Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vnt,
Cu crengile la pamnt?
- De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vntul frunza-n dunga Cntaretii mi-i alunga;
Bate vntul dintr-o parte Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vrf de ramurele
Trec n stoluri rndurele,
Ducnd gndurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rnd, pe rnd,
Zarea lumii-ntunecnd,
Si se duc ca clipele,
Scuturnd aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngn numai cu el!
Criticilor mei
Multe flori sunt, dar putine
Rod n lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuri
Cnd nimic nu ai a spune,
nsirnd cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.
Dar cnd inima-ti framnta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,
Ca si flori n poarta vietii
Bat la portile gndirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vestmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Ne'nduratii ochi de gheata?
Ah! atuncea ti se pare

Ca pe cap ti cade cerul:

Unde vei gasi cuvntul
Ce exprima adevarul?
Critici voi, cu flori deserte,
Care roade n-ati adus E usor a scrie versuri
Cnd nimic nu ai de spus.
Ce te legeni?...
- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vnt,
Cu crengile la pamnt?
- De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vntul frunza-n dunga Cntaretii mi-i alunga;
Bate vntul dintr-o parte Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vrf de ramurele
Trec n stoluri rndurele,
Ducnd gndurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rnd, pe rnd,
Zarea lumii-ntunecnd,
Si se duc ca clipele,
Scuturnd aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngn numai cu el!
Poveste mica
Soricelul suparat
E mereu ascuns sub pat,
E bolnav
Si-asteapta sa-i treaca;
Soricelul bine dispus
E mereu pe-afara dus,
Nimeni nu stie
Cnd vine si cnd pleaca...
Bietul motan,
De necaz s-a suit pe tavan!
Lenea de dupa-amiaza
Daca ai telefon
Si aparatul n-are ton,
N-ai nici o treaba:
Nimeni nu poate suna,

Stai linistit n casa ta,

N-ai nici o treaba!
Vecina ta de sus,
Nu stii unde s-a dus;
Ai auzit n schimb pasi pe podea,
Putea fi chiar ea...
Ai stat dupa perdea
Si ai vazut-o cum mergea:
Vecina ta
Se grabea...
Cafeaua s-a racit,
Ceasul a-ntepenit,
Muzica doar te mai tine treaz,
Ti-e necaz...
Iar vine cineva...
O fi postasul, ce-o mai vrea?
Sau n-o fi postasul...
Cine-o fi?
N-ai cum sa stii...
111Flori de mucigai
Le-am scris cu unghia pe tencuiala
Pe un parete de firida goala,
Pe ntuneric, n singuratate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat mprejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.
Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cnd mi s-a tocit unghia ngereasca
Am lasat-o sa creasca
Si nu mi-a crescut Sau nu o mai am cunoscut.
Era ntuneric. Ploaia batea departe, afara.
Si ma durea mna ca o ghiara
Neputincioasa sa se strnga
Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mna stnga.Jurnal de bord
Sa nu vorbim de cei care-au sarit
din luntre, ca s-ajunga mai devreme
la tarm: sunt niste diletanti ai mortii...
Noi nsa, pasagerii cu vocatie,
ne ndeletnicim cu diferite
afaceri, dintre care cea mai buna
e cresterea. Da: crestem, devenind
tot mai flamnzi de nemurire. Unii
se si realizeaza. Ce placere
sa-i vezi crescndu-si numele n lemnul
de pin al luntrii!... Unii dintre ei
pazesc copiii - sa nu joace risca.
Altii s-au instalat, cuminti, la pupa
si studiaza drele. Exista

chiar mncatori de ciocrlii, al caror

gtlej o sa le supravietuiasca.
Dar cei mai multi si schimba-ntruna locul
mprumutndu-si sculele, n transa.
Cnd cte unul striga: "Hei, luntrase!",
ecoul i raspunde lenes: "Doarme...";
Dar asta este o poveste-n care
multi nu mai cred. n general, n-avem
nici paraziti, nici boli molipsitoare.
(Idei exista, nsa nu fac pui.)
Un singur lucru ne ngrijoreaza
(dar cei ce-l spun sunt aruncati n apa):
de-att amar de vreme n-am primit
nici un mesaj - un porumbel, o trmba ca semn ca vom vedea curnd uscatul.
(Telegrafistul a murit, si nimeni
nu-si aminteste alfabetul Morse.)
Sa fi gresit directia?... Nu cred:
curentul bate-n dunga luntrii noastre,
iar soarele-apucnd ne-arata locul
de nastere al pestilor cu aripi.
Ct mai avem pna acolo? Unii
sustin ca, peste ctva timp, vom trece
Meridianul Lunii, ajungnd
pe-o mare care curge dedesubtul
acesteia, de unde vom vedea
pe cer cum navigheaza umbra noastra.
E ora mesei. Se aud tipnd
cei care-alesi prin tragere la sorti
(cu zaruri masluite!) vor fi astazi
exclusi de la festin: sunt bucatarii...

Mistretul cu colti de argint

Un print din Levant ndragind vnatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
cnta dintr-un flaut de os si zicea:
- Veniti sa vnam n paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic si schimba n scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...
- Stapne, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vnatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...
Dar printul trecea zmbitor nainte
privea printre arbori atent la culori,
lasnd n culcus caprioara cuminte
si linxul ce rde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
- Priviti cum se-nvrte facndu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:

veniti sa-l lovim cu sageata de lemn!...

- Stapne, e apa jucnd sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea ntorcndu-se: - Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sa-l lovim cu sageata de fier!...
- Stapne, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zmbind ndraznet.
Dar el raspundea ntorcndu-se: - Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.
Sub brazi, el striga ndemnndu-i spre creste:
- Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sa-l lovim cu sageata de foc!...
- Stapne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul rznd cu dispret.
Dar el raspunde ntorcndu-se: - Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.
Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta n amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
l trase salbatic prin colbul roscat.
- Ce fiara ciudata ma umple de snge,
oprind vnatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plnge?
Ce vesteda frunza ma bate mereu?...
- Stapne, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcndu-se. - Taci.
Mai bine ia cornul si suna ntruna.
Sa suni pna mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa creste luna
si cornul suna, nsa foarte putin.
Romanta noului-venit
Strainule ce bati la poarta,
De unde vii
Si cine esti?...
Strainule de lumea noastra,
Raspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi traisi cosmarul nepovestitelor povesti
Si-n care stea gasisi coloarea decoloratei nebunii?...
De unde vin?...
De unde pot veni, cnd ochii-mi,

Plini de regrete si tristeti,

Par doua candele aprinse n cripta mortilor poeti?
Priviti...
Sandalele-mi sunt rupte,
Iar toga ce mi-o dete-Apollo
n noaprea cnd pornii spre voi
Abia-si mai flutura albastrul de-a lungul umerilor goi.
Sunt gol Caci calea-mi fuse lunga
Si-n calea mea-ntlnii pe rnd
Pe toti cti vrura sa va vnda
Podoabe noi ce nu se vnd,
Pe cei ce vrura sa va cnte romante noi,
Pe cei ce vrura
Sa va-ndrumeze spre mai bine Spre-acel frumos ntrezarit
n armoniile eterne
Dintr-un sfrsit
Si-un infinit,
Pe cei ce v-au adus lumina,
Pe cei ce i-ati primit cu ura
Si i-ati gonit cu pietre Pietre ce s-or preface-n piedestale
n clipa cnd va va cuprinde betia altor ideale!...
De unde vin?
Eu vin din lumea creata dincolo de zare Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
Si copacii nu-s verzi, asa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-asteapta sosirea Faunilor goi,
Din lumea cupelor desarte si totusi pline-n orice clipa,
Din lumea ultimului cntec,
Purtat pe-a berzelor aripa
Din tarm n tarm,
Din tara-n tara,
Din om n om,
Din gura-n gura, Din lumea celor patru vnturi
Si patru puncte cardinale!...
Deschideti poarta dar,
Si-n cale
Iesiti-mi toti cu foi de laur,
Iar voi, ce masurati cu versul gndurile ce n-au masura,
Veniti n jurul meu degraba,
Si-n cntul lirelor de aur,
Porniti cu mine mpreuna
Spre lumea-n care nu-s castele cu punti
Si santuri feodale,
Nici ruginite porti de-arama, la care bat cei noi sositi...
Veniti cu totii ct mai e vreme,
Si mai puteti cnta Veniti!...
Veniti, sa va aprind n suflet lumina stinselor faclii
Si-n versuri fantasmagoria si vraja noilor magii!
Iar cnturile voastre Cnturi cu care azi cersiti o pine -

Sa le-ncunun cu stralucire aureolelor de mine!...

Dar poarta a ramas nchisa la glasul artei viitoare.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Era prin anul una mie si noua sute opt - mi pare.
Instantaneu
mi plac fotografiile - la ceasul
cnd se preschimba-n tigri: fiecare
si tine-n gura halca ei de timp.
Noi notam - n ochii lor: zmbind,
mai facem gesturi mari si luminoase
sub cerul nflorit...
Dar dedesubt,
nsngerata, apa fara umbra
ne-a si varsat ntr-o bulboana sumbra.

Jurnal de bord
Sa nu vorbim de cei care-au sarit
din luntre, ca s-ajunga mai devreme
la tarm: sunt niste diletanti ai mortii...
Noi nsa, pasagerii cu vocatie,
ne ndeletnicim cu diferite
afaceri, dintre care cea mai buna
e cresterea. Da: crestem, devenind
tot mai flamnzi de nemurire. Unii
se si realizeaza. Ce placere
sa-i vezi crescndu-si numele n lemnul
de pin al luntrii!... Unii dintre ei
pazesc copiii - sa nu joace risca.
Altii s-au instalat, cuminti, la pupa
si studiaza drele. Exista
chiar mncatori de ciocrlii, al caror
gtlej o sa le supravietuiasca.
Dar cei mai multi si schimba-ntruna locul
mprumutndu-si sculele, n transa.
Cnd cte unul striga: "Hei, luntrase!",
ecoul i raspunde lenes: "Doarme...";
Dar asta este o poveste-n care
multi nu mai cred. n general, n-avem
nici paraziti, nici boli molipsitoare.
(Idei exista, nsa nu fac pui.)
Un singur lucru ne ngrijoreaza
(dar cei ce-l spun sunt aruncati n apa):
de-att amar de vreme n-am primit
nici un mesaj - un porumbel, o trmba ca semn ca vom vedea curnd uscatul.
(Telegrafistul a murit, si nimeni
nu-si aminteste alfabetul Morse.)
Sa fi gresit directia?... Nu cred:
curentul bate-n dunga luntrii noastre,
iar soarele-apucnd ne-arata locul
de nastere al pestilor cu aripi.
Ct mai avem pna acolo? Unii

sustin ca, peste ctva timp, vom trece

Meridianul Lunii, ajungnd
pe-o mare care curge dedesubtul
acesteia, de unde vom vedea
pe cer cum navigheaza umbra noastra.
E ora mesei. Se aud tipnd
cei care-alesi prin tragere la sorti
(cu zaruri masluite!) vor fi astazi
exclusi de la festin: sunt bucatarii...

Mistretul cu colti de argint

Un print din Levant ndragind vnatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
cnta dintr-un flaut de os si zicea:
- Veniti sa vnam n paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic si schimba n scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...
- Stapne, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vnatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...
Dar printul trecea zmbitor nainte
privea printre arbori atent la culori,
lasnd n culcus caprioara cuminte
si linxul ce rde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
- Priviti cum se-nvrte facndu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sa-l lovim cu sageata de lemn!...
- Stapne, e apa jucnd sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea ntorcndu-se: - Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sa-l lovim cu sageata de fier!...
- Stapne, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zmbind ndraznet.
Dar el raspundea ntorcndu-se: - Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.
Sub brazi, el striga ndemnndu-i spre creste:
- Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sa-l lovim cu sageata de foc!...

- Stapne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul rznd cu dispret.
Dar el raspunde ntorcndu-se: - Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.
Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta n amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
l trase salbatic prin colbul roscat.
- Ce fiara ciudata ma umple de snge,
oprind vnatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plnge?
Ce vesteda frunza ma bate mereu?...
- Stapne, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcndu-se. - Taci.
Mai bine ia cornul si suna ntruna.
Sa suni pna mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa creste luna
si cornul suna, nsa foarte putin.