`

RECUPERARE ÎN PATOLOGIE SPORTIVĂ

1. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – vîrsta, genul.

Vârsta. Participarea la activităţile fizice/sportive scade odată cu înaintarea în vârstă. Dar este deosebit de
important să se formeze la copii (de la vârste chiar foarte mici) deprinderea de a practica exerciţiul fizic în
mod constant. Astfel, devenind o obişnuinţă zilnică, are şanse mai mari să continue să fie activ şi ca adult sau
vârstnic.
Genul. Statisticile arată că femeile desfăşoară mai puţină activitate fizică comparativ cu bărbaţii. Dar nu este o
regulă, ţinându-se cont de programul zilnic al unei femei, efortul fizic este prezent şi în alte activităţi ale
acesteia (casnice-gospodăreşti, îngrijire copii etc.)

2. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – tipul de activitate, dizabilitatea

Tipul de activitate fizică nu ar trebui ales de practicanţi în funcţie de modă, de ceea ce fac ceilalţi, ci ales cu
grijă în funcţie de preferinţele şi posibilităţile motrice ale acestuia. În alegerea tipului de exerciţiu fizic/sport
trebuie să se ţină cont de particularităţile fiecărui individ, şi anume: vârstă, gen, aptitudini sportive, nivelul
calităţilor motrice şi gradul de însuşire a deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare şi specifice ramurilor
de sport, preferinţele de practicare ale acestuia etc.
Dizabilitatea. Ea limitează alegerea unei activităţi fizice. Cu toate acestea multe sporturi încurajează
persoanele cu dizabilităţi, iar centrele sportive moderne sunt dotate cu rampe speciale pentru scaune cu rotile
şi au vestiare speciale. Dizabilitatea nu trebuie să constituie un impediment în a practica activitatea fizică
preferată, aceasta trebuie adaptată şi supravegheată de un specialist, în funcţie de particularităţile individuale
şi de deficienţă (motorie, intelectuală, senzorială). În prezent sunt numeroase competiţii sportive, printre care
cea mai importantă Jocurile Paralimpice, unde persoanele cu dizabilităţi câştigă, nu doar titluri de campion, ci
şi încredere în forţele proprii.

3. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – educația

Educaţia. Existenţa disciplinei Educaţie fizică, în regim obligatoriu la toate nivelurile de pregătire şcolară,
bine structurată şi organizată, unde rolul profesorului este determinant, elevii reuşesc să-şi formeze
deprinderea de a practica exerciţiul fizic/sportul sub formă de loisir, fie organizat sau independent.
Consumatorul de sport este legat tot de educaţie, de modul de alegere a locului unde doreşte să practice
exerciţiul fizic/sportul preferat (stadion, sală, parc, bazin etc.), comunicarea cu instructorul sportiv, alegerea
echipamentului specific activităţii etc. sau participarea la evenimente sportive ca spectator sau susţinător.

4. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – tradiția și cultura

Tradiţia şi cultura. Aceasta afectează atât participarea, cât şi orientarea spre o anumită activitate. De
exemplu: - unele culturi dezaprobă practicarea activităţilor fizice de către femei, în public sau în grupuri
mixte; - existenţa unor tradiţii puternice într-un anumit sport în unele ţări: de exemplu cricket în Indiile de
Vest, baseball în SUA. Dar, tot în acest sens se poate discuta şi despre o tradiţie de practicare constantă a
exerciţiului fizic, ca sistem educaţional (China, Japonia etc.).

5. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – familia, anturajul

Familia. Este mai probabil ca un tânăr să participe la activităţile sportive dacă cineva din familie îl
încurajează. Majoritatea tinerilor depind financiar de părinţi în achiziţionarea echipamentului sau pentru
acoperirea cheltuielilor de deplasare la un eveniment sportiv. Acordarea unor facilităţi anumitor categorii de
persoane (elevi, studenţi, sportivi, pensionari, cu dizabilităţi etc.) vine în spijinul acestora, în vederea integrării
sociale, importantă fiind şi buna informare a populaţiei despre aceste facilităţi şi modalităţile de aplicare.
Presiunea anturajului. Anturajul reprezintă grupul de oameni la care, o persoană este asociată, cu acelaşi
nivel cultural, aceleaşi interese şi vârste apropiate. Dacă cei din anturajul unei persoane desfăşoară o activitate
fizică este probabil ca şi ea să se implice. Ideal este ca activităţile fizice prezente în programul anturajului să
fie accesibile şi practicate progresiv de persoana începătoare.
1
`

6. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – politica

Politica. Gradul de participare depinde şi de oamenii politici. de exemplu, factorii decizionali dispun: -
obligativitatea disciplinei Educaţie fizică în şcoli şi numărul de ore pe săptămână; - să ofere sprijinul financiar
pentru construirea sau întreţinerea bazelor sportive, prin bugetele alocate ministerelor aferente;
- existenţa unei strategii naţionale pentru promovarea exerciţiului fizic la nivelul tuturor categoriilor de vârstă
a populaţiei etc; - instabilitatea politică – schimbări dese de miniştri, care nu continuă strategia începută de
predecesor etc. Toate acestea au impact major asupra participării la activităţile sportive.

7. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – presa

Presa. Presa joacă un rol important în popularizarea sportului şi a exerciţiilor de întreţinere a condiţiei fizice.
Prin prezentarea unei activităţi ca interesantă, la modă sau distractivă, ea încurajează persoanele să o practice,
cu menţiunea: să fie în acord cu particularităţile bio-psiho-motrice a practicantului.

8. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – starea economică

Starea economică. Practicarea unor sporturi este foarte costisitoare, cum ar fi golfului sau hipismului, nefiind
accesibil tuturor. Uneori, un oraş, o regiune sau o ţară pot să nu dispună de fonduri necesare construirii
anumitor baze sportive (terenuri, bazine, săli etc.). Şomerii au mult timp liber, dar de cele mai multe ori, nu
dispun de bani. În unele ţări ei au o reducere pentru utilizarea bazelor sportive, în special în orele mai puţin
aglomerate ale zilei. Tot în acest sens, se poate vorbi de identificarea modalităţilor de practicare a exerciţiului
fizic/sportului, în funcţie de posibilităţile materiale/financiare a fiecărei familii/individ, de adaptare la condiţii
existente.

9. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – accesibilitate la bazele sportive

Accesibilitate la baze sportive. O persoană va fi cu atât mai tentată să frecventeze o bază sportivă, cu cât
aceasta se află mai aproape (de locuinţa sa sau de serviciu). Dacă cea mai apropiată bază sportivă este la o
distanţă foarte mare, chiar în afara localităţii, practicarea devine dificilă. Crearea diverselor facilităţi în
funcţie de cerere şi ofertă (abonament, diverse reduceri, în anumite condiţii, în anumite zile etc.) este o altă
modalitate de a atrage un număr cât mai mare de practicanţi.

10. Factorii care influenţează practicarea activităţilor fizice de loisir – mediul și clima

Mediul şi clima. Pentru o persoană care locuieşte în apropierea mării sau a unui lac, practicarea sporturilor
nautice (înot, canotaj etc.) este facilă. Dacă trăieşte într-o zonă de munte, îi va fi uşor să practice sporturile de
iarnă (schi, patinaj, sanie etc.).

11. Igiena individuală a sportivului – Îngrijirea pielii (inclusiv zonele piloase)

Pielea:
- intra în contact permanenet cu diferite impurităţi, microbi
- transpiraţia spf ei – mediu prielnic pt dezv microb
- alergii de contact, iritaţii
(sportivi, antrenaţi, SPT)
- transpiraţia = regl temp Cp (scade t prin evaporare)
- deodorantele/antiperspirante (NU)
- epilarea

Faţă (ten)
- spălare cu apă călduţă, apoi rece
- bărbieritul la 4-5 h înai de AS/compeţ
ex. Lg – nisip, G – magneziu, praf, transpiraţie

2
`

mustaţa – stînjeneşte resp şi curăţ nas în timpul ef

- tratam cosmetice (măşti, pensat, etc)

pielea C/păr
- spălare NU zilnic
- protecţie (înot, polo, sărit în apă)

12. Igiena individuală a sportivului – Îngrijirea capului (cavitatea bucală, nazală, mucoasa oculară)

cavitatea bucală
- igienă, control medical dentar periodic
- proteze dentare personale (box)
- păstrarea în condiții de ig a protezelor
(recipiente dezinfectate, protezele curăţate)
- herpes etc.

mucoase oculare
- evit şterg ochilor cu ambele maini murdare/tricoul
- protecţie (ochelari) în bazin

13. Igiena individuală a sportivului – Îngrijirea mîinilor

mîinile
În unele sportur, ambele maini necesită o îngrijire specială
- Gimnastică (palmare, talc, magneziu)
2M aspre, bătături, fisuri, răni
Priză repetată în acelaşi loc la Pl
- tenis (racheta), schi (beţele), crosa (hochei), bara (haltere)

14. Igiena individuală a sportivului – Îngrijirea picioarelor

picioarele
- integritatea pielii (box, judo, înot) - răni, eczeme, micoze, infecţii etc, nu sînt admişi în compeţ
(bazin, saltea, ring)
- mediul ud favoriz dezv microb
- schimbarea şosetelor de bumbac ori de cîte ori e nec
- spălare, uscare, masaj
- prevenirea şi combaterea dermato-micozelor plantare - se transm prin utiliz în comun a unor obiecte de ig
personală/încălţăminte

15. Igiena echipamentului sportiv – Echipamentul ca termoreglator pentru sportiv

- echipamentul sportiv se alege în funcţie de ramura de sport/probă sportiva

OB: Participă la mecanismul de termoreglare a sportivului
- evita supraîncălzirea orgamismului
- textura, grosimea, lejeritatea
- echip ud (transpiraţie, ploaie) la încălzire,
în timpul meciului trebuie schimbat
- culoarea echipamentului sportiv duce la uşurarea termoreglării
(cald – culori deschise / frig culori închise)

16. Igiena echipamentului sportiv – Echipamentul ca protecție pentru sportiv

OB: Protecţia sportivului

- împotriva razelor solare, vînt, ploi, ger, zăpadă

3
`

- căşti (piloţi maşini/motor, bob, sanie, schi, box)

- mască (portari hochei, scrimă)
- apărători pentru cap
- mănuşi (box, scrimă, schi, hochei)
- proteze dentare (box)
- ochelari (schi, înot)
- evit purtării echip nou la competii

17. Igiena bazelor sportive – stadioanele

STADIOANE
- respect regulilor de igiena trebuie să înceapă din momentul construiri
- teren nepoluat, vecinătăţi salubre
- acces la căi de transport
- reţea electrică, apă, canalizare
- anexe sanitare-duş, vestiare, cab med etc
- drenaj de calitate pt teren
- securizarea teren (gard)
- sistemul de iluminat (nocturnă)
- pistă atletism spf sintetică, Lg – nisip fin
- pt spectatori sub tribune – grupuri sanitare

18. Igiena bazelor sportive – săli

SĂLI
(baze sp acoperite pt Hb, V, B, box, tenis de masă, badminton, arte marţiale, lupte, judo, scrimă, G)
- săli de sport moderne fără canalizare (mediul rural)
- iluminatul
- aerisirea
- spaţiul de siguranţă (tribune-teren)
- curăţenia, dezinfectarea, dezinsecţie, deratizare
- igienizarea aparatelor, instalaţiilor
(bare, hamuri şi ap G, saltele – puţine cusături, acoperite cu huse sintetice, uşor de curăţat)

19. Igiena bazelor sportive – bazinele de înot

BAZINE
- dimensiuni standard (pt a se putea antrena)
- duşuri, vestiare
- ig bazin (gol)
- curăţarea apei/schimbare
- analiza apei
- intrare separată pt spectatori
ig spv – duş inaite/după intrare/ieşire din bazin

20. Igiena bazelor sportive – patinoarele

PATINOARE
-întreţinerea gheţii
- curăţarea/nivelare cu maşini speciale
- spaţii pt efectuarea încălzirii sportivilor
- hochei spaţiu de siguranţă tribună-teren (gard)

21. Igiena bazelor sportive – poligoanele

4
`

POLIGOANE
- terenul nu tb sa fie în apropierea colectivităţilor umane, drumuri publice
- ferite de zgomote
- asig securizării polig cu garduri, afişaj de atenţionare
- pt spv căşti de protecţie, copertină
încăperi pt relaxare, masaj pt spv

22. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Erori de antrenament

23. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Condițiile climaterice

24. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Terenul de antrenament sau joc

25. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Echipament inadecvat

5
`

26. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Nutriție incorectă

27. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Vîrsta și genul sportivilor

28. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Forța musculară, dezechilibru muscular, mobilitate
articulară

29. Cauzele producerii traumatismelor în sport – Traumatisme preexistente (antecedente personale

patologice)

6
`

30. Antrenamentul sportiv – pregătirea teoretică

PREGĂTIREA TEORETICĂ
Pregătirea teoretică reunește ansamblul cunoștințelor de specialitate transmise de către antrenori, în
vederea aplicării în practică a unor noțiuni, principii, reguli, menite să optimizeze randamentul în antrenamente și
competiții. Conținutul vizează cunoştinţe despre:
- cunoștințe referitoare la semnificațiile sociale ale activității sportive;
- cunoștințe despre sportul respectiv (istoric, evoluție, rezultate);
- cunoașterea regulamentul ramurii de sport/probei sportive;
- înţelegerea procedeelor tehnico-tactice;
- igienă generală/specifică a ramurii de sport respective;
- cunoștințe privind momentele marcante ale sportului respectiv, pe plan internațional și național,
rezultate obținute de sportivi legittimați ai clubul unde activează;
- cunoașterea drepturilor și obligațiilor personale, ca sportiv legitimat la clubul respectiv;
- vizionare competiţii;
- studierea adversarilor (video, scheme) etc.
- cunoașterea listei de substanțe interzise, a procedurilor de testare antidoping, precum și consecințele
administrării acestora.

31. Antrenamentul sportiv – pregătirea fizică

PREGĂTIREA FIZICĂ
Pregătirea fizică generală (PFG) are un caracter larg, se concepe diferențait, în funcție de particularitățile
ramurii de sport. funcția principală pe care o are acest tip de pregătire este de a asigura trasferul pozitiv al
antrenamentului spre zona specifică, ea constituind totodată suportul pentru conținutul ulterior al pregătirii.
Pregătirea fizică specifică are un conținut orientat cu precădere spre dezvoltarea capacității de efort specifice
ramurii de sport/probei și a calităților motrice combinate, care determină un randament superior. Între cele două
tipuri de pregătire fizică există o strînsă relație (de la general la particular), ambele condiționînd obținerea
performanței sportive. Pentru amplificarea efectului acestei pregătiri, mijloacele de realizare sînt variate, fiind
aplicate în diferite condiții de mediu (antrenament la altitudine, pe nisip etc) și executate la diferite aparate,
instalații (săli de bodybuilding, simulatoare etc), pe fondul unei refaceri adecvate (alimentație, vitaminizare etc).

32. Antrenamentul sportiv – pregătirea tehnică

PREGĂTIREA TEHNICĂ
Tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport/probe, efectuate
rațional și eficient, în vederea obținerii unui randament maxim în competiții. Tehnica diferențiază o ramură de
7
`

sport de alta – ex. tehnica baschetului fiind diferită de a înotului, schiului, luptelor etc., fiecare avînd sisteme de
structuri motrice caracteristice, precum și corectitudinea și eficiența mișcărilor specifice probelor sportive: tehnica
alergării, săriturii, aruncării, lovirii mingii etc. În sporturile de luptă sau în jocurile sportive, tehnica influențează
prioritar soluționarea situațiilor complexe de luptă sau joc, iar în sporturile de rezistență, ea condiționează
economicitatea mișcărilor. Pregătirea tehnică vizează aspectele de natură organizatorică, mijloacele și metodele
utilizate în însușirea tehnicii sportive.
Componentele tehnicii sunt:
- elementul tehnic (structură motrică fundamentală) – ex. pasa în baschet;
- procedeul tehnic (modul de execuție a elementului) – ex. pasa cu două mîini din dreptul pieptului
(baschet); - stilul (amprenta/execuția personală a sportivului);
- mecanismul de bază al procedeului tehnic (succesiunea logică a fazelor procedeului, de la poziția
inițială la cea finală).

Etapele învățării:
- informare și formarea reprezentării (explicații, demonstrații);
- mișcări insuficient diferențiate (primele execuții); - coordonări fine (execuții în condiții standard);
- perfecționare și supraînvățare (execuții în condiții variate).
Antrenorii stabilesc procedeele tehnice ce urmează a fi însușite și perfecționate, într-un interval de timp
(de regulă un an) pentru fiecare eșalon de instruire (începători, avansați, performanță și înaltă perfomanță).
Conținutul pregătirii tehnice este dependent de nivelul pregătirii, de particularitățile de vîrstă și individuale,
elemente de bază în organizarea instruirii sportivilor.
- însușirea tehnicii în condiții de concurs – elementele și procedeele tehnice învățate trebuie să fie
aplicabile în conciții de concurs; de aceea, în etapa perfecționării acestea vor fi exersate sub forma structurilor
competiționale;
- respectarea înclinațiilor și opțiunilor sportivilor – cerința vizează valorificarea la maximum a
disponibilităților sportivilor, pe fondul unei motivații crescute;
- individualizarea pregătirii – în funcție de aptitudinile fiecăruia;
- exersarea independentă și în condiții de concurs;
- stabilirea sistemelor de acționare pentru asigurarea unei eficiențe maxime (exerciții);
- evaluarea periodică.

33. Antrenamentul sportiv – pregătirea psihologică

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ
Pregătirea psihologică vizează un ansamblu de mijloace și metode specifice, care contribuie la cunoașterea,
evaluarea și influențarea corectă a universului interior al sportivului. aceasta întregește „antrenamentul
total”.

Conținutul psihologic:
- al pregătirii tehnice constă în psihologia învățării;
- al pregătirii tactice în rezolvarea situațiilor problematice, în reglarea și autoreglarea stărilor psihice;
- al pregătirii fizice în dezvoltarea aptitudinilor motrice și psihomotrice;
- al pregătirii teoretice în însușirea de cunoștințe; - al pregătirii psihologice în dezvoltarea capacității psihice și
de autoreglare.

Componente ale pregătirii psihologice:

- pregătire psihică de bază (educația sportivului, atitudinea faţă de muncă, sportul respectiv, familie,
societate) armonie şi echilibru general;
- pregătirea psihică de AS (depăşirea limitelor, autocontrol, motivaţie, atenţie, anticipare, creativitate,
cunoaşterea obiectivelor de performanţă);
- pregătirea psihică de competiţie (stabilitate emoţională – rezistență la stres, autoîncurajare, atitudinea faţă
de adversar, spectatori, arbitri, campion/eşec)

8
`

34. Antrenamentul sportiv – pregătirea tactica

PREGĂTIREA TACTICĂ
Tactica reunește un sistem de principii, idei și reguli de abordare a competițiilor, prin care sportivul își
valorifică capacitățile tehnice, fizice, psihice, în vederea rezolvării situațiilor problematice (de concurs) create de
adversari, de coechipieri și de ambianță, pentru obținerea succesului.

Componentele tacticii sportive:

- concepția tactică reprezintă un sistem de principii, idei, reguli și norme relativ stabile, elaborare în
vederea participării cu succes la competiții.
- planul tactic concretizează concepția tactică și reprezintă ansamblul măsurilor stabilite, în vederea
rezolvării problemelor tactice ridicate de pregătirea și desfășurarea acțiunilor de atac și apărare.
- acțiunile tactice concretizeaza planul fiind instrumentele practice de realizare a planului tactic și,
respectiv a concepției tactice.
- sistemul de joc este specific numai jocurilor sportive de echipă și se referă la modul de așezare a
sportivilor de teren, pe compartimente, linii și posturi, precum și la interacțiunea dintre acestea.

Pregătirea tactică reprezintă un ansamblu de măsuri organizatorice, de mijloace și metode folosite

în scopul formării la sportiv, a unor cunoștințe, deprinderi și priceperi tactice, și prezintă următoarele
etape:
- învățarea și perfecționarea diferitelor acțiuni tehnico-tactice elementare, individuale și colective;
- stăpînirea mai multor combinații tactice relativ simple, caracteristice situațiilor tipice ale întrecerii
sportive;
- dezvoltarea capacității de utilizare a deprinderilor tehnico-tactice în funcție de posibilitățile individuale;
- dezvoltarea capacității de elaborare a planului de atac și apărare în funcție de punctele forte sau punctele
slabe ale adversarului.

Metodele de pregătire tactică se împart în 4 categorii:

- metode de perfecționare a capacității de repartizare a forțelor pe întreaga durată a întrecerii;
- metode de utilizare oportună a procedeelor tehnice, în timpul concursului;
- metode de perfecționare a capacității de colaborare cu coechipierii;
- metode de perfecționare a capacității de trecere de la un sistem de acțiuni la altul, pe parcursul derulării
concursului.

35. Antrenamentul sportiv – pregătirea artistică

PREGĂTIREA ARTISTICĂ
Pregătirea artistică reprezintă procesul de educare a expresivității și a cursivității mișcărilor efectuate cu
diferite grade de dificultate, cu sau fără fond muzical.
Conținutul pregătirii artistice are următoarele componente:
- pregătirea de dans;
- creația artistică;
- educația muzicală;
- educația plastică;
- pregătirea pentru expresie – comunicare
- pregătirea specifică fiecărei ramuri de gimnastică de performanță.

36. Factorii declanșatori în producerea leziunilor hiperfuncționale ale aparatului locomotor –

Suprasolicitarea: greșeli metodice

9
`

37. Factorii declanșatori în producerea leziunilor hiperfuncționale ale aparatului locomotor –

Suprasolicitarea competițională

38. Factorii declanșatori în producerea hiperfuncționale ale aparatului locomotor –

Suprasolicitarea: greșeli în dirijarea procesului de refacere

39. Rolul controlului medico-sportiv

Rolul controlului medico-sportiv

1. Stabilirea stării de sănătate, a stării funcționale și a capacității de efort în diferite etape de pregătire
sportivă; investigarea și tratamentul diverselor afecțiuni, deficiențe fizice, traumatisme.
2. Supravegherea dinamică a stării de sănătate și a capacității de efort prin investigare în condiții de laborator
(testare în efort standard) și pe terenul sportiv.
3. Optimizării stării de sănătate și a stării de antrenament prin urmărirea aplicării în practică de către antrenor
și sportiv a prescripțiilor medicale (indicații de susținere a efortului, refacere după efort, regim alimentar), ca
și respectarea măsurilor de recuperare în cazul unei îmbolnăviri sau leziuni ale aparatului locomotor.
4. Rol de selecție, orientare și reorientare sportivă, în aprecierea rezervelor și estimarea performanțelor.
5. Rol în susținerea efortului, refacerea post efort, recuperarea posttraumatică. 6. Stabilirea contraindicațiilor
temporare și definitive ale efortului.

40. Sarcinile controlului medical la sportivi

Sarcinile controlului medical constau în:

1. Supravegherea dinamică a stării de sănătate și a capacității de efort - aceasta se investighează în condiții de
laborator (testarea în efort standard) și pe terenul de sport, prin culegerea datelor în timpul efortului specific
din orele de educație fizică, lecția de antrenament, competiție sau cantonament sportiv.
2. Controlul medico-pedagogic pentru urmărirea aplicării de către antrenor și sportiv a prescripțiilor medicale, în
scopul optimizării stării de sănătate și a stării de antrenament (indicații de susținere a efortului și refacerii
10
`

după efort), ca și respectarea măsurilor de recuperare, în cazul unei îmbolnăviri sau leziuni ale aparatului
locomotor, care permit continuarea procesului de antrenament, în condițiile modificării regimului de efort ca
volum, intensitate și complexitate.
O bună conlucrare medic sportiv – antrenor implică înțelegerea noțiunilor de susținere, de refacere și de
recuperare sau reabilitare.
Noțiunea de susținere a efortului se referă la măsurile medico-pedagogice menite să asigure organismului
resursele necesare prestării efortului și optimizarea acestora la nivelul cerut de performanță.
Refacerea după efort, parte integrantă a procesului de antrenament include acele măsuri medicale care urmăresc
accelerarea procesului de restabilire a funcțiilor metabolice și sistemice perturbate de efort.
Atît susținerea, cît și refacerea sînt procese care își ating scopul în măsura în care se individualizează în raport cu
natura efortului și cu perioada de pregătire sportivă, mijloacele folosite avînd o anumită ierarhizare, prioritate
în aplicarea lor.
Recuperarea medicală este un proces complex de măsuri, care se adresează sportivilor cu anumite stări
patologice induse de efort sau de alți factori perturbatori ai sănătății, în vederea restabilirii cît mai grabnice și
complete a funcțiilor perturbate

41. Clasificarea controlului medical, în funcție de scopul urmărit

Clasificarea controlului medical, în funcție de scopul urmărit:

1. Controlul medical inițial cînd se urmărește selecția primară și orientarea sportivă
2. Controlul medical periodic în funcție de planul calendaristic competițional. - are caracter obligatoriu
pentru toate ramurile de sport, în vederea participării la antrenamente și competiții.
3. Controlul medical la cerere – din partea sportivilor sau a antrenorilor, în vederea stabilirii stării de
sănătate, a stării funcționale și a capacității de efort în diferite etape de pregătire sportivă:
- la schimbarea ciclurilor de efort
- la intrarea și ieșirea din forma sportivă;
- pentru instituirea celor mai adecvate măsuri de susținere și refacere după efort;
- de la un ciclu de pregătire la altul;
- pentru urmărirea eficacității măsurilor de tratament, în cazul unor îmbolnăviri, în vederea restabilirii
capacității sportive.

Selecția inițială – prepubertară este dominanta de starea de sănătate, de motivația copilului și a familiei
pentru sport, de profilul morfologic, funcțional și neuropsihic al părinților și de aspectul dezvoltării fizice a
copilului, care trebuie să se situeze la nivelul indicatorilor medii pe țară.
Adevărata selecție sportivă are loc la pubertate (selecția secundară), cînd parametrii morfo-funcționali tind
să se stabilizeze. Modelul biologic al performerului este adaptat vîrstei, genului și cerințelor de performanță.
Pentru o selecție bună și operantă trebuie cunoscute caracteristicile fiziologice ale efortului (aerob,
anaerob, mixt) din fiecare ramura sportivă.
În afara selecției, controlul medical sportiv are ca scop și orientarea medico-sportivă. Aceasta se
realizează de obicei la selecția secundară cînd datele medicale pot ajuta antrenorul la stabilirea probei sportive
unde sportivul are cele mai bune șanse de afirmare. De asemenea pot exista situații cînd apare plafonarea sau cînd
starea de sănătate constituie un factor limitativ pentru proba în care s-a consacrat și atunci se impune reorientarea
sportivă spre o probă care nu afectează starea de sănătate, cu alt tip de solicitare funcțională și biomecanică.
Toate aceste considerente medico-sportive impun obligativitatea efectuării controlului medical sportiv
inițial și periodic ori de cîte ori situația o impune, cu precizarea ca datele alese nu trebuie să rămînă consemnate
numai în fișa medicală a sportivului, ci să ofere antrenorului o bază de date operante pentru coordonarea
performanței sportive.

42. Instrumente medicale utilizate în procesul de antrenament – examenul medico-sportiv

Instrumente medicale utilizate în procesul de antrenament

1. Examenul medico-sportiv finalizat prin eliberarea avizului medico-sportiv (realizat de medic).
Exceptînd examenul medico-sportiv inițial (care are un caracter de selecție) toate celelalte examene medico-
sportive, fie că se efectuează la 6 luni – pentru majoritatea sportivilor legitimați, fie la 4 luni (micro sau macro
circuite) pentru componenții loturilor naționale și olimpice – sînt examene periodice. Un asemenea examen oferă
datele medico-biologice de referință, de la care se pleacă, iar planul de antrenament trebuie să-și propună atingerea
11
`

modelului biologic și a formei sportive ca o consecință a pregătirii sportive.

Acest examen cuprinde:
- anamneza medico-sportivă;
- examene clinice pe aparate, însoțit de examene de specialitate;
- examene paraclinice; - evaluarea dezvoltării fizice;
- somatoscopie pentru evaluarea stării de nutriție;
- evaluarea funcțională și a capacității de efort.
Pe baza acestor date se alcătuiește avizul medico-sportiv ce cuprinde:
- diagnosticul stării de sănătate, de nutriție și dezvoltare fizică și a stării funcționale și al capacității de
efort (partea I);
- indicații și contraindicații medicale, medico-sportive, medico-pedagogice privind alimentația, medicația
și refacerea, calitățile motrice și psihice ce ar trebui perfecționate prin antrenament (partea A II-a).
Avizul se încheie cu o prognoză privind performanța biologică și implicit performanța sportivă.

43. Instrumente medicale utilizate în procesul de antrenament – jurnalul de autocontrol;

observația medico-pedagogica

2. Jurnalul de autocontrol - realizat de sportiv și interpretat de medic sau kinetoterapeut

3. Observația medico-pedagogică - realizată de medicul echipei, kinetoterapeut, antrenor
Terminologia utilizată este extrem de variață:
- observație medico-sportivă;
- supraveghere medicală a antrenamentului;
- investigație de efort specific.
Scopul investigației rămîne același controlul eficient și concret medico-biologic al antrenamentului. Acesta va
permite sprijinirea antrenorului în dirijarea antrenamentului prin furnizarea unor date obiective pe care acesta
le poate integra în planul de antrenament

44. Afecțiuni/traumatisme în atletism

45. Afecțiuni/traumatisme în volei

12
`

46. Afecțiuni/traumatisme în baschet

47. Afecțiuni/traumatisme în fotbal

48. Afecțiuni/traumatisme în tenis (de cîmp)

49. Afecțiuni/traumatisme în tenis de masă

50. Afecțiuni/traumatisme în box

51. Afecțiuni/traumatisme în ciclism

52. Afecțiuni/traumatisme în lupte, judo

13
`

53. Afecțiuni/traumatisme în canotaj, kaiac-canoe

54. Afecțiuni/traumatisme în înot, polo, sărituri în apă

55. Afecțiuni/traumatisme în handbal

56. Afecțiuni/traumatisme în sporturi de iarnă

57. Afecțiuni/traumatisme în gimnastică

14
`

58. Afecțiuni/traumatisme în șah

59. Afecțiuni/traumatisme în motociclism, automobilism

60. Afecțiuni/traumatisme în hipism

61. Afecțiuni/traumatisme în haltere

15
`

62. Traumatismele gleznei la sportivi

16
`

63. Traumatismele genunchiului la sportivi

17
`

64. Traumatismele șoldului la sportivi

18
`

19
`

65. Traumatismele umărului la sportivi

66. Traumatismele cotului la sportivi

20
`

67. Traumatismele mîinii la sportivi

21
`

68. Traumatismele feței la sportivi

22
`

23