Măsurare și evaluare în

kinetoterapie
CURSUL 1.
Somatoscopia

Reprezintă explorarea vizuală directă a corpului din punct de vedere a

aliniamentului global sau segmentar a unora din regiunile sale din față, spate și
profil.
Explorează corpul omenesc:
- în poziţia anatomică = somatoscopie statică,
- într-o anumită poziţie dată = somatoscopie structurală,
- în mişcare = somatoscopie dinamică.
Urmăreşte:
- forma şi dezvoltarea generală a organismului,
- conformaţia şi asimetria diferitelor segmente ale corpului.
Somatoscopia generală apreciază:

 statura
 starea de nutriţie
 atitudinea globală a corpului
 proporţionalitatea
 concordanţa dintre vârsta biologică şi cronologică
 tegumentele
 elemente ale sistemului limfatic
 țesutul celular subcutanat
 muşchii scheletici
 oasele
 articulaţiile
 motricitate spontană sau provocată
Măsurarea = procesul prin care culegem
informaţiile
 Somatometria reprezintă un ansamblu de măsurători antropometrice pe baza
cărora, prin calcularea unor indici specifici, se apre ciază nivelul de creştere şi
gradul dezvoltării fizice.
 Măsurătorile antropometrice:
 dimensiuni longitudinale
 dimensiuni (diametre) transversale
 dimensiuni sagitale
 dimensiuni circulare
 dimensiuni ale masei somatice
 determinarea plicilor
 date fiziometrice
Explorări radiologice şi imagistice

- Radiologice,
- Rezonanţă magnetică nucleară,
- Tomografie computerizată,
- Evaluări radioizotopice,
- Ecografia, etc.
Examenările obiective completează sau precizează datele exacte menului clinic.
Astfel, se pot depista aspecte morfologice şi dimensionale legate de: forma,
dimensiunile oaselor, raporturile articulare etc.
Examinarea somatoscopică instrumentală /
Firul cu plumb / CAS

Click to add text

Aspecte posturale și de poziție
Poziția anatomică, bipedă
Planurile anatomice
Axele biomecanice articulare

Tipuri şi direcţii de mişcare:

• Flexia şi extensia
• Abducţia şi adducţia
• Rotaţia
• Bascula
• Circumducţia
• Glisarea
• Hiperextensiad text
 MOBILITĂŢI ARTICULARE ŞI PLANURI CORESPUNZĂTOARE
PLANURI DE MOBILITATE AXE DE MIŞCARE MIŞCĂRI ARTICULARE
Sagital Transversală / frontală - flexie
- extensie
- hiperextensie
- flexie plantară
- dorsiflexie

Frontal Anteroposterioară / sagitală - abducţie

- adducţie
- deviaţie radială
- deviaţie ulnară
- inversie
- eversie
- ridicare
- coborâre
Click to add text - rotaţie în sus
- rotaţie în jos
- flexie laterală dreaptă
- flexie laterală stângă

Transversal Longitudinală - rotaţie externă

- rotaţie internă
- pronaţie
- supinaţie
- abducţie orizontală
- adducţie orizontală
- rotaţie la dreapta
- rotaţie la stânga
Aprecierea (assessment)

 Reprezintă procesul de înregistrare (strângere) a datelor, identificarea

problemelor, formularea ipotezelor si luarea deciziilor pentru intervenţiile
terapeutice.
- care sunt disfuncţiile lui?
- care sunt cauzele acestora?
- care este restantul funcţional?
- care este impactul psiho-socio-profesional asupra bolnavului?
- care este prognosticul?
Etapele aprecierii

I. Faza întâi
 Triajul ( screeningul) - documente medicale, discuţii cu familia
 Interviul - primul contact terapeut-pacient
 Informaţii subiective (anamnestice) - simptomele, istoricul bolii şi al tratamentelor efectuate,
datele generale ale pacientului (familie, profesie, obiceiuri, antecedente)
 Informaţii obiective - examenul clinic general și specific (bilanţ articular, bilanţ muscular,
postura, coordonare si echilibru, stabilitate, etc.) / examene paraclinice complementare
(radiografii, EKG, EMG,  etc.)
 Procesul de analiză al datelor
 Concluziile lucrative
II. Faza a doua - constă din alcătuirea planului (programului) de recuperare
III. Faza a treia - este reprezentată de aplicarea programului de recuperare
IV. Faza a patra - reevaluări.
Evaluarea

 Cuprinde o baterie de teste specifice pentru deficite măsurabile. Deci

evaluarea este o „apreciere” punctuală.
 Procedura de evaluare presupune o metodă sau un test pentru estimarea
calitativă sau cantitativă a unui anumit deficit.
 Testele informale sunt de obicei teste de screening.
 Testele formale sunt orientate punctual spre o disfuncţie.
 În alegerea testelor se va ţine cont de trei componente :
- să fie standardizate,
- să fie teste fezabile sub raport administrativ-organizatoric,
- să corespundă tipului şi gradului disfuncţional.
În kinetoterapie se utilizează teste analitice de evaluare pentru infirmităţi anatomice,
fiziologice sau psihologice şi teste de evaluare globală a incapacităţilor, disabilităţilor,
care în mare parte aparţin terapiei ocupaţionale.

EVALUĂRI ANALITICE: EVALUĂRI GLOBALE:

- Evaluarea amplitudinii de mişcare articulară, - Evaluarea ADL-urilor (activities of daily
- Evaluarea musculară, living),
- Evaluarea posturii şi alinierii corpului, - Evaluări globale direcţionate de
diagnostic,
- Evaluarea controlului muscular şi a
coordonării, - Evaluarea toleranţei la efort,
- Testarea echilibrului, - Evaluarea mersului,
- Evaluarea sensibilităţii, - Evaluarea "calitătii vieţii".
- Evaluarea apraxiei,
- Evaluarea disfuncţiei cognitive,
- Evaluarea cardiorespiratorie.
Evaluarea mobolității articulare și
musculare
 Durerea - pulsatilă, fulgurantă, apărută la debutul mişcării, care cuprinde alternativ diverse
articulaţii, iradiată
 Impotenţa funcţională
 Starea pielii
 Modificări de volum
 Diformităţile osteoarticulare
 Atitudini vicioase 
 Temperatura locală.
 Direcţiile de mişcare.
 Amplitudinile de mişcare.
 Mişcări articulare anormale.
 Se pot detecta vizual sau prin palpare!!
Noţiuni introductive despre bilanţul
articular
 Bilanţul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mişcare în
articulaţii, în toate direcţiile.
 Împreună cu cel muscular reprezintă un examen analitic de bază în
kinetoterapie.
 Ele se fac obligatoriu la începutul şi sfârşitul tratamentului kinetoterapeutic.
 Articulaţiile sunt clasificate, în trei grupe:
• uniaxiale - cu o singură axă de mişcare
• biaxiale - cu două axe de mişcare, perpendiculare una pe cealaltă
• triaxiale
Amplitudinile mişcărilor articulare se determină pornind de la poziţia anatomică!
Mobilitatea articulară
Mobilitatea normală
 Mişcarea segmentelor de membre care
compun o articulaţie poate fi executată de
subiectul însuşi, cu ajutorul aparatului
musculo-ligamentar propriu (mişcare
activă).
 Aceeaşi mişcare poate fi realizată si de
examinator, în condiţiile în care aparatul
musculo-ligamentar al subiectului ramane
inactiv (mişcare pasivă).
Mobilitatea anormală
 Mobilitate anormală prin „exces",
denumită şi laxitate articulară, în care
amplitudinea este apreciabil mai mare
decât valorile recunoscute ca normale.
 Mobilitate anormală prin „ lipsa " de
amplitudine, denumită şi redoare
articulară. Limitarea amplitudinii de
mişcare poate merge progresiv până la
blocarea ei completă.
Reguli specifice tehnicii bilanţului
articular:
 subiectul trebuie să fie relaxat
 pentru fiecare articulaţie trebuie să se definească o poziţie zero sau poziţie neutră
 instrumentul de măsurat amplitudinile de mişcare şi anume goniometrul, va fi aplicat
întotdeauna pe partea laterală a articulaţiei
 centrul goniometrului trebuie să corespundă cel mai exact posibil centrului articulaţiei
şi braţele sale trebuie să se suprapună axelor longitudinale ale segmentelor
 goniometrul nu trebuie presat pe segmente
 amplitudinile mişcărilor articulare în direcţii opuse
 gradul de mişcare (mobilitatea) a unei articulaţii este egal cu valoarea unghiului maxim
măsurat
 mobilitatea coloanei se măsoară cu goniometre speciale pentru coloană. În absenţa
acestora mobilitatea coloanei vertebrale se apreciază
Metode

 Evaluarea directă subiectivă – "din ochi" – se trasează un unghi drept (90°)

imaginar şi bisectoarea lui (45°) şi astfel se apreciază unghiul făcut de această
bisectoare cu una din laturi (135°) şi se evaluează, faţă de aceste linii virtuale,
poziţia segmentului care se mişcă.
 Evaluarea directă obiectivă – cu goniometrul
 Evaluarea indirectă – radiologică

Valoarea unghiului unei mişcări poate să fie în comparaţie cu unghiul aceleaşi

mişcări a segmentului opus sau la valorile standard ale amplitudinilor maxime
de mişcare articulară.
Bilanţul muscular (”testing” muscular) 

 reprezintă un sistem de tehnici de examinare manuală, pentru evaluarea

forţei fiecărui muşchi sau a unor grupuri musculare.
 ajută la elaborarea diagnosticului complet funcţional
 stă la baza alcătuirii programului de recuperare
 ajută la determinarea tipului unor intervenţii chirurgicale
 conturează deseori prognosticul funcţional al subiectului.
Condiţiile necesare efectuării unui
bilanţ muscular corect:
 cunoaşterea de către kinetoterapeut
 colaborarea totală între kinetoterapeut şi subiect
 bilanţul muscular va fi întotdeauna precedat de bilanţul articular
 desfăşurarea unei examinări nu poate fi prestabilită, ea se desfăşoară în
funcţie de tipul de suferinţă
 testările intermediare ar trebui făcute de către acelaşi kinetoterapeut
 bilanţul muscular trebuie să se execute în condiţii de confort

 Tehnica bilanţului muscular se bazează pe utilizarea gravitaţiei ca factor

facilitator sau rezistiv la care se adaugă şi alte rezistenţe externe.
Cotarea bilanţului muscular
Forţa 5 (normală, 100%
 5 = forță musculară normală
 Indică posibilitatea de a efectua mişcarea, pe toată amplitudinea împotriva unei forţe
exterioare sau unei rezistenţe opusă de kinetoterapeut, egală cu valoarea forţei
normale. Această ”normalitate” este apreciată prin comparaţie cu segmentul opus,
sănătos, sau dacă şi acesta este afectat, pe baza experienţei kinetoterapeutului, care
va ţine cont de vârstă, sex, masa musculară, gradul de antrenare fizică a subiectului,
etc.
 Rezistenţa maximă opusă către kinetoterapeut se va efectua la jumătatea cursei
maxime de mişcare, unde kinetoterapeutul îi va da comanda subiectului: ”Ţine!”,
încercând să-i remobilizeze segmentul spre poziţia de zero anatomic (contracţie
excentrică). Forţa aplicată de kinetoterapeut trebuie să fie progresivă, pentru ca
subiectul să aibă timp să-şi contracteze la maximum musculatura. Apariţia unei
dureri face inutilă testarea.
Forţa 4 (bună, 75%)

 4+ = mișcarea antirezistivă submaximală

 4 = mișcare antirezistivă moderată
 4- = mișcare antirezistivă redusă
 Reprezintă forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul contra unei
rezistenţe medii. Se procedează la fel ca în cazul testării forţei 5, dar cu
aplicarea unei rezistenţe mai mici din partea kinetoterapeutului.
Forţa 3 (acceptabilă, 50%)

 3 = mișcare antigravitațională, nu antirezistivă

 Reprezintă forţa unui muşchi de a deplasa segmentul (pe care se inseră), pe
toată amplitudinea, împotriva forţei de gravitaţie (mişcarea se face pe
verticală), menţinând eventual, câteva secunde poziţia ”finală”.
 Valoarea forţei 3 reprezintă un adevărat prag funcţional muscular, care ar
indica minima capacitate funcţională pentru o muncă minimă ce ar cere
mobilizarea în toate direcţiile, a segmentelor.
Forţa 2 (slabă, 25%)

 2 = abolirea mișcării antigravitaționale

 Reprezintă forţa unui muşchi sau grup de muşchi de a mobiliza segmentul,
dar cu eliminarea gravitaţiei. Testarea manuală a forţei 2, necesită din partea
kinetoterapeutului cunoaşterea exactă a poziţiei fără gravitaţie, specifică
muşchiului care este analizat. În general se utilizează planuri de alunecare
(plăci de plastic, suprafeţe lucioase, lemn talcat), sau segmentul este susţinut
de către kinetoterapeut.
Forţa 1 (foarte slabă, schiţată, 10%)

 1 = mișcare slab perceptibilă

 Delimitează, existenţa sau absenţa contracţiei musculare voluntare. Acest lucru se
determină manual prin palparea tendoanelor şi/sau a corpului muscular, în timp ce
subiectului i se cere să realizeze mişcarea prin contracţia musculaturii respective.
Oricum, forţa 1 a unui muşchi este incapabilă să mobilizeze segmentul. Evident,
nu poate fi sesizată decât contracţia muşchilor superficiali care pot fi palpaţi,
pentru cei profunzi nu se observă diferenţa între f1 şi f0.

 Forţa 0 (zero, nulă)

 0 = achinezie
 Muşchiul nu realizează nici o contracţie evidentă.