***

Stau și privesc o frunză cum se zbate;

În vântul primaverii o pasăre se-afunză-n
Nisipul cerului, vederii să se-ascunză-n
Mirarea frumuseții ce e cuprinsă-n toate.

Stau și privesc un om cum se răsfrânge

In propria oglindă trecătoare
Nimic din ce trăiește și ce moare
Nu-l va-nțelege, că râde sau că plânge

Nici eu nu știu cã pasărea tresare

La adierea sufletului meu
Și că pământul tace și,-i e greu
Să vadă frunza cum cade în uitare.

Stau și privesc la mine, în oglindă

Un pom cu frunzele în nemișcare;
Și nici nu cad, nici vântul nu mă doare
Doar fructul cade pe pământ, o ghindă!
2018