Corectarea posturii si aliniamentului corpului

Obiectiv kt. Nr 2
Exista 3probleme legate de postura
• 1. multe defecte posturale din copilarie si adolescenta se consolideaza
la varsta adulta- devin puncte de plecare pt degradarile degenative de
varsta
• 2. Multe afectiuni ale aparatului locomotor determina probleme
functionale si invers
cifoza - deficit respirator restrictive
MI scurt- scolioza
• 3. deposturarea si dezalinierea atrag intotdeauna dezechilibre
musculare care vor vicia derularea miscarilor,
cifoza- mers cu centru de greutate mult proiectat inainte- efort
mare pt mentinere echilibru
• Miscarile noastre necesita un anumit echilibru
intre lungimea si forta grupele de muschi opuse –
AGONISTI/ANTAGONISTI, care inconjoara o articulatie.
Ce este dezechilibrul muscular?
= o grupa musculara lucreaza mai mult decat de obicei, iar cealalta mai
putin sau chiar deloc.
Cand un muschi este prea incordat, articulatia tinde sa se miste in acea
directie si nu in directia opusa lucru care ar putea compromite articulatia .
Spre exemplu, cvadricepsul si bicepsul femural sunt grupe musculare
opuse. In caz de dezechilibru muscular, se va pune o presiune nejustificata
pe ligamentul articular.  Un femural prea strans nu va permite articulatiei o
extensie completa, iar stresul de la nivelul cvadricepsului va creste.
Cel mai important element al deposturării este, de fapt, răspunsul elementului
dinamic-efector al mişcării — MUȘCHIUL
Dezechilibrul muscular se instalează pe baza mai multor mecanisme :
1.Prin substituţie, adică printr-o înlocuire funcţională.
2.Prin „înstrăinare", adică printr-o „pareză funcţională".
3.Prin compensare, fenomen deosebit de substituţie, care apare în momentul
când un grup întreg de muşchi este slab.
4.Prin incoordonare, adică prin tulburări de reglare motrice în cadrul lanţului
kinetic normal al mişcării respective.
Tipuri de dezechilibru muscular
• Dezechilibrul muscular se imparte in doua categorii: 
-de o parte si de alta (drept versus stang)
- fata-spate (grupe antagoniste). Cele mai multe dureri muscularo-scheletice
apar din cauza diferentelor de tip fata-spate, mult mai raspandite decat cele prima
categorie.
Cauzele care declanseaza dezechilibrul muscular sunt, de asemenea, de doua tipuri:
• Biomecanica – apare in urma miscarilor repetate intr-o anumita directie sau dintr-
o singura postura.(efort unilateral)
• Dezechilibru Neuromuscular – care se bazeaza pe predispozitiile genetice de a
exercita anumite miscari folosind anumiti muschi.
Imaginea kinestezica = „sablon de recrutare neuromusculara”, greu de modificat pe
parcursul vietii pt ca neurotransmitatorii nu vor mai fi la fel de activi.
Corectarea posturii si aliniamentului corpului utilizeaza ca tehnici
-postura corectata sau hipercorectata, mentinuta prin diverse metode
de fixare
-miscari pasive, active asistate si active
-contractii izometrice
-diverse tehnici de facilitare proprioceptive
Deosebit de importantă în realizarea acestui obiectiv este obtinerea
relaxării musculaturii înainte de a se trece la exerciţiile propriu-zise.
 Principalele deposturari si dezealinieri se
constata la nivelul coloanei cervicale si umerilor,
coloanei lombare, ca si al pelvisului, deficitele
aliniere a membrelor inferioare situându-se pe
locul al doilea.
 1.Alinierea coloanei cervicale
Cele mai frecvente dezalinieri ale capului sunt: poziţia avansată
anterior, aspectul de gât scurt prin lăsarea capului spre spate și în jos,
rotaţia cu hiperextensie.
2. Alinierea coloanei toracice şi a centurii scapulare
a) exerciţii pentru musculatura de tonifiat (trapezul superior şi
mijlociu, romboizii, infraspinosul, micul rotund)
b)exerciţii pentru musculatura de întins (marele dorsal, marele
rotund, subscapularul, marele şi micul pectoral)
3.Alinierea coloanei lombare şi a pelvisului .
a)exerciţii pentru musculatura de tonifiat (flexorii trunchiului —
musculatura abdominală şi extensorii şoldului — fesierul mare cu
ischiogambierii).
b)exerciţii simetrice pentru muşchii de întins (extensorii lombari :
erectorii coloanei şi .pătratul lombar) şi pentru muşchii de întărit
(abdominalii)
c)exerciţii asimetrice pentru muşchii de întins (extensorii lombari)
şi pentru muşchii de întărit (abdominalii)
UNDE INCEPE DUREREA DE GAT ,UMERI SAU BRATE ?

Este util sa putem face diferenta intre categoriile de boli care determina
durere la nivelul gatului si bratelor, boli ce isi au originea la nivelul
gatului, plexului brahial si umerilor ( dupa ce nervii spinali parasesc
coloana cervicala prin foramene, radacinile nervoase se unesc si
formeaza plexuri brahiale – de partea dreapta, respectiv stanga – din
care mai departe iau nastere nervii din periferie).
D:\KINETOTERAPIE sem 2\SEM 2 2019\sapt
2\Anatomy of the Spine.mp4
• Durerea care isi are originea la nivelul segmentului cervical al coloanei
vertebrale este resimtita la nivelul gatului si portiunii posterioare a
capului, cu iradiere spre umeri / portiunea superioara a bratelor.
• Ea este reprodusa si influentata de anumite miscari si pozitii adoptate
la nivelul gatului, fiind acompaniata de limitarea miscarilor active pe
acest segment si contractura musculaturii paravertebrale cervicale,
simtita la palpare.
 !Atenţie
Exerciţiile cu flexia trunchiului sau membrului inferior din decubit
dorsal antrenează puternic psoasiliacul, care va trage de coloana
lombară şi joncţiunea lombosacrată. Se va evita acţiunea prea
intensă a psoasiliacului prin scurtarea braţului pârghiei (se flectează
genunchiul), iar flexia trunchiului se va face cu stabilizarea
peivisului.
 4.Alinierea extremităţilor inferioare.
a) exerciţii pentru întărirea rotatorilor laterali ai
şoldului
b) exerciţii pentru întărirea abductorilor şoldului
c) exerciţii pentru întărirea extensorilor şoldului
d) exerciţii pentru întărirea extensoriior
genunchiului
e) exerciţii pentru întărirea inversorului piciorului
(tibialul posterior)
f) exerciţii pentru întinderea musculaturii şoldului,
individualizate pe grupe de muşchi
g) exerciții pentru intinderea flexorilor
genunghiului
h) exerciţii pentru întinderea flexorilor plantari
Tehnici si metode de
posturare
• Posturarea mijloc de tratament prin care se impun corpului
sau segmentelor acestuia poziţii corective, chiar
hipercorective pe durată limitată de timp.
• Posturarea corectă se bazează pe asigurarea unor condiţii
optime pentru pacient.
• Poziţia reprezintă aliniamentul corpului şi segmentelor sale în
raport cu linia mediană; atitudine adoptată de catre individ.
• Poziţionarea se regăseşte în acţiunile KT de a aşeza corpul şi
segmentele pacientului într-o poziţie corespunzătoare, care
să faciliteze executarea exerciţiului terapeutic propus.
Posturarea
Poziții ale pacientului vicioase și
corectate
 În acest sens se are în vedere:
• acceptul şi cooperarea deplină a pacientului. Acesta
trebuie să fie informat asupra importanţei pe care o are
alegerea celei mai bune poziţii a corpului şi segmentelor,
precum şi asupra efectelor negative pe care le poate
determina menţinerea unei poziţii incorecte;
• informarea pacientul că posturile corective nu sunt
întotdeauna confortabile, dar trebuie acceptate având în
vedere efectele benefice pe care le au în final;
• menţinerea posturii să se realizeze fără ca pacientul să
depună efort;
• prizele şi contraprizele să nu fie prea strânse, pentru a
nu jena circulaţia sanguină;
• posturarea să asigurere facilitarea unor funcţii
fiziologice (respiratorii, circulatorii, etc.) şi combaterea
poziţiilor vicioase;
• posibiliatea de a urmări reacţiile pacientului la
acţiunile înteprinse de către KT;
• durata menţinerii posturii este variabilă, fiind stabilită
în funcţie de natura, gravitatea şi stadiul de evoluţie al
afecţiunii.
 Acţiunile de posturare sunt eficiente numai dacă se
are în vedere respectarea unor principii de bază:

1. Plasarea pacientului într-o poziţie ce previne un aliniament

patologic
2. Prevenirea retracţiilor musculo-tendinoase- Poziţiile asimetrice
favorizează aceste vicii de atitudine, mai ales în perioada de creştere şi
dezvoltare. În asemenea condiţii, permanentizarea acestor poziţii determină
contracturi musculare şi anchiloze

3. Profilaxia escarelor
 Tehnica adoptării posturii
În funcţie de scopul umărit şi efectul lor, posturile pot fi utilizate:
• - pentru facilitare a activităţii neuro-motorii voluntare (afecţiuni ale
SNC);
• - pentru facilitarea unui proces fiziologic dereglat de boală (afecţiunile
aparatului respirator, circulator);
• - scop morfologic, prin care se urmăreşte prevenirea şi după caz,
corectarea retracţiilor musculo-tendinoase (afecţiuni ortopedico-
traumatologice, neurologice, reumatismale, etc.);
• - scop sedativ, concretizat prin posturi antalgice destinate să reducă sau
să suprime durerea;
• - pentru conştienizarea poziţiei corecte de la nivelul unui segment sau a
segmentelor afectate.
 Mijloace:
În sprijinul adoptării unor posturi poate fi folosită:
1. Gravitaţia are rol important în asigurarea/facilitarea amplitudinii de
mişcare articulară; normalizarea tonusului în cazul modificărilor acestuia
(flascitate, hipo- sau hipertonie).
2. Acţiunea subiectului însuşi. Sesizarea unor „devieri/nereguli” în
buna funcţionare a aparatului locomotor aparţine
subiectului/pacientului atunci când are formată schema conştiinţei
schemei corporale şi a lateralităţii, dar şi a familiei când observă abateri
de la normal. Analiza proprilor defecte (ex. deviaţii ale coloanei
vertebrale – cifoze, scolioze, etc)
3. Utilizarea unor tehnici asociate, dispozitive şi amenajări speciale.
Calea cea mai sigură de realizare a unei posturări corecte este cu
ajutorul mâinilor KT şi a unor instalaţii şi amenajări speciale.
 Dispozitive şi amenajări speciale
• Posibilitatea de a utiliza unele dispozitive şi amenajări îi oferă
kinetoterapeutului un câmp larg de valorificare a potenţialului
creativ. Există aparatură folosită în unele instituţii specializate dar
şi dispozitive şi amenajări ce pot fi executate artizanal cu un minim
de efort. Câteva din dispozitivele pe care KT le poate folosi în
procesul de recuperare sunt:
- masa/patul basculant/ă;
- planşa basculantă („balansoar”);
- montaj de scripeţi cu greutăţi;
- planşetă pentru poziţionarea corpului în decubit dorsal, ventral,
lateral;
- planşetă pentru poziţionarea corpului în ortostatism (verticalizator);
- manivelă pentru circumducţie;
-bicicleta verticală;
- sistem cu contragreutăţi pentru pronaţie-supinaţie;
- montaj de scripeţi pentru ADD şi ABD membrelor superioare şi
inferioare (chingi suspendate pentru ABD şi ADD membre inferioare);
- amenajarea scaunului rulant;
- bare paralele pentru reeducarea mersului;
- montaj de trepete pentru reeducarea mersului;
- forme diferite de burete, suluri pentru posturări segmentare ale
corpului;
 TIPURI DE POSTURĂRI ÎN FUNCŢIE DE DIAGNOSTIC
• Obiectivele de bază urmărite prin posturare sunt:
- sedativ – concretizate prin posturi antalgice
determinate să reducă sau să suprime durerea;
- morfologic – prin care se urmăreşte prevenirea, şi după
caz corectarea retracturilor musculo-tendinoase;
- facilitator al activităţii neuro-motorii voluntare
(afecţiunle SNC);
- facilitator al unui proces fiziologic dereglat de boală
(afecţiunile aparatului respirator, circulator);
 POSTURAREA ÎN DECUBIT HOMOLATERAL/PARTEA AFECTATĂ
• Posturarea bolnavului în decubit lateral pe partea afectată
asigură o informare continuă a SNC cu stimuli extero- şi
proprioceptivi referitor la partea corpului afectată. Astfel se va
menţine pe cât posibil integritatea schemei corporale. În AVC
posturarea pierde caracterul profilactic şi devine un mijloc
terapeutic de corectare a atitudinilor vicioase pe cale să se
instaleze sau instalate şi un mijloc de facilitare a activităţii
neuro-motorii voluntare.
• Această poziţie este una dintre cele mai importante, care
trebuie introduse chiar de la început. Spasticitatea este redusă
prin elongarea întregii părţi afectate.
 POSTURAREA ÎN DECUBIT HETEROLATERAL/PARTEA
NEAFECTATĂ

• Membrul superior neafectat este plasat într-o poziţie cât mai

confortabilă (fie flectat cu palma sub perna de la nivelul capului sau
întins în faţă pe lângă trunchi). Membrul inferior afectat, în flexie la
nivelul genunchiului şi şoldului, complet sprijinit pe o pernă.
• !!!Piciorul să nu cadă în flexie plantară şi supinaţie în afara suprafeţei
de sprijin/pernei.
•Membrul inferior neafectat rămâne întins sau uşor flectat din
genunchi.
 POSTURAREA ÎN DECUBIT HETEROLATERAL/PARTEA
NEAFECTATĂ
 POSTURAREA ÎN DECUBIT DORSAL
Capul va fi simetric aşezat pe o pernă, corpul şi trunchiul este de
asemenea simetric (pentru a preveni scurtarea musculaturii
trunchiului de partea hemiplegică). Pentru a elonga muşchii
trunchiului de pe partea afectată, acesta va fi flectat lateral uşor
către partea sănătoasă.

!!!! Dacă umărul afectat este mai sus, se poate produce o

subluxţie anterioară în articulaţia glenohumerală.
Membrul superior afectat este cu braţul, cotul extins,
antebraţul supinat, sprijinite pe o pernă, care să realizeze o
poziţionare antideclivă a acestuia (mâna mai sus decat
cotul, cotul mai sus decât umărul).
• !!! Nu trebuie plasată o pernă sub genunchiul afectat
pentru a nu se încuraja contractura flexorilor
genunchiului. Piciorul se fixează în orteză la 90˚. Se evită
fixarea acestuia în această poziţie prin utilizarea
marginii/tăbliei patului deoarece aceasta încurajează
ulterior sinergia de extensie a MI.
• !!!Această poziţie trebuie utilizată cât mai puţin posibil
deoarece în această poziţie activitatea reflexă anormală
este influenţată de către reflexele tonice cervicale şi
cele labrintice. De asemenea există riscurile apariţiei
escarelor la nivel sacrat, calcanean sau chiar maleolar.
 POSTURAREA ÎN AŞEZAT
Postura de aşezat (alungit) este necesară şi în pat pentru a
desfăşura unele activităţi ADL (alimentaţie, spălat dinţi, etc).
Pentru a asigura o poziţie verticală corectă este nevoie uneori de
perne la nivelul trunchiului posterior sau paturi moderne
rabatabile/articulate în mai multe segmente. O masă/suport
adaptat va fi plasat anterior în faţa pacientului pentru a asigura
sprijinul MS, acestea fiind în flexie.
 POSTURĂRI ÎN AFECŢIUNILE CARDIOVASCULARE
În cazul afecţiunilor cardio-vasculare, o problemă
aparte o ridică menţinerea unor posturi relaxante şi
de drenaj a circulaţiei venoase de retur a MI, expuse
riscului tromboflebitic. Această situaţie devine cu
atât mai periculoasă cu cât vârsta bolnavului este
mai înaintată. (Joel et al., 1998)
Pacienţii cu infarct miocardic trebuie să rămână
imoblizaţi în pat până ce trece perioada de
instabilitate clinică – astfel spus de risc vital.
 •Pacienţilor cu arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare li se
aplică gimnastica de postură Büerger-Allen.
Gimnastica de postură BuergerAllen constă în:
• - pacientul în poziţie de decubit dorsal, membrele inferioare
elevate la 45-90º menţinute în sprijin pe perete timp de 2-3 min. sau
până ce pielea devine palidă;
•- se trece în aşezat la marginea patului cu gambele atârnând la
marginea patului, pe o durată de 2-3 min. sau până ce pielea îşi
recapătă culoarea;
•- se trece în decubit dorsal un timp dublu (4- 6 min, până la 10
min.). Acest ciclu se repetă de 4-6 ori consecutiv de mai multe ori pe zi.
 Poziţia Trendelenburg
Denumirea vine de la un chirurg german dr. Friedrich
Trendelenburg, care a creat poziţia cu scopul de a
îmbunătăţi expunerea chirurgicală a organelor pelvine
în timpul procedurilor chirurgicale. Când pacientul este
plasat în poziţie Trendelenburg, acesta va fi aşezat în
decubit dorsal, pe un pat înclinat astfel încât capul este
plasat sub nivelul picioarelor. În poziţia Trendelenburg
inversă, orientarea pacientului este schimbată, astfel
încât capul se află peste nivelul picioarelor.
 A fost promovată ca metodă de îmbunătăţire a reîntoarcerii
sângelui venos spre inimă, de a creşte outputul cardiac şi de a
îmbunătăţi perfuzia organelor. După 10 ani, Cannon şi-a
schimbat opinia referitor la beneficiile poziţiei Trendelenburg,
lucru care însă nu a redus gradul de utilizare al acestei poziţii.
Astăzi, folosirea acestei poziţie ramâne de referinţă în
tratamentu precoce al unui pacient hipotensiv2 , cu toate că
nu există evidenţe practice care să certifice efectul benefic ale
acesteia. Poziţia Trendelenburg este folositoare în caz de:
• - inserţie or îndepărtare a cateterului venos
• - anumite tehnici de rahianestezie
 Poziţia Trendelenburg poate fi contraindicată sau poate avea efecte
nefavorabile la:
· Resuscitarea pacienţilor hipotensivi, sau cu hipertensiune
incontrolabilă
· Pacienţi cu ventilaţie mecanică dificilă, sau a eclor cu capacitate vitală
redusă
· Pacienţi cu presiune intracraniană crescută (ICP) > 20 mm Hg(59,60),
sau la care trebuie evitată creşterea presiunii intracraniene
(neurochirurgie, anevrism, chirurgie oculară)
· Pacienţi cu edem cerebral
· Pacienţi cu presiune intraoculară crescută
· Pacienţi cu ischemie la nivelul membrelor inferioare, distensie
abdominală
 Poziţia trendelenburg

Poziţia Trendelenburg inversată

 POSTURĂRI ÎN AFECŢIUNI PULMONARE
DRENAJUL POSTURAL
• Drenajul postural este o componentă a igienei bronhice.
• Cuprinde drenajul postural, poziţionarea şi răsucirea
pacientului, acestea fiind uneori acompaniate de percuţia
cutiei toracice şi/sau vibraţii.
• Tusea sau tehnicile de eliberare a căilor respiratorii sunt
componente esenţiale ale terapiei, atunci când drenajul
postural are scopul de a mobiliza secreţiile. (1- 6)
• Drenajul postural este adesea folosit în asociere cu
aerosolii sau alte proceduri terapeutice respiratorii.
Lobii pulmonari şi posturile de drenaj
 Posturile de drenaj
Fig.nr.14 Lob superior, segment apical: pacientul este aşezat în pat într-o poziţie confortabilă, sprijinit de
spătarul patului sau de kinetoterapeut.

Fig.nr.15 Lob superior, segment posterior: Pacientul aşezat pe scaun sau la marginea patului, cu o pernă
în braţe şi trunchiul aplecat înainte.

Fig.nr.16 Lob superior, segment anterior: pacientul în decubit dorsal, cu o pernă sub cap şi una sub
genunchi.

Fig.nr.17 Lingula: Pacientul este aşezat în poziţie proclivă, decubit lateral drept, şoldurile şi membrele
inferioare pe o pernă. Trunchiul trebuie uşor răsucit spre înapoi. Se poate plasa o pernă la spatele
pacientului, cu o altă pernă între genunchii uşor flectaţi.

Fig.nr.18 Lobul mijlociu drept: Pacientul în decubit lateral stâng, trunchiul răsucit un sfert spre spate, cu
braţul drept în flexie, pentru a permite accesul la zona vizată. Membrele inferioare poziţionate cât mai
sus posibil. O pernă va fi plasată la spatele pacientului şi între genunchii uşor flectaţi.
Fig.nr.19 Lobii inferiori, segmentele bazale anterioare: Pacientul
în decubit lateral drept, faţa priveşte spre picioarele patului şi o
pernă la spatele pacientului. Şoldurile şi membrele inferioare
trebuie ridicate cât mai sus posibil, pe perne. Pentru confort,
genunchii vor fi uşor flectaţi, cu o pernă plasată între ei.
 
Fig.nr.20 Lobii inferiori, segmentele bazale posterioare: Pacientul
în decubit ventral, membrele inferioare elevate cu ajutorul
pernelor.
 
Fig.nr.21 Lobii inferiori, segmentele bazale laterale: Pacientul în
decubit lateral drept, trunchiul rotat anterior, membrele
inferioare elevate pe perne. Pentru confort, genunchii pot fi
flectaţi, cu o pernă între ei.
 
Fig.nr.22 Lobii inferiori, segmentele superioare: Pacientul în
decubit ventral pe un pat drept, cu două perne aşezate sub
şolduri.
• Posturarea - atitudinea impusă unui segment, unei părţi a
corpului sau a corpului în întregime în scop profilactic sau
terapeutic, pentru a preveni/corecta unele poziţii
vicioase/deformări sau pentru a facilita un proces fiziologic
Corectivă
cu adresabilitate doar părţilor moi
Corectare devieri osoase doar copii și adolescenți în creștere
Nu trebuie să provoace dureri
indicaţii: reumatism inflamator (poliartrita reumatoidă,
spondilita anchilozantă), reumatism degenerativ (coxartroza,
gonartroza), lombosacralgia de cauză mecanică, pareze sau
paralizii centrale sau periferice
 1.Posturări libere (autocorective)
• atitudini impuse pacientului şi adoptate voluntar de acesta,
pentru corectarea progresivă a limitărilor amplitudinilor
articulare
• indicate mai ales în retracţiile musculotendinoase
Caracteristici:
• nu necesită aparate sau instalaţii
• se utilizează mai ales pentru membrul inferior

Posturările autocorective folosesc greutatea unui

segment sau a întregului corp
 2.Posturări liber-ajutate
• prin suluri, chingi etc sau realizate manual
Aceste posturări impun:
 cunoaşterea şi respectarea biomecanicii articulare
 fixarea segmentului de membru nemobilizabil, pentru a evita
intervenţia compensatorie a acestuia; fixarea se poate realiza
manual, pe un plan înclinat (pentru braţ sau pumn), în chingi,
manşoane rigide etc.
Posturările manuale reprezintă tehnica de elecţie pentru
articulaţiile:
 membrului superior: pumn, degete, police
 Membrului inferior: tibiotarsiene, mediotarsiene și subastragaliene.
 3. Posturări fixate
posturi exteroceptive
 restabilesc mobilitatea articulară
 întrebuinţează aparate sau instalaţii:
o directe (săculeţi de nisip, suluri, perne), plasate proximal sau
distal de articulaţia mobilizată
o indirecte, aplicate prin intermediul montajelor cu scripeţi
Aceste posturări solicită intens articulaţia, de aceea se
folosesc mai ales pentru articulaţiile mari (genunchi şi şold),
pentru celelalte putând fi chiar nefaste.
Menţinerea nu depăşeşte 15-20 de minute.
 Posturările cu efect asupra aparatului cardiovascular
antideclive (antigravitaţionale)
 facilitează circulaţia de întoarcere venoasă şi limfatică la nivelul
extremităţilor
 au rol profilactic sau curativ în edemele de stază

prodeclive (gravitaționale)
 facilitează circulaţia arterială în capilare şi se obţin prin menţinerea
extremităţilor în sens gravitaţional
 • Posturările cu efect asupra aparatului respirator
profilactice
previn instalarea unor afecţiuni pulmonare secundare scăderii ventilaţiei
bazelor şi zonelor hilare.
astfel, în imobilizări la pat, trunchiul se va ridica treptat cu ajutorul unor
perne aşezate „în trepte” sau se vor adopta poziţii de decubit lateral.
Aceste posturi ale trunchiului favorizează drenajul bronşic al diferitelor
segmente pulmonare asigurând o ventilaţie mai bună.
terapeutice, de drenaj bronşic
favorizează eliminarea secreţiilor bronşice din lobii şi segmentele
pulmonare afectate în caz de: bronşite cronice, bronşiectazii, abces
pulmonar etc.
Asocierea percuţiilor toracice şi masajului vibrator creşte eficienţa
drenajului bronşic.
 Aparate de posturare
Kit pentru elongatii
•Este un dispozitiv destinat recuperarii motorii prin miscari active/pasive prin intermediul scripetilor. Acest
dispozitiv pe baza de scripeti si parghii se foloseste in recuperarea afectiunilor neurologice si post
traumatice.
•Fixarea este directa pe spalier cu posibilitatea schimbarii pozitiei. Este folosit cu succes in kinetoterapie
pentru intinderea structurilor musculare si articulare oferind posibilitatea unei terapii prin mobilizarea
articulatiilor si a coloanei vertebrale. Este utilizat în tratarea afectiunilor reumatice ale coloanei vertebrale,
ale membrelor inferioare si a celor superioare.
•Kitul pentru elongatii prin sistemul lui de scripeti si parghii permite anihilarea fortei gravitationale prin
suspendari.
Scripetoterapia
•Oferă posibilitatea unei terapii prin mobilizarea articulatiilor si a coloanei vertebrale. Recuperare se poate
efectua in toate cele trei planuri ale miscarii in absenta greutatii membrului sau a segmentului si totodata
contra unei rezistente externe (rezistenta ce poate fi dozată după caz).
•Practic prin acest mijloc se pot acoperi toate indicatiile terapiei prin miscare în diverse afectiuni ale
sistemului osteoarticular, muscular, nervos. Enumeram cateva din acestea :
-reumatism articular – mentinerea si îmbunătătirea functiei articulare
-după operatii – îmbunatătirea fortei musculare, a amplitudinii de miscare
-după accidente.vasculare (in faza de recuperare) – îmbunătătirea coordonării, rezistentei, a
mobilitătii
-contracturi musculare la nivelul coloanei vertebrale – reducerea durerii si a contracturilor
prin extensii specifice