Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIȚANU”

Facultatea de Farmacie

Catedra de
Farmacie Socială „Vasile Procopișin”

Examinate și aprobate la ședința catedrei

28 august 2023

Note de curs și Recomandări metodice pentru seminare la

PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ și ISTORIA FARMACIEI

Autori:
BRUMĂREL MIHAIL, dr. șt. farm., conferențiar universitar
CHȚAN ELENA, asistent universitar
PESCHIN ANATOLII, asistent universitar

Chișinău – 2023
2
 CUPRINS

Introducere 4

Tema 1. Sistemul de sănătate. Sănătatea publică, nivelurile și subsistemele de

asistență medicală în Republica Moldova. 8

Tema 2. Propedeutica farmaceutică – noțiuni generale. Sistemul farmaceutic.

Asistența farmaceutică a populației. Întreprinderi farmaceutice. 11

Tema 3. Activitatea farmaceutică. Autorizarea activității farmaceutice. Noțiuni de

legislație farmaceutică. 18

Tema 4. Rolul farmacistului în sistemul de sănătate. Cadrele farmaceutice.

Exercitarea activității farmaceutice. Sistemul de pregătire a cadrelor

farmaceutice. 23

Tema 5. Medicamentul. Originea, elaborarea și clasificarea medicamentelor.

Forme farmaceutice ale medicamentelor. Principii de organizare a

păstrării medicamentelor. 30

Tema 6 Organisme internaționale în domeniul sănătății și asistenței farmaceutice 44

Tema 7. Farmacia în epoca antică. Medicina și farmacia în Grecia antică și în

Roma antică. 50

Tema 8. Medicina și farmacia în Dacia. Farmacia medievală. 52

Tema 9. Medicină și farmacia în perioada Renașterii. Farmacia și medicamentul în

Europa: sec. XVIII-XX. 56

Tema 10. Medicina și farmacia în Moldova. Dezvoltarea sistemului farmaceutic în

Moldova postbelică și Republica Moldova. 57

Bibliografie 66

3
 INTRODUCERE

Domeniul farmaceutic vizează toate aspectele de elaborare, fabricare, preparare, eliberare și

utilizare a medicamentelor – începând cu descoperirea substanțelor active până la formularea
acestora în medicamente și modul de administrare a lor. Astăzi, farmacia reprezintă un
domeniu intransigent, bazat pe dovezi științifice, ce cuprinde în sine nu doar studiul
disciplinelor fundamentale/științifice, dar și dezvoltarea abilităților sociale și
comportamentale ale viitorilor farmaciști, necesare pentru înțelegerea convingerilor și
atitudinilor populației vis-a-vis de automedicație precum și a modului de administrare a
medicamentelor. Farmacistul este principalul expert al societății în domeniul medicamentului,
care și-a extins rolul său de la un preparator de medicamente magistrale, la un specialist ce
asigură siguranța, calitatea, eficiența, accesibilitatea și utilizarea rațională a medicamentelor,
prin oferirea informației și consilierea pacientului – roluri, datorate progresului istoric al
profesiei de farmacist, ce au evoluat pe parcursul a sute de ani.
Istoria farmaciei ca știință și obiect de studiu joacă un rol important în sistemul de pregătire
a farmacistului, formarea concepției științifice progresive, ridică nivelul culturii generale și
profesionale. Fiind parte componentă a istoriei științei și culturii generale, istoria farmaciei,
reflectă lupta ideilor atât în trecut cât și în perioada contemporană, prezintă criterii pentru
aprecierea etapei actuale a dezvoltării medicinii, farmaciei și sănătății publice.
Disciplina științifică "Istoria farmaciei" studiază relațiile dintre evoluția și istoria medicinii
și farmaciei și cunoștințelor medicale și farmaceutice ale tuturor popoarelor lumii și în toate
perioadele istorice ale omenirii (din antichitate până în contemporaneitate) în raport integru
cu evoluția și schimbarea formațiilor social-economice, istoriei, filosofiei, realizărilor științelor
naturii și culturii.
Informații aparte despre dezvoltarea specialităților farmaceutice sunt expuse în cadrul
catedrelor teoretice și clinice ale universității; ele detaliază și completează materialele cursului
de istorie a medicinii și farmaciei (viața și activitatea medicilor și farmaciștilor remarcabili,
medicilor și farmaciștilor - savanți, realizările școlilor științifice, istoria unor descoperiri
științifice etc.).
Fiind separate și nu legate între ele în continuitatea istorică, aceste informații nu pot înlocui
cursul sistematic și complet al istoriei farmaciei, în care pe baza metodelor istorice și logice se
studiază dezvoltarea teoriei farmaciei ca proces istoric farmaceutic, se pune baza
învățământului istorico - farmaceutic, educației studenților.
Propedeutică farmaceutică reprezintă o disciplină, în cadrul căreia se studiază noțiunile
generale ce vizează domeniul de pregătire profesională a specialistului farmacist și exercitarea
profesiei de farmacist; activitatea farmaceutică și medicamentul - ca unul din obiectele
principale de studiu pentru disciplinele de profil farmaceutic; condițiile și reglementările de
bază din domeniul farmaceutic; activitatea întreprinderilor farmaceutice și a farmacistului;
clasificările medicamentului, formelor farmaceutice; standardelor internaționale și naționale
de asigurare a calității medicamentelor și a serviciilor farmaceutice.
Disciplina are ca rol formarea de competențe profesionale teoretice de ordin general în
elaborarea, analiza și înregistrarea produselor farmaceutice și parafarmaceutice; cunoașterea
principiilor generale de organizarea și funcționare a instituțiilor farmaceutice cu diferite forme
4
juridice de activitate; cunoașterea noțiunilor generale din domeniul cadrului legislativ în
domeniul farmaciei inclusiv a drepturilor și a obligațiilor farmacistului. Cunoașterea
medicamentului prin prisma acțiunii, indicațiilor, contraindicațiilor, efectelor adverse, a
modului de administrare și a interacțiunilor acestora; clasificării medicamentelor conform
grupelor anatomice terapeutice și chimice (ATC), importanței medicamentelor: vitale, esențiale
și non-esențiale, originalității produselor etc. Propedeutica farmaceutică are ca scop inițierea
studenților farmaciști în aplicarea practică a acțiunilor de consiliere a pacienților și asistență
farmaceutică; utilizarea și adaptarea cunoștințelor teoretice din domeniul farmaciei la situațiile
activității practice; eficientizarea activității profesionale prin introducerea elementelor
inovatorii din domeniul farmaceuticii; aplicarea cerințelor actelor normative din domeniul
farmaciei în activitatea practică; diagnosticarea particularităților și culturii organizaționale a
instituției din sistemul farmaceutic, unde î-și desfășoară activitatea specialistul; proiectarea și
coordonarea activității farmaceutice în diverse instituții: farmacii de tip deschis de stat sau
particulare; farmacii de tip închis - spitalicești; depozite farmaceutice; fabrici de medicamente,
laboratoare pentru controlul calității și certificarea medicamentelor; determinarea criteriilor
de activitate personală în funcție de condițiile reale și în context social concret.

RECOMANDĂRI METODICE GENERALE ÎN PROBLEMELE DE STUDIERE A PROPEDEUTICII

FARMACEUTICE ȘI ISTORIEI FARMACIEI

Programa de învățământ include ore de cursuri și seminare în domeniul Istoriei farmaciei

și Propedeuticii farmaceutice.
În procesul pregătirii către seminare la întrebările pentru pregătirea de sinestătătoare
pentru tema respectivă studenții vor studia sursele bibliografice de bază, suplimentare și
materialele cursurilor corespunzătoare. Suplimentar, pentru fiecare compartiment al
disciplinei, studentul pregătește și prezintă câte un referat pe temele alese sau propuse de către
profesor (tematica referatelor se anexează), consacrate anumitor teme, evenimente, cât și unor
iluștri reprezentanți ai medicinii și farmaciei mondiale și naționale, conform cerințelor și
structurii indicate mai jos.
Referate se prezintă în termenii stabiliți, în format electronic pe adresa de email indicată de
profesor, iar după acceptare și pe suport de hârtie profesorului. Pe marginea Referatului fiecare
student prezintă o comunicare orală însoțită de material demonstrativ în timpul seminarului
sau totalizărilor stabilite în planul calendaristic. Referatele se evaluează cu notă și se reflectă în
SIMU ca note componente a notei medii anuale.
Evaluarea se va efectua după următoarele criterii: concordanța materialului expus cu tema
propusă, calitatea colectării și sistematizării datelor obținute, analiza, sinteza, generalizarea
materialului informațional obținut prin activitate proprie, calitatea expunerii și corectitudinea
științifică, termenul de prezentare.
Nota medie anuală include și evaluarea curentă a studentului pe parcursul semestrului.
Conținutul Referatului va include un Plan, care se reflectă în cuprins, Introducere, Expunerea
desfășurată a temei, Concluzii si Lista surselor bibliografice utilizate la îndeplinirea referatului.
Volumul orientativ al Referatului cinci - zece pagini de text dactilografiat Format A4 cu mărimea
fontului 14 pct și spațierea 1,5 rânduri.

5
 MODELUL FOII DE TITLU AL REFERATULUI LA ISTORIA FARMACIEI

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

„Nicolae Testemiţanu”
Facultatea de Farmacie

Catedra de
farmacie socială „Vasile Procopişin”

Referat
la Propedeutica farmaceutică și Istoria farmaciei
al studentului (ei)
____________________________________________
(numele și prenumele)

grupa _______

pe tema:
_____________________________________________________________
(denumirea temei)

Conducător____________________

Chișinău -2022

6. Mitologia greacă despre practica

TEMELE REFERATELOR PENTRU
medicală și medici. Medicina în literatura
COMPARTIMENTUL ISTORIA FARMACIEI
Greciei antice.
1. Papirusurile ca sursă de studiere și 7. Creația lui Homer ca sursă de studiere a
reconstituire a medicinii și farmaciei medicinii.
epocii antice. 8. Medicina în literatura Greciei și Romei
2. Elemente de medicină și farmacie la antice.
primitivi. 9. Școli medicale, medici laici și ajutoarele
3. Elemente de farmacie la egipteni și acestora.
mesopotamieni. 10. Hipocrate și operele lui. "Corpus
4. Farmacia în Vechea Indie. Hipocraticum" - enciclopedia medicală
5. Metode de medicație la chinezi. din perioada Greciei antice.

6
11. Medicina, farmacologia și alchimia la
Alexandria.
12. Hipocrate și hipocratismul.
13. Începuturile medicinii și farmaciei
romane.
14. "Compositiones medicamentorum" - una
din primele lucrări cu caracter
farmaceutic.
15. "De materia medica" lui Dioscoride.
16. Galen din Pergam și activitatea lui în
domeniul medicinii.
17. Primele rețete și primii farmaciști
romani.
18. Medicina și farmacia în Dacia liberă și
romană.
19. Zeul vindecător la Daci.
20. Zeii vindecători la popoarele străvechi.
21. Viața și activitatea lui Ibn – Sina
(Aviciena).
22. Titani ai Renașterii în domeniul farmaciei
și medicinei.
23. Leonardo da Vinci – pictor și savant.
24. Concepțiile medicale ale lui Paracelsus.
25. Evoluția Grădinilor Botanice.
26. Farmacopeile epocii Renașterii.
27. Reprezentanți iluștri ai epocii luminilor
și descoperirile lor în domeniul
medicamentului și fitochimiei.
28. Descoperiri în domeniul sulfamidelor,
antibioticelor.
29. Dimitrie Cantemir – iluminist savant și
rolul lui în dezvoltarea gândului medical.
30. Medici și farmaciști – laureați ai
Premiului Nobel.
31. Rolul lui Constantin Vârnav în
dezvoltarea gândului medical în
Moldova.
32. Rolul lui Toma Ciorbă în dezvoltarea
asistenței medicale în Moldova.
33. Nicolae Testemițanu – mare om al
neamului.
34. Vasile Procopișin – patriarh al farmaciei
moldave.
35. Facultatea Farmacie de la inițiere până
astăzi.
7
36. Portrete de farmaciști – absolvenți ai
facultății de farmacie a USMF „N.
Testemițanu”.
37. Descoperiri în domeniul medicamentului.
38. Descoperiri în domeniul fitochimiei.
39. Documente de reglementare a practicii
farmaceutice.
40. Iluștri savanți ai secolului XIX și aportul
lor în dezvoltarea medicinii și farmaciei.
41. Aspecte istorice ale învățământului
farmaceutic.
42. Organizații internaționale în domeniul
medicinii și farmaciei.
43. Învățământul farmaceutic contemporan.
44. Personalități remarcabile în farmacia
secolului XX.
TEMELE REFERATELOR PENTRU
COMPARTIMENTUL PROPEDEUTICA
FARMACEUTICĂ
1. Etica în activitatea profesională a
farmacistului.
2. Reguli de bună practică farmaceutică –
practică internațională.
3. Standarde internaționale de asigurare a
calității medicamentelor GXP.
4. Apariția și dezvoltarea sistemului de
monitorizare a reacțiilor adverse.
5. Abordări contemporane de tratament:
Farmacogenetica și farmacogenomica.
6. Organisme naționale și internaționale în
domeniul activității farmaceutice.
7. Istoricul apariției și dezvoltării Listei de
Medicamente Esențiale (LME).
8. Telefarmacia și telemedicina în
activitatea contemporană a
farmacistului.
9. Probleme de utilizare nerațională a
medicamentelor în Republica Moldova.
10. Farmacia bazată pe dovezi.
11. Piața medicamentelor sub standard și
contrafăcute.
12. Autorizarea medicamentelor în
Republica Moldova.
13. Norme de amplasare a farmaciilor –
practici internaționale.
14. Probleme etice a farmacistului
contemporan.
15. Influența mediatizării în utilizarea
rațională a medicamentelor.
Tema 1. Sistemul de sănătate. Sănătatea publică, nivelurile și subsistemele
de asistență medicală în Republica Moldova.
Scopul lucrării: însușirea noțiunilor de: propedeutică farmaceutică, sistem de sănătate,
sănătate publică, asistență medicală, asistență farmaceutică, farmacie, farmacist, rolului
și funcției farmacistului în societate, evoluția practicii farmaceutice pe parcursul
timpului.
Forma și durata temei: seminar, 3 ore.
Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Noțiuni generale de sistem de sănătate.

2. Organizarea sistemului de asistență medicală a populației.
3. Clasificarea subsistemelor de asistență medicală.

MATERIAL TEORETIC
Noțiuni generale de sistem de sănătate
Ce este sănătatea? Este sănătatea o resursă limitată prin care se manifestă însăși viața și cu
care indivizii sunt înzestrați la naștere? Este o stare biologică, sau ține și de relațiile și
interacțiunea indivizilor și colectivităților? Este un bun sau o resursă economică? Acestea sunt
doar câteva din întrebările care pot apărea la definirea noțiunii de sănătate. Una din cele mai
utilizate definiții date de Organizația Mondială a Sănătății este: „Sănătatea este o stare completă
de bunăstare fizică, mentală și socială și nu doar o absență a bolii sau a infirmității”. Aceasta este
doar una din multiplele definiții, care relevă aspecte noi ale sănătății. Definirea și înțelegerea
noțiunii de sănătate este foarte importantă în contextul definirii altor noțiuni fundamentale în
raport cu sănătatea, cum ar fi: serviciile medicale și farmaceutice, politicile de sănătate și în
domeniul medicamentului, prestarea serviciilor medicale și farmaceutice, organizarea și
prestarea acestora.
Una din noțiunile de bază ale acestui sector ce rezultă direct din termenul de sănătate este
„sistemul de sănătate”. Ca și orice sistem, sistemul de sănătate este format din elemente,
relațiile dintre ele ce se formează și se manifestă ca un întreg, inclusiv prin urmărirea scopului
(scopurilor) intrinsec. Astfel, în raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din 2000
sistemul de sănătate a fost definit ca „toate activitățile ale căror scop principal este de a promova,
restabili sau menține sănătatea” și conține 3 obiective fundamentale:
1. îmbunătățirea sănătății populației (obiectivul primordial);
2. a răspunde la așteptările populației (vis a vis de sănătate);
3. oferirea unei protecții financiare împotriva costurilor în caz de boală.
Din elementele sistemului de sănătate fac parte: guvernul, asigurătorii, prestatorii de servicii,
pacienții, instituțiile de expertiză, evaluare, control, acreditare, angajatorii, asociațiile etc. Din
altă perspectivă, sistemul de sănătate poate fi caracterizat prin funcțiile pe care acesta le
îndeplinește:
✓ Supervizare (controlul și a revizuirea continuă);
✓ Prestare de servicii;
✓ Finanțare, asigurare cu resurse (forța de muncă, cunoștințe, etc).

8
 O reprezentare grafică a sistemului de sănătate în conformitate cu definiția OMS este
prezentată în Figura 1.

“Starea de a fi” o
Populația, Mediul, SĂNĂTATE valoarea ideală
Economia, Educația, supraviețuire,
Securitatea, Alimentele, bunăstarea, demnitate
Apa, Habitat,
Servicii medicale și Determinanți de
Hotarele sistemului de
farmaceutice, sănătate sănătate
Serviciile și liniile de
suport
Sectorul de Partea economiei,
instituțiilor societății ce
sănătate
se preocupă de cererea
de sănătate (servicii,
Servicii acte normative,
medicale producerea și
Resursele și procesele distribuirea
dedicate activităților medicamentelor, etc.)
destinate îmbunătățirii
sănătății (prestarea Resursele și procesele
serviciilor, stabilirea
Asistența dedicate prestării
normelor și medicală serviciilor medicale de
standardelor etc.) prevenire și îngrijire

Figura 1. Sistemul de sănătate

Linia întreruptă din figură reprezintă hotarul sistemului de sănătate. Sistemul de sănătate
este un sistem deschis, creat de oameni pentru sănătatea umană și, în consecință, diferă în
funcție de regiune, țară, nivel de dezvoltare a țării etc. Mai mult ca atât, însuși conceptul de
sistem de sănătate se află într-o permanentă evoluție și schimbare. Definirea sistemului de
sănătate, dezvoltarea acestui concept la nivel teoretic permite determinarea hotarelor și
principalelor elemente, funcțiilor și obiectivelor sistemului de sănătate, care pot servi la o mai
bună evaluare și comparare ale acestora. Pentru a obține rezultate în cadrul sistemului de
sănătate, acesta trebuie să fie capabil să diminueze influența factorilor de risc (ceea ce
presupune o bună colaborare cu instituțiile din afara sistemului), iar pe de altă parte, să
evalueze cât mai bine situația pentru a crea cele mai bune mecanisme de reacție la influențele
acestora asupra stării de sănătate.
Ținând cont de definiția termenului de sănătate și a sistemului de sănătate este important să
se definitiveze modalitățile prin care poate fi măsurat nivelul de sănătate. La nivel internațional
sunt utilizați un șir de indicatori, printre care:
✓ Speranța de viață la naștere;
✓ Mortalitatea copiilor sub 5 ani (sub un an si 1-4 ani);
✓ Ani de viață ajustați la incapacitate (reprezintă anii de viață sănătoși pierduți)
✓ Indicatorul de acces și calitate a serviciilor medicale (Healthcare Access and Quality
Index).
Clasificarea subsistemelor de asistență medicală
Tipurile de asistență medicală sânt:
✓ Asistența medicală urgentă prespitalicească;
9
 ✓ Asistența medicală primară;
✓ Asistența medicală specializată de ambulator, inclusiv stomatologică;
✓ Asistența medicală spitalicească;
✓ Servicii medicale de înaltă performanță;
✓ Îngrijire medicală la domiciliu;
✓ Îngrijire paliativă.
Subsistemul de asistență medicală primară este tipul de asistență medicală universal
accesibilă, orientat spre satisfacerea necesităților esențiale de sănătate ale individului, familiei
și comunității. Asistența medicală primară este acordată de cabinetele de medicină de familie
și cuprinde serviciile medicale de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în
contextul unei relații continue cu pacienții, în prezența bolii sau în absența acesteia, include în
sine centrele medicilor de familie, centrele de sănătate, oficiile medicilor de familie și filialele
lor.
Subsistemul de asistență spitalicească și specializată este compus din spitale, centre și
instituții de cercetări științifice republicane, spitale municipale și orășenești cu secții
consultative specializate, spitale raionale.
Subsistemul asistenței medicale urgente este setul de servicii medicale acordate pacientului
în stare gravă, la locul accidentului sau îmbolnăvirii, în timpul transportării, la necesitate, până
la transmiterea lui în instituția medico-sanitară și include stații zonale (municipale) de
asistență medicală urgentă, substații a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă
(CNAMUP).
Subsistemul de asistență medicală mamei și copilului include Institutul Mamei și Copilului,
maternități, cabinete consultative pentru femei.
Subsistemul de sănătate publică își are organizarea „pe verticală” și este coordonat de MSMPS
prin intermediul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, care este autoritate
administrativă subordonată Ministerului Sănătății cu subdiviziuni teritoriale – centre de
sănătate publică, responsabilă de implementarea politicii statului în domeniile de activitate ce
îi sânt încredințate: 1) supravegherea de stat, promovarea și protecția sănătății publice; 2)
controlul de stat (inspecția) în sănătate; 3) monitorizarea și evaluarea stării de sănătate a
populației; 4) acreditarea prestatorilor de servicii medicale și farmaceutice.
Subsistemul de asistență farmaceutică are ca scop asigurarea disponibilității și accesibilității
populației la medicamente cost-eficiente, inofensive și de bună calitate. Funcțiile sistemului
farmaceutic sunt selectarea, achiziționarea, distribuirea, utilizarea, cercetarea, dezvoltarea,
efectuarea studiilor clinice, reglementarea, producerea, eliberarea rațională a medicamentelor,
precum și monitorizarea utilizării acestora.
Subsistemul de medicină legală este reprezentat de Centrul de Medicină Legală pe lângă MS,
iar în teritoriu activează secții de sector ale acestui Centru, amplasate în incinta spitalelor
respective.

10
Tema 2. Propedeutica farmaceutică - noțiuni generale. Sistemul
farmaceutic. Asistența farmaceutică a populației. Întreprinderi
farmaceutice.
Scopul lucrării: însușirea noțiunilor de sistem farmaceutic și componentele lui și a cunoștințelor
despre tipurile de întreprinderi farmaceutice, sarcinile și funcțiile realizate de
ele.
Forma și durata temei: seminar, 3 ore.
Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Propedeutica farmaceutică – noțiuni generale.

2. Locul și rolul farmacistului și farmaciei în sistemul de sănătate.
3. Sistemul farmaceutic în Republica Moldova.
4. Componentele sistemului farmaceutic, noțiuni.
5. Asistența farmaceutică a populației.
6. Organizarea sistemului de asistență farmaceutică a populației.
7. Clasificarea întreprinderilor farmaceutice în Republica Moldova.

MATERIAL TEORETIC

Noțiuni generale de propedeutică farmaceutică, farmacist, farmacie

Propedeutica farmaceutică reprezintă o disciplină, în cadrul căreia se studiază noțiunile
generale ce țin de pregătirea specialistului și exercitarea profesiei de farmacist, activitatea
farmaceutică și medicamentul ca unul din obiectele principale de studiu pentru disciplinele de
profil farmaceutic, condițiile și reglementările de bază din domeniul farmaceutic, activitatea
întreprinderilor farmaceutice, a farmacistului, medicamentului, formelor farmaceutice,
standardelor internaționale și naționale de calitate a medicamentelor și a serviciilor
farmaceutice.
Sistemul farmaceutic. Sistemul farmaceutic include în sine toate instituțiile și părțile
interesate, atât în sectorul public cât și cel privat, care sunt implicate în procedurile și metodele
utilizate pentru realizarea celor patru funcții cheie ale managementului farmaceutic: selecția,
achiziționarea, distribuția și utilizarea medicamentelor (figura 2).
Scopul sistemului farmaceutic este de a asigura, monitoriza și garanta prezența pe piața
farmaceutică a medicamentelor calitative, eficiente și sigure, ce vor fi disponibile la toate
nivelurile de asistență medicală primară, secundară și terțiară, asigurând echitate în calea de
acces a tuturor păturilor sociale de populației, reglementând și negociind prețurile la
medicamente astfel încât ele să devină accesibile economic atât pentru populație cât și pentru
sistemul de sănătate (implementarea utilizării evaluării tehnologiilor medicale (ETM) prin
modele farmacoeconomice: în cadrul procesului de elaborare a Listei de Medicamente Esențiale
(LME) naționale și a Formularului Farmacoterapeutic Național (FFN), achiziționarea de
medicamente prin intermediul sistemului de Achiziții publice centralizate pentru necesitățile
Instituțiilor Medico-Sanitare Publice și Programelor Naționale, elaborarea listei de
medicamente compensate (LMC) din cadrul fondurilor de asigurare obligatorie în medicină
etc.), monitorizarea continuă a sistemului de utilizare rațională a medicamentelor prin
11
intermediul mijloacelor disponibile din cadrul sistemului de sănătate (Protocoale Clinice
Naționale, LME, ETM, LMC etc.) conform figurii 3.

Figura 2 . Elemente sistemului farmaceutic

Un sistem este un grup de itemi, care în mod continuu, interacționează sau se află în
interdependență, formând un întreg unitar. Pentru a reda un caracter complet al definiției de
mai sus, este necesar de menționat faptul că orice sistem funcționează în vederea obținerii
(realizării) unui scop definit. Sistemul farmaceutic, care are ca scop general acordarea
asistenței farmaceutice, poate fi caracterizat și abordat din mai multe puncte de vedere: ca
sistem compus, multifuncțional, de producție, comercial, social, etc.
Pentru fiecare sistem sunt caracteristice: acțiunea diferitor factori (obiectivi și subiectivi,
interni și externi, pozitivi și negativi, etc.), un trecut și un viitor al sistemului. Subsistemele
„știință”, „informație” și „cadre farmaceutice” au un caracter general pentru sistemul
farmaceutic în întregime și îndeplinesc rolul de consolidare al acestuia, deoarece elementele
subsistemelor numite sunt prevăzute și prezente în toate părțile componente ale întregului
sistem. În centrul sistemului sunt plasate elementele lui principale- medicamentul și
persoanele implicate în toate procesele ce țin de viața „medicamentului”: bolnavul, medicul și
farmacistul. Fiecare din subsistemele componente exercită funcția sa concretă, în același timp
ținând cont și de scopul general al sistemului.
Având în vedere caracterul material/nematerial al subsistemelor, precum și importanța lor
pentru realizarea scopului general, principalele părți componente ale sistemului farmaceutic
sunt: cadrele, întreprinderile farmaceutice și sortimentul de medicamente ce formează piața
farmaceutică națională.
Conform unei alte definiții, sistemul farmaceutic constă din totalitatea organizațiilor,
persoanelor, resurselor, activităților și interacțiunile dintre acestea, ce au loc în cadrul
sistemului de sănătate, și care au drept scop asigurarea accesului echitabil și în timp util la
produse farmaceutice inofensive, eficiente și calitative, precum și la serviciile asociate, care
promovează utilizarea corespunzătoare și cost-eficiență a acestora pentru îmbunătățirea
rezultatelor în sănătate.

12
 Figura 3. Scopul și funcțiile de bază a sistemului farmaceutic
Funcțiile sistemului farmaceutic sunt selectarea, achiziționarea, distribuirea, utilizarea,
cercetarea, dezvoltarea, efectuarea studiilor clinice, reglementarea, producerea și ambalarea
produselor farmaceutice. Părțile constructive(cadrul politic și legal, sisteme de sprijin a
managementului, resursele și intrările) implică furnizarea serviciilor, conducerea și
guvernarea, politici, legi și reglementări (sprijinite de guvernanță), produse medicale,
vaccinuri, tehnologii medicale, resurse umane, informația și finanțarea (formarea prețurilor,
negocierea sau stabilirea prețurilor), infrastructura și organizațiile. Mediul înconjurător al
sistemului farmaceutic include forțele pieței, transparența și finanțarea. Componentele cheie
ale sistemului farmaceutic sunt următoarele:
Consolidarea sistemului farmaceutic reprezintă procesul de identificare și implementare a
strategiilor și acțiunilor care ar duce la schimbări durabile și coordonate a uneia sau mai multor
componente critice, pentru a îmbunătăți performanța și capacitatea sistemului, a aborda
provocările viitoare ale sistemului, precum și pentru obținerea unor rezultate mai bune în
sănătate prin îmbunătățirea echitabilă a accesului, calității, disponibilității și utilizării
produselor farmaceutice și a serviciilor asociate.
Componentele critice ale sistemului farmaceutic sunt funcțiile de bază ale acestuia,
elementele structurii sale, resursele ce sprijină sistemul de sănătate și politici de stimularea a
cadrului legislativ și de guvernare.
Tabelul 1. Indicatorii de capacitate ai sistemului farmaceutic
Componentele Conținutul
1. Cadrul politic și ➢ Politici și legislație
juridic ❖ Valabilitatea, siguranța, calitatea, producerea, comerțul și
promovarea produselor farmaceutice
❖ Standardele de practică și acreditarea instituțiilor
❖ Informația despre medicamente
❖ Acoperirea formării prețurilor și asigurărilor
➢ Guvernarea
❖ Structuri și mecanisme pentru asigurarea transparenței și
responsabilității
❖ Implicarea și participarea societății civile
➢ Planificare strategică de nivel înalt

13
 Componentele Conținutul
2. Sistemul de ❖ Controlul calității
reglementare ❖ Licențierea și acreditarea (personalului, spațiului și instruirii)
❖ Înregistrarea medicamentelor
❖ Inspecție și sancționare
❖ Farmacovigilența
❖ Reglementarea studiilor clinice
❖ Promovarea, publicitatea și marketingul
3. Servicii ➢ Aprovizionarea farmaceutică
farmaceutice ❖ Selectarea produselor
❖ Achiziționarea
❖ Gestionarea stocurilor de produse și distribuția
❖ Asigurarea calității (inclusiv controlul calității)
❖ Reambalarea
➢ Prescrierea și utilizarea sigură, corespunzătoare, cost-eficientă
➢ Distribuirea și aprovizionarea consumatorilor
➢ Promovarea sănătății și prevenirea maladiilor
4. Resurse umane ➢ Politica resurselor umane
➢ Planificarea și gestionarea resurselor umane
❖ Analiza forței de muncă
❖ Strategia forței de muncă
❖ „Utilizarea rațională a forței de muncă”- repartizarea
echitabilă
❖ Evaluarea recrutării, descrierii postului și performanței
➢ Perfecționarea forței de muncă
❖ Pre-servicii
❖ Dezvoltarea/stagnarea profesională
❖ Pregătirea, mentorarea, supravegherea
5. Finanțarea ❖ Mobilizarea și alocarea resurselor
❖ Formarea prețurilor și costurilor
❖ Mecanisme de protecție financiară pentru med-te și servicii
❖ Urmărirea cheltuielilor
6. Informația ❖ Standarde de date/ Standardizarea
❖ Sisteme de informare corespunzătoare țării
❖ Transparența, accesul, feedback-ul datelor
❖ Analiza și utilizarea datelor (datele pentru luarea deciziilor)
❖ Coordonarea și responsabilitatea
❖ Sistemul de evaluare (cercetări operaționale)
7. Inovarea, ➢ Capacitatea de producere
cercetarea, ❖ Evaluată pe un spectru de la scăzut la înalt, unde scăzut
dezvoltarea, înseamnă doar capacitatea de ambalare, iar înalt- dezvoltarea
producerea și de substanțe active medicamentoase noi
comercializarea ➢ Cercetare, dezvoltare și inovare
❖ Studii clinice
❖ Supravegherea etică
❖ Stabilirea priorităților de cercetare ( în funcție de necesitățile
în medicină)
❖ Transferul de tehnologie
➢ Comerțul
❖ Interacțiunea cu acordurile comerciale globale și bilaterale
➢ Drepturile și restricțiile importului și exportului
14
 Datele din fig. 4 reprezintă un set comprehensiv de corelații dinamice între elementele
constitutive ale sistemului de sănătate și farmaceutic (guvernare, resurse umane, informație,
finanțare, prestare de servicii), cu o centrare pe produsele farmaceutice ca element constitutiv
esențial și metodele tehnice de interacțiune a lor.

Figura 4. Conceptul guvernării sistemului farmaceutic și corelația cu alte subsisteme ale

sistemului de sănătate
Din punct de vedere al teoriei sistemelor, sistemul farmaceutic din Republica Moldova poate
fi apreciat ca un subsistem al sistemului de sănătate, fiind la rândul său un sistem compus, ce
constă dintr-o serie de subsisteme, fiecare la rândul său fiind alcătuit din mai multe elemente
specifice, cu anumite trăsături comune ce constituie un întreg organizat. Astfel acestea sunt:
subsistemul de fabricare/producere a medicamentelor, de aprovizionare cu medicamente,
subsistemul de asistență farmaceutică a populației, asistență farmaceutică a spitalelor,
subsistemul de reglementare, coordonare și control a activității farmaceutice, subsistemul de
control a calității medicamentelor, dar și subsistemele știință, cadre și informație. Pentru
fiecare din acestea, sunt obligatorii următoarele caracteristici: un scop bine determinat, intrare
în sistem, componența lui, ieșire din sistem și conexiune inversă (Fig. 5).
Sistemul farmaceutic, ca subdiviziune a Sistemului Ocrotirii Sănătății, a constituit
dintotdeauna o structura complexă, în cadrul subsistemelor căruia activează un număr mare de
profesioniști, instruiți nu doar în domeniul medical, dar și economic, tehnologic, chimic,
managerial, etc. Eficacitatea exercițiului acestui sistem este unanim dependentă de factori
sociali, economici, tehnologici și politici, astfel orice modificare a acestora perturbă activitatea
farmaceutică, iar în cazuri critice poate împinge sistemul spre o situație de criză, fapt care se
soldează fie cu un impact negativ și știrbirea imaginii farmacistului în societate, sau, din contra,
cu realizarea unui progres în acest sens.

Sistemul farmaceutic, spre deosebire de alte domenii cu tentă socială, este unul foarte bine
reglementat și supravegheat în permanență de către autoritățile statului. Cu toate că există o
15
necesitate evidentă în reglementarea sistemului farmaceutic cu scopul asigurării pe piață a
unor medicamente eficiente, calitative, inofensive și accesibile atât fizic cât și economic și
geografic a populației la acestea, precum și a unei bune desfășurări a activității farmaceutice,
totuși restricțiile impuse trebuie să fie bine echilibrate, dar cel mai important, acestea trebuie
riguros respectate.

APROVIZIONA- ASISTENŢA
REA CU FARMACEUTICĂ
MEDICAMENTE A POPULAŢIEI

ŞTIINŢĂ
M F ASISTENŢA
FABRICAREA FARMACEUTICĂ
MEDICAMENTE- A SPITALELOR
MT
TELOR

REGLEMEN-
CONTROLUL TAREA,
CALITĂŢII COORDONAREA ȘI
MEDICAMEN- CONTROLUL
TELOR ACTIVITĂŢII
FARMACEUTICE

Semne convenţionale
MT – medicamente; M – medic; F – farmacist; B – bolnav;
Interacţiuni şi interdependenţe
Zone ale subsistemelor şi elementelor
Legătura cu mediu extern

Figura 5. Subsistemele principale ale sistemului farmaceutic

Întreprinderi și instituții farmaceutice și tipurile de proprietate asupra lor

La întreprinderile și instituțiile farmaceutice se raportă:
❖ întreprinderile farmaceutice industriale
❖ întreprinderile (laboratoarele) de microproducție farmaceutică
❖ laboratoarele de control al calității medicamentelor
❖ depozitele farmaceutice

16
 ❖ farmaciile cu circuit deschis, închis
❖ instituțiile de cercetări farmaceutice
❖ instituțiile farmaceutice științifico-practice.
Întreprinderile și instituțiile farmaceutice ca proprietate pot fi private, de stat, sau cu o
formă mixtă. Statul garantează, în conformitate cu legislația în vigoare, condiții egale de
funcționare a întreprinderilor farmaceutice, indiferent de forma de proprietate a acestora.
Întreprinderile și instituțiile farmaceutice pot înființa filiale în conformitate cu legislația în
vigoare. Întreprinderile și instituțiile farmaceutice vor activa în conformitate cu prevederile
Regulilor de bune practici, aprobate de către Guvern.
Formele juridico-organizatorice întreprinderilor farmaceutice:
• Societăți pe acțiuni (SA)
• Societăți cu răspundere limitată (SRL)
• Întreprinderi individuale (ÎI)
• Întreprinderi de stat (ÎS)
• Întreprinderi cu capital străin (ÎCS)
Farmacia publică (comunitară, de acces public, de circuit deschis) este o întreprindere
farmaceutică din cadrul sistemului de ocrotire a sănătății. Sarcina de bază a căreia este
desfășurarea activității farmaceutice multilaterale în vederea acordării populației și instituțiilor
curativ-profilactice asistenței oportune și înalt calitative cu medicamente, produse
parafarmaceutice și alte produse de uz medical.
Tabelul 2. Clasificarea farmaciilor de acces public
Criteriul de clasificare Tipurile de farmacii
Tipul de produse distribuite - cu funcție de producere (preparare);
- de forme industriale;
- mixte.
Categoriile de populație - destinată publicului larg;
- pentru deservirea copiilor;
- pentru deservirea pacienților de vârstă
înaintată
Categoriile de pacienți - bolnavi de diabet zaharat;
- bolnavi cu tulburări mintale.
Grupe de medicamente și produse - medicamente OTC;
- vitamine;
- plante medicinale;
- medicamente homeopate
Locul amplasării - rural: sate, comune
- urban: municipii, orașe, centre raionale.
Farmacia cu circuit închis (spitalicească) sau de spital este o subdiviziune specializată a
unității medico-sanitare în cadrul căreia activează. Este prevăzută pentru a asigura cu
medicamente numai pacienții internați într-o instituție medico-sanitară de staționar.

17
 Depozitul farmaceutic reprezintă o întreprindere farmaceutică cu sarcina principală de
aprovizionare a farmaciilor și instituțiilor sanitare cu medicamente, alte produse farmaceutice
și parafarmaceutice.
Întreprindere de producere a medicamentelor (fabrică, laborator de microproducere) este o
unitate de producție (microproducție) a medicamentelor, articolelor parafarmaceutice și altor
produse medicale de uz uman care își desfășoară activitatea în spații special destinate și
amenajate în temeiul licenței de activitate farmaceutică și regulilor de bună practică de
fabricație (GMP).

Tema 3. Activitatea farmaceutică. Autorizarea activității farmaceutice.

Noțiuni de legislație farmaceutică.

Scopul lucrării: Însușirea noțiunilor de activitatea farmaceutică, noțiunilor generale ale

legislației farmaceutice. A lua cunoștință cu actele legislative de bază ce
reglementează activitatea farmaceutică în Republica Moldova și domeniile lor
de reglementare.
Forma și durata temei: seminar, 6 ore.
Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Definiția activității farmaceutice.

2. Caracteristici generale de activitate farmaceutică în Republica Moldova.
3. Noțiuni generale de licențiere a activității farmaceutice.
4. Actul legislativ/normativ.
5. Norma juridică. Noțiuni. Clasificări.
6. Noțiuni generale de legislație farmaceutică.
7. Legile de bază în domeniul activității farmaceutice.
8. Domeniile de reglementare a activității farmaceutice.

MATERIAL TEORETIC

Definiția activității farmaceutice

Activitatea farmaceutică - domeniu științifico-practic al ocrotirii sănătății, care include:
✓ elaborarea medicamentelor,
✓ standardizarea,
✓ înregistrarea,
✓ producerea,
✓ prepararea,
✓ controlul calității,
✓ păstrarea,
✓ informarea,
✓ livrarea și
✓ eliberarea acestora populației, precum și

18
 ✓ conducerea întreprinderilor farmaceutice și a subdiviziunilor acestora, activități
exercitate numai în cadrul întreprinderii farmaceutice,
✓ cu excepția cercetărilor în vederea elaborării și testării medicamentelor, efectuate în
conformitate cu legislația în vigoare.
Activitatea farmaceutică se exercită de către specialiști cu studii farmaceutice superioare sau
medii și calificarea corespunzătoare cerințelor stabilite de Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale, precum și, ca excepție, de către lucrătorii medicali.
Depozitele farmaceutice, farmaciile și filialele acestora sânt conduse numai de farmaciști. Ca
excepție, farmaciile și filialele farmaciilor amplasate în localitățile rurale pot fi conduse de
asistenți de farmaciști care au calificarea corespunzătoare cerințelor stabilite de Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
În instituțiile medico-sanitare publice din localitățile rurale în care nu există asistență
farmaceutică, activitatea farmaceutică desfășurată în cadrul filialelor de categoria a II-a ale
farmaciilor, ca excepție, poate fi exercitată de lucrători medicali care posedă cunoștințe practice
în domeniul farmaceutic în conformitate cu cerințele stabilite de Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale.
Cetățenii străini și apatrizii care au studii farmaceutice pot exercita activitatea farmaceutică,
după echivalarea și recunoașterea documentelor de studii în modul stabilit de lege, în aceleași
condiții ca și cetățenii Republicii Moldova.
Un farmacist (asistent de farmacist) poate să conducă numai o unitate farmaceutică.
Licențierea activității farmaceutice
Asistența populației cu medicamente, alte produse farmaceutice și parafarmaceutice se
efectuează prin intermediul farmaciilor și instituțiilor medicale. Modul de deschidere,
funcționare și control al activității întreprinderilor și instituțiilor farmaceutice de asistență cu
medicamente a populației se stabilește de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în
limita prevederilor legii. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale stabilește normative
referitoare la spațiul, amplasarea și extinderea întreprinderilor și instituțiilor farmaceutice.
Farmaciile (filialele) nou-fondate vor fi amplasate la o distanță de cel puțin 250 de metri (cale
accesibilă) de la farmacia (filiala) existentă și la o distanță de cel puțin 500 de metri (cale
accesibilă) de la farmacia existentă cu funcție de preparare a medicamentelor extemporale.
Pentru înființarea farmaciei se stabilesc normative demografice. Numărul de locuitori este
dovedit prin adeverința eliberată de autoritatea administrației publice locale. În municipii,
orașe, centre raionale și alte localități cu statut de oraș o farmacie se înființează la un număr de
la 3000 pînă la 4000 de locuitori.
Licențierea activității farmaceutice reprezintă autorizarea (permisiunea) de a desfășura
această activitate.
Condiții de licențiere:
a) Desfășurarea activității licențiate în conformitate cu cadrul legislativ și normativ (Legea nr.
160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
Legea nr. 1456 din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică,);
b) Respectarea regulilor și normativelor privind spațiul, amplasarea și dotarea încăperilor
unității farmaceutice, regimului sanitaro-epidemiologic și a securității antiincendiare
(Hotărârea Guvernului nr. 504 din 12.07.2012 pentru aprobarea Regulamentului sanitar
privind dotarea și exploatarea farmaciilor și depozitelor farmaceutice; Art. 7 al Legii nr. 845-
XII din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi; Art. 10 lit. a);
19
c) Asistența cu medicamente de bună calitate. Medicamentele și produsele parafarmaceutice
eliberate populației trebuie să corespundă cerințelor Farmacopeei sau altei documentații
tehnico-normative aprobate de Ministerul Sănătății (Art. 18 alin. (3) al Legii nr.1456-XII din
25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică);
d) Neadmiterea producerii, depozitării și comercializării medicamentelor falsificate
(contrafăcute) și cu termenul de valabilitate expirat (Art. 6 alin. (4) și (7) al Legii nr.105-XV
din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor);
e) Respectarea cerințelor de formare a prețurilor la medicamente, alte produse farmaceutice
(Art. 20 alin. (1) și (2) al Legii nr.1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea
farmaceutică; Hotărârea Guvernului nr. 603 din 02.07.1997 despre aprobarea
Regulamentului privind formarea prețurilor la medicamente, articole de uz medical și alte
produse farmaceutice);
f) Eliberarea substanțelor stupefiante și psihotrope pentru consum individual numai cu rețete
medicale speciale (Art. 15 alin. (1) al Legii nr. 382-XIV din 06.05.1999 cu privire la circulația
substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor);
g) Neadmiterea conducerii prin cumul a întreprinderii și/sau instituției farmaceutice de către
farmacist (diriginte) și laborant-farmacist (șef de filială). Neadmiterea conducerii prin cumul
a unității farmaceutice de către farmacist (laborant-farmacist) Art.143 lit. e) și Art. 22
alin.(4) ale Legii nr.1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică.
h) Exercitarea activității farmaceutice de către specialiști cu studii farmaceutice superioare sau
medii și calificarea corespunzătoare cerințelor stabilite de Ministerul Sănătății; în instituțiile
medico-sanitare publice din localitățile rurale, în care nu există asistență farmaceutică,
activitatea farmaceutică în cadrul filialelor de categoria a II-a ale farmaciilor, ca excepție,
poate fi exercitată de lucrători medicali care posedă cunoștințe practice în domeniul
farmaceutic (Art. 22 alin. (1) și (21) și Art. 27 alin. (1) ale Legii nr.1456-XII din 25.05.1993
cu privire la activitatea farmaceutică);
i) Asigurarea informării consumatorilor în mod complet, corect și precis asupra
caracteristicilor produselor farmaceutice, privind calitatea și inofensivitatea
medicamentelor (Art. 24 al Legii nr. 105-XV din 13.03.2003 privind protecția
consumatorilor, Art.18 al Legii nr.1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea
farmaceutică);
j) Neadmiterea comercializării medicamentelor fără reflectarea circuitului acestora în sistemul
informațional automatizat de evidență a circulației medicamentelor (Art. 20¹ alin. (4) al Legii
nr. 1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică; Hotărârea Guvernului nr.
85 din 25.01.2006 cu privire la implementarea Sistemului informațional automatizat
„Nomenclatorul de stat al medicamentelor”);
k) Dispunerea de spații pentru desfășurarea activității licențiate ce le aparțin cu drept de
proprietate privată sau în alte spații luate în locațiune, inclusiv ale instituțiilor medico-
sanitare publice, cu gen de activitate în domeniul ocrotirii sănătății, care corespund
cerințelor actelor legislative și normative în vigoare privind parteneriatul public-privat (Art.
4 alin.(4) al Legii ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28.03.1995);
l) Respectarea cerințelor tehnice față de încăperile și obiectivele în care se păstrează substanțe
stupefiante, psihotrope și/sau precursori (Hotărârea Guvernului nr. 128 din 06.02.2006 cu
privire la aprobarea Cerințelor tehnice față de încăperile și obiectivele în care se păstrează
substanțe stupefiante, psihotrope și/sau precursori);
20
m) Depozitele farmaceutice, farmaciile și filialele acestora sunt conduse numai de farmaciști.
Ca excepție, farmaciile și filialele farmaciilor amplasate în localitățile rurale pot fi conduse
de laboranți-farmaciști care au calificarea corespunzătoare cerințelor stabilite de Ministerul
Sănătății (Art. 22 alin. (2) al Legii nr.1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea
farmaceutică);
n) Cetățenii străini și apatrizii care au studii farmaceutice pot exercita activitatea farmaceutică,
după echivalarea și recunoașterea documentelor de studii în modul stabilit de lege, în
aceleași condiții ca și cetățenii Republicii Moldova (Art. 22 alin. (3) al Legii nr.1456-XII din
25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică);
o) Un farmacist (laborant-farmacist) poate să conducă numai o unitate farmaceutică (Art. 22
alin. (4) al Legii nr.1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică);
p) Instituțiile și întreprinderile farmaceutice de stat și private sunt supuse evaluării și
acreditării, în mod obligatoriu, o dată în 5 ani (Art. 11 alin. (1) al Legii nr. 552-XV din
18.10.2001 privind evaluarea și acreditarea în sănătate);
q) Distribuirea angro a medicamentelor se efectuează prin intermediul întreprinderilor
autohtone de producție farmaceutică, laboratoarelor de microproducție și depozitelor
farmaceutice care dețin licența respectivă, eliberată în conformitate cu legislația în vigoare
(Art. 201 alin. (2) al Legii nr. 1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică);
r) Distribuirea cu amănuntul a medicamentelor se efectuează prin intermediul farmaciilor
comunitare care dețin licența respectivă, eliberată în conformitate cu legislația în vigoare
(Art. 201 alin. (3) al Legii nr. 1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică);
s) Farmaciile (filialele) nou-fondate vor fi amplasate la o distanță de cel puțin 250 de metri (cale
accesibilă) de la farmacia (filiala) existentă și la o distanță de cel puțin 500 de metri (cale
accesibilă) de la farmacia existentă cu funcție de preparare a medicamentelor extemporale
(Art. 19 alin. (4) al Legii nr. 1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică);

Noțiuni de legislație farmaceutică

Legislația reprezintă totalitatea actelor normative în vigoare la un moment dat pe teritoriul
unui stat ori altei entități.
Actul normativ reprezintă un act juridic adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică,
care are caracter public, obligatoriu, general și impersonal și care stabilește, modifică ori abrogă
norme juridice care reglementează nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice și
care sunt aplicabile unui număr nedeterminat de situații identice;
Norma juridică este regula de conduită socială cu caracter social, impersonal, tipic și
obligatoriu , stabilită de stat în vederea reglementării relațiilor sociale, asigurată la nevoie prin
forța de constrângere a statului. Norma juridică este norma socială adoptată și asigurată de
către stat, în vederea reglementării unui tip de relații sociale. Norma juridică este elementul
necesar al sistemului dreptului.
Structura internă (logică) a normei juridice este formată din ipoteza, dispoziția și sancțiunea.
Structura internă mai este numită logică și se compune din:
a) dispoziția normei juridice arată conduita destinatarului normei juridice, posibilă fie
trebuincioasă. Astfel zis dispoziția normei oferă răspuns la întrebările ce pot face, ce trebuie să
fac.

21
 b) ipoteza normei juridice –este elementul logic al normei juridice care arată condițiile
împrejurările, cercul de persoane în prezența cărora are loc dispoziția normei juridice. Ipoteza
oferă răspuns la întrebările: -când, unde, cine, în ce împrejurări.
c) sancțiunea normei juridice –arată consecințele legale ale faptei posibili fie trebuincioase
prevăzute în dispoziția normei juridice. Arată reacția statului în caz de respectare sau
nerespectare, executare sau ne-executare, a prevederilor dispozițiilor normei juridice.
Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice arată modalitățile de expunere a
normelor juridice în actele normative. În acte normative, normele juridice de regulă sunt
exprimate în articole. Articolele actului normativ se identifică după cuvântul articolul (art.), un
număr atribuit (cu cifre arabe, dar sunt excepții și cu cifre romane), urmează un titlu. Articolul
se structurează pe aliniate (alin.), aliniatele se numerotează (cifre arabe încadrate în paranteze
rotunde (1)), în aliniate pot fi enumerate și litere (lit. a)) (care conțin ipotezele normelor
juridice).
Clasificarea normelor juridice
După forța juridică a actului juridic deosebim:
› Norme juridice din legi – au forță juridică primară și superioară.
› Norme juridice din acte subordonate legii – de ex. hotărâri de guvern, dispoziția
primarului. Aceste norme au caracter secundar, rezultă din legi și se subordonează
legilor.
După diviziunea dreptului în public și privat deosebim:
› Norme de drept public
› Norme de drept privat
După distincția de drept intern și internațional deosebim:
› Norme de drept intern
› Norme de drept internațional
După distincția de norme de drept procesual și material deosebim:
› Norme de drept procesual- norme juridice ce reprezintă procedura procesuală de
aplicare a legii.
› Norme de drept material – norme juridice care se referă la un domeniu al dreptului.
După modul de reglementare a conduitei deosebim:
Norme juridice imperative- arată conduita obligatorie. Se divizează în:
a) onerative (ce trebuie de făcut)
b) prohibitive (ce nu trebuie de făcut).
Norme juridice dispozitive – arată conduita posibilă (neobligatorie). Se divizează în:
a)permisive (arată ce se poate de făcut).
b)de recomandare (conduită sugerată de un organ de stat (nu este obligatoriu)).
După tehnica exprimării normelor juridice deosebim:
› Norme juridice complete – în același articol sunt întrunite dispoziția, ipoteza și
sancțiunea.
› Norme juridice incomplete- acea normă în care nu poate fi regăsit un element logic
(parțial se regăsește un element logic într-un aliniat sau articol).
Acte normative de reglementare a activității farmaceutice:
Legi și Hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova

22
 ✓ Legea cu privire la activitatea farmaceutică 1456/1993. Această lege este actul
normativ de bază ce reglementează principalele domenii ale activității farmaceutice:
a) Autoritatea competentă în domeniul medicamentelor, dispozitivelor medicale și
activității farmaceutice: AMED;
b) Autorizarea utilizării, preparării și producerii medicamentelor și altor produse
farmaceutice;
c) Autorizarea activității farmaceutice;
d) Controlul de stat al calității medicamentelor și articolelor medicale;
e) Asistența cu medicamente a populației;
f) Exercitarea activității farmaceutice;
g) Cadrele farmaceutice;
h) Activitatea farmaceutică în medicina veterinară.
✓ Legea cu privire la medicamente 1409/1997. Această lege reglementează:
a) Dispozițiile generale - noțiuni principale utilizate în domeniul medicamentului,
clasificarea medicamentelor cerințe față de medicamente;
b) Administrarea de stat a activității în domeniul medicamentelor;
c) Elaborarea medicamentelor
d) Prescripții pentru fabricarea medicamentelor - Autorizarea fabricării
medicamentelor
e) Sistemul de stat al asigurării calității medicamentelor;
f) Informația despre medicamente. Publicitatea medicamentelor;
g) Medicamente de uz veterinar;
h) Supravegherea și răspunderea.
✓ Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor
382/199;
✓ Legea ocrotirii sănătății 411/1995;
✓ Legea cu privire la dispozitivele medicale 102/2017;
✓ Legea privind evaluarea și acreditarea în sănătate 552/2001;
✓ Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător 160/2011;
✓ Politica de Stat în domeniul Medicamentului 1352/2002.
Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova
Acte sublegislative emise de alte autorități publice (centrale și locale) din Republica
Moldova

Tema 4. Rolul farmacistului în sistemul de sănătate. Cadrele farmaceutice.

Exercitarea activității farmaceutice. Sistemul de pregătire a
cadrelor farmaceutice.

Scopul lucrării: Însușirea rolului și locului farmacistului în sistemul de sănătate, cerințelor de

exercitare a activității farmaceutice, sistemului pregătire universitară și
postuniversitară a farmaciștilor, rolul asociației profesionale în activitatea
farmacistului.
Forma și durata temei: seminar, 6 ore.

23
 Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Rolul farmacistului în sistemul de sănătate.

2. Autonomia profesională în domeniul farmaceutic.
3. Exercitarea activității farmaceutice.
4. Sistemul de pregătire a cadrelor farmaceutice.
5. Standardul educațional al farmacistului.
6. Pregătirea postuniversitară.
7. Atestarea cadrelor farmaceutice.
8. Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova (AFRM). Scopul, sarcinile și principiile
activității.

MATERIAL TEORETIC

Rolul farmacistului în sistemul de sănătate. OMS în cadrul sesiunii cu genericul “Rolul

farmacistului în sistemul de sănătate” (Tokio, 1993) se expune asupra problemei definitivării
rolului profesiei de farmacist în cadrul sistemului de sănătate publică:
➢ “…Medicina eficientă poate fi practicată numai acolo, unde există un management eficient
al medicamentului”;
➢ “…Numai în cazul în care farmacistul este acceptat ca partener vital al echipei de sănătate
se pot organiza servicii de asistență medicală cu un nivel cerut de profesionalism”.
➢ …prin pregătirea sa științifică și multidisciplinară farmacistul este unicul specialist
calificat cu competență aprobată deja în:
❖ Conducerea și administrarea serviciilor farmaceutice
❖ Elaborarea legislației în domeniul medicamentului și monitorizarea aplicării acesteia.
❖ Formularea produselor farmaceutice și controlul calității lor.
❖ Inspectarea și evaluarea unităților de producție a medicamentelor.
❖ Procesul de înregistrare a medicamentelor în vederea certificării calității, eficacității și
siguranței acestora.
❖ Asigurarea calității produselor farmaceutice pe tot parcursul circulației lor.
❖ Procurarea medicamentelor.
❖ Activitatea comitetelor naționale, instituționale de profil.
În conformitatea cu Directiva UE 85/432 CEE: “Farmacistul este specialistul principal în
domeniul medicamentului”.
Echipa de îngrijire a sănătății este formată din pacient și din toți profesioniștii din domeniul
sănătății care au responsabilitatea pentru îngrijirea pacientului. Această echipă trebuie să fie
bine definită, iar colaborarea trebuie căutată în mod activ. Farmaciștii au un rol important în
aceasta echipa. Ei vor trebui să-și adapteze cunoștințele, abilitățile și atitudinile față de acest
nou rol, care integrează știința farmaceutică tradițională cu aspectele clinice ale îngrijirii
pacienților, abilităților clinice, abilităților de management și comunicare, colaborării active cu
echipele medicale și rezolvării problemelor legate de medicamente, conform Figurii 2.
Dacă vor fi recunoscuți ca membri cu drepturi depline ai echipei de asistență medicală,
farmacistul va trebui să adopte atitudinile esențiale cerute de personalul medical care lucrează
în acest domeniu: vizibilitate, responsabilitate, accesibilitate într-o practică destinată
24
populației generale, angajamentul de confidențialitate și orientarea către pacient. Farmaciștii
vor trebui sa fie competenți și să posede atât viziune cât și „voce” pentru a se integra pe deplin
în echipa de îngrijire a sănătății.

Figura 6. Farmacistul de astăzi, cine este el?

Activitatea practică exercitată în domeniul farmaciei reprezintă un proces complex de
interacțiuni cu diferite ramuri ale sistemului de sănătate, care au ca scop final îmbunătățirea și
menținerea stării de sănătate a populației. În prezent, activitatea farmaceutică urmează direcția
orientată spre eliberarea medicamentelor către pacient și prestarea de îngrijiri farmaceutice
populației.
Îngrijirea farmaceutică reprezintă furnizarea/asigurarea responsabilă a terapiei
medicamentoase, cu scopul de a obține rezultate terapeutice specifice ce îmbunătățesc calitatea
vieții pacientului (FIP 1998). Conform recomandărilor Federației Internaționale Farmaceutice
(FIP) și OMS privind buna practică în domeniul farmaciei, farmaciștii sunt specialiști în
domeniul sănătății care sunt împuterniciți de autoritățile naționale relevante să efectueze buna
gestionare a eliberării medicamentelor către consumatori și să întreprindă măsuri
corespunzătoare pentru a asigura utilizarea sigură și eficientă a acestora. Farmaciștii sunt
profesioniști din domeniul sănătății ale căror responsabilități și angajamente profesionale
includ tendința de a garanta și asigura populația cu un beneficiu terapeutic maximal în
rezultatul tratamentului medicamentos. Acest fapt obligă farmaciștii să țină pasul evoluțiilor
domeniului farmaceutic și a științelor farmaceutice, a standardelor și cerințelor profesionale, a
cadrului legislativ care dirijează activitatea farmaciei și domeniul medicamentelor, a
progreselor în domeniul cunoașterii tehnologiei legate de utilizarea medicamentelor ca terapii
eficiente și sigure.
Misiunea practicii farmaceutice include în sine 6 componente esențiale:
✓ să fie ușor accesibilă pacienților;
✓ să identifice, să gestioneze sau să elimine problemele de sănătate a pacienților;
✓ să promoveze un mod de viață sănătos;
25
 ✓ să asigurare eficacitatea, siguranța și calitatea medicamentelor eliberate populației;
✓ să prevină prejudiciile provocate de medicamente;
✓ să utilizeze rațional și cost-eficient resursele financiare în domeniul de asigurare în
sănătate publică a populației cu medicamente și alte produse farmaceutice.
În contextul bunei practici farmaceutice se disting patru atribuții principale pe care
farmaciștii sunt obligați să le exercite față de comunitate și persoanele în beneficul cărora ei
activează:
✓ Prepararea de medicamente extemporale, obținerea, depozitarea, păstrarea,
asigurarea, distribuirea, eliberarea, administrarea rațională a medicamentelor prin
evaluarea terapiei medicamentoase a pacienților, automedicația controlată cu
medicamente, educarea populației cu privire la modul de utilizare, condițiile de
păstrare a medicamentelor etc., nimicirea inofensivă a medicamentelor cu termen de
valabilitate expirat etc.
✓ Asigurarea administrarea eficientă a terapiei medicamentoase de către populație.
✓ Menținerea și îmbunătățirea performanțelor profesionale.
✓ Contribuirea la îmbunătățirea eficacității sistemului de sănătate, sistemului de
sănătate publică și sistemului farmaceutic.
Autonomia profesională în domeniul farmaceutic. Evoluția profesiei de farmacist a fost
determinată de cele mai dese ori de factorii externi și mai puțin de cei din interiorul profesiei.
Odată cu dezvoltarea intensivă a industriei farmaceutice profesia de farmacist a început a
diminua condiționând totodată și necesitatea reorientării rolului, locului farmacistului și
extinderea funcțiilor exercitate de către farmacist în sistemul de sănătate. Astfel, activitatea
sistemului farmaceutic, îndeosebi a lanțurilor/rețelelor farmaceutice și evident exercitarea
profesiei de farmacist în cadrul farmaciilor, au fost puse în situația de a alege între comercialism
și profesionalism.
La nivel mondial, această problemă a fost pusă pentru prima dată în evidență în cadrul
Congresului Internațional a Farmaciștilor organizat de FIP, în anul 2014. În cadrul căruia a fost
descris conceptul de autonomie profesională ca ,,drept și privilegiu” acordat de o autoritate
guvernamentală pentru o clasă de profesionali și fiecare profesionist licențiat în această
profesie, să exercite o judecată gândire/independentă, pentru a putea avea o opinie
apreciere/expertiză independentă într-un domeniu de activitate definit legal, pentru a furniza
servicii în interesul clientului. Autonomia profesională nu reprezintă o problemă de bază doar
a farmaciștilor ca un grup de profesioniști din domeniul sănătății. Considerațiile comerciale au
impact inevitabil și asupra deciziilor luate în sectorul sănătății, riscurile de afectare a
pacienților și utilizarea ineficientă a resurselor în ceea ce priveste restricțiile de independența
profesională se vor răspândi rapid.
Pe parcursul ultimilor 25 de ani, farmaciile comunitare au suferit un șir de modificări, astfel
din farmaciile private s-au transformat în farmacii sub formă de lanț sau rețele de farmacii. În
literatură această schimbare este numită și fenomenul de ,,corporatizare”. Acest fenomen a luat
amploare începând cu anul 2008 și se datorează în mare parte faptului că într-un șir de țări
europene a fost realizată liberalizarea legilor care reglementează proprietatea farmaciilor. În
Republica Moldova, acest fenomen a apărut în anii 2000-2005.
Prin anularea prevederilor legale conform cărora doar un farmacist calificat ar putea
deschide o farmacie - modelul tradițional de activitate a farmaciei comunitare, s-creat
26
permisul de acces la un model de dezvoltare a rețelelor farmaceutice și a operatorilor
multinaționali. În condițiile liberalizării dreptului asupra proprietății farmaceutice, profesia
de farmacist nu se mai află la un nivel atât de înalt, astfel condiționând știrbirea nu doar a
sistemului farmaceutic dar și a profesiei de farmacist în ansamblu, neluând în considerare
faptul că doar un farmacist poate cunoaște riscurile care pot apărea în cazul nerespectării
stricte a principiilor de eliberare a medicamentelor și acordarea de îngrijiri farmaceutice.
Curtea Europeana de Justiție a avertizat că în urma deciziei luate ar putea apărea unele riscuri
cu privire la liberalizarea dreptului de a deschide o farmacie care și a avut o influență
semnificativă asupra cursului reformelor farmaceutice în multe țări membre ale Uniunii
Europene.
În cadrul sistemului de corporatizare de astăzi, accentul s-a transferat de la furnizarea unui
serviciu farmaceutic calitativ pentru pacient spre majorarea eficacității economice a farmaciei.
În acest context natura comercială a sectorului farmaceutic, are un impact puternic negativ atât
asupra profesiei de farmacist cât și asupra sănătății publice a întregii populații. Decizia Curții
Europene a subliniat necesitatea de a asigura independența farmacistului ca un profesionist care
acționează în interesul pacientului.
FIP, în anul 2009 a confirmat existența în activitatea profesională a farmacistului a ,,loialității
duble’’ (către angajator și către pacient). De asemenea, a concluzionat că farmacia poate fi atât
o afacere bună cât și activitate autentică în domeniul sănătății, dar necesită un efort conștient
din partea comunității profesionale de farmaciști.
Autonomia profesională în lanțurile farmaceutice vizavi de farmaciile comunitare
independente. Efectele corporatizării farmaciilor comunitare au condus la modificări nu doar în
structura farmaceutică, ci și în reorientarea activității farmaceutice în lanțurile farmaceutice
vizavi de farmaciile particulare. În cadrul procesului de dezvoltare a corporatizării, accentul de
bază a fost orientat spre principiul comercial decât pe cel etic, din motivul că operatorul (din
cadrul punctului farmaceutic/farmaciei) nu dispune obligatoriu studii farmaceutice respective
și cunoștințe profunde în domeniul medicamentului ducând la unele efecte practic inevitabile
precum: sporirea profitului prin implementarea unor planuri de vânzări a produselor lunare
etc.
Modelul corporatist al practicii farmaceutice diminuează responsabilitatea personală a
farmacistului, acordă o prioritate majoră problemelor afacerii decât preocupărilor individuale
ale pacientului, presupune că medicamentele pot fi tratate ca produse de bază „obișnuite” și
răspunsul pacientului la tratament este identic pentru toți.
Factorii ce afectează autonomia activității farmaceutice. Este demonstrat faptul că mai mult
de 50% din farmaciști sunt priviți de patronii săi ca un „vector al vânzărilor”. Farmacistul numai
este persoana care stă în straja sănătății, motivele financiare, fac de cele mai multe ori
farmaciștii să fie motivați incorect prin anumite remunerări în cazul propunerii unor produse
„echivalente”.
Cadrele farmaceutice. Cadrele farmaceutice sau personalul farmaceutic este compus din:
1. Farmaciști - specialiști cu studii farmaceutice superioare;
2. Asistenți-farmaciști - specialiști cu studii farmaceutice medii.
Specialitățile și posturile personalului farmaceutic se stabilesc de către MSMPS.
Nomenclatura posturilor farmaceutice cu studii superioare:
farmacist - diriginte;
farmacist - diriginte adjunct;
27
 șef de secție;
șef de secție adjunct;
farmacist;
farmacist - tehnolog;
farmacist - clinician;
farmacist - analitician;
farmacist - expert;
farmacist - inspector;
șef al filialei.
Cerințele calificative obligatorii către specialiștii farmaciști și laboranți-
farmaciști, necesare pentru exercitarea activității farmaceutice în Republica Moldova sunt
stabilite de MS al Republicii Moldova.
Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova – AFRM a fost organizată în anul 1996 în
rezultatul reorganizării Societății Științifice a Farmaciștilor. Modalitatea de organizare și
activitate a AFRM este reflectată în Statutul Asociației Farmaciștilor din Republica Moldova,
înregistrat la Ministerul Justiției al RM și aprobat de către Congresul Farmaciștilor din RM la 30
septembrie 1996.
AFRM este o organizație profesională, apolitică, benevolă, independentă, recunoscută de stat
și a fost constituită prin Hotărârea Congresului de Constituire din 30 septembrie a. 1996.
Membri ai Asociației pot fi farmaciștii (membri individuali) și unitățile farmaceutice (membri
colectivi) indiferent de subordonare, amplasare, tipul și felul proprietății în baza căreia
activează și care au aderat benevol.
Obiectivul principal al AFRM este orientat spre coordonarea problemelor ce țin de apărarea
intereselor profesionale și sociale ale farmaciștilor în vederea asigurării unei asistențe cu
medicamente înalt calitative, oportune și inofensive.
Realizarea obiectivului AFRM are loc prin contribuții la:
• apărarea demnității și promovarea drepturilor și intereselor membrilor săi în toate sferele de
activitate; apărarea onoarei, libertății și independenței profesionale a farmacistului, precum
și dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigurarea respectării de către
farmaciști a obligațiilor ce le revin;
• aplicarea și respectarea legilor, regulamentelor și normelor de organizare și reglementare a
exercitării profesiei de farmacist;
• elaborarea și adoptarea Codul deontologic al farmacistului din Republica Moldova;
• evaluarea și supravegherea modului de exercitare a profesiei de farmacist, indiferent de forma
de exercitare și de unitatea la care se desfășoară, asigurând aplicarea legilor și regulamentelor
specifice;
• colaborarea cu Ministerul Sănătății la elaborarea reglementărilor profesiei de farmacist;
• colaborarea cu Ministerul Sănătății la formarea, specializarea și perfecționarea farmaciștilor;
• avizarea și aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare a unităților farmaceutice;
• realizarea de sine stătător și împreună cu autoritățile publice de specialitate a diverselor
acțiuni ce se impun conform legislației, în vederea asigurării calității actului profesional în
întreprinderile farmaceutice;
• stabilirea capacității de contractare a farmaciilor aflate în raporturi contractuale cu sistemul
de asigurări obligatorii de sănătate, în funcție de criteriile elaborate de către Ministerul
Sănătății;
28
 • colaborarea cu Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) și acordarea
sprijinului, prin reprezentanții săi, în activitatea de inspecție farmaceutică și cea de creație
legislativă;
• colaborarea cu Ministerul Sănătății la procesul de atestare a specialiștilor-farmaciști;
• organizarea împreună cu Ministerul Sănătății, AMDM, Facultatea de Farmacie a USMF
„Nicolae Testemițanu” a diverselor forme de educație continuă și de fortificare a gradului de
competență profesională a membrilor săi (congrese și conferințe științifice, seminare, instruiri
tematice, mese rotunde, concursuri profesionale etc.);
• evaluarea modului de respectare de către angajatori a independenței profesionale și a
dreptului de decizie profesională ale farmacistului;
• reprezentarea și apărarea interesele membrilor, la solicitarea acestora, în fața angajatorilor;
• promovarea și stabilirea relațiilor pe plan extern cu instituții și organizații similare;
• organizarea examinării în cadrul comisiilor de disciplină a cazurilor de încălcare a normelor
de etică și deontologie profesională sau a celor care reglementează exercitarea profesiei sau
a actului profesional;
• avizarea, la solicitare, a extinderii rețelei de farmacii comunitare și sucursale, conform
reglementărilor în vigoare;
În scopul promovării intereselor profesionale ale fondatorilor asociației și în temeiul
analizei situației privind asistența farmaceutică a populației, aprobării rezultatelor cercetărilor
științifice în domeniul asistenței cu medicamente a populației, familiarizării cu noile realizări și
practicile naționale și internaționale în acest domeniu, asigurării transparenței activității
organelor de conducere, AFRM:
• editează Revista Farmaceutică a Moldovei;
• gestionează pagina web a AFRM și paginile AFRM de pe rețele de socializare;
• organizează și încurajează participarea membrilor săi la Congrese științifice, conferințe
tematice naționale și cu participare internațională și alte manifestări științifice în
conformitate cu actualitățile profesionale.
AFRM, prin structurile republicane sau teritoriale, poate formula acțiuni în justiție în nume
propriu sau în numele membrilor săi.
AFRM colaborează cu autoritățile implicate, la elaborarea contractului-cadru privind
furnizarea serviciilor farmaceutice în cadrul sistemului de asigurări obligatorii de sănătate și
stabilirea necesarului estimativ de servicii farmaceutice.
Conducerea activității Asociației se organizează la 2 niveluri: raional și republican. Organele
de conducere la nivel republican sunt: Congresul Farmaciștilor; Consiliul Republican;
Comitetul Executiv și Comisia de control.
Congresul Farmaciștilor este organul superior de conducere al AFRM, și se convoacă nu mai
rar de o dată în 4 ani. În autoritatea exclusivă a Congresului intră:
• participarea AFRM în alte organizații sau retragerea ei;
• alegerea președintelui, Consiliului Republican, componenței secțiunilor și Comisiei de
Control;
• adoptarea deciziei cu privire la permisiunea Consiliului Republican de cumpărare sau
vânzare a mijloacelor fixe;
• luarea deciziilor privitor la reorganizarea și lichidarea AFRM.

29
 Principalele atribuții ale Consiliul Republican sunt: luarea deciziilor asupra problemelor
principale ale activității AFRM; aprobarea Jurământului farmacistului, Codului de etică și
deontologie farmaceutică, aprobarea Regulamentelor de funcționare și atribuțiile Secțiunilor și
Comisiilor de probleme, aprobarea adoptării unor documente internaționale privind activitatea
farmaceutică etc.
Între atribuțiile Comitetului executiv se evidențiază coordonarea permanentă a activității
tuturor structurilor de conducere a AFRM și a problemelor profesionale, care apar pe parcursul
activității Asociației.
Conducerea Asociației la nivel raional și municipal este efectuată de: Adunarea Generală,
care se întrunește anual sau la necesitate, iar în intervalul dintre adunările generale activitatea
asociațiilor raionale farmaceutice (ARF) și municipale (AMF) este condusă de Comitetul de
Coordonare.

Tema 5. Medicamentul. Originea medicamentelor. Elaborarea

medicamentelor. Clasificarea medicamentelor. Forme
farmaceutice ale medicamentelor. Principii de organizare a
păstrării medicamentelor.

Scopul lucrării: însușirea noțiunilor de medicament, originea medicamentelor, medicamente

alopate și homeopate. Însușirea clasificării medicamentelor, a formelor
farmaceutice și a principiilor de organizare a păstrării medicamentelor.
Forma și durata temei: seminar, 6 ore.
Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Definiția medicamentului, substanță medicamentoasă, produs parafarmaceutic.

2. Denumirea și clasificarea medicamentelor.
3. Formelor farmaceutice ale medicamentelor.
4. Medicamente esențiale.
5. Principiile generale de organizarea a păstrării medicamentelor.
6. Particularitățile păstrării diferitor grupe de medicamente.
7. Noțiuni generale de dispozitive medicale și alte produse farmaceutice.

MATERIAL TEORETIC

Definiția medicamentului, substanță medicamentoasă

Medicamentul: agent terapeutic, orice substanță sau amestec de substanțe utilizate pentru
tratarea, ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburărilor funcționale la om sau
animale.
Conform OMS medicamentul este „orice substanță sau asociere de substanțe care modifică
un proces fiziologic sau patologic, în beneficiul celui care-l folosește” sau „orice substanță sau
30
combinație de substanțe care poate fi administrată la om sau animale în vederea stabilirii unui
diagnostic sau a restaurării, corectării sau modificării funcțiilor fiziologice”.
Legea cu privire la medicamente nr.1409, din 17.12.1997, prevede următoarea definiție
pentru medicament: „substanțe sau amestecuri de substanțe autorizate, în modul stabilit, spre
fabricare, import, export și utilizare, pentru a trata, atenua, preveni, diagnostica o boală, o stare
fizică sau psihică anormală ori simptomele lor la om sau animal, precum și pentru a restabili,
corija și modifica funcțiile organice ale acestora”.
Conform Directivei 2001/83/CE, medicamentul este:
a) orice substanță sau combinație de substanțe prezentate ca având proprietăți de tratare
sau prevenire a bolilor umane; sau,
b) orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită la om sau îi poate fi
administrată fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin
exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea
unui diagnostic medical.
Substanță medicamentoasă (activă) – substanță biologic activă de origine naturală, sintetică
sau biotehnologică, utilizată pentru fabricarea sau prepararea medicamentelor. Orice
substanță, indiferent de originea acesteia, care poate fi:
− umană, de exemplu: sânge uman sau produse din sânge uman;
− animală, de exemplu: microorganisme, animale întregi, părți de organe, secreții
animale, toxine, extracte, produse sangvine;
− vegetală, de exemplu: microorganisme, plante, părți de plante, secreții vegetale,
extracte;
− chimică, de exemplu: elemente, substanțe chimice existente în natură și produse
chimice de transformare chimică sau de sinteză.
Materii prime clasificare:
• substanțe active/medicamentoase = au o acțiune determinata asupra organismului
(acțiune farmacologica/efect terapeutic)
• substanțe auxiliare = inerte din punct de vedere farmacologic (fără acțiune
terapeutica), având rolul de a transforma substanța medicamentoasa în forma
farmaceutica si a o transporta la locul de acțiune.
• materiale si recipiente de condiționare – ambalare = servesc la închiderea formei
farmaceutice într-un recipient, asigurând astfel protecția, stabilitatea si eficacitatea,
pana la momentul utilizării, facilitatea de administrare si informare asupra
medicamentului.
Efect terapeutic: (sin. acțiune terapeutică, efect farmacodinamic, eficacitate) = este
consecința interacțiunii dintre medicament si materia vie, cu producerea unui stimul, ce inițiază
un efect biologic.
Doza (< lat. dosis – porție, priza, doza) = cantitatea de medicament administrata unui bolnav
o singura data sau pe unitatea de timp (de mai multe ori pe zi) pentru a produce un efect
terapeutic.
Posologia (< gr. pos = cum + logos = știința) = cantitatea totala dintr-un medicament, estimata
în funcție de vârsta si greutatea bolnavului, administrata o data sau, de obicei, de mai multe ori,
în timpul tratamentului unei boli.
Factorii de care depinde stabilirea posologiei:

31
 • caracteristicile bolnavului: vârsta, sex, greutate, particularități fiziologice
• natura bolii
• calea de administrare
• forma farmaceutica
• dozele de medicament
• absorbția, biotransformarea și eliminarea medicamentului factori particulari
dependenți de bolnav: idiosincrazie, toleranta, dependenta de medicament.
Denumirea medicamentelor
Denumirea chimică (ex. Clorura de potasiu).
Denumirea comună internațională (D.C.I.) denumire internațională nebrevetată
recomandată de Organizația Mondială a Sănătății sau, în cazul în care o astfel de denumire nu
există, denumirea comună uzuală (ex. Paracetamolum).
Denumirea oficinală (conform Farmacopeii).
Denumirea comercială sau înregistrată denumirea atribuită unui medicament, ce poate să fie
o denumire inventată care să nu conducă la confuzii cu denumirea comună internațională ori
cu o denumire comună uzuală sau științifică, însoțită de marca ori numele deținătorului (ex.
“Panadol” – pentru Paracetamol).
Medicamente alopate: Medicamente concepute după medicina clasică. La temelia medicației
alopate stă principiul lui Hipocrate: “Contraria contrariis curantur”.
Medicamente homeopate: Medicamente concepute după principiul lui Hipocrate: “Simila
similibus curantur”. Medicamentul homeopatic este orice medicament preparat din substanțe
denumite remedii homeopatice în conformitate cu o procedură de fabricație homeopatică
descrisă în farmacopee sau farmacopeile utilizate oficial în statele membre în prezent. Un
medicament homeopatic poate să conțină mai multe principii.
Potrivit modului de eliberare către pacienți medicamentele se clasifică în:
a) medicamente eliberate pe baza prescripției medicale (rețetei) Rx;
b) medicamente eliberate fără rețetă (OTC).
MS stabilește și alte principii de clasificare a medicamentelor:
a) Conform principiilor de organizare a păstrării;
b) Conform toxicității;
c) Conform modului de administrare;
d) Conform formelor farmaceutice;
e) Conform grupelor farmacoterapeutice, etc.
Art. 5 al Legii cu privire la medicamente prevede, că „… în Republica Moldova se utilizează
Clasificarea A.T.C. (Anatomical, Therapeutical, Chemical) a medicamentelor propusă de OMS.”
Clasificarea ATC Anatomical Therapeutic Chemical. Clasificarea ATC reprezintă standardul de
clasificare al OMS, prin care substanțele active (DCI-le) sunt împărțite în funcție de organul sau
sistemul pe care acționează (fig. 7).
În funcție de proprietățile terapeutice, farmacologice, chimice în sistemul de clasificare ATC,
substanțele active sunt clasificate într-o ierarhie cu cinci nivele diferite.
Sistemul are paisprezece grupe anatomice/farmacologice principale sau primul nivel.
Fiecare grup principal ATC este împărțit în nivele secundare (2) care ar putea fi grupuri
farmacologice, sau terapeutice. Nivelurile 3 și 4 sunt subgrupuri chimice, farmacologice sau
terapeutice, iar nivelul 5 este substanța chimică (Exemplu tab. 3).

32
 A •Tract digestiv și metabolism
B •Sânge și organe hematopoetice
C •Sistemul cardiovascular
D •Preparate dermatologice
G •Aparat genito-urinar și hormoni sexuali
•Preparate hormonale sistemice (exclusiv hormonii
H sexuali)
J •Antiinfecțioase de uz sistemic
L •Antineoplazice și imunomodulatoare
M •Sistemul musculo-scheletic
N •Sistemul nervos central
P •Produse antiparazitare
R •Aparatul respirator
S •Organe senzuale
V •Varia
X •Produse fitoterapice, apiterapice, homeopate

Figura 7. Clasificarea ATC (Anatomical Therapeutic Chemic) a medicamentelor

Nivelurile 2, 3 și 4 sunt adesea folosite pentru a identifica subgrupurile farmacologice atunci

când acest lucru este considerat mai adecvat decât subgrupurile terapeutice sau chimice.

Tabelul 3. Clasificarea completă a DCI Metforminum ilustrată prin structura codului.

A Tractul alimentar și metabolismul, (primul nivel, grup principal anatomic)
A10 Medicamente utilizate în diabet, (nivelul 2, subgrup terapeutic)
A10B Medicamente pentru scăderea glicemiei, cu excepția insulinelor,
(nivelul 3, subgrup farmacologic)
A10BA Biguanide, (Nivelul 4, subgrup chimic)

A10BA02 Metforminum, (Nivelul 5, substanța chimică)

Clasificarea medicamentelor în dependență de gradul de noutate.

Preparat original (brand) – medicament nou, apărut pe piața farmaceutică pentru prima dată
și este protejat pentru reproducere prin patent. Medicament nou care a fost înregistrat și a
apărut pe piața farmaceutică mondială pentru prima dată. Atât substanța activă cât și
denumirea medicamentului original reprezintă obiect al proprietății intelectuale și sunt
protejate de reproducere prin patent pentru o perioadă îndelungată. În Republica Moldova sunt
înregistrare 831 denumiri de medicamente originale.
Preparat generic (generic) –este medicamentul reprodus în baza celui original după
expirarea termenului de valabilitate al patentului, care conține același principiu activ, în aceiași
doză și formă farmaceutică ca și preparatul original.
Medicament orfan – medicament utilizat pentru diagnosticul, prevenirea și tratamentul unei
boli rar întâlnite: nu mai mult de 5 cazuri la 10000 populație la momentul înaintării cererii de
autorizare și pentru care se aplică o procedură separată de înregistrare;
33
 Medicamente biologice și biosimilare: definiția și conceptul
Un medicament biosimilar este un medicament biologic creat pentru a fi similar cu un
medicament biologic existent , de referință. Medicamentele biosimilare nu sunt același lucru cu
medicamentele generice. Substanța activă a unui medicament biosimilar și a medicamentului său
de referință este în esență aceeași substanță biologică, deși pot exista diferențe minore ca urmare
a naturii lor complexe și a metodelor de producere. Pentru a putea fi aprobat, trebuie dovedit că
variabilitatea lui și eventualele diferențe față de medicamentul său de referință nu afectează
siguranța sau eficacitatea. În prezent, organopreparatele au trecut într-o nouă etapă de dezvoltare
prin intermediul biotehnologiilor moderne. Astfel, în practica curentă practic nu se mai utilizează
aceste metode de producere a medicamentelor. Un medicament biologic este un produs care
conține una sau mai multe substanțe active produse sau obținute dintr-o sursă biologică. Unele
dintre ele pot fi deja prezente în corpul uman, de exemplu proteine, cum ar fi insulina, hormonul de
creștere și eritropoietinele. Substanțele active din medicamentele biologice sunt mai mari și mai
complexe decât cele din medicamentele non-biologice.
Agenția Europeană a Medicamentului definește produsele biologice ca fiind medicamente care
conțin una sau mai multe substanțe active produse sau obținute dintr-o sursă biologică. Substanțele
active din medicamentele biologice sunt mai mari și mai complexe decât cele din medicamentele
non-biologice, iar organismele vii sunt singurele care pot reproduce această complexitate. Unele
medicamente biologice sunt reproduceri ale unor substanțe deja prezente în corpul uman, precum
proteinele, insulina, hormonul de creștere și eritropoietinele. Altele sunt obținute prin procesare
din sânge uman, organe și țesuturi de animale, cum ar fi vaccinurile și ADN-ul recombinat.
Tipuri de medicamente după modul de formulare:
› Industriale (specialități farmaceutice) – se prepară în industrie, sunt ambalate specific
și au o anumită denumire;
› Oficinale – sunt cele înscrise în Farmacopee – sunt preparate în farmacie sau în
industrie;
› Magistrale –sunt medicamente preparate în farmacie “ex tempore” conform prescripției
medicului și sunt destinate unui pacient concret.
Căi de administrare a medicamentelor:
✓ Administrare orală, intern, perorale (medicamentele sunt înghițite).
✓ Calea parenterală, injectabilă (medicamentele sunt injectate în mediul intern al
organismului – intravenos, intramuscular, subcutanat, intradermic, intraarterial,
intrarahidian, intraartcular și periarticular).
✓ Administrare pe diferite epitelii, externă, topică: piele, mucoase – cutanat, sublingual,
bucofaringian, gingival.
✓ Administrarea rectală și vaginală.
✓ Administrarea pe cale pulmonară – inhalare.
Forma farmaceutică - este modul de prezentare a unei substanțe medicamentoase asociată
cu substanțe auxiliare potrivite cu scopul de a fi administrată pe o anumită cale în interes
terapeutic.
Clasificarea formelor farmaceutice în dependență de modul de administrare:
✓ orală: comprimate, capsule, siropuri, drajeuri, soluții, mixturi, tincturi, emulsii,
suspensii, pulberi
✓ cutanată: unguente, geluri, creme, soluții, emulsii, suspensii
34
 ✓ inhalatorie: soluție, aerosol (spray)
✓ pe epitelii: colire, picături nazale, pentru urechi.
✓ vaginală: capsule, ovule, unguente, supozitoare
✓ rectală: supozitoare
✓ intravenoasă, intramusculară: soluții injectabile, perfuzabile.
Clasificarea medicamentelor conform modului de eliberare din farmacie:
✓ Lista Rx - medicamente ce se eliberează conform prescripției medicului;
✓ Lista OTC - medicamente ce se eliberează fără prescripția medicului.
La grupa de medicamente, utilizarea cărora se admite doar cu prescripție medicală se
clasează: cele care direct sau indirect pot prezenta pericol pentru sănătatea consumatorului
chiar dacă se folosesc corect, dar fără supravegherea medicală; cele ce conțin substanțe ce
provoacă efecte adverse și necesită examinări ulterioare; cele care sunt destinate pentru
administrare parenterală; cele care se referă la stupefiante sau psihotrope; cele care la folosirea
incorectă pot prezenta un risc considerabil (pot fi folosite cu scop de fraudă, pot provoca
abstinență, sau utilizate în scopuri ilegale); cele ce conțin substanțe, care datorită originalității
sau proprietăților farmacologice necesită de a fi clasate în grupa aceasta; cele ce conțin
substanțe din lista nr. 1 și nr. 2, incluse în tabelul nr. 4 ale Convențiilor Organizației Națiunilor
Unite din anii 1961 și 1971.
✓ Medicamente de uz spitalicesc – medicamente ce se administrează doar în cazul
pacienților internați în spital sub supravegherea medicului.
La grupa de medicamente, utilizarea cărora se admite (se recomandă) doar în condiții de
staționar se clasează: medicamentele cu proprietăți farmacologice limitate, medicamentele noi, sau
dacă medicamentul în interesele securității sănătății populației e destinat pentru administrare
exclusiv în condiții de staționar; medicamentul este utilizat în tratarea bolilor, diagnosticul cărora
poate fi stabilit numai în condiții de staționar, ori în instituții care posedă utilaj diagnostic necesar,
deși medicamentul și supravegherea poate fi realizată și în alte condiții; medicamentele,
administrarea cărora în condiții de ambulator poate provoca efecte secundare grave și ca rezultat
e necesar ca prescrierea și tratamentul să se efectueze sub supravegherea personalului medical.
✓ Lista OTC - medicamente ce se eliberează fără prescripția medicului.
Fără prescripție medicală se eliberează medicamentele care nu sunt clasate către grupa
celor, utilizarea cărora se admite (se recomandă) numai în condiții de staționar, sau doar cu
prescripție medical.
Clasificarea medicamentelor în dependență de toxicitate:
✓ Toxice (grupa A) - Venena;
✓ Puternic active (grupa B) – Separanda;
✓ Anodine.
✓ Narcotice (stupefiante)
✓ Psihotrope
✓ Precursori
Doza este cantitatea de medicament care produce un anumit răspuns din partea
organismului.
✓ Doza terapeutică uzuală – cantitatea de medicament care este de așteptat să producă
efectul terapeutic sau profilactic recunoscut.
✓ Doza terapeutică maximă – cantitatea maximă care poate produce efecte terapeutice
fără să apară efecte toxice (pentru 1 administrare; pentru 24 ore).
35
 În Republica Moldova, medicamentele autorizate pe piața farmaceutică sunt incluse în
Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor – registrul medicamentelor autorizate în modul
stabilit spre fabricație, import și utilizare în practica medicală, ținut de Agenția Medicamentului
și Dispozitivelor Medicale.
Medicamente esențiale. Necătând la faptul prezenței pe piața farmaceutică a unui
sortiment larg de medicamente, fiecare țară, în conformitate cu recomandările OMS, trebuie să
asigure disponibilitatea și accesibilitatea medicamentelor esențiale pentru populație.
Actualmente, cca. 160 țări din întreaga lume dispun de o atare listă, totodată cca. o treime din
populația de pe Glob nu are acces la toate medicamentele esențiale necesare pentru
tratamentul celor mai răspândite boli.
Conform definiției OMS, medicamente esențiale (essential drug) sunt acele care satisfac
necesitățile ocrotirii sănătății majorității populației, utilizându-se în tratamentul celor mai
răspândite boli; ele trebuie să fie accesibile și disponibile oricând în cantități adecvate, în formele
farmaceutice necesare și în dozele respective.
Conceptul medicamentelor esențiale nu exclude utilizarea celorlalte medicamente însă,
conform acestui concept, toate deciziile terapeutice, instruirea profesională, asigurarea
informațională și resursele financiare trebuie să fie orientate spre cele mai importante
medicamente din punct de vedere a sănătății publice.
Selecția acestor medicamente este condiționată de o multitudine de factori, cum ar fi:
structura celor mai răspândite boli, numărul de unități medico-sanitare, nivelul de instruire și
experiența de lucru a personalului medical, resursele financiare, factorii genetici, demografici,
ecologici etc.
În lista medicamentelor esențiale se includ doar cele pentru care este confirmată eficiența și
inofensivitatea prin date veridice și adecvate obținute în rezultatul studiilor clinice și pentru
care există informație despre aplicarea lor în diverse situații medicale. Lista medicamentelor
esențiale se elaborează ținându-se cont de următorii factori:
✓ morbiditatea și mortalitatea;
✓ numărul și structura unităților medico-sanitare;
✓ numărul specialiștilor din sistemul de sănătate;
✓ eficiența și inofensivitatea medicamentelor;
✓ calitatea medicamentelor ținându-se cont de biodisponibilitate, stabilitate, etc.
Fiecare medicament selectat pentru a fi inclus în lista celor esențiale trebuie să fie elaborat
în formele medicamentoase ce asigură calitatea și biodisponibilitatea optimală. Totodată se
determină stabilitatea formei farmaceutice ținându-se cont de condițiile în care va fi folosit și
păstrat medicamentul.
În cazul în care două medicamente posedă aceleași proprietăți, alegerea se bazează pe o
apreciere minuțioasă a indicatorilor relativi privind eficiența, inofensivitatea, calitatea și
accesibilitatea lor.
Principalul instrument analitic cu ajutorul cărui se argumentează prioritatea unui
medicament preconizat să fie inclus în LME față de altul este analiza farmacoeconomică.
Comparația costului medicamentului se face ținându-se cont de cheltuielile pentru întregul
curs de tratament și nu doar în baza prețului pentru un ambalaj.
Raportul cost-beneficiu reprezintă unul dintre principalele argumente pentru selecția
medicamentului esențial respectiv. În unele cazuri selecția medicamentului este condiționată
de astfel de factori cum ar fi proprietățile farmacocinetice comparative sau împrejurările locale,
36
spre exemplu, prezența condițiilor de producere sau de păstrare etc.
Majoritatea medicamentelor esențiale conțin doar o singură substanță medicamentoasă.
Preparate compuse cu conținut de cantități determinate a componentelor se admit în LME doar în
cazurile când doza fiecărui ingredient corespunde necesităților unor anumite grupe de pacienți
și atunci când preparatul compus posedă priorități față de formele medicamentoase
monocomponente în sensul eficienței terapeutice, inofensivității cu condiția respectării schemelor
de tratament recunoscute.
Începând cu 1977, OMS alcătuiește o Listă-model a Medicamentelor Esențiale, care este
periodic (fiecare 2 ani) revăzută și completată în corespundere cu schimbările epidemiologice
mondiale. Lista include aproximativ 300 denumiri de medicamente și e divizată pe diverse
categorii terapeutice. Multe dintre medicamentele care figurează pe listă reprezintă o anumită
clasă farmacologică. Toate produsele sunt indicate sub denumirile lor internaționale (DCI).
Principiul de bază al listei medicamentelor esențiale este facilitarea selectării
medicamentelor în procesul de medicație a bolnavilor.
Pornind de la Lista-model a OMS, fiecare țară își alcătuiește o listă proprie, specifică, ținând
cont de necesitățile locale ale ocrotirii sănătății, de nivelul pregătirii profesionale a lucrătorilor
medicali și gradul de dezvoltare a ajutorului acordat. Lista trebuie asigurată cu unele explicații
despre medicamente specifice.
În Republica Moldova cu propunerea specialiștilor din toate domeniile medicinii este
întocmită lista medicamentelor esențiale, aprobată și revăzută periodic prin ordinul
Ministerului Sănătății. În această listă sunt incluse aproximativ 260 DCI-uri ce reprezintă toate
grupele farmacoterapeutice. Lista medicamentelor esențiale conține formele farmaceutice
respective, doza și modul administrării.
Ministerul Sănătății a aprobat Regulamentul Listei medicamentelor esențiale.
Implementarea LME presupune aplicarea/respectarea următoarelor principii/condiții:
✓ transparența totală a întregului proces de elaborare-aprobare-revizuire a LME;
✓ deciziile adoptate la toate etapele procesului de implementare trebuie să fie bazate pe
date științifice confirmate;
✓ toți participanții la procesul de implementare au drept la opinii;
✓ corelarea LME cu protocoalele clinice și standardele de tratament și diagnostic prin
implicarea experților MS RM și a medicilor practicieni;
✓ asigurarea accesului la LME pentru toți specialiștii din sfera ocrotirii sănătății;
✓ actualizarea și editarea periodică a LME;
✓ LME trebuie să fie corelată permanent cu protocoalele clinice și Formularul
Farmacoterapeutic Național, să reflecte actualitățile farmacoterapiei, farmacoeconomiei
și să țină cont de recomandările respective ale Organizației Mondiale a Sănătății.
Principiile și condițiile de păstrare a medicamentelor. O condiție importantă ce asigură
buna calitate și eficiența medicamentelor este păstrarea lor adecvată pe întreg parcursul
circulației de la producere până la consum. Pentru asigurarea păstrării adecvate la fiecare etapă
de circulație trebuie să se țină cont de factorii ce influențează calitatea produselor farmaceutice
aflate în regim de păstrare: externi, interni etc..
Condițiile principale necesare pentru organizarea păstrării produselor farmaceutice sunt
reglementate prin actele normative corespunzătoare. În conformitate cu aceste normative
medicamentele și celelalte produse farmaceutice se depozitează în așa mod, încât să asigure
ocuparea maximă, completă a încăperii de depozitare, cu scopul de a crea condiții favorabile de
37
muncă, de a folosi mijloace de mecanizare a muncii, de a permite întreținerea spațiului conform
cerințelor stabilite.
În încăperile de depozitare medicamentele și substanțele medicamentoase sunt clasificate
pe grupe în raport cu următoarele principii:
✓ toxicologic:
lista A – toxice și stupefiante (“Venena”);
lista B – substanțe energic active (“Heroica”). Această grupă mai este numită “Separanda”
– fapt ce specifică necesitatea păstrării separate;
anodine – substanțe din lista generală.
✓ modul de administrare: intern, extern;
✓ proprietățile fizico-chimice, ținând seama de factorii ce exercită o anumită influență
asupra calității;
✓ termenul de valabilitate (pentru medicamentele cu termene reduse de valabilitate);
✓ acțiunea farmacologică și farmacoterapeutică;
✓ starea de agregare pentru substanțele medicamentoase “en gros” (lichidele separat de
substanțele pulverulente, gaze etc.).;
✓ caracterul diferitelor forme medicamentoase.
Este interzisă:
▪ plasarea alături a substanțelor medicamentoase cu denumiri asemănătoare (pentru a nu
se crea confuzii), precum și a substanțelor de uz intern din grupa “Separanda” cu doze
maxime foarte diferite;
▪ plasarea medicamentelor în ordine alfabetică.
Particularitățile de păstrare a diferitor grupe de produse farmaceutice sunt condiționate de
factorii ce influențează calitatea lor în cazul în care ele se află în regim de păstrare, precum și
de principiile generale de păstrare.
Medicamentele fotosensibile se păstrează în ambalaj din materiale protectoare față de
lumină (ambalaj de sticlă oranj, ambalaj metalic; folii de staniol; materiale polimerice de
culoare neagră, cafenie, oranj), în încăperi întunecoase sau în dulapuri vopsite în interior cu
negru și cu uși bine închise. Pentru păstrarea preparatelor deosebit de sensibile la lumină
(nitrat de argint, proserină etc.) recipientul de sticlă se învelește cu hârtie de ambalaj de culoare
neagră.
Din categoria substanțelor fotosensibile fac parte: antibiotice, preparate galenice (tincturi,
extracte, concentrate din produs vegetal), produs vegetal medicamentos, preparate organice,
vitamine și preparate cu vitamine, corticosterioizi, uleiuri eterice și grase, preparate-drajeuri,
săruri ale acizilor iodhidric și bromhidric, derivați halogenați, nitro- și nitrozocompuși, nitrați,
nitriți, amino- și amidocompuși, derivați ai fenolului, derivați ai fenotiazinei.
Medicamentele higroscopice se păstrează la loc răcoros, în ambalaj bine închis, din material
impermeabil pentru vaporii de apă (sticlă, metal, staniol, mase plastice) cu pereții groși.
Grupa preparatelor higroscopice include: substanțe și preparate higroscopice: acetat de
potasiu, extracte uscate, produs vegetal medicamentos, substanțe hidrolizante, săruri ale acizilor
azotos, azotic, halogenohidrici, fosforic, săruri ale alcaloizilor, compuși metaloorganici ai sodiului,
glicozizi, antibiotice, enzime, organopreparate uscate.
Substanțele medicamentoase deosebit de hidroscopice (galascorbină, dimedrol, gelatină
medicinală, acetat de potasiu, carbonat de potasiu, clorură de potasiu, clorhidrat de pilocarpină
etc.) se păstrează în recipiente de sticlă închise ermetic, parafinate. La depozitul farmaceutic
38
ele se păstrează în ambalajul uzinei, iar pentru livrarea către farmacii se ambalează în
recipiente de sticlă sau recipiente metalice ermetic închise.
Gipsul, muștarul pulverulent, sinapismele se păstrează cu o deosebită precauție, deoarece
absorbind apa ele își pierd calitățile devenind improprii pentru utilizare în scop curativ. Pentru
a evita absorbția umidității gipsul se ține în ambalaj bine închis: lăzi de lemn sau butoaie bine
închise, căptușite cu folie de polietilenă. Muștarul pulverulent se păstrează în butoaie de tablă.
Sinapismele se păstrează în pachete, ambalate în hârtie pergament sau peliculă de polietilenă,
plasate într-un ambalaj bine închis (cutii de carton, căptușite cu peliculă de polietilenă).
Medicamentele volatile se păstrează la loc răcoros, în ambalaj ermetic închis din materiale
impenetrabile pentru substanțele volatile (sticlă, metal, folie metalică subțire). Folosirea
ambalajului și a materialelor de etanșare din mase plastice este permisă numai în limita
stabilită de Farmacopeile acceptate în RM sau documentele tehnico-normative respective.
La această grupă de produse farmaceutice se clasează:
✓ produse ce conțin substanțe volatile (soluție de amoniac, bromcamfor, iod, iodoform,
camfor, salicilat de metil, mentol, mercur metalic, timol, aldehidă formică, cloralhidrat,
uleiuri eterice);
✓ medicamente ce conțin solvenți volatili (tincturi alcoolice, concentrate lichide alcoolice,
extracte dense);
✓ soluții și amestecuri ale substanțelor volatile (uleiuri eterice, amoniac, aldehidă formică, acid
clorhidric în concentrație de peste 13%, fenol, alcool etilic etc.);
✓ produs vegetal medicamentos ce conține uleiuri eterice;
✓ substanțe medicamentoase ce se descompun cu formare de produse volatile (iodoform,
apă oxigenată, cloramină B).
Cristalohidrații pot manifesta proprietăți atât higroscopice, cât și volatile, în raport cu
umiditatea relativă a aerului. De aceia ei trebuie păstrați în ambalaj de sticlă, metal sau masă
plastică cu pereți groși, închis ermetic, la o umiditate relativă a aerului de 50-65% și la loc
răcoros.
La grupa cristalohidraților se clasează:
✓ medicamente ce conțin apă de cristalizare (sulfat de atropină, vicasol, glucoză,
glicerofosfat, fosfat de calciu, cofeină, sulfat de magneziu și de cupru, albastru de metilen,
morfină (hidroclorică, sulfat, tetraborat), fosfat și citrat de sodiu, rutină, acetat de plumb,
scopolamină bromhidrat, sulfacil de sodiu, teofilină, sulfat de zinc etc.);
✓ substanțe medicamentoase cu limită minimă a conținutului de apă, stabilită de
documentația tehnico-normativă (sulfat de magneziu, paraaminosalicilat de sodiu,
sulfat de sodiu etc.).
Grupe de medicamente termolabile:
✓ substanțe medicamentoase ce necesită protecție față de volatilizare;
✓ substanțe ce se topesc ușor;
✓ produse bacteriene (vaccinuri, seruri, bacteriofagi, anatoxine etc.);
✓ antibiotice;
✓ organopreparate;
✓ produse hormonale;
✓ vitamine și preparate cu vitamine;
✓ produse cu conținut de glicozizi;
✓ grăsimi și uleiuri medicinale;
39
 ✓ unguente preparate cu grăsimi și alte substanțe (vaselină, lanolină anhidrică, lanolină
hidrică), linimente, uleiuri grase, pepsină, pilule, emplastre, siropuri, supozitoare,
extracte fluide, eter pentru narcoză etc.
Substanțele medicamentoase ce trebuie protejate de acțiunea temperaturilor înalte se
păstrează la temperatura de cameră (18-200C), la loc răcoros sau rece (12 -150C). În unele cazuri
este necesară o temperatură mai scăzută de păstrare (de exemplu, pentru ATF (fosfobion) – pe
ambalaj sau în instrucțiunea de administrare a preparatului se indică 3-50C).
Medicamentele bacteriene vor fi supuse, pe parcursul păstrării, unui examen vizual, cel puțin
o dată la 3 luni. Serurile și vaccinurile de rezervă minimă sunt reînoite periodic cu preparate
proaspăt produse.
Antibioticele se păstrează în ambalajul industrial la temperatura de cameră (dacă nu sunt
alte indicații).
Organopreparatele (Lidaza, ATF, Tripsin, etc.) se țin la loc ferit de lumină, răcoros și uscat, la
temperatura de 0-150C (dacă lipsesc alte indicații).
Medicamentele ce trebuie ferite de acțiunea temperaturilor scăzute.
Această grupă include produsele ale căror proprietăți fizico-chimice se modifică la îngheț,
iar la încălzire se restabilesc în formă și/sau compoziția inițială.
Soluția de aldehidă formică 40% se păstrează la temperatura minimă de 90C; dacă apare un
precipitat, soluția se menține la temperatura de cameră, apoi se decantează și se folosește în
raport cu conținutul real de aldehidă formică.
Acidul acetic glacial se păstrează la temperatura minimă de 9 0C. Dacă apare un precipitat,
se menține la temperatura de cameră până când precipitatul nu se mai dizolvă. Soluția se
decantează și se întrebuințează în raport cu conținutul real de acid acetic.
Uleiurile medicinale grase (de ricin, floarea soarelui, măslin) se păstrează la temperatura
minimă de 100 C. La apariția precipitatului se mențin la temperatura de cameră, apoi se decantează
și în cazul când corespund normelor de calitate, se întrebuințează.
Preparatele insulinei trebuie strict ferite de îngheț.
Substanțele medicamentoase ce trebuie protejate de acțiunea gazelor din mediul
ambiant se păstrează în ambalaje închise ermetic din materiale impenetrabile pentru gaze, dacă
este posibil complet umplute (ocupând întreg spațiul din ambalaj).
Substanțele medicamentoase ușor oxidabile sub acțiunea oxigenului din aer se păstrează în
încăperi uscate, în ambalaj de sticlă închise ermetic și parafinate. Deosebit de minuțios se
organizează depozitarea și se respectă regulile de păstrare în cazul sărurilor de sodiu ale
acidului barbituric: ambalaj impenetrabil pentru vapori de apă, bioxidul de carbon, închis
ermetic și parafinat.
Din această grupă fac parte:
▪ substanțele ce reacționează cu oxigenul din aer (diferiți compuși alifatici cu legături
carbonice nesaturate, compuși ciclici cu conținut de radicali alifatici nesaturați, fenoli și
polifenoli, morfina și derivații ei cu radicalii hidroxili nesubstituiți, compușii heterogeni
și heterociclici, enzime și organo-preparate);
▪ substanțele ce reacționează cu bioxidul de carbon din aer (săruri ale metalelor alcaline cu
acizi organici slabi, de exemplu: barbital de sodiu, hexenal etc., compuși cu conținut de
amine poliatomice (eufilina), oxid și peroxid de magneziu, hidroxid de sodiu și de potasiu,
etaminal de sodiu, temisal, apomorfină hidroclorică etc.).
Substanțele medicamentoase aromatice și coloranți.
40
 Grupa substanțelor medicamentoase aromatice include substanțe atât volatile cât și practic
nevolatile, dar care posedă un miros puternic (soluție de amoniac, validol, gudron, ihtiol, iodoform,
camfor, xeroform, salicilat de metil, mentol, picături de amoniu anizat, terebentină, timol, fenol,
soluție de aldehidă formică, cloramină B, uleiuri eterice).
Substanțele aromatice se păstrează izolat, în ambalaj închis ermetic, impenetrabil pentru
miros, separat după denumiri.
Grupa substanțelor medicamentoase – coloranți – include substanțele, soluțiile lor,
amestecurile, preparatele etc., care lasă urme colorate pe ambalaj, materialele de etanșare, utilaj
și alte obiecte – urme ce nu pot fi înlăturate printr-o prelucrare sanitaro-igienică obișnuită (verde
de briliant, permanganat de potasiu, albastru de metilen, riboflavină, furacilină, lactat de
etacridină).
Coloranții se țin într-un dulap special, în ambalaj etanș, separat după denumiri. În
conformitate cu regulamentul în vigoare, pentru manipularea substanțelor colorante se folosesc
ustensile (balanțe, mojare, spatule etc.) separate pentru fiecare substanță în parte.
Medicamentele și substanțele inflamabile și explozive.
Această grupă include:
✓ explozive (nitroglicerină);
✓ substanțe ce prezintă pericol de explozie (permanganat de potasiu, nitrat de argint);
✓ substanțe ușor inflamabile (alcool etilic și soluții alcoolice, tincturi alcoolice și eterice,
eter, terebentină, acid lactic, clorură de etil, colodiu, cleol, uleiuri organice, pelicula
radiografică medicală);
✓ substanțe ce ard ușor (material de pansament, sulf, glicerină, uleiuri vegetale, produs
vegetal medicamentos).
Substanțele explozive și substanțele ce prezintă pericol de explozie - adică de a forma
amestecuri explozive – se păstrează izolat, depozitate în încăperi speciale, izolate, cu pereți din
materiale refractante. Pe parcursul păstrării se va evita impurificarea lor cu praf, care poate
conduce la explozie. Este categoric interzisă păstrarea lor împreună cu acizi și baze. Ambalajul
substanțelor explozive trebuie să fie etanș, pentru a nu permite ieșirea vaporilor în mediul
înconjurător.
Soluția de nitroglicerină se păstrează în recipiente de sticlă sau metalice, la loc răcoros, ferit
de lumină, protejate cu grijă de acțiunea focului. Ambalajul trebuie transportat cu precauție,
deoarece volatilitatea soluției de nitroglicerină expune la explozie. Căderea pe tegumente a unei
cantități extrem de mici poate determina intoxicație manifestă prin cefalee puternică.
Permanganatul de potasiu devine exploziv la interacțiunea cu praf, sulf, uleiuri organice,
eteruri, alcool, glicerină, acizi organici, alte substanțe organice. În depozitul farmaceutic
permanganatul de potasiu se ține în încăpere specială, ambalat în cutii de tablă, iar în farmacii
– în borcane cu dop rodat, izolate de substanțele menționate. Este interzisă păstrarea
permanganatului împreună cu substanțele inflamabile și cu cele care ard ușor. Praful de pe
cutiile de tablă și borcanele cu permanganat se înlătură prin ștergere ușoară.
Eterul, prin păstrarea incorectă (contact direct cu aerul) poate da naștere la peroxizi, care la
atingere, lovire, frecare sau la temperaturi înalte pot provoca explozie. Din aceste cauze eterul
medicinal și eterul pentru narcoză se păstrează în ambalajul industrial, la loc întunecos și răcoros,
la depărtare de foc și instalații de încălzire.
Hipocloritul de calciu nu este inflamabil, însă în contact cu lichide organice uleioase poate
provoca aprinderea lor, iar cu amoniacul și sărurile de amoniu poate determina explozie, de
41
aceea el se păstrează izolat.
Substanțele ușor inflamabile și substanțele ce ard ușor se păstrează izolat. Este categoric
interzisă păstrarea lor împreună cu acizi și baze. Proprietățile cele mai periculoase ale acestor
substanțe sunt fluiditatea, volatilitatea și inflamabilitatea ușoară de la orice sursă externă (foc,
scânteie, descărcare electrică, etc.). De aceea, orice operație de laborator, păstrarea și
transportarea lor, se execută astfel încât să se evite aceste surse externe.
Toate operațiile farmaceutice cu lichide inflamabile și explozive se efectuează cu
precauție și cu supravegherea minuțioasă a stării ambalajului (calitate, ermeticitate etc.).
Încăperile depozitului farmaceutic sau ale farmaciei, destinate pentru păstrarea
substanțelor medicamentoase și a produselor explozive și inflamabile, trebuie să
corespundă condițiilor speciale, stabilite de normele și regulamentele de construcție în
vigoare. Trebuie ținut seama și de faptul că vaporii substanțelor inflamabile au o acțiune
nocivă asupra organismului uman și că o inspirație masivă și/sau îndelungată a lor poate
provoca pierderea cunoștinței.
Păstrarea formelor medicamentoase industriale.
Formele farmaceutice industriale se păstrează conform normelor pentru păstrarea
substanțelor medicamentoase din componența lor. Totodată sunt unele particularități de
păstrare pentru diverse forme farmaceutice.
Toate medicamentele industriale se țin în ambalajul secundar industrial. Pe stelajele,
rafturile de depozitare se suspendă fișa de stelaj în care se indică denumirea produsului
farmaceutic, numărul șarjei, termenul de valabilitate, cantitatea etc.
Pentru unele forme medicamentoase se stabilesc norme de păstrare suplimentare, în funcție
de particularitățile formei.
Comprimatele și drajeurile se păstrează în ambalaj industrial, izolate de alte forme
medicamentoase, la loc uscat și, dacă este necesar, ferit de lumină.
Formele injectabile se țin la loc răcoros, ferit de lumină, în dulapuri sau încăperi separate.
Formele medicamentoase lichide (siropuri, tincturi etc.) se păstrează în ambalaje închise
ermetic, complet umplute, la loc răcoros, ferit de lumină. Pe parcursul păstrării, în tincturi se
poate forma uneori un precipitat, care se separă prin filtrare și dacă, după aceasta tinctura
corespunde cerințelor de calitate, ea poate fi folosită.
Substituenții plasmei și soluțiile pentru dezintoxicare vor fi depozitate izolat la temperatura
între 00 și 40 C, la loc ferit de lumină. În unele cazuri se admite înghețarea preparatului (dacă
aceasta nu influențează calitatea lui).
Extractele se păstrează în ambalaje de sticlă cu dopuri filetate și garnitură, la loc ferit de
lumină. Extractele fluide și dense se păstrează la temperatura de 12-150 C; dacă se formează
precipitat pe parcursul păstrării, se procedează ca la tincturi.
Unguentele și linimentele se țin la loc răcoros, ferit de lumină, în ambalaje bine închise.
Supozitoarele se depozitează la loc uscat răcoros și ferit de lumină.
Preparatele-aerosoli (“spray”-uri) se păstrează la temperatura de +30 -350 C, la loc uscat, ferit
de lumină și instalații de încălzire. “Spray”-urile se protejează de lovituri și deteriorări.
Produsul vegetal medicamentos.
Se păstrează la loc uscat, în încăperi bine aerisite, în ambalaje închise perfect, în prealabil
uscate la temperatura minimă de 60 0 C. În farmacii, produsul vegetal se păstrează în ambalaje
de sticlă, metalice sau în lăzi cu capac, iar în depozitele farmaceutice, în baloturi sau lăzi
închise, plasate pe stelaje. Produsul mărunțit se ține în saci de țesătură, iar produsul
42
pulverulent în saci dubli (fața interioară din hârtie în mai multe straturi, iar fața exterioară
din țesătură).
Produsul cu conținut de uleiuri eterice se va depozita izolat în ambalaj bine închis. Unele
ierburi, frunze și semințe higroscopice se vor pune în ambalaj de sticlă sau de metal închise ermetic,
iar în caz de necesitate, parafinate (de exemplu frunze de degețel).
Produsul cu conținut de glicozizi cardiotonici se păstrează cu o grijă deosebită. Pentru acest
drog sunt stabilite termene reduse de păstrare, control periodic al conținutului de principii
biologic active.
Plantele medicinale toxice și cele foarte active se păstrează separat.
Lupta cu dăunătorii (în special dăunătorii de depozit) se desfășoară în direcția profilactică
(preventivă), ca și în direcția distructivă (activă). Pentru preîntâmpinarea deteriorării plantelor
de către dăunătorii de depozit se recomandă plasarea în lăzile cu plante pe stelaje a unui mic
flacon cu cloroform, în dopul căruia se introduce un tub (ac pentru injecții) pentru evaporarea
cloroformului (pe măsura evaporării, se adaugă o nouă cantitate de cloroform).
Produsul vegetal medicamentos se supune unui control periodic în conformitate cu normele
de calitate. În cazul în care el își pierde mirosul, nuanța și conținutul în substanțe active sau este
atacat de mucegai și dăunători de depozit trece la rebut sau se folosește după o prelucrare în
raport cu gradul de deteriorare.
Noțiuni generale de dispozitive medicale și alte produse farmaceutice
a) Dispozitiv medical – orice instrument, aparat, echipament, material sau alt articol,
utilizat separat ori în combinație, inclusiv software-ul necesar funcționării corespunzătoare a
acestuia, conceput de producător să fie utilizat pentru organismul uman în scopul:
✓ diagnosticării, prevenirii, monitorizării, tratamentului sau ameliorării unei afecțiuni;
diagnosticării, prevenirii, supravegherii, tratamentului, ameliorării sau
compensării unei leziuni sau a unei dizabilități;
✓ investigării, înlocuirii sau modificării anatomiei ori a unui proces fiziologic;
controlului concepției, și care nu își îndeplinește acțiunea principală prevăzută în sau pe
organismul uman prin mijloace farmacologice, imunologice sau metabolice, dar a cărui
funcționare poate fi asistată prin astfel de mijloace;
b) dispozitiv medical activ – dispozitiv medical a cărui funcționare se bazează pe o sursă de
energie electrică sau pe orice altă sursă de energie, cu excepția celor generate de organismul
uman sau de gravitație;
c) dispozitiv medical implantabil activ – dispozitiv medical activ care este destinat să fie
introdus, total ori parțial, prin intervenție medicală sau chirurgicală, în organismul uman ori
într-un orificiu al acestuia și să rămână implantat;
d) dispozitiv medical pentru diagnosticare in vitro – dispozitiv medical care este un reactiv,
produs de reacție, substanță etalon, substanță de control, trusă, instrument, aparat, echipament
sau sistem, utilizat separat sau în combinație, conceput de producător pentru a fi utilizat in vitro
pentru examinarea probelor, inclusiv a sângelui și țesuturilor donate, fiind derivat din
organismul uman în scopul, exclusiv sau principal, de a furniza informații despre oricare dintre
următoarele:
✓ starea fiziologică sau patologică ori malformația congenitală;
✓ gradul de siguranță și de compatibilitate cu potențialii primitori;
✓ monitorizarea măsurilor terapeutice;

43
Tema 6. Organisme internaționale în domeniul sănătății și asistenței
farmaceutice.

Scopul lucrării: cunoașterea organismelor internaționale în domeniul sănătății și asistenței

farmaceutice, scopurile și funcțiile lor, contribuțiile lor la dezvoltarea sistemelor
de sănătate și cel farmaceutic din Republica Moldova.
Forma și durata temei: tema este prezentată pentru pregătire de sinestătătoare de către
studenți în baza materialelor prelegerilor și surselor bibliografice
recomandate.

MATERIAL TEORETIC

Problemele globale din domeniul sănătății au condiționat crearea organismelor

internaționale. Una dintre primele întruniri de acest fel a fost Conferința Sanitară Internațională
de la Paris, care a avut loc în anul 1851. A urmat înființarea Oficiului Internațional de Sănătate
publică (Roma, 1907).
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) (WHO – World Health Organization) a fost
creată la 7 aprilie 1948 pe lângă Organizația Națiunilor Unite cu oficiul central în Geneva.
Actualmente această organizație întrunește peste 193 de țări, dintre care 191 sunt membre ale
ONU. Ea dispune de 6 birouri regionale: European cu sediul în Copenhaga, African – Brazaville,
American – Washington, Mediteran-Oriental – Alexandria, Asia de Sud-Est – New-Dehli și
Pacificul Occidental cu sediul în Manila.
Republica Moldova este membru al OMS din anul 1992 și colaborează cu Biroul European.
OMS este un organism specializat care și-a asumat următoarele atribuții de bază:
✓ coordonarea activităților internaționale cu caracter sanitar, în special privind aspectele
critice pentru sănătate;
✓ monitorizarea situației de sănătate și evaluarea tendințelor de sănătate;
✓ organizarea schimburilor internaționale de informații în domeniul sănătății;
✓ stabilirea unor norme și standarde de sănătate, promovarea și monitorizarea punerii lor în
aplicare;
✓ asigurarea asistenței tehnice pentru țările în curs de dezvoltare;
✓ eradicarea bolilor epidemice și endemice;
✓ dezvoltarea asistenței medicale primare;
✓ îmbunătățirea sănătății mamei și copilului;
✓ contribuirea la imunizările populației etc.
Una dintre direcțiile importante de activitate ale OMS este acordarea de ajutor în
elaborarea politicilor naționale în domeniul medicamentelor, în special pentru țările aflate în
perioade de tranziție și cele în curs de dezvoltare. O atenție deosebită se acordă reformei
farmaceutice în țările exsovietice. În componența OMS funcționează un proiect special pentru
sectorul farmaceutic al țărilor membre ale CSI. Direcțiile principale ale acestui proiect sunt:
✓ dezvoltarea politicii în domeniul medicamentului;
✓ reforma sectorului farmaceutic;
✓ utilizarea rațională a medicamentelor;
✓ problemele aprovizionării, formării prețurilor pentru medicamente și achizițiile;
✓ recuperarea cheltuielilor și asigurările;

44
✓ asigurarea calității;
✓ rolul farmacistului în sistemul de sănătate;
✓ dezvoltarea resurselor umane.
Pentru obținerea unor schimbări reale, proiectul OMS în domeniul farmaciei aplică diverse
strategii și abordări orientate spre rezultatele finale:
✓ asistență profesională și de expertiză pentru fiecare țară și problemă separat;
✓ formarea noilor viziuni și orientări pentru persoanele abilitate cu decizii politice;
✓ servicii de consultanță pe probleme profesionale și ale politicii medicamentului;
✓ sporirea potențialului în țările respective: schimbul de informație, instruirea, transmiterea
deprinderilor profesionale și a tehnologiilor;
✓ elaborarea proiectelor în comun cu experți din țările respective și implementarea lor;
✓ modificări esențiale în sistemele de instruire;
✓ colaborarea intersectorială și interdepartamentală;
✓ lărgirea colaborărilor între țările CSI prin crearea rețelelor computerizate, realizarea de
acțiuni și măsuri interstatale;
✓ dezvoltarea colaborării interregionale, antrenarea în rețele internaționale.
Prioritățile acestui proiect includ:
✓ accesibilitatea economică a medicamentelor;
✓ utilizarea rațională a medicamentelor;
✓ asigurarea calității;
✓ dezvoltarea resurselor umane;
✓ managementul rațional al sectorului farmaceutic.
Comisia Internațională pentru Stupefiante (CIS) (CND – Comission on Narcotic Drugs).
Primele foruri internaționale preocupate de problemele stupefiantelor au avut loc în aa. 1909-
1910. În 1912, la Haga, a fost adoptată Convenția Internațională de Opiu.
În a. 1946 a fost creată Comisia Națiunilor Unite pentru Stupefiante (CND – Comission on
Narcotic Drugs), care actualmente este principalul organism internațional de luare a deciziilor în
ceia ce privește controlul internațional al drogurilor.
În componența Comisiei intră 53 de state, ale căror reprezentanți se întrunesc anual la
Viena, unde analizează situația privind consumul de droguri la nivel mondial, fac propuneri în
vederea fortificării controlului internațional în acest domeniu, evaluează modul în care statele
aduc la îndeplinire angajamentele asumate prin instrumentele juridice internaționale în
domeniul controlului stupefiantelor.
În 1961 în cadrul ONU s-a adoptat Convenția Unică asupra Stupefiantelor, iar în 1971, în
același cadru s-a semnat Convenția asupra Psihotropelor.
Aderând la aceste Convenții, Republica Moldova și-a asumat respectarea prevederilor
respective și în acest context, în anul 1999, a adoptat Legea cu privire la circulația substanțelor
narcotice, psihotrope și a precursorilor.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) (ICRC – Internațional Committee of the
Red Cross).
Pentru a sprijini răniții în timp de război, din inițiativa și prin străduințele cetățeanului
genevez, Henri Dunant s-a înființat la Geneva, la 1 septembrie 1863 Comitetul Genevez pentru
ajutorarea Militarilor Răniți (CGAMR).
După o lună, în același an, Comitetul nou inițiat a convocat o Conferință internațională a
reprezentanților statelor europene, care s-a ținut la Geneva și prin a cărei rezoluție se cerea ca
45
statele să creeze condiții și să favorizeze înființarea pe teritoriile lor a unor societăți particulare,
solidare între ele, capabile să sprijine serviciile sanitare ale armatelor în campanie.
De-a lungul anilor activitatea de Cruce Roșie s-a dezvoltat și s-a extins asupra altor
obiective. În 1870 s-a înființat Agenția Centrală de Cercetări a CICR pentru a reface legăturile
între prizonieri și răniți în război și familiile lor, precum și pentru civilii separați de familiile lor
din cauza conflictelor armate.
La 5 mai 1919 (Paris) s-a înființat Liga Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (LIGA)
cu următoarele obiective:
✓ promovarea principiilor și idealurilor Crucii Roșii;
✓ coordonarea operațiilor de ajutorare a victimelor în cadrul calamităților naturale;
✓ ajutorarea refugiaților din afara zonelor de conflict;
✓ favorizarea creării de noi societăți naționale și contribuția la dezvoltarea activității lor.
Convențiile de la Geneva au intrat în vigoare la data de 21 octombrie 1950. La începutul
noului mileniu numărul total de state membre ale CICR a atins cifra de 194, ceia ce face
Convențiile de la Geneva universal aplicabile.
Mișcarea internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, compusă din societățile
naționale CICR și LIGA se reunește odată la patru ani în cadrul Conferinței Internaționale a
Crucii Roșii, cu participarea statelor părți ale Convențiilor de la Geneva, printre care este și
Republica Moldova.
Activitatea de Cruce Roșie se desfășoară conform următoarelor principii: umanitate,
imparțialitate, neutralitate, voluntariat, unitate, independență, universalitate.
Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF – United Nations International Children
Emergency Fund).
Reprezintă o organizație interguvernamentală fondată la 4 noiembrie 1946 care are ca scop
general aplicarea de măsuri și acțiuni în vederea dezvoltării echitabile a copiilor din întreaga
lume, inclusiv acordarea ajutorului medical și farmaceutic. Multiplele proiecte elaborate și
implementate contribuie la îmbunătățirea asistenței medicale acordate copiilor.
Acțiunea Internațională pentru Sănătate (HAI – Health Action International).
Este o organizație nonguvernamentală olandeză cu un birou de coordonare (HAI Global) în
Amsterdam și 4 parteneri regionali: Africa (Nairobi), Asia Pacifică (Colombo), America Latină
(Lima) și Europa (Amsterdam). Este o organizație nonprofit, care acordă ajutor tehnic, de
consultanță, de instruire etc. în domeniul ocrotirii sănătății, inclusiv în cel al medicamentelor.
Un deosebit interes pentru sistemul farmaceutic prezintă activitățile HAI în următoarele
domenii:
✓ analiza prețurilor pentru medicamente;
✓ strategiile anti-concurențiale și accesul la medicamente;
✓ transparența financiară a organizațiilor de pacienți;
✓ instrumente novatoare pentru utilizarea rațională a medicamentelor;
✓ farmacovigelența și siguranța pacienților;
✓ educație în promovarea medicamentelor.
HAI colaborează în activitatea sa cu peste 200 de membri, inclusiv cu grupuri de
consumatori, ONG-uri de interes public, furnizori a serviciilor de sănătate, mediul academic,
mass-media și alte organisme din mai mult de 70 de țări.

46
 Dezvoltarea științei și practicii farmaceutice mondiale a impus necesitatea colaborării și a
unui schimb de informații în acest domeniu la nivel internațional. Astfel, în a. 1865 în Germania
la Braunschweig a avut loc primul congres internațional al farmaciștilor. Pe parcursul anilor s-
au format numeroase asociații farmaceutice și asociații conexe care joacă un rol important în
dezvoltarea activității farmaceutice.
Federația Internațională Farmaceutică (La Federation Internationale Pharmaceutique –
FIP). A fost înființată la 26 septembrie 1912, la Haga, unde se află Biroul Central. FIP este
formată din asociații farmaceutice naționale (profesionale și științifice) și are misiunea de a
reprezenta farmacia și științele farmaceutice pe plan internațional. În prezent FIP întrunește
peste un milion de farmaciști și oameni de știință în domeniul farmaceutic. Farmaciștii sunt
reprezentați de Consiliul de Practică Farmaceutică, iar oamenii de știință – de Consiliul
Științelor Farmaceutice. Federația cuprinde următoarele organisme: Adunarea Farmaciștilor,
Consiliul, Biroul și Secretariatul General.
Activitatea științifică se desfășoară pe secțiuni. Consiliul de Practică Farmaceutică cuprinde
10 secțiuni, fiecare ocupându-se de un domeniu specific profesiei de farmacist.
Consiliul Științelor farmaceutice cuprinde grupuri de lucru, care se ocupă cu proiecte
științifice. Disciplinele reprezentate în Consiliul Științelor Farmaceutice sunt: Administrație
farmaceutică și Farmacie Socială, Tehnologie farmaceutică, Biofarmacie, Analiza și controlul
medicamentelor, Chimie medicală, Farma-cognozie și Biochimie, Istoria farmaciei, Cercetarea
utilizării medicamentelor.
Secțiile FIP sunt:
✓ Secția farmaciștilor de spitale;
✓ Secția farmaciștilor militari;
✓ Secția pentru studiul plantelor medicinale;
✓ Secția presă și documentație;
✓ Secția farmaciștilor din industrie;
✓ Secția farmaciștilor de oficină, biologie clinică și academică;
✓ Secția laboratoarelor și serviciilor de control al medicamentelor.
FIP are ca obiectiv general reprezentarea farmaciei și științelor farmaceutice din întreaga
lume, atât pe plan profesional, cât și științific, precum și recunoașterea și extinderea rolului
farmacistului în domeniul sănătății publice.
Pentru realizarea obiectivului propus activitatea FIP include următoarele acțiuni:
✓ programarea și organizarea congreselor farmaceutice;
✓ dezvoltarea activităților secțiunilor sale;
✓ colaborarea cu alte organizații, cum ar fi OMS;
✓ publicarea unui jurnal;
✓ punerea în funcțiune a unui centru de informare;
✓ colaborarea cu organizații farmaceutice internaționale;
✓ preconizarea și susținerea măsurilor destinate a asigura buna distribuție, administrare
și utilizare a medicamentelor;
✓ orice alte mijloace legale și acțiuni în vederea realizării obiectivului general.
O activitate aparte a FIP în colaborare cu OMS este pregătirea și publicarea Farmacopeei
Internaționale.
FIP organizează anual câte un Congres la care participă reprezentanți din diverse țări. Pe
47
lângă congresele anuale FIP organizează simpozioane pe tematici specializate (Conferința Bio
Internațional, Conferința Internațională privind competența farmaceutică etc.).
Conceptul de bază al FIP este că cel mai important factor în îngrijirea pacientului este
pacientul însuși. Îngrijirea farmaceutică este cel mai important aspect al îngrijirii pacientului,
iar aceasta poate fi obținută numai cu farmaciști competenți și foarte bine pregătiți.
Pe parcursul anilor FIP a preluat și dezvoltat noi activități, menite să îmbunătățească
eficiența îngrijirii bolnavului și, alături de OMS, are ca scop principiul “sănătate pentru toți”.
Grupul Farmaceutic al Uniunii Europene (Pharmaceutical Group of the European Union,
PGEU). Are o activitate de peste 50 ani, cu sediul la Bruxelles și include în componența sa
organizații profesionale și științifice din aproximativ 30 state europene, reprezentate prin peste
600.000 de farmaciști care activează în farmacii publice.
Grupul Farmaceutic este condus de Adunarea Generală, Comitetul Executiv și Secretariatul,
împreună cu Grupurile de lucru.
Obiectivul principal al PGEU sunt problemele privind activitatea farmacistului și a
farmaciei de acces public în mediul european. Reieșind din aceasta, grupul își propune
următoarele scopuri:
✓ Promovarea și dezvoltarea Comunităților de farmaciști în spațiul european.
✓ Formarea unui cadru legislativ efectiv și adecvat.
✓ Asigurarea unor servicii de calitate.
✓ Promovarea modului sănătos de viață.
✓ Prevenirea automedicației iresponsabile.
Pentru a defini rolul și modul de exercitare a profesiei de farmacist, Grupul Farmaceutic al
Uniunii Europene a elaborat și publicat în a. 1989, Carta Farmaciei Europene, un document-
model pentru țările din componența sa și care pledează pentru modelul etic de funcționare a
farmaciei cu circuit deschis (caseta 7.1.)
În a. 1996, Grupul a emis Reguli de Bună Practică în Farmacie în Europa, în care sunt
stabilite standarde și exigențe pentru practicarea profesiei în farmacia cu circuit deschis.
Federația Internațională a Studenților în Farmacie (International Pharmaceutical
Student,s Federation, IPSF).
Această organizație a fost fondată în a.1949 de Asociația Britanică a Studenților în Farmacie
și includea 6 asociații naționale studențești din tot atâtea țări.
Scopul principal al acestei Federații este promovarea intereselor studenților pe plan
internațional, încurajarea colaborării și asistenței în domeniul învățământului pentru studenții
din țările în curs de dezvoltare, continuarea studiilor postuniversitare și efectuarea schimbului
de studenți între țările membre pe o perioadă de până la 3 luni.
Federația activează în problemele de învățământ universitar și postuniversitar în strânsă
colaborare cu Federația Internațională Farmaceutică (FIP).
Una dintre componentele Federației Internaționale a Studenților în Farmacie este:
Asociația Europeană a Studenților în Farmacie (European Pharmaceutical Student,s
Assotiation, EPSA).
Scopul principal al EPSA este de a urma interesele și opiniile studenților farmaciști
europeni și a facilita comunicarea și cooperarea între ei.
Are câteva direcții de activitate distincte, fiecare având un comitet de executare:

48
• Umanitară – se ocupă cu integrarea farmaciștilor în activități umanitare. În acest scop
colaborează cu Pharmaciens Sans Frontières.
• Educația farmaceutică – are scopul de a educa farmaciști cu cunoștințe, aptitudini, atitudini
și valori care să le permită să-și îndeplinească responsabilitățile lor față de pacienți, alți
utilizatori de servicii de farmacie, colegii și societatea, în general. În acest sens face studii,
investigații ce depistează problemele-cheie și propun soluții instituțiilor de învățământ
pentru ameliorarea procesului educativ.
• Dezvoltare profesională.
• Științe farmaceutice – cercetare și dezvoltare (C&D) este unealta perfectă pentru a-i aduce
mai aproape de știință pe studenți. S-a creat o rețea de interes în științe farmaceutice, care
poate ajuta studenții în dezvoltarea propriilor cercetări, proiecte.
• Mobilitate – posibilitatea de a face studiile în orice instituție din comunitatea europeană,
membră a EPSA la sfârșitul anilor de studii și recente-absolvenți de farmacie sau științe
farmaceutice.
• Rolul farmacistului – transformările globale continue aduc noi dificultăți în activitatea
cotidiană a farmacistului, dar și noi oportunități și responsabilități cărora studenții în
farmacie trebuie să fie pregătiți să l-e facă față.
Agenția Europeană pentru Medicamente (European Medicines Agency, EMA).
Agenția Europeană pentru Medicamente a fost înființată în a. 1995 și este un organism
descentralizat al Uniunii Europene al cărui sediu se află la Londra. Principala sa
responsabilitate este protecția și promovarea sănătății publice și a animalelor, prin intermediul
evaluării și supravegherii medicamentelor destinate uzului uman și veterinar. Scopurile de
bază sunt:
• Stimularea activității de inovații și cercetări în domeniul farmaceuticii.
• Publicarea rapoartelor privind calitatea, inofensivitatea și eficacitatea remediilor
medicamentoase testate recent.
• Elaborarea Farmacopeii Europene.
EMA este responsabilă de evaluarea științifică a cererilor de autorizație europeană de
punere pe piață a produselor medicinale (procedură centralizată). În baza procedurii
centralizate, întreprinderile depun la EMA o singură cerere de autorizație de punere pe piață
(subcapitolul 10.4.).
De asemenea, Agenția are rolul de a stimula inovarea și cercetarea în sectorul farmaceutic.
EMA oferă companiilor consiliere științifică și asistență la nivel de protocol pentru conceperea
de noi produse medicamentoase. Publică recomandări referitoare la cerințele în materie de
testări ale calității, siguranței și eficacității.
Agenția concentrează resursele științifice a peste 40 de autorități naționale competente din
30 de state membre ale UE, într-o rețea formată din peste 4 000 de experți europeni. Aceasta
contribuie la activitățile internaționale ale Uniunii Europene prin activitatea sa, alături de
Farmacopeea Europeană, Organizația Mondială a Sănătății și conferințele trilaterale ICH și
VICH (UE, Japonia și SUA) pe tema armonizării, împreună cu alte organizații și inițiative
internaționale.

49
Tema 7. Istoria și evoluția farmaciei. Farmacia în epoca antică. Medicina și
farmacia în Grecia antică și în Roma antică.
Scopul temei: Însușirea noțiunilor de farmacie, medicament, aprecierea importanței istoriei
farmaciei în domeniul practic; însușirea elementelor de medicină la primitivi, în
orânduirea sclavagistă, la egipteni și mesopotamieni, în Vechea Indie și la chinezi.
A lua cunoștință cu practica medico-farmaceutică a personalităților notorii din
perioada Greciei și Romei antice;

Forma și durata temei: seminar, 3 ore.

Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Produse vegetale și animale, utilizate în tratamentul empiric. Terapeutica empirică și

mito-magică.
2. Corelația istorică între medicina populară, cea sacerdotală și cea științifică. Periodizarea
istoriei medicinii și farmaciei.
3. Însemnătatea civilizațiilor egiptene și mesopotamiene în domeniul activității medico -
farmaceutice. "Vrăjitorul " și "medicul" - rolul lor în dezvoltarea medicinii.
4. Papirusurile medicale ca sursă de studiere și reconstituirea medicinii și farmaciei epocii
antice.
5. Literatura ca sursă informațională despre medicina egipteană mesopotamiană.
6. Elemente de farmacie la egipteni și mesopotamieni. Substanțele medicamentoase utilizate
în terapie.
7. Mitologia greacă despre practica medicală și medici. Medicina în literatura Greciei antice.
Școli medicale, medici laici și ajutoarele acestora.
8. Hipocrate și operele lui. "Corpus Hipocraticum" - enciclopedia medicală din perioada
Greciei antice. Medicina, farmacologia și alchimia la Alexandria.
9. Începuturile medicinii și farmaciei romane.
10. "Compositiones medicamentorum" - una din primele lucrări cu caracter farmaceutic.
11. "De materia medica" lui Dioscoride.
12. Galen din Pergam și activitatea lui în domeniul medicinii.
13. Primele rețete și primii farmaciști romani.

MATERIAL TEORETIC

Farmacia este o artă, practică, sau profesie a preparării, păstrării, controlului și distribuirii
de medicamente. Este un loc special amenajat, unde medicamentele sunt produse și eliberate
populației. Medicament (produse medicamentoase) - substanțe sau amestecuri de substanțe
autorizate, în modul stabilit, spre fabricare, import, export și utilizare, pentru a trata, atenua,
preveni, diagnostica o boală, o stare fizică sau psihică anormală ori simptomele lor la om sau
animal, precum și pentru a restabili, corija și modifica funcțiile organice ale acestora.
Nimeni nu cunoaște precis când și-a luat începuturile farmacia și medicamentul. Cu toate
acestea cel mai probabil, oamenii primitivi, au descoperit întâmplător că prin aplicarea apei,
noroiului și a unor plante pe suprafața pielii pot apărea unele efecte “magice”. Prin simple
încercări și erori, oamenii au descoperit lucruri în natură ce îi ajutau. Prin urmare farmacia a

50
fost practicată instinctiv, utilizând elementele din natură ce îi înconjurau, pentru a-și calma
rănile și suferințele. Folosirea substanțelor medicamentoase în medicină datează încă din
antichitate. Procesul de acumulare a cunoștințelor despre valoarea terapeutică a diferitelor
produse naturale de origine animală, vegetală sau chimică a fost condiționat de contactul activ
și neîntrerupt al omului cu natura înconjurătoare. Primele mărturii scrise (asiro-babiloniene,
egiptene, chineze, indiene) privind istoria culturală a omenirii, indiferent de caracterul lor
religios, empiric sau științific, conțin referiri la produse vegetale medicinale, substanțe chimice
și de origine animală (creier, ficat, inima, grăsimi, lapte) care își găseau utilizarea în terapie.
Farmacoterapia primitivă, constând în tămăduirea cu leacuri, a reprezentat latura realistă, mai
mult sau mai puțin eficientă, cu perspective larg deschise spre viitor a străvechii empirii
medicale. Ea avea destinația istorică să devină mai târziu fundamentul farmaceuticii din
antichitate, urmându-și evoluția în cadrul medicinii timpului. Cele mai vechi înregistrări ale
artei farmaceutice datează în Mesopotamia la aproximativ 2600 ani Î.H. Babilonienii, practicau
vindecarea ca responsabilități ale preotului, medicului și farmacistului. Cele mai vechi
înregistrări farmaceutice se regăsesc în înscrierile babiloniene pe niște plăci de lut, datate cu
anii circa 2000 Î.H. În China antică (2000 Î.H.), legendă spune că împăratul Shen Nung a
investigat proprietățile medicale a sutelor de plante. Au fost înregistrate 365 de medicamente
din plante de origine chineză, în prima înscriere oficială T’sao (cartea numită “Plantele
mărețe/the Great Herbal”). În complexul științelor cultivate în Egipt, medicina și farmacia au
ocupat un loc de seamă. Materia medicală și terapia egipteană și mesopotamiană, cu caracter
empiric, reprezintă latura reală, de certă însemnătate și perspectivă pentru evoluția medicinii
și farmaciei. Farmacologia și tehnologia farmaceutică (tehnica de preparare, forma
administrării, dozarea medicamentelor), considerate atât la egipteni, cât și la mesopotamieni
ca parte integrantă, bază a cunoștințelor și practicii medicale, s-au îmbinat în cele mai multe
cazuri cu procedeele teurgice. Baza empirică a medicinii, respectiv a farmaciei din Egipt a primit
un impuls și din alte domenii ale practicii de producție, cum a fost de pildă prelucrarea
diferitelor substanțe minerale, produse de origine animală (grăsimi), și produse vegetale
(uleiuri, băuturi alcoolice). Activitatea medicului stătea sub urmărirea semnelor bune sau
nefaste de care trebuia să țină cont la alegerea momentului unei intervenții, la alegerea felului
și modului de tratament. În Egiptul antic, ca funcție de bază a preoților egipteni, era prepararea
medicamentelor. Într-o perioadă de timp, necunoscută exact, aproximativ 1900-1100 î.Hr., a
fost scris cel mai faimos papirus egiptean de medicină. Acesta a fost descoperit de către un
egiptolog german, Georg Ebers, iar acum este cunoscut ca Papirusul Ebers. Acest papirus, este
cel mai cunoscut și conține cea mai importantă înregistrare farmaceutică din istoria antică. El
conține 800 de rețete care utilizează 700 de medicamente, o parte specială în papirus este
includerea unor cantități de substanțe, care lipseau în mare măsură în plăcile de lut babiloniene.
La fel sunt menționate multe forme de dozare și administrare utilizate până în prezent:
gargarisme, inhalații, supozitoare, unguente, emplastre, și loțiuni.
Multe idei filosofice moderne cu privire la natura universului, la drepturile și nevoile
individuale, la structura societății își au geneza în Grecia clasică. Piesele, poeziile narative și în
special miturile și legendele despre zei și strămoșii lor, ne vorbesc despre sensul vieții.
Personalități de seamă ale medicinii medievale europene. În domeniul medicinii, Grecii au făcut
doi pași giganți, exprimați în lucrările lui Hippocrate. În primul rând, ei au început a privi
cauzele naturale ale maladiei, și în al doilea rând, ei au produs prima și cea mai recunoscută
descriere a maladiilor și epidemiilor. Totuși, primul pas, în medicina științifică a existat de rând
51
cu credința divină în puterile supranaturale ale zeităților și oraculului, în tratarea maladiilor.
Mai puțin direct metodele de gândire expuse de filosofii greci, cum ar fi Socrate, Platon și
Aristotel au început evadarea din puterea supranaturalului, care a permis dezvoltarea științei
occidentale. Lumea greacă a încurajat, de asemenea, concentrarea geografică a savanților și
cărților în marile biblioteci din Alexandria și Pergamon.
Începând cu sec. VII Î.H., legenda greacă spune că apare un nou zeu, numit Asclepios, care
este un premergător al medicinei. Tatăl său l-a dat în grija Centaurului Hiron care i-a împărtășit
secretele tămăduirii cu plante medicinale, cu ajutorul cărora, mai târziu, Asclepios avea să
anihileze durerile pacienților săi sau să izbutească regenerarea părților afectate de boală.
Templuri, în cinstea acestui zeu, au fost ridicate în întreaga Grecie, unde spiritul său, împreună
cu cele două fiice ale sale Hygea și Panacea, tratau pacienții noapte, numele acestora figurează
până în prezent în medicină. Un alt titan al medicinei eline a fost Galen. El a fondat sistemul
patologic și terapeutic, care a vectorizat medicina din vest timp de 1500 de ani. Tot lui, I se
datorează denumirea de preparate “galenice”. În Grecia antică a trăit părintele botanicii
farmaceutice: Teofrastus (300 î.Hr.).Observațiile sale despre calitățile medicinale ale plantei s-
au dovedit unical de exacte. Theophrastus a descoperit cele mai multe aspecte ale botanicii:
descrierea plantelor, clasificarea, răspândirea, propagare, dezvoltarea și cultivare. La fel, în
Grecia antică și-a trăit viața părintele medicinei Hippocrate. Lui i se atribuie cea mai mare
promovare a profesiei de medic din toate timpurile, jurământul lui Hippocrate, fiind cea mai de
presus lege pentru medici și farmaciști. În timp ce jurământul său este rar utilizat în forma sa
originală, astăzi, el servește ca un fundament pentru alte jurăminte, și legi similare care definesc
bună practică medicală și morală. A formulat, de asemenea, teoria celor patru umori ca o
paralelă cu cele patru elemente: aer-sânge, apă-flegmă, pământ-bilă neagră, foc-bilă galbenă.

Tema 8. Medicina și farmacia în Dacia. Farmacia medievală.

Scopul temei: Studierea și însușirea practicii medicale și farmaceutice pe teritoriul Daciei libere
și sub dominația romană și în diverse țări în perioada medievală, precum și
distingerea începutului separării profesiei de farmacist de practica medicală în
acea perioadă în țările Europei occidentale.

Forma și durata temei: seminar, 3 ore.

Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Medicina și farmacia în Dacia liberă și romană.

2. Arta vindecării la geto-daci.
3. Arta vindecării în Dacia Romană
4. Medicina și farmacia în Bizanț. Lucrările medicilor bizantini ca sursă de studiere a istoriei
farmaciei.
5. Medicina și farmacia arabă. Literatura științifică arabă din evul mediu. Experiența medicală
a marelui Ibn-Sina (Avicena). Farmacia în operele lui Avicena.
6. Alchimia și farmacia – personalități marcante.
7. Condițiile social-istorice ale feudalismului din țările europene medievale.
8. Școala din Salerno. Școala din Montpellier.

52
9. Separarea profesiei de farmacist.
10. Primele farmacii în Europa occidentală.
MATERIAL TEORETIC
Dacii sau geții au fost sub toate aspectele unul dintre popoarele însemnate ale lumii. După
cum menționează scriitorul grec Dio Crisostomul, “Geții sunt cei mai înțelepți dintre toți
barbarii și mai asemenea grecilor”. După cum se vede, autorii antici au lăsat o serie de marturii
din care reiese că geto-dacii ajunseseră în secolele premergătoare cuceririi romane la un grad
înalt de cultură. Descoperirile arheologice nu exclud posibilitatea ca geto-dacii din vremea
lui Burebista sa fi cunoscut scrisul, iar pe vremea lui Decebal se pare ca ei foloseau în
documentele diplomatice scrierea latină.
Un loc apare în activitatea lor spirituală îl ocupă exercitarea medicinei, care făcea parte din
preocupările păturilor conducătoare reprezentate prin clasa sacerdoților. Paralel cu medicina
învățaților preoți, se exercita o medicina populara. Existența celor doua feluri de practice
medicale o dovedesc denumirile dacice ale buruienilor de leac transmise noua prin operele lui
Dioscoride si Pseudo-Apuleiusm apoi prin mărturiile istoricilor Iordanes și Flaviusm precum și
prin descoperirile arheologice din ultimele decenii.
Este mult admirată știința medicala exercitata de tagma sihaștrilor cărturari numiți ctistai
sau polistai. În fruntea acestora stăteau ca autoritate supremă regală și marele preot, ambii și
medici, așa cum fusese odinioară Zalmoxis care a fost zeificat. Arta vindecării este strict legată
de sacerdoțiu, fenomen întâlnit la multe popoare ale antichității. Cunoștințele agonisite nu
constituiau o taină, ci erau împărtășite și vârfurilor laice ale societății. Unii dintre învățați trăiau
în sihăstrie, retrași în adâncul codrilor, practicând vegetarianismul, celibatul și abstinența de la
toate plăcerile vieții, iar alții trăiau în mijlocul poporului pentru a-l sfătui și ajuta. Referindu-se
la geto-daci, istoricul Iordanes scrie că marele preot Deceneu, ajutat de ucenicii săi “i-a învățat
pe geto-daci logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în privința minții; dându-le un
exemplu practic, i-a învățat să petreacă viața în fapte bune... el i-a învățat și etica, dezvățând-i
de obiceiurile lor barbare; i-a instruit în științele fizicii, făcându-i-i să trăiască potrivit legilor
naturii”. Legile fizicii priveau viețuirea în condiții pe care le numim astăzi igienice. Pentru ca
poporul să le țină minte trebuia să le învețe pe de rost, recitându-le în cor. În afară de această
educație sanitară, preoții se ocupau și cu observarea fenomenelor naturii în legătură cu omul.
Ei cercetau proprietățile ierburilor și ale întregii vegetații. De asemenea, arătau poporului
semnele zodiacului, mișcarea planetelor, creșterea și căderea Lunii, mărirea Soarelui față de
Pământ etc.
Medicina geto-daca avea la bază o concepție superioara, pe care ne-a transmis-o
fragmentar marele filosof antic Platon (secolul IV-III i. Hr.). El povestește: “Socrate, pe când era
la oaste, cunoscuse un medic trac, ucenicul lui Zalmoxis; acel medic îi povestise cum îi învăța pe
ucenici a îngriji mai întâi de cap, dar nici să trateze capul fără a da îngrijire trupului, și în același
timp sufletului”. Daca medicii greci nu se pricepeau la cele mai multe boli, de vină era faptul că
ei nu cunoșteau întregul pe care îl aveau de îngrijit. Daca întregul era bolnav, partea nu putea
să fie sănătoasă. “Căci, spunea medicul trac, toate lucrurile bune și rele pentru corp și pentru
om în întregul său vin de la suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor) de la cap la ochi. Trebuie,
deci, în primul rând să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătatea trupului”.
În aceste puține cuvinte este cuprinsa o concepție medicala de mare înțelepciune, de cea mai
înaltă medicină a antichității. Marele nostru istoric Nicolae Iorga a menționat că însuși
53
Hipocrate fusese în tinerețea lui inițiat în medicină de un medic trac, Herodius din Selimbria.
Mai departe, Platon adaugă că “sufletul se vindeca cu cuvinte frumoase care fac să nască în
suflete înțelepciune”, stare care durând aduce “sănătate și capului și trupului”. Afirmația acesta
aduce în discuție metoda pe care o foloseau Zalmoxis și ucenicii săi, preoții-medici, în
executarea practicii medicale.
Între operațiile magice, cele mai răspândite erau descântecele. Grecii le spuneau acelor
descântece epodai. Clement din Alexandria, care știa și el de acele epodai sănătoase, adaugă
faptul că le adusese Platon de la traci. La mai toate popoarele vechi exista credința în puterea
deochiului. Împotriva lui se invoca ajutorul șarpelui și al amuletelor în formă de
animale. Procedeele magice, indiferent de forma și de conținutul lor, aveau rolul de a însoți
practici medicale folositoare, dar a căror eficacitate era pusă la îndoiala dacă lipsea descântecul,
vrăjitoria sau, după cum spunea, boscoana, un cuvânt vechi de origine traco-getica.
La baza vindecării anumitor afecțiuni stăteau în primul rând plantele, pe care strămoșii
noștri și urmașii lor direcți știau să le folosească, impresionând popoarele învecinate.
Menționam ca doi medici antici, Dioscoride (medic militar roman de origine greaca, din sec. I
i.Hr.), în lucrarea sa “Materia medica” si Pseudo-Apuleius, în opera sa “Herbarius”, vorbesc de
o serie de plante folosite de strămoșii noștri. Unul dintre scribii primei lucrări, originar probabil
din părțile noastre, a avut ideea de a adăuga la denumirile grecești și latinești pe cele dacice.
Din 42 de asemenea denumiri numai 26 par a fi într-adevăr dacice, restul fiind de origine latină
și greacă. A doua lucrare, o botanica medicala, a fost îmbogățită cu denumiri dacice de plante,
ceea ce înseamnă că, după părerea autorităților romane, în anul 271 d.Hr. în Dacia încă se mai
vorbea limba dacă, ceea ce denotă că localnicii nu-și părăsiseră întrutotul limba și obiceiurile.
Denumirile dacice de plante medicinale au fost studiate cu perseverenta, căutându-se
echivalentul în botanica populară actuală. Au fost identificate 18 denumiri care au locul într-o
istorie a medicinei geto-dacice. Strămoșii noștri numeau: aniarxese – iarba săracă, baltacine;
budathca – limba boului, miruța; cinuboila sau coalama – limbarița, limba bălților, limba
broaștei; dielleina sau duodela – măselarița, sunătoarea; diesema – coada vacii, lumânarea; dyn
– urzica; guoleta – mărgelușa, meiul păsăresc; mendruta – stirigoaia; mizela – cimbrul de
grădină, lămâioara; olma – socul; priadila – vița alba, curpenul; ricorastra – brusturele; salia –
ciumăfaia; sciara – varga ciobanului, scaiul.
Geto-dacii se îngrijeau și de “igiena publica”. Astfel, aproape în toate cetățile mari
din Munții Orăștiei s-au identificat cisterne de apă. Ele erau construite din bârne de lemn, iar
alteori din materiale mai rezistente, fiind zidite. Apa captată de la izvoare era condusă în
cisterne prin olane de pământ ars. Au existat și cisterne săpate în stancă și căptușite cu scânduri
de gorun, ca cea de la Costești.
Printre terapiile folosite de daci se înscriau si apele curative. Se știe ca numele băilor de la
Geoagiu de azi, județul Hunedoara, a fost Germisara, toponimie de origine daca, moștenita și
transmisă în această formă și în epoca romana (germ – cald, sara – apa). O alta localitate cu ape
termale curative, bine cunoscută înainte de epoca romana, este Călanul de astăzi. De asemenea,
o veche localitate dacica, Hydata sau Aquae este cunoscuta geografilor romani inca din timpul
lui Augustus. Și celebra stațiune Băile Herculane a fost folosită înainte de venirea romanilor,
după dovezi de locuire anterioare anului 106 d.Hr.
O mărturie a folosirii apelor vindecătoare de către daci ne oferă și cultul zeităților legate
de aceste ape. Referitor la adorarea izvoarelor tămăduitoare de către daci putem cita legendele
românilor în care puterea miraculoasa a izvoarelor este întruchipată de “duhurile” apelor,
54
“sfântul” apelor, “zâna” apelor și altele. Faptul că în inscripțiile romane din stațiunile
balneare ale Daciei putem recunoaște divinități locale dovedește că efectele terapeutice ale
apelor erau cunoscute de autohtoni.
Izvoarele termale, cunoscute înainte de venirea romanilor și folosite de daci și sub
stăpânirea romana, s-au bucurat de un foarte bun renume. Cele mai prospere dintre stațiunile
balneare din Dacia au fost cele de la Băile Herculane, Geoagiu, Călan, apoi la Buziaș. Inscripțiile
ne vorbesc de eficienta tratamentelor cu ape termale din Dacia.
În urma biruințelor repurtate asupra dacilor de către cel mai bun împărat al Romei, Optimus
Princeps, cum l-au numit contemporanii pe Traian, în anul 106 a luat ființă în nordul Dunării
de Jos provincia Dacia. În răstimp de peste un secol și jumătate, cat a durat stăpânirea romana,
aici s-a desfășurat o bogata activitate medicală confirmând medicina sacerdotala și medicina
laica. La aceasta activitate romanii au adăugat marile construcții de apeducte, canalizare și băi
publice, care au avut un rol important în menținerea stării de sănătate.
Alături de medicina sacerdotala, în Dacia romana s-a practicat și o intensa medicina laica.
Medici de diferite specialități au venit în noua provincie. Inscripțiile amintesc de un “medicus”
la Apulum, și de un altul, pe nume Marcus Valerius Longinus, medic al Legiunii a VII-lea Claudia,
care a fost înmormântat la Drobeta.
Concomitent și alături de medicii militari, au profesat și medici civili. Prezenta lor ne este
dovedita de descoperirile arheologice. În amfiteatrul de la Sarmisegetusa au fost găsite
numeroase instrumente medico-chirurgicale din argint, bronz sau fier. Acestea au aparținut
unui medic de gladiatori (Medicus Ludi Gladiatorus), care era și medicul orașului și care își avea
cabinetul (Taberna Medica) într-una din încăperile anexe ale amfiteatrului. Un asemenea
“cabinet” la Apulum pare să fi funcționat în incinta termelor, unde s-a găsit un număr mare de
instrumente medicale.
Scriitorii greci si romani ne-au lăsat prețioase informații asupra medicinei geto-dace,
mărturisind deseori admirația pentru arta și leacurile folosite de ei, considerate de mare
valoare. Scrierile și vestigiile istorice descoperite dovedesc că în Dacia s-a desfășurat o bogată
activitate atât în sfera medicinei sacerdotale, cat mai ales în cea a medicinei laice, care și-a
adăugat mai târziu experiența medicinei romane.
În perioada evului mediu, se diferențiază cunoștințele medicale de cele farmaceutice, fapt
condiționat în mare măsură de lumea arabă. Prima farmacie cunoscută, datează cu sec. VIII, și
musulmanii, datorită numeroaselor războaie conduse pe diferite continente, au “transportat”
acest concept și noțiune în majoritatea țărilor lumii-Europa (Franța și Spania), Africa etc. Aceste
drogherii erau deschise chiar în stradă, așa numitele „open street shop”, în care se vindeau
dulciuri, parfumuri și medicamente. Ibn Sina (980-1037)- Avicenna, gigant intelectual, a fost
fizician, poet, filosof și diplomat arab. Marea sa operă de artă, Canonul Medicinei, a împreunat
în sine practica medicală elină și arabă într-o singură lucrare științifică.
Distingerea profesiei și practicii farmaceutice se atestă în evul mediu. Acest fapt, s-a datorat
împăratului german Frederc al II-lea, care în anul 1241, a elaborat un act, care a separat prin
lege profesia de medic și farmacist în sudul Italiei și Siciliei. Acest edict, este cunoscut sub
numele de Magna Carta a farmaciei. Cele trei decrete ale Magna Carta a farmaciei reglementau:
1. Profesia de farmacist, a fost separată de profesia de medic. 2. Profesia de farmacist trebuie
supravegheată și monitorizată oficial. 3. Farmaciștii vor fi obligați să depună un jurământ,
pentru a prepara medicamente fiabile, conform cunoștințelor obținute, și într-o manieră
calitativă. În acest mod, a apărut prima reglementare a practicii farmaceutice, care cu timpul s-
55
a transformat într-o ramură a legislației separată, ce include în sine normele de activitate
farmaceutică. Inițial, decretul, era răspândit doar în sudul Italiei și în Sicilia. Cu toate acestea,
conceptul “diagnosticul și tratamentul maladiei, trebuie să existe separat de prepararea
medicamentelor”, a fost răspândit în întreaga Europă continentală. În Basel, Elveția, în anul
1271, a fost întocmit Jurământul Farmaciștilor (Apotecarilor), în care au fost stabilite
următoarele norme: “ nici un medic care a îngrijit sau îngrijește un pacient, nu are dreptul să
fie proprietar al unei întreprinderi farmaceutice în Basel; și nici dreptul de a deveni vreodată
farmacist”. În Germania, farmaciștii s-au unit de sinestătător într-o asociație în anul 1632. Cu
toate acestea, ideea de separare a profesiei de medic și farmacist, a ocolit Marea Britanie și
Irlanda încă multe secole.

Tema 9. Medicină și farmacia în perioada Renașterii. Farmacia și

medicamentul în Europa: sec. XVIII-XX.
Scopul temei: Însușirea informațiilor privitor la personalitățile notorii în domeniul farmaciei și
medicinei din epoca modernă, practica farmaceutică în perioada Renașterii,
evoluției și diferențierii tehnologiei farmaceutice magistrale și celei industriale;
apariția primelor publicații periodice farmaceutice și a primelor Farmacopei.

Forma și durata temei: seminar, 3 ore.

Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Caracteristica epocii Renașterii. Formarea farmaciei ca știință.

2. Cele mai importante descoperiri din epoca Renașterii.
3. Dezvoltarea botanicii, farmacognoziei. Reprezentanți de vază.
4. Grădini botanice.
5. Leonardo da Vinci și aportul lui în dezvoltarea medicinii.
6. Paracelsus - clasic al medicinii.
7. "Compendium aromatoriorum" - prima operă de normare a activității farmaceutice.
8. Primele Farmacopei.
9. Farmacia europeană în epoca iluministă (sec. XVII-XVIII) și prima jumătate a sec. XIX
10. Epoca flogisticului și începuturile chimiei moderne (reprezentanți iluștri).
11. Particularitățile dezvoltării medicinii și farmaciei în secolul XIX.
12. Cele mai remarcabile descoperiri naturalist-științifice, legate cu dezvoltarea medicinii și
farmaciei.
13. Iluștri oameni de știință medicală și farmaceutică a secolului XIX.
14. Medicina și bacteriologia experimentală – aplicarea în farmacie.
15. Diferențierea cunoștințelor și disciplinelor farmaceutice.
16. Apariția industriei farmaceutice.
MATERIAL TEORETIC
Renașterea culturii europene ca urmare a decesului în rezultatul ciumei, consecințele căreia
au avut două componente principale. În primul rând ideile lumii clasice de Grecia și Roma au
fost redescoperite, adesea literalmente din surse bizantine, grecești sau prin traduceri, care au
56
fost realizate în perioada medievală în centrele arabe de învățământ, dar și din manuscrisele
păstrate în condiții de siguranță și copiate în bibliotecile mănăstirilor de la căderea Romei. În
al doilea rând, europenii au început să exploreze lumea. Marco Polo aventurat spre est pe uscat
în China, în timp ce Columb și portughezii, au deschis rute maritime în întreaga lume. Acest
lucru a adus izolarea diferitelor culturi din Asia, Africa și America la sfârșit. Răspândirea ideilor
în toată Europa, în timpul Renașterii, a fost posibilă prin inventarea tiparului, atât pentru
medicină cât și pentru farmacie, acest lucru a făcut disponibile pe scară largă pentru prima dată,
o serie de manuale și culegeri. La fel în perioada renașterii, pe lângă reevaluarea cunoștințelor
grece și romane, în domeniul farmaciei, apare o nouă metodă de tratament, numită Homeopatia.
Medicul elvețian, Paracelsus (1493-1541), a introdus două concepte de bază a tratamentului
homeopat: 1. Maladia poate fi localizată într-un organ anumit (nu în întreg corpul omenesc), și
că astfel de condiții, ar putea fi tratate utilizând proprietățile chimice ale preparatelor
medicamentoase; 2. Unele plante conțin cantități foarte mici de substanțe chimice, ce ar putea
fi înlăturate prin realizarea extractelor, tincturilor și esențelor. În epoca renașterii au apăru
primele asociații profesionale ale farmaciștilor. În Anglia, farmaciștii erau sub jurisdicția
Ghildei de băcănii, care monopoliza comerțul de medicamente și condimente. Regele James I, a
recunoscut prima Asociație a farmaciștilor din Londra, în anul 1671. Farmaciștii englezi,
preparau și eliberau medicamente, cât și dispozitive medicale. Epoca Luminilor a păstrat
curiozitatea intelectuală a Renașterii, dar nu avea entuziasmul și rigoarea sa. Universul și omul,
erau ambele considerate ca mașini complicate, care ar putea fi analizate și înțelese în termeni
matematici. Această abordare a avut succes în astronomie și cartografiere, dar mai puțin în
biologie. Cu toate acestea, pasiunea pentru colectare clasificare, a avut ca rezultat delimitarea
unor boli specifice. Deși standardul de diagnostic a fost îmbunătățit, tratamentul a rămas cu
mult în urmă. În acest moment, cu toate acestea, medicii au început să evalueze eficacitatea
tratamentelor administrate la o serie de pacienți cu aceeași boală – primele începuturi ale
studiilor clinice și ale medicinii bazate pe dovezi. Vechile plante medicinale și formularele din
Evul Mediu a căzut în deșertăciune. Ca rezultat, au apărut primele lucrări autoritare numite
Farmacopei. În Anglia, medicii cu Carta lor Royal, au menținut o imagine de superioritate
intelectuală și socială asupra chirurgilor și farmaciștilor. In secolul al 15-lea, comerțul cu
medicamente și condimente, a fost o afacere foarte productivă, și ca urmarea văzut multe
conflicte între spanioli, portughezi și olandezi, în eforturile de a controla sursele acestor mărfuri
apreciate. Britanicii au venit pe scena mai târziu, dar comerțul în sine a fost în mare măsură în
mâinile Ghildei de Piper.

Tema 10. Dezvoltarea ocrotirii sănătății, științei medicale și farmaceutice

în Moldova. Dezvoltarea sistemului farmaceutic în Moldova
postbelică și Republica Moldova.
Scopul temei: A lua cunoștință cu personalitățile notorii în domeniul farmaciei și medicinei din
Moldova, cu nivelul asistenței cu medicamente în Basarabiei, RSSM și a Republicii
Moldova, cu istoria fondării USMF „Nicolae Testemițanu” a Facultății de Farmacie
din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” și a Farmaciei Universitare.

Forma și durata temei: seminar, 3 ore.

57
 Întrebări pentru pregătirea de sinestătătoare

1. Caracteristica generală a primele spitale, farmacii spitalicești și farmaciști.

2. D. Cantemir - iluminist și savant și rolul lui în dezvoltarea gândului medical.
3. Lucrări de interes farmaceutic.
4. "Cartea românească de învățământ" - prima legislație generală în Moldova.
5. "Jurământul farmacistului Cramer" - prima atestare scrisă a unui jurământ farmaceutic.
6. Asistența medico-sanitară a populației Moldovei în epoca feudalismului.
7. Ocrotirea sănătății în Moldova sec. XIX și prima jumătate a sec. XX.
8. Primele farmacii în Moldova. Caracteristica activității în domeniul sănătății a medicilor,
farmaciștilor și oamenilor iluștri moldoveni.
9. Dezvoltarea ocrotirii sănătății în anii postbelici. Direcțiile fundamentale de dezvoltare a
științelor medicale și farmaceutice.
10. Istoricul apariției și dezvoltării a USMF “Nicolae Testemițanu”, Facultății de Farmacie.
MATERIAL TEORETIC
Contextul istoric de dezvoltare a medicinei și farmaciei în Moldova era determinat de
faptul că: În sec. XIV-XV – Moldova și Țara Românească se constituie ca state independente; În
sec. XVI-XVII documentele vremii fac unele mențiuni despre invazii, foamete și epidemii;
Dezvoltarea provinciilor era influențată de culturile altor popoare și de legăturile comerciale
tradiționale: În Moldova se simte influența Poloniei, Ucrainei, Rusiei; În Țara Românească –
influența imperiului Bizantin și cea occidentală, iar în sec. XVII-XVIII, a culturii italiene; În
Transilvania – influența culturală și religioasă a Occidentului; În această perioadă se
răspândește tiparul, începe să se organizeze învățământul și scrisul în limbile naționale; Apar
instituții de învățământ, mai întâi colegii și academii (la Cluj, Alba-Iulia), în Moldova Despot-
Vodă înființează la Cotnari o școală cu nivel mediu, pentru ca ulterior Vasile Lupu, cu sprijinul
erudiților din Kiev să fondeze în 1640 Academia Vasiliană; În toate trei provincii încep să se
afirme cărturari laici – istorici, filologi, etnografi, naturaliști, medici – cu studii făcute în
universități străine: Basel, Montpellier, Utreht, Viena, Padova, Lvov, Kiev, Buda, Fanar-
Constantinopol etc.; Numeroși străini proveniți din Bizanț, Polonia, Europa centrală sau
occidentală se stabilesc în țările Române, contribuind la dezvoltarea culturii; Starea sanitară
este dominată de epidemii (ciuma – sec. XV-XVII). În Moldova ea este atestată documentar în a.
1453, a. 1522 – menționată de G. Ureche, a. 1588, a. 1676 – Bucureștiul a fost pustiit. În
Transilvania numai în sec. XV au fost peste 10 epidemii. În Moldova există așezări de leproși,
atestate la Roman și Iași sub îngrijire bisericească; La începutul sec. apar medici oficiali ai
orașelor, numiți „Physicus”. În Țară Românească și Moldova în sec. XVI sunt semnalați primii
bărbieri și „gerahi”, ei nu aveau școală, dar ajutau în caz de boli, epidemii, etc.
În Țara Românească și Moldova primele farmacii organizate au fost înființate odată cu
primele spitale: La București la Spitalul Colțea – ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino, în
1704; Spitalul Panteleimon – construit în perioada 1735-1752 prin grija lui Grigore Matei Ghica,
nepotul lui Alexandru Mavrocordat; Spitalul Filantropia, în 1813, edificat la propunerea
doctorului Caracaș, medicul orașului. La Iași, la Spitalul Sfântul Spiridon – ctitorie a
domnitorului Constantin Racoviță, în a. 1757.
PRIMELE FARMACII: Primele farmacii în Moldova au fost înființate în baza unor „Hrisoave
domnești”, privilegii acordate de domnitori numai unor farmaciști competenți; În Hrisov erau

58
prezentate obligațiile farmacistului în ceea ce privește: localul, aprovizionarea, prepararea și
comercializarea de medicamente de bună calitate și în cantități îndestulătoare. De asemenea se
specifică că spițeria se va deschide „în locul ce va găsi de cuviință spițerul și va socoti mai cu
îndemânare și pentru alișverișul (Vânzare, negoț, afacere) său și pentru trebuința târgului”; În
sec. XVIII au fost înființate pe bază de hrisov la Iași farmaciile: „Farmacia obștii” în 1778,
„Farmacia spițierului Gheorghe Jianicarul” în 1765, „Farmacia lui Herleț Gerah” în 1786,
„Farmacia lui Alexandru Venier” în 1795; la Botoșani „Farmacia obștii” în 1793 iar la Roman
„Farmacia spitalului Precista” în 1797; În această perioadă la Chișinău încă nu există farmacii
publice; Prin Hrisov domnesc din decembrie 1799, Constantin Ipsilante, interzice prepararea,
păstrarea, vânzarea medicamentelor de alte persoane în afară de farmaciști – astfel separându-
se pentru prima dată profesia de farmacist (spițier) de cea de medic și de chirurg în Moldova.
Farmacia și inventarul ei: Farmaciile funcționau în clădiri din centrul orașelor, de obicei
situate în piață. Ele erau constituite din: oficină, laborator și un depozit de droguri (pod,
pivniță); În paralel cu farmaciile publice existau și farmacii mănăstirești și așa-numitele
„Farmacii de mână”, proprietăți ale unor bărbieri-chirurgi. Au existat și „dughene cu leacuri
farmaceutice”; Mobilierul, instrumentarul și vesela erau întru totul asemănătoare celor cu care
erau dotate farmaciile occidentale. Astfel, într-un registru al unei farmacii, datând cu a. 1531
medicamentele sunt grupate după formele lor galenice și acțiunea terapeutică în 9 categorii:
Species, pilule, trochiscusuri, laxative, conserve, siropuri, unguente, uleiuri, rotule (un fel de
globule); După inventarul unei farmacii vesela consta din 253 vase mari de lemn, 49 de cositor,
2 mojare, un cazan și 3 cântare. Până la sf. sec. XVI se foloseau de sistemul de măsuri salernitan
și arab, iar mai târziu se introduce sistemul de la Niurenberg.
Leacurile după origine făceau parte din: regnul vegetal. Psaltirea scheiană (1482)
menționează: casia, istacti, isopul; Lexiconul slavono-român (1649): isma, muștarul, casia,
scorțișoara; Pravilele (1646 și 1652): știrigoaia (Veratrum album); din regnul mineral – argint-
viu, șoricioaică, piatră-vânătă, pucioasă, pietre prețioase (topazul în boli de ochi și boli mintale),
safirul amestecat cu „lapte de muiere” – „ungi umflături și numai decât se tămăduiesc”,
ametistul – „cine va purta la dânsul… cât vin ar bea, nici odată nu se îmbată”; din produse
animale: sânge (efect hemostatic), gălbenuș de ou (icter), miere de albine (ascaridoze), placenta
umană (afecțiuni dermatologice), lapte de femeie, albuș de ou (conjunctivite și arsuri), urina
(boli de piele). Produsele folosite în tratament erau numite: doftorii, leacuri, antidoturi,
vracevanii, specii, aromate, chimicale.
LUCRĂRI DE INTERES FARMACEUTIC și DE INTERES MEDICAL din acea perioadă: 1.
Cazania din 1581; 2. Lexiconul slavono-român (sec. XVI); 3. Pravila lui Vasile Lupu (Cartea
românească de învățătură, 1646); 4. Pravila lui Matei Basarab (Îndreptarea legii, 1652).
Cel mai vechi jurământ cunoscut este jurământul depus de farmacistul Gaspar Cramer din
Sibiu în 1652, la începutul activității sale ca farmacist orășenesc. Jurământul includea reguli de
activitate și de comportament: „ …jur că…
– mă voi sili să fiu devotat profesiunii mele;
– să strâng la timp simplicia, după cum se cuvine unei oficine bine înzestrate, cu toată silința
să le usuc și să le păstrez în curățenie;
– să dispersez medicamentele compuse corect după indicațiile domnului physicus al
orașului, pentru ca doctorul să nu fie înșelat, iar bolnavilor să nu li se provoace mai mult
rău;
– să nu prepar cu miere ceea ce trebuie făcut cu zahăr;
59
 – să nu vând leacuri abortive, sau mercur-viu, sau otravă vreo unei persoane necunoscute
sau suspecte, sau în alt chip, din cauza dorinței de câștig;
– să arunc ca ineficient și să nu vând ceea ce este vechi, stătut și expirat;
– să mă ghidez după taxa prescrisă la vânzarea medicamentelor;
– să nu încarc pe nimeni, fie el bogat sau sărac, și la ceea ce nu voi putea face să consult pe
„physicus” orașului;
– să mă comport după cea mai înaltă conștiință în toate, față de pacienții săraci și
credincioși, care au nevoie de ajutorul meu, ziua și noaptea, fără împotrivire, față de
locuitorii săraci și bogați, față de toți și fiecare locuitor al acestui oraș și scaun;
– să fiu cu osârdie în farmacie;
– să nu stric nesăbuit instrumentele care aparțin obștii orășenești;
– să depun în timpul cuvenit inventarul corect al acestora.
Așa să-mi ajute Dumnezeu și Cuvântul Său Sfânt.
SURSE DE INFORMARE DESPRE MEDICINA ȘI FARMACIA MOLDOVEI ÎN PERIOADA
FEODALĂ:
1. Manuscrise și scrieri de tipar ce nu țin nemijlocit de medicină:
• letopisețe (letopisețul de la Bistrița, letopisețul de la Putna);
• literatură bisericească (scrierile: mitropolitului Varlaam, mitropolitului Dosoftei,
mitropolitului Petru Movilă, arhimandritului Paisie Velicicovschi);
• hrisoavele și pravilele domnitorilor (Ștefan cel Mare, Vasile Lupu, Matei Basarab, Dimitrie
Cantemir);
• lucrări ale oamenilor de stat și de cultură (Grigore Ureche, Ion Neculce, Miron Costin,
Nicolae Mavrocordat, Dimitrie Cantemir).
2. Eposul și folclorul popular:
• descântece;
• tradiții;
• balade și cântece;
• povești populare.
3. Literatura străină:
• a diplomaților;
• a negustorilor etc.
4. Lucrări ale istoricilor timpului:
• Nicolae Iorga,
• P. Samarian;
• Mario del Chiaro;
• A. Candrea; M. Costin;
• Costachescu etc.
5. Lucrări ale istoricilor contemporani:
• V. Coroban;
• Ia. Grosul;
• V. Senchevici etc.
Tipurile de activitate medicală în Moldova medievală:
• Medicina populară.
• Medicina mănăstirească.
• Medicina oficială (domnească, boierească).
60
 MEDICINA ÎN ACEA PERIOADĂ ERA PRACTICATĂ DE:
• purtători ai medicinii populare: moașe, bărbieri, „babe”, vrăjitori, culegători de
buruieni, în baza cunoștințelor empirice.
• Persoane ce practicau medicina din numele bisericii (călugări, măicuțe, alte
persoane bisericești).
• Medici domnești (medici, chirurgi, moașe, bărbieri), care dispuneau de anumite
cunoștințe medicale. De regulă erau din alte state.
• Persoane ce se specializau pe prepararea leacurilor și vânzarea lor. Dispuneau de
cunoștințe empirice.
Constantin Vârnav: „RUDIMENTUM PHYSIOGRAPHIAE MOLDAVIAE” sursă de informare
despre medicamente și medicina populară în Moldova în prima jumătate a sec. XIX. S-a născut
Constantin Vârnav la 21 august 1806 într-o familie de moșieri modești din județul Bălți. S-au
păstrat puține informații despre copilăria și adolescența lui. Se cunoaște că Constantin Vârnav
a studiat la Lemberg și Viena filosofia și medicina. După ce i se refuză cererea de a se ocupa cu
activitatea medicală liberă, în a. 1834 pleacă la Pesta, unde î-și finalizează studiile medicale.
Susține public cu succes în Palatul Mare a universității maghiare teza de doctor în medicină cu
denumirea „Rudimentum Physiographiae Moldaviae” în luna iunie a. 1836. Aceasta este prima
teză de doctor susținută de un medic moldovean. După susținere, Constantin Vârnav primește
permisiunea de a practica medicina pe tot teritoriul Imperiului Austro-Ungar, însă el se întoarce
în Patrie. În a. 1837 Constantin Vârnav susține cu excelență examenul în fața unei comisii
medicale în componența renumiților medici ai timpului: Sachelarie, Iosif Viola, Iacov Czihac și
primește postul de medic al orașului Iași, unde și locuiește pe parcursul întregii vieți. Peste
puțin timp devine membru activ al comisiei medicale orășenești, vizitează Austria, Germania și
Bavaria, unde face cunoștință cu situația medico-sanitară, iar rezultatele le expune detaliat în
dările de seamă pentru „…a folosi tot, ce poate aduce folos Patriei”. Mai târziu este numit
medicul principal al Moldovei. În ultimii ani de viață activează în spitalul Sf. Spiridon din or. Iași.
Se stinge din viață în a. 1877. În lucrarea sa Constantin Vârnav se referă la bogăția vegetală a
țării, enumerând peste 300 specii de plante, ce se întâlnesc în Moldova dar, în același timp,
accentuează că „…plante medicinale nu se cultivă”. Autorul afirmă, că spitalele și instituțiile
obștești dispun de un număr suficient de medici. Medicii, chirurgii, farmacopiștii, care nu au
diplome legale, nu sunt tolerați, iar farmacopiștii, în activitatea lor, respectă prețurile și taxa,
prevăzută pentru provinciile austriece.
Pe parcursul unei jumătăți de secol Basarabia a cunoscut, datorită statutului său de gubernie
a Imperiului Rus, organizarea de zemstvă. Instituite în 1869 pentru gestionarea treburilor
locale, Zemstvele au reușit să înscrie pagini importante în istoria Basarabiei. Totuși,
particularitățile acestor instituții, condițiile în care au funcționat, activitățile pe care le-au
desfășurat și mai ales personalitățile care le-au marcat n-au fost supuse unor cercetări
științifice solide. Din acest considerent problema zemstvei basarabene constituie un subiect de
cercetare pe cât de actual, pe atât de necesar pentru întregirea istoriei Basarabiei. Farmaciile
zemstvei. Una dintre cele mai complexe și dificile chestiuni cu caracter medico-sanitar de care
s-a preocupat zemstva era problema achiziționării medicamentelor pentru spitale. Inițial
zemstvele puneau la dispoziția medicilor sumele necesare pentru procurarea medicamentelor.
În 1873 zemstva gubernială a decis să înființeze o farmacie centrală gubernială a zemstvei care
trebuia să furnizeze zemstvelor județene medicamente de calitate și la preț accesibil. Dar
apariția farmaciei n-a schimbat prea mult și mai ales n-a îmbunătățit situația. Județele mai
61
îndepărtate de Chișinău procurau medicamente din orașele aflate în apropiere, așa cum erau,
spre exemplu, Kiev-ul, Odessa, Cameneț-Podolsk. În consecință, farmacia centrală n-a existat
prea mult timp. Închiderea ei a fost provocată de ineficiența și inutilitatea acesteia. Totuși, la
congresul al VI-lea al medicilor s-a propus ca procesul de achiziționare a medicamentelor să fie
concentrat și centralizat în mâinile zemstvei guberniale. Astfel, cu începere din 1889 zemstva
gubernială a început din nou procurarea și repartizarea medicamentelor către zemstvele
județene. Ulterior, zemstvele județene raportau că procurarea medicamentelor în mod
centralizat costa mai puțin cu aproximativ 25 % – mai ieftin decât putea să-i coste în cazul când
aveau să le cumpere în mod separat. Zemstva Gubernială, împreună cu zemstvele județene
comandau medicamente în cantități mari la firme cunoscute din Germania, Elveția și chiar din
Japonia. Zemstvele de asemenea erau preocupate și de chestiunea înființării farmaciilor pe
lângă spitale, care ar fi utile nu doar pentru uzul în cadrul spitalelor și ambulanțelor, ci și pentru
vânzarea liberă către populație la prețuri mai joase decât cele din farmaciile particulare.
Înființarea unor astfel de farmacii preocupa zemstva în deosebi cu începere din anul 1895, dar
autoritățile de stat împiedicau realizarea acestui deziderat fie din cauze formale, fie din „grija”
lor față de finanțele zemstvelor (zemstvele nu vor avea suficienți bani pentru întreținerea astfel
de farmacii). În urma insistenței lor, zemstvele au reușit totuși să obțină dreptul eliberării
medicamentelor pentru vânzare liberă. La 12 februarie 1912 guvernul a promulgat o lege prin
care rezerva în mod oficial dreptul administrațiilor comunale ale zemstvelor și orașelor de a
înființa și gestiona farmacii. Astfel, zemstvele puteau deschide farmacii în orașe și sate în
conformitate cu deciziile adunărilor zemstvelor, dar cu condiția ca administrația medicală
locală să fie informată despre acest lucru cu cel puțin o lună înainte de înființarea farmaciei.
Problema cea mai mare care se impunea totuși în legătură cu activitatea farmaciilor consta în
faptul că majoritatea populației nu avea posibilitate să achiziționeze medicamentele necesare.
În gubernie funcționau 38 de farmacii, dintre care doar una era de zemstvă și se găsea la
Chișinău, pe lângă spitalul gubernial de zemstvă. Celelalte se aflau la fel în orășele, erau și
private în marea lor majoritate și deci accesul populației din localitățile sătești la medicamente
era limitat la maximum. Medicamentele erau incomplete și în cadrul instituțiilor medicale. Or
zemstvele alocau în scopul achiziționării lor sume neînsemnate. Astfel, în lipsa numărului
suficient de instituții medicale, a personalului necesar și a medicamentelor epidemiile bântuiau
prin Basarabia afectând populația și contribuind la creșterea ratei mortalității. Zemstva n-a
reușit înființarea farmaciilor de zemstvă în localitățile rurale și n-a putut contribui la acoperirea
necesităților populației în medicamente.
O reglementare strictă a asigurării cu medicamente nu este delimitată în provincia
Basarabia, care capătă această denumire după anexarea ei din 1812 la Imperiul Rus. Începând
cu anul 1813, în Basarabia, este introdusă taxa de vânzare a medicamentelor ca în toate
guberniile ruse. Una dintre cele mai complexe și dificile chestiuni cu caracter medico-sanitar,
de care s-a preocupat zemstva a fost problema achiziționării medicamentelor pentru spitale.
Inițial zemstvele puneau la dispoziția medicilor sumele necesare pentru procurarea
medicamentelor. În gubernie funcționau 38 de farmacii, dintre care doar una era centralizată și
se găsea la Chișinău, pe lângă spitalul gubernial de zemstvă. În această farmacie, bolnavii săraci
beneficiau de medicamente gratuite. Completarea cu medicamente se înfăptuia sistematic,
după cum menționau reprezentanții zemstvei, iar în 1872 situația farmaciei era satisfăcătoare.
În 1873 zemstva gubernială ia decizia de a înființa o farmacie centrală gubernială – farmacia
zemstvei. Această farmacie, având ca scop asigurarea zemstvelor județene cu medicamente
62
calitative și la preț accesibil. Pentru funcționarea acestei farmacii, la ședința a VI-ea din 21
decembrie, se ia decizia de a deschide pentru anul 1875, un credit de 2000 de ruble, în scopul
achiziționării medicamentelor pentru farmacia zemstvei guberniale. Dar în pofida așteptărilor,
farmacia n-a scontat rezultatele dorite într-o perioadă scurtă de timp, ea dovedindu-și
ineficiența și inutilitatea sa. Județele mai îndepărtate de Chișinău, continuau să procure
medicamente din orașele aflate în apropiere, așa ca: Kiev, Odesa, Cameneț-Podolsk. Ca rezultat,
farmacia centrală a falimentat. Astfel, din anul 1889 zemstva gubernială a început din nou
procurarea și repartizarea medicamentelor către zemstvele județene. Ulterior, zemstvele
județene raportau că procurarea medicamentelor în mod centralizat costa mai puțin cu
aproximativ 25 %– deci, mai ieftin decât putea să-i coste în cazul când aveau să le cumpere în
mod separat.
Zemstvele erau preocupate și de problema înființării farmaciilor spitalicești, destinația
cărora era asigurarea cu medicamente nu doar a spitalelor, ci și pentru vânzarea lor liberă către
populație la prețuri mai joase decât cele din farmaciile particulare. Medicamentele erau
insuficiente inclusiv și în cadrul instituțiilor medicale. Astfel, în lipsa numărului suficient de
farmacii, a medicamentelor și a personalului, Basarabia era oprimată de epidemii care au
contribuit la creșterea ratei mortalității. Zemstva gubernială n-a reușit înființarea farmaciilor
de zemstvă în localitățile rurale și n-a putut contribui la acoperirea necesităților populației în
medicamente. Zemstvele înființau secțiile sanitare conform unui anumit plan. Deși numărul
bolnavilor care beneficiau de tratament în spital creștea, mulți alți bolnavi nu aveau
posibilitatea să ajungă în spital din cauza faptului, că tratamentul staționar era cu plată.
Condiția achitării costurilor pentru tratament constituia o mare problemă pentru mulți bolnavi
din Basarabia și era un impediment în calea bolnavilor săraci. Din momentul trecerii spitalului
sub oblăduirea zemstvei plata pentru tratament constituia 6 rub. lunar, indiferent de numărul
zilelor de staționare.
La sesiunea a IV-a a zemstvei guberniale în ședința din 9 decembrie a. 1872 s-a decis, că de
la 14 ianuarie 1873 intră în vigoare noile tarife pentru tratament, care constituiau 8 rub. lunar,
începând din 1885, s-au schimbat condițiile de percepere a plăților pentru tratament, conform
cărora taxele lunare au fost înlocuite cu cele zilnice – câte 30 cop. pe zi.
Emiterea taxei farmaceutice era sub jurisdicția imperiului rus, care pe parcursul guvernării
ruse a fost modificată de două ori. Prețurile la medicamentele eliberate în baza taxei
farmaceutice se respectau cu strictețe. Era interzisă eliberarea medicamentelor din farmacie cu
un preț mai mare decât taxa farmaceutică. Deținătorilor de farmacii particulare li se permitea
eliberarea cu un preț mai mic decât cel indicat în taxă. La fel se permitea substituirea
medicamentelor în rețetă (în caz de absență a acestuia în farmacie cu un echivalent terapeutic,
prețul căruia se calcula în baza medicamentului similară, care poseda o taxă. Eliberarea gratuită
a medicamentelor din cadrul farmaciilor particulare se permitea doar pentru militari, soțiile și
copiii lor. Medicamentele se eliberau gratis doar în cazul, când rețeta era prescrisă de un medic
cunoscut. Contra plată se eliberau medicamentele pentru bolnavii, rețetele cărora la fel erau
scrise de medici, numele cărora era menționat în lista sumară a medicilor. Medicamentele erau
eliberate atât din farmaciile particulare cât și din cele de stat. În cazul când în țară se instala o
epidemie și era avertizare de carantină, eliberarea medicamentelor se efectua din cea mai
apropiată farmacie de stat, cu reducere de 15% din prețul prevăzut de taxă.
Ca exemplu, privitor la asigurarea cu medicamente pe teritoriul Basarabiei sub dominația
rusă, prezentăm unele date referitoare la zemstva Soroca. Hotărârile Zemstvei Soroca din a.
63
1869 până în a. 1910 în 26 octombrie 1884 - Toți băștinașii din județul Soroca, care achită
impozite, primesc medicamente gratuite din farmaciile zemstvei, ceilalți primesc medicamente,
prescrise de medic, din farmaciile libere (вольные аптеки) cu excepția de la aceasta regulă a
persoanelor foarte sărace. Nu se realiza eliberarea medicamentelor contra plata din farmaciile
zemstei. Toate medicamentele necesare erau prescrise în baza unor liste speciale, făcute de
medicii zemstvei și se procurau din depozitul de materiale farmaceutice din Kiev. Se eliberau
doar materiale primare (substanțe simple), preparatele medicamentoase mai complexe se
preparau în farmacia zemstvei. În anul 1884 au fost eliberate medicamente în suma de 2600
ruble. Din farmaciile zemstvei au fost eliberate 30276 de rețete, incluzând si rețetele eliberate
pentru pacienții din sectorul spitalicesc. De corectitudinea eliberării medicamentelor din
farmaciile zemstvei purta răspundere doar medicul zemstvei sub observația căruia se
pregăteau medicamentele. 28 octombrie 1890 - Medicamentele pentru toți bolnavii se oferă
gratuit. Farmaciile se află sub direcționarea medicilor. Majoritatea medicamentelor sunt
importate din Dresda, iar o mai mică parte se aduceau din Kiev. Medicamentele procurate în
Dresda sunt cu 25% mai ieftine, decât cele de la Kiev. Revizia farmaciilor zemstvei, în afară de
supravegherea Direcției Zemstvei, se realizează și de inspectorii medicali din oraș. Aceștia în
anul 1889 au remarcat că ar trebui ca activitatea farmaciilor să fie încredințată farmacistului, și
astfel să fie eliberat medicul de această responsabilitate. Cantitatea medicamentelor prescrise
fără plată se cunoaște doar pentru sectoarele 1 și 5 ale or. Soroca: pentru spitalul cu tratament
intern - 4063 unități; pentru tratament ambulatoriu - 10535 unități. 17 octombrie 1891 - Date
despre numărul medicamentelor gratuite eliberate în sectorul 1 si 5: în primul sector, pentru
spitalul din Soroca sunt eliberate - 3481 unități; pentru ambulatoriul din Soroca - 8057; pentru
punctul de felceri din Bădiceni - 3009; în sectorul medical 5, pentru ambulatoriu cât și pentru
tratament spitalicesc – 6978 unități. În ianuarie 1904 este introdusă plata de 5 kopeici pentru
fiecare medicament, eliberat bolnavilor de ambulatoriu. Medicii aveau dreptul să scutească de
această plată oamenii săraci.
Unele date statistice (din diverse surse) privind asigurarea cu farmacii a populației
între Nistru și Prut de-a lungul timpului. Deși existau deja câteva farmacii spitalicești,
informații documentate, disponibile despre existența până la a. 1812 a căror-va farmacii
publice nu este. Prima informație întâlnită despre existența unei farmacii în localitățile
județelor Basarabiei datează cu anul 1814 și atestă existența la Sculeni a farmaciei particulare
a farmacistului Șpiigher. În conformitate cu datele recensământului în a. 1814 în gubernia
Basarabia funcționau 6 farmacii publice: 3 – la Chișinău; câte 1 – Soroca, Bălți, Bender. În
raportul medical al cancelariei Basarabene pentru anul 1835 se atestă faptul că asistența
medicamentoasă este asigurată de 7 farmacii particulare dintre care: 4 aparțin or. Chișinău; în
orașul Bălți, – există 1 farmacie; în or. Bender -farmacia provizorului Tercovski și la Orhei – a
provizorului Alit.
Către a. 1887 pe teritoriul dintre Nistru și Prut sunt atestate 62 farmacii, în care activau 22
farmaciști și 11 ajutori de farmacist.
Evoluția farmaciilor în or. Chișinău pe parcursul anilor 1813-1902: 1813 - 2 farmacii; 1820
- 3 farmacii; 1862 - 4 farmacii; 1901 - 9 farmacii; 1902 - 12 farmacii
La 1 decembrie 1918 în Basarabia existau 16 farmacii de zemstvă, 53 farmacii particulare,
conduse de farmaciști licențiați, 53 farmacii sătești, conduse de pomoșnici, 5 farmacii de
garnizoană și un depozit central de medicamente.

64
 Inspectorul General al Basarabiei, generalul doctor Nicolae Vicol în lucrarea sa “Organizarea
sanitară a Basarabiei” (1922) specifică: “În Basarabia sub dominația rusă existau 107 farmacii,
dintre care 57 erau “normale” (definitive), 3 filiale și 57 așa zise “farmacii sătești”.
Între anii 1918 – 1940 (Basarabia fiind reintegrată în componența României Mari) are loc
dezvoltarea rețelei farmaceutice, și creșterea numărului de specialiști. La 1.01.1941 În
Basarabia dintre Nistru și Prut funcționau: 130 farmacii, inclusiv: 65 - în orașe; 65 – în mediul
rural. 53 puncte farmaceutice. Asistența farmaceutică era asigurată de: 254 farmaciști
(provizori) și 157 ajutori de farmacist (de provizor).
Între anii 1941-1944 are loc distrugerea aproape totală a farmaciilor existente: în timp de
război au supraviețuit numai 2 farmacii: 1 - la Soroca și 1 - la Bălți.
În luna iunie 1944 În orașul Soroca își începe activitatea Direcția Principală Farmaceutică a
Narcomatului Sănătății a RSSM. În această perioadă generează începutul restabilirii sistemului
farmaceutic de după război. În perioada anilor 1944-1945 au fost restabilite și redeschise 66
farmacii, 150 puncte farmaceutice, 3 magazine de sanitarie si igienă. La finele anului 1945
sistemul farmaceutic includea: 76 farmacii, dintre care 47 situate în mediul rural iar numărul
de specialiști era de 218, inclusiv – 138 provizori; În a. 1955 numărul de farmacii atinge nivelul
a. 1940.

65
 BIBLIOGRAFIA RECOMANDATĂ:
A. Obligatorie
1. ADAUJI, S. Baze etico-dentologice ale asistenței farmaceutice. Monografie. Chișinău: F.E.-P.
"Tipografia Centrală", 2023. – 144 p. ISBN 978-5-88554-228-9.
https://library.usmf.md/sites/default/files/2023-08/Monografia_Baze%20etico-
deontologice%20ale%20asistentei%20farmaceutice.pdf
2. Safta, V.; Brumărel, M.; Ciobanu, N.; Adauji, S. Management și legislație farmaceutică.
Chișinău: F.E.P. Tipografia Centrală, 2012. 800 p.
3. Safta, V. Farmacie socială. Chișinău: S.n., 2011. 376 p.
4. Carata, A. Management, marketing și legislație farmaceutică. Vol.1. Management în
domeniul farmaceutic. București: Editura Didactică și Pedagogică, R.A, 2008, 303 p.
5. M. Cotrău. Medicamentul de-a lungul vremii. Iași, 1995.
6. M. L. Sprințeroiu, R. D. Vasile. Farmacia în civilizațiile omenirii. B., 2003.
7. Materialul prelegerilor.
B. Suplimentară
1. Allen, Loyd V. Jr, Remington: The Science and Practice of Pharmacy, 22nd edition,
Pharmaceutical Press, 2012.
2. Bejan V. Elemente de propedeutică farmaceutică. Chișinău, 2010.
3. C. Barat. Aforizmele lui Hipocrate. București, 1974.
4. C. Romanescu. Istoria medicinii. Evoluția practicii și teoriei medicale. I.M.F., Iași, 1981.
5. E. Popușoi, C. Vârnav. – medic emerit, savant și filosof. Ocrotirea sănătății. 1966, Nr.1.
6. E. Popușoi, I. Grosu. Profesorul N. Testemițanu – umanist, cetățean și patriot.
Medicul,1992, 28 august.
7. E. Popușoi, I. Stroev. Profesorul Coțovschi. Chișinău. Cartea moldovenească,1980,p.158.
8. E. Popușoi, L. Spinei. Medicul și bolnavul. Chișinău, 1979.
9. E. Popușoi, V. Talmaci. Activitatea și responsabilitățile medicilor. Ocrotirea sănătății,1987,
Nr.1.
10. E. Popușoi. Savant și cetățean. Chișinău, 1971 (despre P. A. Tarasevici).
11. E. Popușoi. Toma Ciorbă – medic umanist, organizator și activist public. Ocrotirea
sănătății. 1984, Nr.1.
12. E. Popușoi. Toma Ciorbă. Chișinău, 1974.
13. E. Popușoi. V. Crăsescu – medic, revoluționar, scriitor. Советское здравоохранение.
14. Facultatea Farmacie la 40 de ani (File de istorie), sub red. V. Procopișin, N. Ciobanu. Chișinău,
2004.
15. Făuritorii unei istorii de aur. 60 ani de învățământ medical superior în Moldova, Chișinău,
2005.
16. From Making Medicines to Optimizing Outcomes: The evolution of a profession 1912-2012,
Report on Pharmacy, Pharmaceuticals and Global Health, commissioned by FIP and
prepared by the UCL School of Pharmacy on the occasion of the Federation’s Centennial
Congress, 2012.
17. G. Brătescu. Etica medicală. București,1969.
18. G. Brătescu. Miracolul grec în medicină: Hipocratizmul, București, 1982
19. G. Brătescu. Trecut și viitor în medicină. București, Ed. Medicinală, 1981.
20. Istoria medicinii universale (prof. V. Bologa). București, 1970,802p.
21. Iulian Grosu. De Nicolo Testemitiano Testimonium Chișinău, Medicina,1997.
22. M. Cotrău. Otrava și viața. Iași, 1993.
66
23. M. Dressler. Etica, deontologia și drept medical. Timișoara, 1988.
24. M. Horia. O istorie a lumii antice. Chișinău, 1993.
25. N. Testemițanu, E. Popușoi, V. Ioxa. Medici emeriți ai Moldovei. Chișinău,1985.
26. Octav Onicescu, Edmond Nicolau. Figuri ilustre ale antichității. Editura Tineretului.
București, 1967.
27. Ovidiu Drimba. Istoria culturii și civilizației. Editura Științifică și Enciclopedică. București,
1995.
28. Popușoi E., C. Vârnav. – medic emerit, savant și filosof. Ocrotirea sănătății. 1966, Nr.1
29. Popușoi, E., Stroev I. Profesorul Coțovschi. Chișinău. Cartea moldovenească,1980, 158 p.
30. R. Flacelierri. Viața de toate zilele în Grecia secolul lui Pericle. Chișinău,1991.
31. Radu Iftimovici. Istoria medicinii. București, Editura ALL, 1994.
32. S. Anderson. Making Medicines: A Brief History of Pharmacy and Pharmaceuticals,
Pharmaceutical Press, 2005.
33. S. Ciulei. Istoria medicinii (studii și cercetări) București, Ed. Medicală, 1957.
34. Samuel Izsak. Farmacia de-a lungul secolelor. București, 1979.
35. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” la 60 ani, Chișinău,
Centrul Editorial-Poligrafic „Medicina”, 2005.
36. V. Lazarev. Originile renașterii italiene. Protorenașterea. Ed. Meridiane, București,1993.
37. Большая медицинская энциклопедия. Кишиневский государственный
медицинский и фармацевтический университет, Кишинев, Штиинца, 1995.
38. Грандо А.А. Врачебная этика и медицинская деонтология. Киев. Вища школа, 1988.
39. Грибанов Э. Д. медицина в необычном. М., Медицина, 1985.
40. Ежов Н.Н. Очерки из истории медицины Молдавии. Кишинев, Гос. Из-во Молдавии,
1958, 70 с.
41. Зархин И.Б. Очерки из истории отечественной фармации. М., Медицина, 1956.
42. Кузмин М. К. История медицины. М., Медицина, 1978.
43. Лункевич В. В. От Гераклита до Дарвина. М., 1960.
44. Петров Б. Д. История медицины. Мед. Из-во, М., 1954, 282 с.
45. Попушой Е. Рыцари гуманисты. Кишинев, Картя молдовеняскэ. 1973.
46. Попушой Е., Керцман С.Г. Поиск панацеи. Кишинев, Картя молдовеняскэ, 1987.
47. Сагадеев А.В. Ибн-Сина (Авицена) М., Мысль, 1980, 238 с.
48. Сорокина Т.С. Атлас истории медицины. М., 1987.
49. Сорокина Т.С. История медицины. М., 1992.
50. Тарасов В.М. Символы медицины как отражение врачевания древних народов М.,
Медицина, 1985.

67