Universitatea „Transilvania” Braşov

Facultatea de Medicină
Program de studiu: master
Managementul și strategiile îngrijirilor paliative

ASPECTE ETICE ÎN TRATAREA

PACIENȚILOR PSIHIATRICI

Autori:

CUPRINS
ABSTRACT.........................................................................................................2
CUVINTE CHEIE..............................................................................................2
INTRODUCERE................................................................................................2
PRINCIPIILE ETICE ÎN PSIHIATRIE..........................................................3
INFORMAREA ADECVATĂ...........................................................................3
I.Expertiza psihiatrică........................................................................................4
II.Consult în ambulator......................................................................................4
III.Spitalizarea continuă.....................................................................................4
IV.Tratamentul..................................................................................................5
INTERNAREA NEVOLUNTARĂ...................................................................6
NORMELE ETICE IN INSTITUIREA TRATAMENTULUI
PACIENTULUI PSIHIATRIC..........................................................................7
ROLUL ACORDULUI SI REFUZULUI ÎN TRATAMENT.........................8
CONCLUZII.......................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................9

1
TITLU
“Aspecte etice în tratarea pacienților psihiatrici”

ABSTRACT

As society is democratized, the rights of people with mental disorders are increased,
the trends of integration of patients into society are increased, social control over inding
measures is established, ethical and legal regulation is enhanced in the provision of
psychiatric nurses, the value of partenership relations between doctor and patient is increased,
the paternalistic model is humanized and limited. The defense of the interests of the patient is
becoming as important as the defense of interests of society and state.Some situations occur
when the patient refuses to express his consent regarding the consultation, diagnosis,
treatment or even hospitalization (surveillance and monitoring) in the psychiatric hospital,
considering unjustified any approach in this regard and that this violates his fundamental
rights. The form of hospitalization, without the patient’s consent, is called involuntary
hospitalization (sectioned). This raises an issue between “respecting the patient’s rights” if he
is acting to endanger himself or others or “restricting” them by involuntary hospitalization,
which would increase the quality of care and patient safety.
Pe măsura democratizarii societăţii se lărgesc şi se întăresc drepturile persoanelor cu
dereglări psihice,se majorează tendinţele integrării pacienţilor în societate, se instalează
controlul social asupra măsurilor de constrângere, se introduce reglamentarea etică şi de drept
în acordarea asistenţiei psihiatrice,creşte valoarea relaţiilor de parteneriat dintre medic şi
pacient, se umanizează şi se limitează modelul paternalist. Apărarea intereselor pacientului
devine la fel de importantă ca şi apărarea intereselor societăţii şi a statului. Unele situații apar
atunci când pacientul refuză să-și exprime consimțământul cu privire la consultare,
diagnostic, tratament sau chiar și spitalizarea (supraveghere și monitorizare) în spitalul de
psihiatrie, considerând nejustificată orice abordare în acest sens și că aceasta încalcă
drepturile sale fundamentale.Forma spitalizării, fără consimțământul pacientului, se numește
spitalizare involuntară (secționată).Acest lucru ridică o problemă între “respectarea
drepturilor pacientului” și acțiunile pacientului care ar putea pune în pericol pe cei din jur sau
pe sine.

CUVINTE CHEIE

psihiatrie, consimtamant informat, tulburare mintala, drepturile pacientului, internare

nevoluntara

INTRODUCERE

Apariția unor considerații greșite despre psihiatrie și pacienții cu afecțiuni psihice este
determinată de lipsa informațiilor despre bolile psihice, despre efectele benefice ale terapiei

2
medicamentoase, despre necesitatea internării și protecției pacientului într-un spital de
psihiatrie, ca parte a tratamentului. Concomitent cu această situație, trebuie să ținem cont și
de percepția negativă asupra psihiatriei și a neîncrederii în medicul psihiatru, creată atât
datorită ideilor promovate în cadrul curentului antipsihiatric, prezent în secolul al XX-lea în
Europa, cât și datorită perioadei anterioare anilor ‘80, în care partidul comunist folosea în
mod abuziv psihiatria pentru a „disciplina” anumiți dezidenți, refractari la ideologia
partidului. (Reither-Theil, 2016)

PRINCIPIILE ETICE ÎN PSIHIATRIE

Respectarea autonomiei pacientului este principiul de bază al eticii medicale

contemporane. Multe norme etice şi regulamente survin din acest principiu şi servesc
realizării lui. Un loc important îl ocupă primirea ajutorului psihiatric benevol, care
subînţelege libertatea alegerii şi libertatea acţiunilor pacientului în timpul discuţiilor cu
medicul-psihiatru. În practică aceasta înseamnă, că „psihiatrul trebue să respecte dreptul
pacientului de a accepta sau respinge asistenţa psihiatrică propusă, după prezentarea
informaţiei necesare”, nici o intervenţie psihiatrică nu poate fi îndeplinită contra doleanţei
pacientului. In conformitate cu normele eticii contemporane psihiatrul este responsabil de
îndeplinirea şi crearea condiţiilor pentru alegerea liberă a pacientului, deci acordarea
asistenţei benevole. (Radden, 2002)
Principalele cinci conditii sunt:
1. adoptarea libera a deciziei de acord sau dezacord pacientului;
2. conţinutul şi forma liberă a exprimării hotărârii;
3. lipsa constrângerii şi a înşelăciunii;
4. prezenţa informaţiei adecvate;
5. competenţa pacientului în luarea deciziei. (Radden, 2002)

INFORMAREA ADECVATĂ

Libertatea pacientului în luarea deciziilor este stipulată prin prezentarea informaţiei

necesare. Înainte de a alege, pacientul trebuie să fie informat cu propunerea medicului, scopul
acesteia şi cu consecinţele acordului sau refuzului.Volumul şi caracterul informaţiei
medicale, pe care medicul o raportează pacientului, depind de genul asistenţei psihiatrice
preconizate. (Seymour & Halleck, 2020)
De asemenea, respectarea obținerii consimțământul pacientului în funcție de starea
mintală a pacientului, de normele spirituale sau etice este un factor decisiv în inițierea
oricărei forme de terapie, înrolarea în studii clinice sau participarea pacientului la procesul de
învățământ clinic. În acest mod consimțământul informat reprezintă un mijloc de apărare, de
autonomie, însă va fi încheiat cu dreptul la codecizie al pacientului.(Seymour & Halleck,
2020)
Există momente în care aceste aspecte capătă o turnură diferită, iar pacientul refuză să
își exprime consimțământul în ceea ce privește consultul, diagnosticul, tratamentul sau chiar
internarea (supraveghere și monitorizare) în spitalul de psihiatrie. Astfel, spre exemplu, în

3
afecțiuni psihice severe în care pacientul reprezintă un pericol pentru sine sau pentru
societate, având un marcat caracter de imprevizibilitate, cu potențial de autoagresivitate și de
heteroagresivitate fizică sau verbală, pacientul nu prezintă conștiința bolii psihice. Acest fapt
va determina necesitatea de a se apela la consimțământul reprezentaților legali, dreptul la
autonomie al pacientului fiind redat medicului curant, care va avea o atitudine protectoare,
dublată și mai mult de responsabilitatea crescută. În aceste situații dificile și încărcate de
incertitudine, pacientul percepe ca nejustificată prezența lui în serviciul de psihiatrie, iar
motivul pentru care ar trebui să se supună unei examinări psihiatrice, să accepte formularea
unui diagnostic, să urmeze un tratament psihiatric ori să rămână spitalizat (supraveghere și
monitorizare), pentru o perioadă de timp îl consideră nejustificat, apreciind că astfel i se
încalcă drepturile fundamentale. Aceasta formă de internare, fără acordul pacientului, se
numește internare nevoluntară. (Anghel &Băcilă, 2020)
I. Expertiza psihiatrică
Pentru efectuarea expertizei psihiatrice medicul este obligat să comunice pacientului
scopurile expertizei. În situaţii cînd iniţiativa pentru stabilirea contactului cu pacientul îi
aparţine medicului sau când se petrec măsuri de profilaxie, comunicarea scopurilor expertizei
este extrem de importantă. (Niveau & Welle, 2018)
II. Consult în ambulator
Dacă în rezultatul examenului pacientului i se propune ajutor în condiţii de ambulator,
este importantă informarea despre modalitatea acestui ajutor: consultativ-curativ sau
dispensarizare, care este gradul de consimţămînt şi drepturile pacientului. Ajutorul
consultativ-curativ se efectueaza doar în cazul cînd pacientul se adresează benevol, la cererea
orală a lui(sau cu acordul tutorelui), după analogia acordării ajutorului medical în
policlinicele teritoriale. Stabilirea evidenţei prin dispensarizare conferă psihiatrului dreptul de
a efectua examenarea pacientului în ritmul necesar evaluării sănătăţii mintale fără acordul
propriu-zis al bolnavului. (Anghel &Băcilă, 2020)
III. Spitalizarea continuă
O constrângere importantă pentru bolnav o constitue spitalizarea în spitalul de
psihiatrie. Ea este în concordanţă cu limitarea libertăţii, cu limitarea unor drepturi şi cu
respectarea regimului de spital, cu schimbarea modului de viaţă, cu menţinerea pacientului în
condiţii mai putin confortabile şi mai ales cu aflarea lui în preajma altor bolnavi psihici şi cu
supravegerea personalului de gardă. Pentru acestea, medicul înainte de a propune internarea
trebuie să aprecieze corect beneficiile pacientul în urma spitalizării. Bolnavul, înainte de a da
consimţămîntul,are dreptul de a primi de la medic informaţia necesară despre:
 în care spital va fi internat;
care este scopul (expertiză,tratament,pentru îngrijiri sau examen) şi care este durata;
 care este necesitatea internării, şi care sunt alternativele, privilegiile ajutorului
staţionar faţă de cel ambulator;
 care sunt drepturile pacientului, in perioada aflării în staţionar;
 care sunt consecinţe aflării în spitalul psihiatric. Lipsa acestor detalii sau prezentarea
denaturată suspectează acordul benevol primit de la bolnav şi pot provoca reacţii negative la

4
impactul pacientului cu realitatea (refuzul spitalizătii în secţia de internare, încălcări de regim
intraspitelicesc, refuzul tratamentului, conflicte cu personalul şi în cele din urmă cererea
externării). (Anghel &Băcilă, 2020)

IV. Tratamentul
Tratamentul psihiatric este retrăit de pacient nu doar ca o intervenţie asupra
organismului, dar şi ca o intruzie în lumea sa subiectivă, în sfera personalităţii şi a activităţii
sale sufleteşti. Astfel în timpul primirii acordului de la pacient faţă de transparenţa
informaţiei furnizate pacientului se atribue cele mai mari cerinţe. Indiferent de tipul
tratamentului: staţionar sau ambulator, medicul este obligat sa-i furnizeze pacientului
informaţia necesară pentru asigurarea posibilităţii alegerii conştiente şi implicării în alianţa
terapeutică. Pacientul trebuie să fie informat cu:
 particularităţile tulburării sănătăţii sale mentale;
 principiile tratamentului recomandat (metodele, scopurile, etapele, durata terapiei,
alternative);
 beneficiile tratamentului (rezultatele aşteptate) şi efectele adverse. (Rabenschlag et
al 2014)
Informaţia rebuie să fie veridică, accesibilă pentru înţelegere şi să nu provoace
pacientului reacţii negative (frică,depresie,agresie). În cazul refuzului tratamentului, pacientul
trebuie sa fie informat cu efectele adverse. Informaţia prezentată pacientului nu trebuie să se
transforme într-o procedură formală, dar trebuie să fie un proces cointeresat de contact dintre
medic şi bolnav: discuţii, explicaţii, convingere, compromisuri ţinâd cont de doleanţele
individuale. Informarea pacientului primeşte un sens etic în contextul principiilor de
respectare a autonomiei, neagresiune şi binefacere. (Roberts, Geppert & Brody 2001)
Deaceea, dacă pacientul ştie despre dreptul său de a fi informat, însă benevol refuză
drept pentru un motiv sau altul (nu manifestă interes, are frică ,este completamente încrezut
în persoana medicului său), dacă informaţia poate provoca daune moralpsihologice sau
evenimentele necesită o intervenţie medicală de urgenţă, cu scopul lichidării pericolului vieţii
şi sănătăţii bolnavului, atunci limitarea informaţiei se socoate etic justificată. Abateri de la
regulamentul despre informare a pacientului:
 cînd pacientul refuză conştient informarea („dreptul de a nu şti”);
 cînd este o probabilitateînaltă, că informaţia va dăuna pacientului;
 în situaţii de urgenţă.(Roberts, Geppert & Brody 2001)
Se respectă astfel Legea Drepturilor Pacientului, în care se precizează că: „Pacientul
are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a
riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse,
inclusiv asupra neefectuarii tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și
cu privire la date despre diagnostic și prognostic”( Legea Drepturilor Pacientului nr. 46/2003)

5
INTERNAREA NEVOLUNTARĂ

Conform criteriilor bioeticii, se disting trei tipuri de internări :

I. Spitalizare cu acordul pacientului (cu consimțământ)
II. Spitalizare la cererea unor terțe persoane
III. Spitalizare din oficiu, la cererea unor instituții de stat, dar cu respectarea
acelorași reguli deontologice și juridice(Anghel & Băcilă, 2020)
Internarea obligatorie poate fi percepută ca o formă ce încalcă drepturile pacientului,
însă în cuprinsul Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.
487/ 2002 se stipulează modul în care medicul psihiatru poate interna un pacient într-un
spital, împotriva voinței acestuia, respectând drepturile și demnitatea sa: „O persoană poate fi
internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat
hotărăşte că persoana suferă de o tulburare psihică şi consideră că: a) din cauza acestei
tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b)
în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a cărei judecată este afectată,
neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde
tratamentul adecvat”. În aceste situații, familia, medicul de familie, medicul curant psihiatru,
organele abilitate (reprezentanţi ai administrației publice locale, poliție, jandarmerie,
pompieri, procuror, instanță de judecată civilă), persoane ce sunt prevăzute în art. 56 alin. (1)
din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 (6),
consideră oportună necesitatea internării printr-o cerere scrisă, datată (data, ora) și semnată,
care conține date pașaportale de identificare ale persoanei care întocmește cererea, calitatea
acestei persoanei, datele pașaportale de identificare ale pacientului, expunerea detaliată a
argumentelor ce au dus la necesitatea acestui act. (Anghel & Băcilă, 2020)
Medicul psihiatru apreciază necesitatea internării nevoluntare, iar acesta completează
un act de notificare către comisia de internări nevoluntare a spitalului, unde înregistrează
datele pașaportale ale pacientului, data în care a avut locconsultația și diagnosticul
pacientului. Urmând mai apoi ca, în termen de 24 ore, dosarul medical să fie trimis comisiei
pentru a evalua oportunitatea internării. Pentru a fi protejați pacienții de posibile abuzuri,
după ce sunt evaluați de comisia de internări nevoluntare, documentația va fi trimisă către
judecătorie, unde aceștia vor fi reprezentați din oficiu de către un avocat, iar judecătorul va
decide dacă măsurile de internare nevoluntare se mențin sau se suspendă. Important de reținut
că, pe perioada internării nevoluntare, vor fi respectate atât drepturile pacientului, cât și
drepturile omului. (Anghel & Băcilă, 2020)
De asemenea pacienții vor fi evaluați periodic de către comisia de internare
nevoluntară, medicul curant psihiatru având un rol decisiv în evoluția favorabilă a
pacientului. Se ridică astfel o problemă între „respectarea drepturilor” pacientului în cazul în
care acesta reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alte persoane sau „îngrădirea”
acestora prin efectuarea internării nevoluntare, care ar crește astfel calitatea îngrijirilor

6
acordate și a siguranței acestuia. Au existat, în practica psihiatrică, cazuri în care măsura
internării nevoluntare a fost aplicată aparent cu depășirea cadrului legal și fără a ține cont de
cea mai bună abordare terapeutică față de pacient, datorată nu lipsei de profesionalism a
medicului, ci mai degrabă presiunii din partea instituţiilor statului (tulburări de comportament
majore ce nu erau legate de o patologie psihiatrică severă). (Anghel & Băcilă, 2020)
Aceste situații au beneficiat de mediatizare intensă, ceea ce a dus la crearea unor
presiuni din partea actorilor sociali și chiar la demonizarea unor medici, determinând, în mod
firesc, adoptarea unei „conduite de apărare“, care poate influența abordarea unui caz.
Neîndoielnic, drepturile tuturor pacienților trebuie respectate, orice fel de restrângere a
acestora sau ignorarea demnității nu pot fi acceptate nici măcar în situația unor probleme de
ordin administrativ existente, cum ar fi insuficiența mijloacelor adecvate pentru
monitorizare,supraveghere sau protecție. Acesta este motivul principal pentru care, în
aplicarea măsurii internării nevoluntare, există și verificarea acesteia din partea unei comisii
de internări nevoluntare, precum și validarea ei de către o instanță de judecată cu
obligativitatea respectării drepturilor pacientului.(Anghel & Băcilă, 2020)

NORMELE ETICE IN INSTITUIREA TRATAMENTULUI

PACIENTULUI PSIHIATRIC

Frica de afecțiunea psihică, convingerile eronate că aceste boli nu sunt tratabile

determină, de cele mai multe ori, întârzierea tratamentului adecvat, ducând la un
comportament ce izolează pacientul de societate, etichetându-l ca pe un „neadecvat”.
Informarea comunității este necesară, tocmai pentru a fi familiarizată cu simptomele bolii și a
putea interveni în timp util pentru a preveni atât agresiunea fizică îndreptată către pacientul
însuși, cât și față de ceilalți. (Williamson, McLean & Connell, 2007)
De asemenea, cutuma existentă la nivelul societății în care trăim este de a percepe
bolile mintale ca pe ceva rușinos, degradant, sub demnitatea persoanei. Astfel, se întâmplă
frecvent ca pacientul psihiatric să fie adus în camera de gardă a unui spital de psihiatrie atunci
când boala este într-un stadiu avansat, dificil de tratat, când siguranța pacientului nu mai
poate fi asigurată în mediul în care trăiește. În aceste situații, în care intensitatea bolii psihice
este severă, de cele mai multe ori pacientul nu are conștiința bolii, refuzând consultul
psihiatriac, internarea, întârziind și mai mult diagnosticul și administrarea tratamentului
eficient.
Pentru a explica principiile care guvernează conduita profesională a unui medic
psihiatru în cadrul unei unități medicale și a înțelege pe deplin obiectivitatea acestuia în
deciziile sale terapeutice, considerăm că este necesar să subliniem normele etice sub care
acesta își desfășoară activitatea:
 Medicul se va dedica asigurării unor servicii medicale competente, cu compasiune și
respect față de demnitatea umană;
 Medicul se va purta onest cu pacienții și cu colegii și îi va da în vileag pe acei medici
cu deficiențe de caracter sau de competență sau care sunt implicați în fraude sau
înșelătorii;

7
  Medicul va respecta legea și va considera că are, de asemenea, responsabilitatea de a
căuta să modifice acele prevederi care sunt contrare interesului pacientului;
 Medicul va respecta drepturile pacientului, ale colegilor și ale altor profesioniști din
mediul medical și va proteja confidențialitatea pacienților, în limitele legii;
 Medicul va continua să studieze, să aplice și să dezvolte cunoștințele științifice, să
pună la dispoziție informații relevante pacienților, colegilor și publicului, să se
consulte și să apeleze la talentul altor specialiști din sănătate, atunci când este cazul;
 Medicul, în vederea asigurării îngrijirii adecvate pacientului, exceptând cazurile de
urgență, va fi liber să aleagă pe cine să îngrijească, cu cine să se asocieze precum și
mediul în care va acorda servicii medicale;
 Medicul are responsabilitatea de a participa la activități care contribuie la
îmbunătățirea condițiilor de viață comunitară precum și a condiţiilor de sănătate
publică;
 Medicul va considera, în timp ce acordă îngrijiri unui pacient, responsabilitatea față
de acesta ca fiind esențială;
 Medicul va sprijini accesul la îngrijiri medicale pentru toți pacienții. (Esmanuel &
Esmanuel, 1992)

ROLUL ACORDULUI SI REFUZULUI ÎN TRATAMENT

Frontierele competenţei bolnavilor psihici este stabilită de lege. Persoanele, care nu au

atins vârsta de 15 ani, deasemenea celor care au fost recunoscuţi de judecată fără
discernămînt, nu sunt competente în luarea deciziilor cu privire la asistenţă psihiatrică;
asemenea hotarîri le iau pentru ei reprezentanţii lor delegaţi prin lege. Aceste limite ramîn în
vigoare şi funcţioneză in permanenţă, pînă cînd nu se va schimba situaţia de drept a persoanei
(va atinge 15ani sau va fi calificat prin judecată ca avînd discernămînt). (Scripcaru et al.
2002)
Tulburările psihice nu exclud capacităţile pacientului de a lua o decizie la subiect şi nu
eliberează medicul de obligaţiunea de a lua în consideraţie parerea bolnavului. Lipsa unei
maladii psihice severe denotă competenţa şi discernămîntul bolnavului,adică importanţa
acordului sau refuzului exprimat. Capacitatea pacientului este un concept relativ, care nu are
nici o legătură cu starea clinică. Standartele competenţei pot varia în conformitate cu
scopurile şi condiţiile acordării asistenţei psihiatrice. În practica psihiatrică sunt posibile
situaţii, acelaşi pacient este considerat competent în acordarea acordului pentru examinare,
dar este incompetent in cazul refuzului la spitalizare.
Deaceea în cazul determinării competenţei sunt importante:
 statutul psihic al pacientului;
 caracterul asistenţei medicale propuse de medic;
 caracterul şi motivele deciziei primite de pacient (acord/refuz);(Chiaburu & Anatol,
2009)

8
 Informarea şi competenţa sunt legate reciproc, în interconexiune. Pe de o parte,
volumul informaţiei prezentate pacientului depinde de capacitatea de asimilare, de înţelegere,
pe de altă parte, informarea adecvată poate ridica nivelul competenţei.
O atenţie deosebită se acordă pacienţilor adolescenţi, care după lege sunt privaţi de
dreptul de a primi decizii nu din cauza tulburărilor psihice severe, dar numai din cauza
vîrstei. Deseori, se întîlnesc situaţii, cînd părerii copilului, şi mai mult al adolescentului,
trebuie atribuită o mai înaltă valoare, decît altor factori (exemplu: în susţinrea examenului, în
alegerea metodelor de tratament, etc.) (Sumsion & Lencucha, 2007)
Concluzionând putem menţiona faptul că pentru acordarea asistenţei psihiatrice contra
dorinţei pacientului, nebenevole, sunt necesare următoarele temeiuri:
1. incompetenţa pacientului în rezultatul tulburării psihice severe;
2. condiţionată de această tulburare posibilitatea înaltă al unui prejudiciu pentru
bolnav şi a anturajului său; (Sumsion & Lencucha, 2007)

Noţiunea de prejudiciu include următoarele:

 pericolul direct al bolnavului faţă de sine-însuşi sau de ambianţa încinjurătoare;
 neajutorarea pacientului, adică imposibilitatea de a-şi satisface de sinestătător
necesităţile vitale cotidiene;
 dauna reală asupra sănătăţii lui în rezultatul acutizării tulburării psihice, dacă
pacientul va fi lăsat fără asistenţă psihiatrică.
Mai multe dificultăţi survin în tractarea criteriului de pericol. Noţiunea „pericol pentru
sine-însuşi”constă în pericolul de suicid şi autolezare. Definiţia „pericol pentru
anturaj”cuprinde pericolul de omoruri, aplicarea leziunilor corporale, pericolul pentru
sănătatea altor persoane, rareori pericolul securităţii oamenilor şi a bunurilor.(Scripcaru et al.
2002)

CONCLUZII

Psihiatria este o latură extrem de specifică a medicinii, care datorită particulartăţilor

sale necesită o abordare bioetică deosebită. În urma efectuării analizei literaturii de
specialitate se poate concluziona faptul că pe parcursul evoluţiei societăţii, aspectul etic în
relaţia medicpacient, în mod special din perspectiva psihiatriei, suferă modificări importante.
Principiile eticii medicale contemporane încearcă să păstreze autonomia persoanelor cu
dificienţe mintale şi să orienteze societatea spre o atitudine mai tolerantă faţă de persoanele
cu dereglări psihice.

BIBLIOGRAFIE

9
1: Anghel C, Băcilă C, Provocări și controverse privid internarea nevoluntară în spitalul de
psihiatrie. Aspecte etice, Saeculum, 2020, Vol 49, nr 1 [online], accesat in data de
14.01.2022, disponibil la: https://sciendo.com/pdf/10.2478/saec-2020-0008
2: Chiaburu D, Anatol E, Unele aspecte bioetice ale psihiatriei, Catedra Filosofie şi Bioetică
USMF "Nicolae Testemiţanu", 2009, [online], accesat in data de 11.01.2022, disponibil la
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Unele%20aspecte%20bioetice%20ale
%20psihiatriei_0.pdf
3: Esmanuel E. J. Esmanuel L.L, Four Models of the Physician – Patient Relationship,
JAMA.-1992.[online] Nr. 267, Pag, 2221-2226, accesat in data de 14.01.2022, disponibil la
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1556799/
4: Niveau G, Welle I, „Forensic psychiatry, one subspecialty with two ethics? A systematic
review”, BMC Med Ethics, 2018 [online], Vol 19, accesat in data de 14.01.2022, disponibil
la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5894191/
5. Rabenschlag F, Steinauer R, Heimann R, Reiter -Theil S, Perception of ethical aspects in
psychiatric patient care: a pilot study, 2014, Psychiatriche Praxis, Vol 41, Nr 7, Pag 376-378,
accesat in data de 15.01.2022, disponibil la https://europepmc.org/article/med/25078121
6: Radden J, „Psychiatric Ethics”, Bioethics 2002[online], Vol 16, Nr 5, Pag 397-411, accesat
in data de 14.01.2022, disponibil la https://doi.org/10.1111/1467-8519.00298
7: Reiter-Theil S. „Initiating and maintaining clinical ethics support in psychiatry. Ten tasks
and challenges – and how to meet them”, Clin Ethic 2016, Vol 11, Pag 2-3, [online], accesat
in data de 14.01.2022, disponibil la
https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1477750916649119
8. Roberts L.W., Geppert C.M.A., Brody J.L., „A framework for Considering the Ethical
Aspects of Psychiatric Research Protocols”, Official Journal of the American
Psychopathological Association [online], 2001, Vol 42, Nr 5, accesat in data de 15.01.2022,
disponibil la https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11559861/

9:România, Legea Drepturilor Pacientului nr. 46/2003, În Monitorul Oficial al României,

Partea I nr 51 din ianuarie 2003, disponibilă la: http://legislatie.just.ro/Public/
DetaliiDocument/41483, accesat la data 13.01.2022.
10: Scripcaru Gh, Boișteanu P, Astărăstoae V, Chirita V, Scripcaru C, Psihiatrie medico-
legală, București, Ed. Polirom, 2002, p. 342.
11. Seymour L, Halleck M.D., „Legal and Ethical Aspects of Behavior Control, The
American Journal of Psychiatry, 2020 [online], accesat in data de 15.01.2022, disponibil la
https://doi.org/10.1176/ajp.1974.131.4.381
12: Sumsion T, Lencucha R. Balancing challenges and facilitating factors when
implementing client-centered collaboration in a mental health setting. British Journal
Occupational Therapy.[online], 2007, accesat in data de 15.01.2022, disponibil la
https://doi.org/10.1177%2F030802260707001203

10
13: Williamson L, McLean S, Connell J. „Clinical ethics committees in the United Kingdom:
towards evaluatio”,. Med Law Int, 2007, [online], accesat in data de 14.01.2022, disponibil
la: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18270545/

11