RELATIA MEDIC- PACIENT SI RELATIA ASISTENT

MEDICAL-PACIENT

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere

la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de
constiinta etica; viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar
sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului
valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o militare
activa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament,
grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului,
care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de
boala, inseamna adevarata chemare in medicina.
Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasca mai bine pe
beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si
continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinta
fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau
definitiva. O persoana “intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de
temperament cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu
complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul
ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala:
incredere, stima, simpatie, insa- posibil- si indoiala, teama, dispret, ura.
Noi suntem nevoiti sa-i tratam neconditionat pe toti. Relatia asistent medical
– pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere
empatica fata de pacient,cu toate ca de multe ori, asistenta medicala este
considerata o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce
este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de
pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistenta e cea care supravegheaza, ajuta si
ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient
nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei
comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentei medicale cu pacientul trebuie sa fie concordanta cu

starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de
sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra
insuficient controlata (orice semn cu capul, susoteli cu membrii familiei, orice
denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza
bolnavul, generand suspiciuni si disconfort. La baza eticii medicale stau o serie de
trasaturi morale si profesionale ale asistentei medicale (personalului de ingrijire)
cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul,
ascultarea empatica, respectul.
Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare,
generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l
pacientul, care trebuie inteles si acceptat “asa cum este. O atitudine apropiata fata
de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele
sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face.
In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea
confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri când esti obligat sa
divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii când si cui sa o faci. Cele mai importante
atribuţii ale unei asistente medicale sunt : asistarea medicului la efectuarea
investigaţiilor clinice, realizarea investigaţiilor paraclinice uzuale, programarea
pacienţilor pentru investigaţii de specialitate, administrarea tratamentelor,
intervenţii în situaţii de urgenţă, monitorizarea stării pacientului, completarea
documentelor de evidenţă a medicamentelor, de evidenţă a pacienţilor şi de
observaţie clinică medicală, sterilizarea instrumentelor şi a materialelor,
administrarea medicamentelor, asigurarea condiţiilor igienico- sanitare generale la
locul de muncă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării
tratamentelor şi recoltărilor.
Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai
importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic – asistenta medicala
explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau
ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia
recomandata de medic, local si general. De asemenea, suplinineste nevoile pe care
pacientul nu si le poate satisface autonom: a manca si a bea, a se misca si a avea o
buna postura, a-si mentine tegumentele curate si integre, a evita pericolele,a se
odihni, a comunica.
Interventia asistentei medicale va fi orientata asupra “lipsei” si consta in a
spori independenta pacientului. In final se obtine ameliorarea “dependentei” sau
“castigarea independentei”. Ingrijirile trebuie sa favorizeze drumul spre
independenta, spre castigarea autonomiei pacientului. In momentul externarii din
spital, pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod de viata, evitarea
eforturilor fizice , administrarea corecta a medicatiei, controale medicale
periodice , iar apartinatorii vor fi informati si ei la randul lor de modul de viata al
pacientului.
De asemenea, asistenta medicala din ambulator va fi informata asupra
pacientului externat pentru a-l avea in evidenta, unii dintre acesti pacienti avand
nevoie permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu (pacienti cu
cecitate din diverse cauze). In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza
prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate
creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana. Deci, in
final doresc sa reamintesc ca a fi asistenta medicala inseamna: sa nu fi niciodata
plictisita; sa fi deseori frustrata; sa fi inconjurata de probleme; sa ai multe de facut
si atat de putin timp; sa porti o responsabilitate foarte mare si sa ai foarte putina
autoritate; sa intri in vietile oamenilor, ale copiilor si sa marchezi o diferenta; unii
te vor binecuvanta, altii te vor blestema; vei vedea oameni (copii) in starea lor cea
mai proasta… si in starea lor cea mai buna; nu vei inceta niciodata sa fi uluita de
capacitatea oamenilor (copiilor) de a iubi, de a indura si de curajul acestora; vei
vedea viata incepand si sfarsindu-se; vei repurta victorii triumfatoare si esecuri
devastatoare; vei plange mult; vei rade mult; vei sti ce inseamna sa fi om si sa fi
uman.

-a constatat ca relatiile interumane influenteaza performantele psihice ale persoanelor,

ca ambianta relationala si climatul psihologic au importanta in organizarea si
conducerea energiilor umane, in productivitatea grupului de munca, in educatie.
Psihicul omului bolnav este subminat atat de suferinta somatica si/sau psihica, cat si de
implicatiile familiale si socioprofesionale ale bolii, abordarea terapeutica a bolnavului
necesitand ruperea cercului vicios somato-psihosomatic.
Relatia medic ortoped – pacient presupune, pe langa diagnosticarea, orientarea si
supravegherea postoperatorie si o consiliere afectivo-psihologica: trupul se vindeca mai
usor daca sufletul este linistit. Aceasta interactiune conduce la un atasament particular
al bolnavului fata de omul in halat alb.
Empatia inseamna sa intelegem exact ceea ce spune pacientul si sa ii facem cunoscut
faptul ca am inteles. Arta empatiei consta in a sti sa discutam cu pacientii astfel incat sa
obtinem maximum de informatii cat mai exacte despre gandurile si sentimentele lor.
Exista mai multe moduri de a reactiona intr-o discutie, pentru a face cunoscut
pacientilor faptul ca ii intelegem. Existenta unei relatii terapeutice sincere, bazate
pe empatie din partea medicului (”va intelege ca va e greu…”), reprezinta un mediu
suportiv care faciliteaza exprimarea emotionala a reactiilor pacientului.
Intre terapeutul specializat in ortopedie si pacient exista un schimb continuu de
informatii, care ii conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri catre obiectivele precise ale
 intrevederii: aflarea raspunsurilor in legatura cu modificarea starii de sanatate, remediile
propuse pentru inlaturarea acestora, modalitatile practice de actiune.
Cele mai dificile tipuri de pacienti pentru medici sunt cei care se autodiagnosticheaza pe
baza informatiilor din mass-media si de pe internet, cei care nu respecta tratamentul si
cei iritati.Este de remarcat faptul ca pacientul este interesat doar de propria sa boala in
timp ce medicul trebuie sa ingrijeasca in acelasi timp un numar mare de pacienti.
In fata bolii pozitia medicului ortoped si a bolnavului sunt diferite. Daca pentru medicul
ortoped boala este adesea privita ca o problema stiintifica si obiectiva, pentru bolnav ea
este, in primul rand, o problema emotionala si subiectiva. Boala este un sistem regresiv
in care apare o stare de alerta si hipersensibilitate, cu rezonante emotionale dinamice.
In dialogul cu medicul multi oameni se simt inconfortabil sau inhibati, ceea ce poate
creste senzația de anxietate sau de neliniste, iar multi dintre ei pot fi reticienti in a avea
un dialog deschis cu medicul care ii trateaza. Informatia joaca un rol important in ceea
ce priveste  abordarea psihologica a pacientului, iar printr-o buna informare pacientul va
simti ca desi medicul are foarte multi pacienti intr-o zi, ii pasa si tine ca actul medical sa
fie bine facut si ca, in acelasi timp, respecta dreptul pacientului de a cunoaste toate
aspectele situatiei sale. Specialistul in ortopedie trebuie sa ofere informatii detaliate
despre  desfasurarea actului medical si a investigatiilor de rigoare, despre consecintele
fiecarei decizii medicale, despre posibilitatile pe care le are pacientul, despre riscurile si
sansele de reusita ale procedurii ce urmeaza sa aiba loc, dar si despre impactul pe care
boala sau tratamentul bolii il au asupra calitatii vietii.
 Rolul comunicarii dintre medicul ortoped si pacient:
 schimb de informatii;
 decizii reciproc acceptate;
 dezvoltarea intelegerii;
 construirea increderii.
Pentru ca pacientul sa coopereze cu medicul si sa aiba incredere in acesta, la randul sau
medicul trebuie:
 sa acorde atentia pe care pacientul o merita
 sa treaca de bariera vocabularului de specialitate atunci cand comunica cu
pacientii
 sa trateze pacientul cu respect;
 sa respecte intimitatea pacientului;
 sa fie o comunicare bilaterala, iar medicul ortoped sa asculte ce are de spus
pacientul fara sa il intrerupa;
 sa ajute pacientul sa inteleaga mai bine boala de care sufera; blandetea si
empatia medicului relaxeaza si calmeaza pacientul, iar un pacient relaxat este un
pacient cooperant.
Trebuie lucrat asupra ansamblului persoanei: corp, psihism, suflet, corp social.
Bolnavul trebuie sa primeasca protectie si modele pentru dezvoltarea potentialitatilor
sale, ca sa poata face schimbari utile in existenta sa. Important este ca el sa nu se
considere ca un obiect, asa cum exista riscul in momentul de fata datorita modelelor
practicate in medicina actuala, ci sa ramana constient ca el isi dirijeaza viata si ia
hotararile care il privesc. El trebuie sa stie ca poate, in sensul in care este permis si
acolo unde are ocazia, sa se dezvolte psihologic si spiritual, datorita bolii sale.
Este indispensabil ca terapeutul sa tina cont de importanta relatiei terapeut-bolnav si
mai ales de influenta acesteia asupra procesului de vindecare; in cadrul acestei relatii,
terapeutul este primul instrument terapeutic.
Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre
diagnostic cu cat prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar. Desigur,
medicul poate apela la sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca o strategie de
comunicare.