EMPATIE SAU INDIFERENȚĂ

Autori: Cimbru Iulia, anul II

Moruz Adrian-Daniel, anul II
Instituţia: Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Oneşti
Structura Moineşti
Coordonator: Prof. As. med. lic. Hazapariu Lenuţa-Adiana

Motto: ”La sfârșitul fiecărei zile socotește nu ceea ce alții au făcut față de tine, ci ceea ce
tu ai făcut față de alții.” – Nicolae Iorga.

INTRODUCERE
Nimic altceva nu cutremură atât de mult existența noastră, decât o face ascultarea
durerii cuiva și mai cu seamă simțirea acelei dureri în viața noastră. Cuvinte precum durere
(trupească sau sufletească) și suferință sunt înlăturate adeseori din discuțiile pe care le purtăm,
pentru a nu ne strica buna dispoziție.
Medicul îl vindecă pe bolnav, însă noi, viitorii asistenți medicali ne îngrijim de el.
Acest lucru necesită de obicei eforturi susţinute pentru a ridica moralul pacienților deoarece
confruntarea cu boala le afectează în diverse moduri personalitatea. Trebuie să putem simți
durerea și zbuciumul sufletesc al pacienților, totodata este necesar să fim buni și să avem
multă răbdare. Dorința de a învăța mai multe despre îngrijirea bolnavilor și despre medicină,
deasemenea este foarte necesară.
Sunt indispensabile calități ca: flexibilitatea, toleranța și răbdarea. A ne exercita corect
meseria înseamnă a răspunde prompt, onest și cu înțelegere la diferite nevoi și cereri ale
pacientului. Comportamentul nostru față de bolnav trebuie să fie plin de devotament, grijă și
caldură. O atenție discretă să fie acordată personalităţii pacientului protejându-l de alarma
senzorială și afectivă produsă de boală. Este nevoie să ne apropiem și să-l cunoaștem mai bine
pe beneficiarul îngrijirilor noastre pentru ca acestea să fie mai bune, complete și continue.
Relația dintre noi și pacient trebuie să fie de acceptare reciprocă, de respect, căldură,
înțelegere empatică și disponibilitate. Noi suntem cei care vom supraveghea, ajuta și îngriji
pacientul. Comunicarea noastră cu pacientul trebuie să fie în concordanță cu starea lui actuală
și posibilitățile lui de înțelegere, iar în același timp asociată cu elemente de sprijin pentru a
influența pozitiv evoluția bolii sale. Adesea atitudinea noastră insuficient controlată (orice
semn cu capul, șușoteli cu membrii familiei sau colegi, orice denumire științifică neînțeleasă
de către pacient, chiar și tăcerea) influențează bolnavul generând suspiciuni și disconfort.
1
 RELAŢIA ASISTENT MEDICAL – PACIENT
Profesia de asistent medical nu există în afara relaţiei asistentului medical cu pacientul
său. Dintre toţi membrii echipei terapeutice, asistentul medical, în virtutea îndatoririlor sale,
se află cel mai frecvent și pe durata cea mai mare de timp, faţă în faţă cu pacientul.
Relaţia interpersonală care se stabileşte între asistentul medical şi pacient implică
anumite drepturi şi obligaţii pentru fiecare dintre “partenerii” relaţiei. Ea se dezvoltă pe
coordonata profesională (tehnică şi informaţională), dar şi pe coordonatele afective şi de ordin
moral. Este o relaţie pe care o putem numi terapeutică, în cadrul căreia se stabileşte o alianţă
terapeutică, de care depinde în mare măsură evoluţia stării de sănătate a pacientului.

TRĂSĂTURI DEFINITORII ALE UNUI ASISTENT MEDICAL

Profilul psihologic ideal include ca trăsături definitorii competenţa și autoritatea
profesională, capacitatea de a stabili o bună comunicare cu pacientul, empatia, răbdarea
disponibilitatea lăuntrică, dar și un anumit grad de neutralitate afectivă. Să dispună de spirit
de observație, de promptitudine și curaj în intervențiile sale, precum și capacitatea de a se
integra armonios și eficient într-o echipă de lucru.

Competenţa profesională
Competenţa profesională în cazul unui asistent medical presupune corectitudine în
îndeplinirea sarcinilor specifice (a prescripţiilor medicale), cunoştinţe medicale
corespunzătoare şi aptitudini tehnice (stăpânirea deplină a tehnicilor specifice activităţii de
nursing).
Un asistent medical care îşi neglijează sarcinile de serviciu sau care are slabe
aptitudini tehnice şi insuficiente cunoştinţe teoretice, nu va face faţă solicitărilor profesiei
sale. El va compromite prin modul său de abordare, întreg actul medical şi evoluţia bolii
pacientului său, uneori chiar punând în pericol viaţa acestuia.

Autoritatea profesională
A avea autoritate profesională, înseamnă că asistentul medical trebuie să știe să se
impună, cu respect şi bunăvoinţă faţă de pacient. Uneori şi mai ferm, atunci când este cazul,
respectând regulamentul de ordine interioară al spitalului, respectiv al secţiei unde îşi
desfăşoară activitatea. Lipsa de fermitate, de autoritate, din partea asistentului medical, atrage
după sine dezordinea şi are evident, implicaţii negative în activitatea de nursing.

Capacitatea de a stabili o bună comunicare cu pacientul

2
 Presupune o anume ştiinţă de a colecta informaţiile necesare pentru stabilirea
diagnosticului şi tratamentului, dar şi de a furniza pacientului informaţiile necesare. Însă
capacitatea de a comunica eficient cu pacientul presupune mai mult decât o strategie, ea
implică empatie, răbdare, bunăvoinţă, înţelegere şi interes din partea asistentului medical
pentru pacientul său şi faţă de suferinţa acestuia.
Empatia se defineşte ca fiind capacitatea de identificare emoţională cu trăirile altei
persoane, fără ca aceasta să lase urme. În profesia medicală, empatia este o metodă de
cunoaştere intuitivă. Cu toate că trebuie să dispunem de capacitatea de a empatiza cu bolnavul
şi cu suferinţa sa, pentru a o înţelege şi a-l putea ajuta mai prompt şi mai eficient, ca asistenţi
medicali este necesar să avem un anumit grad de detaşare emoţională, aşa numita „neutralitate
afectivă”.
Aceasta presupune stabilirea anumitor limite în cadrul relaţiei cu pacientul, atât limite
de ordin interior ( a nu fi bulversaţi de suferinţa acestuia), cât şi limite de ordin exterior,
socio-profesional (a nu deveni prea intim cu bolnavul). Neutralitatea afectivă implică şi
nejudecarea bolnavilor după propriile noastre regului şi valori, şi tratarea lor în mod egal,
indiferent de simpatiile sau antipatiile pe care le-am putea resimţi faţă de aceştia.
Neutralitatea afectivă ne protejează în impactul zilnic cu suferinţa celorlalţi şi
protejează, de asemenea, bunul mers al relaţiei terapeutice.

Spiritul de observaţie
Spiritul de observaţie al asistentului medical se opune rutinei şi pasivităţii, putând fi
cultivat şi dezvoltat prin experienţă.

Promptitudinea şi curajul
Asistentul medical trebuie să intervină cu promptitudine şi curaj, mai ales în cazurile
de urgenţe medico-chirurgicale, de intervenţia sa depinzând chiar viaţa bolnavului.
A fi prompt înseamnă, a fi în primul rând un bun observator (a avea un bun spirit de
observaţie) şi apoi a interveni corect şi rapid în situaţia dată. Spre exemplu, asistentul medical
care va observa înrăutiţirea bruscă a stării pacientului său (care devine dispneic, anxios şi
prezintă cianoză periferică), va interveni măsurându-i funcţiile vitale (T.A., puls, respiraţie) şi
va anunţa imediat medicul curant sau medicul de gardă.
A acţiona cu curaj în anumite situaţii limită, cu risc vital crescut, înseamnă a avea acel
„sânge rece”, a nu ne „pierde cu firea” şi a fi capabili să intervenim cu promptitudine şi
competenţă.

Capacitatea de a lucra în echipă

3
Asistentul medical nu lucrează independent, ci ca membru al unei echipe sau al unui grup.
Echipa medicală este formată din medici, asistenţi medicali, psihologi, asistenţi sociali,
infirmieri, brancardieri. În cadrul acestei echipe există o anumită ierarhie, care trebuie
respectată pentru bunul mers al activităţii sale. Asistentul medical, ca parte integrantă a
acestei echipe, este o verigă esenţială atât între medic şi pacient, cât şi între medic şi
personalul subordonat. Asistentul medical transmite prescripţiile medicale atât pacienţilor, cât
şi personalului subordonat, având grijă ca acestea să fie îndeplinite. Totodată, este un
colaborator activ în activitatea medicală, nu un simplu executant.
Neintegrarea armonioasă a asistentului medical în echipa medicală atrage după sine
diverse disfuncţionalităţi ale actului medical, pentru că într-o echipă, buna desfăşurare a
activităţii depinde de fiecare membru în parte, precum şi de interacţiunile sale cu ceilalţi
membri ai echipei.

Bucurii în profesia de asistent medical

Care sunt bucuriile asistenților medicali?
Răspunsul la această întrebare depinde de domuniul de activitate al fiecărui asistent.
De exemplu asistenții de pe secția Obstetrica-Ginecologie se simt răsplătiți cu fiecare naștere
reușită. Doamna asistent șef licențiat pe secția Obstetrică-Ginecolgie Adiana Hazapariu de la
Spitalul Municipal de Urgență Moinești afirmă: „Nașterea unui copil e unul dintre cele mai
frumoase lucruri din viața unui cuplu, dar și din cea a unui asistent medical. E un miracol! Să
nu uităm că noi lucrăm cu oameni sănătoși...”.
Asistenta şefă de pe secţia Anestezie și Terapie Intensivă, din aceeași unitate medicală, a
spus: „Mă simt mișcată atunci când pacienții și familiile lor își exprimă mulțumirile, mai ales
în cazurile pacienților cu prognostic rezervat, pe care reușim să-i ajutăm să-și revină dintr-o
situație care părea disperată...”.

CONCLUZII

În această profesie nu se admit greșeli! Indiferent că e vorba de administrarea unor

medicamente, de recoltarea sângelui, de introducerea unui dispozitiv intravenos sau chiar de
simpla mobilizare a pacientului, un asistent medical trebuie să fie extrem de atent.
Din observațiile noastre în stagiul practic și din cunoștințele teoretice acumulate, am
constatat că cele mai importante atribuții ale unui asistent medical sunt:
- asistarea medicului la efectuarea investigaților clinice;
- realizarea unor investigații paraclinice uzuale;
- programarea pacienților pentru investigații de specialitate;
4
 - administrarea tratamentelor;
- intervenții în situații de urgență;
- monitorizarea stării pacientului;
- completarea documentelor de evidență a medicamentelor si de evidență a
pacienților;
- asigurarea sterilizării instrumentelor și a materialelor;
- asigurarea condițiilor igienico-sanitare generale, precum și asigurarea
condițiilor necesare desfășurării tratamentelor și recoltărilor;
Încă de la internare comunicarea cu pacientul se dovedește a fi cea mai importantă,
pacientul trebuie să fie echilibrat psihic, noi având rolul de a explica scopul și natura
intervențiilor, familiarizând pacientul cu mediul său ambiant, asigurând un mediu de
securitate liniștitor și administrând medicația recomandată de medic.
De asemenea suplinim nevoile pe care pacientul nu și le poate satisface autonom: a
mânca și a bea, a se mișca și a avea o bună postură, a-și menține tegumentele curate și integre,
a evita pericolele.
Intervențiile noastre ca viitori asistenți medicali vor fi orientate asupra „lipsei‟ și au
rolul de a spori independența pacientului. În final dorim obținerea ameliorării sau recâștigarea
„independenței‟ pacientului.
În momentul externării din spital, pregătim și educăm pacientul cu privire la modul
sănatos de viață, evitarea eforturilor fizice, administrarea corectă a medicației, necesitatea
efectuării controalelor medicale periodice.
Ca viitori asistenți medicali trebuie să facem față și surmenajului cauzat de stres, lipsa
personalului constituind un astfel de factor. Când un asistent conștiincios nu se poate îngriji în
mod corespunzător de un pacient datorită faptului că are prea multe de făcut, stresul se
acumulează în scurt timp.
Competența profesională se demonstrează prin cunoștințe teoretice aprofundate și
capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire individualizată, personalizată,
competentă și umană.
Să ne reamintim că a fi asistent medical înseamnă:
- Să nu fii niciodată plictisit și înconjurat de probleme;
- Să ai multe de făcut și foarte puțin timp;
- Să porţi o responsabilitate foarte mare și să ai puțină autoritate;
- Să vezi oameni în starea lor cea mai proastă… și în starea lor cea mai bună;
- Să vezi viața începând și sfârșindu-se;
- Să porţi victorii triumfătoare și eșecuri devastatoare;
- Să știi ce înseamnă să fii om și să fii uman.
5
 BIBLIOGRAFIE

1. Konstantin V. Zorin – Pași spre însănătoșire. Editura Sophia – București 2009 (Tradus
din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas).
2. Lucreția Titircă – Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali.
Editura Viața Medicală Românească – 2008.
3. Carol Mozes – Tehnica îngrijirii bolnavului – Ediția a VII-a. Cartea asistentului
medical – Editura Medicală – 2012.