ASPECTE BIOETICE

LEGATE DE AVORT

CURS 9
DATE MEDICALE
DEFINIȚIE: Avortul reprezintă expulzia spontană sau provocată a embrionului sau a
fătului anterior limitei minime de viabilitate.
Avorturile pot fi spontane, terapeutice sau la cerere și pot fi realizate cu ajutorul mai
multor tipuri de proceduri medicale:
• Medicamentos;
• Chiuretaj
• Aspirare.
Avorturile sunt proceduri medicale relativ simple, dar care implică multiple riscuri și
complicații:
 Complicații imediate: hemoragia uterină până la șoc hemoragic, perforația
uterină, lezarea altor organe, complicații cauzate de anestezie, embolia.
 Complicații precoce: infecția, septicemia, decesul mamei.
 Complicații tardive: anomalii menstruale, infertilitate, avortul spontan, nașteri
premature, imunizarea Rh, cancer de sân, col uterin, ovarian.
DATE MEDICALE

Sindromul post-avort, care poate fi reprezentat de:

– sentimente de vinovăție și pierdere irecuperabilă;
– neliniște, tristețe, depresie și gânduri de sinucidere, pesimism;
– teamă nejustificată, atacuri de panică;
– momente bruște și necontrolabile de plâns, izbucniri de mânie sau furie;
– retrăirea avortului;
– sindromul aniversării;
– preocuparea pentru a rămâne din nou însărcinată, îngrijorare în privința
fecundității și procreației;
– deteriorarea imaginii de sine;
– motivație redusă;
– consumul de alcool și droguri;
– comportamente autopunitive și autodegradante
Controverse cu privire la AVORT
Din punct de vedere etic, avortul este o problemă nesoluționată încă :
 lipsa unui consens cu privire la momentul când produsul de concepție poate fi considerat o ființă umană;
 importanței consecințelor acestei intervenții;
 multitudinii de opinii existente, răspunsurile fiind modelate prin prisma diverselor concepții morale, filozofice si
religioase.
Punctul de vedere al bisericii, deși a suferit anumite modificări de-a lungul timpului, este puternic împotriva
avortului, considerându-l un mare păcat, deși majoritatea conceptelor religioase acceptă efectuarea sa în
cazurile în care viața mamei este în pericol, în schimb se opun întreruperilor de sarcină în cazurile în care un
diagnostic prenatal demonstrează că fătul prezintă anomalii, fie ele chiar și grave.
Dezbaterile aprinse pe tema avortului au dat naștere la două curente sociale, morale și politice:
 Așa numiții susținători ai „dreptului la viață” (pro-life) revendică drepturile fătului, care datorită inocenței și
neajutorării lui trebuie să fie apărat. Ei susțin că embrionii și fetușii sunt ființe umane și au dreptul de a trăi.
 De cealaltă parte, susținătorii „dreptului de a alege” (pro-choice) consideră că orice persoană are dreptul absolut
de a controla ce se întâmplă cu corpul său și că în acest context avortul este îndreptățit. Acest silogism este perfect
valid, dar există două probleme pe care le ridică acest argument: prima este că dreptul asupra propriului corp nu
este absolut - oamenilor le este interzis să se drogheze sau să practice eutanasia. Pe de altă parte și fetusul ar
trebui să beneficieze de aceleași drepturi. Așadar în acest context dreptul femeii de a-și controla propriul corp ar
trebui prezentat ca fiind mai puternic decât cel al fătului la viață.
 1. Modelul prohibitiv are la bază protejarea copilului nenăscut. În
unele state, se consideră că scopul adoptării acestui model este
conservarea sănătății femeilor, dar în fapt rata avorturilor in țările cu
legislație prohibitivă este foarte crescută, femeile recurg deseori la
avorturi ilegale și neigenice.
– Acest model se întâlnește în legislația multor țări africane și din
America Latină. În Brazilia și Sri Lanka, de exemplu, avortul este
permis numai pentru salvarea vieții femeii.
– Irlanda, națiune preponderent romano-catolică, este una dintre
puținele țări europene care incriminează avortul. În 1983, a fost
emis un amendament care face ca avortul sa fie posibil doar cu
scopul salvării vieții femeii.
– În țările cu populații decimate de războaie sau genocid avorturile
Modele Juridice au fost prohibite cu scopul creșterii ratei nașterilor.
cu privire la – În Germania, Hitler a prohibit avorturile și contracepția,
AVORT considerând că “controlul nașterilor este nesănătos”. În 1943, în
Germania, avortul era prohibit pentru nemți, dar nu era prohibit
pentru femeile indezirabile rasial.
 2. Modelul permisiv susține că avortul este legal numai cu aprobarea
guvernului, medicilor, judecătorilor, în funcție de țara în care se
aplică și contează în principal vârsta sarcinii.

– Sunt permise avorturile in sarcinile mici si doar extrem de rar in

sarcini avansate.

– Unul din argumentele care stă la baza acestui model, este că

sarcina și nașterea ar fi o povară prea mare, din punct de vedere
economic și social, pentru unele femei.

– Un alt argument este că sarcina ca urmare a incestului, violului,

Modele Juridice sarcina la o vârstă înaintată a mamei sau chiar statutul marital al
mamei justifică moral efectuarea avortului.
cu privire la
– Funcție de starea fătului, se poate admite avortul in caz de
AVORT handicap mental sau fizic, grav al acestuia.
 3. Modelul prescriptiv impune efectuarea avorturilor ca obligatorie.
Asemenea legi au fost rare in lumea modernă.
– Acest model stă la baza politicilor de avort obligatorii pentru
femeile sărace sau incompetente mental în scopul îmbunătățirii
rasei umane (eugenie).
– In China, in 1953, a început programul de planificare a nașterilor
pentru controlul populației și protejarea economiei. În 1974,
cuplurile erau deja limitate la doi copii iar din 1979 doar la un
singur copil. În prezent, avortul este gratuit și se acordă drept
recompensă un concediu post avort de două săptămâni, plătit.
Femeile care în urma avortului acceptă și ligaturile tubare primesc
o compensație adițională. Nu se știe care este rata avorturilor în
China în prezent dar sunt raportate cazuri de pruncucidere comise
Modele Juridice mai cu seama asupra feților de sex feminin precum și practicarea
de avorturi pentru selectarea sexului fătului.
cu privire la
– În USA, avortul poate fi recomandat la femeile cocainomane și la
AVORT cele infectate cu HIV, dar decizia privind efectuarea sau nu a
avortului aparține femeii.
 4. Modelul intimității incriminează doar rareori, din punct de vedere
juridic, avorturile.
– Sunt permise aproape toate avorturile, cu condiția ca acestea sa
fie efectuate de personal calificat.
– Argumentul principal al acestui model este siguranța crescută
pentru femeie, precum și asigurarea libertății femeii și egalității
în muncă, educație, căsătorie.
– Acesta a fost modelul adoptat în Uniunea Sovietica după 1955, dar
și in Danemarca sau Norvegia.
Modele Juridice
cu privire la
AVORT
 AVORTUL în
România
Art. 185 din Codul Penal prevede:
"Întreruperea cursului sarcinii, prin
orice mijloace, săvârșită într-una
din următoarele împrejurări:
̶ În afara instituțiilor medicale sau
cabinetelor medicale autorizate
în acest scop.
̶ De către o persoană care nu are
calitatea de medic de specialitate.
̶ Dacă vârsta sarcinii a depășit
patrusprezece săptămâni
se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 3 ani”.
• În Romania, în 1966, printr-un decret prezidențial, avortul
a devenit ilegal pentru femeile care aveau mai puțin de 4-5
copii. Ca și consecință, în 1980, circa 86% din decesele din
timpul sarcinii sau nașterii se datorau avorturilor ilegale.
• După 1989, s-a adoptat modelul permisiv. În condițiile
lipsei oricărei restricții și a consilierii, dar și a unor măsuri
adecvate de sprijin social și material pentru mamele și
cuplurile tinere, țara noastră a ajuns pe primul loc în
Europa cu o medie de 3-4 avorturi de femeie.
• Numărul deceselor cauzate de întreruperile de sarcină
reprezintă jumătate din numărul total al deceselor
materne, cifră care ne plasează tot pe locul I în Europa.
• Din punct de vedere juridic, singurele restricții sunt legate
de vârsta gestațională și de efectuarea manevrei în
condiții adecvate și de către personal calificat.
 ASPECTE BIOETICE
LEGATE DE TRANSPLANT

CURS 9
Dincolo de dificultățile tehnice, transplantul de țesuturi și organe a devenit, inclusiv pentru România, o
piatră de încercare a maturității sistemului sanitar, având trei provocări esențiale:
– supraspecializarea medicilor;
– managementul resurselor financiare;
– costuri importante.

Studiul comparativ al datelor din țările în care transplantul a devenit curent, relevă că, în timp ce listele de
așteptare cresc geometric, transplanturile efectuate cresc aritmetic. Mai mult de 25 % din pacienții aflați pe
listele de așteptare mor înainte de a le veni rândul Ia transplant, majoritatea având vârsta sub 45 de ani.

De la primul transplant renal la Boston în 1954 (D. Murrey) și până astăzi medicina a avut multe încercări, dar
acum mii de oameni sunt salvați de moarte. Am ajuns în situația în care în lume se organizează campionatul
lumii între persoanele cu cordul transplantat. Alt savant american Dj. Thomas în 1956 efectuează prima operație
de transplant al măduvei osoase (la gemeni). În anul 1990 D. Murrey și Dj. Thomas au primit premiul A. Nobel
în domeniul medicinei.

În 1989 în Chicago (SUA) a avut loc prima operație de ficat de la un donator viu. Problema importantă a fost de
respingere agresivă a organului transplantat (grefat) de către organismul recipientului. Astăzi această problemă
este practic e rezolvată
 CONSIMȚĂMÂNTUL DONATORULUI

În privința consimțământului donatorului pentru prelevarea de organe legea diferă de la o țară la

altă. Nu-i momentul pentru a face o analiză amplă a acestei probleme, dar amintim că în Franța, de
exemplu, una din două familii refuză prelevarea. De aceea Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a
stabilit câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinească prelevarea de organe și inclusiv grefa:
–(a) să fie un gest gratuit (donatorul nu poate fi remunerat);
–(b) să fie anonim (cele două familii - donatorul și recipientul - să nu se cunoască între ele);
–(c) să fie o acțiune publică și nu privată;
–(d) să respecte demnitatea umană;
–(e) să existe o separare totală între echipa de reanimare care diagnostichează moartea
cerebrală și echipele de transplant, în vederea suprimării posibilului conflict de interese.
Acest cadru de reglementări este foarte important pentru a împiedica orice devieri de ordin moral
(etic).
 Alt aspect al problemei în cauză se referă la cum este stabilită
moartea individului, ca organul donatorului să rămână viu.
Răspunsul la această problemă este extrem de dificil.
Actualmente se despart moartea biologică (inima - cordul nu
bate, dispare pulsul) și moartea cerebrală (moartea doar a
creierului).

Aici se ciocnesc interesele bisericii și a biologiei, unde prima

recunoaște moartea biologică, pe când știința pledează pentru
moartea cerebrală. În lume există „o piață neagră” de organe
ce pune organismele bioetice în gardă. Până în prezent se
schimbă doar organe bolnave, lezate, dar nu-i departe vremea
când se vor înlocui organele îmbătrânite, ca pe niște piese
Diagnosticul uzate, pentru a prelungi viața unor persoane bogate, dar
de bătrâne.
MOARTE Diagnosticul legal al morții a avut la bază triada lui Bichat –
încetarea ireversibilă a circulației, ventilației și a activității
nervoase = moarte somatică sau clinică.
 Conceptul de moarte cerebrală sau moartea trunchiului
cerebral, a fost introdus în 1976. Leziunile cerebrale severe
care nu interesează centrii respiratori pot conduce la
instalarea unei stări particulare, definită ca stare persistentă
vegetativă. Pacienții aflați în această stare respiră spontan,
clipesc, pot prezenta grimase, dar nu interacționează cu
mediul.

Factorul major care a determinat acceptarea morții cerebrale

ca semn de certitudine a morții persoanei a fost
transplantologia, deoarece au fost necesare:
– surse de organe care trebuie să fie, înainte de
Diagnosticul recoltare, în foarte bune condiții;
de – organele viabile chiar dacă donorul este decedat;
MOARTE – organe de calitate - acestea trebuie să fie rapid
transplantate după deces.
DEFICITUL DE ORGANE
Problema deficitului de organe se încearcă a fi rezolvată prin intermediul organelor prelevate de la
animale, de exemplu, de la maimuțe, porci etc. Viitorul se axează spre xenogrefe, adică transplante
de la animale modificate genetic (s-a realizat deja o îmbinare a AND-lui porcin și cel uman). Reacția
societății este diversă, unii acceptă să supraviețuiască cu o inimă de porc, alții nu.
Până atunci s-au propus mai multe soluții pentru penuria de organe și anume introducerea
cardului de donor care, din perspectiva utilitaristă, consideră consimțământul prezumat sau
registrul donatorilor de organe care elimină obținerea consimțământului de la familii.

Există un paradox în ceea ce privește donarea, aceasta fiind acceptată doar în teorie, deși optează
85%, consimt doar 45%. Acest fenomen s-ar putea explica prin:
– teama de afectare corporală chiar după deces;
– posibila implicare emoțională a familiilor;
– insuficienta înțelegere a noțiunii de moarte cerebrală.
ALTE DILEME ETICE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE
TRANSPLANTUL

În fine, încă o problemă etică formulată privește schimbarea naturii umane în acele cazuri
când are loc înlocuirea organelor. Câte organe putem schimba ca omul să rămână om, să
nu se modifice esența? Vor putea fi toate acestea corelate cu principiile bioetice și
normele morale? Doar timpul o va demonstra.

O altă problemă strâns legată de transplantologie este cea a clonării. Fără îndoială –
clonarea cu scopuri concrete de a “crește” organe, țesuturi umane pentru transplantologie
este justificată și, de asemenea pentru a trata bolile genetice.