NEVOIA DE A AVEA O CIRCULAȚIE

ADECVATĂ
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor
sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la
ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele
excretoare.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
– urmărirea pulsului,
– a tensiunii arteriale,
– a culorii tegumentelor.
Independență în satisfacerea nevoii
Pulsul
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos
și este sincronă cu sistola ventriculară.
Poate fi perceput prin palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe un
plan dur.

Reflectă starea de funcționare a inimii și a sistemului arterial.

Factorii care influenţează pulsul

Conditia biofiziologica
– vârsta – la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea, la
vârstnici;
– sex – valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima, iar la barbati
la limita minima;
– ritmul somnul/veghe – frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă;
– efortul fizic – determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea
efortului;
– pozitia corpului – in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai scăzută
decât în poziţie şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa pulsului mai ridicată;

- statura – individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
– masa corporală – persoanele supraponderale au o frecventa crescuta in raport cu
cele normo- sau hipoponderale;
– ritmul circadian – frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar
dimineata sau in a doua parte a zilei este crescuta;
Manifestările de independenţă
Frecvenţa
– reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.

Frecventa medie pe minut în functie de varstă (pulsaţii/minut)*

Tensiunea arterială
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii care determină tensiunea arterială:

– debitul cardiac;
– forţa de contracţie a inimii;
– elasticitatea şi calibrul vaselor;
– vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
• tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
• tensiunea arterială diastolică= tensiunea minimă;
• tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea
arterială minimă.
• Hipertensiunea arterială  = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile
normale (Vezi Hipertensiunea arterială)
• Hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale
(Vezi Hipotensiunea arterială)
Tensiunea arterială sistolică:
– reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
– este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele
arteriale;
– tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
– tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
– rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat
de starea neuro-vegetativă, sistem endocrin, factori renali).
Tensiunea arterială diastolică:
– reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
– forţa de contracţie a inimii este zero;
– în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;
– valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
• în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la
jumătate plus unu din valorile normale ale tensiunii arteriale maxime ca de exemplu:
când tensiunea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea arterială minimă = 70 +10
= 80 mm Hg.
Precizari
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare
diferă;
Manifestări de independenţă
Tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare
Vârsta / T.A. max (mm Hg)
1-3 ani  75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139
Tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei
Vârsta / T.A. min.
1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tensiunea diferenţială reprezintă diferenţa dintre T.A. max. și T.A. min
ex: T.A. dif. = T.A. max. 140 – T.A. min.80 = 60 mmHg
Modificări de frecvenţă a pulsului
– tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut, depăşesc
valorile de 100-150-200.
– fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor
emoţionale exacerbate, traumelor psihice, etc.
– patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului este paralelă de obicei cu
cea a temperaturii (pulsul, creşte cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
– pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
– bradicardie – numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
• bradicardia se înregistrează în urma:
– hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori  cerebrale, meningite;
– miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie cardiacă;
– hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere de conştientă şi crize
convulsive).
Modificări de amplitudine (volum) al pulsului
Se disting:
– puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
– puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
– puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
– puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice;
– puls alternant – undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare în
leziuni miocardice severe;
– puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
– puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.
Modificări de tensiune a pulsului
– se disting;

– puls dur (puls durus), greu comprimabil;

– puls moale (puls mollis), usor perceptibil.
– depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea
cantităţii sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.
Modificări de celeritate
Se disting;
– puls celer – unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in
ascensiune si mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;
– puls tardus – pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia
arterei se face cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare,
caracteristic stenozei aortice.
Cauze:
• tromboza/stenoza vaselor arteriale;
• afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls
tard);
• afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom
hiperchinetic.
Modificări de ritm al pulsului
– puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;
– puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză;
– puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
– puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai
mică – extrasistolie şa.
Modificări ale tensiunii arteriale
– hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
– hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
– modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel;
– T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de puls
– desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul pulsatiilor radiale;
– se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand nu toate
contractiile cardiace sunt eficiete, unele neputandu-se transmite la periferie.
Hipoxemie
– scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie – diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
Edeme – acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice – dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi – dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului cu
aparitia de fenomene inflamatorii si trombotice.
Durere – precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie intermitenta – durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor
(mai frecvent la nivelul gambelor).
Parestezii
– furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.

Hipertensiunea arteriala
 hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică
şi peste 90 mm Hg pentru tensiunea diastolica, indiferent daca numai una dintre
valori este crescuta;
• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:
– durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;
– vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.
• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:
– cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.
• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale crescute
ce trebuiesc prompt scăzute existând riscul de: edem pulmonar acut, edem cerebro-
meningeal, hemoragie meningeală sau cerebrală.
Hipotensiunea arterială
• hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si
sub 65 mm Hg pentru tensiunea diastolică;
• forţa de contracţie a inimii este diminuată;
• pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;
• hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare
stabilizate, endocardite, miocardite, tulburări endocrine, hemoragii, dezechilibru
hidroelectrolitic (diaree, vărsături);
• hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand tensiunea
scade brusc si creierul este privat de fluxul sanguin necesar oxigenarii sale. Apare de
obicei la ridicarea brusca in pozitie ortostatica din pozitie de decubit sau semisezand.
Este cunoscuta sub numele de hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau
hipotensiune ortostatica mediata neuronal.