Prezentare sistem osos

Articulatie
 Structura
Suprafete articulare ale articulatiei sacro iliace si simfizei pubiene
Efectele posturii asupra articualtiilor pelvisului osos
Ligamentele sacroilaice
 Pelvisul osos constituie baza trunchiului. Acesta
susține abdomenul și leagă coloana vertebrală de
membrele inferioare. Este un inel osteo-articular închis,
compus din trei componente osoase și trei articulații.
Cele trei părți osoase sunt:
 cele două oase iliace, pereche și simetrice;
 sacrul, nepereche dar simetric, un os solid ce rezultă din
fuzionarea celor cinci vertebre sacrale.

Cele trei articulații sunt:

 cele două articulații sacro-iliace între sacru și oasele iliace;
 simfiza pubiană, care leagă oasele iliace între ele, în partea
anterioară.
 Privit ca întreg, pelvisul osos seamănă cu o pâlnie, a
cărui bază mai mare este orientată superior și constituie
marginea pelvină ce conectează cavitatea abdominală și cea
pelvină. Pelvisul osos diferă destul de mult între cele două
sexe. Dacă e să comparăm pelvisul masculin (fig. 1) și cel
feminin (fig. 2), cel din urmă este vizibil mai larg și mai
deschis. Triunghiul ce conține pelvisul feminin are o bază clar
mai amplă.
Pe de altă parte, pelvisul feminin este mai scurt decât
cel masculin, astfel încât trapezul ce conține pelvisul feminin
este mai jos.
În sfârșit, circumferința superioară a pelvisului este
mai largă și are o deschidere mai mare la femei.
Această diferență structurală este legată de purtarea
sarcinii, dat fiind că fătul, și mai ales capul său relativ mare, se
află inițial deasupra pelvisului, iar în timpul travaliului, trebuie
să traverseze circumferința superioară a pelvisului, iar apoi
prin cavitatea pelvină. Articulațiile pelvisului osos sunt astfel
nu doar importante pentru sprijinirea trunchiului drept, ci
participă și la travaliu, după cum vom vedea în partea despre
fiziologia articulației sacro-iliace.
 Ca întreg, pelvisul osos transmite forțe dinspre coloana
vertebrală către membrele inferioare (fig. 3). Greutatea (P) suportată
de L5 este distribuită în mod egal, de-a lungul aripilor sacrale și prin
sacrale și prin tuberozitățile ischiatice și în continuare pe direcția
liniilor nenumite ), către acetabul. O parte din reacția pământului la
greutatea corpului (R) este transmisă către acetabul, prin gâtul și
capul femurului. Restul este transmis prin ramura orizontală a osului
pubian și este contrabalansat la nivelul simfizei pubiene de o forță
asemănătoare din partea opusă.
Aceste linii de forță formează un inel complet de-a lungul
curcumferinței superioare a pelvisului. Există un sistem complex de
trabecule osoase în oasele pelvine, ce corespund liniilor de forță.
 De vreme ce sacrul este mai larg în partea de sus, decât jos,
poate fi considerat ca o pană (triunghiul hașurat) care se încadrează
vertical între cele două oase iliace. Sacrul este suspendat de aceste
oase prin ligamente, iar astfel, cu cât mai strâns este ținut, cu atât mai
mare este greutatea pe care o poartă. De aceea, este un sistem auto-
blocant.
Sacrul se încadrează între oasele iliace și pe planul
transversal (fig. 4 și 5). Fiecare os iliac poate fi considerat ca brațul
unei pârghii (fig. 4), al cărui punct de sprijin se găsește la nivelul
articulației sacro-iliace. Rezistența sa mecanică se află în partea
posterioară, în puternicele ligamente sacro-iliace (L1 și L2), pe când
puterea sa este exprimată anterior la nivelul simfizei pubiene, unde se
întâlnesc cele două forțe aproximante (S1 și S2).
Dacă simfiza pubiană este dislocată (fig. 5), separarea
celor două oase pubiene (S) duce la o lărgire a spațiului dintre oasele
iliace, astfel încât, fiind ținut mai puțin strâns, sacrul se poate deplasa
în față (d1 și d2).
Putem înțelege astfel interdependența completă a diferitelor
elemente ale circumferinței superioare a pelvisului, astfel încât orice
obstacol la orice nivel afectează structura ca întreg și îi scade
rezistența mecanică.
Dacă deschidem articulația sacroiliacă (fig. 6) ca pe o carte, prin derotirea celor
două elemente osoase în jurul unei axe verticale (a,b,c), suprafețele articulare
pot fi văzute în mod clar ca fiind:
Suprafața articulară a osului iliac (A) ce se găsește pe partea
postero-superioară a aspectului median al osului iliac, imediat posterior liniei
iliopectinee, ce formează o parte din circumferința superioară a pelvisului. Are
formă de semilună, concavă postero-superior, și este căptușită cu cartilaj. În
general, suprafața este destul de neregulată, însă Farabeuf a comparat-o cu o
parte dintr-o șină de cale ferată. Într-adevăr, axa lungă a sa conține o creastă
lungă, ce se găsește între două depresiuni. Această creastă curbată corespunde
arcului unui cerc al cărui centru se găsește aproximativ la nivelul tuberozității
sacrale (crucea neagră). După cum urmează să vedem, această tuberozitate este
punctul de intersectare al puternicelor ligamente sacro-iliace.
Suprafața articulară a sacrului (B) ce corespunde, ca formă și
suprafață, suprafeței articulare a osului iliac. În centru se găsește o depresiune
curbată, care este mărginită de două creste lungi și ce corespunde arcului unui
cerc al cărui centru se găsește pe tuberculul transversal al lui S1 (crucea neagră).
Acest tubercul este punctul de inserție al unor ligamente puternice ale articulației
sacro-iliace. Farabeuf a comparat această suprafață cu o șină de tramvai ce
corespunde exact suprafeței ca o șină a osului iliac.
 Cu toate acestea, aceste două suprafețe nu sunt la fel de
regulate precum este descris mai sus, iar trei secțiuni orizontale (fig.
7) luate la nivelurile a, b și c ale figurii 6 arată că doar la porțiunile
sale mijlocii (b) și superioare (a), fațeta articulară a sacrului prezintă
un șanț central.

Porțiunea sa inferioară (c) este mai mult sau mai puțin

convexă la centru. Drept rezultat, este greu ca întregul spațiu
dintre articulația sacro-iliacă să se vadă la o singură radiografie.
Pentru a studia diferitele părți componente ale articulației sunt
necesare mai multe expuneri.
Fațeta articulară sacrată este supusă unor variații structurale ample,
de la o persoană la alta, iar A. Delmas a demonstrat o corelație între
tipul funcțional de coloană vertebrală și structura sacrului și a
fațetelor articulare ale sale (fig. 8).
 Când curburile coloanei vertebrale sunt pronunțate (A) – tipul
dinamic – sacrul se află pe orizontală, iar fațeta sa articulară este
curbată pronunțat. Articulația sacroiliacă este foarte mobilă, semănând
cu articulațiile sinoviale tipice, și reprezintă un exemplu de supra-
adaptare la starea bipedă.
 Atunci când curburile coloanei vertebrale sunt slab dezvoltate (B) –
tipul static – sacrul este aproape vertical, iar fațeta sa articulară este
alungită vertical, mai semilunară și mai rectilinie. Această constituție
structurală a fațetei articulare este destul de diferită de cea descrisă de
Farabeuf și corespunde unei articulații cu mobilitate redusă, precum
articulațiile cartilaginoase secundare. Deseori, poate fi observată la
copii și seamănă îndeaproape cu structura regăsită la maimuțe.

A.Delmas a arătat că în timpul evoluției de la primate la om,

segmentul caudal al fațetei articulare devine tot mai lung și are o
semnificație mai mare la om, decât segmentul cefalic. La om,
unghiul dintre aceste două segmente poate atinge 90 grade, în timp
ce la primate, fațeta articulară are doar o curbură minimă.
A. Ligamentele iliolombare
 Fibrele superioare ale ligamentului iliolombar (1);
 Fibrele inferioare ale ligamentului iliolombar (2).

B. Planul intermediar al ligamentelor sacroiliace pe partea dreaptă:

 ligamentul dintre creasta iliacă și tuberculul transvers al lui S1 (3).
 Cele patru ligamente dintre porțiunea posterioară a crestei iliace și
tuberculii sacrali (4), așa cum sunt descrise de Farabeuf: primul se
întinde de la creasta iliacă până la tuberculul lui S1; al doilea (ligamentul
lui Zaglas) are inserție pe tuberculul lui S2; al treilea și al patrulea se
întind de la porțiunea postero-superioară a crestei iliace, la tuberculii lui
S3 și S4.

C. Planul anterior al ligamentelor sacroiliace (5) pe partea stângă:

 acesta constă dintr-un mănunchi fibros ce se întinde de la marginea
posterioară a osului iliac până la tuberculii articulari ai sacrului.
D. Ligamentul sacrospinos și sacrotuberal:
 Ligamentul sacrospinos (6) care se întinde oblic, de la spina
ischionului la marginea laterală a sacrului și coccisului. Este
direcționată înspre superior, medial și posterior;
 Ligamentul sacrotuberal (7) se intersectează oblic cu partea
posterioară a ligamentului anterior. În partea superioară, este
atașat de-a lungul liniei dintre marginea posterioară a osului
iliac și primele două vertebre ale coccisului. Fibrele sale
oblice sunt răsucite în direcție inferioară, anterioară și
laterală, inserându-se în partea inferioară a tuberozității
ischionului și în buza mediană a ramurii ascendente a
ischionului. Incizura sciatică este astfel divizată de către
aceste două ligamente în două deschideri: marele foramen
sciatic, superior, care permite ieșirea mușchiului piriform;
micul foramen sciatic inferior, care permite trecerea
tendonului mușchiului obturator intern.

O vedere anterioară a pelvisului (fig. 12) arată din nou

ligamentul iliolombar (1 și 2), sacrospinos (6) și sacrotuberal
(7), pe lângă ligamentul sacroiliac anterior, care constă din
două fascicule: anterosuperioară și anteroinferioară (9).
 Simfiza pubiană este o articulație cartilaginoasă secundară (amfiartroză) de mobilitate
minimă, sau chiar imobilă. Cu toate acestea, în apropiere de termen și în timpul travaliului, îmbibarea cu
apă a țesuturilor moi ale simfizei pubiene permit celor două oase pubiene să alunece și să se depărteze
unul de altul. La rozătoare, aceste mișcări au o amplitudine destul de mare.
Secțiunea orizontală (fig. 21) arată cele două capete ale oaselor pubiene, căptușite axial
de cartilaj și unite de un disc fibro-cartilaginos – ligamentul interosos.
Privind această articulație din interior (fig. 22), suprafața articulară a osului pubian este
ovală, iar axa sa oblică lungă este orientată în direcție superioară și anterioară, aici având inserție
mușchiul abdominal drept (1). Această articulație este închisă în partea anterioară de către ligamentul
anterior (3), foarte gros, compus din fibre transversale și oblice, așa cum se vede în vederea anterioară
(fig. 28). Prelungirile aponevrotice de la mușchiul abdominal transvers (8), dreptul abdominal (7),
piramidal (2), oblicul abdominal intern și adductorul lung (9) se încrucișează anterior simfizei și
formează o țesătură densă de fibre.
Partea posterioară a articulației (fig. 24) prezintă ligamentul posterior (5), care este o
membrană fibroasă ce continuă cu periostul. O secțiune verticală în planul frontal (fig. 23) arată
structura suprafețelor articulare căptușite de cartilaj hialin (10), discul fibro-cartilaginos (11) și o
despicătură centrală subțire (12). Partea superioară a articulației este întărită de către ligamentul
superior (6) , care este un fascicul fibros gros și dens. Marginea inferioară a articulației este întărită de
către ligamentul inferior (4) sau ligamentul pubic arcuat, care continuă în ligamentul interosos și
formează o arcadă cu muchie ascuțită în jurul vârfului arcului pubian. Grosimea și forța acestui
ligament pot fi observate într-o secțiune sagitală (fig. 22). Aceste ligamente deosebit de puternice fac ca
simfiza pubiană să fie o articulație puternică, greu de dislocat. În practica clinică, dislocarea apare doar
rar, iar în general, atunci când apare, este dificil de tratat, ceea ce este surprinzător pentru o articulație
care este, în mod normal, fixată.
Articulația sacrococcigeană, ce conectează sacrul și coccisul, este, de asemenea, o
articulație cartilaginoasă secundară (amfiartroză). Suprafețele sale articulare sunt eliptice, axele lungi
ale acestora fiind transversale.
 O vedere laterală (fig. 28) arată suprafața articulară ca
fiind convexă, iar suprafața coccigiană, concavă. Articulația este
unită de un ligament interosos, asemănător cu un disc intervertebral,
și de ligamente externe, care pot fi împărțite în trei grupuri: anterior,
posterior și lateral.
Vederea anterioară (fig. 26) arată coccisul (1), care este
compus din patru vertebre osoase fuzionate, sacrul (2) și ligamentul
anterior. Pe partea anterioară a sacrului, capetele ligamentului
vertebral longitudinal anterior (3) se continuă în ligamentul
sacrococcigian anterior (4). Pot fi observate și cele trei ligamente
sacrococcigiene (5,6,7).
Vederea posterioară (fig. 27) arată capătul ligamentului
longitudinal posterior, ce acoperă partea superioară a sacrului (8) și
care are continuitate cu ligamentele sacrococcigiene posterioare (9).

Articulația sacrococcigiană prezintă doar flexie și extensie,

care sunt esențialmente pasive și ce au loc în timpul defecației și al
travaliului. În realitate, în timpul mișcării de nutație a sacrului,
înclinarea în spate a vârfului sacrului poate fi amplificată și
prelungită prin extensia coccisului (inferior și posterior). Acest lucru
amplifică diametrul anteroposterior al circumferinței inferioare a
pelvisului în timpul trecerii capului fetal la naștere.
 Atunci când stăm relaxați, articulațiile pelvisului osos sunt acționate de
către greutatea corporală. Modul de acțiune a acestor forțe poate fi analizat (fig. 29)
într-o vedere laterală a pelvisului, considerând osul iliac ca fiind transparent, pentru a
putea vedea femurul. Coloana vertebrală, sacrul, osul iliac și membrele inferioare
formează un sistem articular coordonat, cu două articulații, respectiv, articulația
șoldului și articulația sacroiliacă. Greutatea trunchiului (săgeata P), ce acționează
asupra suprafeței superioare a lui S1, tinde să coboare promontoriul. Sacrul este atunci
indus în rotație, respectiv, are loc o mișcare de nutație (N1). Această mișcare este
limitată repede de către ligamentele sacroiliace anterioare, și mai ales de către
ligamentele sacrospinoase și sacrotuberale, care împiedică vârful sacrului să se
depărteze de tuberozitatea ischiatică.
În același timp, reacția pământului (săgeata marcată cu R), transmisă prin
femur către șolduri, formează împreună cu greutatea corpului un cuplu rotațional,
care acționează la nivelul sacrului, făcând ca osul iliac să se încline în direcție
posterioară (săgeata marcată cu N2). Această înclinare în spate a pelvisului
accentuează mișcarea de nutație ce are loc la nivelul articulațiilor sacroiliace.
Chiar dacă este legată de mișcări, această analiză trebuie să privească în
primul rând forțele, deoarece mișcările care au loc sunt limitate. Există mai curând o
tendință de mișcare decât o mișcare propriu-zisă, de vreme ce ligamentele extrem de
puternice împiedică orice mișcare încă de la început.
 Atunci când stăm într-un picior (fig. 30) și când facem un pas,
în timpul mersului, reacția solului (săgeata R), transmisă de către membrul
de sprijin, ridică șoldul corespunzător, în timp ce șoldul contralateral tinde să
fie tras în jos de către greutatea membrului liber. Acest lucru duce la o forță
forfecară la nivelul simfizei pubiene, care tinde să ridice șoldul de pe partea
de sprijin (A) și să coboare șoldul contralateral (B). În mod normal, simfiza
este suficient de puternică, încât să împiedice orice mișcare, însă, dacă este
dislocată, o deplasare d poate fi văzută deasupra simfizei în timpul mersului.
În mod similar, se poate presupune că articulațiile sacroiliace sunt mobilizate
în timpul mersului. Rezistența lor la mișcări este dată de ligamentele
puternice, însă, în urma unei traume ce afectează una dintre articulațiile
sacroiliace, pot să apară mișcări, provocând durere la fiecare pas. De aceea,
atât statul în picioare, cât și mersul depind de rezistența mecanică a
pelvisului osos.
 Atunci când persoana stă întinsă, articulațiile
sacroiliace sunt puse în acțiune într-un mod diferit (fig.
33), în funcție de flexia (A) sau extensia (B) șoldului.
Atunci când șoldurile sunt extinse (fig. 32),
tracțiunea mușchilor flexori (săgeata albă) face ca
pelvisul să se încline anterior, iar vârful sacrului să fie
împins în direcție anterioară. Acest lucru scurtează
distanța dintre vârful sacrului și tuberozitatea ischiatică,
ducând, în același timp, la o rotație la nivelul articulației
sacroiliace, respectiv, la o mișcare de contranutație
(săgeata 2 indică mișcarea osului iliac în jurul axei de
nutație). Această poziție corespunde cu etapa timpurie a
travaliului, iar contranutația, care lărgește circumferința
pelvină superioară, favorizează coborârea capului fetal în
pelvis.
 Când șoldurile sunt flexate (fig. 31), tracțiunea de
ischiocrurali (săgeata) tinde să încline pelvisul în direcție
posterioară, în raport cu sacrul. Aceasta este așadar o mișcare
de nutație (săgeata 1 indică mișcarea osului iliac în raport cu
sacrul), care reduce diametrul anteroposterior al circumferinței
superioare a pelvisului și mărește ambele diametre ale
circumferinței inferioare a pelvisului. Această poziție ce apare
în timpul fazei de expulzie din travaliu, favorizează astfel
expulzia capului fetal, pe măsură ce traversează circumferința
inferioară a pelvisului.
În timpul unei schimbări de poziție, de la extensia la
flexia șoldului, amplitudinea medie a deplasării
promontoriului este de 5,6 mm. Astfel, aceste schimbări ale
poziției șoldurilor modifică semnificativ dimensiunile cavității
pelvine și facilitează trecerea capului fetal în timpul
travaliului.
Plexul lombar
Fesierul mare Nervul gluteal inferior, Creasta iliacă, spina iliacă postero- Tractul iliotibial și tuberozitatea Extensor, rotator
L5-S2 superioară, suprafața externă a gluteală. extern, abductor și
iliacului, fascia toraco lombară, adductor al șoldului.
sacru, coccis, ligamentul Extensor și stabilizator
sacrotuberal și aponevroza al pelvisului.
gluteală. Începe să se contracte
doar când încărcătura
este mai reprezentativă.
Asistă musculatura
planșeului pelvin în
contracție.

Fesierul Nervul gluteal superior, Suprafața laterală a iliacului, creasta Marele trohanter și expansiuni pe Abductor, extensor,
mijlociu L4-5 ilică și aponevroza gluteală. trectul iliotibial. flexor, rotator intern și
extern al șoldului.

Fesierul mic Nervul gluteal superior Suprafața laterală a iliacului. Marele trohanter. Abductor, extensor,
și inferior, L4-S1 flexor, rotator intern și
extern al șoldului.
Origine: Creasta marei găuri ischiatice (iliac și
ischion), suprafața anterioară a sacrului și lateral de
foramenul sacral.

Insertie: Suprafața antero-medială a marelui

trohanter.

Inervatie: Plexul sacral, L5-S2

Actiune: Abductor, extensor și rotator extern al

șoldului.
 Origine: Membrana obturatoare internă, creasta
obturatoare internă a osului ischion și pubis.

 Insertie: Fosa trohanterică.

 Inervatie: Nervul gluteal inferior, plexul sacral, L5-S2.

 Actiune: Rotator extern, abductor și flexor al șoldului.

 Origine: Membrana obturatoare externă și creasta
obturatoare externă a osului ischion și pubis.

 Insertie: Fosa trohanterică și în unele cazuri pe inserția

capsulei articulare a șoldului.

 Inervatie: Nervul obturator, L1-L4.

 Actiune: Rotator extern și slab adductor al șoldului.

 Origine: Spina ischiatică.

 Insertie: Fosa trohanterică.

 Inervatie: Nervul gluteal interior și plexul sacral,

L5-S2

 Actiune: Rotator extern, abductor și flexor al

șoldului.
 Origine: Tuberozitatea ischiatică.

 Insertie: Fosa trohanterică.

 Inervatie: Nervul gluteal interior și plexul sacral,

L5-S2.

 Actiune: Rotator extern, abductor și flexor al

șoldului
 Origine: Spina iliacă antero-superioară.

 Insertie: Suprafața inferioară a marelui trohanter pe

tractul iliotibial care coboară până pe condilul tibial
lateral

 Inervatie:Nervul gluteal superior, L4-5

 Actiune:
 Abducție, flexie și rotator intern a șoldului.
 Flexie, extensie și rotator extern final al genunchiului.
 Origine: Suprafața laterală a tuberozității ischiatice.

 Insertie: Creasta intratrohanterică.

 Inervatie: Nervul gluteal interior și plexul sacral, L5-S2

 Actiune: Rotator extern și slab adductor al șoldului.

 Inervatie Origine Insertie Actiune

Vastul medial – fața

medială a femurului și
pe buza internă a liniei
aspre.
Cvadricepsul femural Nervul femural, Printr-un tendon comun Extensor al genunchiului.
L2-4. Vastul intern – fața pe tuberozitatea tibială.
anterioară a femurului.
Vastul extern – fața
externă a femurului și
pe buza externă a liniei
aspre.
Dreptul femural – spina
iliacă antero-superioară.
 Origine: Spina iliacă antero superioară.

 Insertie: Suprafața medială a tuberozității tibiale.

 Inervatie: Nervul femural, L2-3

 Actiune:
 Flexor, abductor și rotator extern al șoldului.
 Flexor și rotator intern al genunchiului.
 Inervatie Origine Insertie actiune

Bicepsul Extensor, adductor și rotator extern

femural Nervul tibial, Tuberozitatea Capul proximal al al șoldului.
(capul L5-S2. ischiatică. fibulei. Flexor al genunchiului.
lung) Rotator extern al genunchiului când
acesta se află în flexie.

Bicepsul Partea laterală a Flexor al genunchiului.

femural Nervul treimei mijlocii a Capul proximal al Rotator extern al genunchiului când
(capul fibular, S1-2. liniei aspre și pe fibulei. acesta se află în flexie.
scurt) septul intramuscular.
 Origine: Tuberozitatea ischiatică.

 Insertie: Condilul medial al tibiei.

 Inervatie: Nervul tibial, L5-S2.

 Actiune:
 Extensor, adductor și rotator extern al șoldului.
 Flexor și rotator intern a genunchiului.
 Origine: Tuberozitatea ischiatică.

 Insertie:
 Condilul medial al tibulei, ligamentul popliteu, posterior,
suprafața medială a capsulei articulare a genunchiului și pe
meniscul medial.

 Inervatie: Nervul tibial L5-S2.

 Actiune:
 Extensor, adductor și rotator intern al șoldului.
 Flexor și rotator intern al genunchiului.
 Pune în tensiune capsula articulară al genunchiului.
 Origine:
 Eminența iliopubiană
 Ramura superioară a pubisului.

 Insertie:
 Sub micul trohanter pe linia pectineală
 și pe partea superioară a liniei aspre (suprafața posterioară a femurului).

 Inervatie:
 Nervul femural, L2-3.
 Nervul obturator, L2-4

 Actiune:
 Adductor și rotator extern al șoldului.
 Extensor al șoldului când acesta este în flexie și invers.
 Inervatie Origine Insertie Actiune

Adductorul Nervul Suprafața antero-internă Linia aspră (partea Adductor și rotator extern al șoldului.
mare
obturator, L2-4. a ramurei pubisului și pe posterioară a femurului) Extensor al șoldului când acesta este în
Nervul tibial, ramura inferioară a și prin tendon pe flexie și invers.
L3-5. ischionului până la condilului medial. Prin inserția pe condilul medial, este un
tuberozitatea ischiatică. rotator intern pentru șold când acesta este
în flexie și rotație externă.

Adductorul Nervul Suprafața antero- Treimea medială a liniei Adductor și rotator intern al șoldului.
lung
obturator, L2-4. superioară a ramurei aspre (suprafața
pubisului. posterioară a femurului).

Adductorul Nervul Suprafața antero- Treimea superioară a Adductor și rotator extern al șoldului.
scurt
obturator, L2-4. inferioară a ramurei liniei aspre (suprafața Extensor al șoldului când acesta este în
pubisului (lângă simfiza posterioară a femurului). flexie și invers.
pubiană).
 Origine: Ramura inferioară a pubisului (în aproprierea
simfizei pubiene).

 Insertie: Suprafața medială a tibiei

 Inervatie: Nervul obturator, L2-3.

 Actiune:
 Adductor al șoldului.
 Extensor când șoldul este în flexie și flexor când șoldul este în
extensie.
 Flexor și rotator intern al genunchiului.
 Sistemul osos
Sistemul ligamentar
Sistemul muscular
 Origine: pe condilul lateral al tibiei, fata laterala a tibiei
si membrana interosoasa.

 Insertie:
 Primul cuneiform
 primul metatarsian

 Inervatie: plexul sacral

 Actiune:
 Flexor dorsal al piciorului
 Supinator al piciorului
 Origine:
 Fata mediala a fibulei
 Membrana interosoasa

 Insertie: a doua falanga a halucelui.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Extensor al halucelui
 Flexor dorsal al piciorului
 Origine:
 Fata mediala a fibulei
 Membrana interosoasa
Se imparte in patru tendoane pentru degetele II-V. fiecare tendon se imparte intr+un
fascicul mnijlociu si doua marginale.

 Insertie: fascicolul mijlociu se insera pe a II-a Falanga, iar cele doua

marginale pe a treia falanga.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Extensor al degetelor
 Flexor dorsal al piciorului
 Pronator al piciorului.
 Origine: pe capul fibulei, pe fata laterala a fibulei.

 Insertie: strabate planta si se insera pe I metatarsian si

pe I cuneiform.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Pronator al piciorului
 Extensor al piciorului
 Sustine bolta piciorului.
 Origine: fata laterala a fibulei.

 Insertie: metatarsianul V.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Pronator al piciorului.
 Flexor plantar al piciorului
 Inervatie Origine insertie Actiune
Gastroclemian Plexul sacral Capatul lateral Acesti muschi Tricepsul sural
pe condilul formeaya este extensor,
lateral al impreuna cu supinator si
femurului, solearul adductor al
capatul medial tricepsul sural, piciorului.
pe condilul care se
medial al continua cu
femurului. tendonul lui
Solear Plexul sacral Pe linia Ahile, ce se
solearului de pe insera pe
tibie, pe capul tuberoyitatea
si fata calcaneului.
posterioara a
fibulei.
 Origine: pe condilul lateral al femurului.

 Insertie: deasupra liniei solearului.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Flexia gambei pe coapsa
 Rotatia interna a gambei
 Origine: fata posterioara a tibiei

 Insertie: falanga a III-a a degetelor II-V.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Flexor al degetelor
 Extensor al piciorului
 Supinator al piciorului
 Origine:
 Fata posterioara a tibiei si fibulei
 Pe membrana interosoasa

 Insertie: tuberozitatea osului navicular.

 Inervatie: plexul sacral.

 Actiune:
 Extensor al piciorului
 Adductor al piciorului
 Supinator al piciorului
 Origine:
 Fata posterioara a fibulei
 Membrana interosoasa

 Insertie: a II-a falanga a halucelui.

 Inervatie:plexul sacral.

 Actiune:
 Flexor al halucelui
 Extensor al piciorului
 Adductor al piciorului
 Supinator al piciorului.
 Sistemul osos
Sistemul ligamentar
1. Kapandji A.I., Ed. Churchill Livingstone ELSEVIER, Toronto
2. Netter F.H., , Atlas of Human Anatomy sixth edition, Ed. Saunders
Elsevier, Philadelphia
3. Jari Yliene, 2008, Stretching Therapy for Sport and Manual Therapie, Ed.
Churchill Livingstone Elsevier, China
4. Cezar Th. Niculescu si colab., 2009, Anatomia, Fiziologia omului
compendiu, Editura Corint, Editia a doua, Bucuresti.