1. Esenta si evolutia profesiei de farmacist. Importanta sociala a farmaciei.

Conceptul farmacist de 7 stele.

Misiunea profesiei de farmacist este de a satisface necesitatile societatiisi a fiecarui pacient.

Evolutia: pina la inceputul anilor 60 ai sec XX –prepararea si livrarea medicamentelor

- Anii ”60 ai sec XX – farm clinica

- 1990 – ingrijiri farmaceutice (pharmaceutical care)
Conceptul de 7 stele:
Farmacist:
- lider
- un prestator de servicii pacientului
- un profesionist ce ia decizii
- o veriga intre medic si pacient
- un manager
- un specialist ce se instruieste continuu
- un mentor.

2. Aparitia si dezvoltarea conceptului de Farmacie Sociala. Rolul si

localizarea F.S. intre disciplinele farmaceutice.
Cauzele aparitiei F.S.
Criza farmaceutica:
Creare si promovarea de medicamente controlate insuficient (goana dupa venit)
- Reglementarea nerationala a pietii farm.
- Farm si antreprenoriatul
- Anihilarea profesiei de farmacist
- Subaprecierea importantei informatieiin domeniul farmaciei.
Schimbari in societate
- Demografice (imbatrinirea populatiei, intensificarea procesului emigrational)
- Economice(procesulinflationar- amprenta asupra sistemului de sanatate, criza economica
mondiala)
- Politice (activizarea miscarii consumatorilor si a beneficiarilor de servicii in ocrotirea
sanatatii)
- Sociale (majorarea nr de someri, saracia, incapacitatea statului sa compenseze serviciile
medicale si farmaceutice)
Farmacia sociala – stiinta interdisciplinara care studiaza problemele terapiei medicamentoase
intr0o perspectiva mai larga si include aspectele de drept, etice, economice, politice, sociale,
comunicationale si psihologicein vederea promovarii si utilizarii rationale si inofensive a
medicamentelor.
Obiectul de studiu – problemeleactivitatii farmaceutice.
 3. Scopul si sarcinile FS. Compartimentelesi domeniile de cercetare in FS
Scopul:
- Insusirea metodelor de studii a factorilor ce influenteaza eficienta, inofensivitatea si
accesibilitatea asistentei farmaceutice
- Obtinerea de cunostinte in domeniul analizei complexe a vizitatorilor farmaciei in
vederea optimizarii procesului de asistenta farmaceutica
- Cunoasterea regulilor de buna parctica in farmacii
- Insusirea principiilor si modalitatilor de apreciere a nivelului calitatii asistentei
farmaceutice prestate de catre farmacii
- Insusirea principiilor si modalitatilorde aplicare a conceptului de ingrijire farmaceutica si
a acordarii serviciilor de ingrijire primara in farmacie
- Cunoasterea conceptuluiparticularitatilor listei OTC si responsabilitatilor farmacistului
pentru utilizarea rationala a medicamentelor incluse in aceasta lista
- Insusirea esentei relatiilor interprofesionale si etico-morale dintre medic si farmacist
orientate spre beneficiul pacientului
- Obtinerea de capacitatiprivind aplicarea practica a cunostintelor acumulate pe parcursul
anilor universitari pentru beneficiul consumatorilor de medicamente.

Compartimentele:
Drept, management, comunicare, etica, economie, istorie, sanatate publica, marketing,
industri farmaceutica, activitatea farmaceutica, farmacia de spital, epidemiologia, farmacia
clinica, promovarea MSV/ prevenirea maladiilor, biostatistica, analiza surselor de referinta,
medicamentele OTC, administrarea in farmacie.
Domeniul de cercetare: Farmacie clinica, chimie/biologie, stiinte umanitare si sociale, stiinte
naturale.
 4. Importanta sociala a medicamentelor. Rolul statului si al altor parti
interesate (producator, distribuitor, medici, etc) in asistenta cu medicamente a
populatiei.
Prin influenţă sa asupra organismului uman (al individului), medicamentul îşi manifestă
importanţa pentru sănătatea individuală.
Sănătatea publică (a întregii societăţi) reprezintă suma sănătăţilor individuale. De aici rezultă
că medicamentul îşi manifestă importanţa sa socială, adică rolul major în procesul de „medicaţie
a întregii societăţi”.
Un alt aspect al importanţei sociale al medicamentului este costisitatea lui. Deosebit de
pronunţat acest aspect se manifestă în raport cu categoriile de populaţie socialmente vulnerabile.
În anumite condiţii, posedând calităţile de marfă, medicamentul poate deveni sursă de îmbogăţire
materială. Acest fapt lasă diverse amprente asupra societăţii: antrenarea populaţiei în producţia
industrială de medicamente; dezvoltarea unor procese negative pe piaţa farmaceutică;
popularizarea abuzivă a importanţei economice a medicamentului etc. Cele relatate
condiţionează necesitatea reglementării statale a majorităţii proceselor ce se desfăşoară la
intersecţia medicamentului cu societatea.
În majoritatea ţărilor dezvoltate se aplică pe larg principiul „coplăţii” – participarea
pacientului la acoperirea parţială a costului medicamentelor compensate. Acest principiu
esteconsiderat ca un factor important de preîntâmpinare a obţinerii neîntemeiate a
medicamentelor compensate de către pacienţi prin insistenţa faţă de medic de a li se prescrie
medicamente compensate. În afară de aceasta, în diverse state se aplică şi alte modalităţi şi
strategii de reducere a cheltuielilor pentru medicamente:
1. stabilirea bugetelor fixe sau orientative pentru medicii ce prescriu medicamente
compensate; determinarea gradului de eficienţă a cheltuielilor pentru medicamente;
2. auditul practicii de prescriere a medicamentelor compensate;coordonarea şi monitorizarea
sortimentului de medicamente prezente pe piaţa farmaceutică;
3. stabilirea normativelor-limită de cheltuieli pentru promovarea medicamentelor pe piaţă;
4. stabilirea adaosului comercial fixat şi nu în procente;
5. controlul centralizat de stat asupra preţurilor pentru
medicamente şi altele.
 5.Baza legislativ-normativa a farmaciei sociale in RM

Principalul document este “Politica de stat in domeniul medicamentului” aprobata prin

Hotarirea Parlamentului RM nr. 1352-XV din 03.10.2002. Conform acestui document statul
garanteaza accesibilitatea asistentei cu medicamente a populatiei,aplica masuri de protectie a
populatiei,asigura protectia consumatorilor de medicamente,asigura asistenta informationala a
populatiei,neadmitind dezinformarea,reclama abuziva,promoveaza conceptul utilizarii rationale a
med.Apectele sociale ale politicii statului in domeniul med se concretizeaza in diverse
legi,,hotariri de Guvern,ordine ale MS si alte acte normative.

“Legea cu privire la drepturile si responsabilitatilor pacientului” nr. 263-XVI din

27.10.2005,aproba definitia serviciilor de sanatate:complex de masuri orientate spresatisfacerea
necesitatilor populatiei in ocrotirea si recuperarea sanatatii,realizate cu folosirea cunostintelor
profesionale medicale si farmaceutice.Conform acestei legi,pacientul are dreptul la informatii
privind tratamentul,riscul potential si efiienta terapeutica a metodelor de tratament ce I se aplica
si poarta responsabilitate pentru utilizarea produselor farmaceutice fara prescriptia medicului
curant,a drogurilor,alcoolului in perioada tratamentului in institutia med-sanitara.

“Legea privind protectia consumatorilor” nr.105-XV din 13.03.2003 stabileste drepturile

fundamentale ale consumatorilor,obligatiunile producatorului si ale prestatorilor de
servicii,protectia interselor economice.

“Legea ocrotirii sanatatii”nr.411-XIII din 28.03.1993 reglementeaza drepturile cetteanului

la asigurarea sanatatii si la asistenta med,inclusiv in cazuri de urgenta si extremale,dreptul la
libera alegere a medicului.
 “Legea cu privire la activitatea farmaceutica”nr.1456-XII din 25.05.1993 reglemeteaza
asistenta ku medicamente a populatiei:garantiile statului privind asigurarea populatiei cu
medicamente,drepturile si obligatiunile cetatenilor cu privire la asistenta cu
medicamente,intrepriderile ce acorda asistenta cu medicamente si cele ce distribuie medicamente
si utilizarea lor rationala.

“Legea cu privire la medicamente” nr.1409-XIII din 17.12.1997 concretizeaza

scopurile,sarcinile si cerintele fata de inform despre medicamente si publicitatea lor,drepturile
pcientilor si voluntarilor implicati in cercetarile clinice ce se desfasoara in conformitate cu
GCP(regui de buna practica clinica).

6.Strategia moderna de cercetare stiintifica.etapele de cercetare in farmacia

sociala
 7.Planificarea cercetarilor in cadrul farmaciei sociale.instrumenete de
planificare(diagram Gantt,Pert)
Etapele strategiei moderne pot fi folosite ca punct de plecare in planificarea unui studii.De
exemplu,inainte de a construi un model,cercetatorul trebuie sa analizeze problema,studiile
anterioare,teoriile stiintei sociale si metodele adecvate modelului si ipotezelor formulate.

Diagrama Gantt

Creata în la începutul sec. XX și denumită după cel care a folosit pentru prima dată această
procedură - Henry Gantt, Adamiecki

Reprezintă un instrument foarte important de vizualizare, care subliniază secvenţa şi durata

tuturor sarcinilor într-un proiect.

Este o diagramă cu bare care arată relaţia dintre activităţi de-a lungul timpului.

În cadrul diagramei, pe verticală sunt listate activităţile componente ale proiectului, iar în
orizontală, prin bare (casete) sunt reprezentate duratele acestora la scara timpului în ordinea de
desfăşurare impusă de relaţiile de precedenţă

Diagrama Gantt nu este un grafic de reţea pentru ca nu arata interdependenţa, legăturile dintre
activităţi, ceea ce este esenţial pentru întelegerea şi urmărirea proiectului

Diagrama Pert

PERT a apărut la sfârșitul anilor 1950.

Termenul PERT (Tehnică de Evaluare și Revizuire a Pogramului) vine de la o tehnică folosită

pentru a calcula rezultatul cel mai probabil al unui proiect.
 O diagramă PERT (sau Network Chart, Diagramă de dependenţe, diagramă de predecesori)
este un mod de a crea şi prezenta un proiect afişând activităţile ca nişte cutii, iar dependenţele
dintre acestea cu săgeţi.

reprezintă ilustrarea/modelarea grafică a unui proiect prin intermediul relaţiilor logice şi

cronologice dintre activităţile şi evenimentele ce compun proiectul.

ea reprezintă un instrument de planificare şi control al conducerii proiectului.

Realizarea unei campanii de informare prin broşuri

 8.Caracteristicile de bază a cercetărilor calitative și cantitative.

Cercetarea cantitativa - este cea mai frecventa si cea mai cunoscuta metoda de obtinere a
unor volume mari de date din mediul social pentru o ulterioara prelucrare si analiza statistica
Metoda de bază prin care se realizeaza este ancheta sociologică, iar instrumentul principal este
chestionarul (pot fi, de asemenea, ghidul de interviu structurat, fişa de observaţie).
Toate instrumentele de studiu sunt administrate şi aplicate on-line, iar culegerea şi
centralizarea datelor se face automat şi securizat.
Este extinsa si costisitoare,deoarece e nevoie de o anumita cantitate,volum de date,pentru ca
prelucrarea si rezultatele sa aiba o anumita relevanta.

Cercetarea calitativă - permite identificarea atitudinilor, perceptiilor si motivatiilor

consumatorilor, oferind explicatii precise asupra comportamentului si deciziilor luate de acestia
(rezultatele nu sunt direct masurabile din punct de vedere statistic si nu pot fi extrapolate la
nivelul populatiei de baza decât cu mare atentie). Este o cercetare exploratorie de sine statatoare
sau care precede, de regula, un studiu cantitativ, aducând un surplus informativ. Ea implică
folosirea şi colectarea unei varietăţi de materiale empirice – studii de caz, experienţă personală şi
introspectivă, povestirea vieţii, interviul,observaţia, texte istorice, materiale vizuale sau care
acoperă interacţiunea “subiect –obiect”, astfel încât să se descrie momente obişnuite şi deosebite
din viaţa indivizilor, precum şi semnificaţiile lor pentru aceştia.
Cercetarea calitativă contribuie la evidenţierea fenomenelor, dar rămâne la un nivel descriptiv.
Cercetătorii calitativişti vizează :

- descrierea fenomenului social ;

- înţelegerea fenomenului social ;
- extrapolarea rezultatelor la situaţii similare.
Metode calitative :

 observaţia ;
 interviul calitativ (semistructurat, nestructurat) ;
 focus group.
Cele doua metode pot fi comparate astfel :

a) Calitativa: analize micro -strategie de cercetare inductiva generatoare de teorii,

isi propune sa interpreteze evenimente cu semnificatie istorica si culturala

 b) Cantitativa: abordeaza chestiuni macro - o strategie de cercetare deductive,testeaza teoria
este predictiva si identifica modelul general si legaturile dintre variabile

Delimitarea acestor două metode nu este foarte rigida, de foarte multe ori fiind

nevoie de ambele metode. Mai mult, o cercetarea calitativa prin interviu poate fi structurata,

aplicand interviul unui numar de cazuri selectate dupa un anumit criteriu, si procedand apoi la

prelucrare cantitativa.

9. Clasificarea metodelor de studiu utilizate in cadrul farmaciei sociale.

tipuri de date.
În cadrul Farmaciei Socială se deosebesc mai multe metode de studii:

A. Metode de B. Metode farma- C. Metode de cer-

colectare a coeconomice şi cetare în proce-
datelor analiza farmaco- sul de comunica-
epidemiologică re (în farmacie)
1. Interviuri 1. Analiza „cost- 1. Analiza psiho-
2. Studii de minimizarea costulu emoţională
chestionar 2. Analiza „cost- 2. Evidenţierea
3. Studii de eficacitate” tipului de atitudine
observaţie 3. Analiza „cost- faţă de boală
4. Analiza istorică beneficiu” 3. Analiza stilului de
5. Selectarea 4. Analiza „cost- comunicare
datelor utilitate” 4. Autoaprecierea
6. Studii bazate pe 5. Analiza „costul
date colectate nu maladiei
de cercetător 6. Analiza farma-
coepidemiologică

În dependență de tipul problemei studiate sunt necesare diverse tipuri de date.Datele ştiinţei
sociale pot fi clasificate în 3 grupe:

1) Date istorice.

2) Date privind procesele frecvente.

3) Reguli şi norme bine cunoscute.

 Datele istorice acordă o cantitate mare de informaţie pentru cei ce i-au decizii. Istoriile
descriu cum o organizaţie s-a dezvoltat de-a lungul timpului; cum au influenţat-o factorii
înconjurători . Situatia cu asa tipuri de date este in mare măsură dependentă de timp şi nu
întotdeauna oferă date reale. Strategia cea mai buna de colectare a acestor date este observatia pe
termen lung.

Datele privind procesele frecvente sunt cele mai populare din domeniul farmaceutic. Cel
mai indicat ca acestea să fie colectate prin observații statistice și simple.

Cel de-al treilea tip (reguli si norme bine cunoscute) se referă la partea practică a
domeniului medica-mentelor. De exemplu, în planificarea unui program informaţional despre
medicamente pentru public este necesar de a investiga căile prin care se obţin datele,care sunt ele
și de ce depind.O strategie binevenita in colectarea acestui tip de date ar fi colectarea informatiei
pe baza interviurilor.

10. Interviurile - ca metoda de studiu sociologic. tipuri de interviuri.

avantajele și dezavantajele acetsei metode.
Definim interviul de cercetare ca o tehnicăde obţinere, prin întrebări şi răspunsuri,a
informaţiilor verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea
ştiinţifică a fenomenelor socioumane.
Interviul se bazează pe comunicarea verbală şi presupune întrebări şi răspunsuri ca şi
chestionarul . Spre deosebire,însă de chestionar, unde întrebările şi răspunsurile sunt scrise,
interviul implică totdeauna obţinerea unor informaţii verbale.
Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului.în timp ce întrevederea
nu constituie decât ocondiţie care facilitează transmiterea informaţiilor unidirecţionale: de la
persoana intervievată spre operatorul de interviu (sau spre cercetătorul ştiinţific).
Cercetătorul are posibilitatea să folosească mai multe opţiuni în proiectarea interviului
pentru studiu. Mai întâi el trebuie să decidă cine va fi supus interviului, cum se va realiza :
nemijlocit sau prin telefon etc. În al doilea rând, cercetătorul trebuie să decidă ce întrebări va
pune şi când le va pune.
Deosebim interviu
- structurat și nestructurat;
- face-to-face și telefonic.
În interviul nestrucurat, interlocutorul va fi încurajat să vorbească liber, pentru aceasta e
necesar de a se crea o atmosferă relaxantă şi prietenoasă. Această atmosferă se creează dacă
interlocutorul e convins că interviul e confidenţial. Tipul întrebărilor va fi ales astfel încât să-l
încurajeze pe interlocutor. În timpul interviului este necesar de a lua note cât mai exacte şi fără a
se modifica conţinutul informaţiei.
În interviul structurat toţi intervievaţii sunt întrebaţi exact aceleaşi întrebări, folosindu-se
aceleaşi cuvinte. Pentru a se facilita răspunsul s-a convenit de a permite intervievaţilor de a alege
răspunsul pe baza mai multor variante.
În formularea interviului trebuie să se ţină cont de:

- folosirea conceptelor şi cuvintelor cunoscute de către intervievaţi;

- evitarea întrebărilor „de principii” precum şi a celor neimportante;
- ordonarea întrebărilor puse (se recomandă folosirea aceluiaşi model ce se
foloseşte în vorbirea de fiecare zi).

Ca avantaje sunt enumerate:

- flexibilitatea-posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;
- rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de obţinerea răspunsurilor şi de la
persoanele care nu ştiu să citească şi să scrie, ca și de la persoanele care se simt mai protejate
când vorbesc decât când scriu;
- observarea comportamentelor nonverbale fapt ce sporeşte cantitatea şi calitatea
informaţiilor;
- asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns, lucru imposibil de realizat în
cazul chestionarelor poştale;
- asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecinţe
pozitive asupra acurateţei r ăspunsurilor;
- colectarea unor răspunsuri spontane,ştiut fiind că primele reacţii sunt mai
semnificative decât cele realizate sub control normativ;
- asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;
- asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin aceasta furnizarea informaţiilor
pentru testareatuturor ipotezelor cercetării;
- precizarea datei şi locului convorbirii, fapt ce asigur ăcomparabilitatea
informaţiilor;
- studierea unor probleme mai complexeprin utilizarea unor formulare, chestionare
sau ghiduri deinterviu mai amănunţite, cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate.

Ca dezavantaje servesc:
- costul ridicat, nu numai al orelor de intervievare, dar şi al celorlalte etapeşi
momente ale proiectăriişi realizării cercetărilor pe bazăde interviu;
- timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eşantion,
pentru obţinereaacorduluii desf ăşurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe vizite la
aceeaşi adresă;
- erorile datorate operatorilor de interviuîn ceea ce privește punerea întrebărilor şi
înregistrarear ăspunsurilor, „efectul de operator“;
- imposibilitatea consult ă rii unor documenteîn vederea formulării unor r ăspunsuri
precise;
 - inconvenientelegate de faptul căse cere indivizilor săr ăspundă, indiferent de
dispoziţia lor psihică, de starea de obosealăetc.;
- neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresaşi numărul de telefon ale
persoanelor careurmeazăsăfie intervievate;
- lipsa de standardizareîn formularea întrebărilor, ceea ce
limiteazăcomparabilitatea informaţiilor;
- dificult ăţ i în accesul la cei care sunt incluşi în eşantion.

11. Chestionare.Tipuri de chestionare.Avantajele si dezavantajele metodei.

Chestionarul e cea mai frecventa metoda de colectare a datelor primare si e folosit atunci
cand e nevoie de un nr.mare de raspunsuri intr-un timp scurt.Chestionarul este un instrument
foarte flexibil,aici intrebarile pot fi redate prin difeirte modalitati.Intrebarile incluse in kestionar
trebuie sa ife controlate din punct de vedere a importantei pe care o are pt a putea atinge scopul
studiului.Formarea intreb.trebuie sa fie expusa simplu si clar pentru respondent la fel si satbilirea
ordinii intreb are import.Intrebarile mai dificile se vor adresa la sfirsit.

Tipuri si forme de intrebari:

Intreb.de tip inchis

1. Intrebare alternative(se propune alegerea unuia din 2 raspunsuri)
2. Intreb.cu rs ales(care propune alegerea a 3 sau m .multe variante)
 3. Intreb.diferentiate(scala intre 2 aprecieri bipolare in kare respondenul selecteaza punctul
care corespunde directiei emotionale)
4. Scala importantei(scala ku aranjarea importantei dupa grad de importanta)

Intreb de tip deschis

1. Intreb fara structura (intreb.la kare respondentul poate rs in mod diferit)
2. Selectia asocierilor provocate de cuvinte
3. Finalizarea propozitiilor(cand respondentul trebuie sa finalizeze o propozitie inceputa)
4. Finalizarea povestei
5. Finalizarea desenului

Alegerea corecta a metodei de analiza si prezentarii a datelor contribuie la reflectarea

problemei in urma rez.obtinute.Rezultatele pot fi prezentate sub forma de tabele sau figure
grafice.

12. Observarea.Particularitatea aplicriiacestei metode.Tipuri de observari.

Aspectele care trebuie luate in consideratie in kadrul observatiei sunt:

1. Obtinerea unor date despre rolul structurii si a subiectelor ce vor fi sub obseravtie
2. Evolutia rolului pe kare-l cere kolektarea datelor si acceptarea lui de catre subiektul ce se
afla sub observatie
3. Evolutia sistemului de clasificare ce v fi folosita in studio
4. Intocmirea notitelor
5. Copierea notelorin dependent de forma structural a datelor
6. Analiza protokolului
7. Formulare modelelor si ipotezelor
8. Testarea modelelor si ipotezelor
9. Pregatirea unui raport in kare procesul studiatva fi dokumentat.

13.Forma si structura de prezentare a unui raport stiintific in domeniul

farmaciei sociale.
1.Cerinţele de formă referitoare la redactarea raportului de cercetare ştiinţifică sunt :

• dimensiunea raportului (nr. de pagini);

• formatul pentru copertă;

• formatul de cuprins.
 Rapoartele de cercetare ştiinţifică se redactează atât pe suport fizic, cât şi pe suport
informatic. Pentru suportul fizic vor fi folosite coli format A4 .
Se respecta un anumit spatiu pe marginile foii : sus; jos; stânga; dreapta (cm) ; Un oarecare
font.
Pentru întregul text se va utiliza acelaşi tip de elemente pentru evidenţiere . Numerotarea
paginilor se va realiza continuu, începând cu numărul 2 (pagina alocată cuprinsului) şi încheind
cu numărul ultimei pagini a referinţelor bibliografice. Anexele nu se numerotează. Figurile,
(graficele, schemele) şi tabelele vor fi centrate la nivelul paginii, vor fi numerotate în continuu
(Figura1, Figura 2, .... , Tabelul 1, Tabelul 2,...) şi vor avea o denumire concisă.

Structura unui raport de cercetare ştiinţifică prezintă două componente : titlu şi cuprins.
Titlul este un enunţ sintetic al raportului de cercetare ştiinţifică. Se recomandă un enunţ care
utilizează puţine cuvinte (maxim 7-9 cuvinte).

Cuprinsul se detaliază astfel :

1. Rezumatul(abstractul)
2. Introducerea(fundametarea teoretica)
3. Metodologia
4. Rezultate si interpretari
5. Concluzii
6. Bibliografia

Conţinutul unui raport de cercetare ştiinţifică se structurează pe unul sau cel mult două
capitole. Un capitol poate fi fracţionat,de la două până la patru fracţionări (subcapitole).
Conţinutul raportului de cercetare ştiinţifică trebuie să se distingă prin : nivel de informare şi
limbaj de exprimare ; actualitate şi relevanţă a publicaţiilor din ultimii ani; contribuţii personale
bazate pe analiza critică; originalitate a contribuţiilor personale şi impactul acestora asupra
domeniului cercetat.
Conţinutul rapoartelor de cercetare trebuie subordonat cerinţelor elaborării tezei , fapt pentru
care modul lor de structurare intră în responsabilitatea studentului, a conducătorului stiintific şi a
comisiei de îndrumare.
Referinţele bibliografice se ordonează alfabetic după primul autor.

14.Categoriile de cheltuieli utilizate in farmacoeconomie. O noţiune importantă

în farmacoeconomie este "consumul pentru tratament". De obicei în calcule se utilizează patru
categorii de consumuri:
 1. Consumurile medicale directe se referă nemijlocit la tratament. De exemplu, aici se include
costul spitalizării şi a tratamentului medicamentos. De obicei achitarea se efectuează prin
sistemul de asistenţă medicală prin asigurare sau de însuşi pacient.

2. Consumurile nemedicale directe includ în sine toate cheltuielile necesare pentru a acorda
pacientului serviciul medical necesar. Drept exemplu ar putea servi plata pentru transportarea
bolnavului până la spital, achitarea hranei dietetice şi altele.

3. Consumurile indirecte vizează un şir de masuri, ce ţin de neparticiparea pacientului şi a

persoanelor ce au grijă de el în procesul de producere obştesc. De exemplu, lipsa lucrătorului la
locul de lucru din cauza incapacităţii de muncă sau a invalidităţii lui, achitarea buletinului de
inaptitudine temporară de muncă, inclusiv şi pentru îngrijirea copilului, etc.

4. Consumurile nemateriale includ reflectarea subiectivă de către pacient a procesului de

tratament, ce influenţează negativ asupra calităţii vieţii lui, prin care se subînţelege starea fizică,
socială şi emoţională a pacientului. Cel mai frecvent aprecierea calităţii vieţii se determină în
baza răspunsurilor din chestionarele specializate îndeplinite de către pacienţi. Analiza ulterioară
selectivă a unor secvenţe din aceste chestionare conform grilelor specializate sau după indexul
generalizat permite aprecierea perceperii de către pacient a stării sănătăţii sale, a părerii lui
despre posibilităţile sale funcţionale şi bunăstarea sa. Simptoamele ce ţin de maladie sau efectele
adverse a medicamentelor, pot influenţa selectiv asupra gradului de apreciere de către pacient a
calităţii vieţii.

15.Metode farmacoeconomice standart de analiza a terapiei

medicamentoase:analiza ,,cost-minimizarea costului’’. Analiza "cost – minimizarea
costului" (CMA) permite compararea diferenţei costului metodelor alternative în terapia
medicamentoasă cu condiţia, că aceste metode au acelaşi rezultate clinice. Pe viitor aceasta
permite minimizarea cheltuielilor pentru asigurarea terapiei medicamentoase prin alegerea
metodei de tratament mai puţin costisitoare. Metoda de analiză nu are ca scop aprecierea
echivalenţei terapeutice a rezultatelor diferitor metode de tratament. Aceste date se selectează din
literatură şi cercetările clinice.

Analiza “cost – minimizarea costului” permite suprapunerea metodelor alternative de

tratament medicamentos, alegând cele mai ieftine. Foarte rar se întâlnesc metode alternative de
tratament, ce posedă efecte clinice identice şi preţ diferit, de aceea din punct de vedere economic,
metoda are utilizare limitată, necătând la faptul că permite studiul unor indici economici ai
farmacoterapiei.Această metodă de analiză include câteva etape: 1. Evidenţierea cheltuielilor ce
pot fi incluse în calcule.

2. Calculul tratamentului cu scheme alternative luând în consideraţie cheltuielile evidenţiate la

prima etapă.
3. Discontarea.
 Avantajul metodei constă în posibilitatea aprecierii economice a tratamentului în sume
concrete.

16.Metode farmacoeconomice standart de analiza a terapiei

medicamentoase:analiza ,,cost-eficacitate’’.
Analiza "cost – eficacitate" (cost – effectiveness analysis) (CEA) – unul din instrumentele de
bază în alegerea strategiei tratamentului.

Esenţa metodei constă în determinarea diferenţei de cost (adaosul) între diferite metode
alternative de tratament, precum şi deosebirile dintre stările de sănătate după diferite metode
terapeutice aplicate. În rezultat se poate de stabilit suma de bani pentru a obține anumite avantaje
în starea sănătăţii atinse cu ajutorul metodei care se apreciază. Compararea rezultatelor obținute
în urma tratamentului se exprimă nu în indici valorici, ci în indici „naturali” (de exemplu:
creşterea longevităţii vieţii, micşorarea tensiunii arteriale, etc.).Când se compară metodele
alternative de tratament, se evidenţiază diferite corelaţii între cost şi eficacitate .

CEA poate evidenţia medicamentul dominant în metoda de tratament, care garantează

succesul în comparaţie cu alt medicament la un preţ mai redus sau echivalent.

În cazul când nici una din metode nu este strict dominantă, se recurge la metoda de analiză
incrementală. Această metodă permite aprecierea creşterii avantajului exprimat valoric în urma
aplicării opţiunilor mai costisitoare la schemele de tratament în comparaţie cu cele mai puţin
costisitoare raportate la cheltuielile mai costisitoare suportate pentru terapie sau mai puţin
costisitoare corespunzător.Cu toate aceste CEA nu este lipsit şi de unele neajunsuri. Compararea
rezultatelor eficacităţii terapiei poate fi efectuată numai atunci când rezultatele sunt exprimate în
aceleaşi unităţi. În aşa fel, această analiză nu poate fi aplicată în cazul când este necesar de
folosit mai mult de un criteriu al eficacităţii rezultatelor tratamentului, de exemplu, mărirea
longivităţii vieţii şi concomitent îmbunătăţirea calităţii ei.

17. Metode farmacoeconomice standard de analiza a terapiei

medicamentoase: analiza cost-beneficiu.
Analiza cost – beneficiu apreciază atit costul cit şi rezultatele si beneficiile tratamentului. În
CBA(beneficiu) spre deosebire de CEA(eficacitate), toate rezultatele sunt exprimate în unităţi
băneşti
Rezultatele cercetarilor se exprima sub formă de coeficient „beneficiu – cost”, care constituie
corelaţia dintre beneficiul obţinut, raportat la cheltuieli, exprimate in aceleasi unităţi băneşti.
Unele tipuri de analiză CBA prezintă rezultatele obținute sub formă de profit net (beneficiu),
care se calculează în felul următor: 1 dolar venit minus 1 dolar din costul cheltuielilor.
 Rezultatele analizei „cost-beneficiu” se termina cu determinarea profitului direct (în unităţi
băneşti) în urma utilizării unei metode sau unor medicamente în comparaţie cu metoda
alternativă.
Această metodă în cercetările farmacoeconomice se întrebuinţează rar.
Neajunsul acestei metode este cerinţa de a exprima rezultatele tratamentului în unităţi băneşti.

18. Metode farmacoeconomice standard de analiza a terapiei

medicamentoase: analiza cost-utilitate.
Analiza "cost – utilitate" (CUA) este asemănătoare cu CEA(eficacitate), deoarece este posibil
de a exprima datele iniţiale în unităţi băneşti, iar rezultatele – în unităţi de măsură „naturale”".
CUA permite de a lua în consideraţie preferinţele pacientului reieşind din rezultatele
schemelor de tratament. Metoda permite compararea între intervenţia medicală şi utilitatea ei.
Relatia cost-utilitate se calculeaza astfel:
(𝐷𝐶1 + 𝐼𝐶1) − (𝐷𝐶2 − 𝐼𝐶2) 𝐷𝐶 + 𝐼𝐶
𝐶𝑈𝐴 = ; 𝐶𝑈𝐴 =
𝑈𝑡1 − 𝑈𝑡2 𝑈𝑡
CUA- indice cost utilitate
DC1 si IC1-cheltuieli directe si indirecte la aplicarea primei metode de tratament
DC2 si IC2-cheltuieli directe si indirecte la aplicarea metodei a doua de tratament
Ut1 si Ut2-utilitatea pentru ambele metode de tratament
Utilitatea este preferinţa, exprimată de diferiţi indivizi în raport cu determinarea stării
sănătăţii sau a metodelor de tratament.
Măsurarea utilităţii sănătăţii se efectuează în 3 etape :
1.Se determina gradul stării de sănătate, ce prezintă interes pentru cercetător şi pacient.
2. Evidenţierea şi alegerea indivizilor pentru aprecierea stării sănătăţii fiecăruia de ei.
3. Selectarea şi generalizarea datelor acumulate cu scopul de a determina scara valorilor
cantitative pentru fiecare stare de sănătate.
Avantajul metodei : rezultatele pot fi exprimate în modificarea calităţii vieţii bolnavilor( in
unităţi) în raport cu costul metodei de tratament.
Neajunsul metodei – aprecierea subiectivă a metodei de tratament de către pacient.

19. Noţiuni generale de farmacoepidemiologie. Locul si rolul

farmacoepidemiologiei in sistemele stiintifice farmaceutice si medicale
 Cuvântul FEP constă din două componente: Farmacon – medicament, şi epidemiologie –
răspândire, deci ştiinţa despre răspândirea medicamentelor.
Farmacoepidemiologia este ştiinţa, care utilizează aspecte epidemiologice în studiul utilizării,
eficacităţii şi inofensivităţii medicamentelor.
FEP are o legătură strânsă cu epidemiologia clinică, farmacoeconomia, farmacologia clinică şi
altele.
Rolul FEP este de a analiza factorii care favorizeaza utilizarea medicamentelor, de a
determina şi aprecia priorităţile din domeniile cercetărilor FEP, cit şi de a elabora programe
privind organizarea asigurării cu medicamente. Problemele studiate de FEP sunt: cauzalitatea și
incidența reacțiilor adverse (farmacovigilența), eficiența preparatelor noi în grupuri de
populație, prescrierea medicamentelor în diferite instituții medico-sanitare sau zone geografice,
strategii pentru îmbunătățirea prescrierii etc.
Analiza FEP permite evidenţierea priorităţilor în corectarea situaţiilor, trasarea măsurilor
normative, organizatorice şi de instruire pentru îmbunătăţirea utilizării medicamentelor şi
resurselor de stat în tratamentul de ambulatoriu şi staţionar, inclusiv şi după indicatorii
economici. Scopul final al FEP este îmbunătățirea utilizării raționale a medicamentelor prin
diverse programe.
20.Clasificarea studiilor farmacoepidemiologice. Clasificarea studiilor
farmacoepidemiologice se face in dependenta de scopul cercetarii si de metodologia de
studiu.Astfel,avem studii farmacoepidemiologice:

- Studii descriptive,care la rindul lor se impart in:

1.individuale (rapotul de caz,seria de cazuri)
2.colective (corelationale,transversale)
- Studii analitice
1. Observaţionale (caz-control, studii de cohorta)
2. Experimentale (studii randomizate si controlate, studii in teren, studii de
echivalenta terapeutice s.a)
Observam ca aceste studii mai pot fi impartite si in studii experimentale si
neexperimantale.Diferenta dintre aceste doua tipuri consta in faptul ca cercetatorul are sau nu are
sub control expunerea care este evaluata – agentul cauzal care poate determina sau cauza aparitia
si evolutia unei boli.

21.Studii caz-control
Studiile caz-control reprezinta studii atit analitice, cit si observationale, longitudinale, care
pleaca de la cunoasterea efectului (boala) si se cauta retrospectiv factorul sau factorii de risc. Pot
fi de doua tipuri retrospective si prospective. Tipul retrospectiv compara un grup de cazuri si un
grup control pentru a examina efectul factorului de risc prezent sau precedent. Tipul prospectiv
sunt atunci cind cazurile si persoanele de control vor fi incluse prospectiv,curind, dupa
identificarea unei probleme de sanatate.
 Acest tip de studiu se utilizeaza in acele cazuri cind rezultatul sau variabila dependenta
constituie un eveniment rar.
Avantaje:  Pot determina cauzalitatea, sunt utile
 Rapide prin definitie pentru o singura boala
 Ieftine Dezavantaje:
 Usor de efectuat  Erori de memorie (de informatie
 Necesita un numar relativ mic de despre expunere), erori de selectie
persoane  Nu pot permite calculul direct al
 Investigheaza mai multi factori de incidentei
risc (mai multe expuneri)  Dificil de apreciat validarea datelor
 Se pot folosi in boli rare, cu perioada  Nu se pot folosi pentru expuneri rare
de latenta lunga  Studiaza un singur efect.

Diferă de alte studii observationale prin aceea ca ancheta începe cu "bolnavul"

și se cerceteaza istoricul pentru identificarea posibilelor cauze ale bolii lui.
Exemplul de studiu: În secţia de obstetrică a Spitalului Judeţean din Baia Mare a fost realizat un
studiu asupra nou-născuţilor veniţi pe lume între anii 1960-2000, pentru a stabili posibila legătură între
consumul de alcool în timpul sarcinii şi apariţia despicăturilor labiale şi maxilare. În cadrul studiului au
fost alcătuite două loturi de subiecţi, un lot de 43 de nou născuţi cu despicături labiale sau labio-maxilo-
palatine şi un lot martor cuprinzând nou născuţii fără malformaţia congenitală menţionată anterior. Nu
există diferenţe între lotul caz şi martor (excepţie prezenţa despicăturii labiale sau labio-maxilo-palatine la
lotul caz). Au fost excluşi din eşantionul de studiu pacienţii care prezentau alte malformaţii pe lângă
despicături labiale sau labio-maxilo-palatine. S-au cules datele prin chestionarea mamelor privind
prezenţa sau absenţa consumului regulat de alcool în timpul sarcinii.
22.Studii clinice randomizate
RANDOMIZAREA : repartiţia subiecţilor/ sau grupurilor de persoane în doua sau mai multe
grupuri comparabile cu ajutorul unei metode bazate pe întâmplare (aleator) care vor primi /nu
vor primi medicamentul cercetat/ un produs placebo.
Studiile clinice randmoizate sunt studii de tip cohort,si fac parte dintre studiile analitice
experimentale sau interventionale,fiind intotdeauna studii prospective.
Ele studiaza efectul unei interventii terapeutice asupra unei anumite boli si mai poate si numit
“trial terapeutic”.
Trialurile clinice prin aplicarea unui tratament medicamentos trebuie să fie în mod
obligator precedate de:
1. formularea unui concept fundamental
2. cercetări in vitro şi in vivo de chimie, farmacologie, toxicologie (pe model animal)
3. cercetări de farmacologie umană prin :
- studii de faza I : precizarea siguranţei şi toleranţei produsului (nr.mic de subiecţi) prin
avaluare actiunii,metabolismului si ef.adverse a medicatiei
- studii de faza II : precizează eficacitatea optimală a tratamentului si efectele adverse
frecvente
 - studii de faza III : precizează eficacitatea produsului prin studii extinse, randomizate
- studii de faza IV :precizează (după comercializare) efectele pe termen lung
( indicaţii noi / efecte indezirabile/efecte eadverse noi).
Deseori studiile de faza IV sunt simple studii de marketing,fara character stiintific.
Studiile clinice randomizate sunt studii controlate,grupul martor fiind intotdeauna necesar
datorita fenomenelor bine cunoscute: ameliorare previzibila,severitate ondulatorie a bolii,regresia
carte medie,efectul placebo si efectul de voluntariat(Hawthmore).
Avantaje
Acuratetea informatiilor la expunere
Acuratetea informatiilor la la primirea rezultatului
Confuzia este o problema minora
Ofera cele mai puternice dovezi de cauzalitate
Dezavantaje
cost, timp si complexitate
Nici o persoana nu vrea sa fie in grupul martor – persoanele vor tratamentul cel noul
persoanele (inclusiv personalul medical) nu vor ca selectia sa se faca prin tragere la sorti
Probleme etice
Tipul de protocol in studiile clinice randomizate:
PROTOCOL
1. formularea ipotezei
2. alegerea subiecţilor
metoda de selecţie
mărimea eşantionului
stabilirea eşantionului
3. alegerea grupurilor de comparare
grupuri de comparare după
caracteristicile bolnavilor
grupuri de comparare după alternativa de
tratament
4. administrarea tratamentului
administrarea non- aleatorie
administrare randomizată
5. modificări survenite în timpul studiului
6. analiza rezultatelor
7. finalitatea studiului: deces; boală;
invaliditate; disconfort; insatisfacţie.
 23. Studii de cohort

În epidemiologie, „cohorta” este un grup de indivizi desemnat pe baza unor caracteristici

comune, care este urmărit de-a lungul timpului. Studiul de cohortă, care este arhetipul tuturor
studiilor epidemiologice, implică măsurarea apariţiei efectului (bolii) în două sau mai multe
cohorte (dacă este urmărită o singură cohortă, studiul este o serie de cazuri, şi este de tip
descriptiv). Aşadar, evenimentele se produc exact ca în realitate, pornind de la expunere şi
ajungând la efect şi din acest motiv studiile de cohortă sunt singurele care permit calcularea
incidenţei bolii, şi deci previziunea riscului.
Sunt două scopurile studiilor de cohortă, unul descriptiv (descrierea incidenţei unor efecte=
boli, complicaţii) de-a lungul timpului, iar celălalt analitic (analiza asocierilor dintrefactori de
risc sau factori prognostici şi efectele respective).
Studiile de cohortă se mai numesc şi studii de urmărire (follow-up), de incidenţă,
longitudinale, etiologice, prospective. În studiile de cohortă, investigatorul selecţionează un grup
(cohortă) de indivizi expuşi şi unul (cohortă) de neexpuşi, urmărind ambele grupuri pentru a
compara incidenţa bolii ,incidenta reactiilor adverse cauzate de medicamente,efectele
medicamentelor la expusi s.a.Dacă există o asociere pozitivă între expunere şi boală, ne aşteptăm
ca incidenţa bolii să fie mai mare în grupul expus decât în cel neexpus.Exista doua tipuri de
studii de cohort:
1.Studii de cohort de tip 1,cind factorul de ris este frecvent intilnit in rindul populatiei.
2.Studii de cohort de tip 2,cind factorul de risc nu este deajuns de mare ca din rindul expusilor
sa poata si aleasa o cohort destul de mare si suficienta pentru analiza.
Studiile de cohortă – avantaje şi dezavantaje
Avantaje:
- Permit măsurarea directă a incidenţei (riscului absolut al) bolii la expuşi şi neexpuşi
- Pot elucida temporal relaţia dintre expunere şi boală.
- Deosebit de utile când expunerea este rară (studiu de cohortă de tip II).
- Pot evalua efecte multiple ale unei singure expuneri.
- Atunci când sunt prospective, minimizează erorile sistematice de măsurare a expunerii
Dezavantaje:
- Ineficiente, deoarece trebuie înrolaţi mult mai mulţi decât cei cate suferă evenimentul de
interes (De exemplu, studiul Framingham asupra bolilor cardiovasculare, cele mai frecvente din
SUA, a fost cel mai mare de acest tip atunci când a început. Cu toate cacestea, a fost nevoie de
urmărirea a peste 500 de oameni, timp de mai mulţi ani, până când au putu fi publicate primele
concluzii. Doar 5% dintre indivizi avuseseră un eveniment coronarian în timpul primilor 8
ani). Aşadar, nu pot fi folosite pentru studiul bolilor rare.
- Atunci când sunt prospective, durează mult timp (cel puţin zece ani) (cu excepţia cazurilor
în care riscul este foarte mare, iar factorul de risc acţionează repede)
- Atunci când sunt retrospective: necesită documente medicale de bună calitate
- Validitatea rezultatelor poate fi afectată serios de pierderile din vedere

24. Raportari de cazuri si serii de cazuri

Raportările de cazuri (atunci când sunt cel mult 5) şi seriile de cazuri descriu observaţii
neobişnuite şi pot constitui prima etapă de recunoaştere a unei boli sau a unui factor de risc nou ;
raportarea unui singur sau a unui grup de indivizi

cu acelaşi diagnostic.

• Avantaje:

- se pot aduna cazuri din diferite surse pentru a genera ipoteze şi a se descriu noi sindroame, ex:
hepatita, SIDA, b. Hodgkin, tratamente.

Dacă raportăm mai multe cazuri similare, constituim o serie de cazuri.

Serii de cazuri sunt şi studiile terapeutice fără grup martor, în care se compară starea pacientului
după tratament cu starea pacientului înainte de tratament, trăgându-se concluzia că eventuala
îmbunătăţire a acesteia se datorează tratamentului (comparaţie înainte/după).

Exemplu: măsurăm colesterolul a 100 de pacienţi, le administrăm medicamentul X trei luni, după
care le măsurăm din nou colesterolul şi descoperim că, în medie, colesterolul a scăzut cu YY
mg%, iar rezultatul este semnificativ statistic. De aici, s-ar putea trage concluzia că
medicamentul X scade colesterolul.

Multe dintre terapiile populare înainte şi astăzi se bazau pe serii de cazuri, iar studiile clinice
randomizate efectuate ulterior au infirmat efectele acelor tratamente.

Seriile de cazuri pot fi considerate studii cu martori externi (istorici): în acest tip de cercetare, în
cadrul studiului nu avem un grup martor, dar întotdeauna facem o comparaţie implicită, cu un
grup martor extern/istoric (populaţia generală, un grup martor dintr-un alt studiu, din alt loc, un
grup asemănător, dar studiat mai demult etc.).

Prezenţa unui grup martor creşte validitatea unui studiu, pentru că în absenţa lui nu ne putem da
seama dacă ameliorarea constatată se datorează într-adevăr tratamentului, sau uneia dintre
situaţiile :

1. Ameliorarea previzibilă are loc în cazul bolilor care se vindecă spontan (de exemplu infecţiile
virale). 2. Severitatea ondulatorie a bolii. 3. Regresia către medie 4. Efectul de voluntariat
(Hawthorne). 5. Efectul placebo - un răspuns la tratament
 25. Notiune de farmacovigilenta.Importanta ei
Farmacovigilenta - totalitatea activitatilor de detectare, evaluare, validare si prevenire a
reactiilor adverse la produsele medicamentoase.

Importanta activitatii de farmacovigilenta:

• detectarea precoce a reactiilor adverse (r. a.) si a interactiunilor produselor

medicamentoase;

• monitorizarea frecventei reactiilor adverse cunoscute;

• identificarea factorilor de risc si a mecanismelor fundamentale ale reactiilor adverse;

• estimarea aspectelor cantitative privind factorii de risc;

• analiza si difuzarea informatiilor necesare prescrierii corecte si reglementarii circulatiei

produselor medicamentoase;

• utilizarea rationala si în siguranta a produselor medicamentoase;

• evaluarea si comunicarea raportului risc/ beneficiu pentru toate produsele

medicamentoase existente pe piata.
 26 Etapele de baza in realizarea programelor framacoepidimiologice
Realizarea programelor FEP de obicei includ următoarele etape:
1. Monitorizarea circulaţiei medicamentelor în sectorul farmaceutic şi/sau sistemul de sănătate
în întregime.
2. Analiza rezultatelor monitorizării şi selectarea domeniilor prioritare de lucru.
3. Elaborarea programelor privind organizarea asigurării cu medicamente în corespundere cu
priorităţile selectate.
4. Implementarea acestor programe.
5. Aprecierea rezultatelor implementării programelor.
Pot fi utilizaţi indicatori, ce caracterizează partea calitativă sau cantitativă a fenomenelor
farmacoepidemiologice.
A. Pentru utilizare în analiza cantitativă:
Datele monitoringului privind utilizarea medicamentelor în diferite regiuni, raioane.
Cheltuielile generale privind consumul produselor farmaceutice.
Venitul naţional general.
Cheltuielile totale ale populaţiei.
Cheltuielile populaţiei pentru medicamente.
Prescripţiile medicale pe grupe farmacologice şi FEP, pe grupele populaţiei (de exemplu:
invalizi, persoane ce suferă de anumite maladii) şi altele în dependenţă de scopurile cercetării.
Numărul total de prescripţii medicale.
prescripţiile medicale pentru populaţia aptă de muncă în întregime raportate la un lucrător
pe an;
prescripţiile medicale pentru pensionari raportate la un pensionar pe an;
costul mediu al medicamentelor indicate într-o rețetă;
preţul mediu al medicamentelor pentru pensionari şi lucrători;
costul unităţii pentru subgrupa terapeutică;
medicamentele indicate;
clasificarea medicamentelor selectată pentru cercetare (de exemplu farmacoterapeutică) şi
numărul mediu de medicamente din fiecare grupă a acestei clasificări, indicat de către un
specialist;
Veniturile companiilor pentru grupele terapeutice de bază.
Demografia.
Mortalitatea.
Şomajul.
Unităţi (de exemplu: ambalaje, fiole, unităţi convenţionale ş.a.) după clase terapeutice,
grupe, subgrupe şi ale taxoane de clasificări.
Compararea indicatorilor FEP studiaţi pe ţară cu alte ţări.
B. Pentru utilizare în analiza calitativă.
Organizarea asistenţei de stat de ambulatoriu şi staţionar.
Serviciile raionale şi structurile ocrotirii sănătăţii şi ale sectorului farmaceutice, serviciului
asistenţei medicale primare, celei de staţionar, serviciile sociale.
Caracteristicile structurilor organizatorice separate şi schema lor de interacţiune şi
intersubordonare.
 Pentru colectarea informaţiei se utilizează diferite metode, de exemplu, care se bazează pe
materiale textuale, utilizarea bazelor de date, consultaţii, intervievarea la telefon şi la locurile de
lucru, etc.
Rezultatele analizei datelor FEP permit trecerea la următoarea etapă de realizare a
programelor FEP şi anume – aprecierea domeniilor prioritare de lucru. De exemplu, după
finisarea analizei ABC este util de realizat analiza VEN, care permite aprecierea priorităţilor în
selectarea şi procurarea medicamen-telor în corespundere cu divizarea lor în Vitale, Esenţiale şi
Nonesenţiale.
Următoarea etapă a măsurilor FEP este elaborarea programelor pentru asigurarea cu
medicamente în corespundere cu priorităţile argumentate. La această etapă paralel cu abordările
tradiţionale administrative pentru planificarea asigurării cu medicamente pot fi larg utilizate
metodele matematice de modelare cu utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne şi a bazelor
de date automatizate.
Implementarea programelor elaborate se înfăptuieşte, luând în consideraţie baza legislativă în
domeniu. În mare măsură succesul implementării programelor este determinat de existenţa
surselor suficiente pentru realizarea lor. Pentru îmbunătăţirea situaţiei pot fi utilizate metode
administrative, modificarea bazei normativ-legislative, realizarea programelor de instruire şi alte
metode ce îmbunătăţesc practica existentă de utilizare şi distribuire a medicamentelor.
Aprecierea rezultatelor implementării programelor este etapa finală a cercetărilor FEP şi
permite:
aprecierea corectitudinii selectării priorităţilor;
înlăturarea neajunsurilor în programele elaborate;
luarea în consideraţie a neajunsurilor acestei programe şi elaborarea altor noi.
Finalul în elaborarea programelor FEP trebuie să fie îmbunătăţirea asistenţei cu medicamente
într-un raion concret, în ţară sau la nivel mondial.

27 Utilizarea rationala a medicamentelor si factorii care influenteaza

procesul de utilizare a medicamentelor
Potrivit conceptului de utilizare raţională a medicamentelor, pacientul trebuie să urmeze
tratamentul medicamentos în conformitate cu indicaţiile clinice, în doze ce corespund
caracteristicilor individuale, pe o perioadă determinată de timp şi cost-eficient.
Elementele de utilizare neraţională a medicamentelor sunt considerate:
- polipragmazia (indicarea concomitentă a mai multor preparate)
- utilizarea neadecvată a antibioticelor pentru maladiile de etiologie non-infecţioasă
- utilizarea abuzivă a injecţiilor, în cazul când pot fi indicate forme per-orale;
- nerespectarea protocoalelor clinice;
- utilizarea incorectă a medicamentelor (automedicaţie), inclusiv cu produse medicamentoase
care se prescriu pe reţetă.
 28.Complianta si aderenta pacientilor la tratament.Factorii care
conditioneaza complianta pacientilor si metodele de imbunatatire a ei.
Complianta -inseamna acordul,aprobarea tratamentului dat.

Un rol foarte important al farmacistului este de a fi un psiholog bun in comunicarea cu

pacientul,aceasta asigura succesul unui tratament adecvat in favoarea lui.Pentru aceasta
farmacistul trebuie sa cunoasca la inalt nivel cunostintele profesionale in domeniul
medicamentului.In plus pentru a avea un rezultat bun in tratamentul corespunzator se mai
include 3 factori:

-cunoasterea la nivel professional a medicamentului

-comunicarea eficienta intre pacient si farmacist

-cunoasterea necesitatii a pacientului.

Dar mai exista inca un factor –complianta sau acceptarea din partea pacientului!!!

Farmacistul este cel mai important in discutia cu pacientul deoarece el famirializeaza

pacientul cu:instructiunea de utilizare a medicamentului,reactiile adverse posibile a
administrarii,contraindicatiile,pastrarea medicamentului.Este important cum relateaza toate
acestea spuse de farmacist,caci pacientul numai 1/3 din discurs memorizeaza ,dar citeodata si
mai putin.Aceasta face ca farmacistul sa acorde o atentie MAXIMA pacientului in instruirea
corecta a administrarii medicamentului pentru a avea un rezultat cit mai efectiv in tratamentul
respective.

Factorii ce influenteaza complianta?

Daca pacientul a primit reteta de la medic putem spune este primul pas legat de complianta,de
accord cu reteta.Pretul retetei este un alt facor,atit negative pentru persoanele mai sarace cit si
pozitiv,caci atunci cind medicamentul este mai scump pacientul cu o strictete mai mare respecta
instructiunile.

Pretul medicamentului poate influenta complianta prin aceea ca -pacientul nu are bani sa
cumpere medicamentul prescris,sau pe toata durata a tratamentului,sau tratamentul poate fi
interrupt.

Metode de imbunatatire a ei:

O cale mai efectiva in imbunatatire compliantei ar fi ca medicii sa cunoasca pretul

medicamentelor,aceasta s-ar realize prin comunicare cu farmacistul prin telefon sau cu ajutorul
unor liste de preturi.

Medicii pot prescrie anumite preparate nu de 3 ori pe zi ci de 2 ori marind doza,astfel costul
tratamentului va fi mai mic.

O alta cale este ca cu cit farmacistul este mai talentat in comunicare cu pacientul cu atit ei
acorda tratamentul dat .Cu pacientii trebuie sa fim rabdatori caci ei sunt bolnavi fizic si chiar
psihologic in acea perioada,ei cred ca vor muri,chiar daca asta nu e asa,ei sunt
anxiosi,depresivi,izolati chiar,de aceea avem simpatie sau nu fata de o persoana data noi oricum
trebuie sa-l incurajam.

29.Impactul utilizarii nerationale a medicamentului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) specifica: "utilizarea raţională a medicamentelor
impune prescrierea celui mai potrivit medicament, care este disponibil la timpul respectiv, la un
preţ pe care pacientul şi-l permite, care să fie eliberat corect şi care va fi administrat în doze
adecvate la intervale corespunzătoare, pentru o perioadă de timp atât cât este necesar;
medicamentul trebuie să fie eficient, de calitate şi siguranţă acceptabilă".

OMS ne relateza ca 50% din medicamente nu sunt administrate corect, dar mai ales nu sunt
prescrise în mod justificat de medici.
Elementele de utilizare neraţională a medicamentelor sunt :
- polipragmazia (indicarea concomitentă a mai multor preparate)
- utilizarea neadecvată a antibioticelor pentru maladiile de etiologie non-infecţioasă
- utilizarea abuzivă a injecţiilor, în cazul când pot fi indicate forme per-orale;
- nerespectarea protocoalelor clinice;
- utilizarea incorectă a medicamentelor (automedicaţie), inclusiv cu produse medicamentoase
care se prescriu pe reţetă.

-automedicatia.

30.Strategii de imbunatatire a procesului de utilizare a medicamentelor.

În activitatea instituţiilor medico-sanitare se aplică sistemul Formularului Farmacoterapeutic.
În spitale sunt instituite Comitete ale Formularului Farmacoterapeutic ca instrument pentru
utilizarea raţională a medicamentelor. Trebuie să fie elaborate programe de instruire a
lucrătorilor medicali profesionişti conform concepţiei medicamentelor esenţiale şi a
tratamentului raţional. Instruirea primară se efectuează conform programei de reciclare continuă
în cadrul Universi-tăţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”, a instituţiilor
specia-lizate şi a organizaţiilor profesionale. Standardele de tratament și Protocoalele clinice sunt
elaborate de către experţii respectivi, numiţi de Ministerul Sănătăţii şi introduse în toate
instituţiile medicale.

Pentru înregistrarea reacţiilor adverse ale medicamentelor se realizează pro-gramul de

supraveghere a medicamentelor pe piaţa farmaceutică națională. Prescripţia raţională. Modelul
prescripţiei reuşite. La fel în vederea excluderii automedicaţiei şi a utilizării raţionale a
medicamentelor ministerul Sănătăţii recent a emis un şir de Ordine care prevăd eliberarea
medicamentelor conform reţetei şi prescrierea obligatorie ca Denumire Comună Internaţională,
inclusiv pentru medicamentele compensate; farmaciştii sunt obligaţi să prezinte informaţie, la
solicitarea pacienţilor, despre toate Denumirile Comerciale prezente în farmacie, ce corespund
Denumirii Comune Internaţionale şi preţurile la acestea, începând cu cel mai mic preţ. Astfel,
cetăţenilor li se oferă dreptul de a primi informaţia necesară de la farmacist şi de a selecta
medicamentul, prescris de medic, în dependenţă de preţul convenabil.
 31. Indicatorii de bază a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind
utilizarea medicamentelor.
URM presupune utilizarea: celui mai potrivit medicament, care este disponibil la timpul
respectiv, la un preţ pe care pacientul şi-l permite, care să fie eliberat corect şi care va fi
administrat în doze adecvate la intervale corespunzătoare, pentru o perioadă de timp atât cât este
necesar. În cadrul OMS cu participarea INRUD ( Reţeaua Internaţională pentru Utilizarea
Raţională a Medicamentelor) pentru identificarea problemelor generale de utilizare a
medicamentelor în anumite instituţii medico-sanitare, precum şi comparare lor cu alte localităţi a
elaborat în 1993 o serie de indicatori, care au fost testaţi în multe ţări în curs de dezvoltare.
Aceşti indicatori sunt pe larg utilizaţi în studiile privind utilizarea medicamentelor, precum şi
programele de promovare a utilizării raţionale.
Indicatorii de bază a OMS de utilizare a medicamentelor:
Indicatori de prescriere:
Numărul mediu de medicamente per medic
% medicamentelor prescris după denumirea generică
% de reţete cu prescrierea antibioticilor
% de reţete cu prescrierea formelor injectabile
% de medicamente prescrise din lista celor esenţiale sau formular
Indicatori privind asistenţa pacientului
Timpul mediu de consultare
Timpul mediu de eliberare
% medicamentelor actual eliberate
% medicamentelor adecvat marcate
Cunoştinţele pacientului privind doza corectă
Indicatori ai instituţiei
Accesibilitatea listei ME sau formularului
Accesibilitatea medicamentelor de bază
Indicatori complementari
Costul mediu a medicamentelor per medic
% pacienţilor trataţi fără medicamente
% costului medicamentelor cheltuit pe antibiotice
% costului medicamentelor cheltuit pe injectabile
% prescripţiilor în concordanţă cu ghiduri clinice
% pacienţilor satisfăcuţi cu îngrijirile primite

% instituţiilor medicale cu acces la informaţia imparţială despre medicamente