Sunteți pe pagina 1din 29

APARATUL CARDIO-VASCULAR

Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul


vaselor sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a
oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la
organele excretoare.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
– urmărirea pulsului,
– a tensiunii arteriale,
– a culorii tegumentelor.

Pulsul
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan
osos și este sincronă cu sistola ventriculară.
Poate fi perceput prin palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe
un plan dur.

Este manifestarea periferică a activitații mecanice a inimii.

Reflectă starea de funcționare a inimii și a sistemului arterial.

Factorii care influenţează pulsul


Conditia biofiziologica
– vârsta – la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea,
la vârstnici;
– sex – valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima, iar la
barbati la limita minima;
– ritmul somnul/veghe – frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă;
– efortul fizic – determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea
efortului;
– pozitia corpului – in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai scăzută
decât în poziţie şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa pulsului mai ridicată;
– statura – individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
– masa corporală – persoanele supraponderale au o frecventa crescuta in raport
cu cele normo- sau hipoponderale;
– ritmul circadian – frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar
dimineata sau in a doua parte a zilei este crescuta;
– alimentaţia – în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Condiția psihologică
– emoţiile, stresul.

Condiția socială
– mediul ambiant – prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează
frecvenţa pulsului.

Frecvenţa
– reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.

Frecventa medie pe minut în functie de varstă (pulsaţii/minut)*

Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu:


•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la
amplitudinea sa maximă;
•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;
• unda dicrotă (c), secundară.

-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;


-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;
Ritm
– reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
– pulsul este ritmic – puls regularis;
Amplitudine
– se referă la marimea undei de puls;
– este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
– la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
– este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în
timpul, unei sistole;
Tensiunea pulsului
– valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru
comprimarea arterială ;
– este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea
– reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si
disparitie;

Egalitatea
– se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la ambele
membre.

Coloraţia tegumentelor
– coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
– tegumentele sunt calde.

Tensiunea arterială
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii care determină tensiunea arterială:


– debitul cardiac;
– forţa de contracţie a inimii;
– elasticitatea şi calibrul vaselor;
– vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
• tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
• tensiunea arterială diastolică= tensiunea minimă;
• tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea
arterială minimă.
• Hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile
normale (Vezi Hipertensiunea arterială)
• Hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile
normale (Vezi Hipotensiunea arterială)
Tensiunea arterială sistolică:
– reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
– este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele
arteriale;
– tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
– tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
– rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor
( influentat de starea neuro-vegetativă, sistem endocrin, factori renali).
Tensiunea arterială diastolică:
– reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
– forţa de contracţie a inimii este zero;
– în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul
capilar;
– valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
• în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la
jumătate plus unu din valorile normale ale tensiunii arteriale maxime ca de
exemplu: când tensiunea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea arterială
minimă = 70 +10 = 80 mm Hg.
Precizari
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare
diferă;
Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică


Optimă 120 70
Normală 120-129 70-84
Crescută 130-139 85-89
Grad 1 HTA -Ușoară 140-159 90-99
Grad 2 HTA – Moderată 160-179 100-109
Grad 3 HTA -Severă >180 >110

Factorii care influenţează tensiunea arterială


Conditia biofiziologica
– vârsta – tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în
vârstă; se stabilizează la adult; creşte uşor la persoana vârstnică;
– sex – la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu valori
cuprinse între 5-10 mm Hg;
– ritm somn/ veghe – în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea arterială are
valorile cele mai mici;
– activitatea – diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de asemenea, efortul
fizic produce creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după
încetarea acestuia;
– rasa – populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea
alba;
– alimentatia;
– ritmul circadian – ceasul biologic are particularitati individuale dar se
inregistreaza valori mai scazute in cursul noptii si mai crescute in a doua parte a
zilei;
– valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
– medicatia – actioneaza direct si indirect (narcoticele scad tensiunea arteriala ,
psihoactivele cresc tensiunea arteriala;
– vasodilataţia generală – determină scăderea presiunii exercitată de sângele
circulant.
Conditia psihologica – emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea
tensiunii arteriale.
Conditia sociologica
– climatul:
– frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
– căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.

Tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare


Vârsta / T.A. max (mm Hg)
1-3 ani  75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139

Tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei


Vârsta / T.A. min.
1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tensiunea diferenţială reprezintă diferenţa dintre T.A. max. și T.A. min
ex: T.A. dif. = T.A. max. 140 – T.A. min.80 = 60 mmHg
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea
independenţei circulaţiei sanguine
Educă pacientul:
– pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);
– să-şi menţină tegumentele curate, integre;
– să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;
– să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
– să evite sedentarismul;
– să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;

Modificări de frecvenţă a pulsului


– tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut,
depăşesc valorile de 100-150-200.
– fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor
emoţionale exacerbate, traumelor psihice, etc.
– patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului este paralelă de obicei cu
cea a temperaturii (pulsul, creşte cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
– pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
– bradicardie – numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
• bradicardia se înregistrează în urma:
– hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori  cerebrale, meningite;
– miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie cardiacă;
– hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere de conştientă şi
crize convulsive).
Modificări de amplitudine (volum) al pulsului
Se disting:
– puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
– puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
– puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
– puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice;
– puls alternant – undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare
în leziuni miocardice severe;
– puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
– puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.

Modificări de tensiune a pulsului


– se disting;

– puls dur (puls durus), greu comprimabil;


– puls moale (puls mollis), usor perceptibil.
– depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea
cantităţii sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.

Modificări de celeritate
Se disting;
– puls celer – unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in
ascensiune si mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;
– puls tardus – pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece
distensia arterei se face cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare,
caracteristic stenozei aortice.
Cauze:
• tromboza/stenoza vaselor arteriale;
• afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls
tard);
• afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică,
sindrom hiperchinetic.

Modificări de ritm al pulsului


– puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;
– puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de
pauză;
– puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
– puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai
mică – extrasistolie şa.

Modificări ale tensiunii arteriale


– hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
– hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
– modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac
paralel;
– T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de puls
– desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul pulsatiilor radiale;
– se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand nu toate
contractiile cardiace sunt eficiete, unele neputandu-se transmite la periferie.
Hipoxemie
– scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie – diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
Edeme – acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice – dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi – dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului
cu aparitia de fenomene inflamatorii si trombotice.
Durere – precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie intermitenta – durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul
membrelor (mai frecvent la nivelul gambelor).
Parestezii
– furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.

Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu circulaţie


inadecvată
Elemente de supraveghere si interventii specifice
Obiectivele vizeaza:
• pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
• pacientul sa fie echilibrat psihic;
• pacientul sa exprime disparitia durerii;
• sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
• sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
• sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
• sa fie combatute infectiile;
• sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;
Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical
• Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.
• Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
• Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune
oxigenari.
• Invata pacientul:
– sa intrerupa consumul de alcool si tutun;
– sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure un
aport caloric corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii principali ai
alimentatiei, inclusiv vitamine si saruri minerale;
– sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;
– sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;
• Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor
vitale in foaia de temperatura.
• Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.
• Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje,
mobilizari.
• Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
• Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.
• Efectueaza bilantul hidric.
• Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice,
vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase, anticoagulante.
• Urmareste efectul medicamentelor.
• Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu
interventie chirurgicala.
• Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.
• Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
• Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care
poate sa-l depuna, asupra importantei continuarii tratamentului medicamentos si
asupra modului de viata pe care va trebui sa-l urmeze dupa examinare.

Hipertensiunea arterială
• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea
sistolică şi peste 90 mm Hg pentru tensiunea diastolica, indiferent daca numai una
dintre valori este crescuta;
• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:
– durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;
– vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.
• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:
– cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.
• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale
crescute ce trebuiesc prompt scăzute existând riscul de: edem pulmonar acut, edem
cerebro-meningeal, hemoragie meningeală sau cerebrală.

Hipotensiunea arterială
• hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea
sistolică si sub 65 mm Hg pentru tensiunea diastolică;
• forţa de contracţie a inimii este diminuată;
• pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;
• hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare
stabilizate, endocardite, miocardite, tulburări endocrine, hemoragii, dezechilibru
hidroelectrolitic (diaree, vărsături);
• hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand
tensiunea scade brusc si creierul este privat de fluxul sanguin necesar oxigenarii
sale. Apare de obicei la ridicarea brusca in pozitie ortostatica din pozitie de decubit
sau semisezand. Este cunoscuta sub numele de hipotensiune posturala,
hipotensiune ortostatica sau hipotensiune ortostatica mediata neuronal.

MĂSURAREA TENSIUNII
ARTERIALE
Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra
pereților arteriali.

Scopul măsurării T.A.


 evaluarea funcției cardiovasculare

 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente

 aprecierea forței de contracţie a inimii,

 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor

Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89


mmHg. 
Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se
contractă (valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune
arterială diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
 Artera humerală

 Artera radială

 Artera pedioasă
Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii
arteriale

 Tensiometru cu manșetă (1)

 Sfigmomanometru (1)

 Stetoscop biauricular (2)

 Tava medicală (4)

 Alcool sanitar (5)

 Comprese (6)

 Foaie de temperatură (7)

 Pix roșu (8)

Măsurarea se poate efectua și cu un tensiometru electronic. 


Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii
arteriale
Pregătirea psihică
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;

 Se obține consimțământul pacientului;

 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a


nu influența valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;

 Se atentioneaza pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii,


deoarece acest lucru poate modifica rezultalele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la


servirea mesei, deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;

 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau dacă


are dureri.

Pregătirea fizică
 Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând sau ortostatism, în
funcție de indicația medicului;
 Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau
stimulente adrenergice;

 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție


de capacitatea acestuia de mobilizare;
 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare
(dacă mâneca este prea strâmtă);

 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul
post-mastectomie.

Tehnica – măsurarea tensiunii arteriale cu


tensiometru manual 
 Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;
 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de
siguranță, dacă este necesar.

 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona


arterei radiale sau humerale (palpați artera exercitând o ușoară presiune cu
degetele pentru a o localiza);

 Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm


deasupra plicii cotului și se fixează;

 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la


nivelul arterei;

 Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar,


se sterg și se dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale
stetoscopului);

 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată


în sus;

 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc


până la dispariția zgomotelor pulsatile;

 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

 Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în


momentul în care auziţi prima bătaie clară (sunet Korotkoff);

 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii


diastolice;
 Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele
pacientului, data și valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).

 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

Reprezentarea grafică a tensiunii arteriale 


 Calculați pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg
sau 1 cmHg.

 Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-


un dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D sau S);

 Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura de


jos a dreptunghiului reprezintă tensiunea diastolică;

Foaia de temperatură 
Pe foaia de temperatură, T.A. se poate nota:
 cifric în rubrica rezervata acestui scop;
 grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și cea minimă –
un pătrațel este egal cu o unitate.

Măsurarea T.A. la coapsă


 Dacă nu este posibil să măsurați T.A. la nivelul brațelor, puteți să realizați
măsurarea tensiunii arteriale la coapsă, la nivelul arterei politee;

 Se alege o manșetă suficient de lată;

 Se poziționează pacientul pe abdomen pentru palparea arterei poplitee;

 Măsurați T.A. urmând aceiași pași ca la măsuarea de la nivelul brațelor ;

 Țineți cont de faptul că T.A. poate fi mai mare la extremitatea distală față de
cea proximală (superioară).

Rezultatele normale ale tensiunii arteriale 


Valori orientative pe categorii de vârstă
 6-9 ani – între 100/65 mmHg – și 119/79 mmHg;

 10-13 ani – între 110/65 mmHg – și 124/84 mmHg;

 14-17 ani – între 120/80 mmHg – și 134/89 mmHg;

 adult – între 120/80 mmHg – și 139/89 mmHg;

Peste 139/89 mmHG, la adult = Hipertensiune arterială


Sub 100/65 mmHG = Hipotensiune arterială
Între minim si maxim = Tensiune arteriala normală.

Stadiile hipertensiunii arteriale 


 Stadiul 1 – 130-139 mmHg/ 80-89 mmHg

 Stadiul 2 – peste 140 mmHg/peste 90 mmHg

 Stadiul 3 – peste 180 mmHg/peste 120 mmHg

Modificările tensiunii arteriale


Modificările T.A. pot să apară în:

 Emoții, stres;

 Exces de volum lichidian;

 Alterarea nutriției și a sănătății;


 Intoleranță la activitate;

 Alterarea randamentului inimii;

 Diverse patologii.

 Diferența mai mică de 25 mmHg între tensiunea arterială sistolică și


diastolică. Cauzele includ stenoza aortică, insuficiența cardiacă congestivă
și tamponadă cardiacă.
 Mai mult de 100 mmHg diferență între tensiunea arterială sistolică și
diastolică. Cauzele includ regurgitarea aortică și disecția aortică.
 Diferența dintre brațe: diferența mai mare de 20 mmHg a tensiunii
arteriale între fiecare braț este anormală și poate sugera disecția aortică.

Educația pacientului
 Recomandați pacienților să își măsoare periodic tensiunea arterială, la
domiciliu;
 Explicați modalitațile de a măsura tensiunea arterială (prin echipament
digital) și faceți-le un instructaj în acest sens;

 Învățați pacienții cu HTA să reducă consumul de sare, să își mențină


greutatea corporală în anumite limite și să elimine stresul sau emoțiile
puternice prin gestionarea acestora cu ajutorul tehnicilor de relaxare.

HOLTERUL TA
Holterul TA este un aparat electronic miniaturizat care funcţionează cu
baterii, pe care pacientul îl poartă pe parcursul a 24 de ore şi care poate măsura
automat tensiunea arterială. Măsurarea tensiunii se face prin umflarea şi
dezumflarea automată a unei manşete legate la braţul pacientului.
Scop
Monitorizarea ambulatorie (24 h sau mai mult) a tensiunii arteriale atunci când
pacientul se afla în viata de zi cu zi si nu în conditii de spital.
Aceasta monitorizare relevă informatii despre valorile tensionale de pe tot
parcursul unei zile normale de activitate, fiind astfel surprinse toate posibilele
fluctuații.

Indicaţii
 Diagnosticarea diferitelor variaţii ale valorilor tensiunii arteriale
 Monitorizarea tratamentului cronic indicat în hipertensiunea arterială
 Pregătirea materialelor necesare: Holter TA

 4 baterii

Pregătirea pacientului
 Pacientul trebuie să se prezinte în clinica pentru montarea holterului şi să
revină a doua zi pentru demontarea şi interpretarea informaţiilor de către
medicul cardiolog
Rolul asistentului medical
o Pregăteşte pacientul psihic şi fizic;

o Pregăteşte materiale necesare;

o Trebuie să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele


prescrise;

o Să cunoască tehnica montării holterului şi să o efectueze atunci când e


solicitată de către medic.

Tehnica  – etapele de execuţie


 Pacientul va fi aşezat în poziţie comodă (şezând);
 Se setează aparatul şi se introduc datele personale ale pacientului;

 Se poziţionează manşeta aparatului în mod similar cu a tensiometrului;

 Aparatul va fi fixat pe corpul pacientului cu ajutorul unei curele reglabile


sau la gât;

 Se testează funcţionalitatea aparatului;

 Pacientul va fi condus la salon sau va pleca acasă cu recomandarea de a


reveni a doua zi pentru interpretarea rezultatelor;
 Aparatul este setat să realizeze o măsurare la fiecare 15 minute pe timpul
zilei, iar în timpul nopţii la un interval de 30 minute.

Îngrijirea pacientului după tehnica


 Nu necesită o îngrijire speciale în urma procedurii

Asistenta recomanda pacientului următoarele:

 Aparatul nu trebuie udat în timpul efectuării măsurătorilor;

 Aparatul nu trebuie şters cu substanţe chimice;

 Îi recomanda purtarea îmbrăcămintei din materiale naturale și un


comportament normal în activitatea de zi cu zi;

 Înregistrarea Holter, nu necesită nici imobilizare la pat, nici spitalizare, lasa


bolnavului posibilitatea să se deplaseze şi să-şi exercite ocupaţiile în mod
natural.
Notarea tehnicii în foaia de observaţii
 Asistenta notează tehnica, data şi ora înregistrării, numele celui care a
efectuat procedura;

 După îndepărtarea aparatului, datele sunt descărcate în calculator şi se


realizează prelucrarea statistică urmând imprimarea rezultatelor spre a fi
interpretate de medic.

Accidente / Incidente
Nu au fost înregistrate accidente în urma folosiri Holterului TA.

Reorganizarea locului de munca:

 Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente special

 Se îndepărtează mănuşile

 Se spală mâinile
Observaţii
 Momentele administrării medicaţiei antihipertensive se înregistrează prin
apăsarea unui buton.

MĂSURAREA PULSULUI
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur si este
sincronă cu sistola ventriculară. Scopul este de evaluare a funcției cardiovasculare.
Frecvența normală a pulsului arterial la adult este de 60-80 bătai pe minut.
Prin măsurarea pulsului se apreciază:
 Ritmul
 Amplitudinea
 Frecvența
 Celeritatea

Loc de măsurare

 Orice arteră accesibilă palparii și care poate fi comprimată pe un plan


dur
 Artera temporală superficială la copil
 Artera carotidă (A)
 Regiunea apicală
 Artera humerală (B)
 Artera radială (cea mai des folosita – C)
 Artera femurală (D)
 Artera din regiunea poplitee (E)
 Artera pedioasă (F)
 Artera tibială (G)

Materiale necesare
 Ceas cu secundar

 Foaie de temperatură și pix roșu


Pregătirea pacientului
 Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute

 Se explică tehnica și se obține consimțământul

 Se reperează artera pentru măsurare

Tehnica
 Se fixează degetul index mediu și inelar pe traiectul arterei

 Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile

 Se masoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne dupa ceas

Rezultate
Pulsatii cu pauze egale = PULS RITMIC
Pulsatii cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT
Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus
Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC
Peste 100 pulsatii pe minut = TAHICARDIE
Sub 60 de batai pe minut = BRADICARDIE
Intre 60-80 batai pe minut = PULS NORMAL

Masurarea pulsului este o tehnică importantă pe care orice asistent trebuie să


știe să o noteze și să o evalueze, deoarece variațiile acestuia au rol important in
diagosticare, dar și în evoluția bolii sau efectul medicamentelor administrate.

Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix roșu. 

ECOGRAFIA IN PATOLOGIA
CARDIOVASCULARA
Ecografia (ultrasonografia) este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea
structurilor din ţesuturile moi ale corpului, prin înregistrarea reflectării undelor
sonore îndreptate către ţesuturi.
Scop
– vizualizarea în timp real a organelor abdominale (aorta abdominală, ficat, vezică
şi canalele biliare, pancreasul, rinichi, ureterele, vezica urinară);
– evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, poziţiei;
– evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile;
– stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creştere a sarcinii,
sarcini multiple, malformaţii fetale.
Materiale necesare
– gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
– prosop textil sau de hartie pentru îndepărtarea gelului.
Avantaje
– nu prezinta risc de radiaţii;
– pregătirea este minimă;
– nu necesită substanţe de contrast;
– nu influentează fătul, se poate repeta fără risc;
– nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu.
Dezavantaje
– nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin);
– la pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate.
Participarea și rolul asistentului medical la procedură
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
– se aşează în poziţie adecvată examenului;
– se explică tehnica procedurii, modul de colaborare;
– se culeg informaţii despre eventualele alergii la latex;
– se iau măsuri pentru îndepartarea gazelor dacă se înterpune în faţă fluxului
undelor;
– se inspectează zona pentru a nu exista leziuni (gelul se aplică pe pielea integră)
– se iau măsuri pentru asigurarea imobilităţii copiilor;
– unele examene necesită post alimentar şi întreruperea fumatului;
– examenele radioscopice cu bariu se fac înaintea ecografiei.

Ecografia transesofagiană
Examen endoscopic şi ultrasonor pentru vizualizarea cordului din poziţia
retrocardiacă eliminând interferenţele cu alte structuri: ţesut subcutanat, oasele
toracelui, plămâni.
Medicul plasează transconductorul ecografic în esofag cu ajutorul endoscopului.
Pacientul nu trebuie să mănânce cel puţin 8 ore.
Participarea asistentului medical la procedură
– se montează un cateter intravenos;
– se sedează pacientul;
– se aplică electrozi pentru ECG, se monitorizează cordul;
– se monitorizează TA prin aplicarea unei manşete a tensiometrului;
– se montează un pulsoximetru;
– se aşează pacientul în decubit lateral stâng;

Procedura
– se anesteziază faringele şi se introduce endoscopul prin cavitatea bucală până la
esofag;
– se face examinarea;
– se monitorizează atent pacientul încă o oră;
Ecografia transesofagiana poate vizualiza: infarctul miocardic acut, cardomiopatia,
defecte septale.

Ecografia transtoracică
Permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului.
Participarea asistentului medical la procedură
– pacientul este aşezat în decubit dorsal;
– se aplică pe torace un gel care să faciliteze transmiterea ultrasunetelor;
– se examinează cordul;
– se îndepartează gelul.
Nu necesită îngrijire după procedură.

EXAMENUL RADIOLOGIC –
PREGĂTIREA PACIENTULUI CU
SAU FĂRĂ SUBSTANȚĂ DE
CONTRAST
Examenul radiologic este investigaţia imagistică realizată cu
ajutorul radiatiilor X, care sunt vibrații electromagnetice cu lungime de undă
foarte scurtă ce au capacitatea de a penetra substanţele foarte dense şi de a produce
imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film fotografic.

Principii generale
 Examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal
instruit

 Echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie – ecrane TV,


înregistrări digitale, imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai
amănunţite

 Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de


radiaţii care le străbate variază iar imaginile pot fi clare sau mai puţin clare.

 Oasele fiind dense nu sunt străbătute de radiaţii şi sunt radioopace în timp


ce ţesuturile moi sunt străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai
mult sau mai puţin conturate.
 Datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un
contrast natural prin aer, lichid, ţesut gras, ţesut osos:

 Plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer – determină imagini


transparente

 Unele organe au o capsulă de grăsime care creează o umbră mai mult sau
mai puţin densă

 Oasele conţin săruri minerale şi sunt radioopace

Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substanţe de contrast care se


introduc pe cale orală, rectală, injectabilă în funcţie de organul, segmentul,
sistemul care urmează să fie examinat.
Substanţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente.
Nu există o substanţă de contrast sigură, inofensivă. Toate pot determina reacţii
adverse (șoc anafilactic) care sunt studiate şi pot fi prevenite sau combătute.
SUBSTANŢE DE CONTRAST
➢ SULFAT DE BARIU– radioopac
– Se foloseşte pentru examinarea radiologică a tractului gastro-intestinal(esofag,
stomac, intestin, colon)
– Se prepară sub forma unei suspensii coloidale (este insolubil)
Forme medicamentoase farmaceutice:
– Polibar – ACB – pulbere pentru suspensie, o pungă unidoză cu 397 gr pentru
suspensie rectală
– E-Z- CAT – suspensie orală care conţine sulfat de bariu 4,9% (flacoane cu 225
ml).
– E-Z – HD – pulbere pentru suspensie orală conţinând sulfat de bariu 98%,
flacoane cu 340gr
– Sulfat de bariu Pro Rontgen – pulbere pentru suspensie orală, pungă
transparentă cu 90 gr (Ba SO4 – 80gr)
➢ SUBSTANŢE CU IOD
– Gastrografin – soluţie apoasă gastro enterică folosită când sulfatul de bariu nu
se poate administra – flacon cu 100ml, conţine 37 gr iod
– Odiston 75 % – fiole de 10 ml, soluţie injectabilă 75%, se păstrează la
temperatura camerei, ferit de lumină. Se face testarea sensibilităţii înainte de
injectarea soluţiei (1ml lent i.v., se aşteaptă 1- 2′, apoi se injectează restul strict
intravenos). Modifică rezultatul scintigrafiei tiroidiene timp de 2 -6 săptămâni
– Urografin 76% – soluţie injectabilă, fiole de 20 ml (1 ml conţine 370 mg iod).
Folosit mai ales pentru urografii
– Iodidum (Lipiodol) – 190 mg, capsule moi, Blistere cu 3 capsule pentru
bronhografie, histerosalpingografie, uretrografie, colangiografie intraoperatorie
– Iodixanolum – soluţie hidrosolubilă produsă sub denumirea de Visipaque
150mg/ml (flacoane de 50, 200ml) 270mg/ml (flacoane de 20, 50, 100, 200ml) şi
370mg/ml(flacoane de 20, 50, 100ml, 200ml). Se foloseşte pentru examinarea
radiologică la adulţi: angiografie, urografie, flebografie, CT
– Iohexolum – soluție apoasă injectabil intravenos, intraarterial, intratecală ,
intracavitar. Produs farmaceutic sub denumirea de Omnipaque, fiole sau flacoane
cu concentraţii de 140, 180, 240, 300, 350mg iod/ml. Se foloseşte pentru:
cardioangiografie, arteriografie, urografie, flebografie, CT, mielografic,
colangiopancreatografie endoscopică, histerosalpingografie.
– Iopamidolum (Iopamiro 300,370) – soluţie injectabilă 30% sau 37%, flacoane
cu 30, 50, 100, 200 ml, fiole 20 ml, folosit mai ales pentru studierea vaselor
– Iopromidum (Ultravist – 300) – soluţie injectabilă -flacoane cu 50, 10 ml şi
Ultravist 370 – flacoane cu 50, 100, 200, 500ml.
Reacţii adverse posibile la substanţele de
contrast
Reacţiile din partea aparatului cardiovascular
• Paloare, diaforeză
• Tahicardie, bradicardie, palpitaţii, aritmie
• Edem pulmonar acut
• Şoc
• Insuficienţă cardiacă congestivă
• Stop cardiac
Reacţii din partea aparatului respirator
• Strănut, tuse, rinoree
• Wheezing
• Criză de astm bronşic
• Laringospasm, edeme laringiene
• Cianoză, apnee
• Stop respirator
Manifestări cutanate
• Eritem
• Senzaţie de căldură
• Urticarie
• Prurit
• Dureri la locul injectării
• Edem angioneurotic
Manifestări gastrointestinale
• Greaţă, vomă, gust metallic
• Crampe abdominale, diaree
• Ileus paralitic
Manifestări neurologice
• Anxietate
• Cefalee
• Ameţeli, vertij
• Agitaţie
• Dezorientare
• Stupoare
• Comă
• Convulsii
Manifestări urinare
• Durere în flancuri
• Hematurie
• Oligurie
• Albuminurie
• Insuficienţă renală acută
Precauţii speciale pentru substanţe iodate
 Reacțiile adverse sunt mai frecvente între 20 şi 50 de ani şi scad după 70 de
ani.

 Se acordă un plus de atenţie persoanelor predispuse

 Dacă un pacient a avut o reacţie alergică trebuie informat, riscul de a face


din nou fiind de 3-4 ori mai mare

 Istoricul privind alergia trebuie consemnat în dosarul nursing/planul de îngrijire


 Substanţele de contrast iodate se administrează pe nemâncate sau după cel
puţin 90 de minute de la servirea mesei. Fac excepţie urgenţele.

 Pentru prevenirea accidentelor grave (stopul cardio-respirator) este necesar să


fie pregătite materiale pentru resuscitare
 În cazul reacţiilor moderate se administrează prompt antihistaminice orale la
recomandarea medicului

 Nu se asociază administrarea sulfatului de bariu cu substanţe de contrast


iodate

 Injectarea substanţei de contrast iodate poate să determine modificări ale


funcţiilor vitale
 Înainte şi după examen se măsoară TA, P, R, pentru a sesiza eventualele
modificări (tahicardie, bradicardie, aritmie, creşterea sau scăderea TA, tulburări
respiratorii).
 Pacientul este instruit să consume o cantitate mare de lichide pentru a
favoriza eliminarea iodului din organism.

 Pregătirea pacientului pentru examen trebuie făcută corect pentru a evita


necesitatea repetării şi riscul de iradiere sau de apariţie a reacţiilor adverse la
substanţele de contrast.

 Se respectă protocolul de pregătire în funcţie de examenul cerut

Riscurile iradierii
→ Modificări genetice
• Expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale ADN lui
din cromozomi, urmate de mutaţii
→ Modificări somatice:
• Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul există şi atunci când
iradierea se face în timp urmările manifestându-se mai târziu
• Riscul este crescut în cancer şi la gravide în primul trimestru de sarcină
→ Măsuri de securitate:
• Purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la
examen.
• Evitarea expunerii repetate la radiaţii.
• Se obţin informaţii despre o eventuală sarcină
• În caz de dubiu sau sarcină confirmată examenul nu se efetuează
Rolul asistentului medical în efectuarea
examenelor radiologice
Obiective
→ Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X ® a unor organe/aparate cu sau fără
substanţă de contrast în funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
→ Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei
bolii.
Pregătirea materialelor
– Substanţa de contrast dacă este cazul
– Materialele pentru administrarea substanţei de contrast
– Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru
administrare
Pregătirea pacientului
a) pregătirea psihică

▪ Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic


▪ Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
▪ Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
▪ Informaţi asupra duratei examenului
▪ Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
b) pregătirea fizică

▪ Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau
obligativitatea de a urma un anumit regim
▪ Se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea
gazelor, efectuarea clismei sau a spălăturii
▪ Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului
▪ Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul
radiologic.
▪ Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate
în câmpul de examinare.

Participarea la efectuarea procedurii


– identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în FO sau pe biletul de trimitere.
– verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările
– pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea
substanţelor de contrast
– instalare unui cateter venos periferic 
– însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predaţi pacientul
colegei de la radiologie pentru administrarea substanţei de contrast
Îngrijirea pacientului
– Se ajută pacientul să se aşeze pe pat și se monitorizează: T°, P, TA, R.,
eliminările.
– Se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice;
– Se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede
substanţa de contrast
– Se reorganizează locul de muncă
– Spălaţi mâinile și notați procedura în F.O. și dacă pacientul trebuie să revină la
radiologie
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
– Pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort, nu sunt semne de
alergie/sensibilitate
Rezultate nedorite/ce faceţi
– Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roşeaţă şi edem al
feţei, cefalee, dispnee cu greţuri şi vărsături) care pot apare mai târziu, după
efectuarea examenului.
– Se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia
recomandată
– Se monitorizează pacientul.