CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE ,, RAISA PACALO”

Catedra: Nursing

Suport teoretic

Subiectul:
Asistența medicală în afecţiuni
cardiovasculare. Aprecierea pulsului şi
măsurarea tensiunii arteriale.
 Plan:
1. Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a organelor
sistemului cardiovascular.
2. Simptomele specifice în afecţiunile sistemului cardiovascular:
dureri cardiace, dispnee, palpitaţii, edeme cardiace (noţiune,
cauze, manifestările, intervenţiile asistentului medical).
1. Noţiune de bilanţ hidric şi diureză. Determinarea diurezei,
bilanţului hidric şi a edemelor.
2. Pulsul - definiţie, caracteristica lui, tehnica determinării (scop,
materiale necesare, pregătirea pacientului, aprecierea pulsului,
documentarea).
3. Tensiunea arterială-definiţie, tehnica determinării (scop,
materiale necesare, pregătirea pacientului, aprecierea tensiunii
arteriale, documentarea).
4. Intervenţiile asistentei medicale în hipertensiune şi hipotensiune.
Noţiune de anatomie şi fiziologie

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vîrful la stînga, în jos

şi înainte, şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punctele de vedere
anatomic, fiziologic şi patologic se deosebeşte o inimă (cord) stîngă şi o inimă
dreaptă.
Inima stîngă este alcătuită din ventricolul stîng, separate prin orificiul
atrioventricular. Atriul stîng primeşte sănge arterial, care vine din plămîni prin
cele 4 vene pulmonare. Orificiul atrioventricular stîng sau mitral este prevăzut
cu două valve, care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul
diastolei. Ventricolul stîng primeşte în diastolă sîngele care vine din atriul stîng,
iar în sistolă îl evacuiază în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei
valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel
aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală
şi insuficienţa aortică).
Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventricolul drept, separate prin
orificiul atrioventricular drept.
Atriul drept primeşte sînge venos din marea circulaţie prin orificiile venei
cave superioare şi ale venei cave inferioare.
Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspidal este prevăzut cu
trei valve, care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. Ventricolul
drept primeşte săngele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuiază în
timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut ca şi
orificiul aortic cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreaptă este motorul
micii circulaţii. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie sistemică şi o
circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi al ventricolilor se contractă
ritmic, mai întîi cele două atrii, apoi cei doi ventricoli, sincron, expulzînd
aceeaşi cantitate de sînge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sîngele venos
din întregul organizm prin venele care şi îl împinge în ventricolul drept, de unde,
prin arterele pulmonare, ujunge în atriul stîng, de unde trece în ventricolul stîng
şi de aici – prin artera aortă . este distribuit în toate ţesuturile şi organele. Inima
este alcătuită din trei tunici: endocardul, miocardul, pericardul.
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în
interiorul vaselor sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive
şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la
ţesuturi la organele excretoare. Un rol important îl deţin sângele şi limfa,
cuprinse în sistemul circular, şi inima, condiţii de integritate anatomică şi
funcţională.
I. Dureri cardiace
Apariţia durerilor în regiunea inimii este un simptom serios la care trebuie să
acorde atenţie deosebită. Durerile pot fi locale şi cu iradiere în mîna stingă, gît,
omoplat, mandibulă etc. Sunt de un caracter înţepător, sâcâitor, sau constrictor.
Pentru confirmarea diagnosticului este foarte important a se stabili
caracteristicile ei (debut, localizare, intensitate, iradiere, legătura cu efortul,
mişcările respiratorii, mişcarea toracelui).
Durerile sunt legate mai frecvent de insuficienţa circulaţiei coronariene, în
urma obturaţiei lumenului vaselor inimii sau spasmul vaselor în urma leziunilor
cardiace, reumatice şi de altă natură mai puţin periculoase (cardioneuroza).
Semne care însoţesc durerea:
Dispnee
Anxietate marcată (senzaţie de moarte iminentă)
Transpiraţii reci
Sughiţ
Greţuri
Ameţeli
Vărsături
Stare de slăbiciune
Asistenţa medicală în dureri cardiace:
1. Se anunţă de urgenţă medicul;
2. Bolnavul este liniştit, culcat la pat (poziţie semişezîndă);
3. Se asigură un maxim de confort fizic şi psihic;
4. Se administrează bolnavului o pastilă de validol sau nitroglicerină
sublingual, sau se va picura pe o bucăţică de zahăr trei picături de
nitroglicerină sau 5 picături de validol;
 Dacă TA este scăzută nu se recomandă administrarea
nitroglicerinei!
5. În regiunea inimii se aplică sinapisme, la mâini şi picioare termofoare;
6. Dacă durerile continuă la indicaţia medicului se va administra morfină sau
omnopon;
7. Se vor monitoriza funcţiile vitale (P, TA, frecvenţa respiraţiei);
8. Va ajuta pacientul în satisfacerea nevoilor fundamentale (alimentare
pasivă la pat, igiena tegumentelor şi mucoaselor, servirea la pat cu ploscă
şi urinar);
 9. Pe tot parcursul îngrijirilor a/m va avea o conduită calmă şi va comunica
adecvat.
Palpitaţiile
În caz de palpitaţii bolnavul are senzaţii neplăcute în regiunea inimii
bătăile cordului sunt accelerate şi puternice. Apariţia palpitaţiilor este
legătura de exitaţia mărită a aparatului de inervaţie a cordului.
Palpitaţiile sunt un semn de afectare a muşchiului cardiac în caz de
următoarele afecţiuni (maladii) – miocardită, infarct miocardic, vicii
cardiace. Însă pot apărea palpitaţii şi reflector în caz de afectare a altor
organe ca :febrea, anemii, neuroze, hipertirioidoza, după administrarea
unor preparate medicamentoase.
Palpitaţii se pot întîlni şi la oamenii sănătoşi în caz de efort fizic, emoţii
mari, după abuzul de cafea, tutun, supraîncălzire, o masă copioasă.
Tahicardia – se numeşte accelerarea bătăilor inimii în stare normală,
numărul contracţiilor cardiace este de 60-80 min.
Tahicardia reprezintă unul din primele simptome ale decompensării
cardiovasculare însă poate fi cauzată şi de excitaţia crescută a inimii de
exemplu în necroză. La oamenii sănătoşi tahicardia poate fi la un efort
fizic, emoţii ş.a.
Bradicardia – se numeşte reducerea frecvenţei contracţiilor cardiace.
Rărirea contracţiilor cardiace pînă la 40 bătăi pe min şi mai puţin poate fi
un semn a unor boli grave de exemplu al tulburării sistemului de
conducere, în stare normală reducerea frecvenţei pulsului se întîlneşte la
unii sportivi, care depun eforturi mari.

II. Dispnee cardiacă

Dispneea poate fi fiziologică în cazul unui efort fizic, emoţii şi patologică în
cazul afecţiunilor cardiovasculare. Cauza dispneei poate fi staza sangvină în
circulaţia pulmonară (circuitul mic) ca o urmare a insuficienţei cardiace, care
duce la creşterea cantităţii de CO2 în ţesuturi, iar insuficienţa de O2 duce la
apariţia cianozei.
Simptome:
Accesele de dispnee apar pe neaşteptate în efort sau în repaus, de obicei în
timpul nopţii. Este un simptom dominant în insuficienţa cardiacă stângă.
Respiraţia e frecventă (30/40 respiraţii pe min), poate fi însoţită de tuse,
nelinişte, zgomotele se aud de la distanţă, uneori se elimină o spută de culoare
roză, spumoasă.
Pulsul frecvent, TA coborâtă. Bolnavii ocupă o poziţie forţată: şezîndă sau
semişezîndă care le uşurează respiraţia. Este un simptom dominant în
insuficienţa cardiacă stîngă, deci e consecinţa stazei şi hipertensiunii pulmonare.
Asistenţa medicală în dispnee:
 1. Se anunţă de urgenţă medicul;
2. Se dă bolnavului o poziţie semişezîndă (punând-ui 2-3 perne la spate),
picioarele coborîte;
3. Se deschide geamul, se descheie îmbrăcămintea care-l stânjeneşte;
4. Se administrează oxigenul umezit;
5. Se aspiră din căile respiratorii superioare lichidul spumos cu ajutorul
sondei;
6. Se administrează 0,5 – 0,75 ml Sol. Strofantină 0,5% + 20 ml Sol.
izotonică Clorură de sodiu, sau Sol. Corglicon 0,06% - 1 ml, diuretice;
7. Se va ţine sub control: valorile TA, ritmul şi frecvenţa PS, frecvenţa
respiraţiei, expresia feţei, culoarea buzelor.

III. Edemele cardiace

Def. Edemele – acumulare de lichid seros în ţesuturi. Se manifestă prin
creşterea în volum a regiunii edemaţiate.
Mecanismul de formare a edemelor:
1. Creşterea în vase şi capilare a presiunii sîngelui.
2. Încetinirea circulaţiei sangvine.
3. Creşterea permeabilităţii vaselor sangvine.
4. Dereglarea metabolismului de natriu (are loc reţinerea natriului în
organism).
5. Scăderea albuminelor în organism.

Edemele apar treptat, mai frecvent la membrele inferioare. Apariţia evidentă a

edemelor este precedată de o perioadă latentă de reţinere a lichidului, ceea ce se
manifestă prin micşorarea cantităţii de urină eliminată şi creşterea masei
corporale
În caz de edeme:
 Pielea devine palidă, lucioasă, străvezie;
 Se şterg cutele naturale;
 Se pierde elasticitatea ţesutului edemaţiat;
Acumularea lichidului în abdomen se numeşte – ascită, în cavitatea pleurală –
hidrotorax, în pericard – hirdopericard.
Determinarea edemelor
1. Se apasă cu degetul mare pe pielea gambei în urma căruia rămîne o
gropiţă care nu-şi revine timp de un minut.
2. Se cîntăreşte zilnic bolnavul, şi se duce evidenţa lichidului ingerat şi
eliminat.
 3. Se măsoară circumferinţele membrelor edemaţiate şi circumferinţa
abdomenului.
Asistenţa medicală în edeme:
1. A/m cântăreşte zilnic bolnavul, măsoară circumferinţa abdomenului şi
membrelor;
2. Supraveghează parametrii vitali: Ps, T.A., respiraţia;
3. Supraveghează starea pielii şi aplică profilaxia escarelor;
4. Are grijă de poziţia comodă a bolnavului în pat (lenjerie fără cute,
fărămituri);
5. Supraveghează regimul dietic al pacientului – limitează sarea de bucătărie
pînă la 3 – 5 gr., în 24 de ore şi lichidul pînă la 800 ml., în 24 de ore;
6. Execută cu stricteţe prescripţiile medicului;
7. Mărirea cantităţii de urină şi micşorarea masei corpului este un indiciu de
scădere a edemelor.
Noţiune de diureză
Diureza – este un proces de formare şi eliminare a urinei timp de 24 ore.
Măsurarea diurezei
Utilajul necesar: vas gradat, foaie de temperatură.
Tehnica efectuării:
1. dimineaţa la ora 6 bolnavul eliberează vizica urinară.
2. într-un vas gradat bolnavul colectează urina timp de 24 ore (pînă la
ora 6 a zilei următoare)
3. se înregistrează cantitatea lichidului ce se conţine în fructe, legume
şi volumul soluțiilor întroduse parenteral.
4. datele primite asistenta medicală le înregistrează în foaia de
temperatură.
Notarea diurezei
Tehnica efectuării:
În partea de jos a foii de temperatură se înregistreză numărul, frecvenţa
respiraţiei, masa corpului, cantitatea de lichid consumat în 24 ore precum
şi volumul urinei eliminate în 24 ore.
Noţiune de bilanţ hidric
Bilanţ hidric – este raportul dintre volumul urinei eliminate de bolnav în 24
de ore şi a lichidului întrodus în organism.
 Pentru fiecare grad de temperatură mai mare de 37 0C, se va calcula
o pierdere suplimentară de 500 ml apă.
 Se notează de câte ori a fost schimbat un pansament şi gradul de
îmbibare. Un pansament abundent îmbibat indică pierderea
aproape a 500 – 700 ml apă.
Eliminarea apei din organism:
o prin urină 1000 – 1500 ml în 24 de ore
 o prin transpiraţie 200 – 1000 ml
o prin intestin 100 – 200 ml
o prin aerul expirat 350 – 500 ml

Bilanţul hidric se notează 24 de ore (exemplu)

Administrări Cantitatea Ieşiri Cantitatea
Băuturi + 1300 ml Urină 1000 ml
alimente
Perfuzii 500 ml Scaun 100 ml
Vomă 100 ml
Metabolism 300 ml Transpiraţie 300 ml
celular
Aer expirat 200 ml
T0 - 380C 400 ml
TOTAL 2100 ml

Interpretare: bilanţul hidric este echilibrat, se menţine o hidratare constantă.

Dacă intrarea e de 2100 ml, iar ieşire de 3000 ml e egal cu un dezechilibru,
deoarece se pierde mai mult lichid decât se consumă. Dacă intrarea e de 2100
ml, iar ieşirea 1600 ml (e mai mică) e vorba la fel de un dezechilibru, ce indică
reţinerea, adică excesul volumului de lichid. Aceasta ne indică o hiperhidratare,
apar edeme. Se cere scăderea aportului de apă şi sare.
Noţiunea de puls.Locurile de determinare a pulsului.
Pulsul-este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii şi se percepe cînd
se comprimă o arteră pe plan rezistent.
Locurile de determinare a pulsului:
-pe artera radială
-pe artera temporală
-pe artera carotid
-pe artera femorală
-pe artera polpiteea
-în regiunea fontanelei mari la copii mici
Formarea pulsului arterial: sincron cu sistolele ventriculare, pereţii arteriali sînt
destinşi ritmic prin volumul de singe expulzat din ventricolul sting şi aortă;
destinderea pereţilor arteriali şi propagă o dată coloana de sînge sub formă de undă
pulsativă.
Calităţile pulsului:
-frecvenţă(rapiditate)
-ritmicitate(regularitate)
-amplitudine(intensitate)
-volum(tensiune)
-celeritate
Ele depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic, elasticitatea arterială,
presiunea arterială.

1. Parametrii pulsului. Caracteristica lor.

Frecvenţa pulsului-Se stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut, cu
ajutorul secundamerului. Numărarea durează un minut, însă după o practică
oarecare timpul poate fi redus la ½ sau ¼ minut înmulţind rezultatul cu 2, respectiv
cu 4.
Frecvenţa pulsului la adultul sănătos este 70 – 80 bătăi pe minut. În condiţii
fiziologice, frecvenţa pulsului variază după sex, vârsta, înălţimea corpului, efort
fizic, emoţii, poziţia corpului, stări fiziologice. Pulsul la femei este cu 7 – 8 bătăi
mai frecvent decât la bărbaţi.
În funcţie de vârsta, frecvenţa pulsului variază în felul următor:
Categoria Nr. bătăilor (pe minut)
La nou – născut 130 – 140
La copilul mic 100 – 120
La 10 ani 90 – 100
La adult 60 – 80
De la 60 ani în sus 72 - 84
La persoanele înalte pulsul este ceva mai rar decât la cele scunde. În poziţia
culcat, pulsul este mai rar decât în poziţia șezând. În picioare este ceva mai
frecvent. Pulsul se accelerează în caz de efort fizic sau psihic, emoţii, tensiune
nervoasă, precum şi în cursul digestiei. În timpul somnului frecvenţa scade faţă de
acea din starea de veghe. Din acest motiv pulsul se va lua dimineaţa pe nemânacate
după deşteptare. Frecvenţa pulsului poate să crească (puls tahicardic) sau să scadă
(puls bradicardic).
Pulsul tahicardic poate fi determinat de cauze cardiace şi extracardiace,
numărul pulsaţiilor poate ajunge până la 150 – 200 pulsații pe minut şi chiar mai
mult. În unele cazuri pulsul este aşa de frecvent încât nu poate fi urmărit prin
palpare.
Pulsul bradicardic ca şi pulsul tahicardic, poate fi determinat de cauze cardiace
şi extracardiace. Numărul pulsaţiilor poate să scadă la 60 – 50 – 40 pe minut sa şi
mai puţin. În normă frecvenţa pulsului la un adult este de 60 – 80 pulsații pe minut.

Ritmul pulsului-se determină după intervalul egal de timp între undele

pulsatile.
Dacă undele pulsatile urmează una după alta la interval egale de timp-se numeşte
puls ritmic.
În caz contrar se constată pulsul neregulat numit aritmic.
Tensiunea pulsului poate fi dură sau moale. Ea este determinată de valoarea
forţei de contracţie a inimii. Aprecierea tensiunii pulsului se face prin aprecierea
forţei necesare pentru comprimarea arterei radiale.
 Pulsul dur – în cazul afecţiunilor însoţite de hipertrofia ventriculului stâng.
 Puls moale – când scade forţa de contracţie a inimii.

Amplitudinea pulsului-se determină după cantitatea de singe, care formează

unda pulsatilă şi depinde de volumul sistolic al inimii. În cazul unei amplitudini
suficiente a pulsului se palpează o undă pulsatilă înaltă; în cazul unei amplitudini
insuficiente-un puls slab.
Cînd undele sînt mici ele se disting greu. Pulsul abea perceptibil de numeşte
filiform.
Viteza pulsului-se determină prin caracterul ridicat şi coborît al presiunii în
arteră în timpul trecerii undei pulsatile.
Împlerea pulsului-depinde de volumul de sînge propulsat în vase. Dacă
volumul de sînge propulsat în vase este în normă pulsul se numeşte plin. În caz de
hemoragie masivă, insuficienţă cardiovasculară împlerea pulsului se
micşorează.Un aşa fel de puls se numeşte gol.

2. Tehnica aprecierii pulsului.

Scop: obţinerea de informaţii privind starea anatomo-funcţională a inimii şi
vaselor.
Utilaj necesar: pix de culoare roşie, foaie de temperatură, ceas sau cronometru.
Locul determinării pulsului: pulsul poate fi apreciat pe orice arteră accesibilă
palpaţiei care poate fi comprimată pe un plan osos.
În practica curentă, pulsul se apreciază la nivelul arterei radiale din care motiv,
în limbajul cotidian, prin puls se înţelege – pulsul arterei radiale.
Pregătirea bolnavului:
 Psihică
 -se anunţă bolnavul că i se va măsura pulsul
-se explică bolnavului modul de măsurare, o stare emotivă creată de necunoscut
îi poate modifica valoarea pulsului
-bolnavul se menţine în stare de repaos fizic şi psihic 5-10 min cu braţul
sprijinit, pentru relaxarea muşchilor antebraţului.
 Fizică
Aprecierea pulsului
 Pulsul se determină pe ambele mîini.
 În caz dacă pulsul este identic pe ambele mîini, palparea lui va fi continuată
pe o singură mînă.
 Mîna bolnavului trebuie să fie culcată liber, muşchii şi tendoanele să nu fie
încordate pentru a nu stingheri palparea.
 Mîinele bolnavului se cuprind în aşa fel, încît degetul mare al persoanei care
îl examinează să fie aplicat pe partea ulnară a antebraţului, iar celelalte
degete să palpeze artera radială.
 Palpînd cu cele trei degete,artera se apasă moderat înspre partea internă o
osului radial.
 Artera se va apăsa uşor, deoarece sub presiunea degetelor unda pulsatilă
poate să dispară.
 Pulsul se măsoară timp de un minut.

4.Noţiunea de tensiune arterială.

Tensiune arterială – presiunea exercitată de singele circulant asupra pereţilor
arteriali.
Tensiunea arterială depinde de :
 debitul cardiac,
 forţa de contracţie a inimii,
 elasticitatea şi calibrul vaselor,
 vîscozitatea sîngelui.
Valoarea tensiunii arteriale
Valoarea cea mai înaltă a TA se înregistrează în timpul sistolei se numește
maximală sau sistolică.
Valoarea cea mai joasă a TA se înregistrează în timpul diastolei se numește
minimală sau diastolică.
Cunoaşterea raportului dintre tensiunea maximă şi minimă este de asemenea
foarte importantă. Diferenţa dintre tensiunea sistolică (maximă) şi cea diastolică
(minimă) poartă numele de tensiune diferenţială.
Ex: TA dif.= TA max.–TA min.
TA dif 140-80=60 mmHg
 Tensiunea arterială se urcă în cursul eforturilor fizice, după mese abundente, în
timpul emoţiilor. În timpul activităţii în camere supraîncălzite sau în cursul zilelor
călduroase TA poate să scadă. La frig, dimpotrivă datorită vasoconstricţiei
generalizate, tensiunea arterială poată să crească. Nivelul de TA variază în
dependență de sex, vârstă, precum şi activităţilor zilnice.
 Mărirea valorilor tensiunii arteriale mai sus de limitele normei se numeşte
hipertonie.
 Scăderea valorilor tensiunii arteriale mai jos de limitele normei se numeşte
hipotonie.

5.Tehnica măsurării tensiunei arteriale

Scop: descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.
Indicaţii: este o examinare obligatorie pentru toţi bolnavii.
Utilajul necesar: tonometru, fonendoscop, foaia de temperatură, , tampoane de
vată, alcool etilic de 700, pix roşu şi albastru.
Tehnica efectuării:
 asistentul medical îşi spală şi dezinfectează mâinile
 se verifică funcţionarea aparatelor de măsurat
 se pregăteşte bolnavul psihologic
 Bolnavul se află într-o poziţie culcată sau şezîndă.
 Mîna celui examinat trebuie să fie aşezată comod cu palma în sus,dreaptă.
 se lasă să se relaxeze 10 – 15 min
 pacientul să nu vadă gradaţiile de pe manometru
 Manşeta se aplică pe braţul dezgolit al mînii stîngi cu 3-5 cm mai sus de
plica cotului, nu prea strîns, în aşa fel, încît între manşeta şi pielea mînii să
poată trece numai un deget.
 Se uneşte manometrul cu manşeta. Acul manometrului trebuie să fie la cifra
zero.
 Se palpează pulsul pe artera humerală. În plica cotului se aplică
fonendoscopul.
 Se închide ventilul balonului şi se pompează aer în manşetă pînă cînd este
presiune în manşetă,după indicaţiile manometrului nu va depăşi aproximativ
cu 30 mmHg acel nivel,cînd dispare pulsaţia arterei radiale.
 Se deschide ventilul şi încet, treptat se va coborî tensiunea din manşetă. În
acelaş timp cu fonendoscopul se ascultă tonurile arterei humerale.
 La apariţia zgomotelor se înregistrează nivelul presiunii sistolice.
 Momentul dispariţiei zgomotelor la artera humerală corespunde nivelului
presiunii diastolice.
  Cifrele se înregistrează în formă de fracţie de exemplu 120/70 mmHg. Prima
cifră indică presiunea sistolică, iar cifra a doua ne indică presiunea
diastolică.
 Datele primite se înregistrează în foaia de temperatură, în formă de coloniţă.
Graniţa superioară corespunde presiunii sistolice, iar graniţa inferioară
corespunde presiunii diastolice. Datele se înregistrează albastru.
6.Înregistrarea pulsului şi tensiunei arteriale în foaia de temperatură
Înregistrarea pulsului şi tensiunei arteriale se efectuează în foaia de observaţie.
Foaia de temperatură se fixează în foaia de observaţie unde este indicată familia
bolnavului, data şi timpul înregistrării.
În foaia de temperatură se înregistrează graphic datele despre schimbarea
temperaturii(scara,,T’’), frecvenţa pulsului (scara,,P’’), datele tensiunii arteriale
(scara ,,TA’’).
Datele despre ritmul, viteza, tensiunea, amplitudinea şi împlerea pulsului se
înregistrează de către medic în foaia de observaţii, iar frecvenţa pulsului se
înregistrează în foaia de temperatură la (scara,,P’’) de către asistenta medicală.
Punctele primite se unesc, formînd o curbă.
Valoarea unui pătrăţel pînă la o sută este egal cu 2, iar mai sus se egalează cu 4. Se
notează pulsul cu creion roşu.
Tensiunea arteriară se notează în foaia de temperatură grafic sub formă de coloniţă
cu culoarea albastră haşurat.Tensiunea arterială maximă corespunde laturii de sus a
dreptunghiului,tensiunea arterială minimă latura de jos a dreptunghiului.
7.Particularităţile pulsului şi tensiunei arteriale în dependenţă de vîrstă,
sex, dezvoltare fizică.
Frecvenţa pulsului variază fiziologic după vîrstă, emoţii, efort etc.
Variaţii fiziologice ale frecvenţei pulsului:
-Puls tahicardic (accelerat) în ortostatism, efort fizic şi psihic, emoţii
puternice în cursul digestiei.
-Pulsul bradicardic (rărit) în decubit, stare de repaus, linişte psihică.
Pulsul la copii mici este mai rapid la nou născuţi 140-160 b/min, Iar tensiunea
arterială este mai scăzută.
Devierile fiziologice ale TA.
Efortul fizic, emoţiile provoacă ridicarea TA. Dimineaţa şi în timpul somnului TA
este mai scăzută, seara mai ridicată. După alimentaţie presiunea sistolică se
măreşte,iar presiunea deastolică scade.
Ridicarea TA mai sus de limitele normei se numeşte hipertonie.
Scăderea TA mai jos de limitele normei se numeşte hipotonie.

Valorile normale în funcţie de vîrstă ale TA

Vîrsta ani T.A. maximală T.A.minimală
 mmHg mmHg
1-3 75-90 50-60
4-11 90-100 50-65
12-15 110-120 60-75
20-50 115-140 75-90
Peste 50 150 90

Hipertensiune/hipotensiune
Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o creştere permanentă a tensiunii
arteriale şi apare atunci cînd tensiunea arterială depaşeşte 150/90 mmHg.
HTA este de doua tipuri:
- hipertensiune arterială primară, căreia nu i se cunoaşte cauza apariţiei;
- hipertensiune arterială secundară, se manifestă secundar altei boli
(hipertiroidie, boli renale, boli ale inimii…).
Tratarea bolii duce la vindecarea hipertensiunii secundare.Vîrsta medie de
apariţie a HTA primare este de 40 de ani. 
Cauzele aparitiei HTA includ:
 Obezitatea (apare cînd greutatea depaşeşte cu 20% greutatea normală în
funcţie de înălţime şi sex);
 Fumatul;
 Consumul de alcool;
 Stresul;
 concentraţia crescută de grăsimi din sînge, în special Colesterol;
 Sedentarismul;
 Rasa (HTA este mai frecventă la negri faţă de albi);
 Vîrsta (riscul de apariţie creşte odată cu vîrsta întrucat vasele de sînge devin
mai rigide pe masură ce înaintăm în vîrstă);
 Sexul (pană la vîrsta de 50 de ani bărbaţii sunt mai afectaţi de HTA, dupa 50
de ani femeile ajung la menopauză şi cantitatea hormonilor protectori scade,
moment în care HTA apare mai frecvent la femei). Pentru toate vîrstele şi
pentru toate rasele, femeile cu hipertensiune evoluează mai bine decît
bărbaţii.
 Factorul familial (dacă în familie există cazuri de HTA, şansele faţă de
această boală sunt crescute);
 De asemenea, HTA poate sa apară şi în timpul gravidităţii.

Simptomele hipertensiunii arteriale

De multe ori HTA poate fi asimptomatică, atunci cînd nu se sesizează nici un
discomfort în modul de viaţă, nici modificări în realizarea activităţilor zilnice.
 Cel mai important simptom al HTA este cefaleea fronto-occipitala. Este o
durere sîcîitoare, care cuprinde fruntea şi se îintinde pînă în zona cefei. Apare
dimineaţa şi poate dispărea spontan după cîteva ore.
Simptomele HTA, resimţite pe termen lung, cuprind:
 Ameţeli;
 Vertij (senzaţie de lipsă de echilibru în spaţiu);
 Durere în piept;
 Transpiraţii;
 Tulburari de vedere (vedere în ceaţă, neclară, uneori "steluţe verzi");
 Ţiuituri  în urechi;
 Confuzie;
 Dispnee; (constientizarea respiraţiei);
 Palpitaţii (constientizarea bătailor inimii).
Asistenţa medicală în hipertensiune arterială:
1.Învaţă pacientul să întrerupă consumul de tutun, alcool;
2. Învaţă pacientul să aibă alimentaţie bogată în fructe, zarzavaturi. Regimul
igieno-dietetic are un rol major în scăderea şi menţinerea tensiunii arteriale în
limite normale. Scăderea şi atingerea unei greutăţi optime poate vindeca HTA;
3.Învaţă pacientul să reducă grăsimile şi clorura de sodiu din alimentaţie;
4.Administrează medicaţia prescrisă:diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare.
5.Urmăreşte efectul medicamentelor;
6.Supraveghează parametrii vitali: Ps, T.A.

Hipotensiunea arterială desemnează o valoare scazută a tensiunii arteriale (mai

puţin de 90/60).
Cauza hipotensiunii nu este întotdeauna cunoscută.
Hipotensiunea poate fi asociată cu urmatoarele condiţii:
 Sarcina;
 Hipotiroidism, hipertiroidism, diabetul şi nivelul scăzut al glicemiei
sangvine (hipoglicemie);
 Supradozajul medicamentelor antihipertensive;
 Insuficienţa cardiacă;
 Aritmiile cardiace (ritmurile cardiace anormale);
 Extenuarea datorată căldurii ;
 Afecţiuni hepatice.
Simptomele hipotensiunii arteriale:
 Ameţeala;
 Tulburări de echilibru;
 Tulburări de vedere cu vedere înceţoşată şi întunecată;
 Slăbiciune;
  Fatigabilitate;oboseală
 Tulburari cognitive;
 Greaţă;
 Disconfort resimţit la nivelul capului sau gîtului;
 Tegumente reci şi umede,
 Cefalee;
 Leşin.
Asistenţa medicală în hipotensiune arterială:
1. Recomandă consumul unei diete bogate în sare;
2. Recomandă consumul din abundenţă a lichidelor, minim opt pahare pe zi;
3.  Recomandă efectuarea în mod regulat a activităţilor fizice pentru a întreţine
un flux sangvin tisular adecvat;
4. Nu este recomandată expunerea la duşuri fierbinţi;
5. În cazul în care este tolerată, se recomandă consumul de cafea dimineaţa;
6. Pentru a evita hipotensiunea postprandială, se recomandă ca pacientul să
manînce mai puţin şi mai des şi să se odihnească după mese.
7. Administrează medicaţia prescrisă;
8. Urmăreşte efectul medicamentelor;
9. Supraveghează parametrii vitali: Ps, T.A.

Bibliografie:
De bază:
1.1.POLITICA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE A REPUBLICII MOLDOVA 2007-
2021
2.2.Borundel C. ,Medicina internă pentru cadre medii Ed. BIC ALL , București
2000
3.3.Manual standarde/protocoale a deprinderilor practice, Chişinău,2008,
4.4.Carol Mozes,Tehnica îngrijirii bolnavilor,Editura medicală,Bucureşti,2007,
5.5.Lucreţia Titircă,Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi
medicali,Editura Viaţa medicală românească,1997.