MEDICINĂ INTERNĂ ȘI NURSING SPECIFIC (MI-I)

CURS 1 – Procesul de nursing la pacienții cu afecțiuni cardio-vasculare

SEMNE SI SIMPTOME PREZENTE

IN AFECTIUNILE CARDIOVASCULARE
I. Simptome functionale

Durerea precordiala (DP) este de origine: a) cardiaca; b) extracardiaca

a) Durerea precordiala de origine cardiaca poate fi :
DP Organica – leziuni ale cordului si vaselor mari – sediul precordial sau retrosternal,
iradiaza in umarul stang, membrul superior stang pe marginea cubitala, caracter constrictiv,
insotita de anxietate, apare la efort, durata scurta (3-5 min), cedeaza la repaus si la
nitroglicerina sublingual:
- Insuficienta coronariana – neconcordanta dintre nevoile in oxigen ale miocardului si
irigatia efectiva pe care o pot asigura arterele coronare: angina pectorala, infarctul miocardic,
sdr. intermediare, in stari circulatorii functionale (anemii severe, tahicardie paroxistica).
- Pericardita acuta
- Bolile aortei – anevrism disecant al aortei
DP Functionala (vegetativa) – in absenta leziunilor organice – intepatura localizata
punctiform la apex (aratata cu un singur deget), de foarte scurta durata, apare la emotii sau
surmenaj, insotita de alte simptome ale nevrozei (iritabilitate, cefalee, insomnii, astenie).
b) Durerea precordiala de origine extracardiaca
Afectiuni ale peretelui toracic – tegumente, muschi, nervi, coaste , articulatii
Afectiuni ale coloanei vertebrale dorsale
Afectiuni pleuro-pulmonare – pleurita, pleurezie, pneumopatie acuta
Afectiuni digestive – esofagita, hernia hiatala, ulcer gastric

Dispneea - “lipsa de aer”, sete de aer, senzatie de sufocare. Dispneea de cauză cardiacă este
de tip inspirator şi este însoţită de polipneea. Este simptomul dominant in insuficienta
cardiaca stanga.
Dispnee de efort (progresiva) – apare in timpul unui efort fizic, se accentueaza cu efortul si
dispare la incetarea lui
Dispnee de repaus – se manifesta in repaus, eforturile cele mai mici determinand accentuarea
ei (inclusiv conversatia); pe masura ce dispneea de repaus se accentueaza, bolnavul are
tendinta la ortopnee; aparitia ortopneei tradeaza un stadiu avansat de IVS (insuficienta
ventriculara stanga)
Dispnee paroxistica - de origine cardiaca are doua cauze principale:
a) astmul cardiac – atac de dispnee brusc, noaptea sau la scurt timp dupa efort, fortand
bolnavul la ortopnee; dureaza cateva minute
b) edemul pulmonar acut (EPA) – forma cea mai grava a dispneei paroxistice si o mare
urgenta medicala; apare brusc noaptea, dar si ziua dupa efort, determinand ortopnee; bolnavul
este anxios, agitat, palid, cu buzele si extreminatile usor cianotice, cu transpiratii reci.
Dispnee de cauze extracardiace – este un fenomen asociat la un bolnav cardiac.

1
Palpitatia – senzatie neplacuta, incomoda, ce consta in perceperea amplificata si deformata a
propriilor batai ale inimii.
Cauze:
1) cardiace: extrasistolia, fibrilatia atriala, tahicardia paroxistica
2) extracardiace: afectiuni pleuro-pulmonare, digestive, mediastinale; se intalnesc frecvent la
nevropati
Forme clinice:
- palpitatii intermitente – extrasistole
- palpitatii paroxistice – apar brusc si se termina brusc: tahicardie paroxistica, Fibrilatie atriala
paroxistica.
- palpitatii persistente – afectiuni valvulare, hipertiroidism, anemie, insuficienta aortica.

Cianoza – reprezinta coloratia albastruie a tegumentelor si mucoaselor, apare cand

concentratia de hemoglobina scade. Este simptomul predominant in insuficienta cardiaca
dreapta.
Cianoza poate fi de cauza:
a) periferica – datorita stazei si utilizarii crescute a oxigenului la nivelul tesuturilor; este
determinata de tulburari de circulatie venoasa si tulburari de circulatie arteriala
- clinic – cianoza periferica este “rece”, predomina la extremitati,
b) centrala – datorita deficitului de oxigenare a sangelui; determinata de afectiuni cardiace
cum ar fi: stenoza mitrala, stenoza arterei pulmonare, malformatii congenitale de cord.

Pulsul - are o serie de caracteristici:

Frecventa pulsului – este in raport cu frecventa batailor cardiace
Ritmul pulsului – exprima ritmul batailor cardiace; poate fi regulat, ritmic sau aritmic
(fibrilatie atriala, extrasistole)
Amplitudinea pulsului – este in raport cu forta de contractie a miocardului si cu presiunea
sanguina; din acest p.d.v. intalnim:
- puls de volum mare (puls altus) - in insuficienta aortica, HTA
- puls de volum mic (puls parvus) - in stari de soc si tahicardii.

Tensiunea arteriala – reprezinta presiunea cu care este lovit peretele arterial, de catre
coloana de sange ce paraseste inima in timpul unei sistole ventriculare. Modificarile TA pot
fi:
- HTA – hipertensiunea arteriala, cresterea tensiunii arteriale peste valorile limita (>140/90
mmHg)
- hTA – hipotensiune arteriala, scaderea tensiunii arteriale sub valorile normale.

Febra poate fi:

Febra apartinand bolii de baza, care in evolutie poate determina modificari cardio-vasculare
(septicemii, RAA) . Febra ca simptom principal al bolii cardiovasculare (infarct miocardic,
pericardita, tromboflebita, etc.). Febra ce indica o complicatie a bolii cardio-vasculare
(endocardita bacteriana subacuta) .

Manifestari din partea altor aparate:

Aparatul respirator
- tusea - in bolile de inima, se produce prin staza pulmonara cronica (stenoza mitrala)
- hemoptizia - este secundara hipertensiunii pulmonare.

2
Aparatul digestiv
- greturi, varsaturi – apar in insuficienta ventriculara dreapta (IVD) prin staza hepatica
- hepatalgia – durere difuza in hipocondrul drept si epigastru, secundara congestiei ficatului
din IVD
- ascita (acumulare de lichid in peritoneu) – in insuficienta cardiaca decompensata
Manifestari nervoase
- cefalee – in HTA, accidente vasculare cerebrale
- tulburari auditive – perceperea unor zgomote anormale (tiuituri, pocnituri) - in HTA
- tulburari vizuale – muste zburatoare, cecitate etc. - in HTA, embolii cerebrale
- afazie – incapacitatea de a intelege si reproduce cuvintele vorbite (in accidente vasculare
cerebrale)
- pareze, paralizii – instalarea unor deficite motorii partiale sau totale in AVC.

II. Alte manifestari

Culoarea tegumentelor
Cianoza
Paloarea tegumentelor – anemii, stari de soc, colaps
Eruptii cutanate si noduli – in RAA, endocardita

Pozitia bolnavului
Ortopnee – in bolile cu staza pulmonara accentuata
Genu-pectorala – in pericardita acuta exudativa
Pozitia “spectatorului de vitrina” – in angina pectorala

Socul apexian – locul unde se palpeaza si se asculta bataile inimii cu cea mai mare
intensitate, este de fapt bataia varfului inimii; normal se palpeaza in spatiul V i.c. stang, pe
linia medio-claviculara.
Modificari patologice:
Abolirea socului apexian (disparitia) – in pericardita exudativa
Deplasarea socului apexian – in boli cu hipertrofie ventriculara
Intensitatea socului apexian – este diminuata in obezitate, pericardita, soc, IMA
Crescuta – in boli febrile acute, insuficienta aortica.

Turgescenta jugularelor – cresterea presiunii venoase in venele cave, la pacientii cu

insuficienta cardiaca dreapta, se oglindeste la nivelul jugularelor prin turgescenta, adica prin
dilatarea si punerea lor sub o anumita tensiune.

Zgomotele cardiace – sunt vibratii sonore si neregulate, rezultate din activitatea inimii. In
mod normal, la ascultatie percepem doua zgomote: Z1 (sistolic) si Z2 (diastolic), realizand un
ritm in doi timpi.
Zgomotul I marcheaza inceputul sistolei ventriculare si este determinat de inchiderea
valvulelor atrio-ventriculare
Zgomotul II marcheaza sfarsitul sistolei si inceputul diastolei ventriculare, fiind determinat de
inchiderea valvulelor sigmoide aortice si pulmonare

3
Suflurile cardiace – sunt fenomene acustice produse de vibratii cu frecventa variabila, care
se aud pe langa zgomotele cardiace fundamentale. Apar ca urmare a cresterii vitezei fluxului
de sange, trecerea fluxului printr-un orificiu stramtorat sau regurgitarea printr-o valva
incompetenta.
Pot fi sufluri: – sistolice ce apar dupa Z1 si diastolice ce apar dupa Z2.
Se intalnesc in stenoza mitrala, insuficienta mitrala, stenoza si insuficienta aortica, stenoza
tricuspidiana, etc.

Freamătul cardiac – este o senzatie de vibratie patologica, perceputa la palpare intr-o zona
limitata din regiunea precordiala. Este determinat de prezenta suflurilor cardiace (deci poate fi
sistolic, diastolic sau sistolo-diastolic) sau de frecatura pericardica prezenta in pericardita
acuta.

Metode de investigatie a aparatului cardiovascular

Scop: Explorarile cardiovasculare urmaresc:
- stabilirea capacitatii functionale si a posibilitatilor de adaptare la efort a inimii si a vaselor
sanguine;
- evidentierea tulburarilor functionale incipiente, precizarea gradului si intensitatii acestor
tulburari;
- stabilirea mecanismului prin care s-a instalat deficitul functional.
Tulburarile aparatului cardiovascular reprezinta de multe ori rasunetul altor organe, de aceea
probele nu pot fi interpretate izolat. Capacitatea functionala a inimii si a vaselor este
influentata si de factori externi: surmenaj, emotii, abuz de alcool, nicotina.
METODE DE EXPLORARE
Explorarea cordului:
1. E.C.G. de repaus si de efort
2. Fonocardiograma
3. Echocardiograma
6. Cateterismul cardiac
7. Radiocardiografia
Explorile functionale ale aparatului circulator:
1. Masurarea T.A. și puls
2. Oscilometria
3. Masurarea presiunii venoase

Electrocardiograma ( EKG)
Electrocardiograma = reprezinta inregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul
unui ciclu cardiac;
- pentru o interpretare corecta a traseului EKG este importanta cunoasterea anumitor date despre
pacient: varsta, sex, inaltime, greutate, valoarea TA, simptome specifice, tratamente cardiologice
urmate (in special tratamente cu medicamente antiaritmice).
- electrocardiograma este utila și necesară în diagnosticul: tulburarile de ritm si conducere,
cardiopatiilor ischemice coronariene, dezechilibrului electrolitic, hipertrofiilor ventriculare,
intoxicatiilor cu droguri ( Chinidina, Digitala).
Aparatul cu care se efectueaza inregistrarea electrocardiogramei se numeste electrocardiograf care are
rolul de a amplifica manifestarile electrice ale miocardului si de a le inregistra.
4
Legatura dintre bolnav si aparat se face printr-un cablu (conductori electrici). La extremitatea distala a
cablului sunt atasate placute metalice denumite electrozi - in numar de zece, necesari pentru
inregistrarea EKG-ului.
Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor , sunt transmise la
aparat prin cablu, amplificate si inregistrate sub forma unor diagrame numite electrocardiograme.
Inscrierea se face pe hartie speciala care are un sistem de coordonate.

In mod standard, se inregistreaza 12 derivatii :

a) 3 derivatii bipolare (standard) ale membrelor – notate DI, DII, DIII
- D I - intre bratul drept si bratul stang
- D II - intre bratul drept si gamba stanga
- D III - intre bratul stang si gamba stanga
b) 3 derivatii unipolare de membre notate aVR, aVL, aVF
- aVR pentru bratul drept (R-right = drept)
- aVL pentru bratul stang (L-left = stang)
- aVF pentru gamba stanga (F-foot = picior)
c) 6 derivatii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6

Locul de fixare a electrozilor

exploratori in inregistrarile
precordiale.

Pregatirea bolnavului pentru EKG

Se pregateste bolnavul d.p.d.v.. psihic pentru a inlatura factorii emotionali.
Se transporta bolnavul in camera de inregistrare, de preferinta cu caruciorul, cu 10-15 minute
inainte de inregistrare (repaus psihic si fizic complet).
Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultatii in decubit dorsal si va fi rugat sa-si
relaxeze musculatura. Se îndepărtează hainele din jumătatea superioară a corpului.
Temperatura camerei va fi de 20 – 21 grade (frigul si caldura excesiva produc modificari ale
inregistrarii).
Electrozii se monteaza pe partile moi ale extremitatilor, in regiunile fara pilozitate, iar locul se
degreseaza cu alcool, aplicandu-se apoi gel (in functie de aparat). Electrozii sunt fixati pe

5
torace cu o curea sau se autofixeaza. Se recomandă pacientului pe toată perioada testului să nu
vorbească și să nu se miște.
Cei 10 electrozi ( 4 pentru membre si 6 precordiali) se fixeaza pe bolnav in felul urmator :
Montarea electrozilor pe membre :
- Rosu - mana dreapta
- Galben - mana stanga
- Verde - picior stang
- Negru - picior drept
Montarea electrozilor precordiali:
V1 - spatiul IV intercostal, pe marginea dreapta a sternului - rosu
V2 - spatiul IV intercostal, pe marginea stanga a sternului - galben
V3 - la jumatatea distantei dintre V2 si V4 - verde
V4 - spatiul V intercostal stang pe linia medioclaviculara - maro
V5 – spatiul V intercostal pe linia axilara anterioara - negru
V6 - spatiul V intercostal pe linia axilara medie – violet
Dupa montarea electrozilor pe pacient, se pune in functiune aparatul ; se lasa o
perioada pentru stabilizare, apoi se trece la testare. Durează în medie 5-10 minute.
Dupa inregistrare se indeparteaza electrozii de pe pacient, se îndepărtează gelul cu
hârtie prosop și eventual se degresează pielea. Se noteaza pe electrocardiograma numele,
prenumele, varsta, inaltimea, greutatea, medicatia folosita, data si ora inregistrarii, semnatura
celui care a efectuat inregistrarea.
EKG - se inscrie grafic pe o banda de hartie sub forma unor succesiuni de unde care
corespund fazelor unui ciclu cardiac. Undele sunt notate conventional P, Q, R, S, T.
Intre 2 cicluri cardice se inscrie linia de zero potential. Undele de deasupra acestei linii
sunt pozitive, iar cele de dedesubt sunt negative.
Unda P si segmentul PQ reprezinta activitatea electrica atriala, complexul QRS,
segmentul ST si unda T reprezinta activitatea electrica ventriculara. Unda R reprezinta sistola
ventriculara, corespunde zgomotului I sistolic,iar unda T- diastola si zgomotul II.
Analiza sensului, amplitudinii, formei, duratei precum si a intervalelor dintre ele furnizeza
date importante pt.dg. si tratament.

6
 Interpretarea este efectuata de catre medic.
Criteriile de recunoaştere a ritmului sinusal sunt următoarele:
– unda P prezentă în faţa fiecărui complex QRS;
– morfologia undei P se menţine constantă pentru toate revoluţiile cardiace din
aceeaşi derivaţie;
– distanţa dintre undele P se menţine constantă; sunt acceptate totuşi mici diferenţe
între aceste distanţe, legate de fazele mişcărilor respiratorii (aritmie respiratorie)
– undele P sunt pozitive în derivatiile standard
► Patologic, ritmurile diferite de cel sinusal se includ în categoria aritmiilor. După originea
lor acestea pot fi atriale, joncţionale sau ventriculare.
EKG poate fi inregistrata si cu oscilograf catodic care permite vizionarea directa a
curbelor electrice in timpul inregistrarii. Aceste aparate se numesc electrocardioscoape sau
cardiovizoare (monitoare) si permit supravegherea continua a functiei cardiace la bolnavii
gravi.
EKG-Holter
EKG-Holter – EKG- ul dinamic - inregistrarea pe o perioada mai lunga de timp, cu ajutorul
unui monitor electrocardiografic tip Holter. Acesta este format dintr-un
microelectrocardiograf portabil, cu baterie, in circuitul caruia se conecteaza bolnavul cu
electrozii precordiali si care inregistreaza activitatea electrica a inimii. Electrozii se montează
în zona submamară stângă și aparatul se fixeaza de bolnav cu ajutorul unor curele, de preferat
la brâul pacientului. EKG – ul se inregistreaza pe o banda magnetica pe o durata de 12-24-36
ore și chiar până la 7 zile, sau poate fi prevazut cu marker de timp care poate fi declansat de
bolnav cand prezinta simptome neobisnuite ( durere precordiala, tahicardie, palpitatii,etc.).
Indicatii : diagnosticarea și evaluarea severității tulburărilor de ritm, verificarea
functionalitatii unui pace-macher, verificarea tratamentului cu antiaritmice, depistarea unor
afecțiuni cardiace în lipsa simptomelor specifice, diagnosticarea ischemiei silențioase,
etc.

Proba de efort
Proba de efort - aprecierea capacitatii de adaptare la efort a inimii cu ajutorul
bicicletei ergometrice sau covorului rulant la serviciul EKG, cu monitorizarea bolnavului.
Indicatii : diagnosticarea cardiopatiei ischemice atunci cand lipsesc semnele EKG,
testarea capacitatii de efort a bolnavilor care au avut infarct miocardic, evaluarea unui
tratament medicamentos sau chirurgical.
Contraindicatii : HTA, IMA recent, tulb de ritm, bloc de ramura stang (BRS), tulb. de
conducere, stari febrile, etc.
Se intrerupe proba daca apar : dureri precordiale, cianoza, dispnee, cresterea TA cu
mai mult de 25 mm peste valoarea maxima sau hTA, modificari EKG (tulb. de conducere).
Pregatirea pacientului :
- Psihica : informare, consimtamint
- Fizica : nu fumeaza 2 ore inainte de proba, testul se face la cel putin 3 ore dupa
masa, se intrerupe trat. medicamentos care influenteaza EKG-ul (barbiturice,
tonice cardiace, nitriti, antiaritmice).

7
Tehnica : eforul este standardizat dupa sex, varsta, inaltime ; efortul va creste gradual ; se
monitorizeaza EKG pacientul (la inceputul probei in repaus, la fiecare minut in timpul
efortului si imediat dupa efort la 1-2-3-4 si 6 minute).
Dupa proba de efort pacientul va sta in repaus la pat si nu necesita ingrijiri speciale.

Fonocardiograma
Fonocardiograma este reprezentarea grafica a zgomotelor produse in cursul unui ciclu
cardiac, cu ajutorul unui microfon asezat pe diferite focare de ascultatie. Ea nu poate inlocui
auscultatia inimii, ci o completeaza. Fonocardiograma se inregistreaza simultan cu EKG,
pulsul arterial (artera carotida) sau apexograma (curba grafica a miscarii varfului cordului).

Echocardiografia
Echocardiografia, este o metoda de investigare neinvaziva ce utilizeaza ultrasunetele si care
poate aprecia forma, marimea si functionalitatea structurilor cardiace.
Indicații: infarct miocardic, stenoze sau insuficiențe ale valvelor, insuficiență cardiacă,
miocardite, pericardite, traumatisme cardiace, etc.
Asistentul medical va asigura pacientul ca aceasta tehnica este sigura si nedureroasa.
Pacientul va fi instruit ca in timpul desfasurarii tehnicii va trebui: sa schimbe pozitia de cateva
ori, sa respire linistit si uneori sa-si tina respiratia pentru scurte perioade de timp.
Echografia Doppler – este indicata, in mod special, pentru explorarea sistemului vascular,
arterial si venos, atat periferic (membre superioare, membre inferioare), cat si cervico-cerebral
(carotide, vertebrale).
Cateterismul cardiac
Cateterismul cardiac reprezinta introducerea unei sonde radioopace pe cale venoasa sau
arteriala in cavitatile inimii sau in vasele mari. Sonda este dirijata sub ecran radiologic.
Scop: cateterizarea se dovedeste a fi deosebit de utila in:
- stabilirea atitudinii terapeutice fata de pacientii coronarieni gravi (cercetarea permeabilitatii
circuitului vascular si descoperirea traiectelor antomice anormale),
- determinarea presiunii in diferitele cavitati cardiace
- determinarea saturatiei in oxigen a sangelui arterial si venos,
- recoltarea de probe direct din cavitatile inimii,
- introducerea unor substante de contrast.
In timpul cateterizarii cardiace pacientul va fi permanent monitorizat EKG deoarece
introducerea unui cateter la nivelul cordului poate induce aritmii fatale (echipamentul de
resuscitare va fi intotdeauna pregatit);
Cateterizarea este de regula asociata cu realizarea unei angiografii, injectarea unei substante
de contrast in sistemul vascular in vederea evaluarii inimii si vaselor de sange;
Interventiile asistentului medical I:
- înaintea cateterizarii:
- va recomanda pacientului un post alimentar de 8 -12 ore inaintea desfasurarii procedurii
- va explica pacientului cum se va desfasura procedura precizand ca va trebui sa stea intins pe
o masa dură aproximativ 2 ore
- va incuraja pacientul sa –si exprime teama si nelinistea fata de aceasta tehnica, incercand de
fiecare data sa-l linisteasca, sa-i insufle incredere

8
- este condus in sala de radiologie; este monitorizat EKG permanent
- va pregati materialele necesare, dezbraca pacientul, pregăteste tegumentul badijonandu-l cu
soluție antiseptic dupa care îl acoperă cu camp steril.
- dupa cateterizare:
- repaos la pat cateva ore ;
- monitorizarea functiilor vitale
- va supraveghea locul de punctie pentru a putea sesiza la timp sangerarea si aparitia unui
eventual hematom- pansament compresiv ;
- va masura periodic pulsul periferic la nivelul extremitatii afectate
- va urmari temperatura si culoarea tegumentelor extremitatii afectate
- va observa din timp orice modificare survenita in evolutia pacientului (durere, tulburari de
ritm, bradicardie, hipotensiune 9ulsatil, etc.) si va anunta medicul.

9
10
 EXPLORARILE FUNCTIONALE ALE APARATULUI CIRCULATOR

Masurarea T.A. și puls – vezi curs pneumologie (curs 4)

Oscilometria este metoda prin care se evidentiaza amplitudinea pulsatiilor peretelui
arterial cu ajutorul oscilometrului/osciloscop ( Pashon). Aparatul este alcatuit dintr-un cadran
gradat in unitati, o manseta pneumatica in care pompam aerul cu o para de cauciuc. Manseta
aparatului se fixeaza la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de unde se transmit la
manometru. Amplitudinea pulsatiilor arteriale se observa pe cadranul gradat al aparatului.
Scop: evaluarea funcției cardiovasculare
Pregatirea bolnavului :
- bolnavul este culcat in repaus cel putin 15 minute ;
- se descopera membrele inferioare si superioare ( imbracamintea sa nu fie stramta !)
Fixarea aparatului : manseta aparatului se fixeaza la nivelul dorit, pe membrul de examinat.
Masurarea :
- se pompeaza aer pana dispare pulsul periferic ( presiunea depaseste T.A : maxima)
- se citeste amplitudinea oscilatiilor pe cadranul manometrului
- se scade presiunea cu 10 mmHg si se citesc din nou oscilatiile arteriale.
- scade apoi presiunea din 10 mmHg in 10 mm Hg, cu citiri succesive, pana se gaseste
valoarea maxima a amplitudinii, ceea ce se numeste ** indice oscilometric**.
Regiunile la care se cerceteaza oscilometria, in mod obisnuit, sunt 1/ 3 inferioara si superioara
a gambei, 1/3 superioara a coapsei, antebratului si bratului.( totdeauna se masoara comparativ
intre doua membre).
Nu este importanta valoarea absoluta a cifrelor, dar are importanta diferenta intre doua regiuni
simetrice. Diferenta mai mare de doua unitati intre un membru si celalalt ( la acelasi nivel)
este un semn patologic ( indica o leziune a trunchiului principal sau obstructii vasculare).
Masurarea presiunii venoase
Presiunea venoasa este presiunea exercitata de sangele venos asupra peretilor venelor.
Masurarea presiunii venoase este indicata pentru aprecierea insuficientei cordului drept si a
gradului de umplere a patului vascular venos.
Presiunea venoasa centrala se masoara prin intermediul cateterismului cardiac, iar
presiunea venoasa periferica pe una din venele superficiale mari ale membrelor, de obicei la
plica cotului sau la nivelul venei safene mari. Presiunea venoasa se determina in centimetri
coloana de apa.
Masurarea se executa cu diferite aparate sau cu un tub de sticla in forma de L, gradat
in cm sau mm, lung de 30 cm cu diametrul de 3- 4 mm si prevazut la ambele capete cu tuburi
de cauciuc.
La capatul scurt al tubului se cupleaza acul de punctie. Capatul lung- o seringa de 20
ml. Pentru efecturea tehnicii este nevoie de doua asistente medicale. Intreaga tubulatura
trebuie pregatita steril.
O asistenta incarca tubul de sticla cu ser fiziologic steril, avand grija sa nu ramana aer
in coloana de lichid. A doua asistenta aseaza bolnavul in decubit dorsal fara perna. Bratul
bolnavului va fi intins, relaxat si sprijinit.

11
Se pregateste seringa pentru punctia venoasa
Se aplica garoul pe bratul bolnavului
Se dezinfecteaza suprafata cutanata
Se punctioneaza vena
Se indeparteaza garoul de pe brat
Se adapteaza tubul de sticla gradat la acul din vena si se realizeaza o comunicatie directa
intre vena si aparat.
Lichidul din tub coboara pana ajunge la nivelul presiunii din vena.
Se citeste presiunea venoasa masurand inaltimea coloanei de lichid din tub.
Valoarea presiunii venoase : 11- 12 cm coloana de apa.
In insuficienta cardiaca dreapta si globala creste, iar in colaps periferic scade.

Puncţia pericardică (pericardiocenteza)

Definiţie: pericardiocenteza reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul pericardic constituind
modalitatea de evacuare a lichidului în scop de diagnostic şi terapeutic
Scop:
explorator:
- puncţie exploratorie cu scop de diagnostic
- puncţie exploratorie pentru evidenţierea revărsatului pericardic si precizarea etiologiei
acestuia
terapeutic:
 combaterea de urgenţă a tamponadei cardiace ( tamponadă = comprimarea brutală a
inimii prin revărsat pericardic rapid constituit)
 instilare de medicamente după evacuarea lichidului (citostatice, cortizon).
Indicații:
• puncţia pericardică are caracter de urgenţă în tamponada cardiacă deoarece acumularea de
lichid între foiţele pericardului conduce la compresia inimii cu disfuncţii cardiace, dispnee
accentuată, hipotensiune arterială
• pericardiocenteza este indicată în pericardită inflamatorie acută
• revărsatul sanguin din cavitatea pericardică solicită practicarea puncţiei pericardice

12
Contraindicații:
• diateza hemoragică reprezintă o contraindicaţie relativă
(diateza hemoragică = afecţiune constituţională sau dobândită caracterizată prin tendinţă la
hemoragie în generai prin fragilitate vasculară sau tulburări de coagulabilitate).
Loc de electie
• locul puncţiei şi abordarea este apanajul medicului
abord anterior:
• spaţiul V intercostal stâng la mijlocul distanţei dintre marginea
sternală stângă şi linia medioclaviculară
• astfel se evită lezarea arterei mamare interne.
abord inferior:
» între extremitatea apendicelui xifoid şi marginea costală stângă prin
introducerea acului sub un unghi de 45° fată de planul frontal;
Pregătirea puncției:
Materiale necesare:
• soluţie aseptică pentru tegument = iod, betadină;
• tampoane şi comprese sterile;
• mănuşi sterile pentru medic;
• seringă şi ac pentru anestezie locală, anestezic local;
• ac de puncţie cu bizou scurt şi diametru mare, robinet cu 3 căi şi tubulatură;
• conector metalic steril pentru electrocardiograf (contactul acului cu cordul determină
modificări electrocardiografice imediate);
• eprubete sterile pentru prelevări bacteriologice; eprubetă heparinată pentru prelevări
citologice
• medicatie pentru prevenirea hipotensiunii arteriale (atropina)
• aparate pentru resuscitare cardiorespiratorie inclusiv pentru defibrilare
Punctia pericardica se va desfasura in conditii de sterilizare si asepsie
Preg. psihica:
• informăm pacientul despre manopera care trebuie executată;
• educăm pacientul pentru menţinerea poziţiei în timpul puncţiei cu scopul de a preveni
eventuale accidente.
Pregătirea fizică:
• la indicaţia medicului însoţim pacientul pentru examinare radiologica sau ecocardiografie
bidimensională pentru confirmarea revărsatului pericardic;
• la pacientul anxios se va efectua premedicaţie cu diazepam i.v. şi atropină 1 mg subcutan;
• pentru a preveni hipotensiunea arterială injectăm atropină 1 mg;
• pe parcursul manevrei menţinem monitorizare E.K.G.;
• poziţia pacientului este semişezând = decubit dorsal la 45°.
Executia punctiei:
• pericardiocenteza este realizată de către medic ajutat de două asistente medicale;
• înainte de derularea efectivă a puncţiei, pacientului i se fixează electrozii pentru monitorizare
permanentă E.K.G. şi cu montare de perfuzie conform indicaţiilor medicului.

13
 MEDIC A.M. 1 A.M.2
-îsi spală mâinile si le dezinfectează
- injectează premedicaţia cu
diazepam şi atropină
- poziţionează pacientul în
decubit dorsal ia 45° '
- realizează accesul la o venă
periferică pentru perfuzare
- pregăteşte seringa şi anes- - fixează electrozii pentru
tezic local xilină 1 % 20 ml monitorizare continuă
E.C.G.
- stabileşte locul puncţiei - dezinfectează tegumentul şi
serveşte seringa cu anestezic
- execută anestezia locală în - pregăteşte mănuşile chirur- -controlează poziţia
zona abordată gicale şi câmpuri sterile pentru pacientului
izolarea locului de
pericardiocenteza
- badijonează locul punţiei cu
tinctură de iod
.-îmbracă mănuşile şi pro- - pregăteşte acul de pericar-
tejează locul puncţiei cu diocenteza ataşat la o seringă
câmpuri sterile de 20 ml ac care este conectat
(conector „crocodil") la
derivaţia V, a electrocar-
diografului şi serveşte
medicului
- execută puncţia avansând acul - pregăteşte robinetul cu 3 căi - supraveghează pacientul
sub aspiraţie continuă, pentru evacuarea lichidului pentru expresia feţei, puls,
(contactul acului cu peretele pericardic şi conexiunile din număr de respiraţii pe
cardiac determină modificări cauciuc minut, tensiune arterială
electrocardiografice
- intercalează robinetul cu 3 căi - pregăteşte eprubetele sterile
între seringă şi ac pentru prelevări bacteriologice
şi eprubetă heparinată pentru
prelevări citologice
- aspiră şi supraveghează - recoltează lichidul în epru- - menţin poziţia
evacuarea lichidului pericardic bete pacientului şi abodul
venos
- retrage acul de puncţie cu - dezinfectează locul puncţiei - poziţionează pacientul în
seringa; atunci când colecţia şi aplică pansament steril uscat decubit dorsal, cu toracele
lichidiană trebuie drenată mai uşor ridicat
multe zile la rând este folosită
o canulă flexibilă „în situ" care
poate fi folosită şi pentru
administrare intrapericardice de
cortico-steroizi şi citostatice
-transportă urgent materialul - reorganizează locul de
recoltat la laborator muncă
Conduită post-puncţie:
• după realizarea puncţiei la indicaţia medicului se va efectua radiografia toracică datorită
riscului de pneumotorax sau hemotorax
• asigurăm repaus fizic prin poziţionarea pacientului în decubit dorsal cu toracele uşor ridicat
• controlăm valorile funcţiilor vitale
- la fiecare 15 minute în primele 2 ore
- la jumătate de oră în următoarele 2 ore
- în fiecare oră pentru următoarele 4 ore.
• asigurăm perfuzie endovenoasă la indicaţia medicului şi administrare de tonicardiace în caz
de necesitate

14
 Complicaţii posibile
în timpul puncţiei:
• tulburări de ritm cardiac, puncţionarea epicardului
• pneumotorax, edem pulmonar acut
• lezarea organelor vecine: stomac, ficat, artera toracică internă
• se recomandă poziţie Trendelenburg, perfuzie endovenoasă concomitent cu resuscitare
cardiorespiratorie, defibrilare, aspirarea secreţiilor, intubaţie traheală.
după puncţie:
• fenomene de insuficienţă cardiacă prin decomprimarea bruscă a cavităţii pericardice
• contaminare bacteriana atunci când conţinutul pericardic este septic pentru: - pleură,
pericard, mediastin
• acumularea rapidă lichidiană confirmă un hemopericard post-traumatic şi reprezintă urgenţa
pentru toracotomie (toracotomie= deschiderea chirurgicală a peretelui toracic).
•
ANALIZE DE LABORATOR IMPORTANTE IN CARDIOLOGIE
- VSH - Test screening in suspiciunea de reactii inflamatorii, infectii, boli autoimune,
endocardita bacteriana, tromboflebita, etc. ( Recoltare: prin punctie venoasa, fara staza, pe
vacumtainer negru, cu anticoagulant citrat de Na 3,8 % steril, 0,4 ml citrat cu 1,6 ml sange).
- Hemoleucograma - leucocitoză uşoară în: IMA, pericardită; Anemia uşoară poate apare în
pericarditele infecţioase, disecţia de aortă. (Recoltare prin punctie venoasa, pe vacutainer
mov, cu anticoagulant- EDTA).
- Fibrinogen ( Recoltare: prin punctie venoasa, fara staza, pe vacutainer albastru, cu
anticoagulant citrat de Na 3,8 % steril, 0,5 ml citrat cu 4,5 ml sange).
- Transaminaze – Aminotransferaz-alanina - ALT sau transaminaza glutamic piruvica - GPT
şi aminotransferaza aspartat - AST sau transaminaza glutamica oxalacetică - GOT, sunt două
enzime celulare ce se găsesc în celulele ficatului şi nu numai. AST se găseşte şi în muşchiul
cardiac, scheletic, pancreas, celule sanguine şi creier. Valorile crescute nu înseamnă automat
afecţiune hepatică.
- Colesterol sub 200 mg/dl, HDL 40-60 mg/dl, LDL 130 – 150 mg/dl);
- Trigliceride (100-150 mg/dl);
- Lipide totale (400-800 mg/dl); Uree; Creatinina; Glicemia.

- CK-MB - este fractiunea miocardica a creatinkinazei (CK - este o enzima ce se gaseste in

concentratii crescute in miocard si muschii scheletici si in concentratii mult mai mici, la
nivelul creierului) asociata cu infarctul miocardic. Pentru medicul cardiolog nivelul seric al
izoenzimei CK-MB ofera o dubla utilitate:
1. posibilitatea aprecierii dimensiunii zonei infarctizate din miocard
2. evaluarea si urmarirea evolutiei in dinamica a zonei de necroza in primele
36 de ore.
Astfel, nivelul seric al CK-MB creste in primele 4-6 ore de la debutul infarctului spre a
atinge un maxim la 12-24 de ore.
Diagnosticul de infarct miocardic nu trebuie sa se bazeze numai pe determinarea CK-
MB; trebuie sa fie sustinut de date clinice si de alte investigatii. Pentru stabilirea valorilor
bazale ale enzimei este necesara recoltarea probei pacientului la debutul bolii, dupa care se va

15
repeta determinarea la un interval de 12, 24 si eventual 48 ore. CK-MB nefiind eliberata
numai din muschiul cardiac, ci si dupa exercitiu fizic sustinut sau in cadrul altor afectiuni,
specificitatea sa pentru IMA este limitata.
Recoltare - Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial in urgente ;
inainte de recoltare pacientul nu va face exercitii fizice; Recoltare – sange venos, recoltat prin
punctie venoasa pe vacutainer rosu, fara anticoagulant.
- Troponina cardiaca este un criteriu de diagnostic, intre altele si al sindroamelor
coronariene acute. Un nivel crescut poate fi detectat in primele 3-4 ore dupa instalarea leziunii
miocardului si se mentine crescuta pana la 7 zile dupa infarctul miocardic primar.
Cazurile cronice de insuficienta cardiaca sunt caracterizate de un nivel moderat al troponinei
si poate fi utilizat drept predictor al evolutiei bolii si mortalitatii . Pregatire pacient - à jeun
(pe nemancate) sau postprandial in urgente; - recoltare – sange venos, vacutainer rușu, fara
anticoagulant.
- Coagulograma: (Recoltare: prin punctie venoasa, fara staza, pe vacutainer albastru, cu
anticoagulant citrat de Na 3,8 % steril, 0,5 ml citrat cu 4,5 ml sange).
Indicatii: pentru majoritatea situatiilor clinice: profilaxia si tratamentul trombozei venoase;
tratamentul embolismului pulmonar; profilaxia emboliei sistemice la pacientii cu fibrilatie
atriala, infarct miocardic, prolaps de valva mitrala, valve cardiace biologice sau proteze
mecanice aortice; chirurgia soldului si genunchiului, etc.
Timpul de protrombina (PT ) - evalueaza activitatea factorilor implicati in coagulare
Timpul de tromboplastina partial activat (APTT)
Timp Quick
INR - este util pentru pacientii cu terapie anticoagulanta.
INR = valori normale 1.5-1.9
Valori critice: INR>6 – risc hemoragic (mai ales la pacientii cu boli gastro-intestinale, HTA,
boli renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant).

METODE TERAPEUTICE
ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI MEDICAMENTOS
1. Cardiotonicele (tonice cardiace) - reprezinta medicamentele care imbunatatesc
contractia miocardului si restabilesc debitul cardiac.
Digitalicele:
- sunt glicozizi extraşi din plante;
- cresc forţa de contracţie a miocardului;
- scad frecvenţa ventriculară ;
- se administrează în insuficienţă cardiaca (IC), fibrilatie şi flutter atrial cu ritm
rapid, tahicardie paroxistică supraventriculară, etc.
Forme de prezentare:
- Digoxin, 1 cp.= 0,25 mg. 1 fiolă = 0,5 mg; Administrare: i.v in urgenta, p.o.
(cronici)
- Lanatozid C, 1 cp = 0,25 mg;
Eficienţa tratamentului se urmăreşte după următorii parametri:
- Scăderea frecvenţei pulsului şi a respiraţiei;
- Creşterea diurezei;
- Greutatea şi edemele scad;
- Hepatomegalia regresează;

16
Pentru aceasta asistenta medicală:
 Supraveghează administrarea corectă a medicaţiei cardiotonice;
 Monitorizează ingesta si excreta;
 Cântăreşte zilnic bolnavul;
 Măsoară funcţiile vitale;
 Limitează consumul de sare;
Semnele intoxicatiei digitalice sunt extracardiace si cardiace.
- tulburările digestive:
 anorexie, greturi, vărsături;
 diaree, dureri abdominale;
- tulburări de vedere (vedere colorată monocromă în galben/albastru/verde,
xantocromia-colorare in nuante de galben pana la verde);
- bradicardie
- La EKG: extrasistole ventriculare
Atitudine de urgenta si tratament:
 Oprirea tratamentului si anuntarea medicului
 Se instituie o linie venoasa
 Se monitorizeaza EKG bolnavul
 Trat. bradicardiei: Atropina
 Trat. aritmiilor ventriculare: Xilina- i.v.
2. Anticoagulante - Scăderea capacităţii de coagulare a sângelui poate să atragă unele
probleme de hemostaza (oprirea sângerarii). Echimozele apar mai usor în urma unor
traumatisme minore, micile sangerări se opresc mai greu, iar hemoragiile cauzate de alte
afecţiuni, pot fi mai severe la persoanele aflate în tratament cu anticoagulante.
Indicatii: IMA, tromboze arteriale si venoase, tromboembolii acute, in interventii pe
cord deschis, pentru prevenirea tromboemboliilor dupa interventii chirurgicale, etc.
Exemple de anticoagulante:
- Trombostopul (acenocumarol) - actiune prelungita
 Tablete de 2 mg administrate oral; Sintrom 4 mg.
 Sunt evitate administrarea de medicamente prin injecţii (risc de
sângerări, hematoame)
- Heparina:
 Fiole sau flacoane cu soluţie apoasă injectabilă conţinând 5000 u.i./ml;
 se poate administra iv la 6 ore sau in perfuzie;
 acţiune imediată, de scurtă durată (4-8 ore)
 reacţii adverse: febră, frison, erupţii cutanate, şoc anafilactic;
- Heparine cu greutate moleculară mică:
 Se administrează strict subcutanat (în ţesutul celular subcutanat al
centurii abdominale antero-laterale, alternativ la dreapta şi la stânga.
Acul se introduce in întregime perpendicular şi nu tangenţial în pliul
cutanat realizat între police şi index
 Efectul se instalează după un timp de latenţă;
 Clexane (enoxaparina): seringă preumplută
 Fraxiparina; seringa preumpluta
- Hepathrombin unguent, gel.
Reacţii la anticoagulante:
- nu se recomandă asocieri cu acid acetilsalicilic (aspirina) şi derivaţi, AINS.
- Pentru fraxiparină:
 hemoragii diverse;
 reacţii alergice locale sau generale;

17
  hematom la locul injectării.
- Pentru clexane:
 risc de osteoporoză în tratamente îndelungate de câteva luni;
 creşterea nivelului seric al transaminazelor;
 rareori rush cutanat sever la locul injecţiei.
- Pentru heparină;
 sângerări diverse;
 rareori reacţii alergice, febră , frison, şoc anafilactic.

3. Antitromboticele
 Medicamente care previn formarea cheagurilor.
 Antiagregante plachetare - Aspirina , Aspenter, Plavix, Clopidogrel
Pacientul trebuie sa se prezinte periodic la recoltarea coagulogramei (INR, APTT )

4. Fibrinolitice - Medicamente care produc liza cheagurile de fibrina. Tratamentul cu substanţe

fibrinolitice a fost introdus în practica medicală curentă în ultimii 1 5 - 2 0 ani. Medicamente
fibrinolitice cunoscute sunt: Streptokinaza (în primele 6 ore), Urokinaza (posibil până la 12ore),
Activatorul tisular al plasminogenului, Actilyse.
- Fibrinoliticele se administrează în :
 infarct acut de miocard produs de cel mult 6 ore,
 tromboembolism pulmonar şi
 ischemia acută a membrelor.
- Avantajul tratamentului fibrinolitic constă în faptul că dizolvă cheagurile care există în coronarele
afectate, cu condiţia ca tratamentul să fie aplicat în primele 6 h de la producerea IMA în caz de
administrare a Streptokinazei; asigură reperfuzia coronariană în interval de 48 h, normalizează
segmentul ST ; bolnavul nu rămâne cu sechele după vindecare.
- Administrarea este făcută în serviciile de terapie intensivă cardiologie de către un personal
specializat respectându-se un protocol de administrare.
- Rolul asistentei: de a pregăti bolnavul fizic şi psihic, montare de perfuzie, montarea
injectomatului, monitorizarea EKG a bolnavului permanent, pregătirea medicamentelor în caz de
urgenţă.

5. Vasodilatatoare
a. coronariene:
 Antianginoase
- Nitriti : Nitroglicerina - sub forma de tablete (sublingual), spray inhalator, fiole,
plasture  sublingual- durerea cedeaza in 2-3min; se poate administra a doua tb.
dupa 15 min;
- Beta-blocante:
 Nifedipina
 Propanolol, Atenolol, Metoprolol, Nitropector  reduc si frecventa
cardiaca
b. periferice: Pentoxifilin- fiole administrate i.v.; tablete; vit PP (acid nicotinic) - tb.

6. Antiaritmice
 Medicamente care reduc/previn tulburarile de ritm (Chinidina, Verapamil, Isoptin,
Mexitil, Metoprolol, Amiodarona, etc.)
 Medicamente de electie: Xilina sau Lidocaina - se administreaza in bolus sau in
perfuzie.
18
7. Diureticele
 Diuretice cu intensitate moderata de actiune - Nefrix, Furosemid (spoliaza organismul
de K)
 Diuretice economizatoare de K  Spironolactona, in cure lungi determina
ginecomastie si tulburari de menstruatie la femei.
 Tertensif si Indapamind- nu sunt diuretice, dar favorizeaza diureza.
8. Simpatico-mimeticele - medicamente care au efecte similare celor determinate de sistemul
nervos simpatic (vasoconstrictie).
 Dopamina - se administreaza in PEV foarte lent, creste debitul cardiac, de regula 16
pic/min sau chiar mai putin.
 Adrenalina - se administreza in stop cardiac (sincopa cadiaca), i.v. foarte lent o,5 mg
in dilutie cu ser fiziologic; (pot apare: greata, varsaturi, hTA, cefalee, palpitatii).
9.Antihipertensivele
 Blocanti ai receptorilor beta-adrenergici - Atenolol, Metoprolol, etc.
 Blocanti ai canalelor de Ca - Nifedipin, Verapamil,etc.
 Inhibitori ai enzimei de conversie - Captopril, Ramipril, etc.
 Inhibitori adrenergici (simpaticolitice - Clonidina)
 Antagonisti pentru receptori-pentru angiotensina 2 sartan: Irvesartan, Candesartan
(Aprovel, Diovan, Pritor),etc.
 Norvasc, Nebilet, Atenolol.
Trebuie verificata eficienta medicatiei antihipertensive

Factorii de risc în afecţiunile cardiace

1. Colesterolul crescut în sânge
2. Tensiunea arterială crescută
3. Diabetul zaharat
4. Fumatul
5. Obezitatea
1. Colesterolul crescut în sânge. Colesterolul este format din grăsimi saturate şi nesaturate.
Lipidele sau grăsimile sunt substanţe organice în compoziţia cărora intră acizi graşi saturaţi şi
nesaturaţi, derivaţii lor esterificaţi cu diferiţi alcooli. Valoarea normală a colesterolului în
sânge este între 140 - 200 mg%. Valorile sub 200 mg% sunt cele dorite. Valorile
colesterolului peste 240 mg% semnifică faptul că pacientul aparţine categoriei cu risc mare de
a face o boală cardiovasculară.
HDL - colesterolul (colesterolul "bun") este o lipoproteină cu densitate înaltă, este produs de
ficat, are rol protector deoarece transportă LDL colesterolul înapoi în ficat. Valori normale: 40
- 60mg/dl. Când valoarea scade sub 40mg/dl este risc de accidente vasculare.
LDL - colesterolul (colesterolul "rău") este o lipoproteină cu densitate scăzută care se depune
pe vase, dând ateroscleroză, când valoarea sa depăşeşte 130mg/dl. Valori normale: 130 -
150mg/dl. Sunt de preferat valorile sub 130mg/dl.
Trigliceride: V.N.: 100mg% pentru femei şi 150 mg% pentru bărbaţi. Fosfolipide: V.N.:
210 - 270 mg%. Lipidele totale V.N.: 400 - 1000 mg/dl.
2. Tensiunea arterială crescută - HTA este o boală ce cuprinde 14-16% din populaţie,
tensiunea arterială având valori mai mari de 140/90mmHg. Boala este adeseori fară simptome
şi pe lângă faptul că solicită inima să muncească mai greu, creşte riscul accidentelor
vasculare. Vârsta, consumul de alcool, contraceptivele orale şi bolile de rinichi sunt factori
asociaţi hipertensiunii. Reducerea sării în alimentaţie poate duce la reducerea valorilor
tensiunii arteriale.

19
3. Diabetul zaharat - Diabetul zaharat cu valori crescute ale glicemiei grăbeşte depunerea
plăcilor de aterom în pereţii arteriali, crescând riscul bolilor cardiovasculare.
4. Fumatul - Persoanele care fumează prezintă risc dublu, în comparaţie cu nefumătorii,
de a face infarct miocardic. Riscul de îmbolnăvire scade începând cu ziua în care se
abandonează fumatul.
5. Obezitatea - Dacă o persoană are cu 30% mai mult peste greutatea ideală este
considerată obeză. Obezitatea creşte riscul bolilor de inimă pe mai multe căi, inclusiv
creşterea valorilor tensiunii arteriale şi a nivelului colesterolului în sânge. Diabetul, bolile
articulare şi litiaza biliară sunt frecvent asociate supragreutăţii. Consumul redus de calorii şi
efectuarea de efort fizic constituie cea mai bună "reţetă" contra obezităţii.

Factori de risc modificabili prin voinţă:

Fumatul, HTA, Valorile crescute ale colesterolului, Nivelul crescut al lipidelor, trigliceridelor
sanguine
Obezitatea, Sedentarismul, Alimentele bogate în grăsimi, Diabetul zaharat tip II, Stresul în
familie şi la locul de muncă, Anticoncepţionalele
Factori de risc inevitabili (nemodificabili):
Boli cardiovasculare ereditare, Vârsta înaintată: peste 55 de ani la femei şi peste 45 de ani la
bărbaţi
Sexul masculin, Diabetul zaharat tip I.

INGRIJIRI SPECIFICE
PRIORITATI DE INGRIJIRE:
- supravegherea functiilor vitale si vegetative, a starii de constienta
- profilaxia infectiilor
- prevenirea complicatiilor
Interventii de urgenta:
- masaj cardiac extern, dezobstruarea cailor respiratorii, aspirarea secretiilor, ventilatie
artificiala, intubatie oro-traheala
- electroconversia sau defibrilarea
- oxigenare
- abord venos periferic sau central, perfuzii
- imobilizare
BLS-suport de curs- Resuscitarea cardio-pulmonara-
ELECTROCONVERSIA SAU DEFIBRILARE ELECTRICA
- este o metoda de tratament care consta in aplicarea unui soc electric extern cu ajutorul
unui aparat numit defibrilator.
ELECTROSTIMULAREA- este o metoda de stimulare a miocardului cu ajutorul unui
dispozitv numit pacemaker acesta este compus dintr-o sursa de energie (baterii) si un circuit
conectat la un electrod care este in contact direct cu miocardul.
Indicatii:
- tulburari de conducere
- tulburari de ritm care nu raspund la tratament
OXIGENOTERAPIA –vezi suport de curs anul I
TRATAMENT CHIRURGICAL
- valvuloplastie - inlocuirea unei valve afectate (mitrala sau aortica)
- by-pass coronarian - realizarea unui scurt circuit intre aorta si coronara lezata, distal de
leziune, prin interventie pe cord deschis

20
- angioplastia coronariana transluminala - metoda paleativa de dilatare a arterei coronare
afectate de ateromatoza, prin fisurarea placii ateromatoase cu ajutorul unui dispozitiv cateter
introdus percutanat prin artera brahiala sau femurala.

Priorități de îngrijire:
Intervenții de urgență: dezobstruarea căilor aeriene, aspirarea secrețiilor, oxigenoterapia
( sursa de oxigen, materiale necesare, poziția pacientului, supravegherea) – vezi curs 4
pneumologie.

Sincopa şi lipotimia
Sincopa reprezintă pierderea bruscă a stării de conştientă, a tonusului muscular, datorită
lipsei de oxigen la creier; poate dura câteva secunde sau minute cu revenire fără sechele.
Lipotimia (lesin) este o pierdere parţiala a stării de conştienta cu slăbiciune musculară şi
revenire imediată.
Cauzele sunt multiple:
Sincopa cardiacă apare din cauza scăderii debitului cardiac; se instalează brusc la pacienţii cu
tulburări de ritm şi de conducere grave bloc atrio-ventricular, în stenoză aortică, tumori
intracardiace. Sincopa prevesteşte o moarte subită. Poate surveni în orice moment al zilei sau
nopţii
Intervenţii de urgenţă:
- decubit dorsal cu capul mai jos întors într-o parte;
- desfacerea strânsorilor de la gât, cureaua, hainele strâmte;
- stropire cu apă rece a extremităţilor faţă, gât, lovituri uşoare la faţă, comprese reci pe
frunte, oţet; . ,
- dacă nu-şi revine - resuscitare cardio-respiratorie, 30 compresiuni sternale - 2 insuflaţii;
- soc electric extern;
- injecţie intracardiacă cu adrenalină, preparate de calciu.

Stopul cardiac (asistolia) reprezintă oprirea activităţii inimii. Intervenţia de urgenţă este
masajul cardiac (RCP).

Resuscitarea cardio-pulmonară şi cerebrală

Resuscitarea cardio-pulmonară a fost mult timp asociată specialităţii de anestezie-terapie
intensivă, dar în ultimele două decenii aceasta fiind apanajul din ce în ce mai frecvent al
specialităţii de medicină de urgenţă. Aceasta s-a dezvoltat simultan cu progresul metodelor de
intervenţie şi tratament şi al aparaturii medicale, precum şi cu accesul prompt şi optim al
echipelor de intervenţie în prespital, prin dezvoltarea transportului medicalizat terestru şi
aerian, dar şi a căilor de acces (autostrăzi, drumuri performante, extinderea urbanismului).
Manevrele de resuscitare s-au efectuat din cele mai vechi timpuri, începând din vremea
profetului Elie, acestuia atribuindu-se prima resuscitare respiratorie prin respiraţie gură la
gură la un copil.

21
 Stopul cardiorespirator
Definiţii
Prin „stop cardiac şi respirator" se înţelege încetarea funcţiei cardiace şi respiratorii. Dacă
disfuncţia, fie cardiacă, fie respiratorie, nu este remediată rapid, se ajunge la decesul
pacientului. Stopul cardiac reprezintă oprirea brutală a funcţiei de pompă a inimii, reversibilă
uneori prin intervenţie promptă, dar care conduce, în absenţa acesteia, la exitus.
Stopul respirator reprezintă încetarea respiraţiei cu întreruperea schimburilor gazoase
pulmonare, fapt care poate duce la leziuni ireversibile la nivelul organelor vitale dacă se
prelungeşte mai mult de 5 minute. Este o urgenţă medicală şi de obicei are legătură cauzală
sau coincide cu stopul cardiac.
Stopul respirator şi cardiac sunt două evenimente distincte, dar inevitabil unul conduce Ia
apariţia celuilalt dacă nu se intervine rapid.
Cauzele stopului cardiorespirator
Cauze cardiace
► Structurale
- boli cardiace de origine coronariană (anomalii aterosclerotice, plăci fisurate, tromboză acută,
infarct miocardic);
- hipertrofie miocardică (cardiomiopatie)
- boli inflamatorii sau infiltrative;
- boli valvulare;
- anomalii electrofiziologice (fascicule anormale, afectarea sistemului de conducere, etc);
► Funcţionale
- modificări ale fluxului coronarian;
- debit cardiac scăzut (insuficienţă cardiacă, stare de şoc);
- anomalii metabolice sistemice (hipoxie. acidoză, tulburări electrolitice);
- efecte toxice (medicaţie proaritmică, toxice cardiace, interacţiuni medicamentoase);
Cauze respiratorii
- insuficienţa respiratorie (afectarea centrului respirator, oboseala musculară, leziuni ale cutiei
toracice, afecţiuni pulmonare etc.);
- obstrucţia de căi aeriene (sânge, vărsătură, corpi străini, traumatism direct al feţei şi gâtului,
epiglotite, faringite obstructive, criza de „grand mal", laringospasm, bronhospasm, secreţii
bronşice, edem al mucoasei, aspiraţia de conţinut gastric).

Suportul vital de bază (BLS - "Basic Life Support")

Se poate vorbi de un „lanţ al supravieţuirii" în care se definesc etapele care trebuie parcurse în
cazul unei urgenţe, când trebuie acordat primul ajutor. Cu cât aceste etape sunt realizate mai
repede, cu atât şansele de supravieţuire ale victimei sunt mai mari.
Lanţul supravieţuirii cuprinde :
a. recunoaşterea imediată a urgenţei şi apelul pentru ajutor calificat (112);
b. suportul vital de bază (BLS) - resuscitarea cardiorespiratorie precoce;
c. defibrilarea precoce;
d. suportul vital avansat precoce (ALS - Advanced Life Support) - ajutor medical calificat
precoce.

22
 Resuscitarea cardio-pulmonară presupune riscuri legate de locul intervenţiei şi, de
asemenea, riscuri legate de victimă. Primul pas care trebuie efectuat după sosirea la faţa
locului este acela de a se lua masuri pentru securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor
din jur. Salvatorul nu se va expune niciodată la un risc mai mare decât victima.
Riscurile salvatorului:
- riscuri legate de mediu (trafic, construcţii instabile, gaze şi substanţe toxice, cabluri
electrice);
- riscuri legate de victimă (infecţii: hepatita B, HIV, cianuri, hidrogen sulfurat, substanţe
corozive, compuşi organo-fosforici);
- riscuri legate de tehnica din dotare (defibrilator, instrumentar ascuţit).
Se recomandă evitarea contactului cu produsele biologice ale pacientului şi folosirea în
permanenţă a materialelor de protecţie: mască facială, mănuşi, ochelari. Salvatorii trebuie să
se apropie cu grijă de victimă şi să colaboreze cu serviciile speciale de intervenţie
(descarcerare, poliţie, pompieri) pentru a-şi asigura accesul în siguranţă Ia victime.

Algoritm BLS
Suportul vital de bază (BLS) constă în menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul ventilaţiei
şi circulaţiei fără ajutorul vreunui echipament, cu excepţia dispozitivelor de protecţie. Aceste
acţiuni au scopul de a furniza organelor vitale (creier, cord) un flux minim de sânge care să
permită supravieţuirea până la restabilirea circulaţiei spontane.
După ce salvatorul se asigură că nu există riscuri pentru el sau victimă, se începe cu evaluarea
stării de conştientă a victimei (Fig. 1). Dacă pacientul reacţionează, se procedează la căutarea
leziunilor, cu stabilirea diagnosticului prezumptiv şi acordarea primului ajutor. Se va solicita
ajutor, dacă este nevoie, şi se va reevalua periodic victima.

Fig. 1. Evaluarea stării de conştientă şi solicitarea ajutorului

În managementul pacientului critic reevaluarea periodică este un proces foarte important.

Dacă victima nu reacţionează, se strigă după ajutor şi se aşază victima în decubit dorsal.
Se eliberează căile aeriene prin hiperextensia capului (dacă nu se suspicionează o traumă la
nivelul coloanei vertebrale cervicale) şi ridicarea mandibulei şi se verifică respiraţia privind
mişcările peretelui toracic, ascultând zgomotele respiratorii şi simţind fluxul de aer pe obraz.
Toate acestea se evaluează în maximum 10 secunde.

23
 Fig. 2 Eliberarea căilor aeriene superioare şi verificarea
respiraţiei

Fig. 3 - Poziţia laterală de siguranţă

Respirațiile preterminale superficiale și zgomotoase nu trebuie confundate cu respirația

normală. Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal, va continua protocolul ca și
cum aceasta nu ar respira normal. Dacă victima respiră, se așază intr-o poziție de siguranță și
se cheamă ajutor, reevaluând periodic starea pacientului. Poziția laterală de siguranță se
folosește la victimele inconștiente care respiră spontan, eficient, care prezintă semne de
circulație sangvină și care nu au leziuni la nivelul coloanei vertebrale.(fig. 4)

O victimă inconştientă aşezată în decubit dorsal prezintă risc de obstrucţie a căilor

aeriene prin căderea limbii şi de aspiraţie a propriilor secreţii sau a conţinutului gastric.
Poziţionarea victimei în poziţie laterală de siguranţă previne aceste riscuri. Se urmăreşte
circulaţia periferică a braţului aflat sub cap şi dacă poziţia trebuie menţinută pentru mai mult
de 30 de minute, se întoarce victima pe cealaltă parte. Se urmăreşte ca poziţia să fie cât mai
stabilă, cu capul decliv pentru a favoriza scurgerea secreţiilor şi ca presiunea asupra toracelui
să nu împiedice o ventilaţie adecvată.

Dacă victima nu respiră, se solicită ajutor calificat şi se continuă protocolul de

resuscitare cu compresii toracice. Locul masajului cardiac extern (MCE) este în jumătatea
inferioară a sternului, pe linia mediană, în punctul de maximă presiune. Se folosesc ambele
mâini ale salvatorului, cu degetele întrepătrunse şi ridicate de pe torace şi coatele întinse, fără
a se ridica palmele de pe torace. Frecvenţa MCE este de 100/minut, iar comprimarea sternului
trebuie să fie de 4-5 cm, timpii de compresie/decompresie fiind egali.

24
 Fig. 4. Masajul cardiac extern
După efectuarea a 30 de compresii se administrează 2 ventilaţii. Se pensează nasul
victimei ţinând bărbia ridicată, se inspiră adânc şi, după aplicarea cât mai etanşă a buzelor pe
cele ale victimei, se va expira continuu timp de o secundă în gura victimei. Se verifică
mişcările toracelui păstrând bărbia ridicată.

Fig. 5 Ventilaţia gură-la-gură

Dacă ventilaţia nu a reuşit să ridice peretele toracic, se verifică gura victimei şi se

îndepărtează orice corp străin aflat la vedere, se face din nou hiperextensia capului şi
ridicarea mandibulei şi se încearcă o nouă ventilaţie. Nu se fac mai mult de două tentative.
Dacă nu se reuşeşte efectuarea unei ventilaţii corecte, se reiau compresiile toracice.
La copil, resuscitarea începe cu 5 ventilaţii, din care cel puţin 2 eficiente. La nou-născut
şi sugar, ventilaţia se poate face gură la gura şi nas. Compresiile toracice se fac cu două
degete la nou-născut şi sugar şi cu o singură mână la copilul mai mare.
La adult se repetă secvenţa cu 30 MCE la 2 respiraţii, indiferent de numărul de
resuscitatori. Dacă la resuscitare participă mai mulţi salvatori, se vor schimba rolurile la
fiecare 1-2 minute, pentru a evita epuizarea fizică. Schimbul se va face cât mai rapid.
La copil se fac 15 compresii la 2 ventilaţii, când sunt doi salvatori, şi 30 compresii la 2
ventilaţii, în cazul unui singur resuscitator.
Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluarea victimei numai dacă aceasta va
prezenta respiraţii normale.
Se poate efectua resuscitarea numai prin compresii toracice dacă salvatorul nu doreşte
sau este în imposibilitatea de a administra ventilaţii gură la gură. În acest caz compresiile
toracice vor fi aplicate fără întrerupere cu o frecvenţă de 100/minut.
Dacă se suspicionează o leziune de coloană vertebrală cervicală, se încearcă păstrarea
capului, gâtului şi pieptului pe acelaşi ax. Se preferă subluxaţia mandibulei pentru a menţine
căile aeriene deschise.
Se continuă resuscitarea până la sosirea ajutorului calificat, până când victima îşi
recapătă semnele vitale sau până la epuizarea salvatorului.
Dacă victima este copil sau dacă prezintă politraumatism, este intoxicată sau este
înecată, obligatoriu se face un minut de BLS înainte de a pleca după ajutor.

25
 EVALUEAZĂ STAREA DE CONȘTIENȚĂ
↓
STRIGĂ DUPĂ AJUTOR

↓
DESCHIDE CĂILE AERIENE
↓
ABSENȚA VENTILAȚIILOR NORMALE
↓
ALERTEAZĂ 112
↓
30 COMPRESII TORACICE
↓
2 VENTILAŢII - 30 COMPRESII

OBSTRUCTIA CĂILOR AERIENE CU CORP STRĂIN

Evaluarea severității obstrucției

↓ ↓
Obstrucție ușoară Obstrucție severă
(tuse eficientă) (tuse ineficientă)
↓ / ↓
Pacient conștient Pacient inconștient
↓ ↓ ↓
Pacientul este încurajat Se aplică: Se încep manevrele RCP
să tușească - 5 lovituri interscapulare
- 5 compresii abdominale
Se verifică obținerea dezobstrucției
după fiecare manevră
Acest algoritm se aplică la adult, dar şi la copiii în vârstă de peste un an. Se evaluează
victima şi, dacă aceasta prezintă semne de obstrucţie uşoară, va fi încurajată să tuşească. Dacă
obstrucţia este mai severă dar se păstrează starea de conştientă, se aplică 5 lovituri
interscapulare, verificând obţinerea dezobstrucţiei după fiecare lovitură. Dacă loviturile
interscapulare nu au fost eficiente, se vor efectua 5 compresii abdominale (manevra
Heimlich). Dacă pacientul devine inconştient, se aşază victima în decubit dorsal şi se începe
BLS.

26
 Suportul vital avansat (ALS - "Advanced Life Support")
Echipa de resuscitare
Procesul de resuscitare este complex şi necesită o echipă formată din mai multe
persoane, fiecare instruită să desfăşoare oricare dintre tehnicile BLS sau ALS. Totul depinde
de numărul membrilor echipei de resuscitare şi de pregătirea lor. În mod normal, când echipa
este completă, abordul venos şi intubarea se desfăşoară concomitent, fără întreruperea BLS.
Managementul căilor aeriene superioare
Managementul căilor aeriene este întotdeauna primul pas în asistenţa medicală a unei
victime. De cele mai multe ori pacienţii prezintă obstrucţia căii aeriene superioare secundar
pierderii stării de conştientă. Numai ocazional aceasta poate fi cauză primară a SC.
Managementul căilor aeriene se poate face cu:
- tehnici de bază (hiperextensia capului, ridicarea mandibulei, subluxaţia mandibulei)
specifice suportului vital de bază;
- tehnici adjuvante (pipă Guedel, canulă nazofaringiană, ventilaţie pe mască şi balon cu
admisie de oxigen, aspiraţie);
- tehnici avansate (masca laringiană, sonda traheală, etc.)

Situaţiile care necesită un management avansat al căilor aeriene sunt:

- starea de conştientă alterată;
- protecţia căilor aeriene împotriva aspiraţiei sângelui sau a conţinutului gastric;
- traumatisme cranio-cerebrale care necesită hiperventilaţie;
- pacienţi care necesită sedare sau anestezie în vederea efectuării tomografiei
computerizate sau a unei intervenţii chirurgicale de urgenţă;
- traumatisme majore ale peretelui toracic;
- insuficienţă respiratorie;
- necesitatea unei ventilaţii mecanice prelungite.

Dacă este necesară, intubaţia endotraheală trebuie efectuată cât mai rapid posibil şi va fi
efectuată de cea mai experimentată persoană din echipa medicală. Dacă nu se reuşeşte
intubaţia în cel mult de 30 de secunde, se va întrerupe manevra şi se va ventila pacientul cu
mască şi balon.
Se evită calea orofaringiană dacă pacientul este conştient, deoarece poate determina
apariţia vărsăturilor şi, de asemenea, se evită utilizarea căii nazofaringiene în fracturile medio-
faciale.

Tratamentul medicamentos în RCP

Medicaţia folosită în timpul RCP se împarte în: vasopresoare (adrenalină,
noradrenalină), antiaritmice (amiodaronă, lidocaina, sulfat de magneziu) şi alte medicamente
(atropină, aminofilină, calciu).
Nu se va întrerupe masajul pentru administrarea acestor substanţe.
Monitorizarea activităţii electrice a cordului
Monitorizarea permanentă a pacientului permite o recunoaştere rapidă a ritmului cardiac.
ECG în 12 derivaţii permite interpretarea exactă atât a morfologiei, cât şi a duratei undelor,
segmentelor şi complexelor şi permite interpretarea modificărilor segmentului ST.
Ritmurile de stop cardiac sunt: fibrilaţia ventriculară (FV), tahicardia ventriculară fără
puls (TV), asistola şi activitatea electrică fără puls (PEA). Dintre acestea, doar FV şi TV fără
puls sunt ritmuri şocabile.

Defibrilarea reprezintă străbaterea miocardului de către un curent electric cu o intensitate

suficientă pentru a depolariza o masă critică de miocard, capabilă să restabilească o activitate
electrică coordonată prin preluarea controlului de către pacemaker-ul natural.

27
 În prezent se recomandă folosirea pentru defibrilare a unor energii de 360 J. După
fiecare şoc electric extern se continuă imediat cu compresii toracice şi ventilaţie artificială
timp de 2 minute, fără a se evalua reuşita defîbrilării. Sunt deosebit de importante măsurile
legate de siguranţa manevrării defibrilatorului.
Defibrilatorul extern automat (AED- Automated External Defibrillator)
AED se foloseşte la adult şi la copilul peste 8 ani. Pentru vârsta cuprinsă între 1 şi 8 ani se
folosesc padele pediatrice, şi dacă este disponibil, modulul pediatric. Utilizarea AED nu este
indicată la copilul sub 1 an. AED necesită mai puţină pregătire medicală, nu este necesară
interpretarea ECG.
Defibrilarea electrică
Definiţie: Defibrilarea reprezintă procedeul de urgenţă prin care se aplică un şoc electric unui
pacient, cu tulburări de ritm, în stop cardiac.
Introducerea în practică a defibrilatoarelor automate prin curent continuu, alimentate la o
baterie, portabile şi uşor de folosit a creat posibilitatea ca şi un personal mai puţin antrenat în
RCP să poată aplica o defibrilare rapidă în câteva secunde.
Defibrilarea poate fi aplicată extern pe torace şi intern direct pe inimă practicată în chirurgia
toracică (sala de operaţie) când toracele este deschis.
Defibrilatoarele externe pot fi:
1.complet automatizat cu 2 butoane: - unul de punere în funcţiune şi al II-lea de aplicare a
ŞEE (şoc electric extern); analiza ritmului şi defibrilarea se face automat;
2.defibrilator semiautomat cu 3 butoane: - unul de punere în funcţiune; unul de solicitare de
analiză a ritmului cardiac: unul pentru şoc (ŞEE).
Tehnica defibrilării externe:
- se încarcă defibrilatorul cu o cantitate de energie pentru adult 3-5 watt/sec/kgcorp aprox.
150- 200 watt la primul şoc; la copil 2 watt/sec/kgcorp;
- se aplică un strat de pastă (gel) de electrozi pe padele sau o compresă de tifon umezit cu ser
fiziologic;
- padela negativă cu negru se plasează sub clavicula dreaptă lângă stern;
- padela încărcată pozitiv (roşu) sub sânul stâng în dreptul apexului (vârful cordului);
- ambele padele se apasă strâns pe torace în momentul declanşării şocului.
Persoana care execută defibrilarea nu trebuie să se atingă de pat sau pacient în timpul
defibrilării.
Defibrilarea se aplică şi în caz stop cardio-respirator instalat de 4 min.; se recomandă pentru
succesul defibrilării resuscitare (masaj cardiac şi respiraţie artificială).
Îngrijiri după defibrilare:
- monitorizarea EKG şi supravegherea TA din 2 în 2 minute; administrarea de perfuzii cu
Glucoza 5% şi ser fiziologic; corectarea hipotensiunii arteriale;
- prevenirea complicaţiilor:
- depresia respiratorie, la nevoie se va efectua respiraţie mecanică;
- imediat după resuscitare se va practica aspiraţia secreţiilor traheale pentru prevenirea
asfixiei;
- supravegherea apariţiei deshidratării;
- oliguria şi anuria se previn prin perfuzii cu Manitol; supravegherea apariţiei convulsiilor şi
agitaţiei.

28
 Intubarea oro-traheală (IOT)
Definiție: Intubatia traheala presupune introducerea unui tub prin orificiul glotic in
trahee. Rolul asistentei este de a pregăti materialele şi bolnavul, şi de a servi medicul.
Avantajele majore ale acestei tehnici sunt reprezentate de faptul că:
- protejează căile aeriene împotriva aspiraţiei facilitând în acelaşi timp ventilaţia şi
oxigenarea,
- permite aspiraţia secreţiilor din căile aeriene inferioare,
- protejează căile aeriene împotriva edemului şi compresiei şi nu în ultimul rând
- constituie o cale de administrare a medicamentelor resuscitării cardio-pulmonare în
situaţiile în care nu se reuşeşte obţinerea unui abord venos.
Etapele intubaţiei endotraheale sunt următoarele:
- pregătirea echipamentului;
- preoxigenare;
- administrarea medicaţiei;
- intubaţia endotraheală şi umflarea balonaşelor;
- ventilaţia;
- auscultaţia toracelui pentru verificarea corectitudinii intubaţiei;
- plasarea capnografului;
- fixarea sondei de intubaţie;
- radiografie toracică pentru verificarea poziţiei sondei.
Menţinerea ulterioară a unei ventilaţii adecvate care să prevină hipoxia şi hipercapnia
presupune din partea personalului medical mediu monitorizare respiratorie prin: verificarea
prezenţei murmurului vezicular prin auscultaţie, precum şi pulsoximetrie, capnografie şi
gazometrie sangvină.
Materiale necesare:
- laringoscop cu lamă dreaptă sau scurtă şi sursă de lumină;
- tuburi sau sonde de intubaţie endo - traheale din cauciuc sau material plastic prevăzute cu
mandren;
- seringă sterilă de 10 ml pentru umflarea manşetei traheale;
- gel cu xilină pentru anestezia de contact;
- soluţie de xilină pentru anestezia faringelui şi a corzilor vocale;
- depărtător de gură;
- mandrene şi pense speciale;
- la nevoie, se asigură aparat de ventilaţie manuală (Ambu), sursă de oxigen, aspirator
puternic, pregătit în stare de funcţionare; sonde de aspiraţie; sonda Yankauer rigidă;
- 2 canule de intubaţie de dimensiuni diferite sterile de unică folosinţă;
- balon de ventilaţie cu mască;
- medicamente necesare pregătite în seringi etichetate;
- stetoscop.
Indicaţii:
- pentru administrarea anesteziei generale;
- în caz de obstrucţie a căilor aeriene;
- în resuscitarea cardio - respiratorie, pentru ventilaţia artificială cu ventilator Ambu;
- primul ajutor în caz de înec sau intoxicaţie cu gaze;
- asigurarea ventilaţiei mecanice în insuficienţa respiratorie acută;
Rolul asistentei în timpul tehnicii este de a pregăti bolnavul:
- să îndepărteze protezele dentare mobile;
- curăţarea oro - faringelui de secreţii;
- aşezarea pacientului în decubit dorsal cu capul în extensie ridicat faţă de planul umerilor pe
o pernă mică;
- servirea medicului cu instrumente speciale.

29
 Intervenţii aplicate la un pacient cu IOT:
- supravegherea funcţiilor vitale;
- menţinerea permeabilă a sondei prin aspirarea secreţiilor cu ajutorul unui cateter de
aspiraţie ori de câte ori este nevoie;
- toaleta cavităţii bucale şi aspirarea secreţiilor din gură;
- imobilizare în cazul pacienţilor agitaţi pentru a preveni detubarea spontană.
Detubarea
Este efectuată de medic, asistenta pregăteşte materialele necesare, serveşte medicul şi ajută
bolnavul. Este indicată de medic când respiraţia pacientului și celelalte funcţii vitale se menţin
la valori normale

MANEVRELE VAGALE:

Manevrele vagale ( manevra Valsalva si masajul sinusului carotidian) ajuta la scaderea

batailor inimii in cazul tahiaritmiilor sinusale, atriale.
In manevra Valsalva, pacientul isi tine respiratia ( apnee) si in acelasi timp va creste
presiunea intratoracica simuland procesul de defecatie.
In manevra de masare a sinusului carotidian, presarea sinusului carotidian drept sau
stang scade frecventa batailor inimii. Aceasta metoda este folosita atat ca tratament cat si
pentru diagnosticare. Astfel, raspunsul pacientului la masajul carotidian depinde de tipul de
aritmie dezvoltat. Daca pacientul are tahicardie sinusala, bataile inimii vor scade progresiv in
timpul manevrei si vor creste imediat dupa incetarea efectuarii sale. Daca pacientul are
tahicardie atriala, aritmia se va opri in timpul manevrei si pulsul isi va mentine o valoare
scazuta deoarece procedura va accentua blocul atrioventricular. Daca pacientul are fibrilatie
atriala sau flatter rata ventriculara nu se va schimba deloc in timpul manevrei.
Manevrele vagale sunt contraindicate la pacientii cu boli coronariene severe, infarct
miocardic acut si hipovolemie
Materiale necesare
 aparatul de EKG
 monitor
 trusa de urgenta
 linie venoasa periferica
 garou
 perfuzor si solutie glucoza 5%
Implementare:
 se explica procedura pacientului
 pacientul este culcat in decubit dorsal, se monteaza cateter periferic cu perfuzie de
glucoza 5%, pentru a fi mentinuta o linie venoasa in caz de urgenta
 se cupleaza pacientul la monitor pentru a se vedea exact aritmia
Manevra Valsalva:
 se cere pacientului sa inspire adanc, sa tina aerul si sa simuleze efortul defecatiei, fara
a da aerul afara, timp de 10 secunde
 daca pacientul simte ameteala si pe monitor se va vedea o noua aritmie pentru mai
mult de 6 secunde ( asistola , tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara), se cere
pacientului sa expire si sa inceteze procedura
 daca manevra a avut succes, se va vedea pe monitor scaderea pulsului la o valoare mai
mica decat inaintea inceperii manevrei

30
Masajul sinusului carotidian:

 se vor ausculta ambele sinusuri carotidiene, stang si drept

 daca se detecteaza se va anunta medicul si nu se va efectua manevra
 daca nu se aud zgomote la auscultare se va intoarce capul pacientului spre stanga cu
gatul in hiperextensie. Aceasta pozitionare aduce carotida sub piele si tine muschiul
sternocleidomastoidian departe de ea. Apoi, folosind miscari blande, circulare, se va
masa sinusul carotidian timp de 3-5 secunde. Nu se va masa mai mult de 5 secunde
 in timpul masajului se va supraveghea traseul EKG de pe monitor pentru a se vedea
daca se modifica ritmul
 daca masajul carotidian stang nu a avut efect dupa 5 secunde de manevra, se va opri si
se va incepe pe partea dreapta, folosind aceeasi tehnica
 daca manevra de masaj a sinusului carotidian stang si drept esueaza se va opri si se va
administra medicatie cardiotonica la indicatia medicului
Consideratii speciale:

 se va avea in vedere ca o scurta perioada de asistolie ( de la 3 la 6 secunde) si cateva

contractii ventriculare premature preced de obicei conversia spre un ritm sinusal
 daca manevrele vagale efectuate au readus pacientul in ritm sinusal, se va continua
monitorizarea acesuia inca cateva ore
 manevrele vagale pot fi efectuate de medic sau de asistenta sub indrumarea medicului
Complicatii: Manevrele vagale pot cauza complicatii care pun in pericol viata.

Complicatiile manevrei Valsalva:

 poate cauza bradicardie pana la sincopa. De obicei, bradicardia este trecatoare, dar,
daca persista pana la instalarea asistoliei se va incepe manevra de resuscitare de baza
pana la cea avansata daca este cazul
 manevra poate mobiliza trombi si cauza sangerare
 se va monitoriza pacientul pentru a identifica eventualele semne de ocluzie vasculara,
disconfort in piept, dispnee. Se va raporta orice problema apruta si se va transfera
pacientul in unitatea de terapie intensiva daca este necesar

Complicatiile masajului sinusului carotidian:

 poate provoca fibrilatie ventriculara, tahicardie ventriculara, de aceea este necesar ca

pacientul sa fie monitorizat continuu pentru a putea interveni in caz de modificari ale
electrocardiogramei
 daca traseul ekg al monitorului indica asistolie se va incepe resuscitarea de baza pana
la cea avansata daca este cazul.Daca pacientul nu poate fi restabilit nici prin
medicatie, se va monta de urgenta un pacemaker
 de asemnea , masarea sinusului carotidian poate provoca afectari cerebrale printr-o
perfuzare tisulara inadecvata, in special la pacientii varstnici
 se va monitoriza cu atentie pacientul dupa efectuarea manevrei pentru a observa
eventualele modificari neurologice

31
 Perfuzia intravenoasă
Perfuzia intravenoasă - introducerea pe cale parenterală în circulaţia venoasă, picătură cu
picătură, a soluţiei medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi
volemică a organismului. Se poate face prin ac metalic direct în venă, prin canule de material
plastic introduse transcutanat prin lumenul vasului sau prin denudare de venă. Scop:
- hidratarea şi mineralizarea organismului
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
- alimentarea pe cale parenterală

Materiale sanitare necesare:

a. materiale pentru dezinfecţia de tip II a pielii: soluţii dezinfectante = alcool iodat, alcool
sanitar; tampoane sterile (se curăţă pielea cu tamponul îmbibat în dezinfectant, apoi cu un
tampon steril ; durata de acţiune fiind de 30 sec.)
b. materiale pentru puncţia venoasă:
- de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
- instrumentar şi materiale sterile: - seringi şi ace de unică folosinţă sterile (se verifică
integritatea ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de
scop; - pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale: garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală, stativ prevazut cu bratari cu cleme pentru fixarea flacoanelor
- perfuzor = trusă de perfuzie sterilă
- pompă de perfuzie automată-cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
- robinete cu două sau mai multe căi
- branulă (cateter i.v.)
- fluturaş (microperfuzor)
- benzi de leucoplast pentru fixarea acului (canulei) şi a tubului perfuzorului de pielea
bolnavului

Pregatirea echipamentului:
- se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul solutiilor
- se verifica aspectul lor ( sa nu fie tulburi, precipitate etc)
- se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un tampon alcoolizat portiunea
unde va fi introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest lucru este
indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa
- se desface perfuzorul, se indeparteaza teaca protectoare si se introduce in solutie avand grija
sa nu atingem capatul de nimic pentru a-l pastra steril
- se agata solutia in stativ
- se clampeaza (se inchide prestubul) perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana
se umple jumatate
- se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in tavita pana cand nu
mai este nici o bula de aer
- daca solutia este in flacon de sticla sau de plastic va trebui sa se monteze mai întâi filtrul de
aer. Daca este in punga de plastic nu este nevoie.
- se inchide prestubul perfuzorului dupa eliminarea aerului
- se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza perfuzorul la
ac/branula

32
 - se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului - I se explica bolnavului necesitatea tehnicii.
Se aseaza bolnavul pe pat, in decubit dorsal, cat mai comod, cu antebratul in extensie si
pronatie. Se inveleste pacientul; se invita la baie.
Efectuarea perfuziei
- Spalarea pe maini cu apa si sapun, se imbraca manusi
- Se examineaza calitatea venelor.
- Se aplica garoul deasupra locului de punctionare
- Se aseptizeaza cu alcool.
- Se cere bolnavului sa inchida pumnul
- Se efectueaza punctia venei alese.
- Se verifica pozitia acului in vena
- Se indeparteaza garoul si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la ac.
- Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului in vena si se regleaza viteza de
scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, in functie de necesitate.
- Se fixeaza cu leucoplast amboul acului si portiunea tubului invecinat acestuia, de piele
bolnavului
- Se supravegheaza permanent starea bolnavului si functionarea aparatului.

Daca este necesar se pregateste cel de-al II-lea flacon cu substanta medicamentoasa,
incalzindu-l la temperatura corpului.
Inainte ca flaconul sa se goleasca complet, se inchide prestubul pentru a impiedica
patrunderea aerului in perfuzor si se racordeaza aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului sa curga; operatia de schimbare trebuie sa
se petreaca cat mai repede, pentru a nu se coagula sangele refulat din ac si se regleaza din
nou viteza de perfuzat a lichidului de perfuzat.
Inainte de golirea flaconului se inchide prestubul, se exercita o presiune asupra venei
punctionate cu un tampon imbibat in solutie dezinfectanta si printr-o miscare brusca, in
directia axului vasului, se extrage acul din vena.
Se dezinfecteaza locul punctiei , se aplica un pansament steril si se fixeaza cu romplast.

Calculul ritmului de administrare a solutiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total solutie/total ore = ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator = picaturi/ora
- Formula 3: total solutie x factor picurator/nr.ore x 60min = picaturi/min
Unde factor picurator:
Picurator copii=micro=60pic/ml
Picurator adulti-macro-15pic/ml
Picurator sange=10picaturi/ml
Exemplu: un pacient are prescris 1000 mlde solutie de administrat in 6 ore
Picaturi/minut = 1000 x 15 /6 x 60 = aprox 42
Ingrijirea bolnavului dupa tehnica
-Se aseaza bolnavul confortabil in patul sau.
-Se administreaza bolnavului lichide caldute ( daca este permis).
-Se supravegheaza bolnavul.
Reorganizarea locului de munca
-se noteaza in foaia de observatie data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

33
Accidente si incidente:
- Hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar
acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A.; se reduce ritmul perfuziei sau chiar se
intrerupe complet, se injecteaza cardiotonice sau/şi diuretice la indicaţia medicului
- Embolie gazoasă prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de golirea
completa a flaconului
- Frison – datorită nerespectării regulilor de asepsie sau administrarea soluţiilor
neîncălzite (sau administrare în ritm rapid fără indicaţie a soluţiilor). Se administrează
antihistaminice la indicaţie. Se suprimă perfuzia. Se înveleşte cu pături pacientul şi
aplicăm sticle cu apă caldă.
- Coagularea sangelui pe ac sau canula - se previne prin introducerea pe lumen a solutiei
de heparina sau de ser fiziologic
- Revarsarea lichidului perivenos –flebita sau necroză – pacientul descrie durere, creste
temperatura tegumentului, eritem de-a lungul venei ( de regulă în cazul revărsării
soluţiilor hipertone) - se anunta medicul.
- lichidul nu se scurge desi acul este in vene - se verifica pozitia acului,se mobilizeaza
putin, se verifica presiunea lichidului.
- Refluare masivă sanguină – puncţionarea unei artere.

Insertia unui cateter de vena periferica

Insertia unui cateter de vena periferica presupune selectarea unui cateter adecvat,
a unui loc de punctionare si a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfectarea locului
ales, punctionarea venei si introducerea cateterului. Selectarea cateterului si a locului de
insertie se va face in functie de tipul, durata si frecventa tratamentului pe care pacientul le are
prescrise, accesibilitatea patului venos al pacientului, varsta si constitutia fizica a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o vena la bratul sau mana nondominanta. Locurile preferate de
punctionare venoasa sunt vena cefalica si basilica a bratului si cele de pe partea dorsala a
mainii. Se pot aborda si venele de la nivelul piciorului , dar creste riscul de tromboflebita.
Un cateter periferic permite adminstrarea de solutii lichide, sange si derivate din sange, si
mentine accesul venos permanent. Insertia unui cateter periferic este contraindicata la bratul
sau mana care prezinta leziuni, edeme, arsuri, la bratul sau mana corespunzatoare plagii
operatorii la pacientele mastectomizate.
De obicei, daca o vena este lezata ( hematom , echimoza etc) se va alege un nou loc de
punctionare intotdeauna deasupra zonei lezate, niciodata sub zona lezata.
Materiale necesare:
- tampoane alcoolizate
- manusi
- garou
- cateter pentru vena periferica
- solutiile de administrat
- perfuzor
- stativ
- fixator transparent pentru cateter
- comprese
Pregatirea echipamentului:
- se verifica medicatia prescrisa , data de expirare , aspectul solutiilor de administrat
- se ataseaza perfuzorul la flaconul cu solutie in mod steril si se scoate aerul

34
Insertia cateterului:
- se pozitioneaza stativul cu solutia perfuzabila si perfuzorul atasat cat mai aproape de patul
pacientului
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstrictie si implicit, un abord mai dificil al venelor) si a ne asigura de cooperarea sa
- se spala pe maini
- se selecteaza locul punctionarii. Daca se prevede o terapie intravenoasa de lunga durata se
va incepe cu venele din portiunea distala pentru a schimba, cu timpul, locul punctionarii din
ce in ce mai proximal. Daca trebuie administrata o substanta iritanta sau un volum mai mare
de lchide, se va alege o vena mare
- se pozitioneaza pacientul intr-o pozitie confortabila , cu bratul sprijinit si pozitionat in jos
pentru a permite umplerea venelor bratului si mainii
- se aplica garoul la aproximativ 10 cm mai sus de locul de punctionare, pentru a dilata
venele. Se verifica pulsul radial. Daca acesta nu este palpabil se va largi putin garoul pentru a
nu face ocluzie arteriala.
- se palpeaza o vena cu ajutorul indexului si al degetului mijlociu al mainii nondominante
- se trage de piele pentru a fixa vena
- daca vena nu se simte bine se va alege alta
- daca este palpabila dar nu suficient de palpabila se cere pacientului sa isi inchida si sa-si
deschida pumnul de cateva ori sau se tapoteaza cu degetele de-a lungul venei
- garoul nu se va mentine mai mult de 3 minute. Daca in tot acest timp nu s-a reusit inserarea
cateterului se va desface garoul pentru cateva minute si se va relua tehnica
- se pun manusile
- se dezinfecteaza locul ales pentru punctionare cu tampoane alcoolizate dinspre interior spre
exterior si se lasa sa se usuce pielea ( uneori, va fi necesar ca in prealabil sa fie indepartat
parul din zona respectiva la pacientii cu pilozitate accentuata)
- se va lua branula in mana dominanta si se va tine intre police si index ( daca are aripioare
branula se va tine de acestea ) iar cu policele mainii nondominate se va trage piele de sub
vena pentru a o fixa si a o exprima
- se va avertiza pacientul ca va simti o intepatura
- se va introduce cateterul cu amboul acului in sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade,
direct prin piele pana in vena printr-o singura miscare, verificand daca apare sange in capatul
cateterului care confirma ca acesta este in vena
- din momentul in care apare sangele exista mai multe metode de a introduce cateterul in
vena. Se desface garoul apoi fie se continua impingerea cu grija ( pentru a nu perfora vena
prin celalalt perete) a cateterului pana la jumatatea sa si apoi se scoate acul in acelasi timp cu
impingerea totala a canulei de plastic , atasandu-se imediat fie perfuzorul fie seringa , presand
usor pe vena pentru impiedicarea sangerarii; fie se scoate acul imediat dupa punctionarea
venei si aparitia sangelui si se ataseaza rapid si steril perfuzorul solutiei de administrat. Se
porneste perfuzia in timp ce cu o mana se fixeaza vena si cu cealalta se impinge canula de
plastic. Este o metoda care nu prezinta riscul perforarii venei deoarece cateterul este introdus
fara a mai avea acul in el si deoarece solutia perfuzata dilata vena facand mai usoara
avansarea cateterului
- dupa introducerea cateterului se curata locul cu tampoane alcoolizate, se arunca acul
cateterului in recipientul de intepatoare
- se regleaza ritmul de administrare a perfuziei
- se fixeaza cateterul cu un fixator transparent si semipermeabil dupa ce se usuca
dezinfectantul pe piele
- fixatorul se desface in mod steril si se aplica pe locul de insertie lipind bine marginile pentru

35
a preveni iesirea accidentala a cateterului
- daca cateterul se afla in zona articulatiilor mainii , de exemplu, se va pune un prosop rulat
sub articulatie si se plasa mana pe el
- indepartarea cateterului se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci cand
vechiul cateter nu mai este functional si pacientul necesita in continuare tratament intravenos.
Se opreste perfuzia si se clampeaza perfuzorul, indepartandu-se apoi cu blndete fixatorul de
pe branula. Flosind o tehnica sterila se va deschide o compresa sterila. Se vor pune manusi si
se va plasa compresa sterila cu o mana peste locul de insertie a cateterului, iar cu cealalta
mana se va scoate branula printr-o miscare paralela cu pielea
- se va inspecta branula scoasa pentru ca sa nu lipseasca din ea portiuni care sa se fi rupt
accidental si sa intre in circulatia sangvina a pacientului
- se face compresie pe locul punctionarii timp de 2-3 minute, se curata zona si apoi se aplica
un bandaj adeziv
- daca apar secretii la locul de insertie a cateterului capatul acestuia va fi taiat cu o foarfeca
sterila direct intr-un recipient steril si trimis la laborator pentru analizare.
Complicatii:
Complicatiile care pot surveni in cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie avute
in vedere, prevenite, iar, daca apar, cunoscute metodele de actionare in aceste situatii. Aceste
complicatii sunt:
- flebitele ( roseata la locul de insertie si de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei,
uneori febra) datorate fie pastrarii timp indelungat a unui cateter in vena, medicamente sau
solutii administrate care au pH prea mare sau prea mic sau osmolaritate crescuta, deplasarea
branulei in vena prin frictionare. Flebitele pot fi prevenite prin schimbarea la timp a
cateterelor si securizarea lor printr-o fixare atenta , impiedicand miscare in vena.
- extravazarea solutiilor ( va apare o umflatura la locul de insertie si in jurul sau, durere,
senzatie de arsura ) prin perforarea venei sau dislocarea cateterului din vena. Se va opri
perfuzia imediat, se va aplica gheata imediat dupa. Extravazarea solutiilor administrate poate
fi prevenita prin verificarea periodica a locului de insertie a cateterului, prin aplicarea corecta
a fixatorului transparent care permite ca aceasta verificare periodica sa fie foarte usor de facut
- impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar daca pacientul are infuzomat
sau injectomat acesta intra in alarma) datorita neheparinizarii periodice a cateterului dupa
fiecare administrare, nefolosirii indelungate sau formarii de cheaguri de sange atunci cand
pacientul se plimba si sangele umple cateterul si stationeaza acolo. Permeabilitatea cateterului
se poate mentine prin heparinizare sau adminstrare de solutie normal salina dupa fiecare
folosire si invatarea pacientului sa tina mana cu branula ridicata in dreptul cotului atunci cand
se plimba
- hematom ( sensibilitate crescuta la orice atingere a zonei, vanataie, impermeabilitate)
datorita perforarii peretului opus in timpul inserarii cateterului, compresie ineficienta dupa
indepartarea branulei. Se va scoate branula, se va aplica compresie. Formarea de hematoame
poate fi prevenita prin efectuarea corecta a tehnicii de insertie a cateterului, de o marime
potrivita venei abordate si prin eliberarea garoului cat mai repede posibil dupa insertia
cateterului
- sectionarea cateterului, de obicei capatul acestuia care este introdus in vena, datorita
reinsertiei acului de-a luncul tecii de plastic, in timp ce cateterul este in vena. Se va incerca
recuperarea partii sectionate daca este la vedere, daca nu , se aplica garou deasupra locului de
insertie si se anunta medicul si radiologul. Sectionarea cateterului se poate preveni
neintroducand niciodata acul inapoi in cateter pentru a incerca insertia sa ci se scot amandoua
odata si se incearca inca o data insertia cu alt cateter
- spasme venoase ( durere de-a lungul venei, albirea pielii din jurul venei respective, rata
scazuta de curgere a solutiei perfuzate chiar daca perfuzorul este declampat) datorita

36
administrarii inadecavte de substante iritative si in dilutii insuficiente , administrarii de solutii
perfuzabile reci( sau transfuzie cu sange rece), adminstrarea prea rapida a solutiilor chiar daca
sunt la temperatura camerei. Se vor aplica comprese cu apa calduta, se va descreste ritmul de
adminstrare. Spasmul venos poate fi prevenit prin administrarea de sange si solutii la
temperaturile potrivite
- reactii vasovagale ( colaps brusc al venei in timpul punctionarii, paloare, ameteala, greata,
transpiratii, hipotensiune ) datorita producerii de spasm venos cauzat de anxietate si durere
.Pacietul va fi asezat pe pat cu picioarele mai sus decat capul, este incurajat sa respire adanc,
se masoara semnele vitale. Aceste situatii pot fi prevenite prin explicarea procedurii
pacientului, reducerea anxietatii acestuia
- tromboze ( durere , roseata , umflatura , impermeabilitate) datorita afectarii celulelor
endoteliale ale venelor favorizand formarea de trombi. Se va indeparta cateterul si se va insera
intr-o alta zona, se va supraveghea pacientul si observa daca apar semne de infectie. Formarea
trombozelor poate fi prevenita prin insertia unui cateter periferic folosind o tehnica corecta,
fara a leza vena
- infectii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febra, frisoane, indispozitie fara motiv
aparent) datorita unei tehnici nesterile, aparitiei flebitelor severe care favorizeaza dezvoltarea
organismelor, fixare insuficienta a branulei ceea ce permite miscarea ei in vena si
introducerea organismelor in circulatia sangvina, mentinerea indelungata a unui cateter,
sistem imun slab dezvoltat sau folosirea unor solutii perfuzbile contaminate. Se va anunta
imediat medicul la aparitia semnelor specifice descrise. Se va indeparta cateterul si se vor
obtine culturi de la locul insertiei, se va taia cu o foarfeca sterila capatul cateterului si se va
trimite la laborator pentru analizare, se vor monitoriza semnele vitale, se vor administra
medicatia si antibioterapia prescrise. Prevenirea infectilor sistemice se poate face folosind cu
strictete o tehnica sterila atat la insertia cateterului cat si la cuplarea perfuzoarelor la solutiile
de perfuzat si la branula, la intreruperea perfuziilor sau la indepartarea cateterului
- reactii alergice ( prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de insertie a cateterului)
pana la reactii anafilactice cu stop cardiac , datorate faptului ca pacientul este alergic la
substanta administrata. In acest caz se va opri perfuzia imediat, se mentin permeabile caile
respiratorii, se anunta imediat medicul. Reactiile alergice se previn printr-o completa
anamneza a pacientului care sa contina istoricul alergenic al acestuia , efectuarea testarii la
medicamente( in special antibiotice) inaintea primei administrari cu monitorizare atenta timp
de 15 minute de la testare sau de la adminstrarea unui nou medicament fara testare
- incarcare circulatorie ( disconfort, turgescenta venei jugulare, dificultate respiratorie,
cresterea tensiunii arteriale, respiratie zgomotoasa ( cu “ horaituri”), dezechilibru intre
lichidele eliminate si cele ingerate, administrate) datorata unui calcul gresit al cantitatii de
lichide ce trebuie adminstrat cat si administrarii prea rapide a acestuia. In acest caz se ridica
capul patului astfel incat pacientul sa stea semisezand , se administreaza oxigen, se anunta
medicul, se administreaza diuretice daca se prescriu. Pentru a preveni incarcarea circulatorie
se va verifica periodic rata de administrare a perfuziilor pentru a observa din timp eventualele
dereglari si schimbari, se calculeaza cu atentie cantitatea care trebuie administrata, se verifica
si monitorizeaza diureaza pacientilor cu tratament perfuzabil de solutii pentru a putea face un
bilant corect
- embolie ( dificultate respiratorie, puls slab batut, cresterea presiunii venoase centrale,
hipotensiune, pierderea constientei) datorita impingerii aerului in vena prin schimbarea
flacoanelor de solutie si impingerea aerului de pe perfuzor in vena. Se va inlatura perfuzia, se
va chema medicul, se va administra oxigen. Prevenirea emboliei se face scotand aerul cu
atentie din perfuzor inainte de cuplare la cateter si schimbarea flacoanelor cu verificarea
perfuzorului, securizarea conexiunilor dintre perfuzor si cateter si dintre perfuzor si flacon.

37