Relatia Asistent Medical – Pacient

MURESAN(HALINGA)
DENISA
A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt,
onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical,
care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca
valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta
bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor
deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o
activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un
comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav,
o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze
creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala,
inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical
trebuie sa se aproprie si sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii
ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si
continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se
traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare
la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in
boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un
anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe
si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea
bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si
fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si
indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam
neconditionat pe toti.
Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca,
o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de
pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este considerat
o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea
ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si
disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand
asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul.
Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu
trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la
stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-
si exprima trairile interioare.
Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa
coincida cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si
asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia
bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata
(susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa
de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand
suspiciuni si disconfort.
La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si
profesionale ale asistentului medical cum ar fi: cinstea, onestitatea,
spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatică,
respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu
rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in
activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si
acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu
inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele
sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un
comportament corect fata de bolnav implica pastrarea
confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand
esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa
o faci.
Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt :
asistarea medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea
investigatiilor paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru
investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii
in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea
documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a
pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea
instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico-
sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea
conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor. Inca
de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai
importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul
medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza
pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate
linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si
general.
In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin
cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o
activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata,
competenta si umana.
Comunicarea diagnosticului
Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al
corpului" ce trebuie sesizat si decodificat.
In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul
bolnavului, care are rezonante etice si implica libertatea
pacientului.
Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se
abuzeze de slabiciunea momentana a vointei bolnavului din cauza
bolii, pentru a-i smulge consimtamantul pentru acte terapeutice
discutabile sau riscante. De asemenea trebuie respectata alegerea
bolnavului in deplina cunostinta de cauza, daca religia ii interzice
anumite practici medicale.
Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la
modul simplist ,,eu-tu" ci se extinde in ambele parti: echipa
medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o legatura ca
suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la
ingrijirea bolnavului (ingrijiri primare sau prin educatie sanitara
pana la ingrijiri mai complexe ce pot continua si la externare).
Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de
calitate, indiferent de statutul sau social, de culoarea pielii, de
religie sau etnie.
Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii
asupra bolii trebuie comunicate pacientului. Forma sub care
urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de personalitatea
bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la
care putem ramane cu relatarea unor date aproximative. Insa sunt
cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru a-si accepta
boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra
diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice
diagnosticul, dar si aici cu anumite rezerve.
Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu
ne acorda incredere si respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite
nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea mai mare
multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este
omeneste posibil" este o expresie deseori intalnita dar oare nu se
asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in cadrul actului medical
raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii,
dar mai ales in fata constiintei.

Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate,

izolare, incertitudinea vindecarii, sentimentul de neputinta,
culpabilizare, frica de moarte.
Pacientul poate percepe boala ca si:
- ,,situatie normala’’desi nedorita – determina individul sa se
mobilizeze si sa lupte contra ei, in acest fel, creste aderenta la
tratament;
- ,,dusman’’, uneori apare ,,fuga in sanatate’’, adica ignorarea,
negarea bolii, capitulare in fata bolii;
- ,,pedeapsa meritata’’- bolnavul nu se mobilizeaza suficient;
- ,,pedeapsa nemeritata’’ – furie, revolta, cu mobilizarea
resurselor;
- ,,salvare’’, ,,castig’’ – mecanism inconstient (ex. soldatii
raniti pe campul de lupta);
- ,,beneficiu’’, manipulare constienta;
- ,,slabiciune’’, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos;
- ,,pierdere iremediabila’’(ex.extractia dentara,
apendicectomia, la care bolnavul reactioneaza cu depresie);
- ,,valoare aparte’’, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si
valorile.
Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de:
- iritabilitate, furie;
- negare partiala sau totala;
- depresie;
- anxietate;
- resemnare, etc.
Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de
bolnav. Poate fi:
- realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un
nivel cultural satisfacator, fara probleme existentiale
importante) duce la prezentarea la medic si aderenta la
tratament;
- disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de
personalitate,etc.);
- ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei
cu un nivel cultural scazut, cei focalizati pe alte probleme);
- negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor
tulburari);
- prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge
la medic in speranta ca boala va trece de la sine;
- mecanism de aparare.