EVALUAREA

CARDIOVASCULARĂ
CURSUL 14.
EXPLORAREA CLINICĂ
CARDIOVASCULARĂ

Se evaluează:
- inima,
- vasele mari arteriale,
- venele,
- limfaticele.
Simptomele subiective
1. Dispneea

Dispneeea din afecţiunile cardiovasculare este predominent inspiratorie şi se

însoţeşte de tahipnee.

Dispneea la cardiaci poate îmbrăca următoarele aspecte:

- dispneea de efort,
- dispneea de repaus cu ortopnee,
- dispneea paroxoistică
- respiraţia periodică de tip Cheyne Stockes.
2. Durerea precordială

Este considerată de către populaţia generală ca semn al afectării cardiace, în fond ea

pate fi împărţită în două categorii:
- Durerile de origine extracardiacă: durerile de origine pleuropulmonară,
mediastinală, sau parietotoracică,
- Durerile de origine cardiovasculară sunt grupate în patru categorii:
1. ischemia miocardică, (consecutivă coronaropatiilor),
2.  suferinţele pericardului,
3. bolile aortei
4. hipertensiunea pulmonară.
3. Palpitaţiile

Palpitaţiile sunt definite în general prin senzaţia neplăcută de activitate a inimii,

regulată sau neregulată, determinată de hiperexcitabiliotatea sistemului nervos
central sau de activarea anormală a cordului în ce priveşte forţa de contracţie,
frecvenţa sau ritmicitatea.

Palpitaţiile sunt frecvent întâlnite şi în afara patologiei cardiace: fumat, consum de

alcool sau de cafea, la persoanele hiperexcitabile în timpul efortului, după
emoţii, etc. În context de cardiopatii de cele mai multe ori sunt de tipul
tulburărilor de ritm.
Metodele de explorare a cordului

- auscultaţia cu stetoscopul,
- electrocardiografia, 
- examenul radiologic al inimii şi vaselor mari,
- ecocardiografia,
- explorarea izotopică,
- examinări biochimice, etc.
EVALUAREA SISTEMULUI
ARTERIAL
Durerea
Poate îmbrăca un caracter intermitent (claudicaţia intermitentă) sau de durată.

Durerea intermitentă este condiţionată de efort, cedează promt la repaus sau la

reducerea intensităţii efortului şi are în general caracter constrictiv, de crampă
musculară.
Paresteziile

Sunt şi ele expresia neuropatiei ischemice.

Pot avea caracter trecător sau permanent. 

Pot da sindromul picioarelor nelniştite caracterizat prin parestezii dureroase la

nivelul feţelor anterolaterale ale gambelor, mai ales nocturne, ce-l obligă pe
bolav să-si frece picioarele si constituie cauză de insomnie.
Cianoza

Cianoza reprezintă tenta albastră a tegumentelor.

Cianoza poate fi produsă de forme anormale de Hemoglobină sau de lipsă totală

de oxigen, cum apare în traumatisme de genul sufocării sau în bolile cronice care
alterează funcții inimii sau ale plămanilor.

Poate apare în arteropatiile obliterante când se instalează o vasodilataţie paralitică

în capilarele venoase alături de obstrucţia pe trunchiul arerial.
Aspecte

Suprimarea sau scăderea fluxului arterial produce o serie de tulburări trofice în

teritoriul ischemiat, atrofia pielii fiind o constatare frecventă. 
Iniţial scade ţesutul celular subcutanat şi anexele sale (foliculi piloşi, glande sebacee
şi sudoripare), ceea ce se soldează cu scăderea în volum a degetelor, pierderea
pilozităţii şi xeroză cutanată generatoare de fisuri; unghiile se îngroaşă, se
încurbează şi au striuri longitudinale. 
Ulceraţiile pielii survin frecvent.
PULSUL ARTERIAL

Pulsul arterial reprezintă senzaţia de ridicare-coborâre obţinută prin plasarea

pulpei degetelor asupra unei artere de calibru mijlociu situată superficial şi
comprimată contra unui plan dur subjacent.

Pulsul arterial este un fenomen generat de sistola ventriculului stâng şi se datorează

propagării undei de presiune prin coloana de sânge prin toate ramurile aortei.
Examinarea pulsului

Se face în mod curent la nivelul arterei radiale, prin aplicarea cu uşoară presiune a
pulpei degetelor index, medius şi inelar -în şanţul radial = şanţul pulsului,
delimitat în partea laterală a treimii inferioare a antebraţului, de tendoanele
palmarului mare şi brahioradialului.
Pulsul se mai poate palpa la:

- artera carotidă primitivă – cu policele plasat înăuntrul marginii m.

Sternocleidomastoidian, sub nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid;
- artera temporală – anterior faţă de inserţia superioară a pavilionului urechii;
- artera subclaviculară – cu indexul apăsând în jos, deasupra mijlocului claviculei;
- artera humerală – în jumătatea inferioară a braţului, înăuntrul marginii interne a
bicepsului;
- artera femurală – în triunghiul lui Scarpa, aproximativ la mijlocul ligamentului inghinal;
- artera poplitee – cu vârful degetelor în mijlocul spaţiului popliteal;
- artera tibială posterioară – înapoia maleolei interne;
- artera pedioasă – lateral faţă de tendonul extensorului halucelui.
Ce se examinează la un puls arterial ?

- existenţa pulsului
- dispariţia undei pulsatile
- simetria şi sincronismul pulsului
- ritmicitatea
- frecvenţa pulsului
- calitatea pulsului
TENSIUNEA ARTERIALĂ

Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor arteriali şi are
două componente în timpul unui ciclu cardiac:
- tensiunea arterială sistolică (numărul mai mare) care depinde de volumul, forţa
şi viteza ejecţiei ventricului stâng, precum şi de elasticitatea aortei;
- tensiunea arterială diastolică (numărul mai mic) care depinde de rezistenţa
periferică, care reflectă tonusul arterelor periferice (arteriole), vâscozitatea
sângelui şi competenţa valvulelor aortice.
Valori normale ale tensiunii arteriale

De obicei, presiunea sistolică creşte odată cu vârsta. După vârsta de 60 de ani,

presiunea diastolică începe să scadă lent, deoarece vasele sanguine îşi pierd din
elasticitate si devin rigide.
Tensiunea arterială se măsoară in milimetri de coloană de mercur (mm col Hg).
Tensiunea arterială este considerată normală atunci când valoarea sistolică este
mai mică de 140 mm col Hg, iar cea diastolică mai mica de 80 mm col Hg.
Valorile tensiunii sistolice intre 120-139 mm col Hg si a celei diastolice intre 80-
89 mm col Hg sunt considerate prehipertensive.
Stadializarea hiperensiunii arteriale:

- stadiul I (usoară) - tensiunea sistolică intre 140-159 mm col Hg şi/sau tensiunea

diastolică între 90-99 mm col Hg
- stadiul II (moderată) - tensiunea sistolică între 160-179 mm col Hg şi/sau tensiunea
diastolică între 100-109 mm col Hg
- stadiul III (severă) - tensiunea sistolică între 180-209 mm col Hg şi/sau tensiunea
diastolică între 110-119 mm col Hg
- stadiul IV (foarte severă) - tensiunea sistolică mai mare de 210 mm col Hg şi/sau
diastolică mai mare de 120 mm col Hg.
Hipertensiunea arterială

Poate afecta multe organe, inclusiv creierul, ochii, inima şi rinichii, la fel ca şi
arterele din întreg corpul. 
În cazul persoanelor cu hipertensiune nediagnosticată sau tratată incorect, riscul de a
face infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale, insuficienţă renală
sau posibilitatea de a orbi, este mai mare.
Simptomele posibile ale hipertensiunii arteriale sunt: cefalee (dureri de cap),
oboseala, acufene (ţiuituri in urechi), scotoame (vedere cu puncte galbene),
ameţeli. Cu toate acestea, hipertensiunea arterială este adesea asimptomatică.
Diagnosticul tensiunii arteriale

Trebuie evitate exerciţiile fizice extenuante, fumatul, consumarea de băuturi sau

alimente care contin cafeina (cum ar fi cafea, ceai, coca cola) pentru cel puţin 1
oră înainte de a se măsura tensiunea arterială.
Se recomandă repausul pentru cel putin 5 minute înainte de măsurarea tensiunii
arteriale si sunt necesare două măsurări consecutive şi realizarea mediei aritmetice
a valorilor obtinute în cazul în care tensiunea arterială este ridicată.
EVALUAREA VENELOR

Un număr mare de boli pot determina leziuni secundare la nivelul venelor şi anume:
- boli infecţioase acute şi cronice, 
- hemopatiile şi neoplasmele (care toate se pot complica cu tromboflebite), 
- obezitatea şi ginecopatiile cronice, 
- insuficienţa cardiacă, 
- imobilizările prelungite (postoperatorii sau în aparat gipsat) etc, care intervin
îndeosebi prin creşterea stazei venoase.
Ortostatismul prelungit şi obezitatea predispun la apariţia bolii venelor prin
favorizarea stazei la nivelul membrelor inferioare.
Durerea

Este simptomul cel mai frecvent raportat în bolile venelor. Se localizează la nivelul
segmentului de membru afectat şi îmbracă aspectul de durere continuă sau
intermitentă.
În tromboflebite durerea este rezultatul stazei, spasmului, inflamaţiei parietale şi
procesului periflebitic. Apare relativ brusc. Este percepută de bolnav ca o senzaţie "de
greutate", "de tensiune" sau de durere netă cu intensitate diferită, localizată în masa
musculară de le diferite niveluri ale membrului inferior (gambă, coapsă, spaţiul
popliteu, triunghiul lui Scarpa) sau în întreg membrul inferior. Efortul fizic şi tusea
intensifică durerea.
Durerea varicoasă este tipic vesperală, ocazionată de ortostatismul prelungit, care
determină distensie venoasă.
În sindromul postflebitic şi în insuficienţa venoasă cronică, durerea se manifestă sub formă
de crampe nocturne.
Paresteziile şi alte modificări senzitive
(prurit, hiperestezie)
Obiectiv, bolnavii cu tromboflebită pot prezenta stare de agitaţie psiho-motorie
sau anxietate, posibile datorită producerii unor microembolii pulmonare repetate.
Bolile venelor pot evolua cu modificări de culoare ale pielii îndeosebi cianoză
periferică localizată şi cu edem localizat, ambele datorate creşterii presiunii
hidrostatice în capilare.
În tromboflebitele superficiale edemul lipseşte sau este discret, iar pielea este caldă
datorită procesului inflamator. Tromboflebitele profunde extinse realizează un edem
masiv, rezistent, sensibil la palpare, albastru("phlegmasia coerulea dolens") sau alb
("phlegnasia alba dolens").
În insuficienţa venoasă cronică (varice, sindrom postflebitic) edemul şi cianoza se
manifestă în ortostatism sau după o perioadă îndelungată de mers.
Edemul flebitic este însoţit şi de hidartroza genunchiului.
Palparea

Sensibilitatea se măsoară prin manevre de provocare a durerii.

Durerea în tromboflebite poate fi provocată de:
- palparea de-a lungul venei interesate;
- percutarea crestei tibiale - semnul Lisker (util pentru discriminarea faţă de o radiculopatie);
- strângerea masei musculare în sens antero-posterior; comprimarea prin gomflarea
manşonului tensiometrului (la valori ale presiuni sub 180 mmHg) – semnul Löwemberg;
- manevra Homans – dorsiflexia pasivă a piciorului cu genunchiul flectat produce durere
profundă în musculatura gambei şi a spaţiului popliteu.

Bolile venelor pot fi evaluate prin măsurarea presiunii venoase, metoda Doppler cu ultrasunete,
flebogerafia de contrast, scintigrafie venoasă.