CORECTAREA POSTURII SI

ALINIAMENTULUI
CORPULUI
• relaxarea;
• corectarea posturii şi aliniamentului
corpului;
• creşterea mobilităţii articulare;
• creşterea forţei musculare;
• creşterea rezistenţei musculare;
• coordonarea, controlul şi echilibrul mişcării;
• antrenarea pentru efort;
• reeducarea respiratorie;
• reeducarea sensibilităţii.
• Coloana vertebrală, în ansamblul ei, supusă la atâtea
acţiuni, reuşeşte să îşi păstreze forma ei normală prin
existenţa a două echilibre:
- unul intrinsec, asigurat de discurile intervertebrale şi
ligamente ( ligamentele posterioare interspinoase şi
galbene la nivelul coloanei dorsale şi ligamentele
vertebrale anterioare la nivelul coloanei lombare )
- altul extrinsec, asigurat mai ales de corsetul muscular
perirahidian şi musculatura trunchiului, care prin
tonicitate normală menţine toate piesele osoase ale
acestuia în raportul lor normal unele cu altele, iar prin
contracţia muşchilor permite mişcările acestor segmente.
• Musculatura coloanei vertebrale şi a trunchiului este cea mai
afectată în tulburările de statică vertebrală şi asupra ei se
concentrează cea mai mare parte din activitatea de
recuperare.
• Coloana vertebrală şi curburile sale, sunt influenţate în mare
masură de musculatura spinală.
• Muşchii spinali formează de fiecare parte a apofizelor
spinoase vertebrale un fascicul gros, ce umple şanţul format
de apofizele spinoase şi transverse, prelungite şi de coaste,
pe care de fapt se şi inseră; toate fibrele musculare spinale se
unesc în jos, într-o masă musculară comună, care se inseră
pe partea posterioară a bazinului.

• Când partea dorsală a musculaturii se contractă, se reduce

convexitatea dorsală, în timp ce contracţia musculaturii
lombare măreşte lordoza lombară.
• Contracţia acestor muşchi de o singură parte înclină trunchiul
de partea respectivă.
• Muşchii respiraţiei forţate, prin intermediul
braţelor de pârghii costale, au şi ei acţiune
asupra coloanei vertebrale, şi în special, asupra
curburii dorsale.
• În cazul unei cifoze dorsale exagerate, coastele
converg înainte şi prin respiraţie se redresează,
redevin paralele şi îndreaptă coloana; inspiraţia
este aceea care duce la ridicarea coastelor şi
îndepartarea lor unele de altele.
• De aici, importanţa ce o are gimnastica
respiratorie în reducerea curburilor dorsale
exagerate.
• În dinamica curburilor vertebrale, bazinul poate
antrena modificări indirecte asupra coloanei
vertebrale sub acţiunea mişcărilor de basculare
antero-posterioară efectuate de muşchii: mare
fesier, ischiogambieri, abdominali şi psoasiliac.

• Este cunoscut că acest edificiu, constituit de

coloana vertebrală, se sprijină ca pe un soclu pe
bazin, acesta la rândul său fiind menţint de
membrele inferioare.
• Un rol important în statica vertebrală îl
joacă şi centura scapulară, prin care sunt
suspendate membrele superioare de
torace si a cărei stabilitate este importantă
în recuperare.
• În cadrul musculaturii stabilizatoare, intră
şi muşchiul trapez, care menţine prin
fibrele sale superioare omoplatul în
suspensie şi îl ridică atunci când se
contractă; fibrele mijlocii ale muşchiului
trag omoplatul spre linia mediană, în timp
ce fibrele inferioare coboară omoplatul, şi
deci şi umărul.
 Statica vertebrală
• prezintă unele modificări, în special, la
copii şi adolescenţi - deviaţii ale rahisului
• aceste deviaţii pot avea loc, fie în plan
sagital - exagerarea unei curburi normale,
ştergerea sau inversarea acesteia, fie în
plan frontal – apariţia unei noi curburi, fie
în ambele planuri – combinaţii ale
curburilor din planurile sagital şi frontal.
Statica vertebrală
• cifoză – convexitate exagerată -sagital
• lordoză – concavitate exagerată – sagital
• scolioze – deviatii in plan frontal

- intr-un număr mare de cazuri, deviaţiile pot fi corijate

printr-un efort de redresare sau prin luarea unor poziţii
particulare, coloana păstrându-şi deci încă supleţea –
atitudini- cifotică, lordotică sau scoliotică
- în unele cazuri, atitudinile dispar odată cu creşterea
- în alte cazuri, toate eforturile de redresare sunt fără
rezultat, coloana rămânând mai mult, ori mai puţin rigidă,
deviaţia fiind fixată, ireductibilă şi adevarată sau
structurală
• Persistenţa unei curburi anormale a rahisului afectează
musculatura; unii muşchi se destind, alţii se retractă,
contribuind în acest fel la fixarea sau agravarea deviaţiei.

• Pe de altă parte, vertebrele sunt afectate prin repartiţia

inegală a presiunilor, şi anume: de partea concavă, unde
presiunea este mai puternică, creşterea în înălţime a
vertebrei este mai redusă, în timp ce de partea convexă
cu presiune mai redusă, creşterea este mai accentuată.

• Aceste modificări se produc conform legii lui Delpech,

care exprimă în esenţă modificările de formă ale
vertebrelor în funcţie de presiune.
 Diagnosticul tulburărilor de
statică vertebrală

• Examenul static are loc în ortostatism şi cuprinde un

examen de profil şi altul frontal.

• În această poziţie, coloana suportă la maximum acţiunea

greutăţii corpului, deci în această poziţie, deviaţiile apar
cu mai multă claritate, ceea ce face o mai bună
despistare şi observare a acestora.
 examen clinic şi radiologic
examenul clinic se va examen de ansamblu al
efectua atât static, cât şi bolnavului
cinetic
 Examenul de profil

- în ortostatism, cu picioarele uşor

îndepărtate şi într-o poziţie cât mai
relaxată, pune în evidenţă, la un subiect
normal, cele două curburi de sens invers,
cifoza dorsală şi lordoza lombară.
!În acest caz, firul cu plumb
va trece de la nivelul
conductului auditiv extern pe
faţa anterioară a umărului,
mijlocul feţei externe a
marelui trohanter, înaintea
genunchiului şi va cădea la
mijlocul piciorului anterior(la
nivelul articulaţiei calcaneo-
cuboidiene).
 Examenul frontal
• evidenţiază în mod normal o coloană verticală şi
rectilinie
• firul cu plumb ce coboară din vertex, va atinge apofizele
spinoase, pliul interfesier, mijlocul spaţiului dintre
genunchi, gleznele şi călcâiele

! Tehnica examinării cu firul de plumb se realizează astfel:

examinatorul se plasează de partea stângă a subiectului,
ţinând cu mâna stângă firul cu plumb.
El va fixa firul şi va nota punctele de tangenţă ale acestuia
cu tegumentul.
 În felul acesta, curburile coloanei vertebrale
pot fi determinate prin patru puncte:

• -un punct sacrat în fundul pliului

interfesier, ce reprezintă partea
posterioară şi baza fixă a coloanei;
• -un punct lombar, reprezentat prin apofiza
spinoasă a vertebrei lombare L4;
• -un punct dorsal, reprezentat de apofiza
spinoasă a T6 sau T7( vârful cifozei);
• -un punct cervical, ce corespunde
vertebrei a 7-a cervicală.
 Principiile de bază şi obiectivele recuperării
funcţionale în tulburările de statică vertebrală
• tratament de recuperare cât mai precoce
• este util să se efectueze chiar un tratament profilactic în fiecare
formă de deviaţie
• tratamentul medicamentos se efectuează şi el, ori de câte ori este
nevoie
• in unele situaţii, este necesar chiar un tratament ortopedo-chirurgical
• In vederea recuperării funcţionale, se impune în toate cazurile, un
tratament kinetoterapic
• !!!!!! La orice tulburare de statică vertebrală, după un examen clinic
şi paraclinic corespunzător în vederea recuperării, se vor consemna:
- curburile anormale ale coloanei şi dacă acestea sunt suple şi
rigide;
- segmentele osoase, care nu-şi pastrează poziţia normală (bazin
basculat, umeri antepulsaţi, omoplaţi decolaţi), în timp ce membrele
sunt mai mult, ori mai puţin solidare cu trunchiul.
 Principiile de bază şi obiectivele recuperării
funcţionale în tulburările de statică vertebrală

• deficienţele musculare ocupă un loc important, unii din muşchi fiind

prea scurţi, iar alţii prea lungi şi hipotoni
• recuperarea diferenţiată a musculaturii reprezintă principiul
fundamental, care stă la baza recuperării funcţionale în tulburările
de statică vertebrală
• pentru a avea un muşchi scurt, contracţiile musculare trebuie să fie
de slabă amplitudine şi în sectorul în care cele două extremităţi ale
sale sunt apropiate
• dimpotrivă, pentru a avea un muşchi lung, contracţiile vor trebui să
fie de slabă amplitudine în sectorul în care extremităţile muşchiului
sunt îndepărtate la maximum
• in cazul unei curburi anormale a rahisului, se va proceda la
întinderea muşchilor concavităţii şi scurtarea celor din convexitate
 Principiile de bază şi obiectivele recuperării
funcţionale în tulburările de statică vertebrală

• ritmul imprimat mişcărilor este tot atat de important,

acesta trebuind să nu fie nici prea lent, contracţiile lente
apropiindu-se de cele statice, în care irigaţia musculară
este prea diminuată, nici prea rapid deoarece nu are
amplitudinea necesară
• mişcările trebuie conduse până la maximum posibil de
amplitudine , ultimul milimetru al cursei, fiind de multe ori
acela care contează cel mai mult
• de asemenea, ca manieră generală, mişcările vor fi
ritmate pe respiraţie
• mişcările se vor efectua în sensul corecţiei curburilor,
cele care le accentuează fiind contraindicate
 Obiectivele principale ale activităţii de
recuperare

1. Reeducarea posturală: aceasta reprezintă ţelul final, care nu poate

fi atins însă decât dacă pacientul îşi dă seama de poziţia sa
defectuoasă, are dorinţa de a o corecta şi i se educa mijloacele
necesare pentru a şi-o putea menţine.

Pentru a realiza aceste condiţii, sunt necesare:

- cunoaşterea poziţiei defectuoase
- învăţarea poziţiei corecte
- susţinerea şi impulsionarea acţiunii tehnice
- mijloace tehnice, eventual asuplizare şi tonifiere musculară
 Obiectivele principale ale activităţii de recuperare

2. Asuplizarea:

-în redorile articulare şi în contracturile musculare;

-asuplizarea va fi localizată la nivelul regiunii în redoare, evitând
regiunile vecine, cele cu supleţe mărită;
-mişcările de asuplizare se vor efectua în plan de corecţie, în cazul
deviaţiilor antero-posterioare în planul respectiv, adică din poziţia
vicioasă în poziţia de corecţie maximă posibilă;
-indiferent dacă este vorba de un exerciţiu pasiv sau unul activ-pasiv,
se va insista pe creşterea amplitudinii, prelungindu-se acţiunea la
nivelul ultimelor grade de corecţie maximă;
-mijloacele de asuplizare folosite sunt reprezentate de exerciţii
speciale, fie pasive, mobilizarea manuală, fie activo-pasive.
 Obiectivele principale ale activităţii de
recuperare

3. Tonifierea musculară: este necesară în

vederea menţinerii poziţiilor corijate.
Activitatea de tonifiere este:
- fie analitică, adresându-se diverselor
grupe din musculatura de susţinere;
- fie globală, asociind grupe musculare,
care să menţină activitatea de postură,
combinându-se în acelaşi timp şi cu
mişcări ale membrelor.