumea asta
nu intră în viața altora doar pentru a crea o nevoie care nu exista înainte de
a se îndrăgosti?
— Ți-am spus deja, Layla. Nu toată lumea se gândește să-ți strice viața.
— Strica-mă! — A exclamat înainte să termin fraza — M-ai văzut încă,
prostule? Sunt aceeași ruină – a spus el –: Viața mea se învârte în jurul
propriilor mele dezastre. Dar, bineînțeles, dacă sunt încă în viață, este
tocmai pentru că știu cine sunt și da, nu cred acele farse că a fi tu însuți este
o realizare. Sunt doar așa, așa că nu trebuie să sufăr pentru alții, ci pentru
mine și din cauza mea. Și pentru că mă cunosc și pentru că nu las pe
altcineva să mă tragă să mă facă să sufăr, știu că asta nu o să meargă între
noi, mă înțelegi? Este ceva despre care sunt foarte clar.
Mi-am întors faţa. Da, bineînțeles că te aud, Layla. Te aud dar nu te pot
înțelege. Vocea care iese din tine îți aparține. Este evident. Dar nu cred că tu
ești cel care vorbești. Până la urmă sunt responsabil doar pentru ceea ce
înțeleg. M-am uitat din nou la ea și am găsit-o calmă, fără nici cea mai mică
schimbare în privirea ei, care era îndreptată spre ferestrele prin care se
filtrează clădirile mutilate și aerul murdar al Limei.
„Nu vreau să te fac să suferi”, am lansat sentința cu resemnare, ca la
revedere; erau rămășițele propriului meu cadav care rezistă viermilor. Poate
dragostea să te facă să te simți așa? Nu, nu dragoste, ci sentimentul de a nu
fi reciproc.
— Vrei să te simți ca un salvator, murmură Layla. Toată lumea vrea să fie un
nenorocit de erou. Dar ei nu îndrăznesc sau pur și simplu nu vor să fie eroi ai
propriei lor lumi.
Fața lui căpătase seriozitatea unui copil care știe că a fost înșelat, că
mâncarea care i s-a dat nu era cea așteptată și nu mai are încredere în
următoarea lingură.
— Nu, nu este asta, Layla. Nici nu aș putea fi pentru că nu simți nimic pentru
mine. Nimeni nu-l iubește pe celălalt doar pentru că au fost mântuiți, nu
crezi? Nu este suficient să te simți recunoscător cuiva pentru a ajunge să-l
iubești.
- Stii ceva? spuse el atunci. În adâncul sufletului, cred că ești un erou. Pur și
simplu nu te plac și asta complică totul.
-Desigur că nu. Nu sunt, i-am spus. Și am simțit imediat că nu este necesar
să o lămuresc.
„Nu mai fi umil cu mine”, s-a plâns el. Măcar dacă aș putea simți altceva...
Dar nu. Ești atât de bun cu mine, slăbănog, încât puțină umanitate care mi-a
rămas nu-mi permite să te rănesc. Nici nu sunt curioasă cum am fi noi în sex,
pentru că măcar dacă ar exista această dorință m-aș putea păcăli. Dar nu e
nimic, mă înțelegi? De aceea nu putem și nu vom putea face nimic
împreună.
Am stat în tăcere, ascultând gemetele unei familii care fuseseră lăsate în
urmă. Fuseseră avertizați că sunt deja aproape, pentru că ei înșiși au cerut
să dea cuvântul mai departe, vă rog, dar au adormit și acum au dat vina pe
toată lumea, făcându-i o mutră proastă fiecărei persoane cu care au dat
peste uși.
— De ce nu fii sinceră și îmi spui odată pentru totdeauna ce vrei cu
adevărat, insistă Layla din nou.
„Te vreau, la naiba”, i-am spus.
Nu era adevărat. Se mișca constant și ochii păreau să spună: „Nu-i adevărat,
nu-i adevărat...”.
„Ei bine, nu trebuie să mă crezi”, am avertizat eu mai târziu. Dar mi se pare
cu adevărat stupid că singurul lucru la care te gândești este că toată lumea
vrea să te rănească.
— Iată din nou, spuse Layla. Nu e o prostie ce cred, dar din moment ce nu
esti multumit de parerile mele...
„Stai puțin”, am spus, „chiar crezi asta?” Stii ceva? Esti o persoana prea
inteligenta, dar si prea incapatanata. Și asta e problema ta, Layla. Te
gândești prea mult la toate, dar nu te oprești niciodată să te gândești la
fericirea ta.
- Oh, Doamne! a exclamat Layla. Nu din nou! Ți se pare normal să te vinzi
drept fericirea mea? Ești prea egocentrică, știi?
— Nu am spus că sunt propunerea ta de fericire. Ceea ce spun este că nu
îndrăznești să fii fericit, nu pentru că nu poți, ci pentru că te forțezi să crezi
că ești mult mai bine așa cum ești acum.
— Și atunci ce să fac? — M-a întrebat— Îți dai o șansă?
„Poate”, am răspuns. Poate încercând putem fi siguri că nimic nu va
funcționa.
„Îmi pare rău”, mi-a spus ea. Te iubesc și nu am de gând să fac nimic care să
te rănească. Chiar dacă înseamnă să te pierd, nu te voi lăsa să intri în viața
mea doar ca să ajungi să mă urăști. Nu o meriți. Dacă mă urăști, să fie doar
pentru că sunt foarte sincer cu tine.
Nu știu de ce mi-am amintit brusc de când m-a ținut de mână în lift. Și acea
imagine a avut impact asupra unei alte în care a venit în spatele meu și s-a
lipit de spatele meu, umplându-mă de sărutări și mușcături. Și o altă imagine
s-a terminat întotdeauna în alta, și încă una. Toate acele semne erau acum
sticlă spartă și ultima decizie a Laylei, o piatră care provocase toate
pagubele. De ce pusese Layla atâtea ferestre în lumea mea, dacă după un
timp le-ar distruge într-o clipă scurtă?
„Atunci te vei bloca în ideea asta”, i-am spus.
— Îmi vei mulțumi la timp, se apără Layla. Este doar o chestiune de timp
până să vezi ce a devenit viața mea. Răzbunarea ta va fi să mă vezi în câteva
luni în praf. Nu am nicio așteptare de la mine —adăugă ea mai târziu—, știu
ce urmează, iar ceea ce urmează este întotdeauna răzbunare din lume
pentru tot ce i-am făcut cuiva, permițându-i să se îndrăgostească de mine
chiar și știind. că ar fi putut să o prevină.
A fost. Layla începuse să admită, deși fără a fi explicită, că acțiunile ei erau în
mare parte complice la iluzie. Nu știu dacă și-a asumat responsabilitatea
pentru fiecare geam spart. Dar acum nu mi-am amintit doar că ea ținea
mâna cu a mea în liftul de la universitate și nici nu mi-am amintit doar că a
sărit pe spate să mă ia, începusem să-mi amintesc și momentul în care m-a
lăsat să o sărut pe unul dintre acele puține. vremuri în care obișnuiam să
ieșim împreună la plimbări lungi pe plajă în acele dimineți devreme când
viața o cânta ca o piatră ascuțită legată de brațe și nu putea face nimic să
scadă greutatea. De acea dată mi-a spus că măcar am reușit să-l fac să uite
de piatra aceea pentru o dimineață devreme, că nu a fost că acea piatră a
dispărut pentru totdeauna, dar măcar a înțeles că poate supraviețui
greutății ei. Și acea amintire nu era doar o altă fereastră. Probabil că era o
ușă pe care Layla mi-a creat-o, dar a fost reticent să o deschidă în seara asta.
„Chiar aș fi un prost dacă aș crede că sunt răzbunat când te-am văzut rău”, i-
am spus.
— Doar să nu faci nimic, spuse ea. Du-te mâine la curs și continuă cu viața
ta.
- De ce spui asta? — l-am întrebat — nu mergi mâine? Suntem la câteva zile
să plecăm în vacanță, nu-mi spune că plănuiești să părăsești următorul ciclu.
„Am crezut cândva că putem fi împreună”, a mărturisit el, schimbând brusc
subiectul. Și ideea nu era chiar așa de rea, știi? Nu știu de ce am vrut să se
întâmple asta. Dar apoi am recunoscut că nu mi-a fost suficient să vreau ca
asta să devină realitate. Aveam nevoie să simt că te iubesc, slabă, și asta nu
s-a întâmplat niciodată. Singurul lucru pe care îl simt acum este că... Bah.
Nici măcar nu știu ce simt. Știu doar că sunt prea multe găuri în pieptul meu
și că dragostea scapă din mine în fiecare zi de când îmi amintesc. Și știu că în
curând nu va mai fi nimic în mine. Nu vreau să te gândești în continuare că
există posibilități ca asta să se schimbe, înțelegi? Mă voi asigura că nu îmi
împărtășești opiniile și că faci ceva doar pentru tine”, a spus el în cele din
urmă.
A ridicat privirea spre lumina care anunță următoarea oprire. Și-a luat
lucrurile și și-a luat rămas bun de la mine, sărutându-mă pe obraz. Nu am
oprit-o. Abia puteam să mă uit la ea, ca umbra rătăcită a unei persoane care
a murit, fugind printr-o pereche de uși care se deschid ca fălcile unui animal
uriaș. Când gura s-a închis, ea stătea deja afară, într-unul dintre rânduri. Își
ținea cărțile în brațe și chipul ei a refuzat să lase lacrimile să-i părăsească
ochii. Cu bărbia ridicată și nările dilatate, ne-am făcut invizibili pe măsură ce
trecea metroul. Nu ne-am mai văzut.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
— Continuăm să abuzăm de norocul nostru, i-am spus.
— Nu are rost să trăiești fără riscuri, dragă, spuse Layla. În plus, sunt deja
mort.
Dar tocmai asta era problema: că, după toate rahaturile noastre, viața a
continuat. Ne pierdem ca să ne asigurăm că încă respirăm... Asta am făcut în
ultimele luni. Ea a spus că era moartă și nu era adevărat, nu era moartă. În
ochii lui ardea o flacără mică, mereu pe punctul de a se stinge, dar era acolo
și mă simțeam cumva agățat de ea. De aceea a însoțit-o. Nu este că ar fi vrut
să facă lucrurile bine, așa cum spune ea întotdeauna. Am vrut doar să încerc
ceva diferit. Viața noastră era în mâinile altora. Aveam bani, prieteni, un loc
bun de locuit. Dar după aceea ce. Nu era nimic altceva. Norocul curat și
dorința de a ne distruge de parcă făcând asta am salva măcar o ultimă
amintire sălbatică care se ascundea de durerea care proliferează în alte
corpuri.
„Pentru cineva care crede că norocul nostru se epuizează, ai prea multă
credință”, a exclamat Layla, sprijinindu-și fața pe masa de sticlă. Crezi că a
face lucrurile bine înseamnă a trăi? Ei bine, te înșeli. Am făcut deja lucrurile
bine de mult timp și ce a făcut lumea? Dă-mi o lovitură în fund, aruncă-mă
în nenorocitul de prăpastie și apoi scuipă-mă de acolo de sus. Oamenii vor
doar să taci, sau ei bine, dacă vorbești, este pentru a le dovedi dreptate. Nu
vreau să fac parte din asta. Știu că sunt cineva care le aparține, dar insist, nu
vreau să fac parte din ei. Vreau să mă pierd și să nu mă gândesc la nimic
altceva până când într-o zi norocul, da, norocul acela despre care vorbești
atât de mult se termină în sfârșit și mor complet.
„Layla”, i-am spus, „sfârșitul norocului nostru nu este neapărat moartea.
Vorbesc despre o zi când nu vom mai avea soluții la toată prostia noastră,
viața va continua și asta e mult mai rău decât moartea. Trăiește știind că nu
ești aici. Că nici măcar nu te ai pe tine. Asta mă îngrozește. Că, de la atât de
rahat cu viața noastră, într-o zi ajungem să nu ne recunoaștem.
— Acum te cunoști pe tine însuți? m-a întrebat ea râzând: „Du-te dracului,
bine?” Viața te-a tratat ca un gunoi și ești aici cu mine, fără să te oprești să-ți
bagi rahatul acela în nas, și îmi spui că nu vrei să încetezi să mai știi cine ești,
știi ce e cu tine? Se întâmplă să fii un laș. Îți este greu să dai lumii același
dracu pe care ți s-a dat. Spune-mi, datorită cui avem toate astea? De unde
crezi că vin banii dracuși cu care plătești pentru viciile tale scumpe, da,
pentru că copilul nu vrea să bage nimic, nu, îi este frică să se compare cu
unul dintre acei bătăuși care își înfig brațele în colțurile unei suburbii, El nu
vrea să fie un ticălos. Întotdeauna un băiat bun. Crești mare, vrei? Viața este
oribilă și noi ne comportăm așa pentru că lumea se comportă așa față de
noi.
-Ei se joaca.
„Oh, da, știu. Poate e noroc. Ce zici. O să trecem cu ea? Sau știu, și mai
bine.Crezi că o amenințăm cu moartea?
— Nu are sens, am spus.
— Nu-mi spune ce are sens sau nu, idiotule.
-Păi bine. Dar du-te și deschide.
— Și de ce naiba nu te duci?
„Mă simt super amețit”.
— Dar nu suficient pentru a nu mai vorbi prostii, nu?
— Te iubesc, Layla, am spus, ridicându-mă. Nici nu știam de ce a spus-o.
Poate pentru că stelele minuscule, care s-au extins în jurul feței lui în timp
ce făcea efortul de a sta nemișcat, nu mi-au permis să-i văd ochii.
— Și asta e o prostie, bine? spuse Laila.
— Dragostea ți se pare o prostie? -a intrebat.
„Nu, nu iubire. Că mă iubești, idiotule. Eu chiar cred în dragoste. Tot în
fericire. Dar știi în ce nu cred? Că tu sau cineva mă iubește fără să dorească
ceva de la mine. Asta cred eu. Că toată lumea vrea să păstreze mereu ceva
de-al tău și că până la urmă, când te părăsește, rămâi fără acel ceva și, prin
urmare, devii rece în următoarea relație. Ești ca gol, mă înțelegi?
„Ești prea împietrit”, i-am spus. Du-te la culcare. o sa deschid
„Nu, mă duc.” S-a ridicat și a încercat să mă împingă. Și nu sunt lapidat...
Spune-mi...
-Acea.
De ce ai spus că mă iubești? am lăsat toți banii pe ea. Nici nu știam cât sunt. Păstrați restul. Și am trântit
ușa.
-Uita, ok?
— Ți-am cerut o pizza cu o grămadă de ciuperci și măsline verzi. Cel mai
— Nu, nu vreau să uit, spuse Layla. Ai spus că mă iubești și vreau să știu de
dezgustător lucru pe care Layla îl numește de obicei pizza. Dar ce pot face?
ce. Merit sa stiu.
La multi ani dragostea mea.
— Nu te mai duce, Layla. Du-te dracu.
— De unde naiba ai știut că e ziua mea de naștere? Layla izbucni: — Nu ți-
— O voi face, dar mai întâi spune-mi de ce ai spus că mă iubești. Stii ceva? am spus niciodată.
Ar fi un lucru foarte frumos. Nu că mă iubești, dar știind că ai sentimente.
M-am apropiat de o uşă care poate ducea la bucătărie. De acolo i-am spus:
- Tu mă iubești? -a intrebat.
— Ți-am citit mesajele fără a fi nevoie să le deschid la trei dimineața. Mi-ai
— Vino aici, spuse Layla. spus că vrei să-mi spui de ce nu mi-ai spus niciodată înainte. Că ți-a părut
rău pentru părinții tăi și toate astea. Apoi ai șters mesajele. Am făcut prostul
Nu l-am ascultat. Apoi a stat în fața mea și și-a pus mâinile pe pieptul meu. și am așteptat până am ajuns aici, singuri. Oricum. Nu există lumânare sau
- De ce o faci? -Am spus. prăjitură, dar există pizza. Unde naiba ții nenorocitele farfurii?

-Fă ce. Să-ți dau un sărut? „În fundul meu, prostule.

-Nu. da-mi speranta — Oh, în fundul ăla frumos nu văd vase. Văd doar cea mai bună stație din
lume pentru băiatul meu.
— Nu ți-am dat speranță, spuse ea.
— Da, te droghezi, idiotule.
- Stii ceva? Cred că și tu mă iubești.” I-am întors spatele și m-am îndreptat
spre uşă. „Iubire, Laila. Ești femeia vieții mele.

— Și știi ce cred eu acum? m-a întrebat Layla. — Doamne, ce murdărie nenorocită.

-Acea. — Ai spus-o o dată, Layla: Dragostea face chiar și cea mai disprețuitoare
ființă brânză. Ei bine, să spunem că sunt eu.
— Că ai dreptate, norocul se termină. De exemplu, chiar acum norocul ți se
epuizează. Nu m-ai făcut să simt nimic cu acel sărut. Mai bine uita, vrei? „Nu ești disprețuitor”, a spus ea. Mai ești doar un ticălos și atât.

„Dacă mi se termină norocul, pot să nasc altul”, i-am spus. -Te iubesc.

- Și cum vei face asta? — Și eu nu pe tine.

- Așteaptă și vezi. -Spune-mi, vrei să fii prietena mea?

M-am repezit spre clanță, împiedicându-mă. Am deschis ușa și acolo stătea - Că vreau să fiu prietena ta? la naiba Primul mort.
un nenorocit de arlechin cu o pălărie de domino. Am băgat mâna în geantă — Ei bine, uite ce coincidență. Cu ceva timp în urmă ai spus că ești mort.
și am scos câteva bancnote. I-am luat mâna băiatului, i-am expus palma și Înseamnă că deja ne întâlnim?
„Nu am spus asta... stai eu... La naiba, bine. Vom încerca, bine? Dar să fie de
mâine. Si eu o sa fiu iubitul, si de acum incolo o sa fiu indiferenta, si o sa-i
dau dracu pe cei pe care imi doresc si apoi ma intorc la tine cu un buchet de
trandafiri cerându-ti iertare si dedicându-ti o prostie. cântec. Sunteți de
acord?
„Pizza se răcește”.
-Bine. Că nu începe de mâine. Simt că astăzi trebuie să fiu iubita oricui.
„Nu sunt cine sunt, Layla”, i-am spus.
„Ești cel care este preferatul meu”, a spus ea.
-Bine. Și sexul se încadrează în această categorie?
„Depinde dacă îmi place de tine”, a spus el și și-a băgat mâna în cămașa
mea.
— Și îți place de mine?
— Cred că da, a recunoscut Layla. Nimeni nu este la fel de obositor și
plictisitor ca tine. Cu alte cuvinte, știu că tu ești tot ce am nevoie pentru a
mă contrazice.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Era inevitabil. Avea un talent deosebit de a te face să uiți tot ce ți-a făcut
înainte. Dintr-o dată a fost deasupra ta, preluând prezentul și convingerile
tale, târându-te în propria lui lume, unde amintirile proaste nu există. Nici o
particulă a naibii de trecut care să se împrăștie, supraviețuitor, într-un colț al
privirii lui. În focul său nu a ars ieri. Totul era asta acum. Și cineva se simțea
fragil, ușor, lipsit de greutate, de parcă o mică minge de oțel sări în interiorul
craniului fără odihnă. Acea bilă nevinovată de oțel era Layla. Și oricât ai fi
suferit din cauza abandonului lui, cuvintele erau inutile. Ai fost molipsit de
buna lui dispoziție și prospețime și atunci erai gata să te scufunzi în lacul
focului etern. Și ce minunat să ieși afară, să deschizi ochii și să o găsești
acolo, cu tine... Dar din momentul în care te scufunzi, cu ea, trebuie să fii
pregătit să nu o mai vezi. Trebuie să fii mereu pregătit să nu-ți găsești vocea,
sau mai degrabă să o găsești peste tot fără să știi de unde iese. Semnezi un
pact de moarte dracundu-te cu ea. Te dăruiești cu trup și suflet, iar ea te
devoră magic, te absoarbe și te întoarce pe pământ. Bei o băutură, și încă
una, și din ce în ce mai mult ești de acord că nu a existat niciodată o trădare.
Că oricât de mult te-a schimbat pentru altcineva pentru o perioadă, nu
merită să-ți amintești. Iar ochelarii tintinesc impreuna si o iei de talie, si o
ridici din nou si asa descoperi ca Layla nu este o persoana capabila sa
raneasca pe cineva. O vezi adormită pe brațul tău și te gândești: „cine naiba
a apăsat trăgaciul într-o zi și i-a omorât credința în dragoste”. Era
nevinovată. Trebuia să fie un fiu de cățea. Dar cine. L-ai căuta la nesfârșit,
dar unde, unde să cauți dacă Layla acoperă totul. Tot trecutul îl înconjoară
într-o cortină infinită care nu îmbătrânește niciodată. Și nu știi dacă a fost
fericit sau trist. Dacă au rănit-o pe drum sau dacă s-a născut cu rana aceea.
Stai ca un nenorocit în fața oglinzii în timp ce te speli pe față și ea e în
cameră, goală, doarme fără să o facă cineva rău. Te simți ca un erou. Un
patetic erou plastic. Și fumezi puțin ca să uiți că nu este a ta. Pentru că chiar
dacă ea jură, de o mie de ori, că îți aparține, în ochii ei este ceva înnăscut
care spune: „Nu pot”. Și nu contează că ieri te-ai simțit prostește a lui,
nebunește a lui. După un timp, își lua lucrurile și pleca lăsându-ți un bilet pe
care scria mereu: „Jur că am încercat din nou”.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
„Zilele acestea m-am gândit că poate nu ne vom mai vedea atât de des”, a
spus Layla. M-am săturat să nu mă asculți și să nu pui întrebări tot timpul.
Da, mă refer la lucruri pe care ți le-am spus deja.
Nu e că nu le ascult. Pot să aud lucrurile pe care mi le spui, dar nu le înțeleg.
Cum ți se pare logic să te îndrăgostești de un astronaut pe care nu-l cunoști
și să-i scrii scrisori și să plângi după el dacă nici măcar nu există?
„Nu ai sensibilitate”, m-a certat Layla, „problema ta este că iei totul atât de
superficial”.
-Bun. Sunt un superficial. Asta nu înseamnă că te comporți ciudat în ultimele
luni”, i-am spus.
„Poate că dacă ai vedea dincolo de lucrurile arătate, ai înțelege”, a spus ea.
- Oh, Doamne! Din nou cu frazele năucite? Am crezut că te-ai vindecat de
toate astea.
- Il vezi? Il vezi? Acolo mergi din nou. Întotdeauna domnule Smarty, spuse
Layla.
Și-a mutat privirea în altă parte. Parcă ar fi plecat. Trupul lui nu era altceva
decât o păpădie pe care cuvintele mele o împrăștiau în bucăți. Și cu toate
acestea, am avut ghinionul să subliniez că nu toată lumea se învârte în jurul
lui.
— Ei bine, te rotești în lumea mea. Lumea mea este atât de mică încât nu
are nevoie de nimeni altcineva. Și lumea aceea mică este singurul lucru care
contează pentru mine acum. Am trimis diavolul celor pe care nu-i doresc și
așa va fi mereu. Dar te înțeleg. Deci nu-ți face griji.
"Layla..."
-Nu. Nu vreau să mai spui. Mă poți însoți să iau un taxi?
—Dacă aș fi acel astronaut, te-aș duce cu ușurință oriunde.
„Ești un nemernic”, mi-a spus Layla.
— Și tu ești o fată îngâmfată, i-am răspuns.
- A fost mereu așa? Toată viața ta m-ai văzut ca pe o fată, deși am deja
douăzeci de ani?
„La naiba, Layla. Distrugem totul. Ia să vedem, spune-mi... De ce această
ambiție de a dori să avem mai întâi o dragoste ca cea din acele povești
Chandler și apoi o iubire imposibilă ca cea a unui astronaut însângerat?
— Nu-ți pasă, spuse Layla. Nu ți-a păsat niciodată să știi.
„Îmi spun ceva, stai... la dracu, știu!” Sunt un al naibii de priceput. Se
presupune că, dacă sunt, s-ar putea să am și nevoia să știu ce este în
neregulă cu tine.
— Se întâmplă că ești un idiot. În ziua în care am ieșit din dezintoxicare, nu
m-ai ținut de mână. Urcăm în metrou ca doi străini care sunt pe cale să
tragă. Ne-am privit resemnați, de parcă aș fi prietenul tău dependent de
droguri, ei bine, eu sunt, dar nu prietenul tău, și de parcă după atâta
simpatie ai merita că te laud și te iubesc pentru tot. Nici nu m-ai felicitat
pentru timpul petrecut fără să iau nimic în timpul izolării. Te-ai dus să mă iei
pentru că încă eram ceva. Pentru că încă suntem ceva, nu-i așa? În noaptea
aceea am fost la tine acasă, am văzut un film prost pe care l-ai vrut și...
-Dragul meu...
„Se pare că îți amintești în sfârșit.
„Aș fi putut într-adevăr să fiu atât de nefericit încât să-ți fac asta?”
—Am petrecut tot filmul așteptând să te trezești și când ai făcut-o m-ai
rugat să pun unul care mi-a plăcut. Am facut. Era una despre un tip care este
un astronaut care are misiunea de a nu-și mai vedea soția pentru a merge să
repare niște lucruri în spațiu. La naiba, a fost atât de trist. Am fost foarte
sensibil în legătură cu eliberarea mea din dezintoxicare și nu știi cât de mult
aș fi dat pentru tine să mă îmbrățișezi în momentul în care tipul ăla se
întoarce pe pământ și soția lui este acolo, plângând neconsolat și îi spune că
a făcut. Am lăsat o singură clipă, de la plecarea lui, să-i scrie scrisori chiar și
atunci când nu avea de gând să le citească. Pentru că era șansa să nu se mai
întoarcă. Și toate acele scrisori... Și tu ai dormit lângă mine...
"Layla..."
— Și toate acele scrisori pe care le scriu sunt cele pe care le-am început în
centru. Psihologul ne-a spus că trebuie să scriem. Și am făcut-o. El a mai
spus să ne gândim la cineva pe care-l iubim pentru inspirație. Și ce crezi că
am făcut în tot acest timp? Tot ce mi-a trecut prin minte a fost să-ți scriu
non-stop pentru o singură zi pentru că în lumea mea, în acea lume patetică
pe care insisti să o ignori, nu puteam locui decât în două, iar eu nu puteam
scrie decât altcuiva decât mine. . Și totuși tu...
Plangeam. Cuvintele au fost zadarnice în acele momente. I-am strâns mâna
și ne-am așezat din nou. Era palidă, dar fără un singur gest care să arate
tristețe. Era un fel de durere care apare doar în singurătate. Nu am vrut să-i
spun nimic. Nu am putut să o fac. M-am dedicat să sărut mâna cu care mi-a
scris în tot acest timp și în interior m-am simțit atât de mizerabil încât nu am
găsit niciodată scuza perfectă pentru a fi iertat. O singură mișcare falsă și o
mină ar exploda până ne dărâmăm și ne facem să plângem ca doi copii care
s-au iubit toată viața și care nu îndrăznesc decât să-și mărturisească
dragostea ca adulți.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Îmi amintesc că dinții lui m-au mușcat de cămașă. Brațele ei subțiri se lipesc
de talia mea. Ea însăși, slăbită de propria ei umbră, ascunzându-se în
îmbrățișarea mea, simțindu-se atât de sigură în vechea mea haină. Și-ar fi
dorit să-l închid și să rămânem așa până a doua zi. Dar luminile s-au stins, iar
sunetele s-au stins odată cu trecerea timpului. La douăsprezece și un sfert, i-
am spus. Și m-a strâns și mai tare. Nu știu de ce nu am observat. Am crezut
că transpiram, dar nu avea sens. Acum i-a văzut în sfârșit fața. Era foarte frig
acolo sus. Eram în vârful punctului de belvedere, cu spatele la mare. Eu
eram cel care fusese aprins ca un idiot în fața artificiilor. Ți s-a părut totul
grozav? Mă întreb. Dar nu am putut să-i răspund. În ciuda nopții și a luminii
mediocre de la niște lămpi cu incandescență agățate de capelă, lacrimile ei
lăsaseră urme vizibile pe obrajii ei palizi. A încercat să o facă să-l ignore.
Făcu câțiva pași și se opri lângă balustradă, sprijinindu-se de una dintre
gratii. Se uită la mare, aplecându-se puțin, de parcă ar fi fost pe punctul de a
lansa. M-am dus și am stat într-o parte. Am vrut să văd în continuare
ultimele lumini. La urma urmei, nu toate zilele erau Anul Nou. Și să fiu acolo
cu ea m-a făcut să mă simt ciudat. Pentru că am vrut să dau companie cuiva,
deși nu aveam nimic de spus. La ce folosea prezența mea? Nu-i purta
ranchiună. Când a ajuns la mine acasă, pe la ora șase, eram în camera mea și
nu aveam alte planuri decât să iau cina la douăsprezece cu părinții mei și
apoi să mă închid din nou. Distrusese totul din nou. Planurile mele, deși
zadarnice, au fost concepute pentru a nu distruge puținul care îmi mai
rămânea din umanitate. Layla nu este pentru mine, îmi spusese ultima dată
când am văzut-o, când a fugit de acasă pentru a merge să locuiască în
Santiago cu un tip pe care îl cunoscuse pe o aplicație. Știam că vorbesc cu
cineva, că se plac, dar nu am măsurat niciodată capacitatea acelei posibile
trădări. Până la urmă, mă obișnuisem să primesc surprize din când în când.
Nu am avut niciodată o relație cu ea la care să mă aștept să o fac bine. Nici
măcar o lună întreagă. A ajunge la două săptămâni fără a fi abandonat sau
înșelat, chiar dacă era doar să fiu departe de mine pentru o vreme, nu era
important. Ceea ce m-a durut cel mai mult au fost răspunsurile lor: vagi și
stupide. Cumva se mândrea cu autodistrugerea lui. Întotdeauna am știut că
sunt o femeie liberă. Dar ea nu credea povestea pe care era capabilă să o
descurce singură. Și nu e ca și cum ar avea nevoie de cineva care să-și facă
lumea să se întoarcă la dreapta. Doar că nu era din lumea asta. Nici nu a fost
special. Layla a fost doar o tăcere. Tăcerea însăși. Dacă spun că ea era dintr-
o altă lume, nu pentru că nu o puteam înțelege, ci pentru că nu întâlnisem
pe cineva care să fie mereu dispus să strice totul peste noapte pentru a fi
sincer cu ea însăși. Și acum că s-a întors, pentru a primi cu mine noul an, nu
am văzut-o altfel. Nu era prima dată când se ascundea în mine.
„Te iubesc foarte mult”, a spus el.
Eu nu am raspuns. Am scos o țigară și am căutat bricheta din buzunare.
„Știu că nu merit nimic din aprecierea ta. Dar îți mulțumesc că ești alături de
mine”, mi-a spus el mai târziu. Nu am unde să merg.
Acolo era din nou. Intenția lui era să se urce înapoi în patul meu și să fugă a
doua zi. Am stat trează toată noaptea ne uităm la programe într-un hotel
neplăcut. Dar nu a fost de ajuns. Să mă abandoneze așa, în miez de noapte,
să mă lase singură într-o clădire unde vin curve și bătăuși, nu a fost felul în
care se comportă. Trebuia să ajung la mine acasă. Că o arăt, că îi spun ce am
făcut în tot acest timp cu discurile mele și dacă voi continua să cânt în acea
trupă despre care ea știe că nu va ajunge niciodată nicăieri. Ea trebuie să
pună mâna pe toate, astfel încât, odată ce sarcina ei este satisfăcută și dusă
la bun sfârșit, să mă lase să mă cac de libertatea mea, fără a fi nevoită să
închid ușa de la baie.
— Și eu te iubesc, Layla, am spus. Dar nu în același mod.
„Există o singură cale de a iubi”, a avertizat ea.
„Știu, Laila. Nu trebuie să-mi spui.
Se întoarse spre ultimele lumini. Nu mai erau decât clădiri și furnici pe
terase care se ajutau și beau cine știe ce.
„Aș vrea să înțeleg ce vrei să spui”, mi-a spus mai târziu.
Nu am vrut să-i răspund. Dar am simțit că s-a făcut destul. I-am luat una
dintre mâini și trăgând-o în sus, am ținut-o în fața mea. Era doar puțin mai
scundă decât mine. Cred că uitasem. Cu ceva timp în urmă, în timp ce ea
sărea peste mine, a devenit mai înaltă. Pentru o clipă mi-a venit o idee
absurdă. Că tristețea lui l-a redus cu câțiva centimetri. Aveam de gând să-i
spun, dar nu era momentul. Ea a vrut să știe la ce mă refer.
„Că doar eu te iubesc cu adevărat, prostule”, i-am spus, „nu mă iubești”.
„Nu este adevărat”, s-a enervat el. Bineinteles ca te iubesc. De aceea te-am
căutat pe tine și nu pe altul. Pentru că numai tu ai avut mereu grijă de mine,
iar alături de tine simt...
-Dragă... Te simti iubit. Și e în regulă, Layla. E în regulă că nu mă iubești așa
cum o fac eu. Nu cred că aș putea suporta toată dragostea ta. Întotdeauna
am crezut că tu ești cel care mă trădează de obicei, dar nu este așa. Nu am
știut niciodată să-ți spun nu. Și nu știu dacă pot. Când crezi că ești în pericol
ca eu să înnebunesc de dragoste pentru tine, fugi de parcă ar fi vrut să te
omoare. Dar în adâncul meu este un act de dragoste pentru mine. O
mustrare ca cea pe care o spun parintii mei: "nu iesi in seara asta" si sunt
furioasa ma gandesc ca ii urasc, dar a doua zi ma trezesc, ii vad fericiti, imi
dau niste bani si libertate, si Știu că se străduiesc din greu să nu-mi piardă
controlul asupra vieții mele La urma urmei, mă plătesc prin facultate, Layla.
Și cât despre tine. Întotdeauna te întorci, deși fără bani adică, și de fiecare
dată când te întorci sunt fericită. Deci, în felul tău. Calea noastră.
-Deja. Dar te iubesc, eh, repetă el din nou.
Mi-a pus mâna pe unul dintre sânii ei și a început să se strecoare pe gâtul
meu. Ceva a crescut acolo jos în pantalonii mei. Layla observase. S-a atașat
și mai mult și nu știu când eram deja în camera mea. Ne-am jucat proștii
privindu-ne unul în ochi. Fața mea era între picioarele ei și de acolo i-am
spus:
„Acesta este primul tău oral al anului, Layla.
- O, e adevărat! Ea a spus: „Nu este ceva frumos?” Ceva îmi spune că acesta
va fi anul nostru, dragă.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
— Bine, spuse el. Ai dreptate, acea persoană te-a rănit. Dar o să-ți spun un
lucru, băiete, a adăugat el, nu trebuie să jignești pe nimeni ca să aperi cine
ești. Făcând acest lucru, te pune la același nivel cu acel tip și, odată ce ai
cedat furiei și ești deja absorbit de ea, nu mai ai cale de întoarcere. Deci
nimeni nu știe să recunoască între vinovat și nevinovat.
„Pentru cât îmi pasă ce cred oamenii”, i-am spus. Important este că acel
nenorocit plătește pentru ce a spus despre mine.
Bătrânul s-a uitat la mine. Nici un gest de compasiune. Am crezut că, dacă
există un lucru pe care oamenii în vârstă îl fac întotdeauna, este să-ți
deranjeze viața cu o serie de afirmații conform cărora, atunci când nu sunt
replicate, încep să te privească cu milă, crezând că și-ar dori să le fi urmat
sfaturile. . Dar cât de departe era de a fi unul dintre acei oameni. Nu și-a
folosit niciodată vârsta pentru a mă face să mă simt ca un băiețel mizerabil
care nu știe ce face. Era acolo doar spunând ce voia și nu-mi amintesc să fi
fost atât de liber să vorbesc despre toată ura care era conținută în mine.
Pentru el, ranchiuna pe care o păstrasem înăuntru nu era problema, ci să
știe cum o va folosi.
„Fiii de cățea, cum îi spuneți voi, nu vor înceta niciodată să fie așa”, a spus
el, ridicându-se. Nu ești unul dintre ei. Apără-te dacă vrei, e corect”, a spus
el. Apoi și-a lăsat mâna moale pe umărul meu.
Am simțit căldura oaselor lui formând o mică fisură prin care scăpa ceva ce
era în mine. Ceva care nu aparținea corpului meu și totuși îl lăsasem să intre
fără să fac nimic pentru a-l împiedica.
„Dar da”, a adăugat el mai târziu, „nu lăsa ca ura pe care o simți să te
întunece și să te împiedice să-ți amintești ceea ce cauți”. Răzbunarea ajunge
doar să aducă mai multă răzbunare. Este un bug aproape invizibil care într-o
zi se atașează de gâtul tău și începe să se hrănească cu sângele care fierbe în
tine, cu toată ura ta. Îți face favoarea, desigur, de a potoli acel foc care arde
în tine. Nimeni nu suportă atâta neputință și sete de dreptate. Acesta este
lucrul trist în toate astea. De aceea credem că aceste bug-uri ne fac o mare
favoare. Dar ce se întâmplă când te obișnuiești cu cicatricile lăsate de
mușcăturile de la acele lucruri? La un moment dat, urmele urmei lui nu-ți
vor mai permite să recunoști cine ești. Asta e răzbunare, fiule. Mai devreme
sau mai târziu ajunge doar să desfigureze cine suntem.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
„Întotdeauna am încredere că totul va merge prost pentru mine”, spune
Layla. Astfel, când lucrurile merg bine pentru mine, mă pot bucura cu
adevărat de ele. Cineva a spus odată că adevărata fericire este de nedescris.
Ei bine, eu spun că este și un simplu accident și că atunci când tocmai se
întâmplă, fericirea rămâne cu noi mai mult timp.
—Dar ceea ce nu se așteaptă, și totuși ajunge să se întâmple, nu
funcționează întotdeauna așa, crezi? Adică, toate coincidențele sunt atât de
incredibile.
—Ah, dar în adâncul sufletului te aștepți să se întâmple asta? Eu nu. După
cum vă spun, sunt un fel de pesimist care blasfemează și împotriva
pesimismului.
— Și cum naiba este asta? -a intrebat.
-Simplu. Când am crezut că lucrurile vor merge prost pentru mine, cu toate
acestea, niciodată, în niciun moment, nu am încetat să cred că și eu pot fi
fericit. De ce ar putea fi toți și nu eu? Ce ar putea fi special la alții care nu
sunt în mine? Dacă toți facem parte din această lume oribilă, minimă, alături
de nenorocirile care se întâmplă și altora, ar trebui și eu să primesc din când
în când o anumită mică doză de fericire, nu? Deși nu mă aștept, desigur. Dar
știu că este acolo. Nu i-am închis niciodată ușa. Poate ca să poată intra ori
de câte ori vrea ea. Știu că dacă aș face-o, nu aș închide ușa asupra ei ca să o
am mereu cu mine. Haide, ar fi plictisitor. Cel mai bine o las să intre și să iasă
din mine ori de câte ori vrea.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
— Și dacă mă distrug, cine va ridica resturile?
— Toată lumea se îngroapă, dragă.
„Moartea nu m-a îngrozit niciodată, știi, dar mă sperie să cred că
înmormântarea mea va fi goală și că voi fi încă trează în sicriul meu”, a spus
Layla.
— E un lucru îngrozitor, nu-i așa? I-am spus. Știind că viața continuă dincolo
de moarte.
„De aceea vă spun că măcar m-aș fi consolat văzând pe cineva, nu știu cine,
doar pe cineva care a fost acolo în ciuda tuturor”, a spus ea.
„Nu mă mișcă gândul la singurătate, Layla. Pur și simplu nu m-aș duce
niciodată la mormântul tău pentru că sunt alergic la morți; deodată mă văd
și mă târăsc până mă conving că se odihnesc în pace. Dacă nu ar fi
posibilitatea ca viața să se desfășoare după moarte, chiar n-aș fi avut nicio
problemă să te văd. Dar dacă stai întins acolo și oasele tale mă ascultă, mă
tem că vei afla cât de mult te-am iubit când eram împreună.
— Dar știu deja asta, prostule. Nu trebuie să aștepți până voi muri pentru a
afla.
„Ai o idee cât de mult te iubesc, Layla. Dar nu ai văzut curajul acestor
sentimente. Poate vei afla într-o zi când vei decide să mă părăsești. Există
iubiri care pot cunoaște alte trupuri, își pot reconstrui viața cu o altă iubire și
așa mai departe, dar nu simt niciodată aceeași iubire. Sună stupid, știu. Dar
aproape întotdeauna lucrurile care par stupide sunt cele mai importante.
„Îmi place că te gândești la aceste detalii”, a spus Layla. Ei bine, da. Adevărul
este că nu știu cât de mult mă iubești cu adevărat. Dar dacă da ce, cum s-ar
schimba lucrurile?
„În asta nu m-ai mai vedea niciodată la fel”. Oamenii se tem de iubirea
necondiționată, de acea iubire care se zvârnește de dorința de a împărtăși
totul, chiar dacă este propriul suflet... Pur și simplu nu ai putut suporta toate
astea.
— Totuși îmi spui și presupun că așa simți pentru mine.
— Aș vrea să fie așa, Layla. Dar există și un alt fel de iubire. Unul în care
rămâi absolut tăcut, pentru că, chiar și fiind iubit, ai o problemă cu tine
însuți. Iar treaba prost despre asta este că uneori te trezești dorind să
încerci totul; dar alteori cedați fricii și taci și doar o lași pe persoana pe care
o iubești cel mai mult să plece.
„Acum nu știu care dintre cele două tipuri de dragoste simți pentru mine”, a
spus Layla.
„Nu trebuie să știi acum, iubirea mea. Atâta timp cât ești aici cu mine, restul
nu contează. Voi continua să dau totul pentru ca să nu te oprești niciodată
să te gândești care dintre cele două tipuri de iubire se potrivește cu mine.
Până acum cred că ceea ce sunt eu a fost suficient pentru tine și...
Și am fost fericit așa.
-Bine de stiut.
— Dar tot nu mă vei vedea când voi muri.
— Un mort care vizitează un alt mort. Ar fi ca și cum te-aș primi bun venit,
Layla. Și știi că nu-mi plac ceremoniile pentru că atunci trebuie să țin un
discurs și nu știu să spun alte lucruri decât cuvinte grosolane, și te iubesc și
acele fraze pe care aș prefera să ți le spun de fiecare dată. scrie. Pentru că
ajungi întotdeauna doar scriind, Layla, și crede-mă că nu ai ratat nicio
întâlnire.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
Câți oameni nu se consideră creaturi extraordinare, infailibile și
necondiționate. Unii își iau viața atât de în serios încât personajele pe care și
le-au făcut, pe baza prejudecăților și temerilor lor, pe presupusele lor
realizări și virtuți, aproape întotdeauna ni se par patetice și imbecile. Ei sunt
în mare parte cei care pretind că sunt serioși. Sau cei care urăsc prostia
„vulgarului”. Dar în capul lor nu există altceva decât un creier asemănător cu
cel al unui extremist religios a cărui credință merge doar într-un singur sens.
Singura dovadă că sunt rare este modul în care ne anunță. Sunt cei care își
pot fotografia peste o mie de cărți pentru a-și posta pe Facebook cantitatea
lor mare de consum literar, științific sau politic; fără să fie nevoie să spunem
că sunt animale aproape dispărute. Aceasta este raritatea lor: cei mai serioși
sunt umili care își arată doar lucrurile, dar nu vorbesc prea mult despre ele.
Sunt și cei care publică mii de cântece pentru genii neînțeleși, și cei care, din
smerenie, decid să nu împărtășească muzica care le place cu adevărat și
publică doar muzică vulgară ca să râdă de ea; citesc aproape întotdeauna
printre rânduri plângerile lor împotriva acestei societăți bolnave care le
îngreunează să fie unici pentru că acum toată lumea are acces la cărți
gratuite și la muzică gratuită și la filme gratuite fără ca ei să-și poată spune:
numai eu am cunoscut un astfel de autor, doar eu am cunoscut un astfel de
muzician minune, numai eu la acest regizor senzațional. A lua foarte în
serios viața pe care o duce, sau caracterul pe care și l-a desenat fiecare
bărbat pentru sine, necesită mult efort. Și aproape întotdeauna se
autoexilează fără niciun rezultat. Poate că ar trebui să ținem cont, la fiecare
câteva ore, înainte de a face o plângere împotriva banalității și a vulgarității
și a prostului gust, că toți avem un fund unde se eliberează rahatul,
apropiindu-ne de o frăție nu de sânge, ci de fecale.
-Gian Franco Huacache
„Lucrul trist la unele amintiri este că ne arată lucruri pe care nu le-am putut
vedea în timp ce se întâmplau. Și aceste revelații, întârziate ca toate
învățăturile, sunt răni din momente care apar tocmai când am prefera cel mai
mult ca ele să înceapă să se vindece.
-Gian F. Huacache | Cinci Secrete
„A crește înseamnă a pierde unele iluzii pentru a începe să ai altele.” -
Virginia woolf
„Este absolut greșit să presupunem că alții sunt în măsură să ne înțeleagă sentimentele cele
mai profunde.” – Yukio Mishima
„Ar fi putut fi o coincidență că te-am găsit. Dar alături de tine, în fiecare zi,
simt că, în realitate, am fost întotdeauna destinat să te cunosc” – Gian Franco
Huacache
„Nu sunt o companie bună; vorbitul nu-mi este de nici un folos. Nu vreau să schimb idei, nici
suflete. Sunt un bloc de piatră care este autosuficient. Vreau să stau în blocul acela, fără să mă
deranjeze nimeni. Mereu am fost așa” – Charles Bukowski
„Dacă trăiești conform ceea ce vor ei să fii, la sfârșitul zilei, când oamenii sunt plecați și nu te
ai decât pe tine, chiar te ai pe tine?” – Gian Franco Huacache
„Eram atât de plin de ură încât nu era loc în mine pentru sentimente precum
dragostea, tristețea, tandrețea, onoarea sau decența. Singurul meu regret este
că nu m-am născut mort, sau pur și simplu nu m-am născut.” - Carl Panzram
Lumea îți va frânge inima în toate modurile imaginabile. Asta este garantat și
nu pot să explic, nici nebunia pe care o port înăuntru și nici nebunia pe care o
poartă alții. Viața nu este niciodată corectă, dar trebuie să iei loviturile și să
mergi mai departe. Iar atunci când ai inima frântă, va trebui să o
reconstruiești și nu numai atât, va trebui să ai din nou încredere și aceasta
este cea mai grea parte. Cu toate acestea, chiar dacă viața îți rupe toate
iluziile, trebuie să continui să visezi, știi de ce? Pentru că dacă te
entuziasmezi, pentru că dacă nu visezi, pentru că dacă nu iubești, ce fel de
viață vei trăi? De ce vrei o viață dacă nu profiti de ea? Nu poți trăi cu frică
toată viața. Viața este așa: cazi, te ridici și iar cazi. Dar, dacă nici măcar nu te
miști de teamă să nu cazi, în realitate te-ai scufundat deja.
„Nu-ți fie teamă să mă lași în pace, sunt obișnuită să mă despart de lucruri pe
care îmi imaginez că le-am iubit” - Emily Dickinson
„Căutarea liniștii mi se pare o ambiție mai rezonabilă decât căutarea fericirii.
Și poate că seninătatea este o formă de fericire.” -Jorge Luis Borges
„În timpul zilei este extraordinar de ușor să fii dur cu privire la orice
problemă, dar noaptea este o altă poveste . ” -Ernest Hemingway
''Nu există libertate, ci căutarea libertății, iar această căutare este ceea ce ne
face liberi' '. --Carlos Fuentes
„Oricum, am învățat un lucru, și acesta este: nu cunoști cu adevărat oamenii
până nu te-ai certat cu ei. Numai atunci cineva le poate judeca caracterul.” --
Anna Frank
„Violența din cuvintele tale reflectă frica care te afectează. Este haina care te
protejează de propria ta vulnerabilitate; Cu cât arăți mai multă ură, cu atât ești mai
neajutorat.” --Gian Franco Huacache
Cine a reușit să treacă de barierele superficialului, a înțeles, la un moment dat
în viața lui, că fiecare poate avea posibilitatea de a cuceri un corp. Și să ajungă, în
schimb, la inima cuiva; a intra în ea și a forma, după un timp, o parte din acel motor
care îi conduce bătăile inimii, este cel mai frumos lucru care poate exista. Abia
atunci când ai ajuns să iubești pe cineva dincolo de piele, înțelegi pentru prima dată
că imperfecțiunile unei persoane, la locul potrivit, pot fi mari virtuți. --Gian Franco
Huacache
„Știu ce vreau, am un scop, o părere, o religie și o iubire. Lasă-mă să fiu eu însumi și
voi fi mulțumit. Știu că sunt o femeie, o femeie cu forță interioară și mult curaj”. --
Anna Frank
„Am avut voința să fac lucrurile să funcționeze mai bine în viața mea. Din nou și din
nou am făcut un punct să-mi las pesimismul deoparte. Dar lumea, lucrurile ei, nu s-
au oprit să mă târască în acel neant care mai târziu m-a întors mereu acasă cu o
nevoie profundă de singurătate. Lucrul dificil nu a fost să mă potrivesc, ci să mă
prefac că asta este ceea ce aveam cu adevărat nevoie pentru a fi fericit.” --Gian
Franco Huacache
„Dar nu merită să ne lăsăm invadați de tristețe. Nimic nu poate fi reparat: dovezi care
trebuie purtate cu dezgust și resemnare. Și, ca cei mai eleganti gladiatori din circul
roman, cu un zâmbet vag pe buze” --Camilo José Cela
„Banii și puterea și toate acele lucruri pentru care bărbații se chinuiesc unii pe alții și
ajung să se împuște unii pe alții până la moarte sunt de puțină valoare pentru cel care
s-a găsit pe sine, pentru cel obstinat. Prețuiește un singur lucru: forța misterioasă din
el însuși, care îi poruncește să trăiască și îl ajută să crească.” - Hermann, Hesse
„Nu sunt foarte puternic; dar afecțiunea pe care o am pentru tine este puternică și
mare și nu se termină. Este ca un copac care s-a înrădăcinat adânc în acel pământ
care ești tu și de care îmi va fi greu să mă despart acum. Și pentru că ești așa, ca
pământul, nobil și frumos și plin de minuni, de aceea nu te voi putea uita. Vor trece
cele mai rele lucruri, cele mai rele zile și, de asemenea, momentele în care cineva se
simte nefericit, dar vei fi mereu acolo, ca luna noaptea, punând capăt impresiilor
proaste ale zilei. Tu mereu și în fiecare clipă, fetiță cu ochii plini de tandrețe, vei fi
acolo, vei rămâne mereu alături de mine. Nu, nu-ți fie teamă, te duc aici, adânc și
atent păzit, în locul unde vă spun că toată lumea spune că avem inimi. Și voi lupta
pentru tine; Voi lupta împotriva tuturor, pentru tine” --Juan Rulfo, Scrisori către
Clara
„M-am simțit întotdeauna mizerabil, enorm de mizerabil, așa cum v-am spus de mai
multe ori. Mult, pentru că mi-am dorit să fiu, foarte mult pentru că m-au făcut să simt
că sunt. M-au lovit, știi, mi-au dat lovituri puternice în ceea ce ei numesc sentiment.
Nu stiu cine; dar știu că uneori, când îmi examinez sufletul, îl simt puțin rupt. --Juan
Rulfo
„Întotdeauna a fost o mare diferență între noi”, a spus ea. Nu am mers niciodată în
același ritm. l-am dat pentru tine. Haide, era imposibil să nu, cum aveam să-mi
ascund sentimentele dacă tocmai acestea m-au încurajat să aștept ziua în care te vei
deschide cu mine? Am petrecut atâtea luni crezând că la un moment dat vei veni la
mine, fără să aștept să dau inițiativa. Si nimic. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Și
acum vrei să cred că ești dispus să dovedești tot ce nu ai putut dovedi în tot acest
timp? Nu mai putem face asta împreună. ---Toți merităm o șansă ---i-am spus---. Am
greșit teribil și nu am de gând să mă cert cu tine despre nimic. Vorbesc doar despre
cum oamenii se pot schimba și în bine... Rămânem tăcuți, uitându-ne unul la altul de
parcă trupurile noastre ar fi început să se topească în căldura bucătăriei. Pentru prima
dată în viața mea am experimentat senzația teribilă de a fi pe cale să pierd totul. Și nu
mă refeream la viață, ci la ceea ce conducea fără să-mi dau seama în tot acest timp.
Nu am observat momentul în care l-am întrebat: --- Nu te bucuri că sunt aici în sfârșit
arătându-mă așa cum sunt? Nu asta a fost ceea ce mi-ai cerut mereu? „Nu, eu neg că
este o veste bună că te-ai schimbat”, a spus ea. În adâncul sufletului, mă bucur că
recunoști că ai greșit lucrurile. Și spun că mă bucur pentru că sunt sigur că dacă este
adevărat, poți face pe cineva fericit. În ceea ce mă privește, cum să mă întorc în
timp? Sau mai degrabă: de ce să te întorci în timp? De ce reînarmați fragmentele unei
iubiri care nu mai există? Nu are sens. Acum sunt convins că aceeași dragoste nu
poate fi dată de două ori, știi? Doar stai cu el. Cu acel adevăr pe care nimeni nu ți-l
poate lua. --- care adevăr? ---a intrebat. ---Că te-am iubit și nu regret niciodată că am
făcut-o. ---Gian Franco Huacache I Cinci secrete
Mi-au urmărit pașii de ani de zile. Și în ziua în care am întâlnit pe cineva din nou
după mult timp, nu a fost diferit. Ideea pe care au avut-o despre mine se baza pe
comportamentul meu și pe izolare. Nu era acea femeie care petrece toată ziua blocată
în casa ei? Ai văzut că tocmai a cunoscut un bărbat și că pare mai tânăr decât ea? Nu
a fost nevoie să te apropii de acești oameni pentru că atunci când nu se aude bârfe, se
văd. Și deși asta ar putea fi ceva amuzant, ceva mai mult care este atașat de arborele
vieții de zi cu zi, nu mă pot opri să cred că lumea este întotdeauna atât de obișnuită
să creadă că este târziu. Întotdeauna este târziu să ieși și să faci plajă pentru că e
noapte. Că întotdeauna e târziu pentru că o femeie de cincizeci de ani nu putea să ia
dracu pe cineva după capriciul ei. Că este întotdeauna prea târziu pentru dragoste și
cu atât mai mult când te-ai predat în singurătate atât de mult timp. Cu alte cuvinte,
pentru majoritatea totul trebuie să fie disperare. Alerga după iubire pentru că te lasă...
Contemplă apusul pentru că nu va mai fi niciodată altul a doua zi... Și fă dragoste cu
toți bărbații care-ți plac acum pentru că o bătrână nu își poate pierde decența
inmolată în părul ei cărunt... Ah! Cât de patetic să legăm totul și să nu renunțăm doar
la ceea ce ne dorim cu adevărat. În ceea ce mă privește, nu aveam de gând să las
opiniile altora să interfereze cu dorințele mele. Așa că în ziua în care am cunoscut
acea persoană, m-am asigurat că nu îmi iau deciziile prea în serios. Pentru că era la
fel de falibil ca oricare altul. Cu toate acestea, mă așteptam să simt același foc
visceral care a trăit în mine în lunile după ce am cunoscut singura mea iubire. Și da, a
fost ceva diferit poate, dar focul a fost real. ---Gian F. Huacache I În căutarea focului
„Avantajul de a avea o memorie proastă este că poți face aceleași lucruri de mai
multe ori pentru prima dată” ---Friedrich Nietzsche
„Există bine din rău și există rău din bine. În tot ce este bun există ceva rău; În tot ce
este rău există ceva bun. Între tămâia rugăciunii se ascunde crima, iar sub parfumul
rugăciunii se scutește vinovăția. Este multă virtute în cei răi, este mult rău în cei
virtuosi. ---Mercedes Palmer
— Bine, spuse el. Ai dreptate. Acea persoană te-a rănit. Dar am să-ți spun un lucru,
băiete -- a adăugat el --: Nu trebuie să jignești pe nimeni ca să aperi cine ești. Făcând acest
lucru, te pune în aceeași situație ca tipul ăla și, odată ce ai cedat furiei și ești deja absorbit de
ea, nu există sfârșit. Deci nimeni nu știe să recunoască între vinovat și nevinovat.
„Pentru cât îmi pasă ce cred oamenii”, i-am spus. Important este că acel nenorocit
plătește pentru ce a spus despre mine. Sau crezi că doar asta face? A rămas
observându-mă fără să facă niciun gest pe care să-l pot interpreta ca fiind
compasiune. Am crezut că, dacă există un lucru pe care bătrânii îl fac întotdeauna,
este să-ți strici viața cu o serie de afirmații conform cărora, atunci când nu sunt
replicate, au tendința să te privească ca pe niște oameni pierduți care sper că le-ar fi
urmat sfatul, deoarece ne-ar hrăni și ne-ar face mai înțelepți... Cât despre el, cât de
departe era de a fi unul dintre ei... Nici nu a încercat să mă facă să mă simt ca un
copil. Și deși într-un fel a fost, în cuvintele lui am simțit respect. „Fiii de cățea, cum
îi spuneți voi, nu vor înceta niciodată să fie așa”, mi-a spus el. Tu, pe de altă parte,
fiule, nu ești unul dintre ei. Du-te și apără-te dacă vrei, e corect, nu ar trebui să ne
reprimăm sentimentele, chiar dacă sunt supărate, dar nu lăsa ca ura aceea să întunece
ceea ce cauți cu adevărat: dreptatea. Răzbunarea ajunge doar să aducă mai multă
răzbunare. Este ca o insectă invizibilă care într-o zi se atașează de gâtul tău și începe
să sugă sângele care fierbe în tine. Îți face favoarea de a potoli acel foc care arde în
tine, da. Dar la urma urmei, pierzi sânge, care este viața, iar la un moment dat rana de
la acea mușcătură va lăsa urme ale cuiva pe care nu-l mai recunoști pe corp. Mai
devreme sau mai târziu, răzbunarea nu face decât să desfigureze ceea ce suntem. --
Gian Franco Huacache I „Cinci secrete”.
„Când mă simt nefericit mă gândesc la moarte. Este consolarea pe care o am: știind că nu voi
continua să fiu, gândindu-mă că voi înceta să mai fiu”. --Jorge Luis Borges
Am văzut-o făcând bagajele, iar înăuntru m-am gândit: „Ce se va întâmpla cu
mine când pleci?” Nu mi-am gândit niciodată că oamenii au capacitatea de a
te distruge, chiar și atunci când au jurat să nu o facă. Și totuși am lăsat-o să
plece. Nu am avut curajul să cer o explicație, deși ea mi-a cerut să spun
câteva cuvinte. Nu putea suporta faptul că tăcerea mea adăpostește atât de
multe presupuneri. Dar este că tăcerea mea, în realitate, nu a fost altceva
decât o dovadă de dragoste. Era liberă și nu aveam de gând să fac absolut
nimic pentru a contracara decizia ei. Cine se hotărăște să plece, peste
noapte, este pentru că s-a gândit de mult la asta. --Gian F. Huacache I Cinci
Secrete
Cine se hotărăște să plece, peste noapte, este pentru că s-a gândit de mult
la asta. Și când o persoană face acest pas, nu există nicio forță umană
capabilă să întoarcă timpul înapoi. Poți lupta pentru cineva în timp ce ești
într-o relație. Dar odată ce ai fost părăsit, odată ce cineva a avut curajul să
suporte greutatea despărțirii, nu mai există întoarcere. Singurul lucru care
poate fi recuperat sunt fragmentele unei inimi frânte. Și m-ar găsi, la un
moment dat, din nou în mijlocul unei străzi și ar fi dispusă, după ce mă va
vedea, să adune fiecare dintre acele fragmente? La revedere este trecutul
pe care îl declarăm într-un moment scurt. Nu este nimic de făcut în privința
asta. Dacă puteam face ceva pentru ea, acum că nu mai era lângă mine, era
să evit amintirile fericite. Numai așa am putea rămâne în siguranță. --Gian F.
Huacache I Cinci Secrete
„A iubi din nou nu este în planurile mele”, mi-a spus ea. Este simplu: nu am
dragoste de dat. Vă sugerez să nu vă îndreptați privirea către secțiunea
romantică a inimii mele. Nu e nimic acolo, doar o gaură uriașă.” -Gian
Franco Huacache
„Numai când am ajuns să iubim dincolo de piele, înțelegem, pentru prima
dată, că imperfecțiunile unei persoane, la locul potrivit, pot fi mari virtuți.” -
Gian Franco Huacache
„Lucrul trist la unele amintiri este că ne arată lucruri pe care nu le-am putut
vedea în timp ce se întâmplau. Iar aceste dezvăluiri, întârziate ca toate
învățăturile, sunt răni ale momentelor care apar tocmai când am prefera cel
mai mult ca ele să înceapă să se vindece” – Gian Franco Huacache
„Ești bun să pretinzi celorlalți că totul merge bine în viața ta. Dar noaptea,
deja în fața oglinzii și fără spectatori, poți continua să te minți singur? Poți
continua să eviți privirea celui care se reflectă în fața ta și pur și simplu să te
comporți ca și cum nimic, de parcă tăcerea ta, care strigă după ajutor de
mult timp, nu ar exista cu adevărat?" - Gian F . Huacache I Cinci Secrete
În acea dată când eram singuri în casa ta -am mărturisit-, a fost un moment
în care te-ai apropiat de mine, goală, și nu mă puteam gândi decât la un
singur lucru: te-am iubit pentru totdeauna, Layla. Dar nu aș putea să-ți spun.
Tu și cu mine ne-am bătut joc de asta pentru totdeauna de atâtea ori, mi-
era teamă că mă prostesc în fața ta, deși aveam de toate. În același timp, am
înțeles că în sex nu există nimic mai puternic decât ceea ce simțeam pentru
tine. Sexul acela dintre noi a funcționat pentru că ai existat, pentru că cu
tine ai făcut-o. Dar nu m-am trezit crezând că am realizat ceva. Desigur că
nu. Te-am iubit și nu știam cum să-ți spun. Asta a fost înfrângerea mea. Ce
vreau să spun, Layla... este că nu plănuiesc să aduc pe nimeni altcineva în
viața mea. Sunt egoistă în acel moment, recunosc: nu vreau să te am
departe de mine. Mi-aș dori să-ți pot arăta că și eu știu să iubesc și că nu
sunt acel tip pe care crezi că îl cunoști doar pentru că obișnuiam să fac
lucrurile greșite. Nu vă spun că acum sunt un alt bărbat. Nu. Nu are nimic
de-a face cu asta. Nu sunt mai bun decât oricine altcineva. Pur și simplu
spun că acum, sau mai bine zis de ceva timp, m-am îndrăgostit de tot ceea
ce însemni pentru mine. Haide, sunt o mizerie. i-am spus mai târziu. A vorbi
despre asta nu este ușor. Așa se simte dragostea naibii? Poți să-mi spui,
Layla, dacă tu și cu mine suntem aici chiar acum, sau sunt pur și simplu
nebun și am halucinări în acest moment? Nu mai știu, Layla. Nu știu nimic.
Vreau doar să pot să-mi spun într-o zi că tot ce ți-am mărturisit a meritat și
că nu-mi mai pasă dacă o fac bine. Tot ce am spus nu poate rămâne în mine
și dacă îți spun este pentru că te vreau lângă mine, fără grabă, fără condiții.
Te iubesc și gata, Layla. Mi-aș dori să pot fi foarte bun cu cuvintele. Este
oribil să vorbești despre dragoste și să poți spune doar iubire, înțelegi? Nu e
virgulă când am vorbit despre altceva. S-ar putea spune copac sau sobă, și
nu se întâmplă nimic. Dar cu dragoste nu știu ce se întâmplă. Dacă nu găsesc
ceea ce vreau să exprim în această după-amiază, cred că sunt mort. Așa e,
Layla: Să mor și să-ți spună iubire este deja mult, nu crezi? Cel puțin este un
cuvânt care nu a fost spus doar pentru că. Dacă vă spun dragoste, este
pentru că într-adevăr, din interior aici, există ceva care îi determină
declarația. Și cum să-l evit? Sunt lucruri care nu pot fi păstrate, cu atât mai
puțin ascunse mult timp, știi? -Gian F. Huacache I Cinci Secrete
„Nu spune niciodată că iubești pe cineva dacă nu i-ai văzut furia, obiceiurile
proaste, credințele absurde și contradicțiile. Toată lumea poate iubi apusul
și bucuria, doar unii sunt capabili să iubească haosul și decăderea.”
- Jonathan Haller
„Tot ce știu”, i-am spus, „este că, dacă nu-ți găsești singur drumul, nu
trebuie să stai acolo unde ești. Chiar dacă îți este greu să o accepți, există
oameni care te pot ajuta. „Nu mai”, mi-a spus ea. Nu vreau să bag pe nimeni
altcineva în necazurile mele, înțelegi? M-am săturat să fiu văzută cu
compasiune și să mă gândesc că toată lumea poate face ceva pentru mine
de parcă aș striga pentru asta. -Aceleași prejudecăți ca întotdeauna. Se pare
că trăiești crezând că primind ajutorul cuiva vei înceta automat să fii cine
ești. Diavoli! De parcă ar fi adevărat. -Continuă să faci nodul în brățară. Ea
râdea și nu știam de ce. „Ești neobosit”, mi-a spus ea mai târziu. Pun pariu
că nu te draci niciodată la prima întâlnire. Acum râdeam amândoi. Când i-
am dat drumul încheieturii mâinii, mi-a atins bărbia și s-a uitat la mine de
parcă era pe punctul de a face o glumă pe care dintr-un motiv oarecare a
preferat să o ignore. M-am gândit la acea perioadă când se întâmplase
contrariul: plângea pe umărul meu, când deodată a început să râdă. Și deși
nu trecuse acum de la râs la tristețe, seriozitatea ei bruscă îmi putea explica
multe. -Vreau doar să vezi ce se întâmplă în alt fel. Nu vă spun că cineva vă
poate salva. Ceea ce spun este că pentru ca cineva să te ajute, ai nevoie de
tine. "La naiba", a spus ea. Mai faci prostiile astea? Du-te dracului, vrei?
„Bine”, i-am spus, „dacă vrei asta, e bine”. Dar doar promite-mi că vei
deschide această posibilitate. Știi ce am de gând să fac? -mi-a spus- o sa
sape o groapa si o sa te ingrop acolo pana cand toata nenorocita asta a
naibii trece pe langa mine, crezi? Doamne, asta ar fi uimitor, Layla! O gaură
în mijlocul unui parc. Și îmi aduci, te rog, ceva de mâncare? -Eu? Esti nebun.
Da, da, ești. E bine că ai terminat cu asta odată pentru totdeauna. Am iesit. -
Dar ți-a plăcut sau nu brățara? -a intrebat. -Să spunem că îmi exprimă foarte
bine sentimentele. Adică, este oribil, dragă. -Ce m-as face fara sinceritatea
ta, Layla. Cred că de aceea ne-am logodit, nu? -Ei bine, sunt lucruri pentru
care pot fi de folos, bine? Cu toții suntem buni la ceva, spun ei. Mă pricep să
fiu sincer. Vine din sufletul meu. -Și crezi că nu ai mântuire? „Cred că am
mântuire”, a răspuns el. -Bun. — Bine, spuse ea. A doua zi m-a asteptat pe
trotuarul casei mele sa ma intorc de la curs. Purta un tricou negru cu sigla
unui zâmbet scandalos și pentru prima dată am văzut-o machiată. Pantalonii
lui erau rupti, iar pantofii întunecați cu platformă străluceau în lumina care
se filtra prin umbra unui arbore de jacaranda slăbănog. Am trecut pe lângă
el și m-am jucat de idiot. „Hei, stai”, mă strigă el calm. Nu mă recunoști?
„Lasă-mă să merg să iau câteva lucruri și mă voi întoarce”, i-am spus. Apoi
m-am întors spre ea și m-am uitat la ea. Nu puteam să zâmbesc pentru că
îmi era frică să nu o fac greșit. A făcut-o și mi-a plăcut. Mi-a plăcut să o văd
zâmbind. După câteva ore, ultimul zâmbet pe care l-am văzut la ea a fost cel
pe care l-am furat înainte să o las la centrul de dezintoxicare. „O să-mi fie
bine”, mi-a spus el, „scăpa de fața aia proastă, nenorocite”. Și apoi m-a
îmbrățișat în lumina slabă a camerei. Îmbrățișarea ei m-a ținut toate acele
luni în care nu am putut-o vedea. M-am simțit mândru de ea, nu pentru
mine, nu pentru că am intervenit în calea ei... Eram mândru pentru că era
prima dată când simțeam eliberarea unei păsări în cușcă. Metafora aceea
stupidă folosită de atâtea ori de toți cei care vor să-și explice în același timp este frică de plâns, durere și tălpi rupte și ani de efort. Nu este nevoie să te
închisoarea și independența a fost atât de corectă. Strania ei onestitate o prefaci că nu sunt acolo, ei există. Trebuie doar să știi să le strângi mâna, să-
salvase deja de propriile ei lanțuri. Doar crezând că ar putea fi salvat. Doar ți iei rămas bun de la ei pe drum și să-ți continui afacerea. De parcă ai fi
acea blestemată „credință” o dusese să-și înfrunte demonii, iar astăzi, când aproape - gândește-te mereu la ziua care urmează unei nopți proaste-,
stau aici, afară, așteptând-o, pot spune deschis că cred că i-a câștigat. -Gian apropiindu-te de realizarea propriilor visuri. -Gian Franco Huacache
F. Huacache I Cinci Secrete „Nu fi egoist; nu încerca să impresionezi pe nimeni. Fii umil, adică
Uneori te văd trecând, Layla, foarte aproape de studioul unde exersez, și mă considerând-i pe ceilalți mai buni decât tine. Nu ai grijă doar de propriile
întreb cine este responsabil să ții ochii în pământ. Orele care urmează, după interese, ci încearcă să te interesezi și de ceilalți.” Filipeni 2:3-4
tine, nu sunt niciodată aceleași. Îmi ia mult timp să învăț un nou acord pe Întotdeauna am simțit că marele privilegiu, ușurarea și mângâierea prieteniei a fost că nu
care Toto l-a adus pentru a face o nouă melodie. Nu știu să compun muzică, trebuie să explici nimic. -Katherine Mansfield
„Da, sunt obosit, recunosc, dar nu suficient ca să nu-i mai iubesc pe cei pe care îi iubesc
știi? Dar dacă aș putea, nu ți-aș scrie nici un cântec. Nu știu, simt că nu aș
necondiționat”. -Albert Camus
suporta să cred că într-o zi mă vei părăsi și că această melodie va continua
„M-am săturat să lupt pentru fiecare bucată de aer liber pentru minte. De aceea am fost departe
să cânte pentru tot restul vieții mele... Poate, Layla, ai auzit-o. Și poate că de toată lumea atât de mult timp, iar acum, când revăd oamenii, constat că trebuie să mă întorc
acesta este motivul pentru care uneori ai tendința de a privi în jos. Este ca și în peștera mea”. -Charles bukowski
cum cineva, undeva în lume, ne-a anticipat acțiunile. Când nu mă mai „Se spune că nu mă potrivesc în lumea asta. Sincer, consider aceste
gândesc la cum nu-mi mai pot ascunde sentimentele, mă gândesc la asta și comentarii un compliment. Cine naiba vrea să se potrivească în aceste zile?”
mă întristează. Cine ar crede că în toate felurile posibile el este un învins? -Billy Wilder
Ruth spune că dragostea ta mă descurajează, Layla. Uneori o cred. Când
treci pe lângă mine mă simt copleșit de tăcerea ta. Nu este că te aud sau nu.
Vorbesc despre liniștea pe care o exprimă corpul tău. Nu o înțeleg prea bine.
Dar într-una din zilele astea, dacă îndrăznesc, o să vin la tine să-ți spun. Te
vei speria, Layla? Sunt oarecum urâtă, dar nu am chipul unui criminal. Sau,
în orice caz, dacă ocoli privirea mea, voi încerca să mă înșel, că nu cu tine
aveam de gând să vorbesc... -Gian F. Huacache I Cinci Secrete
După ce am trăit o vreme cu călăul nostru și după ce am început să-i
naturalizăm acțiunile, am început să-i justificăm toate acțiunile făcând apel
la personalitatea lui, la unicitatea lui și la traumele copilăriei. Adevărul este
că o explicație a unui fapt și o justificare nu sunt aceleași lucruri. Se poate
explica de ce cineva acționează într-un anumit fel, dar nu se poate, pe de
altă parte, să încerce să justifice tot ceea ce face, în timp ce, în fiecare zi,
există o victimă care a încetat să simtă empatie pentru sine, să încearcă să-i
înțelegi pe alții.victimizatorul său. -Gian Franco Huacache
Sunt cei care aleargă în direcția opusă doar pentru a-i lua cu ei pe cei care se
îndreaptă spre scopurile lor. Le poți vedea. Ei sunt peste tot, iti spun ca nu
poti ca au incercat, stiu drumul. Și e adevărat, ei știu. Dar există căi care nu
sunt pentru toată lumea. Îl vei face pe al tău, iar pe celălalt, pe al lui așa cum
trebuie să fie. Trebuie doar să știi cum să le eviți. Evitați-i pe cei cărora le
40%