Sunteți pe pagina 1din 4

Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie ”Raisa Pacalo”

Catedra Discipline farmaceutice


Disciplina Farmaco și Fitoterapia

Tema

Introducere in farmacoterapie si
fitoterapie

Profesor: Diaconu Ana

Chișinau
Farmacoterapia şi fitoterapia sunt ştiinţe aplicative despre prescrierea
medicamentelor (inclusiv celor de origine vegetală) omului bolnav, ce se bazează
pe datele experimentale şi principiile teoretice ale farmacologiei şi disciplinelor
medico-biologice, precum şi pe materialul factologic al disciplinelor clinice.

Farmacoterapia este ramură a medicinei care se ocupă cu metodele de


tratare a bolilor cu ajutorul preparatelor farmaceutice.

Fitoterapia - prevenirea și combaterea bolilor cu ajutorul plantelor (sub


formă de ceaiuri, extracte etc.).

Farmacoterapia şi fitoterapia ca ştiinţă îmbină cunoştinţe din multe


ramuri ale disciplinelor medico-biologice şi experienţa clinicienilor de utilizare
practică a medicamentelor, care permenent sunt perfecţionate de medici în lumina
progresului farmacologiei experimentale şi clinice, a ştiinţelor de profil
farmaceutic. Farmacoterapia se întemeiază pe cunoştinţele obţinute în procesul
studierii ştiinţelor fundamentale (fiziologia normală – ajută la determinarea stării
organismului; patofiziologia – starea organismului în cadrul stărilor patologice,
biochimiei şi disciplinelor clinice). Un interes major au şi disciplinele
farmaceutice. Un loc important deţine tehnologia medicamentelor, care asigură
biodiponibilitatea înaltă a preparatului, în acest context – şi calitatea tratamentului.

Farmaco- şi fitoterapia este în relaţie strânsă cu farmacognozia. Studenţii


facultăţii farmacie au o prioritate în acest aspect întrucât au studiat botanica şi
farmacognozia, cunosc speciile de plante medicinale, regulile de colectare, uscare
şi păstrarea lor, conţinutul de substanţe biologic active indispensabile, precum şi
metodele de obţinere a formelor medicamentoase extractive. Acest moment face
mai accesibilă studierea fitoterapiei de către farmacişti. Din alt punct de vedere,
studenţii facultăţii farmacie au studiat în volum redus disciplinele medico-
biologice şi, în deosebi, cele de profil clinic, fapt ce impune necesitatea de a
prevedea în programa de farmaco- şi fitoterapie explicarea unor termini medicali,
expunerea succintă a etiologiei, patogeniei, tabloului clinic a maladiilor, anticipând
informaţia din farmaco- şi fitoterapia propriu-zise. Aceste principii au stat la baza
întocmirii programei la farmacoterapie şi fitoterapie pentru studenţii facultăţii
farmacie. În afară de aceasta, pregătirea respectivă universitară, precum şi
postuniversitară, va da posibilitatea şi va deveni oportună participarea lui la
efectuarea farmaco- şi fitoterapiei în condiţiile clinicii. Actualmente medicii sunt
puţin competenţi în posibilităţile farmaciei contemporane. Farmacistul, având
cunoştinţe în domeniile biofarmaciei, tehnologiei medicamentelor, chimiei
farmaceutice şi chimiei analitice, trebuie să devină o verigă intermediară dintre
farmacie şi clinică. Aceste cunoştinţe pot fi utile la alegerea formei
medicamentoase, prepararea extemporală a asocierilor de preparate, cercetarea
farmacocineticii etc., şi rezolvarea unor probleme farmaco - şi fitoterapeutice
concrete.

Rezultatele activităţilor de profilaxie şi tratament în cea mai mare parte sunt


determinate de disponibilitatea medicamentelor eficiente, inofensive, de calitate
conformă precum şi de gradul utilizării lor raţionale. Marele savant fiziolog I.
Pavlov scria – “Primul procedeu de tratament universal este introducerea
substanţelor medicamentoase în organismul omului”. Acţiunea medicamentelor
asupra organismului se manifestă prin faptul că ele ocrotesc viaţa şi îmbunătăţesc
sănătatea prin lupta cu cele mai diverse boli infecţioase şi neinfecţioase.

Principalul factor ce influenţează consumul de medicamente este nivelul


morbidităţii. Totodată acest indicator este influenţat şi de situaţia economică a ţării,
starea sistemului de asigurări medicale. Un anumit grad de influenţă îl au factorii
ecologici, geografici, nivelul profesional al personalului medical, aplicarea
metodelor de tratament, nivelul general de cultură a populaţiei ce determină
atitudinea faţă de propria sănătate, calificarea personalului farmaceutic etc. O
problemă extrem de actuală în toată lumea este cea ce ţine de inofensivitatea
medicamentelor. Această problemă este condiţionată de aplicarea în practica
medicală a unui număr mare de medicamente cu acţiune biologică supraactivă, de
sensibilizarea populaţiei la substanţele biologice şi chimice, de utilizarea
neraţională a medicamentelor, erorile comise la prescriere. Deseori complicaţiile
farmacoterapiei devin pricina internării bolnavilor, soldează cu invaliditate sau
chiar letalitate. În Germania cca. 5,8% din bolnavi sunt internaţi din cauza
reacţiilor adverse ale medicamentelor consumate. Conform datelor obţinute de unii
cercetători, pierderile economice condiţionate de reacţiile adverse produse de
medicamente alcătuiesc de la 5 la 17% din cheltuielile totale pentru ocrotirea
sănătăţii. În SUA cheltuielile condiţionate de complicaţiile farmacoterapiei
alcătuiesc 76,5 mlrd. USD pe an. Conform definiţiei date de OMS medicament
este orice substanţă sau amestec de substanţe utilizate pentru diagnosticarea,
tratamentul, ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburărilor funcţionale la
om sau animale. Originea medicamentelor poate fi minerală, animală, vegetală sau
sintetică.

Primele medicamente (anestezice, somnifere etc.) au fost descoperite încă în


antichitate. Dezvoltarea rapidă în secolul XIX a ştiinţelor fundamentale a făcut
posibilă obţinerea medicamentelor pe cale chimică. Deja la începutul secolului XX
a fost sintetizată novocaina, primele preparate somnifere (barbituraţii), etc. O
realizare grandioasă a anilor 20 ai secolului XX a fost separarea din pancreas a
insulinei, ceia ce a dat posibilitate nu numai să fie tratat specific diabetul zaharat,
dar a condiţionat separarea din organele şi ţesuturile animalelor a altor preparate
hormonale. Aşa dar obţinerea preparatelor medicamentoase din sursele menţionate
a avut loc de-a lungul veacurilor, însă pe parcursul secolului XX elaborarea
medicamentelor noi a avut cele mai înalte ritmuri. În aa. 40 au fost descoperite
antibioticele şi sulfanilamidele, în aa. 70 au luat fiinţă tehnologiile biologice de
performanţă care actualmente se află în fruntea progresului tehnico-ştiinţific.

Farmacia clinică este o disciplină şi o specialitate farmaceutică ce utilizează


optim cunoştinţele farmaceutice şi biomedicale, în scopul ameliorării eficienţei şi
inofensivităţii tratamentului medicamentos, de către pacienţi şi societate. Îmbină
cunoştinţe din multe ramuri ale disciplinelor medico-biologice şi experienţa
clinicienilor de utilizare practică a medicamentelor, care permenent sunt
perfecţionate de medici în lumina progresului farmacologiei experimentale şi
clinice, a ştiinţelor de profil farmaceutic. Farmacia clinică este în relaţie strânsă cu
farmacologia şi farmaco- şi fitoterapia. Studenţii facultăţii farmacie au o prioritate
în acest aspect, întrucât au studiat proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice
ale medicmentelor, selectarea lor în diverse patologii, precum şi etiopatogenia,
simptomatologia şi tratamentul medicamentos şi fitoterapeutic al celor mai
răspândite maladii. Acest moment face mai accesibilă studierea farmaciei clinice
de către farmacişti. Din alt punct de vedere, studenţii facultăţii Farmacie au studiat
în volum redus disciplinele de profil clinic, fapt ce impune necesitatea de a explica
unii termini medicali, indici de diagnostic şi analize de laborator, efectuarea
anamnezei clinice, examinarea şi evaluarea cazurilor de boală concrete, în special
studierea şi monitorizarea fişelor de tratament a pacienţilor

S-ar putea să vă placă și