UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

SPECIALIZAREA NUTRIȚIE ȘI DIETETICĂ ANUL II

ETICA ÎN CERCETARE

Student:

Pop Andrada Diana

ORADEA

2022
 CUPRINS

Introducere..................................................................................................................2
Capitolul 1. Repere istorice în etica cercetării…….......................................................3
Capitolul 2. Principii de etică în cercetare....................................................................5
Concluzii.......................................................................................................................7
Bibliografie....................................................................................................................8
 INTRODUCERE

Termenul etică provine din cuvântul grec ethos care se traduce prin „felul sau maniera de a
fi”. Scopul acestui domeniu este de a descoperi şi a introduce principiile prin care caracterul şi
acţiunea umană să poată fi judecate. Etica este o știință social care se ocupă cu studiul valorilor și
al condiției umane din perspective principiilor morale și al rolului lor în viața socială.

Etica medicală se preocupă de aspectele morale ale practicii medicale. Întregul

comportament uman a fost modelat de-a lungul secolelor în jurul unor valori fundamentale,
acestea sunt valori etice. Două dintre cele mai importante valori etice sunt viața și libertatea.
Pornind de la aceste două valori, putem construi două principii etice: respectul datorat vieții și
respectul autonomiei persoanei. Sarcina medicului este de a păstra sănătatea omului. Pentru
împlinirea acestei sarcini el acționează cu știința și conștința sa.

Progresul medical se bazează pe cercetare, care în ultimă instanță trebuie să se facă și pe om.
Cercetarea pe fiinţa umană poate fi făcută numai dacă se respectă anumie norme pe care trebuie
să le urmeze în mod obligatoriu pentru a fi în concordanţă cu reglementările internaţionale în
domeniu.
 REPERE ISTORICE ÎN ETICA CERCETĂRII

Normele eticii cercetării pe subiecţi umani care sunt astăzi în vigoare provin din reacţia
comunităţii internaţionale asupra experimentelor medicale imorale efectuate de-a lungul timpului
în toata lumea şi care au culminat cu cele efectuate de regimul nazist. Experimentele efectuate de
către naziști pe prizionerii din lagărelel de concentrare au condus în final la apariția Codului de la
Nurenberg. Au fost derulate cel puțin 26 de tipuri de experimenete care au ridicat importante
probleme etice și ștințifice legate în special de respectul persoanei dar și de utilizarea rezultatelor
obținute. În momentul desfășurării unora dintre cele mai abominabile experimente pe om, existau
de fapt ghiduri de derulare a cercetărilor medicale și acestea erau disponibile medicilor germani
în momentul derulării experimentelor.

Începând cu procesul de la Nürnberg din 1947, principiile etice ale cercetării pe subiecți
umani au fost definite pornind de la consimțământul informat și voluntar al participanților la
cercetare. Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au
adăugat, apoi, principiul priorității bunăstării fizice a persoanei în raport cu interesele pacienților
în general. În 1961, opinia publică din întreaga lume a fost șocată de „scandalul talidomidei”,
care a cauzat moartea a 2000 de copiii și apariția de dizabilități grave la alți 10.000. Autoritățile
guvernamentale au fost obligate să ia măsuri și să creeze reglementări privind testarea noilor
medicamente. În 1964, Asociația Medicală Mondială (AMM) a adoptat Declarația de la Helsinki
și desfășoară o muncă continuă de revizuire și adaptare a acesteia, ca ghid destinat medicilor care
efectuează activități de cercetare pe subiecți umani.

Ultimii șaizeci de ani au fost martorii unei dezvoltări rapide a unei varietăți de coduri,
reglementări și legi privind etica cercetării pe subiecți umani. Pe măsură ce experimentele
medicale s-au deplasat către sectorul public, deciziile lăsate anterior la latitudinea conștiinței
fiecărui medic au început să fie monitorizate public. Un nou echilibru între exercitarea autorității
și sporirea gradului de autonomie au început să fie observate în relația dintre cercetători și
subiecții cercetărilor.
 Progresul științei și tehnologiei duce la dezvoltarea continuă a principiilor și criteriilor etice
pe măsură ce varietatea noilor subiecte de cercetare continuă să sporească – a se vedea situațiile
reproducerii asistate, cercetărilor privind celulele stem, diagnosticelor pre-natale și eutanasiei.

Evaluarea cererilor de aprobare a studiilor de către comitetele de etică a cercetării și de către

autoritățile naționale competente contribuie la asigurarea bunăstării fizice, siguranței și protecției
participanților la studiile clinice. Toate părțile implicate (inclusiv reprezentanții pacienților) au
interesul să coopereze pentru a asigura și îmbunătăți desfășurarea etică a studiilor clinice.
 PRINCIPII DE ETICĂ ÎN CERCETARE

Cercetarea ştiinţifică se supune unor reguli de etică şi morală derivate din principiile etice de
bază ale societăţii umane. Beneficiarii cercetării ştiinţifice sunt societatea ca întreg şi cercetătorul
ca individ, de unde obligaţia morală de grup şi individuală de a asigura binele subiecţilor. Orice
activitate de cercetare medicală va fi efectuată cu respectarea strictă a principiilor fundamentale
ale exercitării profesiei de medic, în respect deplin faţă de fiinţa şi de specia umană şi cu
respectarea strictă a condiţiilor prevăzute de lege şi normele profesiei.

Progresul cunoaşterii este bazat pe libertatea cercetării ştiinţifice. Această libertate este
îngrădită de: respectarea demnităţii şi a drepturilor omului, protecţia animalelor și protejarea
mediului ambiant. Cinstea cercetătorului faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi cercetători
constituie un principiu etic de bază pentru buna conduită în cercetarea ştiinţifică. Necinstea poate
conduce la o imagine nepotrivită a ştiinţei şi poate altera încrederea reciprocă a cercetătorilor.
Onestitatea cercetătorului ştiinţific asigură respectarea contribuţiilor predecesorilor,
concurenţilor şi partenerilor şi conduce la diminuarea numărului de erori şi exagerări.

Beneficiarul cercetării trebuie să-şi asume responsabilitatea de menţinere a stării de bine a

subiecţilor cercetaţi, cercetarea nu va viola niciun drept uman. Cercetătorii au obligaţia de a
folosi subiecţi umani numai după ce siguranţa unui medicament sau a unei proceduri a fost
stabilită pe animale. Conform codului de deontologie medicală din 30 martie 2012 al Colegiului
Medicilor din România (CapII, Art.14,), medicul se va asigura că persoana supusă studiului sau
cea îndreptăţită să îşi dea acordul cu privire la intervenţia medicală, a primit informaţii adecvate
în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi a riscurilor
previzibile şi în general acceptate de societatea medicală.

Informarea vizează procedurile, scopurile cercetării şi/sau a procedurii, riscurile şi beneficiile

anticipate, procesele alternative (dacă este implicată terapia). Personalul de cercetare-dezvoltare
are obligaţia de a clarifica gradul de risc ce caracterizează rezultatele cercetării-dezvoltării. În
desfăşurarea activităţilor de cercetare vor fi luate în considerare toate consecinţele care pot fi
prezise pe baza datelor ştiinţifice, alături de acelea a căror probabilitate nu poate fi negată chiar
dacă nu este dovedită ştiinţific. Subiectului i se fa oferi posibilitatea de a pune întrebări.
Conform aceluiaşi cod (CapII, Art.11), nicio intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua
decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul scris, liber şi în cunoştinţă de cauză.

Primul caz documentat de litigiu în privinţa consimţământului s-a consemnat în anul 1767 - 2
chirurgi au recomandat unui pacient fracturarea calusului vicios pentru alinierea oaselor.
Tribunalul a decis: “este uzul şi legea chirurgilor să obţină consimţământul pacienţilor înainte
de operaţie şi că cei doi chirurgi au violat regula binecunoscută şi acceptată a
consimţământului”. După Simon R., Clinical trials.. Lippincot Williams&Wilkins, 2002, citat de
Bild Eduard RRE, vol 2, nr 4, 2004.

Înrolarea într-un studiu clinic sau experimental uman se va face în mod voluntar, cu condiţia
certitudinii că subiectul a înţeles în profunzime conţinutul şi implicaţiile acceptului. În aceleaşi
condiţii, consimţământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată. Dacă cercetătorul
consideră că continuarea programului de cercetare este prea riscantă pentru subiect sau că îi va
compromite starea de sănătate, el are dreptul să întrerupă studiul, fără a putea fi obligat să îl
continue.

Cooperarea şi colegialitatea în grupurile de cercetare ştiinţifică reprezintă o protecţie faţă de

erorile ştiinţifice şi faţă de fraudă, asigurând transparenţa rezultatelor şi conducând la creşterea
valorii produselor ştiinţifice. Cooperarea trebuie să permită schimbul de idei, criticile reciproce,
verificarea reciprocă a rezultatelor etc.

Originalitatea şi calitatea produselor ştiinţifice trebuie să primeze asupra cantităţii la

evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice. Cercetarea ştiinţifică nu trebuie să conducă la pagube
sociale sau individuale. Acest principiu este de mare importanţă în special pentru elaborarea de
teme finanţate din fonduri publice. Finanţarea cercetării din fonduri publice trebuie făcută, cu
multă transparenţă, pe baza unor criterii acceptate de comunitatea ştiinţifică şi care sunt în
concordanţă cu strategia naţională a cercetării ştiinţifice.

Rezultatele cercetării vor fi făcute publice, indiferent de conotaţia lor: pozitivă sau negativă.
Metodologia de diseminare a rezultatelor cercetării: publicaţii, prezentări publice, evaluarea
rezultatelor cercetării. La sfârşitul fiecărei emisii ştiinţifice se va preciza contribuţia efectivă a
fiecărui autor: cantitativ şi calitativ (cu precizarea tipului de activitate desfăşurată: proiectarea
cercetării, concepţie, execuţie, culegere de date, prelucrare statistică, tratament, redactare, etc).
 CONCLUZII

Etica cercetării ştiinţifice este ansamblul de valori, principii, reguli morale, metode de
decizie,  drepturi, virtuţi ale persoanei, menit să influenţeze conduita cercetătorilor, să-i
responsabilizeze prin avantaje şi sancţiuni adecvate şi totodată să protejeze subiecţii cercetării de
abuzurile primilor, să apere cetăţenii de posibilele efecte nocive ale cercetării ştiinţifice

Astfel, monitorizarea activității ştiinţifice şi inovaționale la toate nivelurile, desfășurarea

acestea în conformitate cu legislația națională, cu exigenţele Spaţiului European al Cercetării şi
cu principiile etice acceptate de către comunitatea ştiinţifică internaţională va duce la creşterea
rolului ştiinţei în societate.

Rostul regulilor morale ale cercetării e să ajute cercetătorii să ia decizii morale în situaţii

dilematice în limitele profesiunii lor, să evite să-şi dăuneze unii altora şi subiecţilor cercetaţi, să-i
îndrume  în direcţia slujirii binelui comun, cu respectul prioritar cuvenit fiecărei persoane, a cărei
valoare e absolută: ea depăşeşte ca prioritate acordată orice scop social de interes general şi orice
realizare a cercetării ştiinţifice.  
BIBLIOGRAFIE:

1. Viorel Daghie- Etică și deontologie medical, editura Național, București, 2000.

2. Ghid practice privind cercetarea în etica ștințifică,
http://date-cdi.ro/sites/default/files/uploads/1.%20ghid%20privind%20etica
%20%C3%AEn%20cercetarea%20%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83%20.pdf
3. https://toolbox.eupati.eu/resources/etica-in-cercetarea-medicala-pe-subiecti-umani/?
lang=ro
4. https://www.researchgate.net/publication/
289673418_Cercetarea_biomedicala_si_etica_cercetarii
5. https://www.researchgate.net/profile/Garofita-Mateescu/publication/
267784037_PERSONALITATEA_MEDICALA_INTRE_CERCETAREA_STIINTIFIC
A_SI_APLICATIA_PRACTICA/links/55cca71608ae5b71d57aa589/
PERSONALITATEA-MEDICALA-INTRE-CERCETAREA-STIINTIFICA-SI-
APLICATIA-PRACTICA.pdf