REFERAT ISTORIA FARMACIEI

REALIZAT DE : FLOREA IONELA TEODORA PROFESOR :

PRIMELE FARMACII MILITARE ROMANESTI

Medicatia de oficina in slujba ostasilor, inainte de infiintarea

spiteriilor ostasesti
In secolele XVII-XVIII, in apusul Europei s-au facut mari pasi in domeniul medicinei si farmaciei, cand alaturi de medicamente vegetale, se utilizau tot mai multe medicamente chimice si preparate galenice. Ca urmare a descoperirilor geografice si a largirii legaturilor comerciale cu toate continentele, s-au introdus medicamente exotice, ca : frunzele de coca, balsamul de Peru, scoarta de China, camfora, nuca vomica, radacina de Ipeca si multe altele. Doarece erau active si noi, au intrat cu usurinta in compozitia medicamentelor deja cunoscute. Specifica primei jumatati a secolului al XIX-lea a fost izolarea si purificarea principiilor active din plante. Dupa izolarea morfinei(1806), a chininei(1820), a atropinei(1831), a urmat izolarea si purificarea a numeroase alte principii active. In acelasi timp s-a extins prepararea tincturilor si a extractelor, care ofereau o dozare si o conservabilitate mai buna, o actiune terapeutica mai constanta. Odata cu sinteza ureei, s-a deschis calea produselor organice de sinteza, precum cloroformul si chloralul. La inceputul secolului al XIX-lea, baza prepararii medicamentelor era exclusiv munca de receptura, in laboratoarele galenice si chimice ale farmaciilor. Totusi acestea necesitau aparatura, cunostinte si practica superioara medicinii populare. Desi in multe tari din Europa exista tendinta uniformizarii denumirilor in limba latina a plantelor si farmacopeele, Tara Romaneasca, datorita vitregiei conditiilor istorice, nu au avut nici scoli de farmacie si nici farmacopee proprie. Poate ca si bogata farmacoterapie populara a intarziat introducerea medicatiei de oficina. Cu timpul medicamentul a devenit mai scump si astfel in cautare de clienti, spiterii si farmacistii au dat medicamente pe credit si ostasilor. Medicamentul preparat prin metodele medicinii populare a ramas insa un concurent serios al medicamentului de oficina, iar medicii si farmacistii, avand incredere in stat si-a indreptat atentia catre ostasi si conducatorii lor.

Uneori gratuit, de cele mai multe ori cu plata achitata de Divan, ostasii au inceput sa beneficieze si de medicatia de oficina. Astfel, apar primii furnizori de medicamente la unele corpuri de oaste, in mod izolat si numai in orase mari, inainte de infiintarea ostirii moderne romanesti, respectiv inainte de infiintarea primelor spiterii militare. Informatii documentare privind medicamentele folosite pentru

vindecarea ranilor de razboi-pana in anul 1831

Letopisetul Farmaciei Militare Romanesti incepe cu mult inainte de 1831, anul organizarii armatei permanente si a serviciilor sanitare militare in Muntenia si Moldova, cand pentru ostenii raniti totdeauna se gasea un mijloc la indemana pentru calmarea durerii si pansarea ranilor. In Evul Mediu, domnitorii erau tratati cu medicamenteaduse din Transilvania (Brasov, Bistrita, Sibiu), din Austria si Italia, in timp ce luptatorii de rand erau tratati cu leacuri, dupa experienta milenara a poporului. La 4 decembrie 1502, Stefan cel Mare scria dogelui Leonard Loredano sa inlesneasca cumpararea unor medicamente prescrise de doctoral Matei Muriano,pentru tratarea ranii sale de razboi, iar un an mai tarziu se adreseaza dogelui Venetiei pentru ai trimite, in acelasi scop, medic si medicamente, dar nici leacurile straine, nici cele locale, nu l-au ajutat pe viteazul voievod sa-si vindece rana si sa supravietuiasca. Mai numeroase erau trimiterile de medicamente ca marfuri si ca dovezi de prietenie din partea oraselor Transilvaniei. Alexandru Voda din Muntenia a contractat unele afectiuni de pe urma luptelor purtate contra lui Ion Voda. In semn de prieteni, brasovenii ii trimit fara plata niste pilule. In cursul secolului al XVI-lea ostenii raniti in numeroase razboaie erau tratati de barbieri-chirurgi. La inceputul secolului urmator, precum si mai tarziu, acestia erau in numar destul de mare. De buna voie sau obligati ei insoteau ostile fiind apoi rasplatiti dupa serviciile aduse, unii ajungand chiar la o situatie sociala ridicata. Barbierii-chirurgi isi pregateau singuri leacurile de altfel destul de simple. Este de presupus ca foloseau propriile lor instrumente atat pentru barbierit cat si pentru mica chirurgie, iar ca material de pansament scama de in sau de canepa, fasiile de tesaturi vechi si spalate plasturi foi de patlagina, sau alte leacuri vegetale traditionale in medicina popular dintre care nu puteau sa lipseasca, otetul, rachiul si usturoiul.

Spre sfarsitul secolului al XVII- lea, se semnaleaza un inceput de organizare sanitara in viata civila si in ostirea Tarii Romanesti cand se formeaza un mic nucleu sanitar din medicii de curte si de obste, putini la numar cu ajutoarele lor, care organizau adevarate ambulante sanitare.Uneori medicamentele aduceau mai mult rau decat foloase daca erau administrate de oameni de rea credinta. In scrierile lui Dimitrie Cantemir se gasesc numeroase referiri despre medicamente si boli: trusele, cutiile sau laditele in care firigii (chirurgii) isi tineau instrumentele si materialele de pansamente erau numite chichite nefiind altceva decat truse si mici farmaci i portative pentru tratamentele ambulatorii si de campanie. Comertul de bacanie cu vanzatorii de radacini si buruieni uscate au furnizat de asemenea leacuri pentru ostasi,iar spiteriile aparute prin targurile Munteniei si Moldovei in secolul al XVIII-lea si in continuare vindeau medicamente si pentru ostasii raniti,care in afara de hrana acestia primeau de la spiterii medicamente contra ciumei. La inceputul secolului al XVIII-lea apar primii farmacisti sau spiteri la curtea domnitorilor. In afara de medicamentele cu plata, spiterii obisnuiau sa mai distribuie si gratuit cu medicamente ostasilor si saracilor. Intr-o perioada de aproape patru decenii, in cererile pentru obtinerea dreptului de a deschide o farmacie, multi solicitanti veniti din Transilvania se angajau sa distribuie gratuit medicamente pentru ostasi, iar pentru domnitori si boieri incepand cu Constantin Brancoveanu au existat medici si spiteri de curte care foloseau medicamente de spiterie, in schimb ostasii utilizau remedii empirice, populare. Manuscrisele vechi cuprindeau numeroase retete medicale populare pentru diverse boli, care desigur au servit si pentru vindecarea ostenilor raniti si bolnavi. Pregatirea personalului mediu de farmacie (1831-1858) Dupa o serie de cercatari, medicul si istoricul G. Barbu a stabilit ca in Tara Romaneasca sau pregatit subchirurgi,ajutori de farmacisti si subveterinari incepand cu anul 1831.Scoala ostaseasca de cadre auxiliare sanitare s-a bazat pe o prevedere, care consta in instruirea felcerilor de catre doctorul regimentului. Medicii spitalelor ostasesti au avut intotdeauna nevoie de un personal auxiliar sanitar, care sa efectueze serviciu permanent, sa ingrijeasca bolnavi, sa aplice tratamente, sa prepare sis a distribuie medicamente simple. Elevii invatau practic, lucrand si in acelasi timp isi insuseau notiuni de ingrijire a bolnavilor, dar si de preparare a medicamentelor.

Acestia invatau atat langa patul bolnavului, cat si in spiteriile spitalelor ostasesti. Acest mod de pregatire s-a intalnit si in alte tari din Europa, precum Franta la inceputul secolului al XIX-lea. Insa nu era destul de clar pentru ce anume sunt pregatiti acestia, daca pentru meseria de felcer sau pentru a fi ajutor de spiter si astfel dupa 1859 li s-a cerut o determinare precisa a profesiei si au fost obligati sa aleaga fie serviciul de subchirurg, fie pe cel de asistent de farmacie. Cand tinerii erau recrutati, cerinta era ca acestia sa fie ostasi destoinici si cu stiinta de carte, iar cei care nu se incadrau in aceste cerinte erau trimisi inapoi la unitati sau in serviciul spitalului ca nevrednici de slujba. Cei mai buni dintre ei erau indreptati spre mestesugul spitariei, fiind nevoiti sa invete limba latina si sa deprinda lucrarile de gestiune. Unii dintre ei primeau chiar salariul la fel de bun ca al farmacistului Pruzinsky, pentru ca armata nu tinea cont de detinerea unei diploma, atata timp cat serviciul se indeplinea pentru multumirea medicului si nu existau reclamatii. Chiar daca in provincie nu se prea utilizau medicamente, in Bucuresti, la Spitalul Ostasesc, medicatia devenea din ce in ce mai costisitoare, iar pentru a inlatura orice abuz, ostirea a dat ordin ca fiecare reteta sa fie semnata si de comandantul garnizoanei. Odata cu venirea farmacistului Francisc Pruzinsky s-a observat ca farmacia militara a intrat pe mainile unui maestru. Din prima zi, acesta a abordat o atentie deosebita documentelor de distribuire a medicamentelor. Aceste documente, pastrate pana in zilele noastre, ne permit sa cunoastem numeroase aspect ale farmaciei militare romanesti in faza ei de debut, odata cu angajarea lui Pruzinsky, intr-o perioada de activitate infloritoare. Sistemul de evidenta a medicamentelor s-a transmis peste noua ani si la spiteria militara din Braila, iar mai tarziu, prin Scoala Nationala de Medicina si Farmacie, in toate farmaciile militare. Armata se inscrie astfel, printre primele institutii din Tara Romaneasca cu o buna contabilitate, avand conditii sa functioneze satisfacator si inainte de sosirea lui Pruzinsky. Desi nu i se poate reconstitui intocmai aspectul interior, farmacia militara dispunea, inca din 1839, de doua rafturi cu sase despartituri si trei randuri de cutii mari, precum si de 18 cutii mici, toate cu manere de alama galbena, pe rafturi se aflau cutii mici si rotunde vopsite in negru, cateva dulapuri, o masa pentru receptura, vesela si ustensile care completau inventarul farmaciei. Farmacia a continuat sa functioneze in aceste conditii pana in 1843, cand Spitalul Ostasesc si farmacia lui au fost vizitate de domnitorul Gheorghe Bibescu, care nemultumit de starea

spitalului, a instituit o comisie care sa execute un control minutios. Comisia, a carei componenta nu a putut fi stabilita pana in present, a constatat unele nereguli care priveau si legaturile sectiilor spitalului cu farmacia. Retetele erau semnate de mecidi cu intarziere, iar medicamentele nu erau preparate intotdeauna in aceeasi zi, cu exceptia celor care purtau mentiunea de grabnic, panza pentru fesi si scama (un fel de vata preparata prin scamosarea panzei vechi, spalate si inalbite) nu se gaseau indeajuns si nu exista nicio rezerva de instrumente de chirurgie, iar cele existente nu se aflau conform nevoilor. O etapa destul de importanta a inceput din anul 1855, prin infiintarea de catre Davila a Scolii militare de mica chirurgie. Desi era create initial pentru cadre auxiliare, si-a schimbat organizarea pentru pregatirea cadrelor superioare de medici si farmacisti. Carol Davila si progresul farmaciei militare romanesti Carola Davila (1828-1884) a servit in armata romana intre anii 1853 1884, astfel cunoscandu-se numeroase amanunte din viata si activitatea sa ca sef al serviciului sanitar militar, ca director in directia sanitara din Ministerul de Interne, ca promotor al invatamantului superior medical, farmaceutic si veterinar, ca medic si om de cultura, ca profesor si pedagog, ca iubitor al patriei sale adoptive, ca cetatean. Davila a profesat ca medic in armata si in aceasta calitate a ajuns inspector general, ocupand cel mai inalt post in ierarhia medicilor militari, astfel numeroase lucrari ale contemporanilor sai au fost consacrate acestui mare om. Domeniile de farmacie inclusiv farmacia militara in care si-a impus punctul de vedere au fost numeroase, iar primind conducerea Spitalului Ostasesc din Bucuresti, a gasit functionand de peste 20 de ani o farmacie militara. Aceasta era modesta cu personal putin iar din cauza lipsei de fonduri aspectul farmaciei nu era multumitor. Atat de insemnata a fost dinstanta dintre ce a gasit si ce s-a realizat sub conducerea sa incat unii medico-istorici au afirmat ani de-a lungul ca Davila a fost acela care a infiintat farmacia militara. Dupa unire, Davila a fost numit seful serviciului sanitar militar al intregii ostiri, cand a fost pus in situatia de a aduce o contributie si la progresul intregii farmacii romanesti.A reusit sa introduca sistemul zecimal de masuri si greutati mai intai in paralel, apoi inlocuind vechiul sistem, sa stimuleze elaborarea si aplicarea unui tarif romanesc de taxare a medicamentelor.

Farmacistii militari au fost recunoscatori lui Davila pentru ca a ridicat farmacia militara la inaltimea unei sarcini nationale. Instructiunea data primilor elevi farmacisti recrutati de pe intreg teritoriul Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei a fost de un nobil patriotism. De aceea cel mai mare succes l-au avut absolventii Scolii Nationale de Farmacie in armata si la spitale, acolo unde serveau in cea mai mare masura interesele cele mai inalte ale populatiei. Ca urmare a sprijinului sustinut al lui Davila bugetul farmaciei militare a crescut, numarul cadrelor de farmacisti militari s-a marit,iar farmacia militara s-a perfectionat, organizand serviciul sanitar in vederea razboiului pentru Independenta Romaniei. Prima farmacie militara romaneasca de campanie (1859-1877) Cea mai importanta contributie a farmaciei militare romanesti a fost organizarea farmaciilor regimentare pentru sustinerea asistentei medicale din tabara militara a armatei nationale de la Floresti-Prahova, in vara anului 1859. Farmacia Taberei dispunea de 191 de medicamente dintre care majoritatea o formau cele vegetale. Foarte interesant este faptul ca denumirile medicamentelor din tabara scrise in limba latina sunt mult asemanatoare cu actuala denumire comuna internationala (DCI) a medicamentelor, acestea regasindu-se si in prima Farmacopee romana. Dotarea cu ustensile de lucru desi redusa, era satisfacatoare, in farmacie existau cumpene de uncii si grani, cutii cu greutati farmaceutice sau dramuri, spatula de fier, mojare de alama si serpentin, tulumbe de sticla si de cositor pentru injectii, adica pentru spalaturi uretrale si pentru rani. In farmacie se executau: decocturi simple si compuse, infuzii, liniment, ape medicamentoase, pilule, solutii, spirturi, emulsii, pulberi simple si compuse, unguente. Medicatia a fost activa, variata si destul de complexa fata de posibilitatile farmaciei de campanie. Farmaciile portative au fost confectionate dupa un model original, timpul nepermitand consultarea unor modele din strainatate. In anii ce au urmat aceste farmacii portative, reparate si completate au fost folosite in marsuri, taberi, la carantine, oriunde a fost nevoie de o asigurare cu medicamente, astfel prima farmacie de campanie a deschis drumul unei frumoase traditii in armata romana.

 Personalul farmaceutic militar La Bucuresti, elevii clasei de farmacie din Scoala Nationala ofereau sprijin in prepararea medicamentelor,pe cand farmacia militara mai dispunea si de un numar mic de asistenti de farmacie cu grade si drepturi de subofiteri. In anul 1860, au fost avansati primii farmacisti de batalion dintre elevii Scolii Nationale. Insa piatra de temelie a organizarii corpului sanitar militar roman s-a asezat prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cand in armata s-au prevazut importante functii de medici, farmacisti si subofiteri militari. Contabilitatea farmaceutica In perioada dinaintea Unirii, evidenta materialelor se tinea in modul cel mai simplu posibil fara registre, doar cu foi volante pentru extrasele lunare, care prevedeau soldurile la inceput si la sfarsit de luna. Dupa Unire se defineste un sistem unic de contabilitate a medicamentelor si a materialelor sanitare, in concordanta cu regulile generale stabilite de armata si pe plan national. Intrarea si iesirea medicamentelor se efectua prin operatiuni pe tabelul extras al medicamentelor consumate. Aceste tabele se imbogatesc cu timpul in ceea ce priveste numarul de file, sortimente si cantitati, formularele erau liniate manual, simplu, cu text scris de mana intrun singur exemplar, iar acest sistem s-a pastrat si dupa venirea lui Davila. Aprovizionarea prin licitatie apare ca unica solutie pentru asigurarea furniturilor pentru stat si armata la preturile cele mai scazute oferite pe baza concurentei intre comercianti. Tranzactia fiind publica oferea unele garantii privind corectitudinea, insa acest sistem s-a perfectionat cu timpul, mai ales dupa Primul Razboi Mondial. Pregatirea cadrelor de farmacie Pana in 1857 in Principatele Unite si Ttransilvania nu s-a organizat nicio scoala pentru pregatirea farmacistilor,iar tinerii dornici de a invata mestesugul prepararii medicamentelor faceau ucenicie la o farmacie apoi plecau in strainatate unde completau pregatirea cu studii

teoretice timp de doi ani si obtineau diploma de magistru. Dupa 1859 nevoile de farmacisti ale ostirii au crescut si astfel au fost angajati ultimii farmacisti care au studiat in strainatate pana la razboiul pentru Independenta. Datorita lui Davila a doua jumatate a secolului al XIX-lea a adus inceputul pregatirii de cadre nationale de farmacie, atat pentru armata cat si pentru viata civila. Elevii scolii militare de chirurgie faceau practica prin rotatie la farmacia militara timp de 6 saptamani. Cu timpul Davila a intrat mai profund in miezul problemelor serviciului sanitar si si-a dat seama de necesitatea pregatirii de farmacisti pentru armata, de aceea a infiintat o noua clasa de farmacie, iar scoala de chirurgie s-a transformat in Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. Astfel a pus bazele invatamantului farmaceutic universitar, fapt fara precedent in Principatele Unite si se preciza ca scoala va pregati farmacisti nu numai pentru ostire ci si pentru nevoile spitalelor si districtelor. Farmacoterapia populara in slujba ostasilor Desi nu se gasesc date documentare concludente, se poate presupune ca pentru tratamentul ostenilor raniti in luptele pentru apararea familiilor si comunitatii s-au folosit cele mai simple leacuri, chiar inainte de intemeierea voievodatelor romane. Cu timpul acestea au circulat si s-au imbogatit, iar unele substante chimice se gaseau inca din secolul al XVI-lea. Mai tarziu prepararea medicamentelor care se transmiteau oral a capatat o inscriere sub forma de reteta populara, forma mai explicita si mai corecta pe care o gasim in numeroase manuscrise in toate regiunile tarii : de taiere de sabie: rasina doua dramuri si tamaie doua dramuri si sacaz un dram si sau de oaie patru dramuri si ceara un dram si se amesteca acestea toate la un loc si se leaga la rana.; cine are rani piseaza frunze de urzica cu untura veche curata ranile si se vindeca. Asemenea retete populare erau numeroase, multe din ele foloseau plante vulnerare ca patlagina, sunatoarea, urzica, iar remediile populare de tipul celor mai de sus se foloseau in toate ocaziile, atat in timp de pace, cat si in timp de razboi, pentru tot felul de rani si raniti. Se foloseau de asemenea retete populare pentru vindecarea ostasilor bolnavi de raceala, raie, ciuma, pentru ca defapt au existat tot timpul corpuri de oaste in Tarile Romane. Evident si medicina culta a influentat medicina populara. Medicamentele preparate local dupa retele medicinii populare romanesti cu ustensile si mijloace de masurat rudimentare erau intrebuintate si de trupele straine de ocupatie sau intrecere prin Principate.

BIBLIOGRAFIE: - Lector univ. col. dr. farm. Constantin Iugulescu PAGINI DIN
TRECUTUL FARMACIEI ROMANESTI,Craiova, Editura Sitech, 2008