FILIP D.

ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

Evolutia farmacie romanesti in perioada 1859-1944

A doua jumatate a secolului XIX este marcata , in Principate, de mari evenimente: Unirea principatelor (1859); reformele din timul domnitorului Alexandru Ioan Cuza; cucerirea independentei dupa Razboiul din 1877; rascoalele taranesti si miscarile muncitoresti catre sfarsitul secolului; infiintarea Partidului Social-Democrat roman(1893). In transilvania, obiectivele Revolutiei burghezo-democrate din 1848 au fost : inlaturarea relatiilor feudale; desfiintarea privilegiilor nobilimii; abolirea absolutismului; eliberarea nationala a popoarelor subjugate. Dupa infrangerea revolutiei, a urmat reactiunea absolutismului austriac. In 1867, prin "Pactul Dualist", Transilvaniei i s-a retras relativa autonomie de pana atunci, fiind inglobata Ungariei din punctele de vedere administrativ si politic. Pe plan sanitar, aceasta perioada cunoaste mari realizari, printre care cele mai importante sunt: unificarea serviciilor sanitare din Romania (1862) si elaborarea primei legi sanitare moderne(1874); ameliorarea sistentei medico-farmaceutice in centrele mari, pe cand in Principate starea sanitara continua sa fie deficitara in mediul rural si in orasele, iar in Transilvania asistenta medicala a taranimii iobage si a paturii muncitoresti este cu totul insuficienta, in contrast cu marile orase; Infiintarea primelor scoli superioare medicofarmaceutice si apoi dezvoltarea acestora la statiul de facultati. In perioada luptei pentru unirea principatelor, pe plan medical si farmaceutic s-au inregistrat cateva realizari de o deosebita importanta, legate de numele lui Carol Davila. Doctorul Davila, francez de origine, a venit la noi in 1953, pentru reorganizarea serviciului sanitar militar. Pe langa indeplinirea cu succes a acestei sarcini, el si-a castigat mari merite si ca reformator si conducator al serviciului sanitar civil. Davila a introdus , date fiind calitatile exceptionale de organizator, o serie de elemente noi in activitatea farmaceutica la noi in tara, contribuind astfel la modernizarea acestei

FILIP D. ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

profesiuni. Prin adoptarea unor masuri de foarte mare importanta, farmacia romaneasca a fost scoasa de sub influenta celei austriece, creandu-i-se astfel o independenta totala. printre masurile initiate de Davila in anii care au precedat Unirea, se situeaza in prim plan organizarea unui invatamant medical si farmaceutic adecvat necesitatilor de atunci ale tarii. In 1855, Davila a obtinut autorizarea de a infiinta la Spitalul Ostirii o scoala de chirurgie. Aceasta data poate fi considerata si ca inceputul invatamantului farmaceutic romanesc, deoarece Davila a pregatit la aceasta scoala si cativa elevi in farmacie. Elevul in farmacie putea sa efectueza stagiul de practica si stagiul de asistent in tara, dar pentru obtinerea diplomei de magistru in farmacie trebuia sa frecventeze o scoala din strainatate. Davila a primit primii elevi la stagiul de practica in anul 1855, avand la dispozitie farmacia Spitalului militar. O particularitate a scolii lui Davila era faptul ca primea elevi numai cu patru clase primare, motiv pentru care, concomitent cu practica, acestia trebuiau sa-si completeze studiile liceale in vederea trecerii bacalaureatului. Dupa cel putin trei ani de practica in farmacie, elevii obtineau un atestat pe baza caruia se puteau prezenta la examenul de asistent in farmacie. Acest examen, care se depunea pana atunci in fata corporatiei farmacistilor, se va depune in viitor la Scoala de Farmacie. Pentru a deveni licentiat sau magistru in farmacie, asistentul trebuia sasi completeze studiile, sa treaca bacalaureatul si sa-si dea examenele riguroase, care in prima etapa de fiitare a scolii erau in numar de patru. Dupa infiintarea Facultatii de Medicina(1869), invatamantul farmaceutic, sub numele de Scoala Superioara de Farmacie, este anexat noii facultati (1870), insa activitatea acesteia incepe sa scada, iar in 1878 Eforia Spitalelor Civile refuza sa mai intretina laboratoarele scolii. Dupa 1880 se intreprind actiuni in scopul reorganizarii invatamantului farmaceutic. In 1883 profesorii Scolii si Societatea Farmacistilor intocmesc un memoriu si-l trimit la Ministerul de Interne. Regulamentul de reorganizare prevedea ca Scoala de Farmacie sa formeze asistenti de farmacie si farmacisti de clasa a II-a(ambele categorii trebuiau sa aiba la baza 4 clase gimnaziale) si farmacisti de clasa I(carora li se cerea bacalaureatul). Lipsa bazei materiale si a profesorilor a determinat ramanerea Scolii in vechea forma. Dupa moartea lui Davila (1884), Scoala de Farmacie decade, dar o sa renasca in 1897 an in care a fost numit profesor Stefan Minovici.

FILIP D. ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

Din Memoriile sale rezulta urmatoarele idei: Scoala de Farmacie trebuie sa fie independenta fata de facultatile de medicina si de stiinte si sa aiba conducere proprie; studentii trebuie sa fie strict selectionati si urmariti atent in timpul scolarizarii; viitorii farmacisti trebuie temeinic pregatiti, nu numai practic ci si teoretic, ca si in vederea utilizarii lor in industria farmaceutica; cunostintele de farmacognozie trebuie sa fie ample, pentru a se putea folosi resursele naturale ale florei; farmacologia predata viitorului farmacist trebuie diferentiata de aceea predata viitorului medic. Prin legea din 1898, invatamantul farmaceutic devine universitar, in cadrul Facultatii de Medicina. Regulamentul din 1904 prevedea: obligativitatea bacalaureatului; cinci ani de studiu (primii 2 - stagiu de practica, iar ultimii 3- studii teoretice si lucrari practice); titlul de farmacist este universitar. In 1914 Consiliul Facultatii de Medicina solicita separarea invatamantului farmaceutic de cel medical, dar izbucnirea primului razboi mondial impiedica luarea acestei masuri si invatamantul farmaceutic continua sa functioneze in conditii nesatisfacatoare. In 1919 Consiliul Facultatii de Medicina cere din nou organizarea unei facultati de farmacie; profesorii si stundetii cu vederi progresiste militeaza activ pentru independenta invatamantului farmaceutic. In perioada 1898-1923 numarul studentilor a fost de aproximativ 5000, iar al licentialilor de 600 (in medie 25 pe an). In 1923 la staruinta profesorilor si corpului farmaceutic, s-a infiintat Facultatea de Farmacie in cadrul Universitatii, planul de invatamant fiind de 5 ani(2 ani- stagiu de farmacie, 3 ani- cursuri universitare). Dupa terminarea stagiului, pe baza adeverintei farmacistului unde facuse stagiul, elevul era primit, fara examen, la cursuri. A avut loc o "explozie" a studentilor care doreau sa practice aceasta meserie, dar in aceasta formula (fara examen de admitere si planul de invatamant) s-au dovedit a fi defectuoasa. Se afirma ca "Toate elementele slabe, respinse de diferite facultati, si-au gasit refugiul in farmacie. avalansa unor astfel de elevi cu nivel stiintific scazut ingreuneaza invatamantul si coboara prestigiul profesiei". S-a optat pentru formula "un an de stagiu in farmacie, precedat de 4 ani de stundii", urmand ca la sfarsitul stagiului sa se dea examen de licenta. In 1934 se decidea comasarea invatamantului farmaceutic la Bucuresti si desfiintarea facultatilor din Cluj si Iasi. Prin aceasta s-au adus insa prejudicii canditatilor din cele doua provincii, care se vedeau nevoiti sa se deplaseze atat de departe de caminele lor. Legea

FILIP D. ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

"Concentrarii invatamantului farmaceutic" votata in 1934 prevedea totodata, durata scolarizarii de 5 ani (4 ani de studii; un an de practica). Programa de invatamand stabilita a dainuit pana la reforma invatamandului in 1948. Primele farmacopei In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat importante reforme juridice, politice si sociale, care au contribuit la progresul economic si cultural al tarii. Nici domeniul sanatatii nu a fost neglijat in aceasta perioada. Printre cele dintai masuri adoptate atunci in sectorul farmaceutic, se inscrie si redactarea primei editii a Farmacopeei romane. Alcatuirea acestei lucrari, avand semnificatia unui act national progresist si constituind o marturie a maturitatii profesionale a corpului medical i farmaceutic al tanarului stat roman, a inceput in 1859. Lucrarile de redactare s-au efectuat in conformitate cu indicatiile unei comisii compuse din doisprezece medici si sase farmacisti insarcinati cu alcatuirea planului si intocmirea lucrarilor pregatotoare. Elaborarea propriu-zisa a lucrarii i-a revenit lui Hepites si a fost incheiata in decembrie 1862. S-a decis ca incepand de la 1 ianuarie 1863, toate farmaciile din tara sa se conformeze prescriptiilor Farmacopeei romane. Aceasta prima editie a Farmacopeei romane cuprinde 790 pagini, imprimate pe doua coloane: in limba latina si in limba romana. se poate afirma ca lucrarea redactata de Constantin Hepites se numara printre cele mai valoroase si mai reusite farmacopei ale timpului. Dupa aparitia acestei opere a fost editata, in 1864 si Taxa medicamentelor pentru Principatele Unite. Lucrarea este precedata de un regulament farmaceutic alcatuit din 17 articole , in care sunt recapitulate succint instructiunile administratiei sanitare privind difuzarea medicamentelor prin farmacii. In anexele Farmacopeei romane figureaza o serie de tabere care precizeaza echivalenta dintre diferitele sisteme de masura existente la acea epoca si sistemul francez, sustinut de Davila. Trecerea de la vechiul sistem de masurare, cu traditie consolidata, la altul nou incontestabil superior celui vechi, a reprezentat, la vremea respectiva, un adevarat act revolutionar in viata medicala si farmaceutica a tarii. Romania a fost , de altminteri, una din primele tari ale Europei

FILIP D. ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

care au introdus sistemul zecimal in farmacii. acest important act organizatoric coincide cu un altul foarte semnificativ pentru cresterea constiintei nationale a romanilor: ogligarea farmacistilor de a nu mai executa retete redactate in limbi straine.

Sub impulsul dezvoltarii social-economice a tarii, numarul farmaciilor devine mai mare in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Medicamentul preparat stiintific devenea astfel bun tot mai accesibil, mai ales pentru burghezie si, intr-o masura mai restransa, pentru masele largi populare. Toate drogurile se vindeau prin farmacii, carosa le era strict interzis sa elibereze anumite produse fara reteta medicala. Despre un control sistematic al calitatii medicamentelor nu putea fi insa vorba.Torusi, unele determinari calitative de substante se executam sporadic si numai la cererea unor medici care manifestau deosevita exigenta in ceea ce priveste eficacitatea medicamentelor administrate bolnavilor. Lipsa unei industrii proprii de medicamente face ca in tara sa patrunda, inca din cea de-a doua jumatate a secolului trecut, zeci si sute de specialitati farmaceutice straine. Acestea erau uneori analizate din punct de vedere calitativ, fiind respinse atunci cand controlul demonstra ca sunt ineficiente din punct de vedere terapeutic. Nu numai specialitatile straine erau controlate inainte de a se accepta punerea loc in circulatie prin farmaciile din tara . Aceluiasi regim ii erau supuse si produsele "secrete si inventate" preparate in tara. Cei insarcinati cu efectuarea unor asemenea lucrari aveau obligatia de a pastra secretul formulei. La fel se proceda si cu produsele cosmetice "inventate", controlul acestora facandu-se cu destula exigenta. Acestea erau preocuparile pentru calitatea medicamentelor pana la aparitia primei legi sanitare din tara noastra, in anul 1874. Problema circulatiei produselor toxice a continuat sa stea in centrul atentiei administratiei sanitare si in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Desi se incercare in repetate randuri reglementarea acestui primejdios comert, situatia nu s-a ameliorat prea mult de-a lungul anilor, ceea ce a determinat Consiliul Sanitar sa vina cu o noua reglementare in aceasta problema.

FILIP D. ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

Regulile ce urmau sa se pastreze de catre farmacisti la expedierea medicamentelor si substantelor otravitoare au fost stabilite ulterior, printr-un regulament anexant la taxa farmaceutica ; sunt cuprinse si dispozitiile privitoare la exercitarea profesiunii de droghist, exercitare conditionata de obtinerea matriculei de droghist eliperata de Directia Generala a Serviciului Sanitar. In 14 august 1868, se da un decret ce mentioneaza ca infiintarea de noi oficine poate fi autorizata doar in cazul in care orasul sau targul respectiv poseda cel putin un doctor sau un licentiat in medicina angajat de serviciul comunal sau judetean si stabilit in localitatea respectiva. Un eveniment deosebit de important pe plan sanitar se produce in 1874 : adoptarea primei legi sanitare a Romaniei. Legea precizeaza ca farmaciile sunt controlate de Ministerul de Interne, iar titlul academic de farmacist si gradul de asistent in farmacie, se confera de Facultatea de Medicina, cu aprobarea Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice. De asemenea, dreptul de a deschide farmacii se dobandea in urma unei concesii speciale acordate de Ministerul de Interne. In 1885 se adopta noua lege sanitara. Dispozitiile sale privitoare la activitarea farmaceutica sunt oarecum diferite de ale legii sanitare din 1874. Astfel, controlul farmaciilor se facea acum nu numai prin Consiliul Medical Superior, ci si prin Comisia Chimico-Farmaceutica. Pentru a raspunde exigentelor corpului farmaceutic, dornic sa tina pasul cu noile cuceriri ale stiintei si dat fiind ca editia a treia a Farmacopeei romane era epuizata, comitetul Societatii farmacistilor a editat in 1916 Farmacopea romana speciala. Aceasta se caracterizeaza prin introducerea in noul text a catorva capitole ce trateaza despre unele forme medicamentoase absente in vechea versiune. S-au introdus in text toate chimicalele nou-intrate in terapeutica. La alcatuirea acestei lucrari nu s-a omis nimic din ce putea sa demonstreze gradul de cultura farmaceutica si nivelul inaintat al stiintelor farmaceutice in tara noastra in epoca aceea. In 1923 s-a produs un eveniment mult asteptat, care facuse obiectul preocuparilor multor generatii de farmacisti. Este vorba de infiintarea Facultatii de farmacie din Bucuresti. Inca din 1898 pana in 1912 invatamantul farmaceutic capatase deplina consacrare, si la noi in tara, ca invatamant universitar, sub forma unei sectii a Facultatii de medicina, cu dreptul de a conferii diplome de licentiat si de doctor in farmacie.

FILIP D. ANCA-FLORENTINA ANUL I, SERIA 2, GRUPA 8

Dupa primul razboi mondial, revizuirea farmacopeei devenise o necesitate imperioasa in vederea unificarii prepararii medicamentelor pe tot cuprinsul tarii. Astfel s-a reusit ca , in 1926, sa apara Farmacopeea Romana editia a IV-a. Materia era impartita in doua: prima parte cuprindea descrierea medicamentelor, iar cealalta diverse date fizico-chimice si farmaceutice prezentate in tabele de uz curent. Editia a V-a a Farmacopeei romane a fost redactata de o comisie numita de Ministerul Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, la 2 octombrie 1942. Ea cuprindea descrierea medicamentelor in ordine alfabetica, cu titlu principal in limba romana, urmat de sinonimele latine si celelalte denumiri romanesti. Pentru unele substante produse de industria romaneasca s-a tinut seama si de puritatea acestora, iar anumite produse de import au fost inlocuite cu produse indigene corespunzatoare calitativ. S-au introdus numeroase medicamente noi si metode moderne de preparare a formelor farmaceutice, dandu-se tototdata mai multa atentie metodelor de control al medicamentelor.

BIBLIOGRAFIE

EM. GHEORGHIU : "PAGINI DIN TRECUTUL FARMACIEI ROMANESTI"; EDITURA MEDICALA BUCURESTI - 1967; MARTIAN COTRAU : "MEDICAMENTUL DE-A LUNGUL VREMII"; EDITURA APOLLONIA IASI - 1995;