C. V.

Grup 50

Cu Adrian începe jocul

ce pare fără de sfârșit,
nu se oprește din citit
nici dacă i-ai lua ghiocul.

Să nu-ntrerupi, altfel, norocul

vreunei ziceri te-a plesnit;
n-ai voie nici la ciripit
adică vorbe... ca-n tot locul!

Așa se-ajunge la final,

să-nceapă, poate, punctul trei,
nimic până aici banal.
Cultură vrei? Stai ca un stei!

Nu prea manâncă, nu prea bea

dacă pe masă nu prea este
ceva, dar nici atunci, să stea,
să tacă.... spune o poveste...

ceva, un banc cu temă șuie...

și face poze, filme, sigur vrea
să pună grupul între cuie
pe un panou pictat de ea.

De cine?cine! Ana Rusu!,

o știm și i-am văzut pictura,
când ”face” crinul sau scorușu
vorbește sufletul, nu gura.

Maestră e în flori, peisaje,

dar și în ”duh de... vorbe pline”.
Pictura este marea vrajă!
Dar, și cu noi se simte bine!.
Iar noi, la cât mai multe...vernisaje!

Și despre Nașa aș avea

o vorbă fără de sfârșit,
e nașa unui clan sadea,
de bunăvoie, ne-a nășit!
Eu n-am văzut copil mai blând,
să stăpânească crugul vieții.
Ba da, a fost în ani la rând...,
dar erau anii tinereții...

N-am înțeles, ce știu acum,

Mă-nclin, cu tainică-ntrebare,
cum poți să nu greșești un drum,
când nu știi ce răspântii are?

Dar nașu-i naș și Nașa este

mai îmbrăcată ca oricând.
Fără aluzii de poveste,
ești înțelept? Nu stai la rând.

Cu Mircea, aș pleca la drum,

are și hărți îndrumătoare,
dar are și ceva, să-i spun,
mai mult decât orice, ardoare.

De Mircea-mi place pe traseu

și mai ales când e nervos,
nu-l scoți din ale lui, de boss,
că el e ghid!, corect!, spun eu.

Acesta-i jocul de cuvinte,

dar, cum e soare după ploaie,
la fel, revine, prea cuminte,
e blând ca sfântul Nicolae.

El are muntele în kharmă,

și știe orice vârf, sau chei,
cetăți și mânăstiri... o dharmă
ce o-mplinește cu temei.

Cu Lizi e ceva mai greu,

o taină ce nu vrea s-o spună,
ea scrie poezie, o spun eu
care-am citit, e foarte bună!

Și, așteptăm cu nerăbdare,

să-și pună sufletul pe tavă,
noi să gustăm, dintr-o octavă
de sunete cu rime rare.
Acuma, Lili, e la rând,
întâmplător, așa ar pare
dar, fără o îmbrățișare
nu vii, și n-o să pleci curând.

Și scrie, e”Miron Costin”,

un cronicar, care nu este,
așa, un file de poveste,
ea scoate perlele din scrin.

și, vorba e, că le citește

cu voce clară și cu spin;
doar, pe la punctul trei șoptește,
”nu mai e...slană?... și nici vin?”.

Rectific, că așa-i botezul,

Nu e Costin, ci e ”Neculce”,
și scrie, parcă-ar spune crezul.
Revin la vorba ei cea dulce,

că fără- o țuică nu se drege

sau, fără- o gură de palincă.
Curajul, forța să-și dezlege,
un strop lichid îl face stâncă.

Rodica, Prinți sunt surori de lesă.

Prinți-i ca un miel de paște,
Rodica mai lucrează-n presă,
când șeful dă ucazul pentru oaste.

Și în excursii tot așa e clica,

iar Prinți mai are-o stratagemă,
curtează toate fetele din schemă...
cine e copila, cine e mămica?

Popescu Ana, ca mai toți,

în două vorbe, fără sfadă,
se dă sportivă... la nepoți,
mai greu ca la olimpiadă!.

Că una e să mergi în State,

și alta e în patru labe;
dar, bucuria vine, poate,
cu primele două silabe,
sau, primul pas spre libertate.
Iar Lia, sigur, e o doamnă,
aș vrea să dezlegăm misterul,
cum poate în a vieții toamnă,
cu grație să legene piciorul.

Cred, știe Theo câtă energie

conduce-n cele două anse,
și-n palmele, cu care, apă vie
aduce, celui care crede-n șanse.

Eu nu mă-ncumet să-l provoc, în van

ar fi, căci ”la borcan” mă bagă,
sau, mă testează cu- un ”efect Rudan”,
doar Wu-jii mă ajută, nu e șagă!

El știe bine, cum să facă vinul,

și țuică și palincă, și salate
din toate cele, dar, aici e chinul,
mereu mai vrei, iar, totdeauna plinul
de vin, e regele la toate.
Acesta este Theo, bonomul, longeVinul.

Mihai, actorul, are cinci proiecte

din care, trei în derulare:
aleargă, suferă, iubește
o meserie mult înrobitoare,
cu gust de ”mătrăgună”, deocamdată,
și vocea-i ”pitiș-istă”, o arată!
când ne citește, vezi...”Apus de soare”
un vis, dar, nu se știe niciodată!

Dar, n-aș uita-o pe Luiza,

că, între drumuri, mai apare
să ne mai spună,-n lumea mare
ce-a mai văzut, spre unde bate briza...

Teo și Cristina sunt la fel,

”ordon-atori”, el spune ce și cum,
ea, cred că-l ordonează blând pe el.
El nu stă locului nicicum,
Când e de treabă, parcă e prâsnel.
Raluca, sau Ramona, asta-i gluma,
pe care, din motive cunoscute
șeful de trib a spus-o, numa-numa;
iar, despre Doru, nu NEG, chiar nu știu
să spun, decât că vine cam târziu
la grup, - acasă, iar, nu știu.

Pe Carmen aș chema-o cu-n platou

de prăjituri, cum știe să le facă!,
mă rog, și altele, dar ce-ar fi cu ecou,
și pe la grup să-nceapă să mai treacă.

Cu Dana nu am vorbe multe,

când și când mai scoate câte-un glas,
și când te miri că este prea cuminte,
ciripește din ce i-a mai rămas.

De Paula n-am să vorbesc,

inspiră-așa, un pic, distanță,
cu un accent mai ”franțuzesc”,
între ”ce faci” și nonșalanță.

De Ciuri-Burri,-nu știu cum se scrie-,

mi-e greu să spun, mi-e frică de procese,
ce-am înțeles, că n-are interese,
mai mult de două cifre, depinde cum alegi.
Când spune 1, sigur nu e 2,
oricum cred că-i de bine pentru amândoi,
că doar sunt numere întregi.

Vai, scuze, îmi uitam Vecinu,

nu e pe lista membrilor prezenți,
el vine când se face plinu
de energie pentru aderenți.
Și întrebarea mea insistă,
chiar dacă face bine vinul fiert,
de ce n-a vrut să fie-n listă?
să îl iertăm, eu chiar îl iert.

Makkai apare mai pe la sfârșit,

abia am terminat ce-aveam în tolbă,
cred, vrea să știe câți am mai venit...,
”nu-i curioasă, n-are chef de vorbă!”....
Și, n-aș uita-o nici pe Nella,
că munca ei în C.I.G e grea,
e ca un drum la Compostella.
Primește, dăruiește, vrea

și este, fără referințe,

un ”răspândac” de clasă mare,
recenzii scrie, de la conferințe...,
și face totul cu ardoare!

De Crina nu știu ce să zic,

mai vine la un an, ne-o dat
pupici, îi râde fața din nimic;
nici n-a venit, că-a și plecat.

De Paraschiva, chiar nu știi,

cred că e matca altu-i stup,
de nu mai vine pe la Grup,
să ne îmbrace-n energii.

De Elena Gae v-amintiți?

care râde, zici, fără motiv,
că nu motivul e molipsitor,
ci râsul ei, din suflet, e- un decor
din care tu alegi un mic votiv;
ați râde, cât ați fi de necăjiți!

Zizi, coborâtă din neant,

a jurat deja lui Hipocratte,
să ne facă fiecăruia implant:
al iubirii condiționate,
dacă mergem la Brașov, instant.

Acuma, eu, îmi cer iertare

dacă v-am supărat un pic,
dacă am spus cuvinte care,
egoul, l-au făcut mai mic,
sau, poate, l-au făcut mai mare.

Iar despre cine n-am vorbit

să vin-aici în bătătură,
înseamnă că n-a flămânzit
și nu e bun la băutură.
Cât despre mine ce să spun,
mai dificil, de cât se pare
și mai nedeslușit surghiun
in sine, nu știu cine are.

Căci nu, cuvântul nu-i al meu

și de la mine nimeni n-are
decât, din suflet, o mirare
pe care o exprimă Dumnezeu!.
Voi sunteți marea Lui mirare!.

Dicționar:
C.I.G. = Centrul de informații al Grupului.
Vorbă= cuvânt de legătură între persoane apropiate.
Nonșalanță= atitudine prietenoasă, neexprimată.
Ardoare = adică, te doare, dar nu știi pe unde(oricum, e nesigur).
Curios = o calitate, sinonimă cu cunoașterea... despre altul.
Naș = adică, n-aș mai...una sau alta.
Ghioc = recipient pentru cunoștințe(idei, nu persoane).
LongeVin = titlu de noblețe, intraductibil pentru necunoscători.
Mătrăguna = ( e pentru actori)- Piesă de teatru de Machiavelli( e pe bune!)
Restul cuvintelor = bâlbâiala autorului.
Concluzie: ”nu citiți că, poate, e de rău,
sau, citiți, că poate e de bine,
calitatea stă-n creionul meu,
iar defectele, vă aparțin,
nu e treaba mea să le susțin,
în C.V. se trec doar lucruri bune”
Ilie, 2019